FIZIOPATOLOGIA METABOLISMULUI LIPIDIC

ATEROSCLEROZA
Lipoproteine
• Complexe structurale alcătuite din lipide și apoproteine care
îndeplinesc funcția de transport a colesterolului, TG și fosfolipidelor în
plasmă
• Structura:
• Înveliș hidrofil (conține apoproteine, fosfolipide și colesterol neesterificat)
• Nucleu hidrofob – conține colesterol esterificat și TG
Electroforeza Ultracentrifugare

CHY care NU migrează electroforetic Chilomicronii (CHY)

preβ - LP (corespund cu VLDL) LP cu densitate foarte mică sau VLDL (Very Low
Density Lipoproteins)

β -LP (corespund cu LDL) LP cu densitate mică sau LDL (Low Density

Lipoproteins)

α-LP (corespund cu HDL) LP cu densitate mare sau HDL (High Density

Lipoproteins)
Fiecare clasă de lipoproteine are dimensiune, structură (compoziţie de lipide şi apolipoproteine)
şi funcţie diferită.

Cu cât raportul proteine-lipide este mai mic, cu atât densitatea este mai mică.
 Structura principalelor lipoproteine
Apo
aparitie B48 CII CIII E B100 AI AII
CHILOMICRONI intestin
+ + + + +
ANTEROGRAD
TRASPORT

VLDL ficat
+ + + +
ApoB

IDL ficat
+ +
LDL ficat
+
HDL ficat
+ + + + +
TRASPORT RETROGRAD
ApoA
 Funcția de transport a lipoproteinelor
Chilomicroni VLDL IDL LDL HDL

Transportă Transportă Transportă resturi Transportă Transportă

trigliceridele trigliceridele de VLDL care colesterolul de la colesterolul de la
exogene de la endogene de la ficat contribuie la ficat către țesuturile periferice
intestin spre țesut spre țesut adipos și formarea LDL țesuturile periferice către ficat
adipos și mușchi mușchi
 Apo-proteine
Clasa majora Funcţia
de
Apo-proteine
Apo A A I (HDL) Trasportul retrograd al colesterolului (LCAT – lecitin col.acyl
A II (HDL) transferase)
A IV (HDL, Chilo)
A V (HDL, TG)
Apo B B 48 (Chilomicroni) Legarea de LDL-R şi clearence-ul din circulaţie
B 100 (VLDL, IDL,
LDL)

Apo C C II Activarea LPL

C III
(in TRL)
Apo E Legarea de Remnant Receptor hepatic şi clearence-ul resturilor de
chilomicroni şi LDL
 Circuitul EXOGEN al lipoproteinelor (1)
Calea METABOLICă a CHY (Sistemul apo-B48)

CHILOMICRONII sunt sintetizați în

enterocite sub formă de
CHILOMICRONI nativi alcătuiți
din TG exogene, apo-B48 și
cantități reduse de colesterol și
fosfolipide.

CHILOMICRONII nativi pătrund în

circulația generală pe calea sistemului
limfatic și devin CHILOMICRONI
maturi prin preluarea apo-CII și
apo-E de la HDL.
Circuitul EXOGEN al lipoproteinelor (2)

CHILOMICRONII maturi ajung la

nivelul capilarelor țesutului adipos
și muscular, sub acțiunea LPL
activată de apo-CII, TG de la
nivelul CHILOMICRONILOR
sunt hidrolizati în AGL și glicerol.

AGL rezultați sunt utilizați astfel:

țesutul adipos →depozite de TG,
mușchiul scheletic și miocardul→sursă energetică.
 Circuitul EXOGEN al lipoproteinelor (3)

Pe măsură ce hidroliza TG
din structura CHILOMICRO-
-NILOR progresează, apo-CII
este transferată pe HDL, iar
resturile de CHILOMICRONI
sunt captate de către ficat prin
fixarea apo-E si apo-B48
pe receptorii celulari specifici LRP1.
Circuitul EXOGEN al lipoproteinelor (4)
La nivelul celulei hepatice resturile de CHILOMICRONI endocitate
sunt degradate în
• TG,
• colesterol
• fosfolipide
Produșii de degradare vor fi utilizați în principal în metabolismul
colesterolului (ex, sinteza de acizi biliari), dar și în sinteza de VLDL și
HDL.
Circuitul ENDOGEN al lipoproteinelor
• Deoarece aportul de lipide prin dietă nu este constant, calea endogenă
furnizează TG pentru necesitățile energetice tisulare.
• Circuitul endogen cuprinde sistemul apo-B100 sau non-HDL și
sistemul apo-AI sau HDL.

