GRECIA

1. Construcţia oraşelor
 Instituţie specifică: polisul grecesc
o Microzonă a cărei populaţie are o istorie, tradiţii, credinţe şi interese economice
comune
o Format din sate, ferme izolate şi centrul cel mai important, oraşul în care sunt
concentrate instituţiile polico-administrative şi sanctuarele
 Oraşul se dezvoltă în jurul a doi poli:
o Agora (piaţa publică)
o Ansamblul sanctuarelor, de obicei pe o înălţime, denumită Acropola
Funcţiunile oraşelor
 Funcţia politico administrativă
 Funcţia religioasă:
o Concentrată pe Acropolă
o Difuză în oraş: altare, fântâni rituale, temple
 Funcţia de apărare:
o Amplasamente apărate natural
o Fortificaţii cu ziduri, turnuri, porţi întărite
 Funcţia economică:
o Cartiere meşteşugăreşti
o Agora comercială (în zona portului)
 Funcţia rezidenţială
 Funcţii culturale şi sportive, generând programe specifice

Oraşe cu dezvoltare spontană

 Modelul unui polis
 Amplasamentul era ales:
- în apropierea mării
- cu protecţie naturală (înălţimi, insule, peninsule)
- salubru, insorire convenabilă
- apă potabilă
- câmpie realtiv redusă
- dominat de colina înaltă pe care e Acropola
- port natural
- tramă stradală neregulată convergând spre agoră
- reţea de străzi ierarhizată
- încojurat de ziduri urmând relieful local
- zidurile avansează în mare
- diguri apărând portul
 Exista o legislaţie urbană, drepturi de vecinătate şi funcţionari specializaţi.
Oraşe construite după un plan prestabilit
 Apar încă din perioada arhaică, în legătură cu procesul de colonizare, fiind cel mai rapid fel de a
ridica o nouă aşezare.
 În perioada clasică, în Ionia, apar forme de urbnism raţional legate de numele lui Hippodamus
din Milet, aşa numitul “plan Hippodamic” după care se proiectează oraşele: Milet, Pireu, Olint,
Priene
 Principiile planului Hippodamic:
 - tramă stradală carteziană regulată
- forme rectangulare ale spaţiilor publice, chiar dacă asimetrice
- relativa independenţă a tramei stradale faţă de relief
- relativa independenţă a tramei stradale faţă de linia zidurilor
- nedifierenţierea străzilor, absenţa unor axe majore
- zonificare funcţională (zone comerciale lângă port, cartiere etnice...
 Tendinţe diferite în perioada Elenistică, datorate:
- Contactului cu despoţiile orientale
- Absolutismului monarhic
- Căutării monumentalităţii
 Exemplu: ansamblul de la Pergam
 Filozofii (Platon, Arstotel) au preocupări pentru definirea formei “oraşului ideal”.

2. Locuinţa
 Domină prin număr, nesemnificativă privind calităţile estetice.
 În afara locuinţei urbane familiale, în mari oraşe (Atena, Alexandria) apar locuinţe colective
multietajate.
 Particularităţi ale locuinţelor greceşti:
o Ocuparea intensivă a terenului între ziduri
o Fronturi continue la stradă
o Distincţia între zona vieţii publice (bărbaţii: andronitis) şi nucleul familial (femeile:
gyneconitis)
o Multe activităţi se desfăşoară în aer liber datorită climei: curtea interioară e deosebit de
importantă, apar logii, portice etc.
o Locuinţa nu reflectă rangul proprietarului: faţade simple&neutre
o Abia în perioada monarhică (Elenism) apar locuinţe bogate
Spaţii componente ale locuinţei greceşti
• Vestibul (prothyron)
• Curte (aule)
• Încăpere de primire (andron) cu decoraţie mai elaborată (mozaic pavimentar, decor cromatic)
• Loggia deschisă către curte (pastos)
• Sala de mese (oikos)
• Nucleul baie-bucătărie (bucătăria e dezvoltată pe toată înălţimea construcţiei-eliminarea
fumului)
• Atelier meşteşugăresc, prăvălie
• Încăperi de locuit (deseori la etaj)

