Teoria corzilor

5/26/2019
[Type the company name]
[Type the author name]
Teoria corzilor

Toate lucrurile din jurul nostru, vizibile sau nu, sunt formate din particule minuscule
astfel că pentru mulți dintre noi mărimea lor este mai greu de înțeles. Spre deosebire de
experiențele noastre de zi cu zi, aceste particule se deplasează cu viteze mari și ele pot fi
observate numai cu ajutorul tehnologiei moderne.

Majoritatea oamenilor au auzit de atomi și mulți știu că aceştia sunt formaţi dintr-un
nucleu care conține protoni ce au o sarcină electrică pozitivă și neutroni care sunt neutri din
punct de vedere electric. În jurul nucleului se află norul de electroni, cel care conține electroni
încărcați electric negativ. Cu toate acestea, aceste particule subatomice nu sunt cei mai mici
constituienţi ai materiei.

De exemplu, protonii și neutronii sunt formaţi din particule cunoscute sub numele de
quarcuri. Sunt mulţi cei care cred că dacă am putea să privim în interiorul acestor particule
minuscule care compun toată materia din Univers am ajunge, în cele din urmă, să observăm
ceva surprinzător: o coardă vibrantă.

Teoria Corzilor este un concept ipotetic din fizica. Termenul provine din denumirea
engleza „String Theory”, care ar insemna Teoria Corzilor. Deoarece un element esential in
constructia modelului fizic este supersimetria, de multe ori Teoria Corzilor este redenumita
Teoria Supercorzilor, dar in esenta ambele denumiri semnifica acelasi lucru. Ideea
fundamentală a teoriei corzilor este aceea că particulele elementare, considerate punctiforme
(cum ar fi electronii și quarcurile care alcătuiesc toată materia din Univers), sunt formate de
fapt din corzi unidimensionale. Aceste corzi vibrează şi le conferă particulelor menţionate
anterior sarcina electrică, masa, spinul și culoarea (N.t. Sarcina culoare este cea care
determină apariţia forţei nucleare tari şi menţine legătura dintre quarcuri). In fizica si chimie,
spinul este un moment cinetic propriu al unei particule elementare. In mecanica cuantica,
spinul este deosebit de important pentru sistemele de dimensiuni atomice, cum ar fi atomii,
protonii, sau electronii. Astfel de particule au anumite caracteristici neclasice, iar pentru ele,
impulsul unghiular intrinsec nu poate fi asociat cu o rotatie, ci se refera doar la prezenta
impulsului unghiular. Conceptul de spin pentru particule elementare a fost propus initial de
Ralph Kronig, George Uhlenbeck si Samuel Goudsmit, in 1925. Bosonii, sunt particule
elementare care au spinul intreg si satisfac statistica Bose-Einstein. Au fost denumiti dupa

2|Page
numele fizicianului indian Satyendra Nath Bose. Fermionii sunt o clasa de particule
elementare ce au spinul semiintreg, si care au fost denumite dupa fizicianul italian Enrico
Fermi, considerat parintele fizicii nucleare. Conform principiului incertitudinii al lui Pauli nu
pot exista doi fermioni in aceeasi stare cuantica. Cele mai cunoscute particule din clasa
fermionilor sunt electronii. Pentru introducerea fermionilor in Teoria Corzilor trebuie sa
existe o simetrie speciala numita supersimetrie. Supersimetria inseamna ca oricarui boson si
corespunde un fermion. Deci supersimetria face o legatura intre bosoni si fermioni. Din pacate
aceasta supersimetrie (cuplu boson-fermion) nu a fost observata in experimente efectuate in
acceleratoare de particule (acceleratoare de particule: acceleratoare liniare, ciclotron,
betatron).

