Analiză de discurs – Michelle Obama

IANUARIE 22, 2015 ~ ANDRADAMOCAN

Pentru că suntem în febra discursurilor acide, pentru că nu de mult am încheiat o
campanie mai mult sau mai puțin iscusită din punct de vedere al comunicării, cred că merită
făcută o analiză a unui discurs de o naturalețe și modestie copleșitoare.

Am ales spre analiză discursul primei doamne a Statelor Unite ale Americii –Michelle
Obama, rostit în cadrul Convenţiei Naţionale Democrate, în Carolina de Nord, marţi seara, 4
septembrie 2012.
Este vorba de convenţia în cadrul căreia Barack Obama a fost numit oficial candidatul
acestui partid la preşedinţia Statelor Unite ale Americii.
Michelle Obama este prima doamnă a Statelor Unite ale Americii, soţia lui Barack Obama.
Discursul este unul politic, de susţinere a soţului ei în lupta electorala împotriva lui Mitt
Romney, pentru preşedenţia statului.
În cadrul discursului avem atât comunicare verbal, cât şi nonverbal; avem comunicare
directă între Michelle Obama şi cei prezenţi în sală, dar şi comunicare mediată între aceasta şi
telespectatori sau cititorii articolelor din zilele următoare (prin ziarele) care au transmis mai
departe mesajul. Desigur, este vorba de o comunicare de masă, mai exact de una politică.
Discursul său fiind unul electoral, în fapt, se adresează tuturor cetăţenilor americani,
cerându-le indirect să acorde votul său preşedintelui în funcţie. Limbajul folosit este unul simplu,
familial, deoarece se adresa persoanelor aparţănând tuturor păturilor sociale şi tuturor nivelelelor
de studiu. Nu folosesşte cuvinte sofisticate, nici prea greu de înţeles; totul este simplu şi concis,
ca într-o discuţie între două prietene; dar, să ne reamintim, discursul este unul politic, electoral,
având ca scop convingerea americanilor de a-l vota pe Barack Obama ca preşedinte, pentru a
doua oară. Cu toate acestea,cuvântul “votaţi” nu apare nici măcar o singură dată în acest discurs,
ci se foloseşte de termini precum “aveţi încredere în el”, “merită încrederea ţării”, “este nevoie
să ne reunim din nou şi să pledăm pentru un om în care putem avea încredere”. Prima doamnă
încearcă să îl facă pe soţul ei să pară cât mai uman, cât mai tangibil. Doreşte să îi determine pe
americani să se identifice în persoana lui Barack sau în persoana ei. Faptul că asociază această
funcţie cu ea, faptul că sugerează că şi ea primeşte anumite răspunderi, prin alegerea soţului ei ca
preşedinte, convinge şi este un atu pentru soţul ei, deoarece FLOTUS (First Lady of United
State) depăşeşte cu 13% popularitatea soţului ei, reuşind să adune 69% puncte favorabile în
rândul americanilor (după un sondaj Washinton Post – ABC, realizat în perioada 4-7 octombrie
2012).
Privind elementele de constructive şi de coeziune, avem un act de comunicare autentic,
construit deliberat şi orientat către receptor, un produs verbal elaborate, caracterizat prin coerenţă
şi coeziune textuală. Coeziunea este data de umătoarele conjucţii, adverbe şi locuţiuni (sau
echivalente) : “and” , “but back when”, “while”, “before”, “because”, “but when”, “that’s when”,
“and every (semester)”, “after so many”, “that’t how” etc. Se folosesc şi substitute, printre care
“he”, “we”, “this”, “the same”, “who”, precum şi recurenţa : “we learned about”, “I’ve seen it
in”, “every day” etc. Prin acestea se relizează conexiunile între propoziţii şi fraze, creând un tot
unitar armonios.
Foloseşte şi elemente de retorică, care o apropie şi mai mult de ascultători : “you see”.
Practic, discursul primei doamne este o poveste despre experienţa ei : începe cu
experienţa trăită în mandatul soţului său, continuă cu povestea copilăriei ei, apoi face trimiteri
către experienţa soţului ei, iar ceea ce urmează – cea mai mare parte a discursului – vorbeşte
despre familia ei (soţul şi cele doua fiice), făcând trimiteri şi la partea de început a discursului
său, când a vorbit despre tatăl său şi bunica lui Barack. Povestea ei are o înşiruire logică
aevenimentelor şi fiecare părere este susţinută de argumente, fiecare argument având o oarecare
bază în experienţa de viaţă a celor doi. Practic, de fiecare data când îşi arăta încrederea pe care o
are în soţul ei, motiva prin exemple care îî determina pe americani să se identifice cu
preşedintele: au avut un nivel de trai modest; părinţii lor nu au avut studii, dar au apreciat că
trebuie să îi trimită pe ei la studii; la prima lor întâlnire, Barack a venit cu o maşină veche, care
avea o gaură în uşa; şi multe alte întâmplări menite să îi umanizeze pe cei mai puternici oameni
ai Americii. Asul din mânecă se rezumă tocmai la aceste neajunsuri financiare, care, subliniază
Michelle Obama, au fost completate de iubirea primită fie de la părinţi, fie de la soţul ei.

