Urs

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard.
[[wiki]] Ștergeți eticheta la încheierea standardizării.
Acest articol a fost etichetat în aprilie 2018

Urs
Fosilă: Eocenul superior - Holocen
PreЄ
Є
O
S
D
C
P
T
J
K
Pg
N
 Urs brun (Ursus arctos) - grădina zoologică din
Moscova

Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Clasă: Mammalia

Subclasă: Eutheria

Ordin: Carnivora

Subordin: Caniformia

Ursidae
Familie: G. Fischer de Waldheim,
1817

Genuri

 Ailuropoda
 Helarctos
 Melursus
 Ursus
 Tremarctos
 †Agriarctos
 †Agriotherium
 †Amphicticeps
 †Amphicynodon
 †Arctotherium
 †Arctodus
 †Indarctos
 †Kolponomos
 †Parictis
 †Plionarctos
 †Ursavus

Modifică text

Ursidele (Ursidae) sau urșii sunt o familie de mamifere mari din subordinul Caniformia
răspândite în emisfera nordică, existând câteva specii și în America de Sud. Sunt animale
omnivore de talie mare, voluminoase și masive, cu coadă scurtă și, de regulă, ascunsă între perii
blănii, cu cap rotund, bot alungit și, de obicei, trunchiat, gât scurt și gros, urechi scurte și ochi
relativ mici, negri sau cafenii. Labele au câte cinci degete prevăzute cu gheare puternice,
încovoiate și neretractile. Mersul lor este plantigrad.

Cuprins
 1Descriere
 2Comportament
 3Hrana
 4Reproducerea
 5Răspândire
 6Importanța
 7Sistematica
 8Specii și subspecii din România
 9Note
 10Bibliografie
 11Legături externe

Descriere[modificare | modificare sursă]

Urșii sunt animale carnivore de talie mare, voluminoase, masive și greoaie. Ursul malaiez
(Helarctos malayanus) este cel mai mic reprezentant al familiei: lungimea corpului 1,2-1,5 m,
greutatea 27-70 kg. Ursul brun are o lungime de 2 m și o greutate de 150-250 kg, iar ursul polar
o lungime de 2,4-2,7 m și o greutate de 400-590 kg. Cel mai mare reprezentant este ursul grizzly
cu o lungime de 2,8 m și o greutate de 780 kg, fiind cele mai mare mamifer carnivor actual.
Masculii sunt cam cu 1/5 mai mari decât femelele. Trăiesc până la 15-30 de ani în stare liberă, iar
în captivitate, un urs polar a trăit 47 de ani.

Urșii au, în general, capul rotund și mare și gâtul scurt și gros. Botul este alungit și, de obicei,
trunchiat, iar buzele sunt mobile, mult desprinse de gingie. Urechile sunt scurte, drepte și
rotunjite, iar ochi relativ mici. Coada este scurtă, vestigială și, de regulă, ascunsă între perii
blănii.

Picioarele anterioare și posterioare, potrivit de lungi, puternice și groase, au câte cinci degete
prevăzute cu gheare foarte mari, puternice, încovoiate, ascuțite și neretractile, pe care le folosesc
la sfâșiat prada și la săpat pământul. Tălpile, la urșii tereștri sunt păroase, iar la cei cățărători,
golașe.

Dentiția are următoarea formulă: 3•1•(4-3)•2/3•1•(4-3)•(3-2) x 2 = 36-42 de dinți. Incisivii

ursidelor sunt relativ mari, cu o coroană crestată, iar caninii deosebit de puternici. Măselele sunt
adaptate pentru mestecarea hranei vegetale. Premolarii sunt de tot reduși, iar molarii bine
dezvoltați, având o suprafață triturantă complicată și prevăzută cu tuberculi lați. Măselele
carnasiere (ultimul premolar superior și primul molar inferior), în special cea inferioară, și-au
pierdut caracterul de dinți tăietori, devenind tuberculate.

Limba ursidelor este netedă, stomacul simplu, intestinul subțire puțin diferențiat de intestinul
gros, iar cecul lipsește.

Craniul cerebral al urșilor este alungit și prevăzut cu o creastă bine dezvoltată.

Comportament[modificare | modificare sursă]

Este o greșeală să se creadă că urșii se mișcă încet, greoi și neîndemânatic. În realitate, față de
masivitatea evidentă a corpului, ei aleargă repede și sunt rezistenți, iar în mișcări sunt atenți și
preciși. Urșii au un mers târșâit, călcând pe toată talpa (sunt plantigrazi) și ating pământul cu
călcâiul. Ei pot umbla și pe picioarele posterioare, se pot cățăra pe arbori, îndeosebi speciile de
talie mai mică și înoată bine.

Dintre simțuri, cel mai bine dezvoltat este mirosul, apoi auzul, văzul este cel mai puțin dezvoltat.

Urșii sunt animale nocturne sau crepusculare, iar ziua stau ascunși în scorburi de copaci sau
bârloguri.

Cele mai multe specii sunt terestre sau arboricole și locuiesc în păduri mari și dese sau în ținuturi
stâncoase, hoinărind pe suprafețe întinse. Unele specii trăiesc pe lângă ape curgătoare sau
stătătoare, bogate în hrană, și numai ursul polar este o specie marină.

Urșii trăiesc, de regulă, singuratici (sunt solitari) și numai în perioadele de reproducere pot fi
văzute perechi.

Urșii din ținuturile temperate și reci hibernează, afară de ursul polar, care este activ tot timpul
anului. Toamna ei se îngrașă, iar iarna se retrag într-un adăpost care-i ferește de ploi, viscol și
îngheț și nu-și mai caută hrană. În culcuș dorm toată iarna, fără ca somnul lor să fie o hibernare
propriu-zisă: temperatura corpului lor nu scade, iar funcțiile de bază, ca respirația și circulația,
continuă fără modificări. Hibernația lor nu constă într-un somn continuu, ci este mai mult o
amețeală pe jumătate conștientă, din care se deșteaptă imediat ce sunt deranjați. Dacă ei sunt
surprinși în bârlog sau dacă vremea se încălzește, se trezesc ușor din acest somn și pot fugi ori își
reiau activitatea, o situație neîntâlnită la alte mamifere hibernante. Ursul polar, care are hrana la
dispoziție este activ tot timpul anului și nu intră deloc în somnul de iarnă, doar femelele gestante
se retrag în adăposturi, unde dau naștere puilor.

Urșii sunt animale pașnice, care evită conflictele atât între ele, cât și cu alte animale sau cu omul.
Dacă trebuie să-și apere puii, hrana ori teritoriul, ei devin adversari extraordinar de periculoși. Pe
om, ursul nu-l atacă decât dacă-l întărâtă sau îl rănește, adică dacă-l provoacă, dar în general, se
simt în largul lor departe de așezările omenești. În apropierea așezărilor omenești se transformă
în fiare de temut, atacând atunci când sunt înfometați și mamifere mari