3. Agora:
 Spaţiul urban cel mai important
 Cel mai important rol:
- civic (întâlnire a cetăţenilor),
- concentrează în jurul ei constr. cu funcţie civică: Stoa, Pritaneion şi Buleuterion
 Alte funcţii:
- comercială (comerţ în aer liber sau în spaţii amenajate)
- religioasă (altare, temple, morminte ale personalităţilor)

4. Construcţii sacre
 Credinţa într-un panteon de zei antropomorfi, cu reacţii, sentimente şi atitudini umane
  Ritualuri:
- individuale (purificări, ofrande)
- colective (procesiuni, sacrificii)
- întreceri sportive
- concursuri culturale şi teatrale etc.
Templul grec:
- locuinţă a zeului
- model: megaronul princiar preelenic
 Părţi ale templului grec
o Încăperea principală (naos)
o Vestibul deschis (pronaos)
o Simetricul vestibulului (opistodomos)
o Uneori apare un tezaur

o
 Căutarea perfecţiunii:
o Faţadele tind să fie considerate de aceiaşi importanţă
o Apar şiruri exterioare de coloane: Pteroma
 Templele foarte mari din perioada elenistică:Temple hypetre
Tipuri de temple
 După numărul de coloane de pe latura scurtă: tetrastil, hexastil, octostil, decastil, dodecastil
 Numărul de coloane pe latura lungă este N=2n+1
 După configuraţia pteromei:
o in antis o amfiprostil
o prostil o tolos
 După ordinul folosit:
- doric, ionic, corintic
- atlanţi şi cariatide

Templele dorice: Poseidon din Paestum, Parthenon din Atena, Zeus din Nemea
Temple ionice: Ilissos din Atena, Atena din Priene, Atena Polias din Atena
Corintice: Monumentul lui Lysicrates din Atena, templul lui Jupiter din Roma

Sanctuarele
o Ansamble apărate de ziduri (incinte sacre)
o Accesibile prin porţi monumentale (propilee)
o Templele sunt poziţionate şi dimensionate:
o In funcţie de importanţa lor relative
o pentru a fi percepute din unghiul cel mai favorabil
o Altare, tezaure, statui completează ansamblele
Sanctuarele sunt de 2 tipuri:
 Panelene:- oracolul din Delphi şi Didyma
o izvoare termale la Epidauros
o dedicate jocurilor olimpice la Olimpia
o dedicate jocurilor istmice la Corint
 Sanctuarele unui polis: ex. Acropola Atenei

5. Materiale şi tehnici de construcţie:

 Marmură, piatră, lemn, cărămidă
 Pentru construcţii curente:
o Fundaţii din piatră brută
o Cărămida nearsă pentru ziduri
o Lemn pentru acoperirea în 2 ape
 Pentru arhitectura reprezentativă se realizează trecerea de la construcţii de lemn în perioada
homerică la construcţii din piatră şi marmură
Construcţia templelor
 Fundaţii: platforme din piatră fasonată (stereobat)
 Soclul templului cu 3 trepte (crepidoma), cu suprafaţa sa superioară numită stilobat
 Zidul, din blocuri prismatice ţesute şi perfect finisate, puse în operă uscat, cu rosturi perfecte
(x60 pt. ca rostul să fie vizibil) şi cu agrafe metalice fixate cu Pb topit.
 În partea inferioară a zidului e ortostatul, din două şiruri de blocuri având un spaţiu între ele.
 Elemente de sprijin izolate:
o Pila rectangulară este un fragment de zid
o Coloana este o componentă esenţială a plasticii arhitecturale. Relizată monolit sau din
tamburi
 Acoperirea în sistem trilitic, cu grinzi principale şi secundare din piatră
o Spaţiile între grinzi închise cu dale (piatră, ceramică); rezultă planşee casetate
o Învelitoare în 2 ape pe şarpantă din piatră sau lemn; rezultă frontoane triunghiulare

