1918-2018: O ISTORIE NECUNOSCUTĂ A CENTENARULUI

Revoluția din Rusia și impactul asupra României,

primăvara-vara anului 1917
30 octombrie, 2017 Dorin Dobrincu

Piese de artilerie germane capture de trupele române în iulie1917, expuse în Piața Unirii
la Iași (Sursa: Arhivele Naționale Istorice Centrale)

Victoriile din vara anului 1917 le dăduseră aripi românilor, dar ei depindeau prea mult
de ceea ce se întâmpla în ansamblul Frontului de Est, în mod explicit de ceea ce se
întâmpla în Rusia. O „întoarcere” în primăvara-vara anului 1917 este necesară pentru
a înțelege contextul geopolitic și militar care avea să ducă la schimbări cu implicații
majore nu doar pentru Rusia, ci pentru întreaga lume.
Problemele Rusiei deveniseră evidente pentru mulți după doi ani și jumătate de
război. Cu atât mai mult pentru elitele politice și militare ruse. În urma con ictelor
interne tot mai acute, țarul Nicolae al II-lea a abdicat la 2/15 martie 1917. După 300 de
ani dinastia Romanovilor părăsea puterea. Țara întreagă intra într-o perioadă de
efervescență revoluționară. Se confruntau curente politice diferite, cuprinzând
monarhiști, naționaliști, liberali, socialiști revoluționari, menșevici, bolșevici,
anarhiști. Efectele s-au resimțit și pe Frontul de Est, unul deosebit de lung, care se
întindea de la Marea Baltică la Dunăre și Marea Neagră, incluzând segmentul
românesc.

Deși Guvernul Provizoriu a rea rmat continuarea războiului alături de Antanta,

situația Armatei Ruse era critică. Rusia înregistrase uriașe pierderi militare pe
parcursul precedenților ani de război, circa un milion și jumătate de morți, la care se
adăugau alte milioane de răniți și de prizonieri. După ani de război, uzura își spunea
cuvântul. Câștigați de propaganda socialistă mai întâi, de cea paci stă mai apoi,
aceasta din urmă speculată și accentuată de bolșevici în interior, de germani și austro-
ungari pe front – fraternizările deveniseră frecvente în primăvara anului 1917 –,
soldații voiau ca războiul să se termine, să se încheie pacea și să se întoarcă acasă. Tot
mai frecvent, soldații refuzau să îndeplinească ordinele, să iasă la atac, să execute
sarcini anterior obișnuite, nu-i mai ascultau pe o țeri, îi bruscau, uneori îi arestau, s-
au înregistrat și cazuri de ucidere. Dincolo de exagerările propagandistice din epocă
sau de interpretările impresioniste ulterioare ale unor cercetători, situația era cu
adevărat di cilă pentru trupele ruse de pe frontul de est în general, de pe cel
românesc în particular. Condițiile din tranșee erau de nedescris, echipamentul,
armamentul, munițiile și alimentele insu ciente.

Numărul soldaților ruși a ați pe teritoriul românesc era foarte mare în 1917, circa un
milion, unii pe front, alții în spatele acestuia. În orașele moldovenești importante –
începând cu Iași și continuând cu Botoșani, Piatra Neamț, Galați, Roman etc. – sau în
apropierea acestora ei erau în număr mare. Veștile despre schimbările politice din
Rusia au ajuns în cele din urmă și la armatale ruse din România.
 Vedere aeriană a Iașului, 1916-1917

