ARGUMENT Aflat într-o perioadă de transformări profunde, învăţământul românesc cunoaşte o reorganizare şi

o reaşezare a principiilor evaluării educaţionale. În etapa premergătoare reformei, evaluarea la limba şi literatura
română urmărea paradigma predare–învăţare, adică formarea unui orizont cultural compus din cât mai multe
cunoştinţe. Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze problematica evaluării la limba şi literatura română, un
domeniu în care s-au înregistrat progrese evidente în ultimii ani. În contextul actual performanţele nu se mai
evaluează cantitativ; avându-se în vedere paradigma predare–învăţare–evaluare, se urmăreşte dobândirea
capacităţii de a aplica în situaţii noi cunoştinţe şi competenţe asimilate – competenţa de comunicare şi cea
culturală. Domeniile vizate sunt limba, înţeleasă ca instrument de comunicare şi literatura, situată de noile
programe sub semnul unei viziuni extensive. În perspectiva activităţii didactice centrate pe elev, verificarea şi
aprecierea rezultatelor obţinute se dovedesc a fi de maximă utilitate. Evaluarea competenţelor elevilor are efecte
pozitive asupra dezvoltării psihice şi intelectuale a acestora, asupra trăiniciei cunoştinţelor acumulate, precum şi
asupra formării unor abilităţi prin eseuri, proiecte, portofolii, pe care le implică de multe ori. Actul evaluativ se
realizează în prezent atât prin strategii tradiţionale de evaluare – probe orale, scrise, practice, teme în clasă şi
pentru acasă – dar şi prin instrumente moderne de evaluare: autoevaluarea, observarea sistematică, investigaţia,
proiectul, referatul, portofoliul. Structurată în două capitole, lucrarea va urmări locul teoretic al evaluării în
procesul de instrucţie şi educaţie, strategiile de evaluare specifice orelor de limba şi literatura română, precum şi
măsurarea eficienţei procesului de evaluare. Fiecare 4

5. capitol cuprinde mai multe subcapitole şi o serie de aplicaţii practice efectuate la clasă, în conformitate cu
programele şcolare, încercând astfel să ilustreze toate noţiunile teoretice abordate. Exemplele au fost alese
sugestiv, pe clase, având un grad mediu de dificultate, urmărind noţiunile de limbă, literatură şi comunicare
studiate în clasele gimnaziale. Funcţia principală a evaluării moderne este aceea de a da încredere, de a-l ajuta
pe elev în procesul didactic. În acest scop, profesorul este cel care poate experimenta metode diverse pentru a
ajunge la sensibilitatea educabilului şi astfel vocaţia sa pedagogică să se realizeze. De aceea, susţin ideea lui
Guy Palmade că „practic orice profesor trebuie să fie pus în situaţia de a experimenta... metode mai mult sau
mai puţin diferite, pentru a descoperi formula care să-i permită să-şi realizeze opţional vocaţia sa pedagogică.” 5