6. Ordinele de Arhitectură
 Efortul de a conferi sistemului constructiv trilitic valenţe expresive prin continua perfecţionare a
formelor a dus la apariţia Ordinelor de Arhitectură.
 Ordinele sunt un sistem de reguli de alcătuire a construcţiei şi a elementelor arhitecturale ca un
întreg armonios şi de dimensionare a acestora pe baza unui Modul.
 Modulul este o unitate de măsură proprie unei anume construcţii, de obicei raza coloanei la
bază, ceea ce conferă coerenţă şi unitate întregului.
Coloanele
 Elemente importante în identificarea ordinelor de arhitectură. Părţile componente sunt:
 o Bază profilată (lipseşte la ordinul doric)
o Fus cu: - caneluri
 galb (entasis) – 1/3 cilindric, 2/3 conic
o Capitel format din: - echină
- abacă
 Galb (Entasis)- Metoda tradiţională de determinare a galbului se bizuia întâi pe determinarea
diametrelor coloanei la bază şu la partea superioară. Treimea de jos a coloanei rămâne
cilindrică. În exemplul ce urmează este considerată o coloană ionică, de 76,2cm diametru şi 9
diametre înălţime (685,8 cm). 2/3 superioară din coloană sunt dimensionate cum se vede în
figura următoare.

Ordinul doric
 Primul ordin din punct de vedere cronologic, apărut în Grecia continentală
 Forme sobre şi viguroase – ordinul masculin
 Trece prin trei etape de perfecţionare formală:- Arhaic- Sever- Clasic
 Decoraţia se subordonează arhitecturii
 Formele echilibrate exprimă efortul structural

Comparaţie: Doric Ionic

• Baza lipseşte bază profilată
tor/concav/tor
• Înalţime coloană 11 mo 18,7 mo
• Înălţime antablament 4 mo 4 mo
• Intercolumniu 4,5 mo 7,6 mo
• Caneluri 20, muchii vii 24, muchii teşite
(20 muchii) (48 muchii)
• Friză triglifi şi metope friză continuă

7. Construcţii pentru educaţia fizică

 Gimnazioanele:
 Dedicate antrenamentelor cotidiene
 Construcţii anexe (băi, spaţii de odihnă şi educaţie) în jurul unei curţi (palestra)
 3 gimnazioane în Atena: Cinosarges, Liceul şi Academia
 Stadioanele dedicate întrecerilor sportive
 Amplasate în zona sanctuarelor
 Cuprindeau pista de 180m, locuri pt. Start
 Foloseau relieful natural

8. CARACTERUL ARHITECTURII GRECIEI ANTICE

CONCEPŢII SPAŢIALE
 Spaţiul construit: conceput în relaţie cu cel natural
 Preocupare pentru prelucrarea expresivă a spaţiului exterior
 Geometria riguroasă a componentelor se îmbină cu caracterul organic al dispunerii
 Scara umană a spaţiilor şi construcţiilor
 Echilibrul orizontalelor şi verticalelor
PROCEDEE COMPOZIŢIONALE
 Raportarea edificiilor la configuraţia terenului
  utilizarea formelor de relief cu calităţi deosebite, accentuându-le (Acropola
Atenei)
 subordonarea construcţiilor reliefului (teatrele, stadionul din Delphi)
 exploatarea calităţilor estetice ale peisajului (teatrul din Pergam beneficiază de
un peisaj spectaculos)
 Spaţiul interior rezultă din gruparea unor spaţii geometrice simple (carteziene sau circulare)
 asamblarea spaţiilor pe considerente funcţionale
 ierarhizarea dimensională a încăperilor
 locuinţele - compoziţii asimetrice, ordonate de curtea interioară
 templele - compoziţii axiale pentru a obţine o imagine impresionantă a statuii
zeului
 Elemente de tranziţie între interior şi exterior
 porticuri cu coloane în jurul templelor, în faţa construcţiilor publice, stoa în
agoră
 încăperi deschise pe o latură
 Organizarea spaţiului exterior (urbanistic) derivă din perceperea dinamică a ansamblului
 Existenţa unui element dominant (prin dimensiuni şi poziţie)
 Controlul perceperii elementului dominant din punctele nodale ale ansamblului
şi de pe parcursul traseului
 Percepţia construcţiilor din unghiul cel mai favorabil pentru a obţine un
character sculptural
 Efecte deosebite obţinute prin perceperea simultană a două sau mai multe
construcţii
 Folosirea configuraţiei terenului pentru a crea anumite efecte deosebite (ex.
Propileele Acropolei)

