Nu credeam sa �nva?

a muri vrodata;
Pururi t�nar, �nfa?urat �n manta-mi,
Ochii mei nal?am visator la steaua
Singurata?ii.

C�nd deodata tu rasari?i �n cale-mi,

Suferin?a tu, dureros de dulce...
P�n-�n fund baui voluptatea mor?ii
Nenduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul �nveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,

Pe-al meu propriu rug, ma topesc �n flacari...
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii turburatori din cale,

Vino iar �n s�n, nepasare trista;
Ca sa pot muri lini?tit, pe mine
Mie reda-ma!