• Sistemul apo-B100: cuprinde clasele de lipoproteine VLDL, IDL și

LDL
Calea METABOLICĂ a VLDL (pre-β)

Ficatul sintetizează TG endogene pe care le încorporează în VLDL

native împreună cu:
• apo-B100
• cantitate mică de colesterol
• fosfolipide.
• VLDL native → în circulație primesc apo-CII, apo-E de la HDL,
→VLDL mature→la nivelul capilarelor țesutului adipos și
muscular→ hidrolizate de LPL (similar CHY) →AGL și glicerol.
• Pe măsură ce hidroliza TG avansează, apo-CII este transferată pe
HDL, iar resturile de VLDL, numite IDL, pot fi catabolizate pe 2
căi:
• 50% din IDL sunt convertite în LDL prin transferul apo-E către HDL
și hidroliza TG sub acțiunea lipazei hepatice (LH)
• 50% din IDL se fixează pe LRP1 cu ajutorul apo-E și vor fi
endocitate/prelucrate hepatic într-o manieră similară cu resturile de
CHILOMICRONI
Calea metabolică a LDL
LDL format în plasmă este catabolizat pe 2 căi:
• cale specifică dependentă de LDLr - la nivelul ficatului/țesuturilor
extrahepatice
• cale nespecifică independentă de LDLr la nivelul
monocitelor/macrofagelor
Calea specifică dependentă de LDLr
• Asigură captarea (lentă) a 70% din LDL plasmatic de către ficat și
țesuturile extrahepatice –
• glandele suprarenale și gonade preiau LDL prin endocitoză mediată de
receptori.
• apo-B100 se fixează pe LDLr care sunt receptori specifici cu afinitate ↑
pentru LDL
• LDLr sunt supuși unui fenomen de reglare prin mecanism feed-back (-).
• La nivelul endozomilor, complexul LDL-apoB100/LDLr este desfăcut
• LDLr sunt reexprimați pe suprafața celulară.
• La nivelul lizozomilor LDL este degradat în colesterol neesterificat,
fosfolipide și aminoacizi.
Calea nespecifică independentă de LDLr
• Asigură captarea (mai rapidă) a 30% din LDL plasmatic modificat (care
prezintă alterări ale componentelor proteice sau lipidice de tipul acetilării
sau glicozilării) de către monocitele/macrofagele ce exprimă receptorii de
tip SR-A (Scavenger Receptor class A).
• SR-A sunt receptori nespecifici, cu afinitate ↓ pentru LDL și care nu sunt
supuși fenomenului de reglare prin mecanism feed-back (-)→ ei permit
macrofagelor să se încarce cu colesterol → “celulele spumoase” de la
nivelul plăcilor de aterom.
ATEROSCLEROZA
Ateroscleroza reprezintă procesul progresiv de depozitare la nivelul intimei
arteriale de lipide, macrofage, leucocite, limfocite, matrice extracelulară,
celule musculare netede.

Ateroscleroza se produce la nivelul arterelor mari şi medii și mai puțin la

nivelul venelor.
Condiții care favorizează apariția plăcilor de aterom la nivelul arterelor sunt:
- Regimul presional
- Prezența turbulențelor (alterarea fluxului laminar)
- Prezența oxigenului care oxidează LDLc
Ateroscleroza
Ateroscleroza
• Peretele arterial normal - dinspre interior spre exterior:
- endoteliu (strat celular aflat în contact direct cu fluxul sanguin);
- intima (fibre elastice, colagen, proteoglicani);
- media (celule musculare netede - controlează diametrul vasului şi
presiunea sângelui);
- adventicea (ţesut conjunctiv ce separă peretele vascular de ţesutul
irigat de vasul respectiv).
Structura peretelui arterial normal
Apariţia plăcii de aterom este legată de existenţa a două condiţii patologice:

• Disfuncţia endotelială- modificarea proceselor biochimice, fiziologice ale

endoteliului. Endoteliul va exprima molecule de adeziune ( VCAM, ICAM,
JAM etc)

• Stressul oxidativ- producerea în exces de substanţe cu potenţial oxidant

raportat la producerea de substanţe cu rol antioxidant, dezechilibru ce poate
conduce la leziuni celulare.
Endoteliul–menţine homeostazia vasculară prin:
• (-) adeziunii leucocitare la endoteliu
• Vasoconstricție/vasodilatație
• modularea proliferării şi migrării celulelor musculare netede
• trombogeneză / fibrinoliză
Disfuncția endotelială
LDL
Se consideră că ateroscleroza este inițiată de afectarea endoteliului vascular urmată de disfuncție endotelială. Factorii de risc
enumerați reprezintă cauze generale care se pot și asocia.

