Contestaţia în anulare obişnuită

1. Noţiune şi reglementare juridică

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare,

prin intermediul căreia, părţile sau procurorul pot obţine desfiinţarea unei
hotărâri judecătoreşti în cazurile limitativ prevăzute de lege. Ea poate fi
exercitată în scopul retractării hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu
nerespectarea unor norme procedurale, iar nu şi pentru netemeinicie.
Contestaţia în anulare şi-a dovedit utilitatea practică în pofida condiţiilor
restrictive în care ea poate fi exercitată, întrucât oferă părţilor un mijloc
procedural eficient pentru a obţine o nouă judecată în cazul săvârşirii unor
importante neregularităţi procedurale, de natură a nesocoti principiul dreptului
la apărare sau al contradictorialităţii.1
Iniţial, acest mijloc procedural a fost consacrat pe cale jurisprudenţială,
prin interpretarea fostului art. 735 din C. proc. civ. care reglementa problema
nulităţii actelor de procedură, statornicind cazurile şi condiţiile de declarare a
nulităţii actelor de procedură. Această soluţie a jurisprudenţei nu era însă în
concordanţă cu principiul tradiţional potrivit căruia o hotărâre judecătorească
poate fi desfiinţată numai prin căile de atac expres determinate de lege 2,
simţindu-se nevoia reglementării unui mijloc procedural distinct de acţiunea
în anulare şi care să fie organizat în cadrul căilor de atac. Astfel, contestaţia în
anulare a fost reglementată pentru prima oară cu prilejul modificării Codului
de procedură civilă prin Legea nr. 18/1948, stabilindu-se ca sediu al materiei
art. 317-321 din C. proc. civ., texte aflate în vigoare şi în prezent.
Dispoziţiile cuprinse în articolele menţionate consacră două forme ale
contestaţiei în anulare: contestaţia în anulare obişnuită şi contestaţia în
1
Ioan Leş, Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 438;
2
A se vedea G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura ALL, Bucureşti,
1994, pag. 522-523;

1
anulare specială. Diferenţierea între cele două forme ale contestaţiei în
anulare are ca temei obiectul şi motivele diferite pentru care ele pot fi
exercitate. În vreme ce contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată
împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, contestaţia în
anulare specială poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor pronunţate de
instanţele de recurs sau de judecătorii în ultimă instanţă. Tema referatului are
în vedere doar contestaţia în anulare obişnuită, motiv pentru care vom
prezenta în detaliu doar această formă a contestaţiei în anulare.
Potrivit art. 317 C. proc. civ. contestaţia în anulare obişnuită este o cale
extraordinară de atac prin intermediul căreia părţile pot obţine retractarea unei
hotărâri judecătoreşti irevocabile în cazurile prevăzute de acest articol, însă
numai dacă motivele care o legitimează nu au putut fi invocate pe calea
apelului sau recursului.

2. Părţile şi obiectul contestaţiei în anulare obişnuită

Din formularea art. 317 alin. 1 din C. proc. civ. referitor la primul motiv
de contestaţie în anulare, precum şi din condiţiile de admisibilitate ale
contestaţiei în anulare evocate în art. 317 alin. 2 rezultă că această cale
procedurală este pusă la dispoziţia părţilor. Persoana care exercită această cale
de atac poartă denumirea de contestator, iar persoana împotriva căreia se
îndreaptă contestaţia în anulare obişnuită se numeşte intimat. Pot fi părţi în
contestaţie numai acele persoane între care s-a stabilit raportul procesual în
faţa instanţei a cărei hotărâre este atacată. În acest înţeles, doctrinarii au arătat
că pot fi părţi şi terţele persoane care au intervenit în proces sau care au fost
introduse în litigiu în condiţiile art. 59-66 C. proc. civ. şi de asemenea, pot fi
părţi în contestaţie şi succesorii în drepturi ai părţilor principale.3

