Despre iluzie

Imaginile ce se topesc în zare, ducând cu ele toate tristețile, visele, dorințele, amintirile sunt niște
iluzii. Ființe neînsuflețite, atât de dragi, atât de dureroase, atât de dulci și atât de inaccesibile…

Din punctul meu de vedere, iluzia este o imagine vizuală care reprezintă ascunzișul fiecărui om.
Aceasta se regăsește în visare, fie ea nocturnă sau cu ochii deschiși. Iluzia, astfel, creează acea
stare de liniște în suflet, portretizând cele mai sincere dorințe și cele mai frumoase aspirații ale
omului.

Pe de altă parte, iluzia poate fi o experiență dureroasă dacă privește viața omului în afara visării.
Astfel, deziluzionarea cu privire la un om, un lucru, o situație vine foarte repede, fiind alimentată, de
altfel, de gândurile ce au trecut din planul imaginație în cel al realității. O iubire se va sfârși tragic
dacă obiectul adorației nu este precum acel creat de o iluzie în interiorul sufletului. O persoană va fi
privită cu alți ochi dacă nu s-a ridicat la așteptările altcuiva, aceste ”așteptări” fiind alimentate de
aceeași iluzie trecută în planul realului.

Astfel, iluzia este o stare nemaipomenit de plăcută, care induce cele mai frumoase amintiri, imagini
ideale despre oameni și scena perfectă a vieții de zi cu zi. Totuși, partea cealaltă a medaliei
prevestește doar durere; sufletul omului este un diamant fragil, care de la o simplă atingere se
poate transforma în pulbere. De aceea e foarte dificil, pentru unii, să înțeleagă că iluzia este din
domeniul imaginarului și că nu trebuie aplicată în viața reală…