Bibliografie:

- Codul de procedură penală – 1 ianuarie 1969, cu legile de modificare;

- Noul cod de procedură penală – 1 februarie 2014 – legea 255/2013 de
punere în aplicare a NCPP;

Procedura penală – definită de doctrină

= o parte a dreptului public intern care reglementează procesul penal, nu
doar cel care se desfășoară în fața unei jurisdicții penale, ci întreaga sa
desfășurare.
= reglementează și procedurile judiciare, care au legătură cu procesul
penal: procedurile privind măsurile detentive.

Spre deosebire ce CPP actual, NCPP conține în art. 1 (1) o definiție a

procedurii penale: normele de procedură penală reglementează desfășurarea
procesului penal, precum și a altor proceduri judiciare care au legătură cu acest
proces (cu o cauză penală).

Spre deosebire de CPP actual, care nu conține nicio prevedere în acest

sens, NCPP stabilește în art. 1 (2) care este scopul procedurii penale. Astfel, se
prevede că procedura penală urmărește asigurarea exercitării eficiente a
atribuțiilor organelor judiciare penale, cu respectarea garanțiilor și a drepturilor
persoanelor în procesul penal, în conformitate cu prevederile Constituției, ale
tratatelor de constituire a Uniunii Europene, precum și a pactelor și tratatelor
internaționale privind drepturile omului. – pentru a sublinia importanța
procedurii penale, care are ca obiectiv asigurarea unui echilibru între două
categorii de interese care sunt puse în joc în cursul unui proces penal: interesul
public, al justiției, care trebuie urmărit permanent, la care nu se poate renunța
sub nicio formă și interesele private ale persoanelor care sunt implicate într-un
proces penal, în special ale părților și ale subiecților procesuali – care au drepturi
și obligații procesuale.

Dincolo de aceste prevederi, trebuie făcută distincția între noțiunea de

proces penal și noțiunea de procedură penală:

- Procesul penal = obiectul procedurii penale; o activitate judiciară

concretă;
- Procedura penală = îndrumătorul legal al acestei activități, în raport cu
dreptul penal, material – procedura penală are un caracter derivat, în
1
 sensul că ea este precedată de dreptul penal, ea nu poate exista în afara
unui drept penal, material – caracter indispensabil pentru înfăptuirea
justiției în materie penală, deoarece, în absența unei proceduri penale, nu
se poate realiza aplicarea normelor de drept penal material.

Normele de procedură penală care alcătuiesc procedura penală sunt

de 2 feluri:
- Norme procesuale = acele norme de procedură penală care reglementează
actele și măsurile cu caracter procesual; cele care conduc la dinamizarea
procesului penal – care privesc declanșarea, începerea, desfășurarea și
finalizarea procesului penal – reglementează acte de dispoziție.
- Norme procedurale = acele norme de procedură penală care
reglementează actele și măsurile cu caracter procedural = cele care
realizează îndeplinirea actelor și măsurilor procesuale – reglementează
acte de executare.

Normele de procedură penală sunt de ordine publică = imperative, de strictă

interpretare – sancțiunea nu este inclusă în structura normei, ci este prevăzută în
alte reglementări speciale.

Procedura penală face parte din dreptul public – presupune intervenția

statului – principalul actor al procesului penal.

Normele de procedură penală – aplicarea în spațiu:

- Este guvernată de principiul teritorialității – principiu care nu este

consacrat în mod expres în CPP actual, dar este prevăzut în NCPP:
normele de procedură penală se aplică în privința actelor care se
efectuează și a măsurilor care se dispun pe teritoriul României, cu
excepțiile prevăzute de lege. Teritorialitatea decurge din principiul
suveranității statului – principiu constituțional.
- Din conținutul principiului suveranității decurg 2 consecințe în ceea ce
privește reglementarea de principiu:
1. Normele de procedură penală române se aplică doar pe teritoriul
României, neputându-și găsi aplicarea pe teritoriul unui stat străin.
2. Nu-și găsesc aplicarea pe teritoriul României normele de procedură
penală străine

2
 EXCEPȚII: - de natură politică; decurg din formele de cooperare judiciară
penală internațională dintre statul nostru și alte state, în cadrul luptei
comune a tuturor statelor împotriva infracțiunilor

- NCPP păstrează viziunea actualului CPP: există doar o dispoziție legală

de principiu în care se prevede care este cadrul legal al cooperării
judiciare penale internaționale. Astfel, ea se finalizează pe baza
acordurilor și a tratatelor internaționale, iar, în absența acestora, pe baza
legii speciale – pe baza legii care este în vigoare – Legea nr. 302/2004
privind cooperarea penală internațională, cu numeroase modificări –
urmează să fie reformată substanțial odată cu intrarea în vigoare a NCPP.

