CAUZELE ASCENSIUNII ȘI ALE DECĂDERII LUI NAPOLEON I

BONAPARTE

Ungureanu Victor
Universitatea Pedagogica de Stat ,,Ion Creangă’’
victor.ungureanu.94@mail.ru

Napoleon prin perseverența și prin muncă a devenit o personalitate ce a rămas în istoria omenirii.
Personalitatea lui Napoleon a fost o sursă de inspirație pentru romancieri, poeți, cercetători și într-un final
pentru regizori. Acest interes s-a datorat influenței pe care a avut-o împăratul și a moștenirii sale.
În acest articol voi prezenta, în special cariera politică a lui Napoleon cu început, apogeu și declin. Analizînd
deciziile și faptele realizate de Napoleon ne vom da seama de ce el a avut atît succese cît și insuccese, iar
cercetătorii au oscilat în apreciera sa.
Sec. XIX-XX au adus o tratare a personalității din prisma omului ,,bun’’ sau ,,rău’’ ceea ce s-a schimbat deja
dupa ce cel de-al Doilea Război Mondial cînd deje se încerca o analiză a contribuției lui Napoleon la istoria
europeană. După anii 60 ai sec.XX cercetătorii au revizuit toate cercetările despre Napoleon și au ajuns la
concluzia că unele afirmații și convingeri nu sun reale și nici relevante. De fapt s-a ajuns la concluzia că titlul de
,,cel mai mare conducător al tuturor timpurilor’’ nu îl reprezintă pe Napoleon.
Prin toate aceste descoperiri ale autorilor, această temă este interesantă și foarte actuală.

Napoleon perseverance and labour became a personality that remained in the history of mankind.
Napoleon's personality has been a source of inspiration for novelists, poets, scientists, and eventually for film
directors. This interest was due to the influence that has had an emperor and his heritage.
In this article I will present, in particular the political career of Napoleon with the beginning, culmination and
decline. Analyzing the facts and decisions made by Napoleon we realize why he has had both successes and
failures, and researchers have vacillated in his appreciation .
19th-20TH CENTURIES brought a treatment of human personality ,,good” or ,,bad’’, what was changed after
the second World War when attempting an analysis of Napoleon's contribution to European history. After the '
60s you sec. XX researchers reviewed all the research about Napoleon and came to the conclusion that some
claims and beliefs not real or relevant sun. In fact it has come to the conclusion that the title ,,the greatest leader
of all time "doesn't represent Napoleon.
Through all these discoveries of authors, the subject is interesting and very current.

Cuvinte cheie: împărat, reforme, politică, război, Napoleon.

1
 Viața și activitaea lui Napoleon au reprezentat mereu interes. Mii de articole și lucrări ce îl
prezintă pe Napoleon au fost scrise de-a lungul istoriei. Dar cel maiimportant de specificat
este schimbarea atitudinii față de acest personaj.În diferite perioade această tratare a fost
diferită.
Sec. XIX-XX au adus o tratare a personalității din prisma omului ,,bun’’ sau ,,rău’’ ceea ce
s-a schimbat deja dupa ce cel de-al Doilea Război Mondial cînd deja se încerca o analiză a
contribuției lui Napoleon la istoria europeană. După anii 60 ai sec.XX cercetătorii au revizuit
toate cercetările despre Napoleon și au ajuns la concluzia că unele afirmații și convingeri nu
sun reale și nici relevante. De fapt s-a ajuns la concluzia că titlul de ,,cel mai mare conducător
al tuturor timpurilor’’ nu îl reprezintă pe Napoleon. Deci putem vedea că personalitatea
Napoleon a fost studiată destul de mult de cercetători care au venit și cu noi abordări asupra
lui Napoleon.
Franța a fost permanent un stat care a jucat un rol principal pe arena politică mondială.
Datorită unor conducători iscusiți, numiți de unii istorici ,,genii’’, a ocupat în nenumărate
rînduri rolul pricipal. Dar, la fel ca orice stat a avut periodele sale de glorie dar și de declin.
