Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
tracilor
In perioada de trecere spre epoca bronzului (2700/2500 – 2000/1900 i. Hr. ) a avut loc
procesul de indo-europenizare a spatiului carpato-danubiano-pontic prin patrunderea, din steeple
nord-pontice, a unor valuri successive de comunitati de pastori indo-europeni, purtatori ai
‘civilizatiei kurganelor
’. Patrunderea acestor triburi de pastori a determinat multiple transformari de ordin cultural, social,
etnic. Indo-europenii si-au impus cultura materiala si spirituala si i-au asimilat pe autohtoni.
Infloritoarele culturi ale autohtonilor au fost distruse. Vechile culturi eneolitice (Petresti,
Gumelnita, Cucuteni, Vadastra) cu ceramica pictata au disparut. In locul lor au aparut culturi noi
(Foltesti, Cernavoda III, Cotofeni) cu:
- ceramica grosolana, decorata cu motive incizate;
- morminte tumulare, de inhumatie cu schelete presarate cu ocru
In timpul primei varste a fierului (1200/1150 – 450/400 i. Hr.) a avut loc diviziunea tracilor
in doua ramuri:
- tracii propriu-zisi (ramura sudica) si,
- daco-getii (ramura nordica)
Din marele neam tracic s-au diferentiat daco-getii, ca ramura nordica a tracilor, in spatiul
carpato-danubiano-pontic, deci ei sunt autohtoni in acest spatiu.
Daco-getii au fost creatorii si purtatorii culturii hallstattiene in spatiul carpato- danubiano-
pontic dupa cum dovedesc vestigiile ansamblului cultural Basarabi descoperite pe intreg teritoriu
carpato-dunarean.
Aparitia proprietatii private a determinat diferentierea sociala dupa avere care a condos la
stratificarea societatii si aparitia claselor sociale:
- tarabostes (pileati) – aristrocratia militara si sacerdotala;
- comati – producatorii liberi, marea masa a populatiei (agricultori, mestesugari)
1
Daco-getii traiau organizati in triburi si uniuni de triburi conduse de sefi militari
(regi).
Triburi daco-getice:
- apulli – zona Alba Iulia
- burii – malul Oltului
- carpii – Moldova Centrala
- costobocii – nordul Moldovdei si Maramures
- crobyzii si tryzii – Dobrogea
Cetatile intarite si mormintele priciare descoperite atesta existenta, in sec. al IV- lea i. Hr., a
unor formatiuni politice in sudul Olteniei, nordul Dobrogei, nordul Moldovei.
Dovezile arheologice, la care se adauga maruriile izvoarelor narrative, atesta existenta unor
puternice uniuni de triburi conduse de ‘basilei’ (regi) si in secolele urmatoare:
- sec. al IV-lea i. Hr. – uniunea de triburi condusa de ‘rex Histrianorum’ din
Dobrogea care se opunea scitilor;
- 335 i. Hr. – uniunea de triburi din nordul Dunarii infranta de Alexandru Macedon;
- 300 i. Hr. Si 292 i. Hr. – confruntarile dintre uniunea de triburi din centrul
Munteniei conduda de Dromichaites, cu resedinta la Helis si Lisimah, care este luat
prizonier;
- sec. al III-lea i. Hr. – mentionarea intr-o inscriptie de la Histria a uniunii de triburi
din sudul Moldovei condusa de Zalmogedikos;
- sec. II-III i. Hr. – uniunea de triburi condusa de regale Rhemaxos, apoi de fiul
acestuia, din Dobrogea, care salveaza Histria atacata de tracii sudici ai lui Zoltes;
- inceputul sec. al II-lea i. Hr. – uniunea de triburi condusa de Oroles, in estul
Transilvaniei, care se lupta cu bastarnii;
- inceputul sec. al II-lea i. Hr. – uniunea de triburi condusa de Rubobostes, in
Transilvania.
Limba daco-getilor
Dacii si getii vorbeau aceeasi limba, afirma geograful antic Strabo. Ei au fost numiti geti in
izvoarele grecesti si daci in izvoarele latine, dar ei erau unul si acelasi popor.
Limba daco-getilor este un dialect al limbii traco-dace care face parte din familia limbilor
indo-europene, dintr-un grup care mai cuprinde: sanscrita, persana, sciatica, limbile popoarelor
baltice, limbile slave (grupul satem). Celalalt grup cuprinde greaca, latina, celtica, germana
(grupul kentum).
Limba traco-daca a disparut, s-au pastrat putine urme: nume de plante medicinale, nume
proprii de personae, locuri, rauri (cca. 160 de cuvinte).
Religia daco-getilor
o daco-getii credeau in zei:
- zeul suprem al cerului si al pamantului a fost Zalmoxis (sau Gebeleizis)
- un zeu al razboiului, Derzelas sau Derzid,
- o zeitate feminina pe nume Bendis, ce corespunde zeitelor Artemis sau Diana din
mitologia greaca, respectiv romana.
o Daco-getii credeau in nemurire, in viata de dincolo de moarte alaturi de
Zalmoxis, zeul suprem. De aceea ei primeau moartea cu seninatate.
o Mortii erau incinerati iar cenusa era depusa in urne ce se ingropau in
pamant.
o Cultul consta in slujbe, ceremonii si incantatii facute de preoti, de obicei pe
munte.
o Slujbele religioase aveau loc in sanctuare cum sunt cele descoperite la
Costsesti, Blidaru, Piatra Rosie, etc.
o La fiecare 4 ani ei comunicau cu Zalmoxis prin intermediul unui razboinic
dac sacrificat, ce urma sa-I vorbeasca zeului supreme despre nevoile lor.
Au avut loc schimburi culturale care au determinat progresul dacilor. Acestia au preluat de
la greci:
- roata olarului;
- tehnici noi de metalurgie;
- folosirea monedei;
- modele de organizare politica.
Limitele statului dac in timpul lui Burebista, conform geografului antic Strabo
erau:
- in nord – Carpatii Padurosi;
- in vest – Dunarea mijlocie si Slovacia;
- in sud – Muntii Haemus (Balcani);
- in est – gurile Bugului si Marea Neagra.
Imperiul roman constituia un pericol pentru statul dac, motiv pentru care Burebista s-a
amestecat in razboiul civil de la Roma dintre Caesar si Pompei, ajutandu-l pe Pompei. Victoria lui
Caesar a fost urmata de organizarea unei expeditii de pedepsire a lui Burebista intrerupta de
moartea conducatorului roman(44 i. Hr.).
La moartea lui Burebista, statul dac s-a destramat. S-au format patru, apoi cinci unitati
statale: in Transilvania, in Moldova, in Maramures, in regiunea subcarpatica a Munteniei.
Deceneu (44 i. Hr.) – rege si mare poet (concentra in mainile sale puterea laica si religioasa), a
preluat conducerea statului lui Burebista, dar statul condos de acesta se limita in zona
Muntilor Orastie.
Comosicus – a fost rege si mare poet al statului dac din Transilvania.
Coryllos-Scorilo (? - 68/69 i. Hr.) – a fost rege timp de 40 de ani in statul dac cu centrul in Muntii
Orastie.
Diurpaneus-Duras (68/69 – 87 d. Hr.) – a condus statul dac cu centrul in Muntii Orastiei. In iarna
85/86 d. Hr., dacii au facut o incursiune in provincial Moesia impotriva romanilor pe care ii
infrang. Domitian a impartit Moesia in Moesia Superior si Moesia Inferior si a pregatit o
campanie in Dacia.
Coson – rege al statului dac in nordul Munteniei, s-a amestecat in razboaiele civile de la Roma in
timpul lui Octavian Augustus.
Cotiso (sf. sec. I d. Hr. – inc. sec. II d. Hr.) – rege al statului dac din Banat, a facut incursiuni la
sud de Dunare.
Dicomes – rege al unui stat din centrul si sudul Moldovei, a participat la lupta de la Actium (31 d.
Hr.) dintre Octavianus si Marc Antonius, de partea celui din urma.
Roles (sf. sec. I i. Hr.) – rege al unui stat dac din Dobrogea, s-a aliat cu romanii in iarna 29/28 i.
Hr. si a luptat impotriva celorlalti regi daci din Dobrogea, Dapix si Zyraxes care se
impotriveau romanilor.
DECEBAL (87-106 d. Hr.)
A refacut unitatea statului dac care era mai putin intins decat statul lui Burebista, dar mai
puternic. Statul dac condus de Decebal, cu capitala la Sarmizegetusa Regia, cuprindea
Transilvania, Banat, Oltenia, centrul si sudul Moldovei.
A avut mai multe confruntari cu romanii:
- 87 d. Hr., armata romana condusa de gen. Cornelius Fuscus a atacat Dacia si a fost
infranta la Turnu Rosu;
- 88 d. Hr., o armata romana condusa de gen. Tettius Iulianus a atacat Dacia prin Banat.
Decebal a incheiat pace cu Domitian si a devenit client al Romei (89 d. Hr.)
- 101 – 102, armata romana condusa de imparatul Traian (98 – 117) a atacat Dacia si a
provocat grele infrangeri dacilor; Decebal a cedat si incheiat pacea cu romanii in conditii foarte
grele pentru Dacia.
- 105 – 106, Traian, dupa construirea podului peste Dunare de la Drobeta, ataca din nou
Dacia pe care o cucereste in intregime sip e care o transforma in provincie romana.
In anul 106, in urma victoriei obtinute de armata romana asupra dacilor teritoriul locuit de
daci a fost divizat astfel:
- provincia Dacia, care cuprindea Transilvania, Banat, Oltenia, a carei
populatie autohtona a fost supusa unui intens proces de romanizare;
- o parte a teritoriului (sudul Moldovei, Muntenia, si partea de rasarit a
Olteniei) a fost anexat provinciei Moesia inca din anul 46;
- teritoriul locuit de dacii liberi (costobocii, carpii, dacii mari): Maramures,
Crisana, nordul Moldovei. Prezenta dacilor liberi la granitele provinciei a impus aducerea
unui numar mare de legiuni si construirea de fortificatii (castre).
Provincia Dacia
- in anul 106, a fost organizata ca o provincie de rang imperial, subordonata direct
imparatului, administrate de un guvernator numit ‘Legatus Augusti pro Praetore’,
cu capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa;
- a fost reorganizata administrativ in 117-118 de imparatul Hadrian care a impartit
Dacia in :
Dacia Superioara: cuprindea Transilvania si Banatul, cu capitala la
Ulpia Traiana Sarmizegetusa; era administrata de un ‘Legatus
Augusti pro Praetore’;
Dacia Inferioara: cuprindea Oltenia, era administrata de un
‘procurator Augusti’
- O reorganizare administrative a Daciei a fost realizata tot de imparatul Hadrian,
care in 121-122 a impartit provincial Dacia in:
Dacia Superior;
Dacia Inferior;
Dacia Porolissensis, situate in N. Daciei Superioare,
cu capitala la Napoca, administrata de un ‘procurator
Augusti’.
Factorii romanizarii:
Administratia. Prin intermediul administratiei romane, formata din functionari provinciali
(procuratori) si functionari locali (magistri sau prefecti) din orase sau comunitati rurale,
ce foloseau ca limba oficiala limba latina, romanizarea a capatar un caracter organizat.
