Om cu om

Un om fusese-o frunză şi numai om cu om

Au izbutit să crească şi să se facă pom.
Că moare frunza-n ramuri, puiandră şi uşure,
Copacul vieţuieşte şi s-a-nmulţit pădure.
Tu-ţi răsplăteşti ursita de grabnică pieire,
Făcându-te, din omul prigoanei, omenire.
TUDOR ARGHEZI

Codrule, stăpânule,
Codrule, bătrânule!
Mişcă-ţi tu poienele
Şi-ţi ridică genele,
De priveşte până-n zare:
Nu s-arată şir de care,
Şir de care ferecate,
Scârţâind împiedicate,
De-angarale-mpovărate,
De neferi înconjurate?...

Codrule, stăpânule,
Codrule, bătrânule!
Scutură-ţi tu pletele
Să s-adune cetele:
Cetele haiducilor,
Spaimele răscrucilor,
Să răstoarne carele,
Vânzolind covoarele,
Să desfunde lăzile,
Să-şi împartă prăzile...
ST O IOSIF

S-a-nnoptat încet cu -ncetul,

Luna vraja şi-o îmbie,

Singur-singurel poetul
 Bate uliţa pustie.

La perdelele închise

Mai aruncă o privire,

Unde dorm atîtea vise,

Fermecate, de iubire.

Aiurit, apoi rămîne

Şi cu ochii duşi în lună:

Cîntecul cel nou, de mîne,

Tot mai clar în minte -i sună...

ST O IOSIF