Aflată în ajunul unei mari revoluții, ce va marca istoria omenirii, Franța era un stat mai
degrabă ruinat decît o mare putere. Proasta gestionare a statului dusă de Ludovic al XVI-lea,
razboaiele costisitoare și ineficiente, criza financiară, revolta aristocrației au dus într-un final
la Revoluția din 1789. De fapt această revoluție a produs schimbări radicale în societatea
franceză iar situația Franței dupa revoluție era foarte șubredă și exista mereu pericolul unei
invazii din exterior. Iar în plan intern teroarea iacobilnilor a facut zeci de mii de victime.
Această situație confuză în care se afla societatea franceză era favorabilă pentru orcine deținea
o oarecare funcție să se afirme și să devină conducătorul așteptat de populație. Societatea
franceză avea nevoie de o speranță, de cineva care să aprindă această speranță, și acel cineva
nu a fost altcineva decît Napoleone de Buonaparte. El se considera ,,fiu al revoluției’’, dar
atitudinea s-a față de acest proces s-a schimbat în permanență, ca într-un final să spuna că
,,revoluția e cel ma mare rău ce se poate întîmpla într-un stat’’. Corsicanul cu origini italiene
ce va cuceri Europa și își va lăsa amprenta în istorie. Chiar de la primul său succes militar în
bătălia de la Lodi din 1796, Napoleon își prevedea un viitor strălucit ce va îl v-a ridica pe cele
mai mari culmi.1 Succesele sale militare din Italia (1796-1797) și din Egipt (1798-1799) i-au
adus gloria așteptată, iar într-o societate în care războiul era atracția principală, Napoleon a
fost văzut ca salvatorul națiunii. Prin lovitura de stat de la 18 noiembrie Napoleon devine
Prim Consul și conducătorul Franței.2 Visurile pe care le avea chiar de la prima s-a bătălie
erau foarte aproape de a se îndeplini. Doar că să fii conducătorul unei națiuni slăbite și
distrusă nu făcea parte din planurile lui Napoleon. Pentru a ridica Franța la nivelul de putere
europeană și mondială, Napoleon trebuia să întreprindă măsuri radicale.
Conform Constituției a III-a din 13 decembrie 1799 s-a stabilit Consulatul ca forma de
administrare și sa legalizat lovitura de stat Brumar.
Activitatea Cosulatului cu Napoleon ca Prim Consul începe prin edificarea unei puternice
națiuni ce v-a deveni principala forță în Europa.
____________________
1-Styles Adriana. Napoleon, Franța și Europa, Editura BIC ALL, pag.3 .
2- Ibidem-pag.5.

2
Cei 4 ani de consulat vor transforma Franța în totalitate. Bazat pe calitățile și energia lui
Napoleon economia, justiția, administrația, armata se modernizează și devin mult mai
eficiente.
Fabricile își deschid porțile, șomajul se reduce considerabil, drumurile, canalele sunt
refăcute, se construiesc spitale, soldele soldaților sunt plătite la timp (ceea ce v-a transforma
armata franceză în una atractivă pentru cetățeni). În 1800 se înființează Banca Franței.
Sistemul de conducere napoleonian reprezintă tipicul monarhiei absolute camuflate. Nopoleon
păstra întreaga putere și toate deciziile în propiile mîini, ceea ce era totodată și o problema a
acestui sistem.3
Constituția Anului X din 1802 îl aduce pe Napoleon în funcția de consul pe viață.
Administrarea statului civil intră în obligațiunile Ministerului de Interne , ale cărui diviziuni
și birouri s-au dezvoltat și pe parcurs au suferit diverse reorganizări în timpul Consulatului și
Imperiului. În obligațiile Ministerului se regaseau administrarea generală și locală, agricultura
și rezervele de hrană, comerț, meșteșuguri și manufacturi, lucrări publice, închisori,
bunăstarea publică ,educația, cenzura, arte și științe, finanțe locale, și înregistrarile, arhivele și
statisticile ministeriale.