Armata. Fiind o provincie de granita, expusa atacurilor barbarilor de la hotare, provincia
Dacia avea nevoie de un sistem de aparare bine organizat. De aceea, imparatii romani
au dispus construirea unui numar mare de castre, cum erau cele de la: Apulum, Dierna,
Micia, Porolissum, Romula, in care stationau in numar mare legionari (Legiunea a
XIII-a Gemina la Apulum, Legiunea a V-a Macedonica la Potaissa) sau trupe auxiliare
(Micia). Intre acesti soldati si populatia autohtona au avut loc schimburi culturale,
soldati cu nume dace au intrat in armata romana, ceea ce a contribuit la intensificarea
romanizarii provinciei Dacia.
Veteranii. Dupa satisfacerea stagiului militar, o mare parte a veteranilor au parasit armata dar
s-au stabilit in provincia Dacia. Ei au ocupat functii administrative, au primit
compensatii banesti, pamant, si-au intemeiat familii pe teritoriul provinciei, contribuind
astfel la procesul de romanizare.
Colonistii. In provincia Dacia au fost colonizati, in mod organizat, un numar mare de locuitori
din celelalte provincii ale imperiului, vorbitori ai limbii latine populare, purtatori ai
culturii romane. Acestia au patruns in toate domeniile economiei (agricultura, minerit,
mestesuguri), au populat vechile asezari si au intemeiat altele noi, de tip roman:
‘canabae’ (asezari rurale situate in jurul castrelor) si mai tarziu, ‘vicus’, ‘pagus’ si ‘villa
rustica’. Convietuind cu autohtonii, aflati intr-un contact nemijlocit cu acestia,
colonistii au imprumutat daco-getilor elemente de civilizatie romana, constituindu-se
intr- un factor activ al romanizarii.
Urbanizarea. Dupa cucerire, Dacia a fost supusa unui intens proces de urbanizare prin
construirea dupa model roman, uneori pe locul vechilor asezari, a unui numar mare de
orase cu statut de ‘municipia’ (Dierna, Porolissum, Tibiscum, Troemsis) sau cu statut
de ‘coloniae’ (Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Drobeta,
Napoca, Apulum, Potaissa). Centre administrative, economice, culturale, orasele au
constituit puncte de schimb cultural intre autohtoni si noii veniti, contribuind astfel la
romanizarea provinciei Dacia.
Viata economica. Activitatea economica din toate domeniile(agricultura, minerit, mestesuguri,
constructii, schimb de marfuri) a constituit un alt factor al romanizarii datorita
legaturilor ce s-au stabilit intre autohtoni si colonisti in cadrul activitatilor desfasurate
pe teritoriul Daciei romane si datorita participarii lor la viata economica a Imperiului.
Justitia. Normele juridice romane au fost introduse si aplicate pe teritoriul provinciei, ceea ce
a impus autohtonilor cunoasterea acestor norme si exercitatea drepturilor lor in limba
latina, contribuind astfel la desfasurarea procesului de romanizare. Norme ale dreptului
roman se vor regasi in dreptul romanesc cutumiar de mai tarziu.
Viata culturala. A fost atestata existenta de scoli in cadrul carora se invata scrisul si cititul in
limba latina pe intreg teritoriul stapanit de romani, in Dacia si Moesia Inferior.
Viata religioasa. Fenomenul ‘interpretatio romana’ (preluarea unor divinitati dace sub nume
romane: Zalmoxis, Bendis), adorarea unor divinitati romane (Inunona, Mineva, Jupiter,
Venus), practicarea cultelor in limba latina au dat nastere elementelor de sincretism
religios (contopirea unor divinitati asemanatoare, dar de origini diferite, intr-una
singura), ceea ce demonstreaza legaturile spirituale daco-romane, influentele reciproce
care au aujutat la romanizarea autohtonilor din Dacia.
Autohtoni si migratori
Dupa retragerea romana, populatia daco-romana ramasa in Dacia a cunoscut valuri
succesive de populatii migratoare.
Mai intai, pe teritoriul fostei provincii romane s-au asezat dacii liberi, in grupuri, iar
populatia daco-romana s-a extins dincolo de granitele provinciei ceea ce a condus la uniformizarea
culturii romanice in intreg spatiul carpato-danubiano-pontic.
Primele migratii au avut loc in sec. IV, migratorii in drumul lor spre centrul, vestul sau
sudul Europei trecand si peste teritoriul locuit de daco-romani. Influenta migratorilor a fost redusa,
contactele cu autohtonii rezumandu-se la plata unui tribut din partea autohtonilor. Pe teritoriul
Daciei a ramas un numar mic de migratori care au fost asimilati de populatia romanizata.
In timpul migratiei daco-romanii au rezistat invaziilor pastrandu-si fiinta etnica, limba latina si
cultura.
Migrarea masiva a slavilor la sudul Dunarii (602) a divizat romanitatea nord- dunareana de
cea sud-dunareana, din limba romana formandu-se patru dialecte:
dialectul daco-roman, la nordul Dunarii;
dialectul aroman;
dialectul meglenoroman;
dialectul istroroman, ultimile trei la sud de Dunare.
Aceasta migratie a facut sa creasca ponderea elementului romanic la nord de Dunare, unde
limba romana a avut o evolutie diferita, slavii ramasi aici fiind asimilati de
autohtoni. Influentele lingvistice slave nu au putut schimba caracterul latin al limbii romane, ele
limitandu-se doar la imbogatirea vocabularului.
Componentele limbii romane:
substratul lingvistic traco-dacic: cca. 160 de cuvinte cu derivatele lor (10% din
lexicul romanesc);
stratul lingvistic latin: 60% din vocabularul limbii romane;
adstratul lingvistic slav: cca. 20% din vocabular.
La acestea s-au adaugat imprumuturile din alte limbi, unele din epoca medievala
(maghiara, turca), altele din epoca moderna (franceza, italiana, germana).
Procesul de formare a poporului roman si a limbii romane s-a incheiat in sec. al VIII-lea.
Cercetarile arheologice au scos la suprafata un numar foarte mare de asezari din sec. IX-
XIII (peste 1500), pe care arheologii le-au incadrat in complexul cultural Dridu, prima cultura
romaneasca, care, prin caracteristicile ei, dovedeste incheierea procesului de etnogeneza a
poporului roman. Conform acestor descoperiri, romanii erau organizati in obsti satesti teritoriale
numite, de catre istoricul Nicolae Iorga, ‘romanii populare’.
Asezarile fortificate, descoperite la Fundu Hertii, Slon (Prahova), Moresti, Dabaca, Vladimirescu
(Arad) etc., specifice culturii Dridu, si inventarul acestora atesta stratificarea societatii si existenta
unui conducator cu functii politico-administrative.
Obstile satesti au evoluat din obstile gentilice (ce aveau la baza legaturile de rudenie dintre
membrii obstii) specifice dacilor si, mai tarziu, daco-romanilor. Obstile satesti au capatat, cu
timpul, un caracter teritorial, legaturile de rudenie pierzandu-si importanta.
Obstile satesti teritoriale erau comunitati umane ce-si desfasurau activitatea pe un anumit
teritoriu (hotarul obstii) pe care il aveau in stapanire, conduse de cnezi sau juzi.
Obstile satesti s-au grupat in uniuni de obsti (‘autonomii populare’), ce purtau diferite denumiri:
codri, campuri, tari, ocoale,etc.
Acestea au stat la baza formarii cnezatelor si voievodatelor ca structuri politice prestatale
TARA ROMANEASCA
‘Diploma cavalerilor ioaniti’, din 1247, mentioneaza existenta a cinci formatiuni politice
prestatale romanesti la sud de Carpati:
- Tara Severinului, in estul Banatului si vestul Olteniei;
- Cnezatul lui Ioan, in sudul Olteniei;
- Cnezatul lui Farcas, in nordul Olteniei;
- Voievodatul lui Litovoi, intre Olt si Jiu;
- Voievodatul lui Seneslau, in stanga Oltului.
MOLDOVA
Existenta unor stucturi politice romanesti la rasarit de Carpati este confirmata de izvoarele
narative ale vremii (‘Oguzname’, literatura bizantina, cronici rusesti, documente din cancelaria
germana si papala). Aceste izvoare vorbesc despre locuitorii spatiului dintre Carpati si Nistru:
- volohi, in Cronica lui Nestor;
- walati (valahi), intr-o diploma papala din sec. al XIII-lea;
- ulakes, in Oguzname; dar si despre tarile acestora:
- Ulakili (tara Vlahilor), in Oguzname;
- Tara Brodnicilor, in sudul Moldovei;
- Tara Berladnicilor, in centrul Moldovei;
- Tara Volohilor, in sudul Moldovei;
- Tara Bolohovenilor, in nordul Moldovei.
Marturiile izvoarelor scrise sunt completate de descoperirile arheologice care constau in
grupari de asezari ce au in centru o fortificatie, in care rezida un conducator, cum sunt cele de la:
- Fundu Hertii;
- Ibanesti;
- Horodistea;
- Tudora;
- Dersca;
- Pocreaca – Satu-Nou, etc.
Denumirile stravechi de ‘tari’, ‘codri’, ‘campuri’, ‘ocoale’, care s-au pastrat pana azi in
Moldova, presupun existenta, in aceste locuri, a unor formatiuni politice prestatale (autonomii
romanesti) din perioada de inceput a Evului Mediu.
- Tara Sipenitului;
- Codrii Cosminului;
- Codrii Orheiului;
- Codrii Lapusnei;
- Codrii Hertei;
- Campul lui Dragos, etc.
DOBROGEA
Existenta unor structuri politice romanesti intre Dunara si Marea Neagra este atestata inca
din sec. al X-lea. O inscriptie din 943, descoperita la Mircea Voda, aminteste de un jupan Dimitrie,
conducatorul unei formatiuni politice formate in jurul fortificatiei de la Mircea Voda.
O alta marturie, din a doua jum. a sec. al X-lea a fost descoperita pe peretii complexului
monastic de la Murfatlar care mentioneaza pe jupan Gheorghe.
Intre 971-1204, Dobrogea a fost organizata de Imperiul Bizantin ca o unitate militar-
administrativa, numita ‘thema Paristrion’ (Paradunavon), condusa de un strateg.
In opera sa, ‘Alexiada’, Ana Comnena vorbeste despre existenta, in a doua jum. a sec. al
XI-lea, a trei conducatori locali:
- Tatos, stapanea sudul Dobrogei si avea resedinta la Dristor;
- Satza, stapnea nord-vestul Dobrogei si avea resedinta la Vicina;
- Sestlav, stapanea nord-estul Dobrogei si avea resedinta la Preslav. Tot Ana
Comnena mentioneaza, la 1094, un alt fruntas al vlahilor, Pudila.
Intr-o diploma din anul 1230 a tarului bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) este
mentionata Tara Cavarnei situata intre Mangalia si Varna.
