Laborator

Examenul obiectiv la nasului + sinusuri paranazale

NARINOSCOPIA
Metodă de investigare a orificiilor narinare + vestibulele nazale, prin simpla ridicare a
lobului nazal cu degetul. Se face fără instrument și fără lumină chiar.
Examinatorul așează mana sa stângă pe fruntea bolnavului , în timp ce cu policele
aceleiașI mâini ridică lobulul nazal. Prin aceasta se poate observa vârful nasului, fața internă
aripilor narinare , columela.
Pot li constatate leziuni dermatologice, trauamtice, corpi străini.

RINOSCOPIA ANTERIOARĂ
Metodă de explorare a foselor nazale prin partea lor anterioară, cu ajutorul spectrului
nazal + luminii reflectate. Bolnavul este așezat în fața medicului cu capul în rectitudine. Se
introduce spectrul închis în narină șI se deschide cu delicatețe.
Nu se introduce prea mult, nici nu se deschide prea exagerat.
Ajută la depistarea vegetațiilor adenoide, secreții mucoase sau purulente, polipi.

RINOSCOPIA POSTERIOARĂ
Este o metodă de explorare a extremității posterioare a foselor nazale + observarea
cavumului + rinofaringele , care este prima porțiune a faringelui.
 Se face tot cu ajutorul luminii reflectantă, + oglinda de rinoscopie posterioară
 Bolnavul deschide gura încet, limba este în repaus
 Se apasă pe limbă în 2/3 din ea, șI se introduce oglinda încălzită (suprafața sticloasă spre
flacără)
 Se evită contactul oglinzii cu limba
 Nu se folosește oglinda dak arde
 Metoda poate induce reflexul de vomă
 Metoda pune în evidență secreții, tumefierea + mărirea în volum a corzilor de cornete

EXAMENUL OBIECTIV AL FARINGELUI

BUCOFARINGOSCOPIA
Este o metodă de examinare a faringelui , metodă facilă la adult , la copil este cu
probleme. Astfel se recurg la metode de imobilizare care presupune mâinile + picioarele.
 Vestibulului bucal-buze, gingii, dințI, obraji
 Cavitatea bucală pr-zisă-mucoasă, V-ul limbii, limba în jos, limba în sus
 Văl palatin, amigdale palatine, orofarigele

ACUMETRIA
Este o metodă care folosește vocea , diapazoanele pentru a cerceta audiția. Cea fonică
folosește vorbirea în câmp deschis șI măsoară distanța la care urechea testată poate auzi vocea
șoptită, de conversație sau strigată. Se face într-o cameră lungă de cel puțin 5-6 m. se
poziționează pacientul cu urechea lateral persoanei care rostește cuvinte simple cu silabe grave.
 Pacientul trebuie să recunmoscă acele cuvinte șI să le repete. Dak pacientul repetă
greșit sau deloc, examinatorul mai face un pas în față, rostind din nou.
La omul normal vocea șoptită se aude de la 6-9 m , iar cea de conversație de la 30 –40
de m.
Acumetria instrumentală utilizează niște instrumente care se numesc diapazoane.
Acestea sunt de 3 feluri:
1. tonalitate joasă(gravă)- 128-256 vibrații duble /sec
2. tonalitate medie-512-1024 v d/sec
3. tonalitate acută-1024-2048 v d /sec
Acestea sunt puse în mișcare prin ciupire sau lovire. Pentru explorarea funcției
urechii se vor folosii toate tipurile de diapzoane.
După aceea se va face explorarea audiției pe cale osoasă.
 Proba Schwabach- măsoară durata perceperii osoase (CO) prin aplicarea piciorului
diapazonului pe apofiza mastoidă. Normal este între 20-40 sec. Patologic ea poate apare
fie sub 15 sec-surditate de percepție , fie peste 40 șI reprezintă surditate de transmisie.
 Proba Rinne- compară audiția osoasă cu cea aeriană. Se pune diapazonul în dreptul
mastoisdei apoi se trece înaintea urechii. Normal CA este mai mare decât CO. Dar pot ele
pot fi reduse în proporții egale-surditate de percepție.
 Proba Weber- compară percepțIa osoasă la ambele urechi punând diapazonul pe vertex
sau pe frunte, strict pe linia mediană. Normal , sunetul se aude egal în ambele urechi. Dak
există surditate atunci sunetul se aude în urechea bolnavă.

Probele echilibrului static

1. Romberg- se face cu bolnavul în picioare , cu vârfurile picioarelor lipite , cu
mâinile pe lângă corp , ochii închiși. Atunci când închide ochii stabilitatea
bolnavului este nesigură, șI apare căderea care în vertijul labirintic se produce
constant de aceeașI parte. Centrul de greutate al corpului se îndreaptă spre
labirintul hipofuncțional.
2. Barre- bolnavul stă în picioare în fața canatului unei ușI sau ferestre.
Examinatorul ia k punct de reper urechea bolnavului șI urmărește oscilația
acesteia față de linia verticală din spatele bolnavului. K șI la prima probă,
înclinarea se face spre labirintul hipofuncțional.

