Giulietta Masina

Giulietta Masina (Giulia Ana Masina) – San Giorgio di Piano, 22 februarie 1921– Roma, 23
martie 1994) este o valoare a cinematografiei italiene. De foarte tânără interpretează roluri
comice în piese de teatru de structură şi orientare diferite. În timpul studiilor la Universitatea din
Roma, unde a urmat literele şi filosofia, făcând parte dintr-o trupă de teatru comico-muzicală
pentru radio, interpretează un rol episodic în emisiunea realizată deFederico Fellini, Cico e
Pallina. În 1943 cei doi se căsătoresc, formând unul dintre cele mai valoroase cupluri din istoria
cinematografiei italiene şi universale, un cuplu creator. Debutează, ca figurantă, în filmul
lui Roberto Rossellini Paisa, 1946. Chiar din primele filme se conturează calitatea de excepţie a
talentului ei interpretativ. Astfel, pentru rolurile din Senza pieta (Fără milă), 1948, r. Alberto
Lattuada, şi Luci del varieta (Luminile varieteului), 1950, r. Alberto Lattuada şi Federico Fellini,
este distinsă cu Premiul Nastro d'Argento, un premiu prestigios acordat de Sindicatul Naţional al
Gazetarilor Cinematografici din Roma.

Mică de statură, cu faţa rotundă, cu ochii mari, candizi, inteligentă şi cultă, sensibilă, Giulietta
Masina exterioriza o stare de fragilitate generoasă, de comunicabilitate contaminantă. Avea un
simţ al umorului cald, familiar, însoţit de o adiere de tristeţe. Cu rolul Gelsominei, alături
de Anthony Quinn, în primul film din trilogia culpabilităţii a luiFederico Fellini, La strada,
1954, Giulietta Masina obţine un triumf internaţional. Un nou personaj a fost creat: prostituata
neajutorată cuprinsă de spaimă existenţială, dar o spaimă caldă, sfâşietoare prin tristeţea ei
neteatrală, discretă, înnobilată de pudoare. Există în acest tip de personaj specific
cinematografiei italiene (dar având corespondenţe şi în alte cinematografii) o contradicţie între
nevoia de prostituare, în vederea supravieţuirii, şi candoarea, puritatea, generozitatea şi
bunătatea din interior. Rareori, în aria cinematografică, o astfel de înfăţişare a eternului feminin
a generat atâta emoţie, atâta sensibilitate, atâta respect. Gelsomina este continuată de Cabiria în
ultimul film al trilogiei,Le notti di Cabiria (Nopţile Cabinei), 1957, Premiui Nastro d'Argento şi
Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, Cannes, 1957. Acest rol este un pisc al artei
interpretative cinematografice: un Charlot feminin cu vagi nuanţe de Malec. Calităţile ei
caracterologice, temperamentale, din aceste două personaje complementare se nuanţează într-un
rol episodic din filmul de mijloc al trilogiei, Il bidone (Escrocii), 1955, în Giulietta degli
spiriti (Giulietta şi spiritele), 1965, şi în Ginger e Fred (Ginger şi Fred) 1986, toate în regia
lui Fellini. În ultimul apare alături de Marcello Mastroianni. În 1989 Federico îi dedică
poemul Giulietta, spunând: „Giulietta nu reprezintă pentru mine femeia italiană, ea este femeia
universală”.

Foarte bună este monografia Giulietta Masina, 1990, semnată de Tullio Kezich („Nu-mi este
uşor să vorbesc de Gelsomina. Este un personaj de care nu m-am putut elibera uşor”). I-a
supravieţuit lui Federico Fellini doar 143 de zile...