Sunteți pe pagina 1din 4

Numele și prenumele: Data:

Clasa a X-a Varianta 1

TEST INIȚIAL

I. A. Citeşte cu atenţie afirmaţiile de mai jos. Notează în caseta corespunzătoare A dacă

afirmaţia este adevărată, respectiv F, dacă afirmaţia este falsă.
1. Canonul primit la Spovedanie ne ajută să micşorăm distanţa între noi şi Dumnezeu.
2. Consumul drogurilor legale nu ne îndepărtează de Dumnezeu.
3. Lui Dumnezeu îi acordăm adorare, iar sfinţilor venerare.
4. Prin corectarea celui care greşeşte ne apropiem de Dumnezeu.
5. Supravenerarea se exprimă prin sărbătorile închinate sfinţilor Apostoli.
1,5 puncte
B. Completează spaţiile libere din textul de mai jos cu cifra corespunzătoare termenilor
din lista dată (nici un cuvânt/ nici o expresie nu se repetă).
Semnificaţia dată de creştinism … are la bază învăţătura despre trup. În…, acesta nu
este considerat mormânt al …, ca în filosofia antică, ci „Templu al …” (). Ca parte a naturii
umane, trupul este, asemenea sufletului, destinat ….
Lista termenilor: 1: Sfânta Scriptură; 2: parte; 3: îndumnezeirii; 4: Nunta; 5: Cana
Galileii; 6: Duhului Sfânt; 7: fidelităţii; 8: sufletului; 9: vieţii intime; 10: creştinism.
1,5 puncte
II. Se dă textul:
„Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut
bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi
pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate
animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!» Apoi a zis
Dumnezeu: «Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot
pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor
pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în
ele suflare de viață, le dau toată iarba verde spre hrană». Şi a fost aşa.”
Facerea (1, 27 – 30)
Cerinţe:
a) Precizează cum a fost creat omul, din perspectiva textului de mai sus;
b) Precizează raportul/ relaţia dintre om şi restul creaţiei;
c) Explică semnificaţia postului, având în vedere afirmaţia subliniată în textul de mai
sus.
3 puncte

III. Redactează un text de 8 – 12 rânduri, în care să descrii îndeplinirea unei datorii faţă de
trup şi a unei datorii faţă de suflet, în viziunea creştină, având în vedere scopul pe care
Dumnezeu l-a fixat omului (mântuirea).
3 puncte
Din oficiu: 1 puncte
Total: 10 puncte
BAREM DE CORECTARE ŞI NOTARE

Subiectul 1:
Cerinţe:
A. Citeşte cu atenţie afirmaţiile de mai jos. Notează în caseta corespunzătoare A dacă
afirmaţia este adevărată, respectiv F, dacă afirmaţia este falsă.
R: 1A, 2F, 3A, 4A, 5F.
B. Completează spaţiile libere din textul de mai jos cu cifra corespunzătoare termenilor
din lista dată.
R: 9, 1, 8, 6, 3.

Subiectul 2:
a) Precizează cum a fost creat omul, din perspectiva textului de mai sus;
R: Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu – 1p

b) Precizează raportul/ relaţia dintre om şi restul creaţiei;

R: Omul este stăpânul restului creaţiei – 1p

c) Explică semnificaţia postului, având în vedere afirmaţia subliniată în textul de mai

sus.
R: o întoarcere la starea din Rai a primilor oameni, înainte de căderea în păcat – 1p

Subiectul 3:
Se punctează:
 Menţionarea unei datorii faţă de trup – 0,60p
 Descrierea modului de îndeplinire a acesteia – 0,75p
 Menţionarea unei datorii faţă de suflet – 0,60p
 Descrierea modului de îndeplinire a acesteia – 0,75p
 Respectarea limitei de spaţiu – 0,10p
 Claritatea în exprimarea ideilor – 0,20p
FIŞA
privind rezultatele testelor iniţiale
An şcolar 2011 – 2012

Obiectul: RELIGIE Număr de elevi prezenţi :

Clasa: a X-a Profil:
Profesor: Specializarea:
Grad didactic:
Vechime:

Competenţe vizate
___________________________________________________________________________

Gradul de atingere a competenţelor

Competenţa de atins 1. 2. 3. 4. 5. 6.
Nr. elevi care l-au realizat
Nr. elevi care nu l-au realizat

Aprecierea cu note

Nota 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Media probei

Note

Greşeli frecvente:
Subiectul 1:
________________________________________________________________________

Aprecierile profesorului asupra rezultatelor şi propuneri privind ridicarea nivelului de

pregătire a elevilor:
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________

S-ar putea să vă placă și