1918-2018: O ISTORIE NECUNOSCUTĂ A CENTENARULUI

Unire sau anexare? Basarabia, 27 martie 1918 (VIII)

10 august, 2018 Dorin Dobrincu

Chișinăul în 1918, vedere de pe Turnul de apă (Sursă: Radu Osadcenco, Chișinău 1918,
Chișinău: Epigraf, 2018)

Înalți o ciali români la Chișinău

O delegație românească a plecat în noaptea de 25-26 martie/7-8 aprilie 1918 spre

Chișinău. Era vorba despre premierul Alexandru Marghiloman, generalul Constantin
Hârjeu, ministru de Război, Ion Mitilineu, secretar general la Interne, Constantin
Garo id, secretar general la Domenii, Andrei Corteanu, secretar general al Finanțelor,
generalul Mircescu, I. Bărbătescu, director general al Siguranței Statului, Al.
Kiriacescu, șeful cenzurii presei, colonelul Condeescu, din Jandarmerie, Romulus
Voinescu, inspector de Siguranță, colonelul Gârleșteanu, T. Marinescu, subdirector la
Interne, V. Ionescu, comisar de Siguranță și alți o ciali români.
Generalul Ioan Istrati
În dimineața zilei de 26 martie/8 aprilie, românii au fost întâmpinați la gara
Chișinăului de conducerea Sfatului Țării, Ion Inculeț și Pan Halippa, de Daniel
Ciugureanu și membrii guvernului său, de generalii români Ioan Istrati, Ernest
Broșteanu, Ioan Rășcanu și Ioan Anastasiu, comandanți ai structurilor militare
românești în Basarabia, însoțiți de numeroși o țeri, de notabilitățile capitalei
Republicii Moldovenești etc. O companie românească de vânători și un pluton
moldovenesc de husari – cu muzică și drapele – s-au a at la gară ca gardă de onoare.
Intrarea cortegiului în oraș s-a făcut cu automobilele, cu două plutoane de cavalerie
română drept escortă. Marghiloman avea să remarce existența unui număr redus de
oameni pe străzi, ceea ce îl intriga.
Ioan Rășcanu
O cialii de la Iași au fost cazați la hotelul „Londra”. Marghiloman s-a întâlnit acolo cu
miniștrii moldoveni. Printre alții și cu arhimandritul Gurie Grosu, viceministru
pentru culte, care era îngrijorat de faptul că în Biserica Ortodoxă din România se
făcea multă politică, iar premierul român a făcut eforturi să-l liniștească. În acea zi au
avut loc mai multe vizite cu caracter o cial. Marghiloman se informa în legătură cu
ponderea și poziția formațiunilor politice de la Chișinău, a a despre rivalitățile dintre
grupuri și liderii acestora. Marghiloman încerca să evite intrarea în con ictele dintre
basarabeni.

Ioan Anastasiu
Inculeț nu-l agrea pe Sinadino, liderul marilor proprietari, în vreme ce Țiganko îi
contesta lui Inculeț in uența în Fracțiunea Țărănească. În același timp, Marghiloman
părea să nu înțeleagă mediul de la Chișinău, pe care îl orientaliza superior. Prima
seară a premierului român în capitala Basarabiei s-a încheiat prin participarea la un
dineu, urmat de un concert.