Forme de cooperare penală judiciară internațională teritorială:

1. Extrădarea
2. Mandatul european de arestare
3. Comisiile locatorii internaționale
4. Transferurile de proceduri în materie penală
5. Transferurile persoanelor condamnate – comunicarea, citarea
6. Recunoașterea actelor juridice străine
7. Administrarea unor metode speciale de audiere a persoanelor
8. Organizarea de echipe comune de cercetare
9. Efectuarea de anchete sub acoperire

Aplicarea în timp a normelor de procedură penală este guvernată de

principiul activității, care permite ca legea de procedură penală să se aplice
tuturor actelor și măsurilor care se efectuează/se dispun din momentul intrării în
vigoare, până în momentul ieșirii din vigoare a legii, cu excepțiile prevăzute de
lege.

Acest principiu nu este prevăzut în mod expres în CPP actual – acest

neajuns este înlăturat, însă, prin NCPP – care reglementează principiul activității
în art. 13 (1).

În materie procesuală penală, legea de procedură penală este de imediată

aplicare. Acest caracter al legii decurge din principiul activității legii de
procedură penală – 3 consecințe:

3
 1. Legea de procedură se aplică doar din momentul în care intră în
vigoare pentru toate actele care se efectuează și pentru toate măsurile
care se dispun atât cât este în vigoare.
2. Actele de procedură care au fost efectuate înainte de intrare în vigoare
a noii legi de procedură rămân valabile.
3. Legea de procedură nu se aplică actelor care se efectuează sau
măsurilor care se dispun după ieșirea ei din vigoare, chiar dacă
procesul penal a fost pornit anterior – în timpul cât legea era în
vigoare.

Probleme ridică așa-numitele situații tranzitorii, care reprezintă situații

prin care, în timpul unui proces penal în curs de desfășurare, intervin legi noi de
procedură care poartă denumirea de legi succesive, intermediare, care pun
problema trecerii de la aplicarea unei legi la aplicarea unei alte legi.

Întrucât aceste situații creează, în practică, dificultăți de aplicare a legii,

trebuie reglementată aplicarea unor dispoziții tranzitorii – trecerea de la legea
veche la legea nouă. Cele mai importante dispoziții tranzitorii sunt cele
prevăzute în legile de punere în aplicare a codurilor.

Există 2 legi de punere în aplicare:

- Legea nr. 31/1968 – legea de punere în aplicare a actualului CPP – în

vigoare pe întreaga durată de existență a codului;
- Legea nr. 255/2013 – are ca obiectiv punerea în aplicarea a NCPP –
conține dispoziții tranzitorii, determinate de intrarea în vigoare a NCPP.

Ambele privesc excepțiile de la principiul activității. Sunt de 2 feluri:

1. Retroactivitatea legii de procedură este posibilă, în principiu, într-o
sigură situație: atunci când legea nouă nu mai conține
condiția/formalitatea pe care o conține legea veche cu privire la
efectuarea unui act de procedură, situație în care, dacă actul de
procedură nu a respectat dispoziția legală prevăzută în legea veche,
deși el este nul, potrivit legii vechi, devine valabil în temeiul legii noi;
nulitatea actului va putea fi invocată numai dacă legea nouă o prevede.
În același sens, Legea nr. 255/2013 prevede că nulitatea unui act de
procedură care a fost efectuat în cursul urmăririi penale în temeiul legii

4
 vechi ( codul actual ) poate fi invocată în fața instanței după intrarea în
vigoare a NCPP doar în condițiile acestuia (ale noului cod).
În mod excepțional, legea de procedură va putea retroactiva și în alte
situații, dacă acestea sunt reglementate în mod expres de lege