Condiții patologice ce induc stress oxidativ şi disfuncţie endotelială:

Dislipidemie (↑ TG, LDL, ↓ HDL, fenotipuri lipoproteine – LDL mai mici şi mai dense care pot penetra mai uşor peretele
vascular).

hiperglicemie cronică

insulinorezistenţă

modificarea fluxului laminar prin HTA şi modificările de calibru vascular

 Radicali liberi precum specii reactive de oxigen
 Variații genetice;
 Nivele plasmatice crescute de homocisteină;
 Boli infecțioase precum herpes virus sau Chlamydia pneumoniae
 Deficit de sinteză a NO
Speciile reactive de oxigen (SRO) sunt produse de către enzime de la nivelul peretelui vascular inclusiv NADPH oxidaza (
NOX ), xantin oxidaza, și NO sintetaza. Familia NOX, care este exprimată de către neutrofile, monocite, VSMC, celule
endoteliale, fibroblasti, macrofage și celule mastocitare reprezintă o sursă importantă de SRO în peretele vascular.
Activitate anormală a NOX se observă în disfuncția endotelială ceea ce conduce la supraproducție de SRO, inclusiv anionul
superoxid (O 2 − ), care promovează mai departe disfuncția endotelială prin:
 Apoptoza celulelor endoteliale
 Vasoconstricție
 Peroxidarea lipidelor
 Proliferare celulară
 Formare de izoprostan
!!!
O 2 − reacționează cu NO negativându-i efectele cardioprotective și determinând formare de noi SRO sub formă de
peroxinitrit .

SRO modulează multe procese implicate în ateroscleroză precum:

 inflamația
 apoptoza,
 Replicarea VSMC,
 angiogeneza,
 Turnover-ul matrixului
Din aceste motive se consideră că expresia și/sau activitatea crescută a NADPH oxidazei are rol important în ateroscleroză
Disfuncția endotelială- deficit oxid nitric
Endoteliul – păstrează tonusul vascular – eliberare de substanţe:

• cu rol vasodilatator (oxid nitric, bradikinina, prostaciclina)

• cu rol vasoconstrictor (endotelina, angiotensina II, tromboxan A2)

În general, disfuncţia endotelială este semnalizată de scăderea bioactivităţii oxidului nitric

- dezechilibrarea balanţei între sinteza endotelială şi degradarea moleculei de oxid nitric.

NO reglează multe aspecte ale homeostaziei cardiovasculare, inclusiv presiunea vasculară și

fluxul, contracția musculaturii netede, inflamația, activarea plachetară și este cunoscut
ateroprotectiv.
Rolurile oxidului nitric
Oxidul nitric (NO):

• mediază vasodilataţia

• ↓ permebilitatea endotelială

• (-) modificările oxidative ale LDL

• (-) adeziunea endotelială și infiltrarea subendotelială monocite, leucocite

• (-) aderarea și agregarea plachetară

• (-) migrarea şi proliferarea celulelor vasculare musculare netede

Deficitul de sinteză a oxidului nitric
NO se sintetizează în celulele endoteliale prin oxidarea L-Argininei sub acţiunea
enzimei NO-sintetază-endotelială (e-NOS). NO difuzează în celulele musculare
netede, unde activează Guanilat-ciclaza, care determină defosforilarea GTP la
GMPc - creşte GMPc intracelular - inducerea relaxării musculare vasculare
(vasodilataţie).

Pentru sinteza NO este necesară prezenţa cofactorului TH4 (tetrahidrobiopterina).

Mecanismele moleculare din spatele deficitului de sinteză al NO este încă neclar
dar studii recente sugerează că modificări în activitatea și reglarea NO sintetazei
prin cofactorul ei, TH4 sunt implicate.
eNOS este localizată în caveole (microdomenii la nivelul membranei plasmatice a celulelor endoteliale), legată
de proteina Cav1 (caveolină), proteină ce inhibă activitatea enzimei NOS.