Statul Asanestilor
- 1185, toamna – datorita fiscalitatii excesive impuse de Imperiul Bizantin ce se afla
intr-o profunda criza, vlahii din peninsula Balcanica, condusi de fratii Petru si Asan,
impreuna cu romanii nord-dunareni, cumanii si bulgarii, au declansat o puternica
rascoala;
- 1187 – rascoala s-a incheiat cu victoria vlahilor, care s-au constituit intr-un puternic
stat in nordul Peninsule Balcanice, stat numit Statul Asanestilor sau Imeriul
Vlaho-Bulgar, cu capitala la Tarnovo. Primul conducator al acestui stat a fost
Asan.
- 1196 – Asan a fost ucis de catre boieri, conducator a devenit fratele acestuia, Petru.
- 1197 – Petru a fost asasinat si el de catre boieri iar conducerea a fost preluata de
Ionita, fratele lui Asan si Petru.
- 1197-1207 – a domnit Ionita cel Frumos (sau Ionita Caloian cum a fost numit de
greci) care a obtinut titlul de rege si recunoasterea oficiala a statului sau, atat din
partea Bizantului, cat si din partea papei.
- 1201 – au inceput ostilitatile cu Imperiul Bizantin. Ionita a cucerit cetatile
Constanta (in Muntii Rodopi) si Varna, apoi a incheiat pace cu Bizantul care a
cunoscut independenta statului Asanestilor.
– Ionita a cerut papei coroana de tar si sceptrul; papa Inocentiu al III- lea a
fost de acord, cu conditia convertirii la catolicism.
- 1204, 7 noiembrie – trimisul papei l-a uns pe arhiepiscopul Vasile ca patriarh al
bisericii vlahe si bulgare.
- 1204, 8 noiembrie – la Tarnovo, Ionita a fost incoronat ca ‘rege al vlahilor si
bulgarilor’ si a primit sceptrul, diadema, bula, hrisovul de recunoastere si dreptul de
a bate moneda, din partea papei.
- 1204 – cruciada a patra a cucerit Constantinopolul si a creat Imperiul Latin de
Rasarit. Noul imparat, Balduin de Flandra, nu a recunoscut statul lui Ionita. A
izbucnit un conflict care s-a terminat tragic pentru Balduin de Flandra care a fost
prins si inchis la Tarnovo.
- 1207 – Ionita cel Frumos a fost ucis. Locul sau a fost luat de Asan Burul (1207-
1218).
- 1218 – tronul a fost ocupat de nepotul lui Ionita, Ioan Asan al II-lea, in timpul
caruia statul atinge culmea puterii si intinderii sale: de la Dunare la Adrianopol si
de la Marea Neagra la Marea Adriatica. In tompul sau, statul a devenit bulgar.
- 1258 - la moartea lui Caliman al II-lea, dinastia vlaha a asanestilor se stinge.
Formarea Dobrogei
Nucleul statului a fost ‘Tara Cavarnei’ mentionata intr-o diploma a lui Ioan Asan al II-lea la
1230.
1346 – in fruntea statului se afla Balica care s-a amestecat in razboiul civil de la
Constantinopol.
1347 – Dobrotici, fratele lui Balica, a urmat la conducerea statului in Dobrogea. La inceput
acesta era vasal Bizantului, fiind numit ‘despot’. Treptat a devenit autonom fata de imperiu si a
unificat ‘tarile’ dintre Dunare si mare intemeind Dobrogea.
1388 – Ivanco, fiul lui Dobrotici, urmatorul conducator al Dobrogei, a participat alaturi de
Mircea cel Batran la luptele cu turcii si, probabil, a fost ucis.
Mircea cel Batran a anexat Dobrogea la Tara Romaneasca.
II. CIVILIZATIA ROMANEASCA IN CONTEXT EUROPEAN
Organizarea administrativ-teritoriala
Tara Romaneasca: ‘judete’, conduse de reprezentanti ai domnului, ‘judeti’ cu functii
administrative, judecatoresti.
Moldova: ‘tinuturi’, conduse de un ‘staroste’ sau ‘parcalab’(in cazul tinuturilor ce aveau in cadrul
lor si cetati).
B. Transilvania
Transilvania, pana la 1541 – Voievodatul vasal regelui Ungariei, cu o larga autonomie in
cadrul regatului maghiar.
Organizare institutionala:
Voievodul: prerogative limitate (nu era singurul stapanitor) Era numit si revocat de rege.
Atributii: - judecatoresti
- militare (comandant militar)
- administrative (guvernator)
Sfatul voievodului: Vicevoievodul, comiti, notari; Atributiile vicevoievodului:
- rol consultativ
- indeplinea functii publice sau la curtea suveranului
- conducea Transilvania in lipsa voievodului
- atributii uneori administrative, legislative, judecatoresti.
Congregatia generala: adunari reprezentative compuse din reprezentantii nobilimii
maghiare, clerului catolic, patriciatului sasesc, fruntasilor secuilor, in general oamenilor
liberi. Era convocata de rege sau de voievod. Romanii erau in majoritate aserviti si nu
aveau dreptul de a participa la aceste adunari.
Organizarea bisericeasca:
Biserica catolica subordonata arhiepiscopiei de Calocea, cuprindea trei episcopii:
o Episcopia Transilvaniei, cu resedinta la Alba-Iulia;
o Episcopia Oradiei;
o Episcopia Cenadului.
Biserica ortodoxa era reprezentata de o serie de biserici si manastiri romanesti din
Maramures (Cuhea), Tara Fagarasului (Scorei), Tara Barsei (Scheii Brasovului),
Hunedoara (Strei, Densus) etc.
Asezamintele religioase romanesti din Transilvania se aflau sub jurisdictia episcopilor
ortodocsi de la sud si rasarit de Carpati, iar dupa organizarea mitropoliilor din Tara
Romaneasca si Moldova au intrat sub jurisdictia acestor mitropolii.
II. 2. Politica externa a voievozilor romani
1388 – 1389, iarna – Mircea cel Batran a participat cu un corp de oaste la batalia de la
Kossovopolje (Campia Mierlei) impotriva turcilor si a anexat Dobrogea la Tara
Romaneasca.
1389 – a incheiat alianta cu domnul Moldovei, Petru I (1374-1391), pentru a contracara pretentiile
Ungariei de a-si extinde stapanirea asupra tarilor romane, mai ales ca regele Ungariei
Sigismund de Luxemburg (1387-1437) era nemultumit de preluarea Banatului Severinului,
Amlasului si Fagarasului de catre Mircea.
1389, 10 decembrie – la Radom s-a incheiat, prin mijlocirea domnului Moldovei, tratatul de
alianta cu regele Poloniei, Wladislav Jagello, impotriva Ungariei.
1393 – a intreprins o expeditie la Karinovasi, in sudul Muntilor Balcani, incheiata cu succes.
1394, 10 octombrie – batalia de la Rovine incheiata cu infrangerea armatei otomane condusa de
Baiazid Ilderim (Fulgerul).
1395, 7 martie – Brasov, tratat de alianta cu regele Ungariei Sigismund de Luxemburg, impotriva
turcilor.
1396 – cruciada antiotomana de la Nicopole, organizata de Sigismund de Luxemburg cu
participarea lui Mircea cel Batran si a cavalerilor occidentali (in special a celor burgunzi):
- 1396, vara – cruciatii au cucerit Vidin, Rahova, Nicopole;
- 1396, 25 septembrie – a avut loc lupta de la Nicopole incheiata cu un dezastru pentru
cruciati care s-au retras in dezordine. Mircea a pierdut cetatea Turnu.
1397, septembrie-octombrie – a avut loc infruntarea cu turcii in Campia munteana incheiata cu
izgonirea turcilor si recuperarea cetatii Turnu.
1403, 23 septembrie – a reinnoit prin intermediul lui Alexandru cel Bun, alianta cu Wladislav
Jagello.
1406, noiembrie – initiativa lui Sigismund de Luxemburg de a organiza, impreuna cu Mircea cel
Batran, o noua cruciada antiotomana.
1402-1413 – s-a amestecat in luptele pentru tron in Imperiul Otoman, sustinandu-l mai intai pe
Musa, apoi pe Mustafa, dar amandoi au pierdut in fata lui Mahomed.
1417 – a platit tribut Portii in schimbul protectiei acordate de sultan si recunoasterii de catre acesta
a independentei Tarii Romanesti.
1402, 12 martie – Alexandru cel Bun a incheiat o intelegere cu regele Poloniei, recunoscand
suzeranitatea acestuia, pentru a opri ofensiva Ungariei in Moldova.
1410 – domnul Moldovei a trimis la Grünwald trupe in sprijinul regelui Poloniei, impotriva
cavalerilor teutoni.
1411, 25 mai – la Roman, Alexandru a reinnoit tratatul cu regele Poloniei, indreptat impotriva
Ungariei.
1412, 15 martie – la Lublau, Ungaria si Polonia au semnat un tratat care punea in pericol existenta
Moldovei.
1420 – Alexandru cel Bun a respins primul atac turcesc asupra Moldovei, la Chilia si Cetatea Alba.
1422 – domnitorul moldovean a trimis un corp de oaste la Marienburg, pentru a sprijini Polonia
impotriva cavalerilor teutoni care au fost invinsi.
4 aprilie 1459 v- la Overchelauti, Stefan cel Mare a fost recunoscut domn de catre regele Poloniei,
Cazimir al IV-lea, in schimbul juramantului de vasalitate si cedari Hotinului.
1462 – un nou acord cu Polonia prin care a recuperat Hotinul.
26 ianuarie 1465 – a atacat si cucerit cetatea Chilia, ocupata de unguri; aceasta actiune a condus la
deteriorarea relatiilor cu Ungaria.
1465, toamna – campania lui Matei Corvin, regele Ungariei, in Moldova; acesta a cucerit Roman,
Targu Neamt, si s-a indreptat spre Baia;
14 decembrie 1467 – la Baia, trupele maghiare au suferit o infrangere zdrobitoare din partea
ostilor moldovene.
1469, vara – la Lipnic, Stefan a zdrobit hoardele tatarilor ce au invedat Moldova.
7 martie 1471 – la Soci, domnul Moldovei l-a infrant pe domnul Tarii Romanesti, Radu cel
Frumos.
21 noiembrie 1473 – pe raul Vodna, Stefan cel Mare l-a infrant pe Radu cel Frumos si l-a
indepartat de la putere.
1473 – a refuzat plata tributului.
10 ianuarie 1475 – batalia de la Vaslui (Podu Inalt) incheiata cu victoria moldovenilor. 12 iulie
1475 – alianta antiotomana cu Matei Corvin.
26 iulie 1476 – Valea Alba (Razboieni), moldovenii au fost infranti, dar au reusit sa-I alunge pe
turci din Moldova si infrangerea s-a transformat in victorie.
14 iulie 1484 – turcii au cucerit Chilia.
9 august 1484 – turcii au cucerit si Cetatea Alba.
15 septembrie 1485 – la Colomeea, tratat de vasalitate cu regele Poloniei Cazimir IV, care a
promis sprijin impotriva turcilor.
16 noiembrie 1485 – i-a infrant pe turci la Catlabuga. Primavara 1486 – victorie impotriva turcilor
la Scheia.