2. Ultraactivitatea – aplicarea legii de procedură pentru acte efectuate

după ieșirea ei din vigoare, este posibilă în 3 situații:
a) În materia competenței – în lumina legii actuale, dacă după
pronunțarea unei hotărâri în primă instață, intervine o lege nouă
care modifică competența, apelul/recursul, după caz, se vor judeca
de instanțele competente după legea în vigoare de la momentul
pronunțării hotărârii în primă instanță. Leg. 255/2013 uzează de alte
criterii de determinare a competenței: cel al sesizării organelor de
urmările penală și cel al sesizării organelor judecătorești în primă
instanță . în faza de judecată, dacă în fața primei instanțe, la
momentul la care a intrat în vigoare NCPP nu a început cercetarea
judecătorească, intanța are obligația de a-și declina competența în
favoarea instanței prevăzute de legea nouă, sau, după caz, dacă
legea nouă nu modifică competența, ea este obligată, după legea
nouă de competență, să trimită cauza judecătorului competent.
Dacă, la momentul intrării în vigoare a NCPP, a început cercetarea
judecătorească, instanța va rămâne competentă să judece cauza

b) In materia căilor de atac – criteriul folosit este momentul la care a

fost pronunțată hotărârea atacată. Procesele, căile de atac sunt cereri
prevăzute de legea în vigoare în momentul pronunțării hotărârii.
Leg. 255/2013 conține dispoziții particulare, în sensul că, atunci
când, în momentul intrării în vigoare a noii legi de procedură, există
pe rolul instanțelor cereri de recurs, ele vor fi considerate apeluri și
se vor finaliza cu hotărâri penale definitive. Această reglementare
reprezintă o aplicare a caracterului imediat a legii de procedură.

c) In materia termenelor - criteriul folosit este cel al momentului în

care termenele au început să curgă. În acest sens, termenele sunt
cereri prevăzute de lege din momentul în care ele au început să

5
 curgă. Procesul penal care reprezintă obiectul procedurii este o
activitate judiciară concretă, realizată de organe judiciare penale.
NCPP a renunțat la formularea actuală, care, fără a defini procesul
penal, stabilește care sunt scopurile acestuia, respectiv:
- Scopul mediat – de natură social-politică = constă în apărarea societății
împotriva infracțiunilor; apărarea ordinii de drept, apărarea drepturilor și
intereselor persoanelor, precum și educarea acestora în sensul respectării
legii.
- Scopul imediat al procesului penal – constă în constatarea la timp și în
mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel încât orice
persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției
sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Renunțarea la scopul politic în NCPP – scop pozitiv, nu este adaptat

noilor realități. Renunțarea în NCPP a scopului pentru care se realizează
un proces penal – în realitate, el a fost preluat în NCPP și a fost introdus
într-un principiu – art. 8 = principiul dreptului la un proces echitabil și la
o durată rezonabilă: aici se prevede că organele judiciare penale au
obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea
garanțiilor procesuale și a drepturilor părților/subiecților procesuali, în
scopul constatării, rapid și complet, a faptelor care constiuie infracțiuni,
astfel încât orice persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală,
iar persoana vinovată să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen
rezonabil.
Ceea ce este pozitiv în NCPP, față de CPP, este că principiile directoare
ale procesului penal au fost introduse într-un titlu distinct: titlul I, separat
de acțiuni. În CPP actual, titlul I este alcătuit din principii, regulile de
bază și acțiuni. – deschide o nouă viziune, modernă, asupra procesului
penal, care ține seama de exigențele celorlalte state ale UE..
În absența unei definiții legale, procesul penal, care își păstrează
actualitatea și în NCPP sub aspectul modelului de proces penal mixt, este
o activitate complexă și progresivă, care este realizată în conformitate cu
legea de organe judiciare penală, cu participarea activă a părților și a altor
subiecți procesuali (NCPP) și cu respectarea garanțiilor procesuale și a
drepturilor, în scopul constatării la timp și complet a faptelor care
constituie infracțiuni – persoana nevinovată să nu fie..., persoana vinovată
să fie...

