Gérard Philipe

Gérard Philipe (Cannes, 4 decembrie 1922 – Paris, 26 noiembrie 1959) este fiul unui om de
afaceri, colaboraţionist în timpul ocupaţiei germane, fugit după război şi condamnat la moarte în
contumacie, şi a unei adepte a divinaţiei şi ocultismului. Aceste două aspecte, legate de familia
sa, i-au influenţat viaţa interioară. Urmează Conservatorul din Paris la clasa de actorie a lui
Denis d'Ines şi Georges Le Roy. Constantul său surâs, vocea cu un uşor timbru nazal, senzaţia
de fragilitate, generozitatea, aerul şi atitudinea romantice au făcut ca acest tânăr glumeţ, distrat,
elegant, fermecător să fie atât de popular şi de iubit, întruchipând prin arta sa interpretativă, atât
în teatru, cât şi în cinematografie, aspiraţiile, idealurile generaţiei postbelice. Exigent, riguros,
pasionat, un talent de excepţie, muncind cu rigoare, Gérard Philipe şi-a păstrat permanent, în
atât de scurta sa viaţă, prospeţimea şi seducţia. A fost unul dintre cei mai talentaţi şi mai iubiţi
actori ai Franţei, un simbol.

A debutat ca actor de teatru la Casino, la Nisa, în piesa lui André Roussin, Une grande fille toute
simple. Stabilindu-se la Paris, interpretează mai multe roluri, excelând în Caligula de Albert
Camus. Din 1951 face parte din trupa „Teatrului Naţional Popular”, condusă de Jean Vilar. În
amintirea tuturor a rămas şi va rămâne rolul lui Rodrigue din tragedia Cidulde Pierre Corneille.
A fost înmormântat chiar în costumul acestui personaj.

Ca actor de film debutează în anul 1944, în filmul lui Marc Allégret, Les petites du quai aux
fleurs (Patru fete îndrăgostite). Aducând, din teatru, o experienţă riguroasă, pe linia maeştrilor
Louis Jouvet, Claude Dauphin şi Jean-Louis Barrault, dar şi a lui Jean-Pierre Aumont, mereu de
un farmec inimitabil, farmec care nu a devenit niciodată loc comun, clişeu, manieră, temă,
talentul său fiind controlat şi stimulat în mod creator de o vie inteligenţă, de un simţ al măsurii,
de o mare cultură, a interpretat roluri variate care au ca dominantă aerul romantic. Cu rolul
prinţului Mâşchin din L'Idiot (Idiotul), 1946, r. Georges Lampin, Gérard Philipe se impune ca
june prim. Urmează un alt rol valoros, acela a lui François, un revoltat împotriva ipocritei
morale burgheze, din filmul lui Claude Autant-Lara, Le Diable au corps (Diavolul în corp),
1946, un film care a scandalizat. Alte interpretări de excepţie: Fabrice del Dongo din La
Chartreuse de Parme (Mănăstirea din Parma), 1948, r. Christian-Jaque; Faust din La Beauté du
diable (Frumuseţea diavolului), 1950, r. René Clair; tânărul, căci rolurile sale simbolizează
tinereţea, ca stare arhetipală, visătorul trezit la realitate din Juliette ou la Clef des songes (Julieta
sau cheia visurilor), 1951, r. Marcel Carné; protagonistul din Fanfan la Tulipe, 1952, r.
Christian-Jaque; Julien Sorel din Le Rouge et le Noir (Roşu şi Negru), 1954, r. Claude Autant-
Lara; protagonistul din Les Aventures de Till L'Espiegle (Aventurile lui Till Buhoglindă), 1957,
r. Gérard Philipe şi Joris Ivens. Dar şi în Les Orgueilleux (Orgolioşii), 1952, r. Yves Allégret, în
rolul medicului decăzut; în rolul lui Octave Mouret din Pot-Bouille, 1957, r. Julien Duvivier; în
rolul pictorului măcinat de alcool din Montparnasse 19, 1958, r. Jacques Becker; în rolul
machiavelicului Valmont din Les Liaisons dangereuses (Legături primejdioase), 1960, r. Roger
Vadim, ultimul său rol fiind în La Fievre monte a El Pao, r. Luis Bunuel, 1959.

Şi, totuşi, printre toate filmele pe care le-a înnobilat cu prezenţa sa inspirată, fascinantă, nu
găsim nicio capodoperă. Aceasta este, în general, drama cinematografiei franceze.

Două monografii se reţin: Gérard Philipe, de Philippe Durant, Ed. Favre, 1990, şi Gérard
Philip, de Gérard Bonal, Ed. Seuil, 1994.