1487 – tratat cu turcii, a reluat plata tributului, iar sultanul a recunoscut independenta Moldovei.
1489 – tratat de alianta cu Matei Corvin si a primit de la regele Ungariei Ciceul si Cetatea de Balta
drept posesiuni, rupand astfel relatiile cu Polonia.
26 octombrie 1497 – la Codrii Cosminului, armata poloneza a fost infranta de cea moldoveana.
12 iulie 1499 – tratatul Moldovei cu Polonia prin care inceta vasalitatea Moldovei fata de regele
polon.
Sec. XVI – s-a instaurat treptat regimul dominatiei otomane (dominatie care s-a manifestat in plan
politic, dar si in plan economic) asupra Tarilor Romane, datorita instabilitatii politice in
interior (a crescut influenta boierilor in alegerea domnilor) si expansiunii turcilor care au
transformat centrul ungariei in Pasalâcul de la Buda si Transilvania in Principat autonom
supus Portii Otomane (1541).
1593 – a aderat la Liga Crestina creata de imparatul Rudolf al II-lea din care faceau parte Spania,
Venetia, Statul Papal, ducatele italiene (Mantua, Ferrara si Toscana), Principatul
Transilvaniei si Moldova.
13 noiembrie 1594 – a ucis pe creditorii levantini si unitatea turceasca din Bucuresti si i-a izgonit
pe turci de pe teritoriul tarii.
Decembrie 1594-Ianuarie 1595 – campanie impotriva Imperiului Otoman: ostile reunite ale celor
trei Tari Romanesti i-au infrant pe turci la Giurgiu, Rusciuc, Silistra, Serpatesti, etc.
20 mai 1595 – tratat de alianta cu Sigismund Bathory pe care l-a recunoscut ca suzeran in
schimbul sprijinului impotriva turcilor, tratat semnat de boieri. Un tratat asemanator a
incheiat si cu principele Transilvaniei si Stefan Razvan (Moldova).
1595 – campania turceasca impotriva Tarii Romanesti.
13/23 august 1595 – lupta de la Calugareni, turcii au fost infranti dar Mihai a fost obligat sa se
retraga si sa astepte sprijinul aliatilor. A fost parasit de aliatii sai din celelalte principate
romane; cucerirea oraselor Bucuresti si Targoviste de catre turci.
6-8 octombrie – cu sprijinul aliatilor a fost eliberat Targoviste. 20 octombrie 1595 – turcii au fost
infranti definitiv la Giurgiu.
Ianuarie 1597 – a reluat plata trbutului catre turci in schimbul pacii si a recunoasterii sale de catre
sultan ca domn al Tarii Romanesti.
Martie 1598 – pace cu turcii care au recunoscut independenta Tarii Romanesti.
30 mai/9 iunie 1598 – Targoviste, tratat de alianta cu Rudolf al II-lea care i-a promis lui Mihai
sprijin financiar in schimbul recunoasterii suzeranitatii imparatului asupra Tarii Romanesti.
Unirea Principatelor
1 mai 1599 – Andrei Bathory, principele Transilvaniei, a incheiat pace cu Imperiul Otoman.
- Mihai a incercat refacerea frontului ontiotoman prin cucerirea Transilvaniei si
Moldovei (conduse de principi ce ii erau rivali).
18/28 octombrie 1599 – batalia de la Selimbar incheiata cu infrangerea lui Andrei Bathory.
1 noiembrie 1599 – intrarea lui Mihai in Alba Iulia si recunoasterea sa ca principe al Transilvaniei
de catre Dieta.
Primavara 1600 – campania impotriva lui Ieremia Movila si ocuparea Moldovei.
- s-a realizat unirea politica a celor trei tari romanesti care aveau acum un singur
domn: Mihai Viteazul.
18 septembrie 1600 – la Miraslau, Mihai a fost infrant de nobilii maghiari ajutati de generalul
Basta.
- interventia Poloniei si preluarea tronului Moldovei de catre Ieremia
Movila.
- Targoviste, Mihai a fost infrant de polonezi si a devenit domn in
Tara Romaneasca, Simion Movila.
Martie 1601 – la Praga, Mihai a primit sprijin de la imparat pentru reluarea luptelor in Transilvania
si ocuparea Tarii Romanesti.
3/13 august 1601 – la Guraslau, cu ajutorul lui Basta, Mihai l-a invins pe Sigismund Bathory,
principele Transilvaniei.
9/19 august 1601 – Mihai Viteazul a fost asasinat de imperiali pe Campia Turzii.
Conflictele dintre Marile Puteri (Rusia, Austria, Turcia) desfasurate pe teritoriul Tarilor
Romane. Razboaiele ruso-austro-turce.
Razboiul ruso-turc din 1710-1711, la care a participat si Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, s-
a incheiat cu victoria turcilor in batalia de la Stanilesti (18-22 iulie 1711). In 22 iulie 1711,
s-a incheiat pacea de la Vadul Husilor prin care rusii au cedat turcilor cetatea Azov.
Razboiul austro-turc din 1716-1718, s-a incheiat cu victoria Austriei. Prin semnarea pacii de la
Passarovitz (1718), Turcia ceda Austriei si teritoriile romanesti Banat si Oltenia.
Razboiul ruso-austro-turc din 1736-1739, in cursul caruia Rusia a reusit sa ocupe Moldova, s-a
incheiat cu infrangerea Austriei si semnarea pacii de la Belgrad, prin care Oltenia a fost
retrocedata Tarii Romanesti. Banatul ramanea in continuare in posesia habsburgilor.
Razboiul ruso-turc din 1768-1774, in cursul caruia Rusia a ocupat Tarile Romane, inlaturandu-i
pe domnitorii fanarioti. La Congresul de pace de la Focsani (24 iulie 1772-22 martie 1773),
delegatii ale boierilor romani au inmanat Congresului memorii prin carfe cereau, in virtutea
vechilor ‘capitulati’, independenta Tarilor Romane si punerea lor sub granita colectiva a
Marilor Puteri (Rusia, Austria,
Prusia). Turcia infranta a cerut pacea. In urma pacii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie
1774), Rusia a castigat dreptul de a interveni pentru protejarea Tarilor Romane. Austria,
prin presiuni asupra turcilor, a reusit sa anexeze partea de nord a Moldovei, Bucovina
(1775). Rusia a elaborat o serie de proiecte pentru organizarea sud-estului Europei, cu
intentia clara de a anexa Principatele Romane. Aceste proiecte au fost:
- ‘proiectul grecesc’ care viza impartirea teritoriilor europene din Peninsula
Balcanica intre Rusia si Austria si refacerea Imperiului Bizantin;
- ‘proiectul dacic’ care viza formarea unui stat tampon, cu numele Dacia, constituit
din Tara Romaneasca si Moldova.
Razboiul ruso-austro-turc din 1787-1791/1792, declansat de incercarea de punere in practica a
‘proiectului grecesc’. Turcia a fost infranta dar, presati de evenimentele din Franta,
habsburgii s-au grabit sa semneze pacea de la Şiştov (24 iulie 1791). Razboiul s-a incheiat
anul urmator, cu pacea de la Iasi (1792) cand Rusia a obtinut de la turci teritoriul dinte Bug
si Nistru si recunoasterea stapanirii sale asupra Crimeei. Rusia a devenit, astfel, vecina
Tarilor Romane.
Razboiul ruso-turc din 1806-1812, a fost declansat de Rusia sub pretextul comiterii de abuzuri
asupra Tarilor Romane de catre turci. Armata rusa a ocupat Tarile Romane. Razboiul s-a
incheiat cu pacea de la Bucuresti (16/28 mai 1812) care prevedea anexarea teritoriului
dintre Prut si Nistru de catre Rusia. Acest teritoriu va primi numele de Basarabia.
Dupa revolutia de la 1821, Imperiul Otoman a fost obligat, prin conventia ruso- turca de la
Akkerman (25 septembrie-7 octombrie 1826), sa revina la domniile pamantene. S-a instituit
protectoratul rusesc asupra Tarilor Romane.
Razboiul ruso-turc din 1828-1829, incheiat cu semnarea tratatului de pace de la Adrianopol care
a limitat foarte mult dominatia Imperiului Otoman asupra Principatelor. Tarile Romane au
intrat sub ocupatie ruseasca (1828-1834). Au fost introduse in Tara Romaneasca si
Moldova, Regulamentele Organice.
Regulamentele Organice
primele Constitutii romanesti care au jucat rol de legi fundamentale pana la 1858;
se bazau pe principiul democratic, modern al separarii puterilor in stat;
au fost introduse la 1 iulie 1831 in Tara Romaneasca si la 1 ianuarie 1832 in Moldova;
prevederi:
o puterea executiva era exercitata de domn, ales pe viata de o Adunare Obsteasca
Extraordinara. Domnul numea si revoca ministri, initia si sanctiona legi, el era
ajutat de un Sfat format din 6 ministri. Putea sa dizolve Adunarea Obsteasca cu
acordul puterilor suzerana si protectoare;
o puterea legislativa era detinuta de Adunarea Obsteasca, prezidata de mitropolit, era
formata din boieri si avea rolul de a adopta legi;
o puterea judecatoreasca era detinuta de tribunale si de Inaltul Divan Domnesc, care
era instanta suprema;
o a fost instituit bugetul tarii;
o a fost stabilit un impozit unic: capitatia, pentru tarani si patenta, pentru negustori si
meseriasi;
o infiintarea militiei pamantene;
o dezvoltarea invatamantului.
A. Transilvania
- Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768), episcop unit, a luptat pentru drepturile
romanilor din Transilvania, care erau mentinuti la statutul de natiune tolerata cu toate ca
reprezentau populatia majoritara, prin afirmarea vechimii si originii latine a romanilor. Ca membru
al Dietei Transilvaniei a propus acordarea de drepturi romanilor, participarea acestora la viata
politica a tarii, desfiintarea iobagiei, infiintarea de scoli, etc. El a redactat mai multe memorii pe
care le-a inaintat Curtii de la Viena. In 1774, a intocmit Supplex Libellus pe care l-a trimis
imparatesei Maria Tereza. A fost chemat la Viena si exilat la Roma unde a si murit.
- Rascoala condusa de Horea, Closca si Crisan (1784) a avut, pe langa caracterul
social (cereau desfiintarea servitutilor feudale), si un caracter national, romanii urmarind
recunoasterea natiunii romane alaturi de celelalte natiuni din Transilvania.
Rascoala a avut un impact puternic care a determinat emiterea unei patente imperiale de catre
imparatul Iosif al II-lea, prin care iobagia era desfiintata.
- Supplex Libellus Valachorum, document elaborat in 1791 de catre reprezentantii
Scolii Ardelene: Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ion Budai Deleanu, Samuil Micu, Iosif Mehesi,
etc., este primul program politic modern al romanilor din Transilvania care revendica: - egalitate in
drepturi cu celelalte natiuni;
- participarea romanilor la Dieta proportional cu numarul lor;
- folosirea toponimiei romanesti, etc.