3
Ioan Leş, Drept procesual civil, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pag. 439;

2
 Pentru primul motiv, referitor la situaţia în care partea nu a fost regulat
citată pentru ziua când s-a judecat pricina, calea de contestaţie în anulare
obişnuită nu poate fi exercitată decât de către partea faţă de care s-a produs
această neregularitate iar nu şi de către partea adversă. Al doilea motiv de
contestaţie în anulare obişnuită, referitor la nesocotirea normelor de ordine
publică privitoare la competenţă, poate fi invocat de către oricare dintre părţi,
iar nu numai de către partea chemată în faţa unei instanţe necompetente în
mod absolut.
Este evident motivul pentru care persoanele străine de proces nu pot fi
părţi ale contestaţiei în anulare chiar dacă acestea ar justifica un interes pentru
atacarea hotărârii pronunţate de instanţa de judecată: dacă executarea hotărârii
este de natură să le prejudicieze interesele, terţele persoane pot folosi calea
contestaţiei la executare.
Trebuie precizat şi faptul că procurorul are deschisă cale contestaţiei în
anulare obişnuită, în condiţiile aplicării art. 45 din Codul de procedură civilă.
Contestaţia în anulare obişnuită poate fi formulată numai împotriva
hotărârilor judecătoreşti rămase irevocabile. Sfera acestor hotărâri este
determinată în mod expres de art. 317 alin. 2 C. proc. civ. cin aceste dispoziţii
legale rezultă că legea are în vedere toate categoriile de hotărâri judecătoreşti
rămase irevocabile, indiferent de ierarhia instanţei care le-a pronunţat şi de
împrejurarea că ele au fost date în primă instanţă sau în rezolvarea unei căi de
atac. De asemenea, legea are în vedere şi deciziile intermediare de casare a
unei hotărâri judecătoreşti, întrucât şi acestea se încadrează în categoria
hotărârilor irevocabile.
În literatura de specialitate s-a opinat că acest miloc procedural al
contestaţiei în anulare poate fi exercitat şi în cazul hotărârilor pronunţate în
cadrul unor proceduri speciale cum sunt ordonanţele preşedinţiale 4, cu
condiţia evidentă ca acestea să fi rămas irevocabile. Pentru raţiuni similare,
4
I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Căile de atac şi Procedurile speciale, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1981, pag. 71;

3
contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată şi împotriva hotărârilor de
expedient, a hotărârilor de perimare şi a hotărârilor prin care se rezolvă în
mod irevocabil unele incidente de procedură. De asemenea, în doctrină s-a
considerat că mijlocul contestaţiei în anulare poate fi exercitat şi împotriva
hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate separat de hotărârea finală.5

3. Motivele contestaţiei în anulare obişnuite

Motivele pentru care poate fi exercitată contestaţia în anulare obişnuită

sunt prevăzute în mod expres de art. 317 alin. 1 din C. proc. civ., textul legal
indicând două situaţii în care poate fi promovată această cale de atac:
1. Când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina
nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. Când hotărârea a fost dată de judecători cu nesocotirea dispoziţiilor de
ordine publică privitoare la competenţă.
Un prim aspect care trebuie subliniat este caracterul limitativ şi de
strictă interpretare al acestor două motive de contestaţie în anulare obişnuită,
fiind inadmisibilă contestaţia în anulare obişnuită pentru alte neregularităţi
procedurale sau greşeli de judecată decât cele prevăzute expres de art. 317
alin. 1 C. proc. civ. De asemenea, referitor la primul motiv de contestaţie, se
impun câteva precizări importante. Astfel, trebuie remarcat faptul că textul
legal are în vedere nesocotirea dispoziţiilor privitoare la citare doar în acele
cazuri în care legea impune soluţionarea cauzei cu citarea părţilor, nu şi
situaţiile derogatorii de la dreptul comun, când litigiul se soluţionează fără
citarea părţilor. O a doua precizare importantă vizează sfera de aplicare a
acestui motiv de contestaţie în anulare, observând că legea nu vizează

5
V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II,Editura Naţional, Bucureşti, 1996,
pag.420; I. Deleanu, V. Deleanu, Hotărârea judecătorescă, Editura Servo Sat, Arad, 1998, pag. 323;

4
neregularitatea citării în general, ci numai nesocotirea dispoziţiilor privitoare
la citare „pentru ziua când s-a judecat pricina”.
În atare condiţii, se ridică problema de a determina semnificaţia
sintagmei folosite de legiuitor referitoare la „ziua când s-a judecat pricina”.
Doctrina noastră este majoritară în sensul de a considera că legea are în
vedere neregulata citare pentru ziua când s-a judecat pricina în fond. 6 Rezultă
că neregulata citare a părţii la unul din termenele ce au precedat dezbaterea în
fond nu constituie un temei pentru exercitarea contestaţiei în anulare.
Asemenea neregularităţi se acoperă dacă nu au fost invocate de partea
interesată cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare şi înainte de a
pune concluzii în fond. Dacă partea a invocat in limine litis asemenea
neregularităţi procedurale, iar instanţa le-a respins în mod greşit, partea
interesată le poate reitera pe calea apelului şi recursului.

6
G. Porumb, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pag.
77; V. Negru, D. Radu, Drept procesual civil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pag. 336; I.
Deleanu, V. Deleanu, op.cit., pag. 329;