Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
7
Materiale compozite
7.1. Introducere
Materialele compozite sunt realizate din doi sau mai mulţi componenţi care
formează faze distincte, fiecare componentă păstrându-şi caracteristicile individuale şi
a căror combinare conduce la obţinerea unor efecte sinergetice, care se concretizează
prin performanţe ridicate, ceea ce permite lărgirea domeniului de utilizare a acestora.
Materialele compozite pot include toate tipurile de materiale constituite din două sau
mai multe componente.
special sticla E, S sau R, fibrele de carbon (cu rezistenţă înaltă, cu modul înalt sau cu
modul ultraînalt) şi fibrele aramidice de tip kevlar.
Acest curs abordează această problematică, atât sub aspect teoretic, cât şi
experimental.
- natura ranfortului,
- textura ranfortului
- forma ranfortului;
- concentraţia ranfortului;
- natura răşinii şi a şarjelor sau aditivilor;
- calitatea interfeţei ranfort-matrice;
- geometria piesei de analizat;
- procedeul de punere în lucru utilizat etc.
o rezistenţa la rupere;
o rezistenţa la uzare,
o densitatea,
o rezistenţa la temperaturi înalte,
o duritatea superficială,
o stabilitatea dimensională,
o capacitatea de amortizare a vibraţiilor etc.
Materiale compozite
Compozite Compozite
cu fibre cu particule
Cu fibre discontinue
Cu fibre continue
Orientate
Neorientate
Unidirecţionale Multidirecţionale Orientate Neorientate Preferenţial
1. Oţel 1
2. Aluminiu 2
2. Oţel 82
3. Aluminiu 158
4. Titan 200
* ranforsare cu fibre (fibre lungi sau scurte orientate sau aleator, ţesături, împletituri
de fibre, fibre combinate);
* ranforsare cu lamele;
* ranforsare cu pulberi (elastomeri, materiale termoplaste, materiale termoreactive,
toate în sisteme înalt şarjate).
* sisteme monofazice;
* amestecuri de polimeri: compatibili şi necompatibili (amorfi: mecano-chimic, în latex,
în soluţie; cristalini: dicomponente, difazice);
* amestecuri de polimeri legaţi:
- copolimeri (cristalin – amorfi, polibloc, gradient – bloc),
- copolimeri legaţi: (polimeri grefaţi, RIP – reţele interpenetrante polimere –
concomitent, RIP în latex, semi – RIP);
* grefare superficială.
Datorită costului mult mai mare comparativ cu celelalte tipuri de fibre, cele de
bor, deşi au performanţe mecanice superioare la solicitări de întindere, comprimare,
lovire şi o rezistenţă mare la oboseală, nu sunt folosite decât în acele domenii şi
aplicaţii care să justifice utilizarea economică a acestora, cum ar fi: construcţii
aeronautice şi aerospaţiale şi tehnică militară.
Aliajele din materiale plastice reprezintă un domeniu nou; acestea rezultă din
amestecul de polimer – polimer, inclusiv polimeri grefaţi, polimer – metal şi polimer –
ceramică, pe lângă aliajele metal – metal, proiectate de multă vreme şi aliajele
ceramică – ceramică, ceramică – metal.
Aliajele din materiale plastice sunt preferate în multe cazuri aliajelor metalice,
datorită proprietăţilor mecanice superioare în procesele de frecare, elimină în multe
cazuri ungerea.
Aceste materiale sunt constituite dintr-o bază (matrice) metalică (metale sau
aliaje metalice) şi componente de inserţie (armare) metalice, fibră de carbon sau fibre
ceramice, ultimele sub formă de fire sau fibre (lungi, scurte sau whiskers) şi în unele
cazuri în formă de benzi, solzi sau pulbere.
şi depinzând de natura materialelor metalice (metale sau aliaje greu fuzibile sau cu o
mare reactivitate faţă de diferite gaze sau de atmosferă).
În calitate de matrice, se folosesc: compuşi oxidici (Al 2O3, SiO2, Al2O3 cu adaos
de TiO2 sau de Zr2O3) şi compuşi neoxidici (SiC, Si 3N4, AlB etc.). Pentru ranforsarea
matricei, se folosesc fibre de carbon şi mai ales fibre ceramice continue, discontinue şi
mai recent, whiskers ceramic.