- Scoala Ardeleana, curent cultural reprezentat de un grup de intelectuali romani din
Transilvania care au considerat ca lupta pentru emanciparea romanilor poate fi dusa cu mai mult
succes pe taramul culturii. Reprezentantii Scolii Ardelene, Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Ioan
Budai-Deleanu, Petru Maior, prin opera lor literara si istorica, au promovat ideea originii latine a
poporului roman, a vechimii ai a continuitatii acestui popor in spatiul carpato-danubiano-pontic,
fundamentata pe dovezi istorice incontestabile, pentru a demonstra legitimitatea romanilor din
Transilvania de a cere drepturi politice.
Boierii pamanteni din Tara Romaneasca si Moldova si-au manifestat opozitia fata de
regimul fanariot prin actiuni care urmareau atragerea atentiei Marilor Puteri asupra problemelor
din Tarile Romane.
In acest scop ei au redactat o serie de memorii care contineau revendicarile romanilor din
Principate. Aceste revendicari erau:
- respectarea drepturilor politice ale romanilor;
- independenta sau autonomia Tarilor Romane;
- respectarea prevederilor ‘Capitulatiilor’;
- inlocuirea suzeranitatii Imperiului Otoman cu protectoratul colectiv al Marilor
Puteri.
Miscarea a atras personalitati ale vremii ca: Ienachita Vacarescu, Mihai Cantacuzino,
Dimitrie Sturdza, Eufrosin Poteca, etc.
Cu prilejul razboaielor ruso-austro-turce boierii romani au inaintat Marilor Puteri aceste
memorii, cautand sprijinul acestora.
- la congresul de pace de la Focsani (24 iulie 1772-22 martie 1773), delegatii ale
boierilor romani au inmanat Congresului memorii prin care cereau, in virtutea
vechilor ‘capitulatii’, independenta Tarilor Romane si punerea lor sub granita
colectiva a Marilor Puteri (Rusia, Austria, Prusia).
- In 1774, protestul domnitorului Grigore Ghica al III-lea impreuna cu boierii
moldoveni impotriva rapirii Bucovinei.
- In 1791, la Şiştov, unde se discutau conditiile pacii turcilor cu Rusia si Austria,
boierii munteni au inaintat un alt memoriu Austriei si Rusiei prin care cereau:
anularea obligatiilor fata de Poarta, domn pamantean, autonomia principatelor si
intrarea lor sub protectia Rusiei si Austriei.
- In 1822, a fost conceputa ‘Constitutia Carvunarilor’ de catre comisul Ioan Tăutu,
reprezentant al micii boierimi din Moldova care prevedea introducerea in Moldova
a unui regim constitutional, autonomia fata de Poarta Otomana, etc.
- ‘Partida Nationala’, condusa de colonelul Ion Campineanu, a redactat, in 1837-
1838, un proiect de constitutie democratica. Membrii ‘partidei nationale’ s-au opus
limitarii autonomiei Tarii Romanesti de catre Rusia.
Revolutia de la 1821
Revolutia din Tara Romaneasca se inscrie intr-o miscare mai ampla, desfasurata pe plan
european, de eliberare sociala si nationala. Revolutia romaneasca s-a desfasurat in stransa legatura
cu miscarea de eliberare a Greciei de sub stapanirea otomana, organizata de societatea secreta
Eteria, condusa de Alexandru Ipsilanti.
Cauze:
dominatia straina si regimul fanariot;
razboaiele ruso-austro-turce care s-au desfasurat in Tarile Romane si care au provocat
numeroase pierderi;
coruptia si fiscalitatea excesiva;
situatia grea a taranilor, ale caror obligatii au crescut. Forte participante:
taranii liberi si dependenti;
orasenii;
boerii pamanteni;
pandurii. Documente programatice:
‘Proclamatia catre tara’ citita la Pades, la 23 ianuarie 1821;
‘Cererile norodului romanesc’, februarie 1821;
‘Proclamatia catre munteni’, 3 martie 1821;
‘Proclamatia din Bolintin’, 16 martie 1821;
‘Proclamatia de la Cotroceni’, 20 martie 1821. Revendicari:
desfiintarea privilegiilor boieresti;
numirea in functii dupa merit;
reformarea justitiei;
armata nationala;
desfiintarea dregatoriilor inutile;
revenirea la impozitul fix ce putea fi platit in 4 rate;
desfiintarea vamilor interne;
libertarea comertului;
invatamant obligatoriu. Desfasurare:
ianuarie 1821 – a murit ultimul domn fanariot, Alexandru Şuţu. Cu acest prilej s-a format
la Bucuresti Comitetul de Obladuire pentru a prelua conducerea tarii;
23 ianuarie 1821 – Tudor Vladimirescu, cu acordul Comitetului de Obladuire, a expus
multimii, adunata la Pades, ‘Proclamatia catre tara’, apoi a constituit ‘Adunarea
Norodului’;
februarie 1821 – Tudor, impreuna cu armata sa (10.000 de oameni), a pornit spre Bucuresti.
A facut doua popasuri la manastirile Strehaia si Gura Humorului;
februarie-inceputul lui martie 1821 – Tudor si-a fixat tabara la Ţânţăreni. Aici a purtat
discutii cu reprezentantii Eteriei;
22 februarie 1821, eteristii, condusi de Alexandru Ipsilanti au intrat in Iasi. La Iasi si la
Galati eteristii i-au masacrat pe turci. Au aparut neintelegeri intre Alexandru Ipsilanti si
Tudor Vladimirescu, generate de comportamentul trupelor eteriste, incercarea eteristilor de
a-si impune autoritatea asupra revolutionarilor romani, neacordarea sprijinului promis de
catre tarul Alexandru I, etc.;
16 martie 1821 – Tudor a ajuns la Bolintin si a adresat o proclamatie bucurestenilor adunati
aici;
18 martie 1821 – revolutionarii au ajuns la Cotroceni unde tudor a citit o noua proclamatie;
21 martie 1821 – Tudor Vladimirescu a intrat in Bucuresti;
23 martie 1821 – Tudor Vladimirescu a fost primit de Comitetul de Obladuire si a preluat
conducerea ca reprezentant al Adunarii Norodului;
sfarsitul lunii martie – o noaua intelnire a lui Tudor cu Ipsilanti, fara a se ajunge la o
intelegere;
inceputul lunii mai 1821 – au patrund in Tara Romaneasca, pe cinci coloane, trupele
turcesti. Tudor a hotarat retragerea spre Oltenia pe ruta Bucuresti-Pitesti- Ramnicu Valcea;
18 mai 1821 – oastea revolutionarilor se afla la Golesti;
26/27 mai 1821 – la Golesti, Tudor a fost atras intr-o cursa si ucis de eteristi;
26 mai – la Zavideni, pe raul Olt pandurii ramasi fara conducatori au fost infranti de turci;
29 mai 1821 – la Dragasani a avut loc o noua infruntare intre panduri si turci in urma
careia pandurii au fost infranti definitiv;
7 iunie 1821 – langa Dragasani, armata eterista a fost zdrobita de turci. Ipsilanti a fost
prins;
octombrie 1821 – la Manastirea Secu si Sculeni au fost infrante ultimele ramasite eteriste;
25 septembrie/7 octombrie 1826 – Rusia si Turcia au semnat Conventia de la Akkerman
prin care Imperiul Otoman a fost obligat sa revina la domniile pamantene.
Consecinte:
inlaturarea regimului fanariot, revenirea la domniile pamantene;
ocupatia trupelor otomane timp de doi ani;
revigorarea demersurilor boierilor pamanteni, pe langa Marile Puteri, pentru a obtine
independenta Tarilor Romane.
Cauze:
dominatia straina asupra Principatelor Romane, dominatie exercitata de Imperiul
Habsburgic in Transilvania, Banat si Bucovina si de Rusia si de Imperiul Otoman in Tara
Romaneasca si Moldova;
mentinerea vechilor relatii de tip feudal;
lipsa de drepturi politice si nationale pentru romanii din Imperiul Habsburgic, regimul
politic autoritar al domnilor regulamentari;
starea de inapoiere economica in care se aflau Principatele Romane.
Moldova
Revolutionari: Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Grigore Cuza.
Adunari populare: Adunarea de la Iasi, Hotel Petersburg pe data de 27 martie 1848. Document
programatic: ‘Petitia Proclamatiune’.
Revendicari:
imbunatatirea situatiei taranilor;
dizolvarea Adunarii Obstesti;
reorganizarea invatamantului;
libertatea personala;
desfiintarea cenzurii;
eliberarea detinutilor politici;
infiintarea unei garzi nationale. Desfasurare:
29 martie, dupa inaintarea petitiei domnitorului Mihail Sturdza, acesta a trecut la represalii
inabusind miscarea de la Iasi si arestand un numar de 13 revolutionari. Unii revolutionari
au reusit sa fuga peste granita in Transilvania.
Iunie 1848, trupele rusesti au intrat in Moldova.
Tara Romaneasca
Revolutionari: Comitetul revolutionar compus din: Nicolae Balcescu, Ion Ghica, C. A. Rosetti, I.
H. Radulescu, Ion Campineanu, fratii Golescu, Ion C. Bratianu.
Adunari populare: Adunarea de la Islaz – 9 iunie 1848. Document programatic: ‘Proclamatia de la
Islaz’.
Revendicari:
Inlaturarea protectoratului strain;
Desfiintarea privilegiilor feudale;
Eliberarea clacasilor si impropietarirea lor cu pamant;
Secularizarea averilor manastiresti;
Dezrobirea tiganilor;
Garda nationala;
Libertatea tiparului;
Egalitatea in fata legilor;
Schimbarea institutiilor statului;
Domn ales pe 5 ani. Desfasurare:
La 11 iunie a inceput revolutia la Bucuresti unde domnitorul Gheorghe Bibescu a aprobat
Constitutia (Proclamatia de la Islaz), dupa care a abdicat si s-a refugiat in Transilvania;
14 iunie, s-a alcatuit Guvernul Provizoriu format din revolutionari care au incercat
infaptuirea unor reforme: desfiintarea privilegiilor boieresti, organizarea de garzi civice,
adoptarea unui drapel national;
armata rusa a trecut prin Moldova in Tara Romaneasca;
28 iulie, Guvernul Provizoriu a fost inlocuit cu o locotenenta domneasca;
13 septembrie, trupele turcesti au intrat in Bucuresti, a avut loc confruntarea din Dealul
Spirii cu trupele de pompieri care au fost infrante.
Transilvania
Revolutionari: Simion Barnutiu, George Baritiu, Timotei Cipariu, Avram Iancu, Andrei Saguna.
Adunari populare: 3/15 mai 1848 – Marea Adunare Nationala de la Blaj, cand a fost adoptata
‘Petitia Nationala’.
Document programatic: ‘Petitiunea Nationala’. Revendicari:
folosirea limbii romane in administratie, scoala, justitie;
independenta Bisericii Romane Ortodoxe;
infiintarea garzii nationale romanesti;
desfiintarea iobagiei si a dijmelor;
libertatea cuvantului si a presei;
participarea romanilor la Dieta;
respingeau unirea Transilvaniei cu Ungaria. Desfasurare:
obiectivele revolutiei maghiare au intrat in conflict cu obiectivele revolutionarilor romani
din Transilvania. Dorinta Ungariei de a anexa Transilvania s-a lovit de opozitia
revolutionarilor romani.
