Cine este întemniţatul Patriarh al Ierusalimului, Irineu?

De către
Dorin Jamba
-
30/12/2016
0
8249

Distribuiți pe Facebook

Distribuiți pe Twitter

Atenţionare: Prezentul articol al redacţiei noastre este exclusiv spre informarea publicului
ortodox românesc despre persoana şi poziţia de pînă în 2015 a întemniţatului Patriarh Irineu al
Ierusalimului şi nu îndemnăm prin aceasta creştinii ortodocşi români ce s-au îngrădit de erezia
ecumenistă, în special după desfăşurarea sinodului tîlhăresc din Creta şi întărirea oficială a
ereziei ecumeniste, la pomenirea numelui de ierarh al acestuia la Sfintele Liturghii. Dat fiind că
datele problemei se puteau schimba de atunci, iar despre persoana patriarhului Irineu se găsesc
foarte puţine informaţii în limba română, prezentăm cîteva date din viaţa sa mai puţin cunoscute.
Precum se ştie din scrisoarea semnată de întemniţatul Patriarh Irineu al Ierusalimului la 20 iunie
2015, acesta:
1. condamnă ecumenismul şi „biserica” ecumenistă ca una ce „nu este vie, ci moartă, căci
minciuna ucide în sine tot adevărul”
2. condamnă Consiliul Mondial al „bisericilor” şi susţine ieşirea din componenţa acestuia
3. condamnă sinodul tîlhăresc din Creta, numindu-l „lipsit de har şi scîrbos în faţa lui
Dumnezeu” pentru „revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe”
4. mărturiseşte că „Sfîntul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în Adevăr. El nu
poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor”
5. îndeamnă „episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, … să adopte
atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând
şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”
6. cheamă „pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, … să vină şi să
ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în
Patriarhia” Ierusalimului.
Prezentăm mai jos un interviu realizat în 2015 şi ceva date din viaţa patriarhului
Patriarhul întemniţat
Cuviosul Patriarh al Sfîntului Oraş Ierusalim şi al întregii Palestine, (în lume Emanuil Scopelitis)
s-a născut la 17 aprilie 1939 pe insula grecească Samos.
Din decembrie 1953 el trece sub ascultare în Ierusalim. Din mărturiile personale al Patriarhului
Irineu, devenirea sa duhovnicească întru monah şi primirea experienţei monahale s-a petrecut în
Mănăstirea Eleonului a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diasporă (BORuD)[1]. De atunci el a
întreţinut cele mai apropiate şi cordiale legături duhovniceşti cu clericii din Misiunea Rusă din
Ierusalim şi monahii BORuD aflaţi în Ţara Sfîntă.
În anul 1958 a fost tuns monah cu numele Irineu, în cinstea Sfîntului Sfinţit Mucenic Irineu,
episcopul Lyonului (prăznuit la 5 septembrie pe stil nou) şi peste un an, în 1959, a fost hirotonit
diacon în Biserica Ortodoxă a Ierusalimului. În 1963 a absolvit Şcoala Patriarhală din Ierusalim.
În 1965 a fost hirotonit în preoţie. În 1966 a fost înălţat la rangul de arhimandrit.
Arhimandritul Irineu a petrecut 4 ani în Atena, unde, în anul 1970, a absolvit Facultatea de
Teologie a Universităţii din Atena.
După ce s-a întors în Ierusalim a săvîrşit ascultarea de redactor-şef al revistei „Noul Sion” şi de
Preşedinte al Judecăţii Supreme Bisericeşti. A fost desemnat reprezentant oficial al Patriarhiei
Ierusalimului la şedinţele teologice şi bisericeşti de la întrunirile panortodoxe şi însoţea pe
Patriarhii Benedict şi Diodor în vizitele lor oficiale, fiind cel mai apropiat consilier şi fiu
duhovnicesc al Patriarhului Diodor.