Compozitele de „mare difuziune” (GD), mai cunoscute, provin cel mai adesea
din cuplul de sticlă E/răşină poliester sau sticlă/tehnopolimeri, cu un procent de
ranforsare aproape de 30%.
În schimb, densitatea este relativ mare (1,74 ... 7,0 g/cm 3), iar fabricarea
compozitelor este uneori dificilă.
Tabelul 7.3.1.
Căldură Conductivitatea Coeficientul
Materialul Metalic specifică termică de dilatare x
[kJ / kg K] [W/m K] 10-6C-1
Aluminiul şi aliajele sale 0,875 ... 0,980 130 ... 247 22,90 ... 23,60
Cuprul şi aliajele sale 0,376 ... 0,439 189 ... 391 16,20 ... 18,30
Superaliaje 0,400 ... 0,420 10,9 ... 12,7 10,60 ... 11,90
Alina Răuţă 18 Facultatea de Ştiinţe
LUCRARE DE LICENŢĂ Studii şi Cercetări asupra interfeţei materialelor compozite
În ultimul timp s-au impus titanul şi aliajele sale datorită unei bune ductibilităţi şi
posibilităţii de a ţine sub control interacţiunea chimică cu materialul complementar.
Matricele din titan au densităţi mici şi rezistenţă la rupere bună (în special aliajele
aliate cu aluminiu, vanadiu, molibden, crom), fragilitate la rece redusă, iar coeficientul
de dilatare liniară este de 1,4 ori mai mic decât cel al fierului şi de 2,8 ori mai mic
decât al aluminiului, ceea ce înseamnă o mai mare stabilitate dimensională la
temperaturi înalte.
Ceramica tehnică este tot mai frecvent utilizată pentru realizarea compozitelor,
Tabelul 7.3.2.
Modul de Rezistenţa
Materialul Rezistenţa Dilatarea elesticitate la şoc
la flexiune termică [GPa] termic
[MPa] X 10-6 C-1 [0C]
Deşi matricile de natură organică satisfac cele mai multe dintre cerinţele care
se impun pentru a putea fi folosite la producerea materialelor compozite, ele prezintă
şi numeroase dezavantaje:
Tabelul 7.3.3.
Rezistenţa la Modulul de
Materialul Densitatea tracţiune elasticitate
[g/cm3] [MPa] [GPa]
Răşini poliesterice 1,10 ... 1,46 12 ... 90 3,5 ... 4,3
Cea mai utilizată clasă de materiale pentru matricea compozitelor sunt răşinile
sintetice şi în general plasticele.
Polimerii cei mai adesea folosiţi în compozite sunt termoplastele (TP tehnice)
care în stadiul final posedă următoarele calităţi esenţiale:
Auto-stingere
Transparenţă
OBOSEALĂ
Apă caldă
Căldură
Electric
Chimic
Fluaj
ŞOC
U.V.
PC B M M B M M B M B
PET B B B B B M B B
PBT B B M M B B M B B
PPO M M B M B B B B
PSU M B B B B B B B
Alina Răuţă 21 Facultatea de Ştiinţe
LUCRARE DE LICENŢĂ Studii şi Cercetări asupra interfeţei materialelor compozite
PPS B B B B B B B B B
POM M B B M M M M B B
PA66 B B B M M B M M M M M
PA11 B M B M M M M B M M M M M
B = bun M = mediu S = slab
La alegerea unei răşini termodure concură mai mulţi parametri dintre care mai
importanţi sunt:
o vâscozitatea – caracterizează posibilitatea cufundării ranfortului;
o timpul de gelifiere (de staţionare în reactor) – reprezintă timpul care se
măsoară între momentul amestecării cu catalizatorii şi acceleratorii, până
la vâscozitatea maximă permisă pentru adăugarea ranfortului.
7.3.1.6.2. Vinilesteri
Tabelul 7.3.6.
STICLĂ
Caracteristica U.M. D E CUARŢ
7.3.1.6.4.Răşini fenolice
Rezistenţa la încovoiere:
- între (24 ... 27) 0 C 234 504 257,5 670
- între (255 ... 265) 0 C 174 250 148 422
Densitatea (kg/m3) 1 700 1 700 1 600 1 600
Numărul de straturi 6 6 12 12
Aceste răşini sunt în mod esenţial utilizate pentru realizarea de compozite HP.