Rolul lui Constantin Stere

Unul dintre oamenii importanți pe care s-a bazat Marghiloman la Chișinău a fost
Constantin Stere. Născut în 1865 în ținutul Soroca, Stere a devenit în perioada
studiilor secundare un adept al curentului narodnicist, ceea ce a atras atenția
autorităților țariste. Arestat, a fost condamnat și trimis în surghiun în partea estică a
Imperiului Rus. După ispășirea pedepsei și revenirea din Siberia, Stere a ales să se
stabilească în România, la Iași. În deceniile următoare avea să se a rme în
publicistică, în mediul universitar și în politică. A fost fondator al poporanismului,
curent de idei care avea să e fertil în viața culturală și politică din Regat. Alături de
alți intelectuali ieșeni a pus bazele revistei Viața Românească, în 1906. De la jumătatea
primului deceniu al secolului XX a fost un susținător al mișcării naționale românești
din Basarabia. Intrat în Partidul Național Liberal, a ajuns rector al Universității din
Iași în 1913. În perioada neutralității s-a situat în mod clar, alături de alți oameni
politici și intelectuali români, în tabăra „germano lă”, ceea ce a și dus la ruptura de
liberali. Stere credea că alianța cu Rusia era o capcană pentru România, iar o victorie a
celei dintâi ar însemnat sfârșitul pentru cea din urmă, în orice caz pierderea
oricărei șanse de unire a Basarabiei cu Regatul. În 1916, Stere a rămas în teritoriul
ocupat, unde avea să publice ziarul Lumina. Om al contrastelor, Stere atrăgea simpatii
și adversități, dar în general nu lăsa pe nimeni indiferent. După preluarea puterii de
către Marghiloman, acesta încercase să-l convingă pe Stere să intre în guvernul său,
însă a fost refuzat. În schimb, Stere a acceptat să se implice în acțiunea de aducere a
Basarabiei în cuprinsul Regatului..
Constantin Stere, al doilea președinte al Sfatului Țării, 2 aprilie - 25 noiembrie 1918
(Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
În ziua de 24 martie/6 aprilie 1918 Constantin Stere sosea la Chișinău, împreună cu
o cialii basarabeni care participaseră la discuțiile de la Iași cu guvernul român. Odată
ajuns în capitala regiunii sale natale, Stere a devenit foarte activ în susținerea unirii
Basarabiei cu România. El avea mai multe atuuri: era progerman, ca și Marghiloman,
dar și fost revoluționar basarabean, deschis și către problemele naționale, și către cele
sociale. Potrivit multor surse, tocmai datorită trecutului său revoluționar Stere era
apreciat în Basarabia, dominată de socialiști în acel moment. Însă politicienii liberali
și cei conservator-democrați, precum și o țerii români nu îi iertau orientarea
logermană din 1916-1917. Unii îl considerau pur și simplu „trădător”.
Daniel Ciugureanu (Foto: Gh. V. Andronachi, Albumul Basarabiei în jurul marelui
eveniment al unirii, Chișinău, 1933)
Chiar dacă rolul lui Stere în acțiunile de la Chișinău nu trebuie supraapreciat, este
cert că în zilele de 25 martie/7 aprilie și 26 martie/8 aprilie 1918 el a avut întâlniri
numeroase, inclusiv cu membrii Consiliului Directorilor Generali, cu Fracțiunea
Țărănească etc. În fapt, în cele câteva zile de când venise în Basarabia, Stere a fost un
fel de comisar cu propaganda al guvernului Marghiloman, având un scop precis.
Conform unor date, Stere le-ar spus lui Inculeț și Ciugureanu, în zilele
premergătoare ședinței din Sfatul Țării, din 27 martie/9 aprilie 1918, utilizând practic
formula lui Arion dintr-o discuție purtată la Iași cu câteva zile înainte, că dacă nu avea
să se producă unirea, avea să aibă loc anexarea. Nu încape îndoială că unii oameni
politici români vedeau încadrarea Basarabiei în Regat ca pe o compensație. Pe de o
parte era vorba de o consolare pentru neatingerea scopurilor politice pentru care țara
intrase în război, iar pe de altă era vorba de pierderile teritoriale atât față de Austro-
Ungaria, cât și față de Bulgaria.
Alexandru Marghiloman (Foto: prin curtoazia Muzelui Național de Istorie a României)
Stere a ținut discursuri în fața unor grupuri politice și etnice diferite, utilizând
alternativ limbile română și rusă, în funcție de auditoriu. În ochii lui Marghiloman, în
cele două zile în care s-a a at la Chișinău, Stere era mereu pe fugă, foarte activ,
voluntar. Chiar în ziua sosirii lui Marghiloman la Chișinău, Stere avea să-i spună că a
rostit nu mai puțin de 28 de discursuri și se făcuseră „kilometri de vorbărie” pe
subiectul unirii. Într-un text scris sub pseudonim, Liviu Rebreanu avea să ridice
numărul acestor discursuri la 35. Stere a utilizat la Chișinău o combinație de imaginar
și vocabular naționalist și revoluționar, pentru a-i atrage de partea proiectului
unionist pe unii într-un fel, pe alții în alt fel. În special deputaților din Fracțiunea
Țărănească – cel mai important grup politic care până atunci se declarase împotriva
unirii – avea Stere să le cultive așteptările privind menținerea câștigurilor obținute
prin revoluție, cu speranța că în acest fel îi va convinge să voteze în favoarea alipirii
Republicii la România. Stere avea să-i dezvăluie lui Marghiloman, la scurt timp după
ce acesta ajunsese la Chișinău, tactica pe care o adoptase în negocierile cu diverse
grupuri politice basarabene: „Trebuie să fac pe nebunul cu nebunii, și pentru unii
revoluționari să mă arăt mai aprins ca ei. E un pas de trecut: îi vom pune în 6 luni la
același nivel cu restul țării”.