Ministerul Poliței Generale avea obligația de a menține legea și ordinea, prevenirea și
înfruntarea rebeliunilor, aplicarea legilor de cenzură și să fie mereu pregătit de intervenții. Din
1804, Napoleon numește comisari de poliție în marile orașe dar și comisari locali. Toata
activitatea poliției era supreveghiată de Prefectura de poliție din Paris. Administrea unui stat
aflat în continuă dezvoltare reprezintă o provocare și un mare risc, dar Napoleon a știut cum
să gestioneze situațiile și să le transforme în favoarea sa. Personalitatea războinică a lui
Napoleon și planurile sale depindeau în totalitate de o economie puternică și în creștere
continuă, de aceea el a acordat o mare atenție acestei ramuri.
Cu o economie precară după revoluție, Napoleon s-a preocupat foarte mult de redresarea ei.
Colectarea taxelor era una din principalele surse de venituri ale satului, dar după ani grei de
revoluție și războaie costisitoare populația nu mai putea să-și îndeplinească atribuțiile de
contribuabili.
Pentru a remedia aceste probleme Ministerul de Finanțe a trecut printr-o serie de schimbări.
Îsărcinat cu implementarea unor reforme în economie a fost Gaudin fiind desemnat la
Ministerul de Finanțe (1799) post pe care la deținut pînă în 1814. Colectarea taxelor a
reprezentat una din pricipalele reforme pe care Gaudin trebuia să o implimenteze.
Reorganizarea colectării de taxe care se baza pe centralizarea controalelor și introducerea unui
registru de taxe mai complet și mai metodic ducea la o evidența mai strictă. La fel ca și în
timpul altor regi și împărați francezi, colectarea taxelor reprezenta unul din veniturile
pricipale ale statului.
Războaie necesită sume enorme de bani. Napoleon și-a asigurat un buget pentru toate aceste
activități prin reforme și acțiuni concrete în domeniul economiei.
Toată această muncă l-a dus pe Napoleon spre împlinirea dorințelor sale dar nu în totalitate.
Pentru că Napoleon dorea mai mult, iar pentru asta avea nevoie de sprijin. În sec. XIX
biserica avea o influiență mare asupra societății, iar Napoleon dorea să profite de acest lucru.
____________________
3-Ibidem,pag.50.

3
Chiar el spunea că ,,Religia creștină va fi întotdeauna sprijinul cel mai trainic al oricărui
guvern destul de abil pentru a ști să se servească de ea.’’ 4
Astfel, la 15 iulie 1801, Napoleon a încheiat un concordat cu Papa Pius al VII-lea, prin care
s-a pus capăt divergențelor de ordin religios dintre Franța și Papă. Conform Concordatului,
catolicismul a fost declarat religia majorității francezilor. Se lichida despărțirea bisericii de
stat, se restabileau sărbătorile religioase. Preoții, episcopii, arhiepiscopii erau numiți de
Papă.Statul asigura întreținerea slujitorilor cultului. Prin acest acord Papa recunoaște
legalitatea vînzărilor averilor bisericești, efectuate în timpul revoluției. Napoleon, în ciuda
nemulțumirii Papei a completat Concordatul cu un șir de articole organice, care reglementau
în amănunte raporturile dintre biserică și stat, ceea ce însemnă punerea bisericii sub controlul
statului, pentru ca interesele lui Napoleon primau. Napoleon a știut într-o mică măsură să
profite de puterea bisericii dar, datorită acțiunilor sale biserica franceză s-a separat în două
tabere:o minoritate care acceptă Constituția și o majoritate care o refuză, transformîndu-se
astfel în dușmanul Franței revoluționare.
Napoleon prin aceste reforme și-a atins scopul. Scopul de a readuce glorie Franței.