Aceste răşini sunt utilizate în compozite supuse la temperaturi ridicate (peste 250
0
C). Există două forme sub care sunt livrate:
7.3.1.6.8. Polistirilpiridine
particule, categorie incluzând numeroase alte tipuri, diferenţiate după mărime, după
raportul lungime/diametru şi după compoziţia chimică în secţiunea transversală.
FIBRE
Continue Discontinue
Orientate selectiv
Dispuse unidirecţionale Dispuse aleatoriu
7.3.2.2.a Fibrele continue sunt caracterizate prin valori mari ale raportului
lungime/diametru (peste 1000 m), având forma unor fire simple (monofilament, cu
diametrul peste 100 m) sau răsucite (multifilamente, cu diametrul de 5 .... 25 m). Se
realizează din bor, carbon, sticlă, materiale ceramice, oţel inoxidabil, răşini şi se
folosesc sub diverse forme de aranjare: unidirecţională, tip ţesătură (bidirecţională)
sau spaţială (tridirecţională).
Tabelul 7.3.8.
Diametrul Rezistenţa la Modulul de Densitatea Rezistenţa
Material [m] tracţiune Rm elasticitate specifică
[MPa] E [MPa] 3
[g/cm ] [Rm/d]
Sticlă - 4.000 ... 6.000 87.000 2,5 2 x 10 12
Există o mare varietate de particule produse din SiC, grafit, Al 2O3, mică, SiO2,
nitrură de bor, sticlă, MgO, TiC, Si3N4, alice din oţel sau fontă, ZrO2, TiO2, Pb, Zn, cu
dimensiuni variind în limite largi de la mai puţin de un micron (microcristale) până la
500 microni sau chiar mai mari.
7.3.2.3. Particulele, mari sau mici (microparticulele), de formă sferică, plată sau
de altă configuraţie, se utilizează în special pentru producerea compozitelor cu
rezistenţă mare la uzare, asigurând produsului realizat greutate redusă, stabilitate
dimensională remarcabilă şi capacitate mare de amortizare a vibraţiilor. Prezenţa
Alina Răuţă 28 Facultatea de Ştiinţe
LUCRARE DE LICENŢĂ Studii şi Cercetări asupra interfeţei materialelor compozite
particulelor conduce însă la micşorarea alungirii şi deci a tenacităţii materialului
(comparativ cu alungirea şi tenacitatea matricei), care determină limitarea folosirii
acestora doar la producerea compozitelor care nu sunt solicitate excesiv la şoc
mecanic şi termic. Particulele se folosesc, în cele mai multe cazuri, la producerea
materialelor compozite cu matrice metalică. Fiind relativ ieftine şi uşor de produs,
compozitele metalice cu particule s-au diversificat foarte mult şi reprezintă, în
momentul de faţă, o categorie de materiale de care nu se poate face abstracţie.
particule de grafit
7.3.2.4. Ranforturi.
a) b) c)
unidirecţionale bidirecţionale multidirecţionale
unidirecţională (fir);
neţesute (mată);
Alina Răuţă 30 Facultatea de Ştiinţe
LUCRARE DE LICENŢĂ Studii şi Cercetări asupra interfeţei materialelor compozite
ţesute;
trese.
Cele mai utilizate elemente de armare sunt fibrele de: sticlă, azbest, silice, cuarţ,
grafit, carbon, bor, beriliu şi tungsten.
Rezistenţa la tracţiune a fibrelor de sticlă este mai mare la diametre mici (figura
7.3.10.).
La tragerea fibrelor prin filieră se obţine firul de bază, numit strand . Acesta este
un semifabricat din care se realizează o serie de produse ca rowing, mat, fibre textile,
ţesături etc. Firul de bază, produs în ţara noastră din bile de sticlă tip E (v. tabelul 1.5.)
este prelucrat în produse destinate armării maselor plastice.
Fibrele de sticlă sunt constituite din filamente (50 sau mai multe sute) care au
fost tratate special şi au fost răsucite în scopul protejării fibrei la abraziune şi pentru
facilitarea operaţiilor de ţesere sau împletire.
7.3.2.7.b Rowingul.
Prin măcinarea fibrelor de bază (strand), în mori cu ciocane, se obţin fibre scurte
de 0,4 până la 6 mm, care ulterior sunt tratate pentru a li se asigura compatibilitatea cu
răşinile poliesterice sau epoxidice.
