A.

Actiunea oblica
Antonius Pius asocial masurile conservatorii cu actele de
urmarire; trebuie sa existe un raport litigious intre creditor si
debitor pt a fi facute acestea.
In dreptul modern, nu este necesar acest lucru: “Creditorii pot
exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de
acelea care ii sunt exclusive personale”
Actele conservatorii ce se pot face prin actiunea oblica:
- Recuperarea creantelor debitorului indolent
- Intentarea actiunilor in nulitate sau in rezolutiune cu privire
la actele juridice ale debitorului care nu au fost incheiate
valabil
- Reziliera contractelor cu executare succesiva incheiate in
defavoarea debitorului
- Intreruperea prescriptiei
Nu putea fi decat judiciara (autorizata de pretor sau
guvernatorul de provincie)
Actiunea oblica romana se aseamana, prin efecte, cu gestiunea
de afaceri, pt ca desi bunurile nu intra pe aceasta cale in
patrimonial credit, are aparenta unei modalitati pregatitoare de
executare (credit. Intervine ca un procurator in rem suam – in
propriul sau interes)
B. Actiunea pauliana (revocatorie)
Spre deosebire de cea oblica, este o actiune directa, posibila a
fi exercitata in nume si in interes propriu. Avea ca scos
revocarea actelor juridice ale debitorului incheiate cu un tert pt
fraudarea creditorului ( in accord cu tertul -> consilia fraudis )
Mai tarziu, nu a mai fost nevoie de complicitatea tertului, fiind
suficienta intentia dolosiva a debitorului.
In dreptul roman, actiunea pauliana nu era o actiune de sine
statatoare, folositoare doar creditorului care o intenteaza, chiar
in absenta unui titlu executoriu (ca in ziua de azi). Ea profita
intregului colectiv de creditori chirografari.
Esentiala pentru exercitarea actiunii pauliene era denuntarea
caracterului fraudulos al actului juridic incheiat debitor-tert.
Doar frauda de persona ad personam (cea care produce efecte
negative fata de terti) putea fi atacata prin actiunea pauliana +
mai tarziu actele frauduloase care nu duceau la insolvabilitatea
debitorului. Nu raspunde actiunea pauliana pt:
-frauda contractu ad contractum (pt contractele simulate)
- frauda de re ad rem (comisa de o parte, in dezavantajele
celeilalte, fara a leza interesele tertilor)
Avand un character punitiv ( penal ) putea fi introdusa si in urma
unei vendito bonorum, de catre un sindic (numit de grupul de
creditori sa le reprezinte interesele) denumit chiar curator
bonorum, care o putea intenta dup ace constata insolvabilitatea
debitorului si fraudarea intereselor creditorului.
Procedura de sanctionare a fraudei era una arbitrala si se solda
cu plata valorii bunului sustras, valoare stabilita pronind de la
estimarile creditorului.