Această glorie nu s-a manifestat doar prin războaie și cuceriri dar și prin moștenirea lăsată de
Napoleon după era sa. Napoleon a transformat Franța, devenind un model pentru toate
celelalte state ale vremii.
Aspectul juridic al moștenirii lui Napoleon este reflectat în Codul Civil.Poate cea mai
remarcabilă reformă a sa.De fapt legislația și normele juridice ale noii societăți burgheze și-au
găsit reflectare în codurile napoleoniene.Toate aceste coduri au schimbat fața societății
dinaintea Revoluției. Pentru elaborarea codurilor a fost creată o comisie specială din patru
juriști, dirijată de Napoleon. Intrat în vigoare în 1804, bazat pe dreptul roman și pe legile
medievale, Codul Civil reprezintă și astăzi un reper pentru multe state. În Codul civil au fost
consfințite principiile de bază ale revoluției franceze: egalitatea cetățenilor în fața legii,
inviolabilitatea persoanei, libertatea conștiinței. Prin adoptarea acestui cod Napoleon a oferit
dominația economică deplină a burgheziei și a întărit pozițiile noilor proprietari, ceea ce îi
oferea și lui o susținere foarte mare. În anul 1808 a fost publicat codul comercial,care
reglemanta relațiile comerciale și în industrie în folosul burgheziei, iar în anul 1810 a fost
publicat codul penal, care prevedea pedepse aspre pentru atentatorii la proprietatea privată.
Promulgarea codurilor napoleoniene au jucat un rol important atît în interesele lui Napoleon
cît și a burgheziei. Napoleon a cîștigat un partener de mare încredere în burghezie, care de
altfel se afla în dezvoltare. Codul civil poate fi considerat cea mai importantă realizare a lui
Napoleon dacă privim din perspectiva relațiilor sale cu burghezia. Sprijinul obținut prin
intermediul promulgarii codurilor era foarte mare, iar Napoleon avea nevoie de acest sprijin.
Dacă analizăm impactul pe care l-a avut Codul Civil asupra societății și faptul că și astăzi este
actual, atunci putem considera că aceasta a fost cea mai mare realizare a lui Napoleon.5 Dar
dupa cum vedem dupa 1804 că principiile republicii nu prea contau, cosider că adoptarea
codului avea cu totul alte planuri decît cel anunțat oficial. Iar începînd cu 1802 acest lucru se
poate de observat.Napoleon prin aceste reforme a reușit să producă o schimbare,iar justiția a
devenit una durabilă prin implimentarea codurilor.
___________________
4-Ibidem,pag.40-46.

4
Într-un stat în continuă dezvoltare este necesar ca și sistemul educațional să se dezvolte în
același temp. Prevederile pentru educație în timpul revoluției duc la încercări de standartizare
prin ecoles centrales.Napoleon a urmat același principiu de reformare. Centralizarea
sistemului educațional s-a dovedit eficientă și era mai ușor de controlat. Napoleon a acordat
multă atenție școlilor primare. O inovație majoră efectuată de Napoleon a fost lycee în locul
ecoles centrales. Fiecare Curte de Apel urma să aibă cel puțin una din aceste noi școli.
Școlile comunale și cele private au fost și ele aduse sub controlul prefecților. În 1803, au fost
introduse consilii administrative în toate școlile secundare private, ceea ce a avut un efect
important asupra alegerii profesorilor.
Același principiu de control centralizat și de standartizare a fost extins și la înalta
educație,spre exemplu Ecole Normale Superieure din Paris.
Prin centralizarea învățămîntului și prin preocuparea față de acest proces s-au obținut
rezultate bune și de durată.
Reușind să producă o schimbare atît de radicală în societatea franceză, Napoleon considera
că poate avea mai mult. Napoleon era în ascensiune și știa că poate obține mai mult. De ce să
te mulțumești cu puținul cînd poți avea totul!