9. Plastica arhitecturală a construcţiilor

o Volume simple, prismatice, arareori cilindrice
o Volumele complexe, din asamblarea, în general asimetrică, a volumelor simple
(Erechteion)
o Faţadele nu sunt diferenţiate în faţade principale şi secundare – unificate prin ritmul
coloanelor
o Utilizarea ordinulor de arhitectură ca procedeu esenţial:
 cu coloane pe un singur nivel
 cu ordine suprapuse, în succesiunea: doric - ionic - corintic
 cu cariatide şi atlanţi
o Preponderenţa aparentă a liniilor drepte
o Folosirea efectelor de umbră şi lumină

Corecţii optice. Construcţia perfectă: Partenon

1. Stilobatul / Crepidoma: suprafaţă cu dublă curbură
2. Planurile faţadelor sunt înclinate spre interior
3. Axele coloanelor sunt înclinate spre interior şi converg (la 2,5, respectiv 4,5 km înălţime)
4. Frontonul e înclinat în faţă
5. Coloanele sunt galbate
6. Coloanele de colţ sunt mai groase
7. Intercolonamentul de colţ este mai mic
Decoraţia arhitecturală
• Decoraţia arhitecturală este subordonată formei construite, sinteză a artei şi arhitecturii
• Decoraţie cu caracter istoriat (figurativ), cu conţinut simbolic pe: *frontoane, *metope dorice,
*frize ionice, *frize pe balustrade, socluri, *statuia zeităţii etc.
• Decoraţie cu caracter architectural (abstract): *caneluri, *triglifi dorici, *profile antablament,
*capitele ce reflectă rolul lor constructiv etc.
• Vopsirea elementelor de arhitectură în culori vii
• Apariţia mozaicurilor pavimentare în per. elenistică
ROMA
I. Factori definitorii pentru fenomenul arhitectural Roman
• Întinsele teritorii cucerite au creat necesitatea unor activităţi constructive de amploare;
• Contactul cu diverse civilizaţii au dus la continua modificare a sistemelor constructive;
• Influenţe puternice etrusce şi greco-elenistice;
• Caracterul predominant urban al civilizaţiei romane au dus la dezvoltarea construcţiei oraşelor
şi ansamblurilor urbane;
• Afirmarea prin arhitectură a autorităţii era o necesitate;

• Raţiunea, echilibrul, ordinea şi pragmatismul, caracteristice pentru mentalitatea romană se

reflecta în arhitectură;
• Tehnici de construcţie excepţionale.

II. Urbanismul Roman se caracterizează prin:

• Îmbinarea ştiiţei cu practica intervenţiilor urbane;
• Continuarea tradiţiilor etrusce; Roma însăşi a fost fundată după tradiţii etrusce;
• Introducerea rapidă a sistemului roman în teritoriile ocupate prin:
– Creerea de aşezări militare stabile (Castre)
– Fundarea de oraşe noi (Colonii)
• Mod de viaţă urban cu sevicii publice (de tradiţie etruscă):
– Alimentare cu apă şi canalizare
– Aprovizionare
– Construcţia şi întreţinerea de clădiri publice etc.
• Legi şi prescripţii urbanistice continuu adaptate;
• Organizarea oraşului în cartiere având reprezentanţi aleşi;
Tipuri de Acţiuni Urbanistice
1.Sistematizarea teritoriului;
• Organizarea reţelei rutiere pentru:
– Avansarea trupelor
– Aducerea de mărfuri din provincii spre Roma
– Celebră: Via Appia, de la Roma, peste Bosfor, în Asia Mică
• Împărţirea teritoriului în loturi de aprox. 50 Ha (funcţie de productivitatea solului), distribuite
pentru exploatare agricolă.
2.Fundarea de noi aşezări;
• Construcţia de aşezări militare temporare sau stabile (castre);
• Construcţia de colonii;
• Transformarea, uneori radicală, a centrelor urbane existente;
3.Intervenţii în ţesut urban existent;
4.Compunerea de mari ansambluri;
5.Inserarea de construcţii noi în cadrul construit existent;
Principiul comun, prezent la toate nivelele de organizare urbanistică: prezenţa celor două axe, Cardo &
Decumanus

