Cursul nr 12

Bazele Stiintei nursingului

Prof. Nursing
Asist. Med. Pr. MDN Cristina Chiriac

Rolul asistentului medical in ingrijirea pacientului

Nursingul este o stiinta si tot o data o arta,iar pentru a practica aceasta

profesie este nevoie de empatie si multa daruire ata de oamenii bolnavi.
De-a lungul istoriei nursingului au existat tei etape:
 -prima etapa- bazata pe vraci si autoingrijire;
 -a doua etapa-spiritualitatea crestina;
 -a treia etapa-inceputul structurii profesiei de nursing si principiile de
ingrijire.
Bazele profesiei de asistent medical si al procesului de ingrijire au fost
elaborate de Florence Nightingale,Virgia Henderson si alti inaintasi.
In concluzie, nursingul s-a dovedit a fi o profesie bazata pe un sistem
propriu de cunostinte ce dispune de concepte si teorii specifice in ingrijirea
bolnavului.Aceasta profesie este:
 autonoma(chiar daca multe din rolurile sale sunt delegate)
 de sine statatoare
 cu functii si responsabilitati proprii, intre a face fata tuturor
problemelor si cerintelor.

In fiecare zi,mii de asistenti din tara isi dedica intreaga pricepere

ameliorarii suferintei bolnavilor si insanatosirii lor.Mereu la datorie,asistentii

1
impreuna cu medicii,isi fac,dupa cum spun,doar meseria.Insa meseria lor e
veche de cand lumea,si tot de atunci ingrijirea bolnavilor a fost considerata
nu doar o stiinta,ci si o arta.
Au existat mai multe etape in ceea ce priveste sistemul de ingrijiri
medicale.
De-a lungul istoriei se poate vorbi despre trei etape.Prima este bazata pe
vindecatorii traditionali si autoingrijire si dateaza inca din vremea primelor
comunitati umane,ca persoane animate de dorinta de a face bine acordau in
mod anonim si dezinteresat ingrijiri.Civilizatiile timpurii din
Mesopotamia,Egipt,India si China,precum si culturile evreiesti,grecesti si
romane au exercitat influente hotaratoare asupra dezvoltarii civilizatiei
universale,si implicit,asupra medicinei si ingrijirilor de sanatate.O a doua
etapa a aparut o data cu crestinismul.Avand drept precept intelegerea
celuilalt,spiritualitatea crestina,a trezit in persoanele ce acordau ingrijiri
dragoste pentru cei slabi,devotament,caritate si simtul datoriei.Crearea
centrelor de primire destinate bolnavilor si saracilor si institutionalizarea
ingrijirilor de sanatate au impus ”arta de a ingriji” ca pe o practica diferita de
“arta de a vindeca”,lucru ce s-a facut in paralel cu progresul stiintei si
tehnicii, dar si cu progresul social.Cu toate acestea,identitatea profesiunii
celui care acorda ingrijiri a ramas in umbra.A treia etapa a fost marcata de
avantul economic si social care au cuprins Europa dupa Revolutia
franceza.In secolul al XIX-lea s-a observat pentru prima data un inceput al
structurarii profesionale si al enuntarii principiilor care stau la baza profesiei
de asistent medical.S-a remarcat activitatea lui Florence Nightingale(1820-
1910),care a reustit pentru prima oara sa prezinte arta ingrijirilor de sanatate
ca o profesie distincta care cere,in egala masura, stiinta si constiinta.