În 1979 a fost numit Exarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului în Atena (precum a şi rămas pînă
la înscăunarea sa ca Patriarh al Ierusalimului) şi responsabil pentru răspîndirea anuală în Grecia a
Luminii Sfinte în Sîmbăta Mare.
La 27 februarie 1981 a fost ales, iar în martie al aceluiaşi an, în săptămîna Sfintei Cruci, a fost
hirotonit arhiepiscop al Ierapolei. În 1983 a fost numit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii
Ierusalimului.
Printre alte iniţiative al Exarhului Patriarhal în Atena a fost susţinerea pelerinajului din Grecia în
Ţara Sfîntă şi înfiinţarea revistei „Vocea Ierusalimului”. În 1994 a fost ridicat la rangul de
mitropolit. Posedă limbile arabă, engleză, rusă şi ebraică.
La 13 august 2001 (31 iulie după calendarul bisericesc) în Biserica Sfîntului Mormînt a fost ales
de către Sfîntul Sinod al 140-lea Patriarh al Ierusalimului, în acest cin urmînd după părintele său
duhovnicesc, cuviosul Patriarh Diodor I, răposat în decembrie 2001. La 15 septembrie în Biserica
Învierii Domnului a avut loc întronizarea lui.
Noul patriarh a avut o atitudine critică faţă de participarea ortodocşilor la ecumenism, a încercat
să facă ordine în interiorul Patriarhiei şi să îndepărteze persoanele compromise. De asemenea, de
la bun început şi-a declarat susţinerea sa în lupta pentru independenţa Palestinei, a întreţinut relaţii
amicale cu conducătorul autonomiei palestiniene, Yasser Arafat, din care motiv autorităţile
israeliene au refuzat să recunoască noul patriarh timp de 3 ani. Patriarhul Irineu, de asemenea, a
contribuit la întărirea comunităţilor ortodoxe arabe în interiorul Patriarhiei Ierusalimului şi a
hirotonit pentru acestea preoţi de origine arabă, fapt ce a trezit nemlţumirea altor arhierei greci,
atît în Biserica Ierusalimului, cît şi în cea din Constantinopol. A întreţinut, tradiţional, strînse relaţii
frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă (BORuD), fiind în comuniune euharistică cu ea.
Toate aceste fapte au servit drept motiv de apariţie a multor răuvoitori Patriarhului. Încheind
tranzacţii frauduloase pe după spatele său cu bunuri imobile ale Patriarhiei, persoane din anturajul
său (cu precădere cei pe care Patriarhul a vrut să-i îndepărteze) l-au învinuit de vînzarea terenurilor
bisericeşti din Ierusalim, fapt ce ulterior nu s-a demonstrat în judecată. Presa israeliană şi greacă a
declanşat o campanie de denigrare a Patriarhului, acuzîndu-l de încheierea tranzacţiilor
frauduloase cu imobilele bisericeşti, chiar dacă dovezi în acest sens nu s-au prezentat.
În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului,
Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai
Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei
„patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis:
„Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului
Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia
a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa
Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din
diptice şi interzicerea pomenirii sale.
Considerînd acuzaţiile nefondate, iar imixtiunea Patriarhiilor ca ilegală şi necanonică, Patriarhul
Irineu a refuzat să demisioneze şi a continuat să slujească ca Patriarh. La 07 iunie 2005 Sinodul
Patriarhiei Ierusalimului a hotărît să aplice o mustrare Patriarhului retractat, astfel că el a fost
„izgonit din cinul actual”. Patriarhul nu a recunoscut nici această ilegalitate.
După cum indică Patriarhul Irineu în mesajul său din 2/15 septembrie 2010: „Îndepărtarea Noastră
silnică din scanul Patriarhiei Ierusalimului după Paştele anului 2005 a avut loc în
urma ameninţărilor şi agresiunilor din partea clericilor complotişti, ce au servit drept unealtă fără
precedent în istoria Bisericii de imixtiune făţişă a politicii şi diplomaţiei greceşti, la presiunea
căreia s-au şi produs cele întîmplate. Aceşti clerici au adunat un grup de opozanţi şi au comis o
infracţiunie canonică”.