7.3.2.7.c Matul din fibră de sticlă, este un produs din fibre de bază, tocate sau
continue, distribuite la întâmplare, fără o orientare intenţionată şi fixate cu un liant.
7.3.2.7.d Matul de suprafata este o pâslă foarte subţire din filamente de sticlă
având grosimea de (0,3 ... 0,4 mm), masă pe unitatea de suprafaţă în jurul valorii de
50g/m2 şi o mare putere de absorbţie a răşinii poliesterice nesaturate.
Armarea materialelor plastice cu fibră de sticlă cere o bună aderenţă a răşinii la aceste
fibre. Altfel, tensiunile apărute în astfel de structuri nu mai sunt preluate efectiv de fibre
şi operaţia de armare nu-şi atinge scopul. Pentru îmbunătăţirea acestei aderenţe,
precum şi a proprietăţilor fizico-mecanice ale stratificatelor, se practică tratarea
superficială a fibrelor, chiar la obţinere, cu diverse amestecuri de încleiere (ancolanti).
Preţul azbestului este însă mult mai mic decât al fibrelor de sticlă. Adesea,
fibrele de azbest şi fibrele de sticlă sunt folosite împreună la armarea răşinilor
termorigide, completându-se reciproc.
Fibrele de cuarţ se obţin prin topirea cristalelor de cuarţ de înaltă puritate (99,95
% SiO2) şi tragerea lor printr-o filieră, iar fibrele de silice se produc prin tratarea fibrelor
de sticlă E (65% SiO2) cu un acid anorganic, care la o anumită temperatură dizolvă
toate impurităţile fibrei de sticlă.
7.3.2.7.h Fibrele de grafit se obţin din grafit natural sau prin oxidarea sau prin
piroliza controlată a unor fibre anorganice. Au un conţinut ridicat de carbon (98,8 ...
99,9) % şi constituie forme unice de grafit prin structura lor – orientare preferenţială
paralelă a straturilor de grafit faţă de axa filamentului.
7.3.2.7.i Fibrele de carbon, obţinute prin piroliza controlată, la (1000 ... 1700)
0
C, în atmosferă inertă, a unor fibre organice, conţin (80 ... 90) % carbon. Prin piroliza
controlată a fibrei de P.A.N. (poliacrilonitril) s-au obţinut fibre cu un modul de
elasticitate de 4,5 x 105 N/mm2.
Fibrele de SiC sunt compuse din plane tetraedice de tip SiC 4 sau CSi4 ceea ce
conferă acestora proprietăţi remarcabile.
Se obţin prin două procedee:
- primul constă în depunerea SiC pe un substrat fin de wolfram sau
carbon (3-5 μm) din faza gazoasă SiCl4+CH4=SiC+4 HCl;
- al doilea procedeu constă în piroliza unui carbosilan când
transformarea este incompletă şi de aici şi deosebirile în ceea ce
priveşte proprietăţile celor două tipuri de fibre.
Aramida
Drept materii prime se pleacă de la monomeri aromatici care formează
legături amidice similare poliamidelor curente tip PA 6-6 „nylon" de unde şi numele
de aramide.
Fibra de aramidă se sintetizează chimic la temperaturi joase (-10° C) şi se
comportă în soluţie ca cristalele lichide (au proprietăţi liotrope) ceea ce creează
molecule autoorientate deci o bună rezistenţă mecanică. Se produc două tipuri de
fibre: de modul scăzut şi de modul înalt (HM), acesta din urmă este utilizat în
compozite.
Aramidele au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în fabricarea
compozitelor deoarece se recomandă prin proprietăţi remarcabile:
- rezistenţă specifică la tracţiune bună;
- densitate scăzută (1,45);
- dilataţie termică nulă;
- absoarbe vibraţiile, deci amortizează şocurile;
- excelentă rezistenţă la şoc şi la oboseală
- bună rezistenţă chimică faţă de carburanţi.
7.3.2.7.n Fibrele de alumină şi de alumină-silice
impregnare a răşinilor (figura nr. 7.3.2.8.1 şi figura nr. 7.3.2.8.2). Pentru structuri
foarte solicitate (compozite HP), se realizează ţesături şi/sau tridimensionale.
Alina Răuţă 39 Facultatea de Ştiinţe
LUCRARE DE LICENŢĂ Studii şi Cercetări asupra interfeţei materialelor compozite
Figura nr.