Bosonii sunt responsabili de interactiunea nucleara slaba, care, la randul ei este

responsabila pentru radioactivitate si care actioneaza asupra tuturor particulelor de materie cu
spin 1/2 (de exemplu: protonii sau neutronii), dar nu actioneaza asupra particulelor cu spin 0, 1
sau 2 (cum sunt fotonii sau gravitonii ). Interactiunea nucleara slaba nu a fost inteleasa bine
pana in 1967 cand Abdus Salam de la Imperial Colege, Londra, si Steven Weinberg de la
Harvard au propus teorii care unificau aceasta interactiune cu forta electromagnetica, la fel
cum Maxwell a unificat electricitatea cu magnetismul, cu 100 de ani inaintea lor. Interactiunea
la distanta dintre doua particule de substanta se face prin intermediul unei particule virtuale,
pe care o particula de substanta o emite, iar cealalta o absoarbe (analog jocului de tenis, unde
mingea transfera energie si impuls de la un jucator la altul). Particulele asociate unui camp se
numesc particule de camp sau cuante de camp. Teoriile fizice folosite in studiul fenomenelor
fizice explica interactiunile cunoscute prin patru tipuri de forte:

– fortele tari actioneaza intre nucleoni si intre quarcuri (leaga neutronii si protonii in nuclee si
quarcurile in particule elementare), au raza de actiune < 10-15 m; particula de schimb virtual in
cuplajul nucleonilor este mezonul p, iar intre quarcuri este gluonul. Gluonul este o particula
elementara care intermediaza interactiile tari dintre quarkuri. Are masa de repaus nula, spinul
1 si este neutra din punct de vedere electric.

– fortele electromagnetice actioneaza intre toate particulele cu sarcini electrice, au raza de

actiune infinita, scad invers proportional cu patratul distantei, asigura legatura intre atomi si
intre nuclee si invelisurile electronice ale acestora; interactiunea intre doua particule este
mijlocita de fotonul emis si absorbit de acestea.

– fortele slabe actioneaza intre leptoni (in fizica, numele lepton desemneaza o particula de
spin 1/2 care nu se supune fortei nucleare tari. Leptonii formeaza o familie separata de
particule elementare, care este distincta fata de familia quark-urilor) si sunt responsabile de
dezintegrarile radioactive de tip b in care apar neutrini; au raza de actiune < 10-18 m;
particulele de schimb virtual sunt bosonii W si Z0, detectati prin produsele dezintegrarii
(1983).

3|Page
– fortele gravitationale actioneaza intre toate particulele, au raza de actiune infinita, scad
invers proportional cu patratul distantei; se presupune ca particula de schimb virtual este
gravitonul. Gravitonul este o particula elementara ipotetica, particula care, conform
presupunerilor unor fizicieni, trebuie sa intermedieze interactia gravitationala. Desi nu a fost
detectata, prezenta acestei particule se face simtita prin diverse modificari ale energiei
cinetice, vitezei, a energiei de repaus a corpurilor asupra carora interactioneaza direct sau
indirect. Aceasta particula teoretic ar trebui sa interactioneze cu orice alta particula
elementara neradianta cunoscuta, nu are masa stationara, iar spinul ei ar fi probabil egal cu 1
sau 2. O intelegere completa a proprietatilor acestei particule va fi furnizata probabil de
cuantificarea Teoriei relativitatii generalizate a lui Albert Einstein.

Deoarece gravitonul este o particula de energie radianta si este generata perpetuu de

corpurile cu propietati gravifice, rezulta ca are o masa materiala de inertie liniara (impuls) si
se deplaseaza cu o viteza egala cu cea a luminii sau mult mai mare. Gravitonul este posibil sa
sufere in decursul timpului o deplasare spre rosu, o scadere a energiei lui chiar pana la zero.
Daca gravitonul ar avea o viata vesnica atunci teoretic Universul s-ar indrepta spre o moarte
termica, totul trebuind sa devina materie ponderala cu o densitate care tinde la zero.
Universul nostru este format din 4 dimensiuni: sus-jos, fata-spate, stanga-dreapta si timpul.
Restul, pana la 11 nu le percepem, 6 fiind infasurate iar una le contine pe cele 10. Universul
nostru se afla pe o membrana infinita in lungime, dar foarte ingusta. Ciocnirea dintre
membrana ce contine universul nostru si cea a unui univers paralel a dus la Big Bang.

Corzile pot fi inchise (sunt ca o bucata de sfoara sub forma de cerc) sau deschise (ca o
bucata de sfoara), cele deschise se pot inchide si ele devenind inchise. Așa cum în urma
vibraţiei unei corzi de chitară se produc sunete având o frecvenţă diferită, diferitele oscilații
ale supercorzilor generează diferite proprietăţi pentru particulele subatomice.

