Sunteți pe pagina 1din 1

Indicat în afecţiunile hepatice şi diabetice, datorită calităţilor sale depurative, pelinul se bucură de aprecieri şi când

vine vorba de alte alte afecţiuni, de edeme renale până la gastrite. Iar calităţile sale terapeutice îl recomandă inclusiv
pentru creşterea rezistenţei organismului împotriva bolilor virale. Are însă şi contraindicaţii, aşa că ar trebui să-l
folosim doar în cunoştinţă de cauză. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Ce să faci iarna în Dobrogea. Locuri de vizitat, unice
în România Manipulări celebre în istorie. Cum au crezut milioane de americanii cu... Cea mai aglomerată rută aeriană
este între Seul şi o insulă de care pr... „Este un tonic amar, emanagog şi antihelmitic, colagog, antibacterian,
antiseptic, schizoticid. La proprietăţile amare ale pelinului trebuie amintit şi un efect colotrop, stimularea funcţionalităţii
vezicii biliare, ceea ce contribuie la îmbunătăţirea stării generale. Calităţile pelinului (pelinul alb) sunt date de
principiile sale amare (absintină, artabsina, anabsintina, etc), ulei volatil, vitaminele B6 şi C, substanţe de natură
carotenoidica, fitosteroli, lactone, acizi organici, şi nu numai ”, explică, pentru Adevărul, fitoterapeutul Elena Badea. În
primul rând, pelinul este recunoscut pentru efectele terapeutice pe care le are în cazul afecţiunilor căilor gastro-
intestinale. „Infuzia de pelin face curăţenie generală pe aceste căi, distrugând inclusiv viermii intestinali. Pelinul este
folosit în mod curent în afecţiuni precum oxiuraza, edeme renale, gastrite hipoacide, anorexie, hemoroizi, constipaţii,
răni greu vindecabile. Pelinul s-a dovedit a fi un bun remediu şi în tratamentul ficatului şi al bilei, dar şi în tratarea
diabetului, această plantă având şi calităţi depurative”, explică specialistul. În plus, pelinul întăreşte imunitatea
organismului şi tocmai de aceea specialistul îl recomandă şi în tratamentul pneumoniei şi gripei. Cum îl putem folosi
Cea mai la îndemână de preparat este infuzia de pelin. „Avem nevoie de una-două linguriţe de frunze uscate, la o
cană de apă clocotită. Se recomandă consumul a două ceaiuri pe zi, înainte de mese, pentru stimularea poftei de
mâncare sau după mese, pentru alte afecţiuni din rândul celor amintite”, spune Elena Badea. Un alt produs
fitoterapeutic, pe care putem să-l obţinem acasă este tinctura, preparată din 20 g herba uscată la 100 ml alcool. „Se
administrează câte 15-20 picături într-o infuzie de mentă îndulcită cu miere de albine, cu 30 minute înainte de mese,
ca aperitiv”, recomandă specialistul. Vinul de pelin este un alt produs cu efecte extraordinare pentru sănătate. Avem
nevoie de cca 30 g vârfuri înflorite care se pun la macerat într-un litru de vin alb. Se consumă ca aperitiv şi tonic, câte
un păhărel înainte de mese sau ca digestiv, după mese. Dintre produsele pe bază de pelin mai trebuie amintite
pulberea din frunze uscate, recunoscută pentru efectele sale febrifuge şi vermifuge şi siropul digestiv şi vermifug
(pregarat din 150 g vârfuri înflorite la 1000 ml apă fiartă şi 500 g miere). Pelinul şi-a demonstrat calităţile terapeutice
şi în uz extern, putând fi folosit în băi locale, dar şi sub formă de comprese cu decoct pentru tratarea rănilor greu
vindecabile, ulceraţii ale pielii şi înţepături de insecte, precum şi sub formă de cataplasme puse pe luxaţii şi umflături.
La ce trebuie să fim atenţi Fitoterapeutul avertizează că, din cauza toxicitătii tuioninei, pelinul trebuie administrat cu
prudenţă. „Curele cu produse din pelin nu trebuie să depăşească 8 zile. În doze mari, pelinul este toxic, din cauza
uleiului volatil şi prezintă, în primă fază, o acţiune psihoexcitantă, convulsivă, narcotică, urmată de tremor, convulsii
epileptiforme, stupoare şi inconştienţă. De asemenea, preparatele din pelin nu se administrează femeilor gravide şi
celor care alăptează şi nici bolnavilor de ulcer”, încheie renumitul specialist, care recomandă consultarea unui medic,
atunci când începem o cură cu această plantă.

S-ar putea să vă placă și