Sunteți pe pagina 1din 2

Stările eului: starea de părinte

ON JULY 20, 2014 BY EMAILIOANAIN PSIHOTERAPIE

Ne purtăm în noi părinţii. Dar nu aşa cum au


fost sau sunt în realitate, ci aşa cum i-am perceput noi. Starea eului care depozitează
imaginile parentale sub formă de imagini, idei, trăiri afective, tipare comportamentale
este, potrivit lui E. Berne, starea de părinte. Ea poate fi subdivizată în două categorii:
părinte normativ (care încorporează partea parentală normativă, de limite şi graniţe) şi
părinte hrănitor (componenta protectivă a eului de părinte). Aceste două părţi, când sunt
dezvoltate în exces în personalitatea noastră, ne determină să ne comportăm fie centrat pe
supracontrol, fie pe supraprotecţie.

Conţinutul stării de părinte este unul introectat, adică asumat fără întrebări şi netrecut prin
filtrul propriu, de la persoanele semnificative (părinţi, bunici, alte persoane).

Expresia ”se comportă cu propria persoană aşa cum s-au raportat părinţii la sine” este
valabilă şi poate fi explicată tocmai prin interiorizarea imaginilor parentale care devin
parte componentă şi a atitudinii faţă de sine. De asemenea, tot din sfera repetiţiilor, este
cunoscut faptul că avem tendinţa de a reproduce tiparele atitudinale şi comportamentale
ale părinţilor noştri, în relaţie cu propriii copii, tocmai pentru că acestea sunt părţi ale
noastre, aparţinând eului nostru de părinte. Ieşirea din aceste paternuri repetitive se poate
face prin clarificarea conţinuturilor preluate de la părinţi şi alegerea conştientă a ceea ce
vrem să păstrăm şi perpetuăm în felul nostru de-a fi, restul ”returnându-le”, într-o manieră
simbolică, celor cărora le aparţin de fapt.

Vorbind la modul general, în eul de părinte este posibil să identificăm unul sau altul
dintre următoarele mesaje: fii puternic, fii perfect, fă pe plac mie/altora, grăbeşte-te,
încearcă din nou. Acestea sunt transmise verbal de către părinţi copiilor lor, iar ulterior
devin parte componentă a eului de părinte al copiilor. Dvs. ce mesaje credeţi că aţi
recepţionat de la propriii părinţi? În care dintre cele enumerate mai sus vă recunoaşteţi?

Ca şi eul de copil, eul de părinte nu are o structură omogenă: noi conţinem toate figurile
semnificative în interiorul nostru: mama, tata, bunici, alte persoane importante pentru
dezvoltarea noastră.
Copilul şi părintele interni sunt componente structurale care sunt încărcate cu energia
unor evenimente şi persoane din trecutul nostru.

Activităţile de consiliere şi psihoterapie ne pot ajuta să restructurăm conţinuturile stării de


părinte, rezultând o concepţie personală despre cine suntem noi, bazată pe interpretările şi
semnificaţiile pe care le acordăm, într-o manieră specifică şi individuală, realităţii.
Această concepţie personală va fi depozitată în eul de adult. Deci, clarificarea părintelui
interior conduce la întărirea adultului din noi.

Bibliografie:

Berne, E., Ce spui după ”Bună ziua”?, Ed. Trei, Bucureşti, 2006

Lister-Ford, Christine, Analiză tranzacţională, Ed. Herald, Bucureşti, 2010