Frăţiorul şi surioara ta sunt darul lui Dumnezeu

de Lisa Tawn Bergren

ilustraţii de Laura J. Bryant

Copiii sunt darul lui Dumnezeu, ei sunt răsplata Sa.

Cf. Psalmul 126, 3

„Este timpul să te trezeşti din pat,

somnoroaso”, spuse Mama într-o însorită dimineaţă de duminică.
Dar Puiuţul nu era chiar gata să se trezească.
„Îl poți lua la biserică pe noul tău copil”,
spuse ea cu un căscat.
„Vorbeşti de noul bebe? El este încă în burtica mea, dar va merge împreună cu noi.
Acum, hopa sus, gogoşică!
Se apropie timpul de plecare.”

Puiuţul căscă din nou, se dădu jos din pat și îşi târâi picioarele pe hol, după mama ei,
până la baie.
„Mami, spuse ea, de ce aveţi nevoie de un nou bebe?”
„Nu avem nevoie de un nou bebe, Puiuţule”, spuse Mama, ciupind năsucul copilei.
„Noi ne dorim un bebe nou, la fel cum te-am dorit şi pe tine.
Tu eşti darul lui Dumnezeu.
Acum avem două daruri!”

Tata o ajută pe Puiuţ să se îmbrace pentru biserică.

„Tati”, spuse ea, „dacă nu ne place noul bebe, îl putem trimite înapoi?”
„Nu, micuțo.
Darul pe care Dumnezeu ni-l trimite nu trebuie trimis înapoi.

1
El ni te-a dăruit pe tine. Acum avem două daruri.”

Pe drum, Puiuţul se întreba cu voce tare: „Dacă noul bebe plânge

prea mult, pot să mă mut în camera de alături?”
„Îmi pare rău, gogoşico”, spuse Mama. „Vrem să fii alături de noi până când veţi creşte
mari amândoi. În plus, sunt sigură că o să-ţi placă noul bebe.”
„Chiar și atunci când o să plângă?”
„Chiar și atunci când o să plângă...”

„Micuțo”, spuse Tatăl mai târziu, „înţelegi ce minune se va întâmpla? Vei fi sora mai
mare! Noul bebe te va iubi, la fel ca noi.”
„Așa va fi?”, întrebă Puiuţul.
„O, da”, răspunseră la un loc Tatăl şi Mama.
„Vei putea să te joci cu bebelușul”, spuse Mama, gâdilind-o.
„Și o să-l înveți cum să spună «te rog» și «mulțumesc», și să nu vorbească cu gura plină”,
adăugă Tatăl.

„Puteţi să vă bateţi cu bulgări de zăpadă împreună”, spuse Tata,

în timp ce făcea un bulgăre de zăpadă.
„Sau să faceți îngeri pe zăpadă împreună”, adăugă Mama, „atunci când nu o să aveţi chef
de bătaie cu bulgări”.
„O să ţopăim pe munţi de zăpadă și o să ne murdărim blăniţa împreună?”
„Dacă va semăna cu tine, vei face şi asta cu ea”, spuse Tata.
„Sau chiar cu el”, zise Mama, adăugând: „...dacă vei avea un frăţior”.

Poate că a fi sora mai mare nu este chiar ceva rău, îi trecu Puiuţului prin minte .
Ar avea un prieten cu care să se joace
şi care să dea înapoi mingea – spre deosebire de foci –, un prieten
care ar considera-o şi pe ea deşteaptă și amuzantă.
Şi nici nu ar mai fi cel mai mic ursuleţ din oraş...
„Hmm”, șopti ea.
Dumnezeu ne-a dat încă un dar.

2
„Vreau o surioară”, anunță ea când se întoarse acasă.
„Nu pot să promit aceasta”, spuse Tata.
„Dar un frăţior?”
„Nici asta nu pot promite.”
„Şi atunci, ce putem face?”, întrebă ea.
„Nu prea multe”, spuse Mama, ciupind năsucul Puiuţului,
„decât să te rogi pentru tine și pentru viitorul bebe al familiei noastre.”

În noaptea aceea, Puiuţul îşi înveli păpuşica în leagănul ei de jucărie

și se urcă în pat pentru a citi
împreună cu Mama. Îi venea din ce în ce mai greu
să găsească un loc în braţele Mamei
deoarece burtica ei devenea tot mai mare...

...şi mai mare...

... și mai mare!

Burtica Mamei era acum atât de mare încât Puiuţul
trebuia să se aşeze lângă ea.
„Vai”, spuse ea într-o seară, pe când citeau povestea ei preferată.
„Ce s-a întâmplat, Puiuţule?”
„Bebeluşul m-a înghiontit!”
Mama zâmbi cu dragoste. „El acum se plimbă înăuntrul meu,
aşa cum ai făcut şi tu. Vrea să ne reamintească că este acolo, gata-gata să sosească în orice
clipă.”
Mama strânse Puiuţul mai aproape la piept.
„Tu eşti darul lui Dumnezeu. Și în curând vom primi un al doilea dar!”

„Tati”, întrebă Puiuţul în timp ce făceau o plimbare împreună în noapte,

„oare noul bebe va semăna cu mine?”
„Probabil”, spuse Tatăl. Își întinse lăbuţa și prinse niște fulgi zăpadă.
3
„Toţi aceşti fulgi de zăpadă sunt strălucitori, albi și umezi.
Dar fiecare este diferit. Ei au acelaşi Creator”, explică el,
uitându-se la fulgii care cădeau, „dar El este creativ.
Vom vedea în curând aceasta şi în familia noastră, nu-i așa?

În dimineața următoare, Tata l-a trimis pe Carol renul

pentru a-i aduce pe bunicii Puiuţului.
„Este timpul să o duc pe Mami la maternitate”,
spuse Tati. „Vei afla în curând dacă ai o surioară sau un frăţior!”
„Tati”, zise Puiuţul, „oare o să uiţi de mine?”
„Niciodată!”, răspunse Tatăl. „Tu eşti darul lui Dumnezeu.
Acum El ne-a dat un al doilea dar!”
„Nimeni nu îţi va lua locul”, a zis şi Mama. „Îţi promit.
Acum vino încoace! Am nevoie de o îmbrățișare de rămas-bun de la cel mai dulce Puiuţ
din lume...”

Puiuţul şi-a petrecut ziua împreună cu bunicul ...

Și a copt prăjituri cu bunica ...
A jucat cărţi cu bunicul ...
Și de-a v-aţi-ascunselea cu animăluţele din curte...

... până când Tata s-a întors acasă.

„Am o surpriză pentru tine, Puiuţule”, i-a spus el.
„Ce surpriză?”
„Ai o surioară!”
„Chiar aşa?”
„...Şi un frăţior!”
„Serios???”
„Da, micuțo, Dumnezeu nu ne-a dat numai unul, ci două daruri!”

„Nu, Tati”, spuse Puiuţul cu mândrie,

„Dumnezeu ne-a dat trei daruri!”
4
5