17 mai 1848 – Dieta de la Sibiu a votat unirea Transilvaniei cu Ungaria. Maghiarii au
trecut la represalii impotriva taranilor.
3-16 septembrie 1848 – la Blaj a avut loc o noua Adunare Nationala pentru a protesta
impotriva anexarii Transilvaniei la Ungaria. S-a hotarat organizarea unei armate a
romanilor;
decembrie 1848 – trupele maghiare conduse de generalul Iosif Bem, au invadat
Transilvania. Revolutionarii romani au organizat un centru de rezistenta in Muntii Apuseni
sub conducerea lui Avram Iancu.
4 martie 1848 – Imparatul Franz Iosef a adoptat o Constitutie prin care recunostea
autonomia Transilvaniei;
2/14 iulie 1849 – interventia armatelor tariste si austriece a inabusit revolutia, trupele
maghiare capituland la Siria.
Bucovina
Adunare populara: 8 mai 1848, la Cernauti, prezidata de Eudoxiu Hurmuzaki. Document
programatic: ‘Petitia tarii’.
Revendicari:
autonomia Bucovinei;
drepturi politice.
Banat
Adunare populara: 15 iunie 1848, la Lugoj, prezidata de Eftimie Murgu. Document programatic:
‘Petitia Neamului Romanesc din Ungaria’.
Revendicari:
recunoasterea natiunii romane;
autonomia provinciei. Consecinte:
chiar daca a fost infranta, revolutia de la 1848 a constituit un pas inainte pe drumul fauririi
natiunii romane moderne;
strangerea legaturilor dintre romanii din cele trei parti romanesti in vederea intensificarii
luptei pentru independenta si unitate nationala.
IV. CREAREA INSTITUTIILOR MODERNE
Principatelor Romane
1853-1856, Razboiul Crimeei care s-a incheiat cu infrangerea Rusiei;
13/25 februarie-18/30 martie 1856, la Congresul de la Paris s-a semnat Tratatul de Pace de
catre Marile Puteri europene (Franta, Anglia, Austria, Prusia, Regatul Sardiniei, Rusia si
Turcia) prin care se hotara:
o Principatele Romane erau scoase de sub protectoratul Rusiei si puse sub garantia
colectiva a Marilor Puteri;
o Sudul Basarabiei revenea Moldovei;
o Convocarea in Tarile Romane a unor Adunari ad-hoc reprezentative care sa-si
exprime pozitia cu privire la unire si la revizuirea Regulamentelor Organice.
22 septembrie/4 octombrie 1857, a fost convocata adunarea ad-hoc in Moldova;
30 septembrie/12 octombrie 1857, a fost convocata adunarea ad-hoc in Tara Romaneasca;
adunarile ad-hoc formate in reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale au adoptat rezolutii
asemanatoare in ambele tari care cuprindeau:
o unirea Principatelor intr-un stat numit Romania;
o print strain dintr-o familie domnitoare a Europei;
o autonomia statului roman;
o guvern care sa reprezinte interesele tarii.
10/22 mai-7/19 august 1858, Conferinta de la Paris – desfasurata cu participarea celor
sapte puteri garante;
7/19 august 1858, a fost adoptata Conventia de la Paris ce stabilea statutul international al
Principatelor si organizarea interna a acestora:
o unirea formala a celor doua Principate sub numele ‘Principatele Unite ale Moldovei
si Valahiei’;
o cele doua state urmau sa fie conduse separat de doi domni, doua guverne, doua
adunari legiuitoare;
o erau infiintate la Focsani o Comisie Centrala pentru elaborarea legilor comune celor
doua tari si o Inalta Curte de Casatie;
o desfiintarea Regulamentelor Organice;
o desfiintarea rangurilor boieresti;
o alcatuirea de adunari elective pe baza votului cenzitar care sa aleaga domnii
principatelor.
Pe plan intern:
au fost unificate serviciile vamale, postale si de telegraf;
a fost unificat cursul monetar;
a fost adoptata stema unita care infatisa acvila si capul de bour;
a fost unificata armata prin crearea unui stat major unic, numirea unui singur ministru de
razboi, comanda suprema revenind lui Cuza, a fost adoptata aceeasi uniforma;
a fost unificata legislatia, Comisia Centrala de la Focsani elaborand aceleasi legi pentru
ambele tari;
22 ianuari 1862 – s-a format un guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu
Catargiu;
24 ianuarie 1862 – Bucuresti a devenit capitala iar Adunarea Legislativa (Parlament Unic)
isi deschidea lucrarile la Bucuresti. Cuza a proclamat ‘Unirea definitiva a Principatelor’ si
tara si-a luat oficial numele de Romania. Comisia Centrala de la Focsani si-a incetat
activitatea. Ziua de 24 ianuarie a devenit zi nationala.
Pe plan extern:
Cuza a numit, pe langa guvernele Puterilor Garante, agenti diplomatici cu scopul de a
interveni pentru recunoasterea Unirii Principatelor;
7 aprilie-17 septembrie 1859 – a avut loc Conferinta de la Paris la care au participat Marile
Puteri, cu exceptia Austriei si Imperiului Otoman, pentru a discuta despre dubla alegere a
lui Cuza;
13 aprilie 1859 – Franta, Anglia, Prusia, Rusia, Sardinia au recunoscut Unirea Principatelor
pe timpul vietii lui Cuza;
august 1859 – Imperiul Otoman si Austria au recunoscut, si ele, dubla alegere a lui Cuza;
21 si 26 septembrie 1859 – sultanul a emis un firman prin care il recunostea pe Cuza ca
domnitor al ambelor Principate;
vara 1860 – Cuza a trimis Marilor Puteri un memoriu prin care aducea la cunostinta
acestora problemele intampinate in guvernarea Principatelor;
septembrie 1860 – Vizita lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol, unde a fost primit cu
onoruri de catre sultan;
septembrie 1861 – a avut loc Conferinta de la Constantinopol;
22 noiembrie/4 decembrie 1861 – Sultanul a emis un firman prin care aproba unificarea
legislativa si administrativa a Tarii Romanesti si Moldovei pe timpul domniei lui Cuza.
b) 1862-1866: este perioada marilor reforme. Guvernul conservator condus de Barbu
Catargiu era ostil infaptuirii unor reforme care ar fi subminat baza materiala si
puterea marilor propietari de pamant. Proiectul de lege rurala propus de acesta nu
imbunatatea situatia taranilor. La 8 iunie 1862, Barbu Catargiu, primul ministru, a
fost asasinat in imprejurari ramase neelucidate. S-a format un nou guvern, liberal,
condus de Mihail Kogalniceanu (11 octombrie1863-26 ianuarie 1865).
13/25 decembrie 1863 – a fost adoptata Legea pentru secularizarea averilor
manastiresti, prin care un sfert din suprafata agricola a tarii a trecut in propietatea statului;
7 februarie 1864 – Legea pentru organizarea puterii armate, potrivit careia toti barbatii
intre 20 si 50 de ani puteau fi chemati la arme in caz de razboi, s-au format 4 divizii la
Bucuresti, Iasi, Galati, Craiova; domnul era Comandantul suprem al armatei;
13 martie 1864 – dezbaterea proiectului de lege rurala a dus la izbucnirea unui conflict
intre Adunarea Legislativa, dominata de conservatori care se opuneau proiectului, si guvern
care dorea adoptarea legii rurale;
2 ma 1864 – printr-o lovitura de stat, Cuza a dizolvat Adunarea Legislativa si a instaurat
regimul domniei autoritare;
adoptarea Statutului Dezvoltator al Conventiei de la Paris, o noua Constitutie care
sporea prerogativele domnului;
puterea executiva apartinea domnului, care avea initiativa legilor, elaborate de Consiliul de
Stat, format din specialisti. Domnul avea drept de veto;
puterea legislativa apartinea unei Adunari bicamerale, formata din Adunarea Electiva, cu
membri alesi, si Corpul Ponderator (Senatul), cu membri numiti de domnitor.
Adoptarea Legii Electorale care largea participarea la vot prin micsorarea censului.
Alegatorii erau impartiti in doua categorii: directi (cei care stiau carte, aveau peste 25 de
ani, pensionarii si intelectualii, plateau un impozit de 4 lei pe an) si primari (cei care votau
prin delegati si cei care plateau impozite de 48 de lei la sate si intre 80-180 de lei la orase).
Cei care nu plateau impozite nu aveau drept de vot;
Iunie 1864 – Marile Puteri au recunoscut modificarea Conventiei si dreptul principatelor de
a-si modifica legile interne;
14/26 august 1864 – a fost adoptata Legea Rurala, care prevedea impropietarirea taranilor
prin exproprierea a 2/3 din pamanturile mosierilor. Rascumpararea era esalonata in 15 ani.
Pamanturile nu puteau fi instrainate timp de 30 de ani. Se desfiintau claca si dijma;
25 noiembrie/7 decembrie 1864 – Legea instructiunii publice prin care invatamantul
elementar, de patru clase, devenea obligatoriu si gratuit. Au fost infiintate gimnazii in
orasele mari ale tarii;
1/13 decembrie 1864 – Legea privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane prevedea
independenta Bisericii romanesti fata de Patriarhia din Constantinopol, cu care mentinea
legatura doar in probleme dogmatice. Patriarhul era ales de un sinod format din trei ierarhi
romani;
1864 – au fost adoptate legile de organizare administrativa ce prevedeau organizarea
teritoriului in comune rurale (conduse de un primar), plaşi (subprefect) si judete (prefect);
1 mai 1865 – Codul de Procedura Penala care excludea pedeapsa cu moartea;
1 dembrie 1865 – Codul Civil prevedea obligatia casatoriei si a divortului civil;
1865 – a fost reorganizata justitia prin infiintarea unor noi instante judecatoresti:
Judecatoriile de Plasa, Tribunalele Judetene, Curtile de Apel, Curtile de Jurati, Curtea de
Casatie.
Politica autoritara a lui Cuza a determinat formarea ‘monstruasei coalitii’ care grupa pe
liberali si conservatori, cu scopul inlaturarii domnitorului.
- 11/23 februarie 1866 – a fost organizata o lovitura de stat, in urma careia Cuza a
fost silit sa abdice si sa urmeze calea exilului. Conducerea a fost preluata de o
locotenenta domneasca, formata din Lascar Catargiu, Nicolae Golescu, col. Nicolae
Haralambie, si un guvern condus de Ion Ghica.
A. Monarhia
- institutie centrala, reprezentata de domn, in persoana lui Carol I;
- Carol I a fost domn al tarii in perioada 1866-1878, alteta regala intre 1878- 1881 si,
rege intre 1881-1914, cand a murit (in 1881 Romania a devenit regat).
Pe plan intern:
- monarhul s-a constituit ca un factor de echilibru, jucand rol de arbitru pe scena
politica romaneasca;
- a incurajat formarea partidelor politice, - Partidul Conservator constituit oficial in
1880 si Partidul National Liberal in 1875, care s-au succedat la guvernare;
- a contribuit la modernizarea structurilor economice;
- pentru a inlatura disensiunile dintre liberali si conservatori a introdus sistemult
‘rotativei guvernamentale’.