De menţionat, că însăşi membrii sinodului patriarhiei Ierusalimului ce l-au descăunat pe Patriarhul
Irineu, bazîndu-se pe Regulamentul Bisericii şi sperînd că patriarhul Irineu benevol va abdica din
scaunul patriarhal, în mod cinic declarau: „patriarhii demisionează benevol. Nimeni nu-l poate
destitui sau rechema pe patriarh, cu atît mai mult cei care se află în afara Bisericii (vezi site-ul
oficial al Patriarhiei Moscovei patriarchia.ru, 11 mai 2005).
„Declaraţia membrilor frăţiei Sfîntului Mormînt cu privire la situaţia din Patriarhia Ierusalimului”
cu atît mai mult mărturiseşte netemeinicia acuzaţiilor contra Patriarhului şi descoperă toată mizeria
calomniilor aruncate împotriva lui de către funcţionarii patriarhali şi de către presă.
După cum este cunoscut, acuzaţiile de bază contra Patriarhului Irineu se refereau la faptul că acesta
ar fi vîndut patrimoniul Patriarhiei unor cetăţeni ai Israelului. Însă acest fapt niciodată nu a fost
demonstrat şi Patriarhul nu a fost condamnat pentru comiterea acestui fapt. Pentru a da legitimitate
înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol,
a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului
Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei –
PM), Română, Eladei, Ciprului şi a Albaniei (de tot 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au
votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii
Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale
Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat
sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod
Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.
În semn de protest faţă de deciziile nelegiuite şi anticanonice Patriarhul Irineu, refuzînd să accepte
îndepărtarea lui, a fost “zăvorît” în una din micile chilii ale clădirii Patriarhiei Ierusalimului, unde
e închis de peste 10 ani.
Accesul la el din clădirea Patriarhiei a fost blocat prin zidirea unui perete de cărămizi, fiind lăsată
doar o fereastră cu gratii. Patriarhul se află într-o mică chilie ce se învecinează cu un mic paraclis
în care el săvîrşeşte regulat sfintele slujbe. În chilie nu e curent electric, accesul medicilor e limitat,
iar hrana i se transmite cu funia prin acoperiş. De asemenea, are şi o mică curte de 3 x 4 metri
înconjurată de ziduri. Cu un etaj mai sus de chilia patriarhului locuieşte o familie de arabi ce regulat
îi transmite mîncarea cu funia. După 10 ani de temniţă, sănătatea patriarhului s-a înrăutăţit
semnificativ, însă el continuă să-şi ducă crucea de mărturisitor, scoţînd la iveală ilegalităţile
Patriarhiilor Constantinopolului, Ierusalimului, Moscovei şi a altora.
În pofida condiţiilor de întemniţare, din cînd în cînd susţinătorii patriarhului au posibilitatea de a
comunica cu Preafericitul prin fereastra apartamentului arabilor.
Precum mărturiseşte F. Vinogradov din discuţia avută cu el, Patriarhul Irineu i-a povestit despre
adevăratele motive de înlăturare din cinul său şi de izolare a lui. Motivul de bază a constat în
tendinţa vladîcăi Irineu de a restabili ordinea canonică şi disciplina în mediul monahal – membrii
frăţiei Sfîntului Mormînt. Obţinînd informaţii despre situaţii concrete de încălcare a jurămintelor
monahale, de prezenţa între monahi a persoanelor de orientare sexuală netradiţională, Patriarhul
a început o anchetă. Trei răufăcători i-a alungat din Biserica Sfîntului Mormînt al Domnului, iar
investigaţia a continuat. Vinovaţii au început să se plîngă pe Patriarh, învinuindu-l de infracţiuni
contra proprietăţii bisericeşti.
Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful
de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul
Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu
întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului
Irineu.