Reorganizînd la Dijon o armată de rezervă de 60 mii de oameni, Napoleon își reîntoarece
privirile către vechea jertfă, și anume Italia. Încurajat de Tribunat pleacă din Paris la 6 mai iar
după 11 zile reuşeşte să învingă inamicul, cucereşte barierele naturale şi în urma unor succese
ale generalilor Lannes şi Murat, în cîteva săptămîni intră în Milano. Situația era îngrijorătoare
și a nevoit Casa de Austria să se implice într-o confruntare cu francezii. Bătălia de la Marengo
aduce Austriei distrugeri imense dar şi condiţii de pace nefavorabile impuse de Napoleon. La
22 iulie anunţă încheierea armistiţiului din 15 iulie dintre armatele franceze şi austriece din
Germania şi Italia, dar neractificat de Curtea de la Viena.Franța redevine putere europeană iar
în octombrie 1801 două evenimente par a duce pentru multă vreme pacea pe continentul
european, au loc preliminariile păcii între Franţa şi Anglia, semnate la Londra (1 octombrie
1801) şi un tratat de pace încheiat la Paris dintre Franţa şi Rusia(8 octombrie 1801). Într-un
mod strategic , Napoleon uneşte Republica Cisalpină cu Franţa. La Amiens (25 martie
1802)este semnată pacea continentală. Prestigiul primului Consul este imens, se împlinea cea
mai mare dorinţă a lui , aceea de a fi recunoscut de către Anglia drept şef al guvernului
Franţei. Anglia restituie posisiunile cucerite timp de 10 ani de la Republică şi aliaţii ei.
În 1802 devine Consul pe viaţă, iar în 1804, împărat al francezilor şi a căutat să i se confirme
această funcţie, urmînd ca la 18 noiembrie să fie reconoscut de francezi şi sanctificat de către
Papă. Napoleon și-a atins scopul ceea ce îi oferea posibilitatea să meargă mai departe și să-i
calce pe urme lui Ludovic al XIV-lea, despre care spunea că a fost ,,singurul rege al Franței
care merită titlul de monarh’’. În 2 decembrie face un demers Angliei în favoarea păcii
generale, însă fără mari speranţe. Cu cîteva luni mai tîrziu, acceptă coroana de fier oferită de
Republica Italiană, aceasta îi permite să reunească teritoriul Genevei cu Franţa. Acţiunile
următoare, îi face pe austrieci să capituleze, lucru care a înfricoşat întrega Europă. Napoleon a
fost precaut şi cu armata rusă, înşelîndu-i cu o retragere strategică. Astfel prin bătălia de la
Austerlitz, Napoleon pune în dispoziţia sa doi suverani. De aici reuşeşte să fie recunoscut rege
al Italiei, Veneţia este înglobată în Regatului Italiei, iar Toscana, Parma şi Piacenza, revin
Imperiului Francez. Prusia cedează Marela ducat de Berg, pe care îl face cadou cumnatului
său, în favoarea Bavariei. Regii Bavariei şi Wurtenbergului, pe care i-a înălţat la demnitatea

5
de regi, electorul arhicancelar şi cel de Berg constituie Confederaţia Rinului şi îl declară pe
împărat ca şef. Prusia, bazată pe o sigură înţelegere cu Rusia cere Franţei să elibereze
Germania, îndrăzneală care a răsturnat monarhia regelui Frederic. Cucerirea Prusiei îl
angajează într-un război direct cu Rusia. Ajuns în Polonia, la Varşovia, o foloseşte ca pe un
instrument al politicii sale opresive, şi nu ca un eliberator cum era aşteptat. După mai multe
confruntări cu ruşii, Napoleon se stabileşte la Tilsit, urmînd aici să se semneze tratatul de
pace, unde s-au recunoscut calitatea de regi ai Neapolelui, Olandei şi Westfaliei fraţilor lui
Napoleon, şi măsurile cu privire la blocada continentală a Angliei. Mai tîrziu încep ostilităţile
cu Suedia.6 Aici Bonaparte ajunge la cel mai înalt punct hărăzit de destin, afirmat de forţa lui,
