Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
14 Virtutea Crestina
14 Virtutea Crestina
Uneori vedem că oamenii cu o viaţă păcătoasă trăiesc în îndestulare sau chiar în risipă, în
desfătare şi mulţumire, pe când cei virtuoşi sunt bântuiţi de necazuri şi strâmtorări.
Trebuie să ştim însă că mulţumirea adevărată nu ne-o dă numai îndestularea pământească,
ci şi judecata conştiinţei. Păcătosul, chiar dacă trăieşte în situaţiile cele mai bune, este mustrat de
conştiinţă pentru fărădelegile săvârşite, se teme mereu de pedepse şi este neliniştit, cu toate că alţii
îl cred fericit.
Cel virtuos, dimpotrivă, chiar dacă trăieşte în strâmtorare pământească, având conştiinţa
curată, îndură toate, cu nădejdea în bunurile vieţii viitoare şi este liniştit în inima sa. Necazurile pe
care le îndură drepţii sunt pentru dovedirea virtuţii lor. Dumnezeu trimite adesea celor virtuoşi
încercări grele, ca pedeapsă pământească pentru unele greşeli şi pentru ca răsplata în ceruri să le fie
cu atât mai mare. Iar răutăţile unora faţă de alţii Dumnezeu le îngăduie, fiindcă El nu împiedică
libertatea voinţei omeneşti.
însuşi Mântuitorul a suferit din partea oamenilor, rămânând şi în acest chip pildă măreaţă
pentru Ucenicii Săi (Ioan 15, 20). Pilda Mântuitorului este menită să fie, deci, creştinilor mângâiere în
suferinţele lor. Apoi trebuie ştiut că răsplata adevărată se dă abia în viaţa viitoare, când, precum
spune Sfântul Apostol Pavel, „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce
seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera" (II Cor. 9, 6). Iar Sfântul Ambrozie spune: «Odihna lor
(a nelegiuiţilor) este în iad, iar a ta în ceruri; casa lor este în mormânt, iar a ta în rai» (Despre slujirea
preoţilor, I, cap. 16, Migne, P. L., XVI. col. 145.).
A trăi după poruncile lui Dumnezeu înseamnă însă împlinirea datoriilor nu numai faţă de
Dumnezeu, ci şi faţă de semeni. Pentru aceea, dreptatea creştină cere să respectăm drepturile
fiecăruia, să dăm fiecăruia ce este al său, fără privire la folosul nostru şi să nu cerem nimic pentru noi
din ceea ce nu ni se cuvine. Astfel, în viaţa de obşte şi în legăturile dintre oameni, dreptatea este
păzitoarea drepturilor fiecăruia şi prin aceasta ea este temelia bunei rânduieli dintre oameni,
aducându-le propăşire în toate.
Iată cum din virtutea creştină a dreptăţii răsare, pentru credincioşi, şi ideea de dreptate
socială, care călăuzeşte legăturile dintre oameni, după cele ce se cuvin fiecăruia (Matei 22, 21; Rom.
13, 7). Fără dreptate socială nu este cu putinţă o aşezare temeinică a vieţuirii omeneşti.
Ce este cumpătarea creştină?
Cumpătarea creştină este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita măsură în toate
faptele vieţii sale: în mâncare, băutură, îmbrăcăminte; în vorbe şi în toată purtarea sa.
„Să umblăm cuviincios, ca ziua; nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi In fapte de ruşine,
nu în ceartă şi în Pizmă. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grijă de trup să nu o faceţi spre
pofte" (Rom.13, 13-14), spune Sfântul Apostol Pavel. Virtutea cumpătării cere stăpânirea poftelor.
„Să vă feriţi de poftele cele trupeşti, care se războiesc împotriva sufletului" (I Petru 2, 11). Sfântul
Apostol Petru mai spune că pe lângă ştiinţă, omul trebuie să aibă şi cumpătare (II Petru 1, 6).
Cumpătarea nu îngăduie mai multe trebuinţe decât cele pe care le avem în firea noastră şi
împiedică crearea de trebuinţe prisositoare. Prin aceasta, cumpătarea se arată foarte folositoare atât
trupului, cât şi sufletului, căci ea pune frâu şi îndemnului la păcat.
Călcarea cumpătării se răsfrânge uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli
îndelungate, chin şi chiar moarte. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Lipsa de înfrânare în mâncare
consumă şi putrezeşte trupul omenesc şi-l roade cu suferinţe, până ce e distrus printr- o boală
îndelungă»(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântarea 29 la Epistola către Evrei, Migne, P. G., XXXIII, col.
208.).
Roadele virtuţii cumpătării sunt: blândeţea, smerenia, buna cuviinţă în vorbă şi purtare,
sănătatea trupească şi sufletească.
Ce este bărbăţia creştină?
Bărbăţia sau curajul este însuşirea sufletească a creştinului de a-şi împlini cu statornicie
îndatoririle sale şi a înfrunta cu hotărâre toate greutăţile şi primejdiile vieţii. Ea se arată deci ca tărie
sufletească de a împlini cuvântul Sfintei Evanghelii în viaţă, căci tăria sufletească este necesară atât
pentru înfruntarea suferinţelor trupeşti, cât şi celor morale. Lupta împotriva ispitelor se duce cu
puterea bărbăţiei creştine. Sfântul Apostol Pavel spune: „Fraţilor, întăriţi- vă în Domnul şi întru
puterea tăriei Lui. îmbrăcaţi-vă cu toate armele Lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor
diavolului" (Efes. 6, 10-11).
Găsim în Sfânta Scriptură pilde pentru bărbăţia creştină?
Da. Astfel, pilda de tărie dă creştinului dreptul Iov, care a suferit fără murmur şi a strigat:
„Oare omul nu este pe pământ ca într-o slujbă ostăşească?" (Iov 7, 1).
Dar cea mai mare pildă de tarie ne-a dat-o Mântuitorul, Care a biruit toate suferinţele şi
ispitele. Pilda Lui au urmat-o toţi sfinţii şi martirii şi trebuie să o urmeze orice creştin.