Arhitectura vernaculară în Ţara Românească

Termenul de arhitectură vernaculară este cel larg acceptat de arhitecți şi derivă

din latinescul vernaculus, care înseamnă „domestic, nativ, indigen”, adică local.
Vernaculară e și arhitectura laică, respectiv arhitectura caselor, a morilor și a altor
construcții utilitare, dar și arhitectura religioasă. Bisericile au specific local, existând
deosebiri evidente între cele maramureșene, bucovinene sau dobrogene. Aşadar
arhitectura vernaculară desemnează întreaga cultură construită dintr-un anumit loc.
Mai mult, arhitectura vernaculară nu e neapărat rurală - există și arhitectură urbană
vernaculară.

Factori care influenţează arhitectura vernaculară

Arhitectura specifică unui anumit loc e influențată de un cumul de factori, fără

ca vreunul dintre ei să fie determinant.

Climatul
Astăzi, mulți cred că forma și configurația unei case ţin de aspectul ei estetic. De
fapt, arhitectura vernaculară este, în primul și în primul rând, dictată de climă. Casa
reprezintă, înainte de toate, un adăpost împotriva intemperiilor.
Acolo unde clima e călduroasă și uscată, se folosesc materiale cu inerție termică
mare, ce mențin răcoarea, precum chirpiciul sau piatra. Pereții sunt vopsiți în alb sau
în culori deschise pentru a reflecta radiația solară. Uneori, casele sunt parțial îngropate
sau lipite de un versant pentru a profita de răcoarea pământului.
Acolo unde clima este călduroasă și umedă, casele înălțate de la sol, pentru a
evita inundațiile, sunt uneori deschise sau au pereți subţiri, care permit aerisirea
rapidă.
În climatul rece, casa se structurează în jurul unei vetre mari care încălzește
spațiul, materialele folosite sunt grele și bune izolatoare termice, iar exteriorul se
vopseşte în culori închise ce rețin căldura soarelui.
Casele din Delta Dunării au panta acoperișului mai mică pentru că acolo plouă
mai rar și iernile sunt blânde. Ca atare, acoperișurile line, cu olane, răspund perfect
acestui climat, menținând răcoare vara și căldură iarna. În schimb, în Maramureș,
acoperișurile au pante abrupte, pentru scurgerea rapidă a șiroaielor de ploaie
abundentă. Panta nu reține nici stratul gros de zăpadă aşternut în timpul iernilor lungi.

Materialele
Cel mai simplu mod de a construi a fost dintotdeauna cu materiale aflate la
îndemână, din zonele cele mai apropiate. Desigur, acesta nu e singurul criteriu de
alegere a materialelor.
În zona noastră, lemnul era materialul folosit în mod curent, atât pentru
elementele structurale, cât și pentru acoperiș, sub formă de șiță sau șindrilă. În zonele
de deal și de munte, acolo unde pădurile înconjurau așezările, lemnul era resursa cea
mai la îndemână.
 Civilizația românească este o civilizație a lemnului și nu a pietrei. Piatra era
folosită în mod obişnuit doar pentru temelii. Desigur, există localități unde se folosea
piatra pentru pereți, dar acestea sunt mai degrabă excepția ce confirmă regula. Astfel
de case se găsesc în Dobrogea, în sudul Banatului sau în sudul Munților Apuseni, acolo
unde de multe ori se utiliza piatră gata prelucrată de la ruinele romane. Există chiar
sate care foloseau piatra până și pentru acoperiş, sub forma unor lespezi dintr-o rocă
specială numită ardezie, ușor de tăiat în plăci subțiri şi foarte rezistente. O astfel de
localitate e Ceru-Băcăinți, din județul Alba.
Cărămida era folosită sporadic în unele zone ale ţării, de pildă în satele săsești
din sudul Transilvaniei sau Banat, și acest lucru se întâmpla sub influența culturii
urbane. Cărămida a devenit un material de construcţie predilect odată cu epoca
industrială.
Lutul sau chirpiciul se foloseau din cele mai vechi timpuri, fiind ușor de găsit și
de prelucrat. Se regăsesc și astăzi, cu precădere la casele de la câmpie, unde s-a păstrat
sistemul de construcție cu lut armat cu nuiele împletite, specific arhitecturii din
neolitic.