7.3.2.8.1
Principalele
armuri de
ţesături
unidirecţionale
Cele mai utilizate elemente de armare sunt fibrele de: sticlă, azbest, silice, cuarţ,
grafit, carbon, bor, beriliu şi tungsten.
Din această clasă fac parte: bimetalele, metalele de protecţie, sticla laminată,
materialele stratificate, materialele fibroase stratificate.
Bimetalele: sunt
materiale compozite stratificate, obţinute din două metale diferite,
cu coeficienţi de dilatare termică semnificativ diferiţi. La schimbarea
temperaturii, bimetalul se deformează tipic şi poate fi folosit ca
mijloc de măsurare a temperaturii;
Metalele de protecţie: realizează acoperirea unor metale cu altele,
obţinându-se materiale compozite cu unele proprietăţi îmbunătăţite
faţă de metalele de bază;
Sticla laminată
(securitul sau sticla de securitate): este un material compus dintr-un
strat de polivinil-butirol, aşezat între două straturi de sticlă. Sticla
protejează plasticul de zgârâieturi şi îi conferă rigiditate, în timp ce
plasticul o face mai puţin casantă;
Materialele stratificate: se obţin din materiale care pot fi saturate cu
diverse substanţe plastice şi apoi tratate în mod corespunzător.
Straturi de sticlă sau de azbest pot fi impregnate cu silicon pentru a
se obţine materialele compozite rezistente la temperaturi înalte.
Sticla sau o structură poliamidă 6, poate fi stratificată cu diverse
răşini, rezultând un material compozit cu o rezistenţă ridicată la şoc;
COMPOZITE
FIBROASE
Materialele compozite utilizate sub formă de plăci sunt constituite din lamine
(folii armate unidirecţional), fiecare cu o orientare precizată a fibrelor în structura
plăcilor multistrat.
Straturile suprapuse sunt supuse unui proces tehnologic care are ca efect
realizarea unor legături structurale între matricele straturilor învecinate (presare în
matriţe închise, la temperatură înaltă, cu eliminarea gazelor şi a surplusului de
material).
( z )= ( - z )
unde
( z )= - ( - z )
- laminate nesimetrice;
Aceste materiale sunt alcătuite dintr-un material de bază (matrice) în care sunt
înglobate particule, din unul sau mai multe materiale.
Particule
metalice în matrice nemetalice: un astfel de material compozit este
carburantul solid pentru rachete, alcătuit din pudră de aluminiu şi oxizi,
într-o legătură organică flexibilă, ca aceea de poliuretan sau cauciuc
polisulfid. Un alt exemplu este cel al materialului obţinut dintr-o pudră
metalică aflată în suspensie într-o răşină termoreactivă. Materialul
compozit rezultat este rezistent, dur, bun conducător de căldură şi
electricitate. Se foloseşte la lipiri la rece;
Cermeţii pe bază de oxizi sunt obţinuţi dintr-o matrice metalică în care au fost
înglobate particule de oxizi sau sunt obţinuţi dintr-o matrice de oxizi în care au fost
incluse particule de metal.
r
[MPa]
2000
1500
1500
1000
500
20 40 60 80 % Sticlă ranfort
Fig. nr. 7.3.45. Variaţia rezistenţei la rupere funcţie de condiţiile de ranforsare pentru un
compozit fibră de sticlă-răşină
/
[GPa]
T[0C]
Însă, există şi limite ale utilizării acestora în sensul că au rezistenţă la foc mult
mai mică decât aliajele uşoare, îmbătrânesc sub acţiunea umidităţii, a energiei
radiante şi calorice.
Acest lucru s-a realizat, astăzi nu există practic nici un domeniu, fie că este
vorba de ramuri de vârf sau de industrii tradiţionale, în care compozitele - polimerice
să nu fi pătruns.
Acest tip de compozite au preţ mai mare decât cele poliesterice, dar se bucură
de proprietăţi superioare care le recomandă pentru utilizarea în produse din domeniile
de vârf. Rezistenţa la forfecare interlaminară este ridicată (30 ... 75 MPa) şi se
datorează faptului că matricele epoxidice asigură cea mai bună legătură cu fibrele.
Chiar şi în acest caz se utilizează agenţi de cuplare care să reducă în special efectele
mediului asupra rezistenţei la rupere.