III. Castrul roman

Schema unui castru roman
1. Comandament (Pretoriu)
2. Decumanus (E+V)
3. Cardo (N+S)
Porţile
4. Principală dreaptă
5. A pretoriului
6. Principală stângă
7. Decumana

Oraşele construite după un plan prestabilit

• Apărate de ziduri trasate după ritual etrusc;
• Concepţia după care spaţiul interior, protejat de zei, e opus celui ostil exterior;
• Existenţa unei zone non edificandi în jur;
• Forme ordonate:
– Contur rectangular
– Tramă rectangulată formând insule;
• Ocuparea intensivă a terenului la sol şi pe înălţime (Roma: locuinţe de 18-20 m înălţime).
Oraşele erau diferenţiate după de geneza lor:
– Castru transformat în oraş (de ex. Viena)
– Colonie (de exemplu Torino)
– Oraş pe traseu comercial
– Oraş lângă un sanctuar (de exemplu Baal Bek)
Structurile urbane vechi romane se văd până azi
(ex. Florenţa, Cluj Napoca)
Ansambluri urbane – Forul
• Forul, cel mai important ansamblu urban roman, program major al arhitecturii romane
• Forul are rol: - funcţional
- de reprezentare
• Amplasat la intersecţia arterelor majore:
– traversat de acestea
– adiacent acestora
– întrerupând una din axe
În jurul spaţiului central, a pieţii, apar edificii publice:
– Templul principal, alte temple, altare
– Bazilica (judecăţi, adunări, tranzacţii comerciale)
– Curia, dedicată vieţii politice
– Construcţii administrative
– Spaţii comerciale
– Terme
– Biblioteci
Construcţii comemorative
Agora Forul
• Principala funcţie este cea civică; • Predomină funcţia oficială, de
• Funcţiile religioasă şi comercială, reprezentare şi
subordonate celei civice, există sau • Cea religioasă, religia fiind dirijată de
lipsesc. stat
Funcţiuni subordonate: Stabilirea de contacte,
discuţii, tranzacţii comercial

EX: Forul Roman (Republican):

• Amplasat la intersecţia unor drumuri, fiind deci traversat de căi comerciale;
• S-a dezvoltat spontan;
• A suferit adăugiri şi transformări;
• S-a format o direcţie principală ce se îndreaptă spre dealul Capitoliului.
EX:Forurile imperiale:
• Tendinţa ca Forul să fie un spaţiu urban închis bine definit apare încă de la sfârşitul republicii;
• Forurile imperiale glorificau împăratul;
• Forma forului evoluează:
– Forme geometrice simple, rectangulare, definind un ax longitudinal (Forul lui Cezar)
– Apariţia unor exedre defineşte axe secundare (Forul lui Augustus)
– Spaţii complexe, cu axe multiple şi succesiuni de imagini controlate (Forul lui Traian)

IV. Arhitectura Romană - Programe de Arhitectură

 Apariţia unui mare număr de programe de arhitectură s-a datorat:
o Modului de viaţă preponderent urban: spaţii pentru întâlniri, spectacole, reuniuni
o Modului de organizare socială
o Realismului caracteristic
o Concepţiilor şi mentalităţilor din lumea romană etc.
 parte din programele de arhitectură romane au existat şi în alte civilizaţii
 Altele au fost creaţii ale lumii romane (terme, amfiteatre, bazilici etc.)
 Unele forme de rezolvare şi-au păstrat valabilitatea până în epoca modernă sau chiar până astăzi
(ex. amfiteatrele, teatrele etc.)
1. Bazilica
• Program original roman, echivalentul stoa-urilor greceşti
• Amplasată în zona forurilor
• Spaţiu acoperit amplu, piaţă publică cu funcţiuni multiple:
– Loc de judecată
– Spaţiu destinat contactelor sociale
– Spaţiu destinat tranzacţiilor comerciale etc.
 Forma de construcţie:
o 3-5 nave despărţite de coloane
o nava centrală, mai înaltă, e iluminată peste laterale (de aici derivă denumirea de
“secţiune bazilicală”)
 Alcătuire:
o Vestibul
o Exedră pentru judecăţi
o Eventual tabernae (şiruri de prăvălii alipite bazilicii)
 Evoluţie:
 o Perioada republicană: construcţie simplă, având un ax logitudinal şi accesul pe latura
scurtă
o Începutul imperiului: accesul pe latura lungă
o Apogeul imperiului: apar axe secundare generate de exedre
o Ultima perioadă: sisteme complexe de bolţi preluate de la terme
Bazilica, locul de adunare a unei comunităţi, a fost modelul pentru bisericile creştine