2
Interesul crescand in profesionalizarea activitatii de ingrijire a bolnavilor a
dus la infiintarea ,in 1899, a Consiliului International al Nurselor,principala
misiune a organizatiei fiind imbunatatirea ingrijirilor de sanatate.
Succesiunea si complexitatea evenimentelor din secolul XX au subliniat
transant legaturile dintre societate si profesia de asistent medical.Dezvoltarea
institutiilor spitalicesti,cresterea nevoilor de calificare ale asistentului
medical si reglementarea raporturilor de munca au facut ca practica
ingrijirilor de sanatate sa se faca cu exigente sporite,atat cantitativ cat si
calitativ.
Practica a demonstrat ca aistentul medical este nevoit,prin propria
menire,sa-si concentreze atentia asupra persoanei in toata complexitatea ei
bio-psihosociala si nu doar asupra problemelor mediale ale acesteia,asa ca
nu trebuie ca activitatea asistentului sa fie perceputa ca o activitate
complementara,pusa in slujba medicului.
Autoîngrijirea nu este un concept nou. Autoîngrijirea a existat cu mult
timp înaintea îngrijirii medicale profesionale.
Diferiti autori au furnizat felurite definitii ale autoîngrijirii. O definitie
data de Dean arata ca„autoîngrijirea presupune o gama de activitati
individuale întreprinse în scopul îmbunatatirii sanatatii,prevenirii bolilor,
evaluarii simptomelor si restabilirii sanatatii”. Autoîngrijirea poate include
deciziile de a nu întreprinde nimic sau de a cauta ajutor la alti bolnavi, cadre
medicale, de a apela la sisteme medicale alternative .
Ferguson propune o noua abordare a autoîngrijirii corespunzatoare
epocii în care ne aflam, epoca informatiei. Astfel, în epoca informatiei,
indivizii si familiile lor, sunt mai bine informati si au mai multe cunostinte
despre problemele medicale datorita accesului la o gama variata de sisteme

3
informationale dedicate pacientilor. Îngrijirea medicala include un model
prin care oamenii încep prin a-si folosi propriile resurse pentru a-si rezolva
problemele medicale, apoi, daca problema nu se rezolva, vor apela la familie
sau prieteni, la grupuri de sprijin si în cele din urma la cadre medicale
specializate.Dupa Ferguson, “epoca informatiei a stabiliti legimitatea si
importanta autoingrijirii”.
Automedicatia este inclusa în conceptul mai larg de autoîngrijire, din
care mai fac parte igiena, nutritia, stilul de viata , factori de mediu si factori
socio-economici .
O definitie a automedicatiei data de Consiliului National al Ordinului
Medicilor din Franta,într-un raport din februarie 2001, este: „utilizarea, fara
prescriptie medicala, de catre indivizi, pentru ei însisi sau pentru familie, din
proprie initiativa, a unor medicamente recunoscute ca atare si care au obtinut
aprobarea de distributie, având posibilitatea de a apela la asistenta si sfaturile
farmacistilor.”
Tinând cont de filozofia participarii individuale si a preluarii controlului
asupra propriei sanatati de catre pacient, OMS nota ca automedicatia
responsabila poate: sa ajute la prevenirea si tratarea simptomelor si
indispozitiilor ce nu necesita consult medical, sa reduca presiunea exercitata
asupra serviciilor medicale de îngrijire a afectiunilor minore, mai ales în
conditiile în care resursele financiare si umane sunt limitate, sa sporeasca
accesul la îngrijire medicala a populatiei ce traieste în mediul rural sau în
zone izolate, unde accesul la consultatii medicale este dificil, sa dea
pacientilor posibilitatea de a-si controla propriile boli. Activitatile
automedicatiei responsabile nu trebuie sa se desfasoare total în afara
asistentei profesionistilor din sanatate. Acest lucru reiese si din documentele
oficiale unde se subliniaza importanta rolului profesionistilor din domeniul