Deşi au utilizarea cea mai extinsă, fibrele de sticlă sunt adeseori înlocuite ca şi
componente ale materialelor compozite performanţe de alte tipuri de fibre. Chiar dacă
fibrele de sticlă par să asigure proprietăţi comparabile sau chiar mai bune, analiza
valorilor specifice (Rm/;E/) arată că fibrele de carbon şi aramidele ar fi de preferat în
utilizare. Acestea însă sunt dezavantajate de preţul ridicat. Rezistenţă bună la
compresiune şi la oboseală a fibrelor de bor poate fi utilizată la îmbunătăţirea
comportării compozitelor ranforsate cu fibră de sticlă. Se realizează compozite hibride
la care o parte a fibrelor de sticlă sunt substituite de fibre de bor. Efectul acestei
înlocuiri este reliefat în tabelul 1.8., remarcându-se faptul că apar creşteri de 2-3 ori
ale rezistenţei la încovoiere R incov şi ale modului de elasticitate (E). Temperatura
maximă de utilizare este limitată de proprietăţile matricii şi se situeaza între 100 -125
0
C.
Tabelul 7.1.8
Tipul de compozit Fibre de sticlă Fibre de bor [%] Rincov E
[%] [MPa] [Mpa]
Epoxi + fibre de sticlă 55 0 530 22.000
utilizate până la 190 0C. Rezistenţă la temperatură ridicată este influenţată şi de forma
şi de dispunerea ranfortului. S-au constatat diminuări semnificative, în special în ceea
ce priveşte modulul de elasticitate longitudinal, odată cu depăşirea unei temperaturi.
Rezistenţa la fluaj este îmbunătăţită prin ranforsarea cu fibre, cele mai bune rezultate
obţinându-se pentru cazul ranforsării cu fibre de carbon.
Bombardierul B 2 B (fuselaj)
Similar, pentru cabina pilotului confecţionată din structură tip fagure din foi de
răşină epoxidică întărită cu fibre de carbon, numărul componentelor s-ar reduce de la
2.076 la 96. Aceste avantaje conduc la situaţia ca în viitor foarte puţini polimeri să mai
fie utilizaţi ca atare, marea majoritate fiind înglobaţi în materiale compozite.
La avionul european Airbus 340 (figura 7.4.3) este încorporată o mare cantitate
de compozite (cca. 40% din greutate) sub formă de compozite cu radom în aramidă
(răşină) sau de compozit hibrid (frâne aerodinamice, aripioare, trapele trenului de
aterizare, ampenajul orizontal şi profundorul, deriva şi direcţia), acesta din urmă placat
cu câteva straturi de aramidă pentru a mări rezistenţa la şocuri. Multe detalii din
interior sunt confecţionate din materiale compozite cu fibre de siliciu.
Fibrele carbon au o rezistenţă la rupere superioară oţelului (de ~ 14,5 ori mai
mare) şi rezistenţă la temperaturi ridicate (3000 0C), fapt ce a determinat utilizarea lor
în construcţia motoarelor de turboreactoare şi rachete.
De dată mai recentă sunt fibrele de bor şi bor-aluminiu, care fiind mai scumpe,
se utilizează numai în aeronautică şi tehnica aerospaţială.
Figura 7.4.7 Magazie pentru role de film de 1000 de feet (picioare), din
material termoset, vedere interioară şi exterioară
-caroserii,
-sistemul de alimentare cu combustibil,
-panoul de comandă etc.
7.4.5.Utilizări în medicină.
S-a creat o revoluţie în domeniul biomaterialelor, în care aliajele plastice şi
polimerii grefaţi sunt folosiţi în tehnica medicală pentru realizarea ţesuturilor artificiale,
utilizate în cazul unor arsuri grave sau care pot înlocui organele corpului omenesc:
-valve cardiace,
-artere artificiale,
-plămâni artificiali,
-implanturi de natură osoasă etc.
fizica, ştiinţa care a reuşit înţelegerea structurii atomilor prin prisma mecanicii
cuantice;
biologia (cu ramurile sale, biofizica, biochimia şi genetica), prin care s-a reuşit
înţelegerea structurii celulei şi a mecanismelor vieţii;
informatica, prin care s-au dezvoltat în simbioză mijloacele de comunicare şi de
calcul.
scări de timp şi de mărime diferite. Înţelegerea fundamentală este esenţială dacă vrem
ca funcţionalitatea materialelor să fie asigurată pe perioade lungi de timp.