2. Construcţii destinate comerţului

Amplasamente:
– De-a lungul străzilor principale
– Adosate bazilicilor
– Formând zone deistincte în cadrul forurilor etc.
Tipuri de funcţiuni:
– Tabernae (prăvălii)
– Pieţe alimentare acoperite (Macellum, folosite şi pentru camătă)
– Horreum (depozite, cele mari în zona porturilor)

3. Terme
 Program conturat încă din timpul lui Pompei
 Evoluează de la simple băi publice (existente în Grecia) către complexe de recreere şi spaţii de
întâlnire
 Nucleul de bază e alcătuit din:
o Apoditerium (vestibul)
o Frigidarium, tepidarium, caldarium (spaţii pentru băi cu diferite temperaturi)
o Sudatio, sudatorium (băi de aburi)
o Natatio (bazin de înot)
 Încălzire cu aer cald prin canale în pereţi şi pardoseli
 În perioada imperială (termele lui Dioclitian şi Caracalla) apar şi:
o Cabine individuale
o Săli pentru masaj
o Palestre pentru jocuri sportive
o Biblioteci etc.
 Dimesiuni impresionante (400-500m latura)
 Apar băi individuale în vilele patricinilor şi împăraţilor
Hipocaust:
• Sistem de încălzire centrală, folosit în antichitate și evul mediu, bazat pe încălzirea în pardoselă,
care funcționează prin circulația aerului cald pe sub o podea dublă și prin pereți dubli.
• Principiul, cunoscut în Grecia antică încă din secolul IV î.e.n., a fost preluat în Roma antică, unde
era utilizat în special în terme.

4. Construcţii pentru spectacole

Tipuri de construcţii:
– Teatre
– Odeoane
– Amfiteatre
– Circuri
Amfiteatrul
• Program original roman, destinat luptelor între gladiatori şi cu animale sălbatice
• S-a folosit acelaşi sistem constructiv ca la teatre:
– galerii circulare amplasate sub gradene, acoperite cu bolţi şi cu coloane angajate în pile
pe contur, cu ordine suprapuse şi
– ziduri de sprijin radiale.
• Colosseum (amfiteatrul Flaviilor, constr. 72-80 dC):
– 50.000 spectatori (87.000, cu un nivel de gradene adăugat)
– 4 ordine suprapuse (aprox. 57m înălţime)
– 189m x 156m, arena de 87m x 55m
– 80 de vomitorii
– 240 de catarge pentru velarium
Circul roman are ca model stadionul grec.
• Destinat întrecerilor de cvadrige
• Formă de potcoavă alungită:
– Circus Maximus: 600m
– Circul lui Maxenţiu: 480m )
• Spină centrală
• Startul din carceres

5. Construcţiile de cult
Templul divizat în două părţi:
– Pars antica – amplu portic, un podium destinat practicării ritualului
– Pars postica – cella închisă dedicată zeilor
Compoziţie ce derivă din:
– Percepţia statică a construcţiei
– Axialitate
– Principiul frontalităţii
Forma de construcţie evoluează datorită:
• Divinizării împăratului
• Adoptării de noi zei proveniţi din provonciile orientale
Panteon
• Templu dedicat tuturor zeilor
• Construcţie circulară, acoperită cu o cupolă casetată din beton roman de 43m diametru
• Cupola de 4m grosime la bază, se subţiază
• Iluminare prin gol circular de 9m
• Cupola e susţinută de un tambur circular de 7m grosime, cu nişe şi camere oarbe
• 42m înlţime, în interior înscriindu-se o sferă
• Reprezentare simbolică a lumii

