Sunteți pe pagina 1din 2

Problema contractului social la Jean Jacques Rousseau.

Jean-Jacques Rousseau este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai


iluminismului, acesta trăind între 1712 și 1778. Scrierile sale aveau să se refere,
asemeni lui Hobbes și lui Hume, asupra naturii umane, cât și a modului de
guvernământ. Conform lui Rousseau, omul este bun, prin natura sa, însă
civilizația este cea care îi alterează comportamentul. Opera sa cea mai
cunoscută este Contractul Social, care a fost întâmpinată cu foarte multe critici
în epocă, determinând și plecarea lui Rousseau din Franța și stabilirea sa
ulterioară în Elveția. Aceasta urmărește modul în care politica poate reda
libertatea oamenilor, o întoarcere la starea naturală nefiind nici fezabilă, nici de
dorit.

Contractul Social începe prin una dintre cele mai celebre replici ale lui
Rousseau,omul se naște liber și pretutindeni este în lanțuri, gânditorul francez
de origine elvețiană urmărind identificarea unui mod de guvernământ care să
asigure libertatea cetățenilor, prin pactul pe care aceștia îl semnează cu statul.
Acest guvern ar viza asigurarea binelui general, moment în care se poate spune
că anumiți cetățeni ar avea de suferit, întrucât binele lor privat ar putea să
difere de binele majorității.

Cu toate acestea,Contractul Social rămâne o lucrare de referință, Rousseau


dezvoltând următoarele idei principale:

•O guvernare nu este legitimă doar prin prisma existenței unor persoane


care să dețină puterea, ci doar în situația în care aceasta urmărește binele
general;
•Binele general nu trebuie confundat cu suma conceptelor de bine luate
individual; binele general poate fi calculat prin extragerea plusurilor și
minusurilor în termeni de bine, de la nivel individual, ceea ce rămâne fiind
partea comună tuturor cetățenilor;
•Statul poate încălca binele individual al unui cetățean, sau chiar al unui
grup, dacă, prin acest mod de a acționa, binele general este slujit;
•Cu toate acestea, acest aspect nu este de dorit, motiv pentru care
democrația propusă de către Rousseau poate funcționa doar în state de
dimensiuni mici, în care cetățenii să se cunoască sau să se poată identifica
unii cu alții, prin prisma caracteristicilor avute;
•Deși condițiile acestei democrații nu sunt tocmai ușoare, Rousseau
consideră că aceasta este singura cale prin care oamenii își pot redobândi
libertatea pe care o merită.
Influența lui Rousseau în domeniul filosofiei politice a fost una considerabilă,
principiile sale contribuind la declanșarea Revoluției Franceze. De asemenea,
Rousseau avea să contribuie la dezvoltarea eticii kantiene, ocupând un loc
important și în formarea altor filosofi.Contractul Social fascinează și intrigă, în
același timp, și astăzi, filosofia sa pendulând între libertatea individuală și
totalitarismul democratic.

S-ar putea să vă placă și