precum şi de gloria militară.Astfel, marele Imperiu al lui Napoleon cuprindea: Franţa în
graniţele sale naturale, plus teritoriile anexate ale Piemontului, Parmei, Toscanei, Statelor
Papale, Provinciilor Unite, şi după 1810, Olanda. State nominal independente, dar conduse de
francezi, aceste state tampon, apărau graniţele Imperiului. Aceste state satelit, cuprindeau în
diferite momente Elveţia, regatele Spaniei, Neapolelui şi Italiei, Confederaţia Germanică şi
Olanda. În Europa Răsăriteană, era Marele Ducat al Varşoviei plus un mic grup de state aliate
ca Saxonia. Dintre Marile Puteri, Austria, Prusia şi Rusia au fost din cînd în cînd, în sfera
directă a lui Napoleon. Implicate chiar şi Ţările Baltice.Statele Marelui Imperiu erau de două
categorii- ţinuturi anexate direct de Franţa, şi ţinuturi anexate de statele satelit, cu o oarecare
independenţă. Tratamentul cît şi influenţa napoleoniană era diferită, depinzînd de timpul cît o
anumită ţară era sub autoritatea sa.Acele teritorii germane şi italiene care au fost anexate mai
tîrziu nu au fost atît de profund afectate şi nici durabile de schimbările introdu-se de
Napoleon.
Statele satelite, nominal independente, aveau de fapt puţină libertate de acţiune.
Conducătorii lor erau strict supervizaţi şi instruiţi de Napoleon. Feudalismul fusese abolit mai
mult ca principiu legal, decît în practică continuînd dările feudale, şerbia, prestarea clăcii.
Structura socială rămînînd în mare parte neschimbată.7
Aşteptările lui Napoleon faţă de teritoriile anexate şi faţă de statele satelit erau diferite.
Teritoriile anexate erau tratate ca şi restul Franţei. Se bucurau de aceleaşi drepturi şi supuse
aceloraşi obligaţii sociale şi juridice, precum de a furniza recruţi şi de a plăti impozite.
Situaţia statelor satelite era alta. Prezentau o zonă tampon pentru a proteja graniţele Franţei.
Erau în primul rînd state militare vasale şi relaţia lor cu Napoleon era asemenea cu poziţia
unui „suveran războimic” medieval, care obţinea maximun de avantaje pentru o recompensă
minimă.
Aceste state asigurau aproape o treime din efectivele Marii Armate, sub forma trupelor
auxiliare, sprijinirea şi aprovizionarea armatei regulate, plus un tribut, ca semn al înfrîngerii.8
Motivaţia oficială pentru expansiunea napoleoniană era nevoia continuă de a proteja
integritatea teritorială a Franţei Revoluţionare faţă de atacurile „vechilor monarhii” şi noua
nevoie de a exporta Codul Civil, Concordatul şi alte binefaceri ale dominaţiei napoleoniene.O
monarhie universală era primul pas către realizarea visului îndelung nutrit al unui imperiu
universal constituit din state vasale aflate sub control francez.
________________
6-Ibidem, pag 50.
7-Ibidem, pag.61.

6
 Popularitatea care a ciştigat-o aici, şi afirmată ulterior s-a datorat succesului său militar.
Îi făcea pe soldaţii săi să-l adore, numai datorită unor victorii care îl făcuseră ilustru. Stimula
pe aceştea apropiindu-se de ei, îndemnîndu-i la depăşire de sine pentru a cîştiga teritoriului
inamicului, dacă a obţinut victorie nu era zgîrcit în laude şi promisiuni. Pe lîngă acestea au
mai existat şi alte aspecte care au demonstrat originalitatea sa şi prin care a reuşit să
cucerească întreaga Europă.În secolul XIX se schimbă natura războiului. Nu se mai
desfăşoară cu obiective limitate, anexarea unei mici provincii, adesea restituită după ce era
folosită ca element de negociere, pentru menţinerea echilibrului de forţe. Războiul limitat se
transformă într-un război total, în cazul Franţei are loc crearea a „naţiunii armate” franceze.