Eliberarea calciului intracitoplasmatic şi formarea complexului Ca-calmodulină în celulele endoteliale are ca

efect desfacerea legăturii Cav1- eNOS şi activarea enzimei.

Sub acţiunea PKB (proteinkinazei B) are loc fosforilarea de tip serină a eNOS cu activarea enzimei. Fluxul
laminar (fiziologic, cu o forţă de forfecare ↓), valori normale insulina, HDL – fosforilare NOS la serina 1177 –
fosforilare fiziologică.
Scăderea biodisponibilităţii NO este una din cele mai precoce modificări ce
caracterizează disfuncţia endotelială.

În anumite condiţii, eNOS poate deveni proaterogenică, catalizând formarea de

specii reactive de oxigen – DECUPLAREA NO sintetazei.

eNOS este formată din două domenii:

Domeniul reductază care are rolul de a genera electroni prin dehidrogenarea
NADPH
Domeniul oxidază care preia electronii şi catalizează oxidarea L-argininei.
Prin decuplarea NOS electronii din domeniul reductază sunt dirijaţi spre
oxigenul molecular şi nu spre L-arginină, rezultând anionul superoxid
-SRO.

Decuplarea eNOS este determinată de:

-Fosforilarea NOS la nivelul treoninei 495
- Pierderea fluxului laminar
- formarea de citokină IL8 la nivelul leziunii aterosclerotice
- ↓ HDL
SECVENŢE PATOGENICE ÎN
ATEROSCLEROZĂ
LDL traversează endoteliul (permeabilitate ↑ ca urmare a disfuncţiei
endoteliale).

LDL se fixează de proteoglicanii de la nivelul intimei arteriale (principalii

purtători de sarcini electronegative).

Cantonarea în intima arterială este favorizată de modificările structurale

suferite de LDL ca urmare a stressului oxidativ, dar și a celorlalte
modificări ale homeostaziei (ex – hiperglicemie cronică în diabetul
zaharat – glicozilare neenzimatică)
Oxidarea LDL colesterol
• LDL oxidat/glicozilat are proprietăți citotoxice inducând disfuncție endotelială
prin
1. sinteza de către celulele endoteliale de factori chemotactici ( Ex- MCP-1 –
monocyte chemoatractant protein-1)
2. Sinteza de citokine proinflamatorii (IL-1, TNFα) și inhibitori ai motilității
macrofagelor
3. Expresia de molecule de adeziune ( VCAM-1- vascular cell adhesion molecule-
1, selectina P și selectina E)

• Monocitele atrase de factorii chemotactici ( MCP-1) aderă la celulele endoteliale

și migrează la nivelul intimei.
• Monocitele se maturează și se transformă în macrofage.
Migrarea și activarea monocitelor
Activarea macrogfagelor
Macrofagele fagocitează LDL oxidat/glicozilat şi se activează.

Macrofagele activate eliberează chemokine şi citokine proinflamatorii,

ce atrag în focar noi monocite, leucocite.

În condiţii fiziologice, după fagocitoză macrofagele părăsesc leziunea

însă la nivelul leziunii aterosclerotice, se eliberează inhibitori ai
motilităţii macrofagelor
Captarea LDL oxidat de către macrofage
LDL oxidat nu este recunoscut de receptorii nativi pentru LDL (LDL-R)

LDL oxidat este captat de macrofage prin intermediul receptorilor scavenger. (A and B1, and CD36)

SREBP este un factor transcripţional nuclear cu rol în reglarea c% celulare a colesterolului.

Fiziologic, pentru a preveni supraîncărcarea celulară cu LDL numărul LDL-R este reglat printr-un
mecanism de down-regulation (mecanismul de feed-back, colesterol dependent, al SREBP -
sterol–regulatory–element–binding–protein).
Dacă celula prezintă o c% adecvată de colesterol, SREBP se găseşte în stare
inactivă la nivelul membranei reticulului endoplasmic.
Dacă nivelul celular al colesterolului scade, SREBP este translocat către
aparatul Golgi, unde are loc activarea SREBP.
SREBP activat se translatează la nivel nuclear unde activează genele care
codifică:
- expresia receptorilor nativi pentru LDL-colesterol;
- expresia enzimei HMG-coA-reductaza (hidroxi-3-metil-glutaril-coenzima A
reductaza) (controleză rata de sinteză a colesterolului. )
Captarea LDL la nivelul macrofagelor
Captarea LDL prin intermediul receptorilor scavenger – mecanism
independent de controlul SREBP - permite supraîncărcarea
macrofagelor cu LDL şi transformarea lor în celule spumoase.