Sub in uența ideilor vehiculate de propagandiștii diverselor curente și cauze politice,

soldații de pe frontul românesc se radicalizau și ei. Nu înțelegeau să lupte pentru un
„țar” străin (regele României), de vreme ce ei renunțaseră la al lor, nu înțelegeau să
lupte pentru „boierii” români, de vreme ce ei se răfuiau cu ai lor. De ce ar murit
pentru o țară, România, de care nu se simțeau în niciun fel legați? În lunile următoare
au avut loc manifestații ale soldaților ruși în diferite locuri, cum au fost cele de la
Socola și Iași, pe 1 mai 1917, când avea să e eliberat militantul socialist Cristian
Rakovski. Cetățenii români au participat în număr mic la aceste manifestații. S-au
auzit voci care solicitau răsturnarea monarhiei și a guvernului „oligarhic” din
România. În rândurile o cialilor români exista teama unei acțiuni în forță în această
privință. Ulterior, trupele române din Iași aveau să-și arate puterea în oraș, dar au
evitat să-i provoace pe soldații ruși revoluționari. În general, autoritățile politice și
militare române și ruse au menținut legătura între ele și au depus eforturi comune
pentru a nu scăpa situația de sub control.
De ce nu au reușit soldații ruși revoluționari să-i câștige pe români de partea
„revoluției”? Există mai multe explicații. Mai întâi, comunicarea directă, „de la om la
om”, a fost destul de di cilă, concurând aici necunoașterea limbii, dar și faptul că
propaganda revoluționară nu a fost dusă în mod sistematic, cu atât mai mult cu cât
era vorba chiar în interiorul Armatei Ruse de curente diferite. Deși au existat
încercări ale soldaților ruși de a-i atrage și pe soldații sau muncitorii români de partea
„revoluției”, acestea au înregistrat rezultate cu totul slabe. Doar unii dintre socialiști și
puțini muncitori, soldați și marinari (mai ales dintre cei a ați la Odesa) aveau să
devină militanți și să solicite răsturnarea regelui și înlocuirea regimului „boierilor”.
Liderii politici români bene ciau de o anume simpatie în societate, în special cuplul
monarhic ind popular între soldații-țărani, cu atât mai mult cu cât recent li se
promisese acestora că li se va da pământ după încheierea războiului. În sfârșit,
naționalismul românesc era puternic în acel moment, propaganda în această privință
ind atent condusă în Armata Română, dar și în tot ceea ce depindea de stat. Iar
puterea și in uența statului erau în creștere în vremuri de război. Naționalismul din
România includea (și) neîncrederea în ruși, teama, resentimentele față de aceștia,
fundamentate pe experiențele comunitare mai vechi, dar mai ales pe cele personale
recente.

Luptele de pe Frontul de Est din vara anului 1917 au părut inițial că vor duce la
revigorarea puterii militare ruse. Însă în loc să se reducă, problemele rușilor s-au
accentuat. Faptul a fost speculat în continuare de Puterile Centrale, care urmăreau să
scoată din război unul dintre pilonii Antantei. Paci smul câștiga teren în rândul
trupele ruse, disciplina scădea alarmant, armata era pur și simplu în curs de disoluție.
Pe frontul românesc, pentru a face față defecțiunilor unor unități rusești, românii
începuseră să le înlocuiască pe acestea încă din timpul bătăliei de la Mărășești și au
continuat să o facă și după aceea. Era însă clar că într-un asemenea ritm de
„înlocuire” rezervele românilor aveau să se epuizeze.

Generalul Kornilov – numit de Kerenski, primul-ministru al Rusiei, în fruntea

comandamentului armatei, în iulie 1917 – a încercat să reinstituie ordinea în rândul
trupelor ruse. Dincolo de succesele aparente și parțiale, aceasta a dus la acutizarea
con ictelor interne. Kornilov a mers chiar mai departe și a pus la cale o lovitură de
stat împotriva Guvernului Provizoriu, la sfârșitul lunii august 1917. Aceasta a eșuat, iar
societatea rusă a continuat să se radicalizeze într-un ritm accelerat. Sfârșitul anului
1917 era imprevizibil pentru Rusia. Implicit și pentru România.
 Dorin Dobrincu
Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D.
Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala
Iași (din 1995).
http://www.ssir.org.ro/ro/content/dorin-
dobrincu

Radio Free Europe/Radio Liberty © 2018 RFE/RL, Inc. Toate drepturile rezervate