În pofida acestei descrieri intuitive, teoria corzilor presupune utilizarea celor mai
avansate instrumente matematice de analiză. Cei care doresc să studieze teoria corzilor
trebuie să cunoască geometria analitică, trigonometria, ecuaţiile cu derivate parţiale, teoria
probabilităţilor, statistica matematică și lista continuă să se mărească. În ciuda complexității
sale, teoria corzilor s-a dovedit a fi corectă din punct de vedere matematic, ea fiind testată în
acest sens. În consecinţă, teoria corzilor reprezintă pretendentul principal pentru Teoria
Totului (The Theory of Everything) sau Teoria M (M Theory), o teorie care a fost căutată timp
îndelungat de către Albert Einstein şi care ar explica toate fenomenele fizice cunoscute din
Univers. Ea ar putea prezice rezultatul tuturor experimentelor care ar putea fi efectuate pe
baza ei. Dacă teoria corzilor se dovedeşte a fi corectă, atunci vom fi capabili să explicăm toate
evenimentele fizice cunoscute din Univers, de la generarea celor mai mici particule
subatomice până la evenimentele care au loc în interiorul găurilor negre.

Albert Einstein a fost un stralucit fizician german, faimos datorita formularii teoriei
relativitatii si a altor numeroase contributii stiintifice. Einstein a sustinut ca cele trei
dimensiuni ale spatiului si dimensiunea timpului sunt unite intr-o singura structura de spatiu-
timp. Deformarea sau curbarea structurii spatiu-timp, in geometria cu patru dimensiuni,

4|Page
creeaza gravitatia. Pamantul se mentine pe orbita pentru ca urmeaza curburile din structura
spatiului cauzate de prezenta Soarelui. Einstein a numit aceasta imagine noua a gravitatiei
„relativitatea generala”. Catastrofa disparitiei Soarelui produce unde gravitationale care se
deplaseaza pana la Pamant, cu viteza luminii, si atunci se schimba traiectoria. Teoria
relativitatii generale (1916) a lui Einstein, ilustreaza macrouniversul ca o tesatura elastica pe
care o pot deforma si intinde stelele si planetele. Aceste deformari si curburi creeaza ceea ce
simtim a fi gravitatie. Atractia gravitationala ce tine Pamantul pe orbita in jurul Soarelui este
consecinta faptului ca planeta noastra urmeaza curburile si contururile pe care Soarele le
creeaza in structura spatiala.

Inaintea mortii sale Albert Einstein a incercat sa descopere si sa formuleze o Teorie a

Totului, care sa uneasca cele patru forte majore existente. Prin ea Einstein considera ca ar fi
putut explica intregul univers, aceasta este teoria campurilor unificate, Einstein nu este primul
fizician care a incercat sa o abordeze. Datorita contributiei lui Einstein si a altor fizicieni, s-a
ajuns la enuntarea unei teorii noi, Teoria Corzilor. Pana la aparitia ei fizicienii ”lucrau” intr-un
univers cu 11 dimensiuni, folosind o teorie care combina gravitatia cu supersimetria –
supergravitatia. Intru-cat supergravitatia nu a functionat, deoarece limita cuantica nu devenea
o teorie a particulelor punctuale, ideea a fost abandonata, fiind reluata ulterior in cadrul
teoriei 10 dimensionale. Teoria avea o problema : in ce fel puteau uni o teorie in care acordul
cu mecanica cuantica necesita 10 dimensiuni, iar alta cu 11 dimensiuni? Asa a aparut teoria M,
care ne arata teoriile actuale ale corzilor sunt de fapt una si aceeasi teorie, singura diferenta e
unghiul pe care l-au ales ca sa priveasca realitatea.

Muzica a oferit dintodeauna metafore potrivite celor preocupati de tainele universului.

De la antica pitagoreica “muzica a sferelor” si pana la “armonia naturii”, care ne-au calauzit
cautarile timp de secole, noi incercam sa deslusim printr-un efort colectiv cantecul naturii si
in preumblarea molcoma a astrelor, si in puzderia de scantei azvarlite de particulele
subatomice. Descoperirea teoriei supercorzilor a facut insa ca metaforele muzicale sa
modeleze realitatea, intrucat aceasta teorie sugereaza ca lumea microscopica este plina de
corzi minuscule, ale caror vibratii orchestreaza evolutia cosmosului. Vantul schimbarii adus de
teroia supercorzilor sufla acum printr-un univers eolian.