Motivațiile economice
Casa tradițională și gospodăria concordă dintotdeauna cu ocupațiile și modul de
viață al locuitorilor, dar și cu posibilitățile lor economice. Motivațiile economice care
influențează arhitectura se referă la ocupațiile de bază ale locuitorilor și la felul în care
acestea determină configurarea gospodăriei.
Acoperișurile înalte ale caselor de la munte au, printre altele, un rol important
în păstrarea la îndemână a merindelor și a celor trebuincioase familiei pe toată durata
anului. La casele din Maramureș, acoperișul poate fi și de trei ori mai înalt decât pereții
casei, iar casa nu e, neapărat, cea mai înaltă clădire din gospodărie.
Acolo unde oamenii se ocupau preponderent cu creșterea animalelor, ca în
Maramureș, șura era mai mare decât casa. În podul șurii se țineau mari cantități de
furaje necesare iernării animalelor.
În schimb, acolo unde oamenii erau viticultori, beciul era cel mai important.
„Casele înalte” sunt specifice, de pildă, Gorjului sau regiunilor locuite de saşii din sudul
Transilvaniei.
La fel se întâmplă în cazul așezărilor unde oamenii erau meșteșugari: demisolul
ce servea ca atelier era înalt și cu acces direct din stradă, precum în localitatea Rimetea
din județul Alba.
Dispoziția casei, a șurii și a celorlalte acareturi în jurul ocolului (curții) pare
rezultatul unei intenţii compozițional plastice, dar e, de fapt, dictată de necesitățile
funcționale ale gospodăriei.
 Studii de caz

1. Casa complexului arhitectural din Stolojani - Târgu Cărbuneşti judeţul

Gorj

Casa din Stolojani, Băleşti, transferată în muzeu în anul 1981, evidenţiază cele mai
vechi tradiţii constructive gorjene din secolele XVIII-XIX. Casa este construită pe o temelie
joasă din piatră de râu, pe care sunt aşezate tălpi masive de stejar, având în continuare pereţii
din cununi de bârne rotunde de stejar, cioplite în patru feţe şi îmbinate la capete în cheutoare
dreaptă. Podeaua este din pământ bătut pus peste o podină din spărturi de stejar. Tavanul
este executat din scândură de fag realizat în tehnica nud şi feder, peste care se aşează un strat
de pământ bătut cu rol izolator.
Planimetric, locuinţa are două încăperi cu funcţii distincte, camera de zi (3,41 x 3,88 m)
şi camera bună (3,07 x 3,91 m), cu intrare proprie din prispă şi comunicând între ele printr-o
uşă practicată în peretele median. Faţada principală a casei are prispă deschisă, mărginită de
patru stâlpi sculptaţi în torsadă, fixaţi la bază într-o talpă masivă de stejar cu o dublă funcţie:
constructivă, pentru susţinerea prispei de la etaj şi decorativă, delimitând o prispă similară,
deschisă complet, în faţa intrării în pivniţă. Prispa de la etaj este prevăzută cu un parmalac,
construit din şipci verticale, fixate în pană şi uluc. Accesul în prispa de la etaj se realizează de
pe scara exterioară, instalată pe faţada principală a casei sau pe una din laterale. Stâlpii prispei
superioare, dispuşi simetric şi decoraţi identic cu cei de la parter, susţin florarul incizat, cu
frumoase torsade, pe toată lungimea lui. Acoperişul este construit în patru ape, cu învelitoarea
din şindrilă, prăştilă, de stejar. Coama acoperişului este terminată, la capete, printr-o ţeapă,
între care se înşiră ciocârlanii, tăiaţi cu cuţitoaia în forme stilizate.
 2. Casa gospodăriei de viticultor din Vlădeşti judeţul Vâlcea

Casa, datată în anul 1835, a fost transferată în muzeu în 2006 şi reconstruită în anul
2007, fiind ridicată pe un soclu înalt din piatră de râu şi lespezi de gresie, cu o grosime de 60
cm. În soclu, casa are la parter, o pivniţă dispusă sub toată suprafaţa locuibilă.
Casa prezintă două încăperi şi foişorul. Accesul în camera de zi (4,99 x 3,31 m) se face
prin foişor (2,30 x 2,40 m) şi printr-o scară de piatră, dispusă pe peretele sudic al casei. Cele
două camere comunică între ele printr-o uşă, iar cea care nu are acces din exterior este
considerată camera bună (3,32 x 4,99 m), unde erau primiţi oaspeţii. Pereţii locuinţei sunt
construţi dintr-un schelet de lemn împletit cu nuiele, cunoscut în zona submontană a Vâlcei
sub denumirea de grădelele. Sistemul constă în fixarea unor pari din lemn de carpen, cu
diametrul cuprins între 6 şi 8 cm, în talpa de jos (în orificii dăltuite) şi în cosoroaba paralelă.
Odată fixaţi aceşti pari se începea procesul de împletire al nuielelor în jurul lor. Distanţa dintre
pari este destul de mică (cca. 15-20 cm) şi acest lucru nu permitea folosirea oricărui tip de
nuia. Se foloseau doar nuiele din alun şi carpen cu diametrul de 1-3 cm. Pentru tencuiala
pereţilor se folosea pământ galben (destul de cleios) amestecat cu pleavă de grâu, care se fixa
cu mâna pe grădele. Prima încăpere este pardosită cu argilă, iar cealaltă cu cărămidă. Foişorul,
construit în dreptul bucătăriei, peste intrarea în pivniţă, este elementul de arhitectură care
decorează faţada casei. Născut din nevoia de a oferi posibilitatea locuirii sau odihnirii afară,
de a lua masa pe această splendidă terasă acoperită, semideschisă, foişorul prelungeşte,
practic spaţiul locuinţei monumentului. Acoperişul este în patru ape cu învelitoarea din
şindrilă de brad.
 3. Casa gospodăriei de olar din Găleşoaia judeţul Gorj