4
sanatatii – medici si mai ales farmacisti – în ghidarea si controlul
fenomenului de automedicatie.
Beneficiile sociale ale utilizarii automedicatiei se refera la faptul ca,
într-o lume în care fondurile guvernamentale sunt precare, iar cetatenii sunt
tot mai numerosi, mai educati si mai constienti de fortele lor, o mai buna
folosire a fondurilor destinate sistemului medical, doar pentru cazuri grave,
poate ajuta mai mult comunitatea în cauza. De asemenea, utilizarea corecta a
medicamentelor conduce la o reducere a spitalizarilor si a numarului
consulturilor medicale, oferind astfel economisiri importante în sistemul de
sanatate .Automedicatia ofera si alte beneficii pentru societate, în afara de
economisirea de fonduri.Acestea reprezinta o mai buna informare în
domeniul sanatatii a cetatenilor si o crestere a încrederii în ei însisi, dar si o
îmbunatatire a rezultatelor medicale. Aceste beneficii nefinanciare reprezinta
una din valorile sociale majore ale automedicatiei.
Automedicatia presupune si unele riscuri. Pot aparea: efecte adverse
ale medicamentelor si interactiuni medicamentoase. Interactiunile
medicamentoase legate de automedicatie, chiar si efectele adverse ce conduc
la spitalizari, sunt posibile, dar exista înca putine cercetari pe aceasta
tema.
Automedicatia prezinta avantaje reale pentru pacient, medic, farmacist,
societate si industria farmaceutica. Dezavantajele care apar sunt legate de
autodiagnosticul incorect, de aparitia reactiilor adverse, de nedepistarea la
timp a unor afectiuni mai grave.
Automedicatia poate fi responsabila sau iresponsabila. Automedicatia
responsabila poate fi definita astfel: achizitionarea si utilizarea din proprie
initiativa, la recomandarea medicului sau farmacistului a unor medicamente,

5
legal autorizate, care se elibereaza fara prescriptie medicala, pentru tratarea
unor afectiunile minore.
Automedicatia iresponsabila este cea în care bolnavii încearca sa se
trateze singuri în afectiuni grave, folosesc gresit medicamentele, reutilizeaza
medicamente ramase de la tratamente anterioare (chiar medicamente etice),
folosesc medicamente ramase de la alte persoane si nu cer ajutorul medicului
sau farmacistului.
Decizia unui individ de a se autotrata este raspunsul la unele simptome
prezentate deacesta. Un model simplificat al factorilor ce pot afecta decizia
individului referitoare la modul de a reactiona în fata bolii arata ca persoana
este influentata de diversi factori, cei mai importanti fiind caracteristicile
individului si factorii legati de simptome. Dar, individul mai poate fi
influentat si de alti factori precum: disponibilitatea medicamentelor OTC în
farmacii, usurinta accesului la îngrijire medicala, mediul social apropiat
individului (familia), stresul de la serviciu, obligatiile sociale, timpul
disponibil îngrijirii sanatatii etc. O sursa de informare moderna, Internetul,
are tot mai multa influenta, astazi, asupra deciziei de automedicatie.
Hedvall a divizat procesul automedicatiei în comportamente preventive si
curative. Acest lucru conduce la o întelegere mai completa a automedicatiei,
deoarece comportamentul acelor oameni care utilizeaza automedicatia si
autoîngrijirea pentru mentinerea sanatatii lor, nu este acelasi cu al
persoanelor care recurg la automedicatie si autoîngrijire ca raspuns la boala.
Implicarea farmacistilor în fenomenul de automedicatie nu reprezinta o
noutate. În 1994, într-un document al Comisiei Europene se sublinia faptul
ca farmaciile publice detin responsabilitatea principala în furnizarea de
informatii catre pacienti privind produsele care se elibereaza fara prescriptie
medicala si pentru trimiterea pacientilor la medic, în situatiile care cer