Lucru discutat şi acceptat parţial, serviciul militar obligatoriu, devine o realitate. Astfel într-
un timp limitat în Franţa erau sub arme un milion de oameni. Majoritatea celor înrolaţi
proveneau din familiile de ţărani săraci, dar într-o oarecare măsură implica oameni din toate
clasele sociale, lucru evident pentru naţiunea franceză declarată patriotă. Serviciul militar
obligatoriu este iniţiatorul unui amestec de elemente disparate, are loc înglobarea rămăşiţelor
vechii armate cu cea nouă. Soldaţii veterani au contribuit la introducerea ordinii în
organizarea haotică prezentă anterior. Într-un răgaz de pace (1800-1804) Napoleon
reorganizează armata care a fost divizată sub Directorat, lucru care nu permitea o acţiune
concentrată. Întrega armată a fost împărţită în grupuri de circa 25-30 000 de oameni, o parte
de cavalerie era păstrată separat, aşa cum era şi artileria de rezervă şi mai multe grupuri de
elită, dintre care cel mai important era Garda Imperială. Toată armata era sub controlul direct
şi unic a lui Napoleon, în calitatea sa de general comandant. Acesta îi va permite lui Napoleon
să realizeze unitatea de comandă cît şi flexibilitatea în acţiune.Fiecare unitatea avea un anumit
rol în cadru unui marş de companie, rol care putea uşor să fie schimbat în caz de necesitate.
La fel regimentele puteau fi transferate de la un corp la altul, infanteria sau cavaleria erau
trimise în misiuni de hărţuire sau manevrate circular pentru a ascunde mişcarea restului
trupelor. Într-o încleştare, cheia era flexibilitatea. Inamicul era atras într-o situaţie
nefavorabilă, pentru a-l angaja să-şi utilizeze toate forţele, după care urma atacul de învăluire
prin surprindere în spatele inamicului. Atacurile impentuoase cît şi urmărirea neîncetată,
aducea inamicului pierderi grele.
Erau tactici vechi dar executate reuşit.Dezvoltatrea tacticii implică folosirea „ordinii mixte”,
combinaţie de linie sau de coloană. Pentru o mobilitatea mai bună taberele au fost înlocuite cu
înnoptarea sub cerul liber. Armata în marş pentru care optează era uşor de desfăşurat şi
extrem de mobilă. Toate campaniile sale au fost duse cu armele Vechiului Regim. Muscheta
rămîne arma standart a infanteriei, cu gloanţe de plumb şi prevăzută cu baionetă, cu succese
limitate. Folosirea artileriei călare dă mai multă mobilitate tunurilor, cît şi noua practică de
concentrare a focurilor artileriei într-un baraj, pentru a deschide breşe în linia frontului
inamicului. Aceste le învăţase încă cînd era cadet de artelerie, cărora le rămîne fidel, motiv
pentru care nu acceptă noile inovaţii. 9
Strategiile de război pentru care era întotdeauna dispus să se laude, au fost apreciate şi
enunţate diferit.
_________________
8-Ibidem, pag 60.

7
Se afirmă că îşi plănuia campaniile şi bătăliile cu mult timp înainte şi în detalii minuţioase, şi
că le urma cu precizie. Unele reestimări sugerează că deşi avea formulat un plan general,
pentru o campanie sau pentru o bătălie, căuta şă vadă întregul tablou, pregătit să-şi ajusteze
planurile în funcţie de circumstanţele schimbătoare şi să profite de de erorile inamicului. Nu
era niciodată dispus să-şi împărtăşească planurile, moment care a slăbit ulterior structura de
comandă.
Relaţiile cu marina militară nu erau reuşite, şi nici nu înţelegea problemele navigaţiei, nici
chiar ostilitatea permanentă faţă de Anglia nu l-au impus să obţină un succes în acest
domeniu. Desigur Blocada Continentală a fost alternativa în acest scop.
