Într-o frumoasă zi de vară, din lună și din stele, din curcubeu și

roua dimineții, din munți, mări și oceane s-a ivit un băiețel pe nume
Titi.
Curios să vadă cum arată lumea în care a fost plăsmuit, băiatul o
luă la pas către prima țară din calea sa, numită Țara Oamenilor
Veseli. Aici, cât era ziua de lungă, oamenii zâmbeau, faceau glume,
și orice lucru aveau de făcut, îl faceau cu mare bucurie în suflet.
Vazând Titi cât de bine este să trăiești într-o astfel de țară, se
hotărăște să se stabilească acolo. Doar că, după câteva zile,
curiozitatea îl făcu să pornească iar la drum către o altă țară.
De data aceasta, băiatul ajunse în Țara Oamenilor Triști. Aici
mâhnirea domnea peste toată suflarea din țară. Oamenii erau
abătuți și posomărâți și își petreceau majoritatea timpului în Valea
Plângerii. Văzând băiatul atâta tristețe se hotărî să se stabilească
în acest stat și să schimbe atmosfera generală. Până la urmă avea
experiență, venea din Țara Oamenilor Veseli. Cât era ziua de lungă
Titi încerca să îi facă pe cei din jurul său să râdă, dar aceștia
treceau tăcuți pe lângă el parcă nici nu îl vedeau. După câteva zile
băiatul a devenit și el trist și începu să accepte și să înțeleagă
aceast fior. După alte câteva zile însă se gândea cu regret la zilele
frumoase din Țara Oamenilor Veseli.
Așadar se decise să pornească din nou la drum către un alt
teritoriu și astfel ajunse în Țara Oamenilor Surprinși. Aici oamenii
erau când fericiți, când triști, dar de fiecare dată aceste
sentimente îi luau pe nepregătite. Erau uimiți când lucrurile nu le
mergeau așa cum iși doreau, se minunau când primeau cadourile
dorite. Băiețelul a fost vrăjit de intensitatea acestui sentiment.
Mai că era și el uluit cât de interesant era să trăiești într-o astfel
de lume. Stabili să rămână aici dar parcă ii era dor și de zilele de
veselie și de cele de tristețe. Singura opțiune găsită de copil fu să
iți continue drumul.
După câteva zile ajunse în Țara Oamenilor Fricoși. Oameni se aici
se temeau chiar și să mergă. Pășeau încet, pe vârfurile picioarelor,
se uitau înspâimântați în stânga și în dreapta, iar inima le bătea în
piept mai mai să sară de la locul ei. Din prima clipă Titi își dădu
seama de profunzimea acestui sentiment. Realiză că de fapt așa se
simțea și el de fiecare dată când se apropia de intrarea într-o nouă
țară. Îl fascină și această țară, dar dorul de celelate îi mână pașii
către următoarea națiune.
Astfel ajunse în Țara Iubirii. Chiar și plantele din jurul lor
erau mai frumoase decât toate celelalte pe care le întâlnise până
acum. Toți l-au iubit din prima clipă și el I-a iubit pe ei. Dar într-o
zi simți că iubirea îi iese prin toți porii și nu mai știe ce să facă cu
ea. Cum să o domolească!?! Își aminti cu dor și dragoste de toți
oamenii din țările prin care a trecut și a decis că e timpul să
meargă mai departe.
Ajunse după alte câteva zile în Țara Oamenilor Mânioși. La inceput
nu reuși să înteleagă de ce acei oameni erau nervoși tot timpul.
Apoi începu să îi cunoască mai bine și văzu că de fapt, în spatele
acelei supărări se afla întotdeauna o suferință sau o neputință.
Afectat de faptul că nu avea cum să îi ajute și că deja i se făcuse
dor de celelalte țări plecă tăcut spre alte meleaguri.
Tot mergând el așa a ajuns în Țara Oamenilor Rușinoși. Oamenii de
aici iși fereau privirea de fiecare dată cand încercai să vorbești cu
ei, se înroseau în obraji și abia scoteau 2-3 cuvinte. Mai că se simți
stingher și Titi în această țara dar îsi daădu seama că periplul său
trebuie să continue și se bucură că a avut noroc să cunoască și
astfel de oameni.
Pornit la drum nu s-a oprit până nu a ajuns la porțile celei de-a opta
țări: Țara Dezgustului. Aici copiii nu voiau să mănânce nimic, erau
mereu îngrețoșați de gustul mâncării sau al băuturii. Adulții aveau
o aversiune către tot ce era nou și necunoscut de ei. Dură mai mult
până când băiețelul reuși să îi înțeleagă pe acești oameni. Dar ceea
ce văzu că dădu rezultate de fiecare dată era să îi lase să își
manifeste dezgustul și să le respecte opinia. Fascinat și de această
țară porni din nou la drum.
De această dată mergea de două săptamani deja și nu găsi încă o
altă țară. La început era bucuros că va descoperi noi locuri, că va
putea trăi supriza unor peisaje mirifice, și era sigur că va iubi
viitorul stat ca pe celelate prin care trecuse. Apoi se simți trist că
a lăsat in urma toate acele meleaguri deosebite, fiecare in felul ei,
și ii era teamă că nu va mai găsi o altă țară care să il primească.
Mânios pe sine că nu a ramas în niciuna dintre națiunile vizitate,
rușinat de situația complicată în care se afla se hotarî să se
oprească...
Dezgustat de ideea unei vieți de solitudine Titi se decise să
meargă totuși mai departe și să își încerce norocul. După alte trei
săptămâni zări o pancartă mare pe care scria: Țara Celor OPT
Emoții.
Sensibilizat până peste poate avansă cu pași repezi către primul
om pe care îl întâlni în cale. Stând de vorbă cu el văzu pe chipul
acestuia reflecțiile tuturor celor opt emoții pe care le-a întâlnit în
țările precedente. În acest moment dorul de celelalte teritorii i se
stinse și simți că în sfârșit ajunse acasă.