Pe plan extern:
- a sustinut cucerirea independentei de stat;
- deteriorarea relatiilor cu Rusia l-au determinat sa se orienteze spre Puterile Centrale
cu care a semnat, in 1883 un tratat secret de alianta, cu caracter defensiv;
- prin participarea la razboaiele balcanice din 1912, 1913, Romania s-a afirmat ca un
factor de echilibru in Balcani, si in urma pacii de la Bucuresti a reusit sa obtina
Cadrilaterul de la Bulgaria;
- a incurajat lupta romanilor din teritoriile aflate sub dominatie straina.
B. Guvernul
C. Parlamentul
Bucovina
1775 – Anexarea Bucovinei de catre Imperiul Habsburgic cu acordul Portii Otomane.
- provincia a fost pusa sub o administratie militara;
- a fost dusa o politica de slavizare a provinciei prin sprijinirea aspiratiilor nationale ale
ucrainienilor, in defavoarea romanilor;
- Biserica Ortodoxa din Bucovina a fost scoasa de sub jurisdictia Mitropoliei din Iasi,
trecand la Mitropolia din Karlowitz;
1876 – Bucovina a fost incorporata Galitiei. Atributiile administratiei militarea au trecut asupra
Cancelariei Aulice de la Viena, careia ii era subordonata Galitia. Provincia era condusa de
un guvernator, cu sediul la Lwow, prin intermediul unui capitan cu
resedinta la Cernauti. Limba germana era limba oficiala. Multe scoli romanesti au fost desfiintate;
4 martie 1849 – prin Constitutia Imperiala, Bucovina s-a desprins de Galitia si a devenit Ducat
Autonom, depinzand direct de Viena. Ducatul era condus de un guvernator, numit de
Viena.
- a continuat politica de deznationalizare a romanilor prin actiuni ce vizau
invatamantul, biserica;
- a fost interzisa folosirea limbii romane in scoli, limba germana devenind limba
oficiala a provinciei, folosita in admninistratie;
- a fost incurajata stabilirea germanilor si ucrainienilor in provincie; 1861 – a fost
adoptata o noua Constitutie care acorda o serie de drepturi romanilor:
- Bucovina si-a pastrat autonomia;
- puterea legislativa a fost incredintata Dietei Tarii ai carei mambri alegeau un
Comitet al Tarii condus de un Capitan al Tarii;
- Comitetul Tarii in frunte cu capitanul aveau atributii administrative;
- puterea executiva apartinea unui guvernator, cu resedinta la Radauti, care era
reprezentantul guvernului central de la Viena;
1867 – o noua Constitutie mentinea autonomia Bucovinei si separa puterea judecatoreasca de cea
administrativa;
1869 – a fost adoptata o lege a invatamantului ce a contribuit la germanizarea fortata a populatiei;
1875 – a fost infiintata Universitatea din Cernauti, cu o catedra de limba romana;
- romanii bucovineni, printr-o intensa activitate culturala au incercat sa anihileze politica dusa de
Viena, de deznationalizare a romanilor din Bucovina. A fost infiintata ‘Societatea
Arboroasa’, societatea politica ‘Concordia’ (1885).
1905 – s-a constituit Partidul National Roman;
1907 – s-a introdus votul universal ceea ce le-a permis romanilor sa se afirme in Parlamentul de la
Viena.
Basarabia
1812 – prin Tratatul de Pace de la Bucuresti, Basarabia a fost anexata de Imperiul Rus. Initial, a
fost pastrata administratia romaneasca, limba romana a continuat sa fie folosita in
administratie, biserica si scoala.
1828 – a fost emis un act care anula privilegiile initiale ale Basarabiei; provincia era condusa de un
guvernator general rus; limba rusa a fost introdusa in administratie, biserica si scoli.
1856 – Tratatul de Pace de la Paris: Moldova a recapatat trei judete din sudul Basarabiei (Cahul,
Ismail, Bolgrad). In restul Basarabiei, care a ramas sub stapanirea Rusiei, a fost
intensificata politica de deznationalizare a romanilor;
1871 – Basarabia a devenit gubernie a Imperiului Rus; au fost introduse legile rusesti; 1878 –
Congresul de la Berlin: Rusia a recapatat sudul Basarabiei. Procesul de
deznationalizare a romanilor s-a amplificat. Totusi, romanii si-au pastrat limba si
obiceiurile.
In ajunul primului razboi mondial, in Basarabia s-a dezvoltat un curent de renastere
nationala.
V. UNITATE SI DIVERSITATE IN ROMANIA MARE
Sfarsitul razboiului:
Vara 1918 – succese militare ale Antantei;
21 octombrie/3 noiembrie – capitularea Austro-Ungariei;
28 octombrie/10 noiembrie 1918 – Romania a reintrat in razboi alaturi de Antanta;
29 octombrie/11 noiembrie 1918 – Germania a semnat armistitiu cu Antanta ceea ce a insemnat
sfarsitul primului raboi mondial;
Bucovina
Octombrie 1918 – infiintarea Consiliului National Roman la Cernauti – organ reprezentativ;
15/28 noiembrie 1918 – Congresul General al Bucovinei a adoptat Declaratia prin care se hotara
unirea Bucovinei cu Regatul Romaniei. Presedintele Consiliului National Roman si
prezident la Congresul General al Bucovinei era omul politic Iancu Flondor;
18/31 decembrie 1918 – regele Ferdinand I a ratificat unirea Bucovinei cu Romania.
Transilvania
29 septembrie/12 octombrie 1918 – a fost elaborata Declaratia de Independenta elaborata de
Oradea, de Partidul National Roman, al carui lider era Vasile Goldis;
3/16 octombrie 1918 – imparatul Carol I de Habsburg a lansat apelul ‘Catre popoarele mele
credincioase’ pentru federalizarea imperiului – fara sanse;
18 octombrie 1918 – Declaratia de independenta a fost citita in Parlamentul de la Budapesta de
deputatul Alexandru Vaida-Voievod;
18/31 octombrie 1918 – s-a format Consiliul National Roman Central (CNRC) la Budapesta ca
organ politic unic al romanilor din Transilvania, alcatuit din 12 membri (6 din partea
Partidului National Roman si 6 din partea Partidului Social Democrat);
noiembrie 1918 – preluarea puterii locale (judete, orase, comune) de catre consilii sau garzi
nationale romane; s-a instituit astfel controlul politic si administrativ romanesc;
2/18 noiembrie 1918 – ‘Catre popoarele lumii’ – manifest al CNRC catre opinia publica
europeana;
7/20 noiembrie 1918 – a fost convocata, pentru data de 1 decembrie, Marea Adunare Nationala la
Alba Iulia;
13/27 noiembrie 1918 – tratative cu reprezentantii guvernului maghiar care au acceptat doar
autonomia administrativa, fara a recunoastea suveranitatea politica;
18 noiembrie/1 decembrie 1918 – Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia:
- au participat 1228 deputati alesi si 100.000 de transilvaneni;
- a fost prezidata de Gh. Pop de Băseşti (presedinte al Partidului National Roman in
perioada 1902-1918);
- a fost adoptata Rezolutia de Unire (prezentata de Vasile Goldiş) act juridic national
ce cosnfintea:
- unirea Transilvaniei cu Romania;
- principiile fundamentale ce vor sta la baza organizarii statului;
- libertatea nationala si drepturi egale pentru ‘toate popoarele
conlocuitoare’;
- reprezentare politica si administrativa;
- libertate si egalitate confesionala;
- regim politic si vot universal;
- libertatea presei, libertatea de asociere, de intrunire si de opinie;
- reforma agrara radicala.
19 noiembrie/2 decembrie 1918 – formarea organelor reprezentative provizorii:
- Marele Sfat National: organ legislativ avand ca presedinte pe Gh. Pop de Băseşti;
- Consiliul Dirigent: organ executiv, avand ca presedinte pe Iuliu Maniu;
1/14 decembrie 1918 – inmanarea Actului Unirii regelui Ferdinand I in Sala Tronului; 11/24
decembrie 1918 – regele Ferdinand I a sanctionat Actul Unirii.
Dupa Marea Unire din 1918, au fost luate masuri pentru integrarea provinciilor romanesti
care s-au unit cu tara, pentru realizarea unificarii administrative si politice.
Dupa unire, provinciile istorice au avut o administratie proprie, pana in 1920:
- Transilvania era condusa de Consiliul Dirigent;
- Bucovina – Secretariatele de Serviciu;
- Basarabia – Directoratele.
Formatiunile politice din Vechiul Regat s-au extins prin crearea de organizatii la nivelul
intregii tari, realizandu-se chiar fuziuni ale acestor partide cu partidele din Provincii (cum a fost
fuziunea Partidului Taranesc al lui Ion Mihalache cu Partidul National din Transilvania condus de
Iuliu Maniu, in 1926).
5/8 martie 1919, a fost adoptat calendarul Gregorian pentru folosirea unui singur calendar pe tot
cuprinsul tarii. Astfel, data de 1 aprilie 1919 (stil vechi) a devenit 14 aprilie (stil nou);
noiembrie 1919, au avut loc primele alegeri parlamentare in Romania Mare; 29 decembrie 1919,
Parlamentul a votat legile de ratificare a Unirii;
1920, s-a realizat unificarea monetara, pentru a scoate din circulatie celelalte monede care circulau
pe teritoriul tarii, alaturi de leul romanesc;
17 iulie 1921, Legea pentru definitivarea reformei agrare, viza redimensionarea loturilor taranesti;
30 iulie 1931, a fost adoptata Legea pentru reforma agrara din Provincii, pentru realizarea acestei
reforme si in teritoriile nou integrate Romaniei;
martie 1923, a fost adoptata Constitutia care prevedea reorganizarea si consolidarea statului
national, realizarea unor reforme democratice precum cea agrara si electorala;
23 iunie 1924, Legea privind organizarea armatei;
26 iulie 1924, Legea invatamantului care prevedea organizarea unitara a invatamantului,
obligativitatea si gratuitatea invatamantului primar;
14 iunie 1925, Legea unificarii administrativ-teritoriale prevedea organizarea administrativa
unitara a teritoriului Romaniei si integrarea teritoriilor unite cu
tara. Teritoiul tarii a fost impartiti in judete, conduse de prefecti, iar plasa era impartita in comune
rurale si urbane conduse de primari alesi;
27 martie 1926, Legea electorala potrivit careia partidul care castiga 40% din totalul voturilor
primea 70% din mandate. Mandatele ramase erau impartite intre partidele care depaseau
pragul electoral de 2%, proportional cu voturile castigate.
Politici economice:
o ‘Prin noi insine’ – Partidul National Liberal;
o ‘Porti deschise’ – Partidul National Taranesc;
Societatea:
o 1930 – Populatia rurala 78,9%
- urbana – 20,1%
Minoritati nationale: romani – 71,9%, maghiari – 7,9%, germani – 4,1%, evrei – 4%, tigani
– 1%.
o Burghezia in ascensiune, s-a afirmat pe plan economic si politic (industrie, banci,
comert);
o Marii propietari funciari (boierii) au pierdut puterea economica;
o Muncitorimea – crestere numerica, grupata in marile orase, s-a afirmat pe plan
politic;
o Taranimea – cea mai numeroasa forta de munca;
o Intelectualitatea – purtatoare a progresului, angajata in consolidarea Romaniei mari,
a dominat viata politica si culturala.