O chestiune controversată: corupția politică de acum un secol

Ca toate sursele istorice, informațiile din documentele o ciale și din memoriile celor
de demult trebuie luate cu prudență, după cum am subliniat în câteva rânduri în
textele care privesc ceea ce s-a întâmplat în anul 1918, inclusiv în Basarabia. În anii
1930, Constantin Argetoianu, implicat la vârful politicii românești vreme de decenii,
avea să-și aștearnă pe hârtie memoriile. Stilul său direct, coroziv, descrierile jocurilor
de culise, portretele nefardate ale multor confrați politici au atras atenția încă de la
publicarea primelor fragmente, în anii comunismului, cu atât mai mult după 1989,
când au apărut numeroase volume. Unul dintre mulții contemporani pe care în mod
clar Argetoianu nu i-a simpatizat a fost Ion Inculeț. În perioada interbelică cei doi au
făcut politică la nivel înalt, dar s-au a at cel mai adesea pe poziții adverse.
Ion Inculeț
Atunci când a scris despre ceea ce s-a întâmplat în Basarabia în anii 1917-1918,
Argetoianu a ținut să precizeze: „De altminteri, cu tot ajutorul lui Stere, Marghiloman
n-a putut obține mai târziu votul Sfatului Țării decât prin amenințări și bani”. În
continuarea acestei a rmații generale, Argetoianu amintea și un caz punctual, practic
trecut cu vederea până de curând. Și anume că Ion Inculeț ar primit la hotelul
„Londra”, din partea lui Andrei Corteanu și a dr. [Alexandru] Pilescu, însărcinați de
Marghiloman, nu mai puțin de 2.000.000 de lei. Banii aveau rostul de a cumpăra
votul lui Inculeț în Sfatul Țării. În jurnalul său, Marghiloman nu spune nimic explicit
despre vreo sumă dată lui Inculeț pentru un vot „binevoitor”. În schimb, premierul
român avea să noteze la 26 martie 1918, printre altele, că Stere ar garantat că „avem
majoritatea” în Sfatul Țării, iar Inculeț „s-a hotărât, mi-a dat asigurare” că va vota
pentru unire.

A rmațiile directe ale lui Argetoianu au stârnit nedumerire, iritare, repliere

discursivă, după caz, în momentul în care au devenit cunoscute și a avut loc un
început de dezbatere în spațiul public din România. Nu este locul aici pentru o
discuție despre politică și corupție în România și Basarabia timpului. În mod sigur o
dezbatere pe această temă ar necesară și utilă pentru o bună cunoaștere istorică. O
cercetare în acest sens ne-ar spune multe despre rețelele politice și administrative,
despre cum era imaginat spațiul public românesc acum un secol, despre moravuri și
valori, despre cum se construiesc discursurile publice, mai ales cele o cializate,
despre trecerea cu vederea a faptelor incomode.

Dorin Dobrincu
Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D.
Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala
Iași (din 1995).
http://www.ssir.org.ro/ro/content/dorin-
dobrincu

Radio Free Europe/Radio Liberty © 2018 RFE/RL, Inc. Toate drepturile rezervate