6
În lipsa noțiunii de proces penal, NCPP nu are elemente de noutate. La fel
ca în actualul cod, și în NCPP, procesul penal se realizează în trepte =
activitate progresivă, se realizează în etape: împărțit în diviziuni, care
poartă denumirea de faze procesuale: urmărirea penală, judecata,
executarea hotărârilor penale.
De asemenea, în lumina ambelor coduri, urmărirea se realizează de organe
judiciare penale – în general aceleași, cu anumite particularități: există
organe de cercetare penală, există instanțe de judecată care realizează
judecata/instanțe militare – doar 2 categorii de instanțe militare în NCPP,
spre deosebire de 3 în CPP: tribunale militare și curtea militară de apel.
Spre deosebire CPP actual, în NCPP există 2 organe judiciare noi, care au
fost create ca urmare a introducerii a 2 noi funcții: judecătorul de drepturi
și libertăți – în faza de urmărire penală; judecătorul de cameră
preliminară, care verifică probele pe care se întemeiază trimiterea în
judecată.
Procesul penal se realizează cu participarea activă a părților – NCPP –
persoane care au dobândit drepturi și obligații prin procesul penal.
Diferența: partea vătămată este eliminată în NCPP – preluată de partea
civilă, după dreptul francez. Este înlocuită denumirea de învinuit cu cea
de suspect.
NCPP a eliminat vechea prevedere din actualul cod cu privire la scopurile
procesului penal: scopul procesului penal este indentic cu cel care este
reglementat și în CPP, chiar dacă a fost formal eliminat: constatarea la
timp – consecința principiului operativității/al duratei rezonabile –
necesitatea ca timpul dintre momentul săvârșirii unei fapte care ar putea
constitui infracțiune și momentul tragerii la răspunere să fie un interval
scurt; necesitatea să se scurteze timpul de desfășurare a procedurilor.
Constatarea completă a faptelor este o consecință a principiului aflării
adevărului – o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere= garanții
procesuale în timpul procesului penal, respectarea drepturilor părților în
cadrul procesului penal.
O persoană care este găsită vinovată – să fie pedepsită potrivit legii ( nu
doar legea de procedură, ci și legea penală), într-un timp rezonabil – o
garanție a dreptului la un proces echitabil și a obținerii unei bune justiții în
materie penală – corecționalizarea care se realizează de organe judiciare
penale prin mijloace procesuale care trebuie să conducă la o
individualizare judiciară penală care să garanteze realizarea scopului

7
pentru care este realizat procesul penal – acela de înfăptuire a unei bune
justiții = interes public.

PRINCIPII – aparțin practicii, nu au o valoare teoretică. Decurg chiar din

scopul procesului penal:

CPP:
1. Legalitatea – organele judiciare penale sunt obligate în ambele faze:
urmărirea și judecata, să respecte dispozițiile legale. Se vorbește de
stricta legalitate.
2. Oficialitatea – cu titlu de principiu. Toate actele de procedură se
îndeplinesc din oficiu, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel

NCPP

1. Legalitatea - -//- în tot cursul procesului penal: 3 faze: -//-

executarea. Prevede și oportunitatea urmăririi penale – procurorul
este liber să efectueze urmărirea penală, dacă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de lege
2. Principiul obligativității și exercitării urmăririi penale – procurorul
este obligat să pună în mișcare și să exercite urmărirea penală în
toate cazurile în care constată că există probe din care rezultă
presupunerea că o persoană a săvârșit o infracțiune, și dacă nu
există o cauză legală de împiedicare. Excepții:
a) Procurorul apreciază că interesul public nu cere realizarea
urmăririi penale – poate dispune renunțarea la urmărirea penală
b) În cazul infracțiunilor pentru care legea penală prevede condiția
plângerii prealabile a persoanei vătămate, sesizarea sau
autorizarea organului competent sau o altă condiție prevăzută de
lege pentru punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale,
procurorul este obligat să pună în mișcare sau să exercite
acțiunea penală doar atunci când este îndeplinită condiția
prevăzută de lege
3. Principiul separației funcțiilor judiciare – art. 3: se prevede că
funcțiile judiciare se exercită întotdeauna din oficiu

8
 4. Au fost introduse 2 funcții judiciare noi: funcția de dispoziție
asupra drepturilor și libertăților în faza urmăririi penale și funcția
de verificare....în CPP actual, doar funcția de urmărire și funcția de
judecată
5. În procesul penal pot fi exercitate 4 funcții judiciare: de urmărire
penală (realizată de organul de urmărire penală), de dispoziție
asupra drepturilor și libertăților (cenzurarea tuturor actelor efectuate
în cursul urmăririi penale prin care se aduc atingeri grave ale
drepturilor și libertăților persoanelor: interceptări etc.), verificarea
de către judecătorul de cameră preliminară a legalității
rechizitoriului și a probelor pe care se întemeiază rechizitoriul,
verificarea dispozițiilor de neîncepere a urmăririi penale ale
procurorului, funcția de judecată
- Cu respectarea separației, din care decurge regula că sunt incompatibile,
cu o singură excepție corectată de legea 255/2013 – funcția de verificare –
compatibilă cu funcția de

6. Prezumția de nevinovăție – CPP; NCPP – toate probele trebuie

administrate atât în favoare, cât și în defavoare; după finalizarea
administrării probelor, orice îndoială profită inculpatului, nu
acuzatorului – in dubio pro reo – prevăzută expres în NCPP
7. Principiul respectării demnității umane – CPP – art.7; NCPP