Sunteți pe pagina 1din 2

FEMEIA MILENIULUI III ÎN VIZIUNEA BĂRBAŢILOR

“Femeia reprezintă pentru bărbat o completare. Apreciez la o femeie frumuseţea (interioară şi exterioară), intelegenţa şi
intuiţia. Femeia ideală e luptătoare şi senzuală”. (Cristian, 41 ani)

“Idealul feminin este subiectiv. Fiecare îl vede într-un mod propriu. Ar fi: armonia cu partenerul, asemănarea de valori,
misterul nedefinit al persoanei”. (George, 27 de ani).

“Femeia ideală ar fi pentru mine cea care ar reuşi să scoată la iveală tot ce e mai frumos în mine, care ar reuşi să îmi
polarizeze şi să îmi pună în valoare toate potenţialităţile atât faţă de ea cât şi faţă de alte persoane” (Lucian, 39 ani).

“Femeia este cea care intreţine în mod absolut şi necondiţionat specia umană, prin toată dăruirea, iubirea şi sacrificiile
cerute de aceasta. Ea reprezintă frumosul prin excelenţă, tandreţea, alinarea, zâmbetul şi prietenul la nevoie” (Vasile, 42 ani).

“Femeia este totul: începutul şi sfârşitul” (Coco, 46 ani)

“Femeia pentru mine? O mare necunoscută… Aşa ziceam la 20 ani. Si pe măsură ce încercam să le cunosc, îmi dădeam
seama că le cunosc tot mai puţin. Unii au spus că bărbaţii sunt de pe Marte, femeile - de pe Venus... ce au uitat însă a fost să
precizeze şi galaxiile.. . Căci altfel am crede că suntem prea aproape,. că gândim la fel, ca ne putem înţelege perfect… E o iluzie,
dar una frumoasă. Care ne face să ne construim vise, să încercăm să le îndeplinim. Si aşa timpul trece şi îmbătrânim, la fel ca
subsemnatul. Si la sfârşit ne întrebăm: Ce este oare femeia?” (Costy, 33 ani)

“ Femeia este expresia iubirii absolute a lui Dumnezeu pentru om. Este fiinţa născătoare de mântuire pentru umanitate.
Prin femeie dumnezeu a readus veşnicia în faţa omului-adam căzut din Eden” (Lucian, 27 de ani)

“Percep femeia în primul rand ca fiind o zeiţă,dar o vad şi ca soră sau ca iubită, sau ca pe o mamă” (Dan, 37 ani).

“Femeia este un izvor de energie, fie că este vorba de viaţă sau de dragoste” (Marius, 32 ani)
FEMEIA MILENIULUI III ÎN VIZIUNEA BĂRBAŢILOR

“Femeia este jumătatea bărbatului (partea care întregeşte un cuplu), egală cu bărbatul şi – totodată – frumosul din viaţa
noastră. Femeia se poate descrie frumos printr-un cuvant: DOAMNĂ” (Lucian, 24 de ani)

“Femeia este un dar venit de la Domnul să ne facă viaţa mai minunată” (Dan, 26 de ani).

“Femeia este cineva care te poate ajuta, împlini, alina. Este un ideal, ceva cu totul special” (Mircea, 39 de ani)

“Femeia este bucuria vieţii” (Mircea, 28 ani).

“Femeia este egală mie în orice, este ceea ce sunt şi eu. Femeia este egala mea şi manifestarea lui Dumnezeu” (Andu, 23
de ani).

“Pentru mine, femeia înseamnă posibilitatea să-l iubeşti pe Dumnezeu indirect. (Iubind pe cineva, îl iubeşti pe Dumnezeu,
deci e ok!) Ce apreciez la o femeie? Frumuseţea! Uneori ma uit, mă gândesc: Cum poate să fie aşa de frumoasă!? Parcă ar fi un
înger din ceruri aici pe pământ! Femeia trebuie să fie ca o mamă, soţie, amantă şi soră! Mai exact să fie grijulie cu bărbatul.
Astfel o va (putea) aprecia la adevărata ei valoare. Dacă va da mult, mult va primi! Nu poţi să nu te revanşezi faţă de o minune a
lumii - aici pe Pământ”! (Adrian, 36)

“Pentru mine, femeia reprezină sediul frumuseţii, al misterului şi al fragilităţii. Apreciez la o femeie tandreţea, delicateţea,
gingăşia. Frumuseţea misterioasă” (Ioan, 41 ani)

“Femeia este o parte din viaţa mea” (Radu, 22 ani)

Adevarata frumusete vine din interior si este singura care dureaza.

S-ar putea să vă placă și