După cum putem vedea prin reforme și printr-o politică externă abilă Napoleon a ridicat
prestigiul Franței dar și al sau la un nivel foarte mare. Franța a redevenit putere europeană iar
Napoleon cel mai puternic împărat. Această ascensiune s-a datorat în mare parte activității lui
Napoleon și al persoanelor sale de încredere.
După cum știm totul ce se întîmpla are un început și un sfîrșit,la fel și Imperiul constituit
de Napoleon , a avut o perioadă de înflorire și apoi a urmat una de decădere.Decăderea
Imperiului francez a avut loc datorită unor campanii nereușite și necalculate: campania din
Spania,campania din Rusia și campania de la Waterloo. Campania spaniolă la care a fost
implicată și Portugalia, a dus la pierderi enorme de soldați francezi şi de resurse, iar dacă
analizăm obiectivele urmărite în acestă campanie atunci putem vedea că erau utopice şi
imposibil de realizat.Campania din Rusia 1812 a avut loc datorită relațiilor tensionate.Ambii
se suspectau de scopuri expansioniste în Marea Baltică, Europa Centrală, și în
Balcani.Această campanie tot a fost eșuată pentru francezi.Și după bătălia de la Waterloo din
1815,Napoleon a abdicat de la putere și a fost exilat pe Insula Sf.Elena. Campaniile nereuşite
ale lui Napoleon se datorează și faptului că și celelalte state au trecut la modernizarea armatei.
Atît Rusia cît și Austria sau Anglia au pus ma mult accentul pe elaborarea tacticilor de luptă și
modernizarea armamentului. Dar cred că cel mai important aspect al infrîngerilor lui
Napoleon a fost supraaprecierea forțelor proprii și încăpățînarea de a asculta și sfaturile
persoanelor din anturajul sau. Campania din Spania dar și din Rusia au fost făcut cred că
dintr-un moft a lui Napoleon, fapt demonstrat prin eșecurile pe care le-a suferit. Au fost
campanii negîndite, de fapt pot spune că nu au fost în stilul caracteristic lui Napoleon. Această
decădere, după părerea mea a fost inevitabilă deoarece Napoleon deja era prea încrezut în
forțele proprii și prea tare subestima puterea celorlalte state.
Dacă analizăm un top al celor mai influiente personalități ale istoriei, realizat de unii autori,
îl putem regăsi pe Napoleon printre primele locuri. De fapt, aprecierea sa a oscilat de la
perioadă la perioadă, de la un curent politic la altul etc.. Dacă liberalii sec. XIX și XX îl
cosiderau un tiran care dorea să cucerească lumea la fel ca conaționalul și omologul sau
Ludovic al XIV-lea, atunci unii cercetători afirmă că Napoleon doar a apărat interesele
Franței. Și așa va fi mereu pentru cineva Napoleon v-a fi erou iar pentru altcineva doar un
tiran fără scrupule.
Personal nu cred că există genii în politică. Sunt doar persoane potrivite la locurile potrivite
înconjurate de un anturaj potrivit. Napoleon a avut noroc, la fel ca mulți alți regi, împărați,
domnitori, dar asta nu-i știrbește din capacitățile sale. Sunt pro Napoleon pentru că a reușit sa-
și urmeze visul și a reușit să și-l împlinească și pentru că a transformat fața Franței. Gloria
Franței dar si a sa personală a reprezentat principala motivație pentru a reuși.

8
Bibliografie:
1- Andrina Styles- Napoleon, Franța și Europa, Editura BIC ALL;
2-Max Gallo- Napoleon, Soarele de la Austerlitz, Editura ALLFA, 2012;
Surse web:
1- http://istoria.md/articol/185/Napoleon_I__Napoleon_Bonaparte_
2- http://www.istorie-pe-scurt.ro/napoleon-imperiul-napoleonian-si-europa-contemporana/