Probele echilibrului dinamic

 Proba Unterberger- se face cu bolnavul care stă în picioare , în poziția de
drepți. el bate pasul pe loc cu ochii închișI. în tulburări labirintice se
observă o deviere laterală , sau o mișcare de rotație a corpului spre
labirintul hipovalent.
 Proba Babinski-Weil- bolnavul merge cu ochii legațI 5 pașI înainte, 5
pașI înapoi, de mai multe ori. Normal nu se deviază. Cel cu tulburări
labirintice , fie nu ajunge la destinație șI merge spre urechea hipovalentă
înainte șI de partea opusă înapoi.
Instilațiile
Reprezintă introdurecea în fosele nazale a unor substanțe medicamentoase apoase sau
uleioase sub formă de picături cu ajutorul unui picurator sau a unei pipete. Pentru a realiza corect
instilația , bolnavul trebuie să stea culcat pe spate cu capul în hiperextensie, șI să respire pe gură.
Se picură în narină câte 1-3 picături , șI se dă în stânga sau în dreapta capul
bolnavului. Se pot utiliza soluții vasoconstrictoare, apoase argentice coloidale, soluții pe bază de
antb, ntiinflamatorii.

Pulberizațiile
Se fac cu aceleașI medicamente , dar acestea se bagă cu ajutorul unui pulverizator.
Astăzi sunt flacoane sub formă se spray care împrăștie medicamentul.

Aerosolii
Reprezintă pulberizarea extrem de fină a particulelor medicamentoase cu ajutorul
unor aparate speciale. Aplicarea aerosolilor se face cu ajutorul unor măști sau canule
speciale(bucală, nazală). Medicamentele utilizate sunt pe bază de antibiotice , antiinflamatorii.
Numărul ședințelor este în nr de 6.

Inhalațiile sau fumigațiile

Respirarea de către bolnav a unor vapori de apă caldă în care se bagă medicamente
volatile. Înainte de adm acestora se dă vasoconstrictoare nazale sub formă de picături.
Pentru aceasta se folosește un vas special pentru a fierbe apa în care se toarnă
medicamentul când este în clocot. Se răcește șI se acoperă vasul cu un prosop prin cale bolnavul
respiră medicamentele.
Vaporii nu trebuie să ardă, iar capul nu se acoperă cu prosoape k sa nu se facă
congestie cefalică. Timpul suficient de 5-10 min.

Pensulațiile sau badijonările

Se fac de către medic cu ajutorul unui stilet cu port- vată care este băgat în soluție
medicamentoasă. Stiletul trebuie să ajungă până în rinofaringe , alunecând de-alungul planșeului
fosei nazale. Ele se înclină în toate direcțiile pentru a ajunge pe o S cât mai mare din mucoasa
nazală. Se folosesc pentru rinitele cr, medicamentule este lugol glicerinată.

Tamponamentul Anterior
Se face cu ajutorul unui spectru nazal , a unei pense Hartmann, sau a unei pense
auriculare șI a unei meșe de tifon de 30-50 c, șI lată de 1cm.
Tamponamentul este precedat de debarasarea foselor de cheaguri de sânge. Meșa se
apucă cu pensa de la 10 cm distanță de capătul proximal al ei șI se bagă în nas cât mai în fund
posibil. Cu ajutorul pensei se apucă din aproape în aproape de meșă șI se plicaturează din apoi
înainte șI de sus în jos pâna la nivelul narinei.
Tamponamentul trebuie să fie efectuat cu delicatețe, foarte strâns, compresiv. El se
aplică pe o fosă nazală sau 2 în funcție de sângerare.
Demeșarea se face trăgând de capătul introdus ultimul.
Tamponamentul posterior
Se pune atunci când sângerarea este posterior șI are rol important în asigurarea
hemostazei. În plus mai necesită o sondă subțire de cauciuc Nileton + un tampon confecționat
din tifon. Tamponamentul este legat în cruce la mijloc cu o meșă lungă de 25-30 cm care are 2
capete libere.
La tamponamentul unilateral sonda se bagă în fosa nazală care sângerează până ce
ajunge în faringe. Capătul ei faringian se scoate din gură cu o pensa. Tmponamentul posterior se
menține 3-4 zile , în funcție de gravitatea epistaxisului.

Puncția sinusului maxilar

Se face în scop terapeutic șI de diagnostic. Se face cu anestezie. Avem nevoie de ac,
tub de cauciuc, seringă Guyon, tăviță, lichid de spălătură.
Acul este introdrus în sinus prin meatul inferior , se extrage puroiul, se spală cavitatea
sinusală prin eliberarea lichidului de spălătură șI secrețiilor purulente prin meatul mijlociu. Fosa
nazală opusă este astupată prin intermediul aripei nazale cu degetul. Cu mana tine tăvița de
partea unde se face spălătura.
Bolnavul trage aer pe gură dă afară pe nas șI astfel se face eliberarea lichidului de
spălătură. După puncție se bagă un tampon cu vată pt a obstrua orif narinar.

Spălătura auriculară
Se face la nivelul conductului auricular în scopul eliminarii din acesta a corplor
străini endogeni, exogeni. Ea se mai poate face la nivelul casei timpanului cu ajutorul unei
canule speciale.
Se folosește o seringă guyon, de 100-150 ml , recipient pentru lichidul de spălătură ,
tăviță pentru scurs apa, șorț sau prosop.
Tava se pune sub ureche, se ține de pacient sau de un ajutor. Se umple seringa cu apă
care este la temp de 37-38*. Apoi se introduce lichid în ureche.

Instilațiile + baile auriculare

Pacientul este culcat cu urechea bolnavă expusă în sus șI în afară pentru a descoperi
mai bine meatul auditiv șI se toarnă în conduct substanța medicamentoasă, până la umplere.
Instilația presupune punerea picătură cu picătură pe fundul conductului.
Natura subst este diferită. De la preparate apoase , până la soluții apoase sau uleioase.
Medicamentele se introduc călduțe în ureche. Ele se repetă de 2-3x /zi.