Sunteți pe pagina 1din 1

Iubită mămică,

Ai în grija ta o comoară de mare preţ -


copilaşul ce îţi stă înainte, privindu-te
cu nemăsurată iubire, parcă dăruindu-
ţi o bucată de Cer.

Nu îţi cere mult, deşi îţi pare uneori că


te stoarce de energie. E încercarea lui
de a te face să îţelegi că, pentru ca
ARMONIA să îşi facă un cuib în casa
voastră, e nevoie de TRĂIREA ta
deplină. Dacă îţi doreşti un copil creştin
şi bun următor al Domnului, FII TU
creştină.
FII IUBIRE şi PACE, şi puiul tău va fi cel
mai liniştit din lume!

Iar atunci când veniţi împreună la


Sfânta Biserică, crezi că e nevoie să îl
supraoboseşti, venind prea devreme şi
ţistuindu-i fiecare moment de
nerăbdare? Vino pentru 20 de minute,
la Sfânta Împărtăşanie, dar liniştită şi
fără să îţi chinui puiul ce bâzâie într-
una. Stai mai puţin, dar fă-ţi
rugăciunea din TOATĂ inima, şi va fi
linişte şi în Biserică, şi în casa voastră, şi
în sufletul tău!

Copilul tău e OGLINDA TA, şi orice nu-ţi


place la el este exact ceea ce nu s-a
rânduit încă în TINE! Ai deci răbdare cu
el, dar şi cu tine, şi, pe măsură ce va
creşte el - dar şi tu - vei putea sta mai
mult, în linişte. Fii exemplul lui bun - şi el
te va urma!

Eşti minunată, aşa cum te-a făcut


Domnul! Respectă LINIŞTEA în casa Lui,
pentru ca şi tu, şi toţi cei din Biserică să
se poată folosi de fiecare slujbă!

S-ar putea să vă placă și

  • Evaluare Sumativă Clasa 7 Semestrul 1
    Evaluare Sumativă Clasa 7 Semestrul 1
    Document3 pagini
    Evaluare Sumativă Clasa 7 Semestrul 1
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Interfețe Grafice
    Interfețe Grafice
    Document9 pagini
    Interfețe Grafice
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Algoritmi Repetitivi
    Algoritmi Repetitivi
    Document7 pagini
    Algoritmi Repetitivi
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Securitate Informatica
    Securitate Informatica
    Document10 pagini
    Securitate Informatica
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Siguranta Pe Internet
    Siguranta Pe Internet
    Document13 pagini
    Siguranta Pe Internet
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • SUBPROGRAME
    SUBPROGRAME
    Document9 pagini
    SUBPROGRAME
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Fericiri
    Fericiri
    Document1 pagină
    Fericiri
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Pictura Pe CD
    Pictura Pe CD
    Document5 pagini
    Pictura Pe CD
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Reteta Prieteniei
    Reteta Prieteniei
    Document1 pagină
    Reteta Prieteniei
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Colinde Paști 2022
    Colinde Paști 2022
    Document8 pagini
    Colinde Paști 2022
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Ziua Copiilor 2022
    Ziua Copiilor 2022
    Document23 pagini
    Ziua Copiilor 2022
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Diabet
    Diabet
    Document2 pagini
    Diabet
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Crezul
    Crezul
    Document1 pagină
    Crezul
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Pricesne
    Pricesne
    Document16 pagini
    Pricesne
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Sceneta - Hristos A Înviat
    Sceneta - Hristos A Înviat
    Document6 pagini
    Sceneta - Hristos A Înviat
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Prima Oră 2020 Abecelus
    Prima Oră 2020 Abecelus
    Document21 pagini
    Prima Oră 2020 Abecelus
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări
  • Colectie Acorduri
    Colectie Acorduri
    Document13 pagini
    Colectie Acorduri
    Oltea Boldureanu
    Încă nu există evaluări