In modelul standard, constituentii elementari ai universului sunt considerate a fi

entitati punctiforme (de dimendiune zero), fara nici o structura interna. Oricat de solida este
aceasta abordare, modelul standard nu poate totusi constitui o teorie completa sau finala
deoarece nu include gravitatia. Mai mult, incercarile de a introduce gravitatia in formalismul
sau cuantic au esuat din cauza fluctuatiilor violente ce
apar in structura spatiului la distante ultramicroscopice
– mai exact, la distante mai mici decat lungimea Planck.
Acest conflict nerezolvat a dus la intetirea eforturilor
oamenilor de stiinta de a dobandi o intelegere mai
profunda a naturii. Astfel, in 1984, fizicianul Michael Green, pe atunci la Colegiul Queen Mary,
si John Schwartz de la Institutul Tehnologic din California au adus primele dovezi
convingatoare ca acest nivel mai adanc de intelegere ar putea fi furnizat de teoria
supercorzilor.

Teoria corzilor produce o noua si profunda schimbare a modului in care sunt descrise
proprietatile ultramicroscopice ale universului, schimbare ce, asa cum fizicienii au inteles
incetul cu incetul, a modificat teoria relativitatii generale a lui Einstein exact atat cat a fost
necesar pentru a o face compatibila cu legile mecanicii cuantice. Conform teoriei corzilor,

5|Page
constituentii elementari ai universului nu sunt particule punctiforme. Ei sunt minuscule
filamente unidimensionale, ca niste fire elastic infinit de subtiri, vibrand necontenit in toate
sensurile. Spre deosebire de firele elastice obisnuite, alcatuite la randul lor din atomi si
molecule, corzile sunt insasi esenta materiei. Teoria propune ca acestea sa fie ingredientele
ultramicroscopice care formeaza particulele din care la randul lor sunt alcatuiti atomii. Corzile
teoriei corzilor sunt atat de mici – lungimea lor medie este aproximativ egala cu lungimea
Planck -, incat par a fi punctiforme chiar si atunci cand sunt examinate cu cele mai puternice
aparate.

Si totusi, simpla schimbare a constituentilor fundamentali ai universului din particule

punctiforme in siraguri de corzi are consecinte cu bataie lunga. Prima si cea mai importanta
din aceste consecinte este ca teoria rezolva in fine conflictul dintre mecanica cuantica si teoria
generala a relativitatii. Natura de obiect cu structura spatial extinsa a corzii reprezinta
elementul nou crucial care permite incorporarea celor doua teorii intr-unul si acelasi
formalism. In al doilea rand, teoria corzilor este pe drept cuvant o teorie unificata deoarece
toata materia si toate fortele deriva dintr-un unic element fundamental: coarda vibranta. In
sfarsit, dincolo de celelalte calitati remarcabile, teoria corzilor ne obliga inca o data sa ne
schimbam perspectiva din care privim spatiul si timpul.

Scurta istorie a teoriei corzilor

In 1968, un tanar fizician teoretician pe nume Gabriele Veneziano incerca sa gaseasca

