28, 11: Domnul îi va da tărie poporului Său,

Domnul Îşi va binecuvânta poporul cu pace.

„Se pare că cea mai desăvârşită dintre binecuvântări este pacea, pentru că pacea dă echilibru părţii
conducătoare din om. Omul care doreşte şi lucrează pacea se caracterizează prin aceea că are potolit felul
lui de viaţă”[19].

[19] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, V, 8

33,14: ocoleşte răul şi fă binele,

caută pacea şi mergi pe urmele ei.
„A spus la început câteva păcate în parte: clevetirea, viclenia, şi apoi a adăugat în chip cuprinzător tot
păcatul zicând: abate-te de la rău, adică fugi de tot răul, abate-te de la tot lucrul pricinuitor de păcat. Dar na
zis nici numai aceasta, ci a mai adăugat: şi fă binele. Căci când cineva nu face răul, nu face numaidecât şi
binele, sau când nu face nedreptate, nu şi miluieşte numaidecât. Şi când nu urăşte, nu şi iubeşte prin
aceasta. (Apoi) adaugă: Caută pacea şi o urmăreşte pe ea. N-a spus numai caut-o, ci şiurmăreşte-o, ca să
o
apuci pe ea”[42]. „Cu asta nu vreau să spun să urmăriţi pacea numai cu oamenii, ci şi cu Dumnezeu!”[43].
„Îndemnul citat n-a fost spus în legătură cu binele sau răul trupesc, cum cred unii, nici în legătură cu
lucrurile din afară, ci numai cu binele sau răul din punct de vedere sufletesc”[44]. Sau, mai exact, are în
vedere răul sub orice formă, căci şi printr-un rău trupesc atentăm la sufletul semenului. „Este cu neputinţă

să începi a face binele dacă mai întâi nu te-ai depărtat şi n-ai fugit cu totul de rău, după cum este cu
neputinţă să fii sănătos, dacă n-ai scăpat de boală, să fii într-o cameră călduroasă, dacă n-ai îndepărtat
deplin din ea frigul. […] Sus este pacea cea adevărată! Pentru că atâta vreme cât suntem legaţi în trup,
suntem legaţi de multe lucruri, care ne turbură. Caută, dar, pacea, care e dezlegarea de turburările din
această lume! Dobândeşte o minte liniştită, o stare sufletească neînvălurată şi neturburată, care să nu fie
clătinată nici de patimi, nici de dogmele cele mincinoase”[45].

[42] Ava Dorotei, Învăţături de suflet folositoare, IV, 4

[43] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, X, 6
[44] Origen, Contra lui Celsus, VI, 54
[45] Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, VIII, 10

36,11: Dar cei blânzi vor moşteni pământul

şi se vor desfăta întru belşug de pace.
Cei blânzi vor moşteni pământul: „pământul e arătat ca fiind tărâmul curat al cerului”[12]. „Sfântul
Grigorie de Nyssa: Iisus îi va numi pe aceştia fericiţi (Matei 5, 5). Când psalmistul spune: Cred că voi
vedea bunătăţile Domnului în pământul celor vii(26, 13), el nu are în minte pământul obişnuit, în care
totul
se naşte şi moare, ci un pământ transfigurat, de care moartea nu se mai apropie, în care nimeni nu mai
umblă pe calea păcătoşilor şi unde vicleşugul nu-şi mai află cărare”[13]. „Şi pentru că în Vechiul
Testament profetul David spunea adeseori că cei blânzi vor moşteni pământul, de aceea şi Hristos Îşi
urzeşte predica Sa şi cu cuvinte din vechiul Testament, cunoscute ascultătorilor Săi, ca să nu le spună
mereu cuvinte străine auzului lor”[14]. „Întru mulţimea păcii se va desfăta, după David, cel ce nu
primeşte
faţă de om, judecând nedreptate în inima sa, adică primind chipuri de ale duhurilor rele şi prin chipuri
cugetând păcatul; sau judecând rău în pământul inimii sale şi prin aceasta predând păcatului pe cele drepte.
Căci marii şi cunoscătorii părinţi au numit într-unele scrieri de ale lor şi pe draci, oameni, pentru facultatea
lor raţională”[15].

[12] Origen, Contra lui Celsus, VII, 29

[13] BBVA, p. 656
[14] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, XV, 3
[15] Isichie Sinaitul, Scurt cuvânt de folos sufletului şi mântuitor despre trezvie şi virtute, 149

71,7: În zilele Lui va răsări dreptatea

şi belşug de pace cât va sta luna pe cer.
Hristos „răsări-va în zilele Lui dreptate şi mulţimea păcii, cât va fi luna pe cer. Şi odată cu aceasta s-a
desfiinţat şi stăpânul nopţii, adică diavolul”[8]. „Şi întrucât pentru făcătorul de pace nimic nu este sucit şi
fără rost, el vede în întreaga Scriptură noian adânc de pace, aceasta chiar şi în pasajele care par a conţine
contraziceri şi nepotriviri între ele”[9]. Luna, reflectând lumina solară, închipuie falsa lumină, ca aceea cu
care diavolul caută să ne amăgească. Odată cu venirea lui Hristos, slava diavolului „trebuie să scadă şi să se
sfârşească pe încetul, odată ce mulţimea neamurilor se grăbea să urce spre pacea şi iubirea faţă de
Dumnezeu, prin întoarcerea spre ea şi prin credinţă”[10].