6
acest lucru. Aceasta functie a farmacistilor este justificata de rolul lor central
în distribuirea medicamentelor si de faptul ca pot fi oricând contactati de
catre pacienti.Într-un document, publicat în acelasi an, OMS sublinia rolurile
pe care farmacistul trebuie sa le îndeplineasca în automedicatie:comunicator,
furnizor de medicamente de calitate, instructor si supraveghetor al
personalului din subordine,colaborator al tuturor celor implicate in
automedicatie si promotor al sanatatii.
Orice activitate ce se doreste a fi profesionala urmareste sa se sprijine pe
date stiintifice.Cu toata diversitatea teoriilor si conceptelor despre ingrijiri
ele toate au o anumita intelegere privind persoana ingrijita, sanatatea,
ingrijirile.
Sunt identificate trei cai de asigurare a ingrijirii:
 Autoingrijire
 Ingrijire de acoperire
 Ingrijire profesionala
Autoingrijirea este in general recunoscuta ca fiind ingrijirea prin acele
activitati umane fundamentale din viata de zi cu zi care contribuie la sanatate
si bunastare. Normal, indivizii se pot ingriji singuri si nu au nevoie de ajutor
profesional. Recunoasterea momentului cand pacientii sunt capabili sa
reinceapa autoingrijirea si incurajarea sa faca acest lucru, ca o indatorire a
asistentului medical.
Ingrijirea de acoperire (indirecta) este tipul de ajutor care este acordat de
catre rude, prieteni, vecini atunci cand este necesar unor oameni care au
disabilitati sau care sunt bolnavi, oferindu-li-se posibilitatea de a ramane in
propria casa. Este incurajata atitudinea de ingrjijire in comunitate si conserva
putinele sale resurse. Asistentii pot fi chemati pentru consiliere.

7
Ingrijirea profesionala (directa) este cea care necesita cunostintele,
aptitudinile si atitudinea de specialist ale unui asistent calificat.
Ingrijirea profesionala poate fi acordata intr-o varietate de amplasamente,
spitale, alte institutii sau in comunitate si se refera la: asessment-ul fizic,
afectiv, instruirea clientului si familiei in executarea anumitor tehnici de
ingrijire, educatie pentru sanatate, administrarea tratamentelor, exercitii de
recuperare, etc.
O alta abordare a ingrijirii este:
 ingrijirea episodica - se refera la aspectul curativ si recuperator al
activitatii
 ingrijirea distributiva - se refera la pastrarea sanatatii si prevenirea
bolilor
Asistentii medicali trebuie sa fie activi profesional in a decide cu persoana in
cauza si cu alti profesionisti care tip de ingrijire este mai potrivit pentru
individ.
Activitatea asistentei se refera la sanatate ca si la boala si priveste intreaga
durata a vietii, de la conceptie la moarte.
Caracteristica esentiala a organismului uman este faptul ca omul nu este un
simplu produs biologic, ci un produs bio-psiho-social, ceea ce face ca
echilibrul sau sa depinda in mare masura de vitalitatea lui spirituala, de buna
dispozitie, de vointa si bucuria de a trai.
Viata este un fenomen esential al existentei, este cel mai de pret lucru pe
pamant.
Sanatatea este o sursa pentru viata de fiecare zi, trebuie sa fie considerata ca
o stare pozitiva si nu lipsa bolii.

8
Boala, durerea, suferinta, neputinta, moartea, sunt traite ca o expresie a
caracterului finit al omului biologic, cate odata mai mult inconstient decat
constient.
Oamenii sunt afectati de bolile trupului si sufletului, dar cel mai mult se
confrunta cu aceasta realitate problematica asistentii medicali.
Profesia medicala este o profesie unica, care abordeaza persoana in
intregime.
Scopul activitatii asistentilor medicali este de a asigura si spori calitatea
vietii, ceea ce se poate realiza prin intelegerea persoanei umane in
complexitatea si unicitatea sa, cat si prin adoptarea unui sistem de valori.
Valorile reprezinta motivatia puternica a comportamentului, afectand
deciziile etice. Examinarea valorilor poate ghida optiunile etice in practica
profesionala, clarificarea acestora contribuind la functionarea la un nivel
superior de rationament moral. Scopul clarificarii valorilor este de a facilita
autointelegerea.
Autoevaluarea valorilor personale si ale valorilor profesionale ofera un
tablou mai complet al sistemului total de valori.
Cei ce au imbratisat aceasta profesie sunt chemati sa aline suferintele, sa
ofere sprijin, sa ajute indivizii sa se ocupe de propria sanatate, sa transforme
"a fi bolnav" in "a fi sanatos".
"Viata, acest dar pretios, dumnezeiesc este adeseori cu adevarat numai in
mainile asistentei" (Florence Nightingale)