sensul unor observatii experimentale legate de fortele nucleare tari. Veneziano, pe atunci
cercetator la CERN, acceleratorul European de la Geneva, lucra la aceasta problema de un
numar de ani, pana cand intr-o buna zi i-a venit o idee fantastica. Spre propria surprindere,
si-a dat seama ca o formula matematica exotica, nascocita din pura placere intelectuala de
renumitul matematician elvetian Leonhard Euler cu vreo doua sute de ani mai devreme – asa-
numita functie beta a lui Euler -, parea sa descrie “dintr-o lovitura” o multime de proprietati
ale particulelor care interactioneaza prin forta tare. Observatia lui Veneziano a dus la
incorporarea matematica a numeroase proprietati ale fortelor tari, iar acest lucru a declansat o
frenezie a cercetarilor menite sa aplice functia beta a lui Euler, precum si anumite generalizari
ale acesteia la descrierea bogatiei de date ce se strangeau de la acceleratoarele de particule din
toata lumea. Si totusi, intr-un anumit sens, observatia lui Veneziano era incompleta. Ca acele
formule memorate pe care un scolar le foloseste fara a le intelege sensul sau justificarea,
functia beta dadea rezultate bune, dar nimeni nu stia de ce. Lucrurile s-au schimbat in 1970,
cand prin lucrarile lui Yoichiro Nambu, de la Universitatea din Chicago, Holger Nilsen, de
la Institutul Niels Bohr, si Leonard Susskind, de la Universitatea Standford, s-a lamurit
misterul ascuns in spatele formulei lui Euler. Acesti fizicieni au aratat ca, daca particulele
elementare ar fi niste corzi vibrante mici, unidimensionale, atunci interactiile lor tari ar fi
descrise chiar de functia lui Euler. Iar daca aceste corzi sunt suficient de scurte, ele pot parea
punctiforme si astfel teoria se pune in acord cu observatiile experimentale.

Cu toate ca aceasta oferea o teorie intuitiva simpla si frumoasa, nu a trecut mult si au

aparut probleme in descrierea fortelor tari cu ajutorul corzilor. La inceputul anilor ’70, mai
multe experimente la energii inalte, capabile sa testeze lumea subatomica la niveluri din ce in
ce mai adanci, au aratat ca o serie de predictii ale noii teorii erau in conflict direct cu realitatea
observata. In acelasi timp, cromodinamica cuantica – teoria cuantica de camp care descrie

6|Page
fortele tari, bazata pe particule punctiforme – se dezvolta, iar succesul ei zdrobitor in
descrierea interactiei tari a dus la desconsiderarea teoriei corzilor.

Majoritatea celor care lucrau in fizica particulelor au ajuns astfel sa creada ca viitorul
teoriei corzilor se afla in cosul de gunoi. Totusi, cativa cercetatori pasionati si-au pastrat
speranta si au continuat sa lucreze in aceasta directie. Schwartz, de exemplu, credea ca
“structura matematica a teoriei corzilor era atat de frumoasa si avea atatea proprietati
uimitoare, incat trebuia sa aiba o semnificatie profunda”. Unul din neajunsurile pe care
fizicienii le-au gasit teoriei corzilor era ca aceasta e mult prea bogata. Teoria continea
configuratii de corzi vibrante care aveau proprietati similare cu cele ale gluonilor, justificandu-
si astfel pretentiile de la inceput de a fi o teorie a fortelor tari. Dar pe langa acestea, mai
continea o multime de alte particule “mesager” care nu pareau sa aiba nici un fel de legatura
cu observatiile experimentale. In 1974, Schwarz si Joel Scherk de la Ecole Normale Superieure
au facut o propunere curajoasa, care a transformat acest neajuns intr-o virtute. Studiind
proprietatile enigmatice ale configuratiilor “mesager” de corzi vibrante, au remarct ca acestea
corespundeau perfect cu cele ale ipoteticului mesager al fortei gravitationale – gravitonul.
Considerat cea mai mica “incarcatura” de forta gravitationala, gravitonul nu a fost niciodata
observat. Cu toate acestea, teoreticienii ii pot prezice anumite proprietati fundamentale, iar
Scherk si Schwarz au remarcat ca aceste proprietati puteau fi obtinute intocmai prin anumite
configuratii de corzi vibrante. Bazandu-se pe aceasta, Scherk si Schwarz au avansat idea ca
teoria corzilor a avut un esec initial numai fiiindca fizicienii i-au restrans tinta intr-un mod
nejustificat. Teoria corzilor nu este numai o teorie a fortelor tari, au proclamat ei: ea este o
teorie ce include si gravitatia.

Comunitatea fizicienilor nu a primit insa aceasta propunere cu prea mult entuziasm.

Schwarz isi aminteste ca “lucrarea noastra a fost universal ignorata”. Calea progresului fusese
deja presarata cu numeroase incercari nereusite de a uni gravitatia cu mecanica cuantica.
Teoria corzilor se dovedise deja gresita in incercarea ei initiala de a descrie asemenea teorii sa i
se incredinteze o misiune si mai importanta. Mai grav inca, studiile ce au urmat la sfarsitul
anilor ’70 si inceputul anilor ’80 au scos la iveala faptul ca teoria corzilor si mecanica cuantica
aveau chiar propriile lor conflicte subtile. Asadar, dupa toate aparentele, forta gravitationala
rezista inca o data incorporarii sale intr-o descriere microscopica a universului.

