Posesiunea din epoca postclasica a dreptului roman

presupunea intrunirea cumulative a trei esentiale elemente

structurale: corpus, animus si titulus ( o causa juridica, o
justificare legala a posesiunii, un “titlu” )
A. Corpus
Corpus sau elemental material al posesiunii nu reprezinta, asa
cum s-ar putea crede, bunul posedat in materialitatea,
obiectivitatea sa. Nu reprezinta “starea” bunului. De-a lungul
timpului elemental corpus s-a abstractizat, astfel incat sensul
cristalizat al acestui termen se rezuma la aprehensiunea
factuala, la disponibilitatea de fapt exercitate asupra bunului
care facea obiectul posesiei. La intentia de a poseda. Era
sufficient ca un bun sa se fi aflat la dispozitia unei personae
(chiar daca bunul, in materialitatea sa, era plasat la distanta de
posesor), in conformitate cu intentia si interesele sale pentru ca
ea sa reclame detinerea elementului material (corpus) al
posesiei.
B. Animus
Animus este elemental volitional, intentional, subiectiv al
posesiei. Reprezinta simpla intentie de a poseda bunul pentru
sine, sub aparenta proprietatii (NB. Doar sub aparenta); altfel
spus, elemental volitional vizeaza adoptarea unui
comportament de veritabil stapan al bunului si o dorinta vizibil
exprimata de pastrare a bunului ca si cum i-ar apartine de jure
posesorului.
C. Titulus(causa)
Daca am sintetiza conceptiile exprimate pe seama
semnificatiilor “titlului” posesiei, am putea sa ne oprim asupra
acceptiunii de “fundament” formal (legal) al ei sau de “origine
juridical” , de “baza” legala de plecare in exercitarea unei situatii
de fapt sau de drept. Aceasta baza legala o origineaza(
sprijinind-o ) si apoi o apara ( justificand-o ) in raporturile
determinate cu alti titular de drepturi reale.