Acumularea de celule “spumoase” la nivelul intimei încheie prima etapă

în fenomenul de ateroscleroză, respectiv formarea striurilor lipidice.
Placa de aterom- formarea striurilor lipidice
Macrofagele activate şi celulele endoteliale eliberează citokine proinflamatorii care induc
secreţia factorilor de creştere (VEGF, PDGF, IGF, TGF-beta).

Sub acţiunea factorilor de creştere, celulele musculare netede de la nivelul mediei

migrează la nivelul intimei, proliferează şi sintetizează matrice extracelulară (colagen,
elastină, proteoglicani).

Celulele musculare netede se încarcă, de asemenea, cu lipoproteine şi se transformă în

“celule spumoase”.

Se formează, astfel, placa de aterom formată dintr-un miez de celule “spumoase” şi un

înveliş de celule musculare netede şi matrice extracelulară
Apoptoza celulelor spumoase
În timp, celulele “spumoase” suferă procese de apoptoză, cu generarea la nivelul
plăcii de aterom a unui miez de colesterol esterificat şi neesterificat şi resturi
celulare.

Macrofagele activate, celulele endoteliale şi celulele musculare netede continuă să

secrete factori chemoatractanţi, citokine proinflamatorii, factori de creştere →
placa de aterom creşte în timp.

Persistenţa factorilor declanșatori (hiperglicemie, dislipidemie, etc) întreţine

procesul inflamator şi procesul de sinteză a matricei extracelulare, cu evoluţia
plăcii de aterom.
Placa de aterom stabilă
Placa de aterom instabilă
Structura plăcii de aterom
Aspecte legate de stabilitatea plăcii
• La nivelul plăcii de aterom pot fi evidenţiate următoarele componente:

- un miez de colesterol esterificat şi neesterificat rezultat prin moartea celulelor

“spumoase”;

- miezul este înconjurat de celule “spumoase” (rezultate prin încărcarea lipidică a

macrofage recrutate în timp şi a celulelor musculare netede), macrofage şi celule
musculare netede;

- la periferie, placa prezintă o capsulă fibroasă formată din colagen, proteoglicani,

elastină etc. şi matrice extracelulară secretată de celulele musculare netede migrate
la nivelul intimei;
Proteinazele extracelulare sunt supraexprimate în placa de aterom în toate stadiile de
dezvoltare.
Matrixmetaloproteinazele (MMP) sunt o familie de 23 proteine care degradează direct
componentele matrixului extracelular și sunt eficiente la pH neutru.
Ele toate au un nucleu catalitic care conține Zn2+, sunt produse ca și proforme și au
nevoie de activare proteolitică intra sau extracelulară și sunt inhibate de unul sau mai
mulți din cei 4 inhibitori ai MMP, TIMP ( tissue inhibitor of MMP) .
Cele mai multe MMP sunt secretate ca și pro-proteine și sunt activate proteolitic de
către alte MMP, de serin proteaze precum plasmina, kalicreina chemaze si triptaze sau
de către cistein proteinaze precum catepsinele.

Macrofagele activate eliberează metaloproteinaze.

MMP pot fi activate și de către speciile reactive de oxigen și oxid nitric.

S-a demonstrat participarea directă a MMP în creșterea și stabilitatea
plăcii de aterom.
MMP favorizează ruperea plăcii prin degradarea matrixului extracelular.
Pierderea colagenului din capișonul plăcii reduce rezistența în timp ce
absența colagenului din miezul plăcii permite transferul stresului
hemodinamic către capișon în timpul ciclului cardiac.
Ambele aspecte favorizează ruptura plăcii.
Doar MMP - 1, MMP -2, MMP - 8, MMP - 13, și MMP – 14
degradează activ fibrele de colagen intacte și au un rol special în
slăbirea rezistenței plăcii de aterom.
Placa de aterom ruptă
• În cursul evoluţiei aterosclerozei, se poate produce ruptura capsulei
fibroase care înconjoară miezul lipidic, rezultatul fiind declanşarea
procesului de tromboză.

• Factorii de coagulare sanguini iau contact cu factorul tisular

(tromboplastina tisulară, proteină procoagulantă) exprimat de celulele
“spumoase” şi macrofage  coagularea pe calea extrinsecă.
• Un alt mecanism care duce la declanşarea procesului de tromboză este
erodarea plăcii de aterom, proces datorat apoptozei celulelor endoteliale.