Aceasta era situatia pana in 1984. Intr-o lucrare de referinta ce rezuma peste un
deceniu de cercetari intense, in mare parte ignorate si de multe ori respinse pur si simplu de
majoritatea fizicienilor, Green si Schwarz au aratat ca subtilele conflicte cuantice care afectau
teoria corzilor puteau fi inlaturate. Mai mult, ei au aratat chiar ca teoria rezultata avea o arie
de cuprindere atat de larga, incat putea include toate cele patru forte si toata materia. Pe
masura ce vestea acestei descoperiri se raspandea in lumea fizicii, sute si sute de cercetatori
care se ocupau cu fizica particulelor elementare isi intrerupeau proiectele la care lucrau pentru
a asalta din toate directiile ceea ce parea si cel din urma camp de batalie teoretic in vechea
provocare de a intelege functionarea cea mai ascunsa a universului.

Perioada 1984-1986 a ajuns sa fie cunoscuta drept “prima revolutie in teoria

supercorzilor”. In acea perioda au fost scrise de cercetatorii din intreaga lume mai mult de o
mie de lucrari stiintifice legate de teoria corzilor. Aceste lucrari au aratat ca numeroasele
aspecet ale modelului standard – aspecte descoperite cu multa truda in decenii de cercetari –
apar in mod firesc si simplu din strucura grandioasa a teoriei corzilor. Asa cum spunea
Michael Green “cand faci cunostinta cu teoria corzilor si iti dai sema ca aproape toate marile
realizari ale fizicii din ultima suta de ani apar – si apar cu o deosebita eleganta – din niste

7|Page
premise atat de simple, iti dai seama ca aceasta teorie atat de atragatoare e fara egal”. Mai
mult, pentru multe din aceste aspecte teoria corzilor ofera o explicatie mult mai complexa si
mai satisfactoare decat modelul standard.

Intr-o prelegere care a taiat rasuflarea celor prezenti la Universitatea California de Sud,
la conferinta Strings 1995 – prelegere ce a reusit sa uimeasca un public format din fizicienii cei
mai importanti ai lumii -, Edward Witten a anuntat planul urmatoarei etape in dezvoltarea
teoriei, initiind astfel cea de-a “doua revolutie a supercorzilor”. In momentul de fata,
fizicienii lucreaza din plin pentru finisarea metodelor ce promit sa depaseasca obstacolele care
barau drumul teoriei. Dificultatile ce ne asteapta vor testa sever capacitatile fizicienilor, dar
lumina de la capatul tunelului, desi inca indepartata, ar putea deveni vizibila.

Gravitatia si mecanica cuanica in teoria corzilor

Formalismul unificat al teoriei corzilor este frumos si incitant. Dar latura sa cu

adevarat atragatoare e capacitatea de a rezolva concflictele dintre forta gravitationala si
mecanica cuantica. Problema imbinarii teoriei relativitatii generale cu mecanica cuantica
apare atunci cand principiul central al primeia – acela ca spatiul si timpul constituie o
structura geometrica neteda curbata – se confrunta cu caracteristicile esentiale ale celei de-a
doua – si anume ca totul in univers, inclusiv structura spatiului si timpului, manifesta
fluctuatii cuantice cu atat mai turbulente cu cat acestea sunt masurate pe distante mai mici.
La distante de ordinea lungimii Planck, ondulatiile cuantice sunt atat de violente, incat distrug
notiunea de curbare neteda a spatiului; cu alte cuvinte, darama edificiul teoriei relativitatii
generale.Teoria corzilor reduce ondulatiile cuantice prin netezirea proprietatilor spatiului
vizibile la distante foarte mici.