6. Construcţii triumfale, votive şi comemorative

• Arce de triumf (arcele lui Titus, Severus şi Constatin din forul roman)
• Columne (columna lui Traian, Forul Ulpium)
Construcţii funerare
• Columbarii pentru cenuşă
• Tumulusuri monumentale

7. Construcţii edilitare şi inginereşti

 Poduri (Podul lui Fabritius, Roma)
 Apeducte (alimentarea Romei, Pond du Gard în Franta, Segovia în Spania)
 Sisteme de canalizare
  Drumuri (Via Appia)

8. Locuinţele
 Locuinţa unifamilială (domus)
 Locuinţa plurifinilială (insula)
 Vilele rustice (ferme)
 Vilele urbane
 Palatele imperiale

• Atrium, Implivium, Hortus

• Tablinium, destinat vieţii publice a stapânului
• Alae, nişe pentru portretele stămoşilor
• Cubiculae, camerele membrilor familiei
• Triclinium, sala de banchete
• Fauces (spaţii înguste de trecere, de acces)
• Exhedra, zonă retrasă cu peristil destinată discuţilor

EX:Villa Adriana, Tivoli

Villa Adriana e construită pe o mare suprafaţă de teren (1Km²) cu bazine, băi, fântâni etc. într-un cadru
în care sunt grădini amenajate, zone sălbatice şi terenuri cultivate. Situl a fost ales pentru abundenţa
apei, adusă prin apeducte existente. Complexul cuprinde 30 de clădiri.
Clădirile prezintă înfluenţe ale arhitecturilor regiunilor vizitate de Adian, în primul rând Grecia şi Egiptul.
Materialele folosite: travertin, cărămidă, var, puzzolana şi tuf.
Ansamblul cuprtinde 3 bazine spectaculoase:
• Canopus (cu coloane de marmură, statui, grotto)
• Teatrul maritim (bazin inelar într-un efificiu în stil ionic)
• Poecile (bazin înconjurat de ziduri şi colonade, asigurând liniştea pentru împărat şi invitaţii săi).

EX:Palatul lui Dioclitian, Split, Croaţia

Reședința imperială fortificată construită de împăratul Dioclitian pe coasta Dalmaţiei pentru a-și petrece
viața după abdicarea sa în 305. Palatul a continuat să funcţioneze ca reşedinţă oficială a administraţiei
provinciale şi a unor personalităţi aflate în exil până până în secolul al VI-lea, dar şi, temporar,
manufactură de textile. După invaziile slavilor între zidurile sale s-a dezvoltat un mic oraş care avea să-i
succeadă Salonei ca scaun episcopal şi centru administrativ al autorităţilor bizantine.
În 1926, populaţia intra muros era de 3.200 de locuitori ce trăiau în 278 de case. Astăzi mai locuiesc
acolo 3.000 de persoane

9. Procedee şi tehnici de construcţie

 Tehnică de construcţie excepţională
  Continuarea tradiţiilor etrusce
 Introducerea unui nou material: betonul roman
 Relaţie de intercondiţionare tehnică - arhitecură (permanent apar cerinţe arhitecturale noi, iar
noile tehnici constructive, raspunzând acestor cerinţe, deschid calea spre forme arhitecturale
noi)
 Nevoia de a desfăşura activităţi constructive intense în teritoriile cucerite
 Adaptarea la condiţii variate de relief şi climă
 Lipsa mâinii de lucru calificate în noile teritorii.
Betonul roman
Material format din:
 Agregate din diferite materiale:
 Piatră de diferite calităţi:
o Tuf vulcanic
o Materiale ceramice (ţigle şi cărămizi zdobite din demolări)
o Var
 Cenuşe vulcanică (puzzolana)
Zidul
• Zidaria de piatra:
– Opus incertum
– Opus quadratum
• Zidaria din beton roman – opus caementicium: -Oferea posibilitatea de a crea forme variate
- Necesita o cantitate minimă de mână de lucru calificată
- Emplecton (element arhitectonic constând dintr-o umplutură a zidului realizat din piatră brută şi
liant – pământ, var etc.).
- Putea fi turnat în cofraje definitive care constituiau paramentul
– Opus reticulatum - Opus vittatum
– Opus mixtum - Opus latercium etc.