• Prin apoptoza celulelor endoteliale se eliberează în circulaţie şi la suprafaţa

plăcii de aterom fosfatidil-serină (substanţă puternic (+) a factorului
tisular)→ declanşarea coagulării pe calea extrinsecă.

• Tromboza suprapusă îngustării lumenului vascular prin prezenţa plăcii de

aterom produce stenoză vasculară. O stenoză importantă sau completă a
unei arterei are drept consecinţă infarctizarea teritoriului deservit de
respectiva artera.
Clasificarea tipurilor de plăci:
1. Plăcile cu miez lipidic necrotic mare, conținut mare de celule
inflamatorii și capișon fibros subțire este denumită placă instabilă
2. Placile cu miez lipidic necrotic mic, cu cantitate mică de celule
inflamatorii și capișon fibros gros este denumită placă stabilă
Placa instabilă se rupe mai ușor decât placa stabilă.
Consecințele rupturii plăcii de aterom
Ruptura unei plăci poate conduce la:
1. Formarea unui tromb care poate ocluza lumenul vascular
provocând simptomele IMA sau AVC.
2. Rupere urmată de restabilizarea plăcii și vindecarea rupturii. Acest
aspect are și un “preț” deoarece placa “vindecată ” este mai mare și
episoadele repetate de ruptură a plăcii urmate de vindecare sunt
asociate cu o incidență mai mare a unui eveniment fatal.
Vindecarea rupturii plăcii de aterom
Ruptura plăcii se poate vindeca prin regenerare sau cicatrice. Ambele
variante conduc la creșterea dimensiunii plăcii.
• În timpul procesului natural de reparare este eliberat TGF – β care
stimulează VSMC să producă țesut conjunctiv și componente ale
matrixului extracelular esențiale pentru reticularea capisonului.
• Trombina care este eliberată în timpul formării trombului este un
stimulator al creșterii VSMC și este fundamental pentru formarea
capișonului .
• sub acţiunea factorilor de creştere, la nivelul plăcii de aterom se
dezvoltă plexuri vasculare aflate în conexiune cu vasa vasorum care
asigură irigarea plăcii de aterom; aceste plexuri vasculare furnizează o
mare suprafaţă de trecere a celulelor proinflamatorii spre placa de
aterom;

• la nivelul plăcii se pot observa microcalcificări rezultate prin moartea

celulară; microcalcificările contribuie la pierderea elasticităţii
vasculare.
Consecințele evoluţiei plăcii de aterom
• Placa de aterom evoluează lent, determinând modificarea peretelui vascular şi a
elasticităţii vasculare.

• Din cauza ↑ plăcii de aterom, structurile musculare ale peretelui vascular (media)
adiacente plăcii se dilată (fenomen de remodelare), ca adaptare la îngustarea lumenului
vascular.

• În timp, această dilatare duce la apariţia anevrismelor - peretele vascular este friabil,
lipsit de elasticitate » hemoragii prin ruptura anevrismului arterial.

• În timp, remodelarea prin dilatarea mediei nu mai reuşeşte să compenseze creşterea plăcii
de aterom  îngustarea lumenului vascular (consecințe clinice: angină, claudicație)
Ateromatoza întreține procesul aterogenetic
• Prin modificarea lumenului vascular, fluxul sanguin prin vas nu mai este laminar.

• În condiţii normale, fluxul sanguin laminar:

- (-) expresia moleculelor de adeziune la nivelul celulelor endoteliale

- induce activitatea NO- sintetazei constitutive
- (-) apoptoza celulelor.

Pierderea acestei caracteristici a fluxului sanguin (curgerea laminară) contribuie la

inducerea disfunctiei endoteliale si întretinerea procesului de aterogeneza
• La nivelul plexului vascular al plăcii de aterom pot apărea leziuni, cu microhemoragii 
activarea hemostazei.

• Trombocitele implicate în acest proces prezintă receptori pentru LDL oxidat.

• Prin contactul cu LDL oxidat, trombocitele se activează şi secretă factori de creştere, citokine
proinflamatorii, trombină.

• Tombina induce proliferarea celulelor musculare.

• În aceste condiţii, se întreţin procesul inflamator şi procesul de sinteză a matricei extracelulare,

cu evoluţia plăcii de aterom.