Teoria M

Teoria M este o teorie supersimetrica si este consistenta intr-un spatiu cu unsprezece

dimensiuni. Limita de energii joase a Teoriei M este Supergravitatia unsprezece dimensionala.
Teoria M este ultima versiune a teoriei
corzilor. Conform celei vechi, sase din cele
zece dimensiuni sunt „infasurate”, noi putand
observa doar universul 4-dimensional cu care
suntem obisnuiti. Aceste extradimensiuni
sunt „stranse” intr-o regiune a spatiului
(spatiu Calabi-Yau) prea mica pentru a putea
fi vizibila. Teoria M vine cu ceva in plus: unele
din aceste dimensiuni ar putea fi foarte mari,
chiar infinite. Super-gravitatia a avut insa
ocazia sa-si ia revansa cand fizicienii incercau sa salveze Teoria Corzilor: ei au adaugat a 11a
dimensiune la cele 10, iar rezultatul a fost unul surprinzator. Cele cinci versiuni ale teoriei

8|Page
aflate in competitie unele cu celelalte s-au dovedit a fi variante ale aceleiasi teorii
fundamentale care incepea din nou sa aiba sens. Odata cu adaugarea celei a 11a dimensiuni,
teoria s-a transformat astfel: corzile, despre care se presupunea ca stau la baza materiei din
Univers, s-au extins si s-au combinat. Concluzia extraordinara era aceea ca toata materia din
Univers era conectata la o singura structura imensa: membrana. Aceasta noua teorie a primit
numele Teoria M de la membrana si a impulsionat din nou cautarea explicatiei pentru toate
lucrurile din Univers. Ce se stie insa despre a 11a dimensiune? S-a descoperit repede ca se
lungeste la infinit, dar este foarte mica in latime, mai precis ea masoara un milimetru impartit
la 10 cu 20 de zerouri, dupa cum spune Burt Ovrut. In acest spatiu misterios pluteste universul
nostru membrana, iar in curand a aparut o noua idee, aceea ca la capatul opus al dimensiunii
11 se afla un alt univers-membrana care pulseaza.

Maldacena este autorul unui spectaculos si perfect riguros din punct de vedere
matematic model al unui univers cu cinci dimensiuni, a carui frontiera 4-dimensionala este
Universul nostru. Si merge inca si mai departe: Universul este de fapt holografic. Asa cum o
holograma „obisnuita” reprezinta proiectia unui obiect tridimensional pe o suprafata, doar ca
aceasta proiectie pastreaza integral informatia imaginii originale, intreaga ei bogatie,
Maldacena considera ca teoria noastra 4-dimensionala a campului este proiectia in patru
dimensiuni a teoriei sale 5-dimensionale a corzilor. Tot ce vedem noi, toata realitatea
Universului nostru contine intreaga informatie a unei lumi… cu o dimensiune in plus. O lume
in care gravitatia „apare” in mod „natural”. De ce este nevoie de ea? Sau poate ar fi mai bine sa
ne intrebam cine suntem noi de fapt. Suprafata carei lumi? Si ce se gaseste dedesubtul nostru?
Sunt corzile ultima realitate? Sau aceste membrane cu diferite dimensiuni care plutesc,
vibreaza, se onduleaza si genereaza astfel tot ce exista si actioneaza in lumea aceasta a noastra
pe care ne luptam sa o intelegem inca de cand un creier uman a devenit pentru prima data
activ?

Posibilitati mai indepartate

Exista si alte cai prin care putem obtine dovezi favorabile teoriei corzilor. De exemplu,
Witten a indicat posibilitatea ca in viitor astronomii sa gaseasca un semn direct al teoriei
corzilor in datele pe care le aduna prin observarea spatiului. Marimea tipica a unei corzi este
lungimea Planck, dar corzile cu mai multa energie pot fi mult mai mari. De fapt, energia
produsa de Big Bang ar fi fost suficienta pentru a produce cateva corzi de marimi macroscpice
care, prin expansiunea cosmica, ar fi putut ajunge la marimi astronomice. Ne putem imagina
ca acum, sau candva in viitor, o asemenea coarda sa mature cerul noptii, lasand o amprenta
inconfundabila in datele pe care le aduna astronomii. Dupa cum spunea Witten, “desi putin
cam pretentios, acesta este scenariul meu favorit pentru confirmarea teoriei corzilor, caci
nimic nu ar constitui o dovada mai graitoare decat sa vezi cu telescopul o coarda.”