Elemente de sprijin izolate

  Coloana, realizata din marmura, piatra, zidarie
 Pila, fragment de zidarie cu parament pe toate feţele
Sisteme de acoperire
 Fermele de lemn (folosite la constructii mici şi la anumite programe monumentale: bazilici,
curie, biserici
 Arce, bolti, cupole:
o Opus quadratum - boltari radiali (tehnică etruscă)
o Opus caementicum:- Folosirea de materiale ieftine, -Mână de lucru majoritar
necalificată,- Constuctie masivă si rapidă
 Forme variate:
o Bolţi cilindrice (în leagăn) simple sau inelare
o Bolţi rampante
o Bolţi încrucişate cu muchii intrate şi ieşite
o Cupole
 Inovaţii tehnice:
o Nervurarea sau casetarea bolţilor şi cupolelor
o Arce de descărcare în grosimea zidurilor, pentru direcţionarea încărcărilor
o Agregate diferite, funcţie de necesităţile structurale

10. Concepţii spaţiale şi Procedee compoziţionale

 Spaţiul construit e conceput ca o negare a celui natural, închis şi opus lui, refuzând contactul cu
exteriorul
 Forme spaţial definibile geometric (paralelipiped, cilindru, sferă etc.)
 Spaţii simetrice, echilibrate şi cu prestanţă
 Principiul frontalităţii prin marcarea unui ax compoziţional şi existenţa faţadei principale
 Formelor simple ale perioadei republicii îi urmează în perioada imperiului forme complexe,
rezultate din juxtapunerea unor forme primare în jurul unui element dominant. Formele
complexe rezultă prin:
o Extinderea spaţiului major pe direcţia axului principal către un punct final al compoziţiei
o Extinderea spaţiului major pe direcţii perpendiculare, generând axe secundare
o Extinderea spaţiului major central pe mai multe direcţii, generîndu-se un ax major
vertical (acoperiri cu cupole)
 Coloanele formeaza delimitări spaţiale transparente, permiţând percepţia întregului

11. PLASTICA ARHITECTURALĂ A CONSTRUCŢIILOR

o Construcţiile sunt gândite ca parte a unor ansamble urbane
o Opţiunea pentru forme simple geometrice, prismatice sau cilindrice, cu faţade în general
plane, eventual îmbogăţite de prezenţa galeriilor
o În perioada târzie apar volume complexe, contururi ondulate (Villa Adriana, Templul de
la Baalbek etc.)

 Utilizarea ordinelor de arhitectura, provenite din traditia greacă şi prelucrate prin:

o Simplificare
o Renunţare la rafinamentele arhitecturii greceşti
o Opulenţă
o Preferinţa în perioada imperială pentru ordinele corintic şi compozit.
 Ordinele introduc în aspectul unor construcţii de dimensiuni impresionante ritm prin repetarea
unui element primar: traveea.
 Forme de utilizare a ordinelor:
– În sistem trilitic (ordinul îşi menţine rolul constructiv)
– In combinaţie cu arcade, cu coloane angajate în pile (ordinul devine element decorativ)
– Alternanţa arhitravei cu arcul (aspect dinamic, logica constructivă fiind subordonată
tendinţelor estetizante)
– Ordine suprapuse.
12. DECORUL ARHITECTURAL
 Decoraţia exterioară:
o Sculptura în piatră şi marmură cu elemente abstracte cu rol decorativ (ove, frunze de
acant etc.) sau figurative (statui, scene tematice)
o Decoraţia este subordonată arhitecturii
o Constr. cu rol sculptural: arce de triumf, columne
o Decoraţia bogată a construcţiilor representative (mai ales în perioada imperială de
sfârşit) în contrast cu simplitatea celor pur utilitare
 Decoraţia interioară subliniază arhitectura
Decoraţia interioară a constr. reprezentative:
– Decoraţie arhitecturală (antablamente, coloane etc)
– Planşee şi bolţi casetate
– Panouri sculpturale etc.
Decoraţia interioară a locuinţelor:
– Stucatură delicată
– Fresce viu colorate
– Mozaicuri de pardoseală