despre misterul pierderilor porumbeilor

Misterul pierderilor

Autor: Ad Schaerlaeckens

În 50 de ani, lumea aceasta s-a schimbat foarte mult, iar sportul columbofil nu face excepţie. Pur
şi simplu nu putem compara columbofilia de azi cu cea din anii ’60. Pe vremea aceea, mulţi
crescători nici măcar nu aveau automobile cu care să-şi ducă păsările (tinere) la antrenament, dar
asta nu era o problemă. Îşi transportau puii cu bicicleta de vreo două ori, iar aceştia erau bine
pregătiţi spre a face faţă concursurilor. Pierderea puilor la antrenamente era ceva necunoscut
pentru noi. Dar vremurile s-au schimbat. De câţiva ani încoace, pierderile de pui au devenit un
coşmar pentru crescătorii din Olanda, Belgia, Germania, iar în Marea Britanie lucrurile par la fel.
Nici măcar nu a început sezonul competiţional şi mulţi crescători deja au pierdut 50% dintre pui,
ba chiar mai mult în unele cazuri. În trecut, nu existau curse de antrenament în cursul săptămânii.
În ziua de azi, fiecare provincie oferă crescătorilor o multitudine de posibilităţi care să le permită
puilor să capete experienţă, însă totul e în zadar. Iar 2010 nu a fost diferit faţă de anii precedenţi.
Mulţi crescători care au început sezonul cu 80 de pui au rămas cu doar 10 bucăţi după primele
antrenamente. E de la sine înţeles că aceste pierderi îi fac pe mulţi columbofili să-şi piardă tot
entuziasmul. Din cauza aceasta, mulţi chiar renunţă la porumbei, iar începătorii se lasă după
numai 2-3 ani.

CIUDAT
A fost o vreme când credeam că ştiu motivul acestor pierderi colosale. Am făcut comparaţie cu
situaţia diferită din trecut. Pe vremuri, nu existau radare, internet, telefoane mobile şi relee, GPS-
uri etc. Mă gândeam că toată nebunia asta din atmosferă trebuie să fie motivul. Însă a trebuit să
mă răzgândesc.

În mai şi iunie, ne antrenăm (şi pierdem) puii din primele serii. Dar, din motive neelucidate încă,
nu înregistrăm nici o pierdere în august şi septembrie. Din cauza asta, unii crescători nici nu îşi
mai zboară puii pentru că astfel nu îi pot pierde. Îi antrenează doar toamna şi… nu pierd nici o
pasăre. Dar, toamna, mai rămân de disputat doar 2 curse până în 200 km, iar rezultatul este că
acei crescători îşi pot pierde porumbeii în sezonul viitor, ca yearlingi, deoarece păsările
respective au prea puţină experienţă.

A trebuit să-mi reconsider poziţia în ce priveşte cauzele care generează pierderile, deoarece
oamenii folosesc şi toamna internetul, telefoanele mobile şi GPS-urile. Deci lucrurile acestea nu
pot fi considerate adevăratul motiv.

APROAPE TOATĂ LUMEA

Aproape toată lumea se confruntă cu această problemă.
- pierd porumbei atât crescătorii care îşi antrenează des puii, cât şi cei care nu îi antrenează
aproape deloc;
- şi crescătorii care administrează multe medicamente, şi cei care nu tratează niciodată;

- marii campioni pierd pui, dar şi crescătorii de rând. Iar marii campioni se presupune că au
păsări bune, pe care nu le-ar antrena dacă n-ar avea o stare de sănătate bună;

- cei care îşi obscurizează adăposturile pierd pui cu grămada, dar la fel se întâmplă şi cu cei care
nu aplică sistemul obscurizării.

CURIOS LUCRU
Aşa cum am spus, e foarte ciudat că spre sfârşitul verii şi toamna nu se mai pierd păsări. Nici
măcar în zborurile de fond (între 500 şi 650 km). Se pierd pui primăvara, de la distanţe scurte
(între 10 şi 150 km). După 5 concursuri, când puii capătă experienţă, crescătorii nu-şi mai fac
griji din moment ce puii par să fie “în siguranţă” de atunci încolo.

Un alt lucru la fel de ciudat. În trecut, puii se pierdeau în special când cerul era senin, ca de
sticlă. Deşi vremea era superbă pentru noi, oameni, pentru pui era criminală. Astăzi, puii se pierd
pe orice fel de vreme. Este curios şi faptul că situaţia diferă de la o regiune la alta. În special în
estul şi nordul Olandei, situaţia e catastrofală. Un alt lucru suspect este că în zonele respective
există crescători care şi-au antrenat păsările de vreo 10 ori fără nici un fel de probleme, însă
exact aceleaşi păsări se pierd la a 11-a lansare.

PĂCAT
Nu ştiu dacă este o problemă mondială, dar ce ştiu e faptul că NU lipsa de valoare ori starea de
sănătate şubredă sunt cauzele. Aproape 15 porumbei pripăşiţi îmi intră săptămânal în crescătorie
şi mulţi dintre ei sunt perfect sănătoşi. Mai mult, există numeroase exemple de genul: un
crescător pierde o pasăre, aceasta este găsită, crescătorul o recuperează şi pasărea aceea devine
ulterior un super-zburător.

Ca să vă daţi seama cât de gravă este problema, am să vă relatez conţinutul unei scrisori pe care
am primit-o din estul Olandei. La primul zbor de antrenament au fost îmbarcate 780 de păsări.
Două săptămâni mai târziu, după încă 3 antrenamente cu asociaţia, mai rămăseseră doar 210. În
regiunea Turnhout (în apropiere de graniţa cu Olanda), vreo 40 de crescători sunt demi-fondişti,
iar unii dintre ei scot mulţi pui. Abia dacă au avut 100 de porumbei la prima etapă de demi-fond
din anul acesta, când, în mod normal, ar fi trebuit să fie vreo 800.

Aceste pierderi fac mult rău păsărilor, crescătorilor şi sportului columbofil în sine, dar mai grav
este faptul că nimeni nu are vreo explicaţie.

ÎN CONCLUZIE
Să sperăm că aceste pierderi nu vor grăbi şi mai mult declinul sportului columbofil. La scurt timp
după Primul Război Mondial, în Belgia existau aproximativ 270,000 de crescători. Astăzi au mai
rămas doar vreo 25,000 (10%), iar o treime dintre ei au peste 70 de ani. Ultimul lucru pe care ni-l
dorim e continuarea declinului. Dar aceste pierderi, pentru care nimeni nu are nici cea mai mică
explicaţie, ar putea înrăutăţi viitorul sportului cu porumbei voiajori, atât de drag multora dintre
noi.
1 comentariu...