18 Codul penal

Titlul II
Infracţiunea
Capitolul I
Dispoziţii generale
Art. 15. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. (1) Infracţiunea este fapta prevăzută
de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a
săvârşit-o.
(2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
● VECHIUL CP: art. 17.
Art. 16. Vinovăţia. (1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu
forma de vinovăţie cerută de legea penală.
(2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie
depăşită.
(3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea pro-
ducerii lui.
(4) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va
produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
(5) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune inten-
ţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
(6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este
săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o
prevede în mod expres.
● VECHIUL CP: art. 19.
Art. 17. Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune. Infracţiunea comisivă care
presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când:
a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;
b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea
socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
Capitolul II
Cauzele justificative
Art. 18. Dispoziţii generale. (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea
penală, dacă există vreuna dintre cauzele justificative prevăzute de lege.
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.
Art. 19. Legitima apărare. (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală
săvârşită în legitimă apărare.
(2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac
material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile
acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
 Codul penal 19
(3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta
pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau
loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte
asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii.
● VECHIUL CP: art. 44.
Art. 20. Starea de necesitate. (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală
săvârşită în stare de necesitate.
(2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un
pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea

CODUL PENAL
sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes
general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce
în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
● VECHIUL CP: art. 45.

Art. 21. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii. (1) Este justi-
ficată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de
lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor
prevăzute de aceasta.
(2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în înde-
plinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă
aceasta nu este în mod vădit ilegală.
● HP. Dec. ICCJ (Complet DCD/P) nr. 19/2015 (M. Of. nr. 590 din 5 august 2015): „(…) fapta
medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate,
care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) tz. ll NCP,
de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art. 34 alin. (2) L. drepturilor
pacientului nr. 46/2003, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă
incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) tz. I NCP”.

Art. 22. Consimţământul persoanei vătămate. (1) Este justificată fapta prevăzută
de legea penală săvârşită cu consimţământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea
să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
(2) Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor
contra vieţii, precum şi atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.
Capitolul III
Cauzele de neimputabilitate
Art. 23. Dispoziţii generale. (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea
penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu
excepţia cazului fortuit.
Art. 24. Constrângerea fizică. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală
săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
● VECHIUL CP: art. 46 alin. (1).
Art. 25. Constrângerea morală. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea
penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un
20 Codul penal
pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în
alt mod.
● VECHIUL CP: art. 46 alin. (2).
Art. 26. Excesul neimputabil. (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea
penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din
cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului.
(2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată
în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că
pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu
era înlăturat.
● VECHIUL CP: art. 44 alin. (3).

Art. 27. Minoritatea făptuitorului. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea

penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile
legale pentru a răspunde penal.
● VECHIUL CP: art. 50.

Art. 28. Iresponsabilitatea. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală

săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de
acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice,
fie din alte cauze.
● VECHIUL CP: art. 48.

Art. 29. Intoxicaţia. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită
de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile
sau inacţiunile sale, ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu
alcool sau alte substanţe psihoactive.
● VECHIUL CP: art. 49 alin. (1).
● LPA. Art. 241. Prin «substanţe psihoactive» se înţelege substanţele stabilite prin lege, la
propunerea Ministerului Sănătăţii.
Art. 30. Eroarea. (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală
săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei
stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le
pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este
ea însăşi rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea,
situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii
infracţiunii.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii
unei dispoziţii legale extrapenale.
(5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a
necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei
împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată.
● VECHIUL CP: art. 51.
 Codul penal 21

Art. 31. Cazul fortuit. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei
rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
● VECHIUL CP: art. 47.

Capitolul IV
Tentativa
Art. 32. Tentativa. (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a
săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
(2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este

CODUL PENAL
consecinţa modului cum a fost concepută executarea.
● VECHIUL CP: art. 20.

Art. 33. Pedepsirea tentativei. (1) Tentativa se pedepseşte numai când legea
prevede în mod expres aceasta.
(2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată
legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta,
tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
● VECHIUL CP: art. 21.
● HP. A se vedea şi Dec. ICCJ (Complet DCD/P) nr. 6/2014 (sub art. 6 NCP).

Art. 34. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. (1) Nu se pedep-

seşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a desistat ori a încunoştinţat
autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a
împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii.
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii
rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.
● VECHIUL CP: art. 22.

Capitolul V
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
● HP. Dec. ICCJ (Complet DCD/P) nr. 3/2017 (M. Of. nr. 259 din 13 aprilie 2017): „Admite
sesizarea (...) în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de
drept: «atunci, când o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni
care pot constitui elementul material conform enumerării din art. 2 alin. (1) L. nr. 143/2000,
având ca obiect material mai multe categorii de droguri, prevăzute în tabele diferite (de risc
şi de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art. 2 alin. (1)
L. nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 38 NCP, sau a unei unităţi
legale de infracţiuni sub forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2)
L. nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) NCP, ori a infracţiunii complexe prevăzută de
art. 2 alin. (1) şi (2) L. nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (2) NCP» şi stabileşte: În interpr.
art. 2 L. nr. 143/2000 priv. prev. şi combat. traficului şi consumului ilicit de droguri, rep., cu
modif. şi compl. ult. [«Art. 2. (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice
titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind
circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea
unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa
este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi»], săvârşirea, în aceeaşi împre-
22 Codul penal
jurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alin. (1) al acestui articol, care are ca
obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca
formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act
normativ”.

Art. 35. Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe. (1) Infracţiunea este
continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea
aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă,
fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
(2) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau
ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea
însăşi o faptă prevăzută de legea penală.
● VECHIUL CP: art. 41.
● LPA. Art. 238. În aplic. art. 35 alin. (1) NCP, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră înde-
plinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor
persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv
principal este unic.
● NECONSTITUŢIONALITATE. D.C.C. nr. 368/2017: „(…) sintagma «şi împotriva aceluiaşi
subiect pasiv» din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) NCP este neconstituţională”.

Art. 36. Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă.

(1) Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei
închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.
(2) Infracţiunea complexă se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracţiune.
(3) Infracţiunea complexă săvârşită cu intenţie depăşită, dacă s-a produs numai
rezultatul mai grav al acţiunii secundare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea complexă consumată.
● VECHIUL CP: art. 42.
● HP. A se vedea:
– Dec. ICCJ (Complet DCD/P) nr. 5/2014 (sub art. 5 NCP);
– Dec. ICCJ (Complet DCD/P) nr. 13/2016 (sub art. 6 NCP).

Art. 37. Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexă.

Dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexă este judecat
ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni,
ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă
corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior.
● VECHIUL CP: art. 43.

Art. 38. Concursul de infracţiuni. (1) Există concurs real de infracţiuni când două
sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni
distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de
infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau
ascunderea altei infracţiuni.