9|Page
 Exista si alte posibile amprente experimentale, mai realiste, ale teoriei corzilor. Iata
cinci exemple. Mai intai, nu se stie exact daca neutrinul este foarte usor sau pur si simplu are
masa nula. Conform modelului standard, nu are masa, dar nu exista nici un motiv profund. O
provocare pentru teoria corzilor este sa explice datele actuale si viitoare legate de neutrini, in
special daca experimentele vor demonstra in final ca au o masa foate mica, dar diferita de zero.

In al doilea rand, exista anumite procese ipotetice interzise de modelul standard, dar
premise in teoria corzilor. Intre acestea se numara si posibila dezintegrare a protonului si
posibilele transformari si dezintegrari ale diverselor combinatii de cuarci, care intra in
contradictie cu anumite proprietati bine stabilite ale teoriei cunatice de camp a particulelor
punctiforme. Asemenea procese sunt in mod special interesante datorita inexistentei lor in
teoria conventionala, fapt care le transforma in senzori foarte sensibili pentru o fizica de
neimaginat fara postularea unor noi principii teoretice. Daca ar fi observate experimental,
astfel de procese ar oferi un teren fertil teoriei corzilor pentru a le explica.

In al treilea rand, pentru anumite forme Calabi-Yau exista moduri de vibratie

particulare ale corzilor ce pot genera efectiv noi si minuscule campuri de forta cu raza lunga
de actiune. Daca s-ar descoperi efectele unor asemenea noi forte, ele ar reflecta noua fizica a
teoriei corzilor.

In al patrulea rand, astronomii au strans dovezi ca galaxia noastra si poate intregul

nivers sunt scufundate intr-o baie de materie intunecata, a carei natura nu a fost inca
identificata. Prin numeroasele sale moduri rezonante de vibratie posibile, teoria corzilor ne
sugereaza cateva candidate pentru “materia intunecata”, verdictul va trebui sa astepte alte
rezultate experimentale care vor stabili in detaliu proprietatile materiei intunecate.

A cincea si ultima modalitate de a lega teoria corzilor de observatie se refera la – o

modificare pe care Einstein a impus-o temporar asupra ecuatiilor sale initiale ale relativitatii
generale pentru a obtine un univers static. Desi descoperirea ulterioara a faptului ca universul
se dilata l-a facut pe Einstein sa-si retraga modificarea, fizicienii si-au dat seama ca nu exista
nici un motiv pentru care valoarea constantei cosmologice trebuie sa fie zero. De fapt,
constanta cosmologica poate fi interpretata ca un fel de energie atotcuprinzatoare depozitata
in vidul spatial, deci valoarea ei ar trebui sa fie calculabila teoretic si masurabila experimental.
Dar pana acum intre observatii si calcule au aparut nepotriviri flagrante: observatiile arata ca
aceasta constanta cosmologica este fie nula, fie foarte mica; calculele indica faptul ca
fluctuatiile cuantice din vidul spatial tind sa genereze o constanta cosmologica diferita de zero
a carei valoare este cu 120 de ordine de marime mai mare decat permite experimentul! Aceasta
reprezinta o minunata provocare pentru teoreticienii corzilor. Pot oare calculele din teoria
corzilor inlatura aceasta nepotrivire explicand de ce constanta cosmologica este zero sau, daca
experimentul stabileste ca valoarea este mica dar nenula, poate oferi teoria corzilor o
explicatie? Daca teoria corzilor va putea raspunde la aceasta provocare ar aparea o dovada
importanta in favoarea ei.

10 | P a g e
Cuprins
Teoria corzilor ................................................................................................................................. 2
Scurta istorie a teoriei corzilor ....................................................................................................... 6
Gravitatia si mecanica cuanica in teoria corzilor ........................................................................... 8
Teoria M .......................................................................................................................................... 8
Posibilitati mai indepartate ............................................................................................................ 9
Bibliografie ...................................................................................................................................... 11

Bibliografie
Brian Greene, Universul Elegant, Editura Humanitas 2008

https://www.stiintaonline.ro/teoria-corzilor/

https://www.descopera.org/teoria-corzilor-si-teoria-m/

http://www.mixdecultura.ro/2016/05/teoria-corzilor-si-teoria-m/

11 | P a g e