[8] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, II

[9] Origen, Comentariu la Evanghelia după Matei, II, 1
[10] Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, II

75,2: Locul Său s-a făcut întru Pace

şi locuinţa Lui în Sion;
„Pace în limba ebraică se spune Salem; aşadar, Pace e o traducere literală a cuvântuluiIerusalim, care s-a
numit mai întâi Salem (în vremea preotului Melchisedec – Facerea 14, 18-20), apoi Iebus (vezi Judecători
19, 10) şi mai apoi Ieru-Salem (fericitul Ieronim)”[4].
„Iar pacea înseamnă a nu avea nici un gând, bun sau rău”[5].

[4] BBVA, p. 699

[5] Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, II, 9

118, 165: Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi cărora nu le e piatră de poticnire.
„Cel ce păzeşte poruncile lui Dumnezeu nu se face piatră de poticneală oamenilor, pentru că nu este
sminteală nici în el”[100]. „Cei ce iubesc legea lui Dumnezeu se bucură de multă pace şi nu este sminteală
în ei. Fiindcă nu toate câte plac oamenilor plac şi lui Dumnezeu, ci câte par că nu sunt bune sunt foarte
bune prin fire, celui ce cunoaşte raţiunile lucrurilor li ale celor ce se petrec în făpturi”[101]. „Prin aceasta
face cunoscut tuturor şi vesteşte celor ce doresc mântuirea ca să urmărească, de e cu putinţă, neîncetat şi cu
bucurie bunul păcii cu ei înşişi şi cu toţi, alipindu-se cu o iubire prea dumnezeiască şi culminantă de cel
mai înalt bine dorit, înlăturând toată sminteala de toate, prin armonia binecredincioasă şi supremă a unora
cu alţii”[102].

[100] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 79
[101] Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 152
[102] Sf. Maxim Mărturisitorul, Scrieri despre cele două nevoinţe în Hristos, 8
119,7: Cu cei ce urăsc pacea eram paşnic; când le grăiam, fără pricină se războiau cu mine.
Omul înduhovnicit e şi făcător de pace, în pofida provocărilor din lume. „Pentru Ilarie, omul de pace este
prin excelenţă Hristos, care împacă cerul şi pământul prin sângele Crucii Lui (cf. Coloseni 1, 20)”[12].

[12] SEP 4/I, p. 305

124,5: Dar pe cei ce se abat pe căi strâmbe îi va duce Domnul cu cei ce lucrează fărădelege.
Pace peste Israel!
Pacea lui Hristos pogoară peste mintea văzătoare de Dumnezeu. „Psalmul prefigurează venirea erei
mesianice”[7].

[7] PSALM, p. 397

127, 6: şi-i vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel!
Hristos dăruieşte pacea sa minţii văzătoare de Dumnezeu.
„Psalmul are şi înţelesul simbolic al căminului ca receptacul al credinţei care aduce binecuvântarea lui
Dumnezeu”[11].

[11] PSALM, p. 398

147, 3: El, Cel ce pace a pus la hotarele tale şi cu fruntea grâului te-a săturat,
„Fericitul Ieronim: Vedeţi că nimic nu consună cu adevărul istoric. Care stâlpi ai porţilor, de vreme ce
acestea au fost distruse de duşmani? Care fii în tine, de vreme ce Ierusalimul va rămâne ca o casă pustie
460
(Luca 13, 35)? Care pace la hotare, de vreme ce prin cetate au trecut războaie? Care fruntea grâului, de
vreme ce se ştie că Ierusalimul nu are grâul cel mai bun? Toate acestea duc la concluzia că interpretarea
textului nu poate fi decât alegorică: stâlpii sunt profeţii inspiraţi de Dumnezeu, prin a căror poartă Vechiul
Testament intră firesc în cel Nou. Cât despre fruntea grâului, Domnul Iisus e bobul de grâu care a căzut în
pământ şi ne-a adus nouă roadă multă (cf. Ioan 12, 24)”[3].
Pace a pus la hotarele tale: SEP 4 traduce: El îţi pune drept hotare pacea şi explică: „Există şi interpretarea
mai banală: El pune la hotarele tale pacea. Am adoptat însă soluţia mai conformă cu comentariile Părinţilor.
De exemplu, Chiril al Ierusalimului: Regii neamurilor, care locuiesc într-un ţinut sau altul, îşi au limitele
stăpânirii lor. Numai adevărata sfântă Biserică universală are, în toată lumea, o putere fără limite.
Dumnezeu i-a pus, după cum este scris, pacea drept hotar (Cateheze, ed. Citta Nuova, 8, p. 44, apud
Mortari, nota ad loc.). ♦ [fruntea], lamura: literal: grăsimea. Cf. Ioan 6, 51 (Eu sunt Pâinea vie). Pentru
Augustin, aceasta denumeşte Pâinea coborâtă din cer (Ioan 6)”[4].

[3] BBVA, p. 783

[4] SEP 4/I, p. 343