În anul 2002, au fost transferate din satul Găleşoaia, astăzi o localitate dispărută în
urma extinderii exploatărilor carbonifere, două gospodării de olar ce aparţineau aceleiaşi
familii, datând din secole diferite: cea bâtrână de la jumătatea secolului al XIX-lea, cea nouă,
din anul 1926.
Casa nouă este construită din cărămidă, pe două nivele, fiind prima construcţie cu etaj
din această localitate. La primul nivel sunt două încăperi, prima servea ca pivniţă de depozitare
(3,59 x 3,90 m) a proviziilor alimentare şi a băuturilor, cea de-a doua fiind camera de dormit
(3,71 x 3,90 m), cu o sobă ce încălzeşte şi încăperea de deasupra. La al doilea nivel, cu acces
pe o scară ce împodobeşte întreaga faţadă, sunt odăile bune, două la număr (3,65 x 3,90 m şi
3,80 x 3,90 m). Construcţia are, la faţadă, o prispă, spaţiu deschis cu pridvor, traforată şi
mărginită de stâlpi simpli neornamentaţi. Tinda se întinde şi pe latura din dreapta a celui de-
al doilea nivel, fiind înfundată în treimea dinspre spatele casei, pentru construirea unei mici
cămări. Brâul traforat, florarul, din partea superioară a construcţiei, sub cornişă, este o
adevărată dantelărie, lucrată din scândură de brad, sporind substanţial valoarea artistică a
monumentului. Acoperişul este în patru ape cu învelitoarea din ţiglă solzi.
 Studiu comparat

Materiale utilizate

Construcţie Casa complexului Casa gospodăriei de Casa gospodăriei de

arhitectural din viticultor din olar din Găleşoaia
Stolojani - Târgu Vlădeşti (sec XX – 1920)
Cărbuneşti (sec XIX- 1835)
(sec XVIII-XIX)
Materiale: Piatră de râu Piatră de râu Piatră de râu
Temelie Lemn de stejar(tălpi) Lespezi de gresie

Pereţi Lemn de stejar Lemn de carpen Cărămidă

(bârne) împletit cu nuiele de
carpen şi alun
(grădelele)
Pământ galben cu
pleavă de grâu
(tencuiala)

Tavanul Scâdură de fag

Podeaua Pămînt bătut Argilă

Spărturi de stejar Cărămidă

Acoperişul Lemn de stejar Lemn de brad Ţiglă (solzi)

(şindrilă, prăştilă) (şindrilă)

Prispa/Foişorul Lemn de stejar Lemn Lemn de brad

(scândură)
Bibliografie:
1. COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ASTRA MUZEUL CIVILIZAŢIEI POPULARE TRADIŢIONALE
ASTRA, „MONUMENTE DE ARHITECTURĂ TRADIŢIONALĂ ÎN MUZEUL ASTRA”, Editura
„ASTRA MUSEUM” Sibiu, 2010.
2. Arhitectura Tradiţională, Publicaţia Tematică Nr. 35, AN II.
3. Arhitectura locală, conștientizare și valorificare. Casa tradițională din Țara Moților, OAR –
Filiala Alba.
4. Ghid de construire – Zona de dezvoltare durabilă Parcul Naţional Piatra Craiului, 2013.
5. Patrulius Radu, Locuința în timp și spațiu, Editura Tehnică, București, 1975.
6. Vais Dana, Locuire, Universitatea Tehnică Cluj, Cluj-Napoca, 1999
7. http://www.muzeulastra.ro/