Conflicte sociale:
o greva tipografilor din decembrie 1918;
o greva generala din octombrie 1920;
o greva de la Lupeni din august 1929;
o greva ceferistilor si petrolistilor din februarie 1932.
VI. 2. Regimul politic din Romania intre 1918-1938
Monarhia:
1914-1927 – rege al Romaniei ai fost Ferdinand:
o prestigiul monarhiei a crescut datorita prezentei suveranilor pe front in primul razboi
mondial, desavarstirii unirii, infaptuirii reformei agrare;
o 15 octombrie 1922 – Regele Ferdinand si Regina Maria au fost incoronati la Alba Iulia, ca
suverani ai Romaniei Mari;
o printul Carol al II-lea, casatorit cu Elena, fiica regelui Greciei, era printul mostenitor al
Romaniei. In 1925 a ramas cu Elena Lupescu in Anglia, iar in 1926 a renuntat la
prerogativele de print mostenitor;
o 1926-1930: criza dinastica determinata de renuntarea la tron a lui Carol. Print mostenitor
a devenit Mihai, fiul lui Carol. A scazut prestigiul monarhiei;
o in 1927 a murit regele Ferdinand;
1927-1930 – Rege al Romaniei a devenit Mihai care era minor, motiv pentru care prerogativele
regale erau exercitate de o regenta formata din Principele Nicolae de Hohenzollern, Miron
Cristea – Patriarhul Romaniei, Gheorghe Buzdugan – Presedintele Inaltei Curti de Casatie;
8 iunie 1930 – restauratia carlista, revenirea lui Carol in tara. Carol al II-lea a devenit rege al
Romaniei iar criza dinastica s-a incheiat. Pana in anul 1938 acesta a intreprins actiuni
pentru discreditarea partidelor politice si instaurarea unui regim de dictatura personala in
anul 1938.
Partidele politice
- unele partide si-au continuat activitatea (Partidul National Liberal, Partidul
Nationalist Democratic);
- dupa 1918 au aparut partide noi (Partidul Taranesc, Partidul Poporului);
- Partidul Conservator a disparut de pe scena politica;
- In provinciile istorice unite in 1918 au existat partide politice proprii;
- In perioadele de criza economica partidele s-au scindat, in perioadele de avant
economic s-au regrupat;
- In general viata politica a fost dominata de PNL si PNŢ;
- Unele partide au fuzionat: Partidul Taranesc si Partidul National au format Partidul
National Taranesc (1926);
- Au aparut partide ale minoritatilor: Partidul Maghiar, Partidul German, Partidul
Evreiesc.
Partide de dreapta:
- Partidul Poporului (Liga Poporului) – fondat la 1 aprilie 1918 de Alexandru
Averescu, s-a bucurat de succes datorita popularitatii conducatorului partidului.
Popularitatea acestui partid a scazut datorita masurilor luate grevelor si
manifestatiilor;
- Partidul National Liberal – a fost condus de I. I. C. Bratianu (1909- 1927), Vintila
Bratianu (1927-1930), I. G. Duca (1930-1933, asasinat), Dinu I. C. Bratianu (1933-
1947). Acest partid a dominat scena politica romaneasca mai ales in perioada 1918-
1928 (decada bratienista), cand s-a aflat la guvernare. Liderul partidului, Ion I. C.
Bratianu, a avut o influenta foarte mare asupra regelui Ferdinand;
- Partidul National Taranesc – s-a format la 10 octombrie 1926 prin fuziunea
Partidului Taranesc condus de Ion Mihalache condus cu Partidul National din
Transilvania condus de Iuliu Maniu. Acest partid a fost condus de Iuliu Maniu
(1926-1933), Ion Mihalache (1933-1937), Iuliu Maniu (1937-1947).
Partide de stanga:
- Partidul Social-Democrat din Romania – s-a format la 7 mai 1927 si a avut la
lideri pe George Grigorovici si Constantin Titel-Petrescu.
Partidele extremiste:
de dreapta:
o Liga Apararii National Crestine – a fost infiintata la 24 martie 1923 de prof. A.
C. Cuza;
o Legiunea Arhanghelului Mihail – infiintata la 24 iunie 1927, a avut pe lider
Corneliu Zelea Codreanu. In 1930 a fost creata Garda de Fier.
de stanga:
o Partidul Comunist Roman, instrument al intereselor Uniunii Sovietice, s-a format
la 8 mai 1921. Avea ca lideri pe Gheorghe Cristescu, Stefan Foris. In 1924, Partidul
Comunist a fost scos in afara legii.
Impunerea regimului politic comunist a determinat reactii puternice din partea romanilor
din toate categoriile sociale.
Desfiintarea regimului politic democratic cu institutiile sale, dizolvarea partidelor politice
au fost insotite de actiuni indreptate impotriva liderilor politici ai vremii, menite sa-i dicrediteze si
sa-i extermine in inchisori, lagare de munca, etc.
Desfiintarea propietatii private pentru constituirea propietatii statului comunist,
nationalizarea intreprinderilor, etatizarea bancilor si colectivizarea agriculturii, au determinat
reactii in randul taranilor, bancherilor, burgheziei mari si mici, intelectualilor.
Pentru a inabusi orice manifestare ostila, au fost create instrumentelor represiunii:
Directia Generala a Securitatii Poporului (Securitatea), la 30 august 1948;
Ministerul Afacerilor Interne, decembrie 1948;
Militia Populara, la 30 august 1948.
Intre 198-1958, consilieri sovietici au fost trimisi in Romania cu scopul supravegherii si
coordonarii activitatii acestora. In aceasta perioada represiunea a luat forme din cele mai violente.
Dupa moartea lui Stalin, in 1953, represiunea a scazut in intensitate, iar in 1962 inchisorile
politice au fost deschise fiind eliberati un numar de 4.660 detinuti politici.
In numele luptei de clasa impotriva dusmanilor poporului (burghezia, chiaburimea, etc.),
aceste doua instrumente ale regimului comunist au arestat, deportat si condamnat la moarte un
numar foarte mare de intelectuali, preoti, tarani, oameni politici, studenti.
In perioada 1948-1964, conform statisticilor, au cazut victime regimului de represiune
aproximativ jumatate de milion de oameni:
Peste 400.000 fiind inchisi;
Peste 100.000 au primit domiciliu obligatoriu;
Peste 50.000 de familii au fost deportate in Baragan.
Intre 1948-1953, au fost arestati 60.000 de oameni calificati ca tradatori, fascisti, legionari.
Fostii lideri politici si oameni de cultura au fost inchisi la Sighet, Gherla, Arad, Ramnicu Sarat,
etc., sau supusi exterminarii la Canalul Dunare-Marea Neagra.
Victime ale fortelor de represiune au fost: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Bratianu,
Constantin Bratianu, Titel Petrescu, Constantin Argetioanu, Mihail Manolescu, Corneliu Coposu,
Ion Diaconescu, Mircea Vulcanescu, Constantin C. Giurescu.
Taranii chiaburi arestati, victime ale colectivizarii, au fost in numar de 80.000. Printre
victime se numara si tinerii cu origine nesanatoasa din detasamentele de
munca.
Au existat victime ale represiunii si in randul comunistilor, cum a fost Lucretiu
Patrascanu, executat in 1945.
Revenirea la democratie
1990 – cadrul geopolitic s-a schimbat;
in Europa comunismul s-a prabusit;
URSS s-a dezmembrat;
In Romania s-a trecut la pluralism politic si economia de piata;
In plan extern s-a incercat integrarea in NATO si UE;
Mai 1990 – alegeri parlamentare, castigate de FSN;
Manifestatii anticomuniste in Piata Universitatii – Bucuresti;
Iunie 1990 – prima mineriada a pus capat fenomenului ‘Piata Universitatii’;
A doua mineriada a inlaturat guvernul Petre Roman;
13 decembrie 1991 – a fost adoptata Constitutia:
o a intrat in vigoare abrogand Constitutia din 1965;
o elaborata de o putere constitutionala aleasa prin alegeri generale, vot universal,
egal, direct, secret, liber exprimat;
o supusa referendumului national (8 decembrie 1991).
Caracteristicile statului:
Romania este stat national, suveran, independent, unitar, indivizibil;
Forma de guvernamant este Republica;
Functia suprema in stat este detinuta de presedintele Romaniei, ales prin vot universal,
direct si secret pe o perioada de 4 ani;
Puterea legislativa este detinuta de un Parlament bicameral: Senatul si Camera Deputatilor;
Puterea executiva apartine unui guvern condus de un prim-ministru propus de presedinte si
aprobat de Parlament;
Constitutia garanteaza libertatea constiintei, libertatea individuala, invatamant de stat
gratuit, dreptul de propietate, dreptul la asociere, etc.;
1992 – alegeri – castigate de Ion Iliescu (PDSR), prim-ministru Nicolae Vacaroiu;
privatizarea obiectivelor economice a fost lenta;
nivelul de trai a scazut;
au aparut multimiliardari imbogatiti prin coruptie;
in plan extern Romania a semnat acordul de aderare la Uniunea Europeana, a aderat la
parteneriatul pentru pace, a semnat tratatele cu Ungaria si Ucraina;
3 noimebrie 1996 – alegeri castigate de Conventia Democratica, presedinte fiind ales Emil
Constantinescu;
s-a realizat astfel prima alternanta la guvernare, dupa caderea totalitarismului;
s-a incheiat cu un acord de guvernare intre CDR, Partidul Democrat, si Uniunea
Democratica a Maghiarilor din Romania (UDMR);
divergente in coalitie privind retrocedarea propietatilor si modalitatile de privatizare;
s-au relansat relatiile cu Fondul Monetar International si Banca Mondiala;
problema coruptiei nu a fost rezolvata de guvernarile Victor Ciorbea si Radu Vasile;
noiembrie 2000 – alegeri parlamentare – presedinte: Ion Iliescu, prim-ministru: Adrian
Nastase.
3. Guvernul
Se ocupa de punerea in aplicare a legilor, avand libertatea sa foloseasca si mijloace
coercitive;
Este alcatuit din primul-ministru, ministri, ministri secretari de stat;
Primul-ministru este propus de presedinte si are sarcina de a cere Parlamentului votul de
incredere dupa prezentarea componentei guvernului si a programului de guvernare;
Are sarcina de a conduce administratia publica;
Poate emite hotarari de guvern si ordonante.
4. Administratia publica
Este structurata la nivel central si local;
La nivel central, administratia publica are urmatoarele atributii: organizarea ministerelor, a
armatei, a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, etc.
La nivel local, administratia publica este realizata de primarii si consilii locale;
In fiecare judet si in municipiul Bucuresti, guvernul desemneaza cate un prefect pentru
conducerea serviciilor publice.
5. Autoritatea judecatoreasca
Vegheaza la respectarea legilor;
Reprezentata prin tribunale si prin Curtea Suprema de Justitie;
Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.