Prin stilul ei original, reuşeşte să spună lucruri simple, în cuvinte simple, dar cu o
încărcătură emoţională mare. Ea se autoproclamă, mai înainte de Primă Doamnă, ca fiind “Primă
Mamă”, ceea ce, spune ea, este cel mai important rol din viaţa sa. De asemenea, vorbeşte şi
despre “American Dream”, pe care spune că soţul ei l-a trait, şi doreşte ca fiecare cetăţean să îl
trăiască. Prin multe alte exemple descrie caracterul soţului său, dar unul anume ridică toată sala
în picioare: “being president doesn’t change who you are – it reveals who you are”. În povestea
ei, face referiri, chiar dacă nu direct, şi la libertăţile pe care le-a oferit Obama în mandatul său, de
exemplu, prin “Barack […] wants that everyone în this country have the same opportunity, no
matter […] who we love”, făcând referire la faptul că Obama susţine căsătoriile între
homosexuali.
Ca în orice discurs electoral, totul este, de fapt, o manipulare mascată, o continuă
înşiruire de elemente de persuasiune. Acest fapt e trădat şi de adresarea directă, pronume şi verbe
la persoana a doua : “you see”, “yourself”, “your (kids)”, “you can get”, “your vision”, “your
values”, “who you are” etc. Și termenul ”manipulare” nu îl folosesc în sens peiorativ. Trebuie
doar să acceptăm și să înțelegem acest rol al discursului – cu atât mai mult al discursului
electoral. În fond, pentru a oferi o explicație apropiată oricăruia dintre noi, și man aodrește să ne
”manipuleze” cu discursul ei, înspre a face clasicele ”lucruri bune”; aceasta nu înseamnă că ne
dorește răul sau că are gânduri ascunse.
În ceea ce privesc greşelile din text, cred că oricare ar fi acestea, ele sunt voite. Prin
aceste greşeli, Michelle Obama încearcă şă îţi manifeste emoţiile, bucuria, să pară apropiată de
cei cărora le vorbeşte. Din punct de vedere al acordului grammatical, al dativului şi genitivului
analitic, nu am observant nicio greşeală, poate şi datorită faptului că este vorba de un discurs în
limba engleză, limbă pe care nu o stăpânesc precum stăpânesc limba română, pentru a fi
sensibilă la aceste greşeli. Despre greşeli de ortografie nu poate fi vorba, deoarece este un discurs
vorbit. Lăsând la o parte faptul că, probabil, acest discurs a fost pregătit cu o întreagă echipă de
consultanţi, trebuie să nu uităm că prima doamnă şi-a terminat studiile la Princeton şi la Harvard,
deci este normal să aibă un discurs impecabil.
Dacă vorbim despre comunicare nonverbală, Michelle Obama are capacitatea de a
comunica foarte bine şi prin gesture şi microexpresii. Ţinuta ei este una potrivită pentru Prima
Doamnă a Americii : poartă o rochie roz, asortată cu pantofi roz. Înspiră eleganţă şi putere, lucru
lesne de înţeles având în vedere faptul că este cea mai cunoscută şi cea mai iubită femeie din
toată America. Încă de la intrarea în scenă ridică sala în picioare. Prezenţa ei este una cerută de
americani, emanând putere, având o personalitate de fier, dar, în acelaşi timp fiind naturală,
arătându-şi emoţiile şi bucuria. Michelle Obama a vorbit aproare jumătate de oră despre
convingerile familiei sale, despre valorile morale pe care ei le respectă: munca, educaţia,
onestitatea, integritatea,recunoştinţă. Prin toate povestirile a încercat să îi determine pe oameni să
înţeleagă, după cum a spus şi ea, că “succesul nu se măsoară în câţi bani poţi face, ci în
schimbarea pe care o poţi face în viaţa oamenilor”.
Discursul îl consider a fi unul sincer, profund. Cred că prea puţin au modificatconsultanţii ideile
iniţiale de discurs ale Primei Doamne. Probabil au subliniat apectele care ar trebui să primeze şi
au minimizat importanța unora, însă, sunt convinsă că ceea ce a spus a spus cu sinceritate, fără
prefăcătorie.
Fiind în campanie electorală, este normal că a pus accentual pe lucrurile simple din viaţa
lor, ca şi jocuri, vizite la bunici etc, deoarece sunt activităţi pe care le au oamenii aparţinând
oricăror categorii sociale, deci îi făcea să semene cu fiecare dintre ascultători.
Am ales acest discurs, nu doar pentru că aparține celei mai puternice femei din lume, ci şi
datorită faptului că este unul emoţionant, sincer, şi , după părerea mea, unul reuşit – în fond, a
dus la un real succes.
Michelle Obama este o femeie puternică, frumoasă, deşteaptă, care are puternice valori
morale şi care, urmează o cale corectă în viaţă şi încearcă să îi determine şi pe cei din jurul său să
o facă. A absolvit facultăţi de prestigiu, chiar şi fără a avea părinţi cu putere financiară. A avut
strămoşi sclavi şi acum este Prima Doamnă a Americii, însă, cel puţin în aparenţe, este o femeie
modestă şi deloc superficială. Pentru mine, Michelle Obama este o un model demn de urmat.