De pe-o „bună-dimineaţă”

de Otilia Cazimir
De pe-o „bună dimineaţă”
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.

Alţi gândaci mărunţi şi roşii,

Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!

Iar pe-un fir de păpădie

Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţa aurie.

Suie, mândru şi grăbit,

Să vestească-n lumea mare:
– Prea cinstită adunare,
Primăvara a sosit!

Ţânţarul şi avionul
de Otilia Cazimir

Sub o frunză de arţar,

Stă la umbră un ţânţar,
Sus, un avion subţire
Zbârnâie ca un bondar.

– Ia te uită, stârpitura,
M-a trezit din somn cu gura!
Uite-aşa i se năzare,
Parcă-i cine ştie cine…
Doar că bâzâie mai tare,
Dar încolo-i mic cât mine
 Acceleratul
de George Topârceanu
Peste fagi cu vârfuri sure
A căzut amurgul rece.
Înserarea mută trece
Furişată prin pădure.

Spre apus abia s-arată

Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin…
Din frunzişurile grele
De-nnoptare, tot mai vin
Glasuri mici de păsărele…
Reci şi palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

Şi deodată, dintre dealuri

Se desprinde larg un zvon
Depărtat şi monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revărsate peste maluri…
Creşte-n luncă, mai aproape,
Umple văile vecine
De răsunet mare…
Vine!…

Fulger negru… trăsnet lung

Dus pe aripi de furtună,
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung…
Parcă zboară,
Parcă-noată.
Scuipă foc, înghite drum,
Şi-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată…

A trecut…
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere…
Scade-n depărtare…
Piere…

Iar în urmă-i, din tufişuri,

De prin tainice-ascunzişuri,
Se ivesc pe jumătate
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Şi-ngrozite:

Cine-i?… Ce-i?… Ce-a fost pe-aici?…

Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.
Doar un pui de piţigoi,
Într-un vârf de fag pitic,
Stă cu penele vulvoi
Şi făcând pe supăratul:
– Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul
 Bondarul leneş

Elena Farago

O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât bobul ei.

Pe cărare-n jale mare

Plânge un bondar ciapcin:

– Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci,
Dar n-am stăpân!

– Hai şi-mi cară din povară

Şi sunt gata să-ţi plătesc.
– Cum n-aş merge?! dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!

– Vai de tine! ruşine

Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!
Motanul pedepsit
Elena Farago

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:

– Ce noroc! Păcat să-l scap!
Iute sus! Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:

– Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
– Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,

Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?