De altfel hotelul bisericesc, de vînzarea căruia autorităţile israeliene l-au acuzat pe Patriarhul
Irineu, încă se mai află în proprietatea Patriarhiei Ierusalimului. Precum scrie F. Vinogradov,
„evident că motivul principal de înlăturare a Patriarhului din cinul său – fostul chileinic şi ucenic
al Patriarhului Diodor – a fost dorinţa de a-l înlătura pe Întîistătătorul Bisericii Ierusalimului, ce
putea deveni o piedică în implementarea hotărîrilor ecumeniste de la aşa numitul Sobor Panortodox
ce urmează a avea loc în viitorul apropiat” [e vorba de sinodul tîlhăresc din Creta ce deja s-a
desfăşurat în iunie 2016 – n.red.]..
În Epistola sa din 2/15 septembrie 2010 Patriarhul Irineu scria: „Mucenicia conştiinţei Noastre –
e mărturie în faţa fiecăruia şi a tuturor, că „acum este judecata acestei lumi” (Ioan 12,31)”.
Cînd în 2007 a avut loc semnarea Actului de unire între BORuD(L)[2] şi Patriarhia Moscovei,
întemniţatul Patriarh Irineu în discuţiile telefonice cu clericii BORuD a numit această acţiune
necanonică şi i-a binecuvîntat pe ei să-i pomenească numele în locul arhiereilor BORuD(L) căzuţi
în uniaţia ecumenistă.
Precum a spus Patriarhul Irineu de nenumărate ori, „Biserica a început în catacombe, în catacombe
va sfîrşi”.
—————————————————————————————————
1 BORuD – Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă sau Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor
Rusiei, cunoscută în engleză ca ROCOR sau în rusă ca РПЦЗ. Consolidată ca Sinod în anii ’20 ai
secolului trecut după evacuarea din Rusia Sovietică a majorităţii ierarhilor ruşi supravieţuitori de
către ofiţerii Armatei Albe. Ca reprezentanţi de vază ai acesteia, cunoscuţi în întreaga lume
ortodoxă, sînt Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici, fericitul cuvios Serafim Rose şi Arhiepiscopul
Averchie Tauşev, Sfîntul Mitropolit Filaret Voznesenski al New Yorkului (cu sfinte moaşte,
reîngropat la ordinul mitropolitului Lavru), sub conducerea căruia, Sinodul BORuD a condamnat
ecumenismul ca erezie în 1983.
2 BORuD(L) – fracţiunea Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil care în 2007 sub conducerea
Mitropolitului Lavru a semnat Actul de unire cu Patriarhia Moscovei, fără ca aceasta din urmă să
renunţe la acţiunile sale ecumeniste condamnate de BORuD prin anatema împotriva
ecumenismului din 1983.
Sursa
Vezi şi:
Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă,
căci minciuna ucide în sine tot adevărul”
https://lumea-ortodoxa.ro/cine-este-intemnitatul-patriarh-al-ierusalimului-irineu/

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci
minciuna ucide în sine tot adevărul”
-
13/04/2016
La 20 iunie 2015, Patriarhul legitim al Ierusalimului, Irineu I, fiind în stare de arest în Ierusalim
s-a adresat către „toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale” cu o Epistolă prin care
a condamnat ecumenismul ca erezie, iar Sinodul Pan-ortodox planificat pentru anul 2016 l-a
declarat „lipsit de har şi scârbos în faţa lui Dumnezeu”.
După cum e menţionat în Epistola Patriarhului legitim al Ierusalimului, Irineu, „Ecumenismul
este un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie. E o întreagă colecţie plină
de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg
pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii
în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni.”
În mesajul său Patriarhul Irineu îndeamnă: „Ca niciodată, la această etapă decisivă,
întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie
să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o
vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”.
Redacţia noastră publică întregul mesaj al Epistolei Patriarhului Irineu în română şi în greacă:
„Smerenia Noastră se adresează turmei Noastre şi către toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei
Universale, către fraţii noştri – întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, către fraţii noştri întru Hristos
– părinţii Sfântului Mormânt.
Având în vedere faptul că răsturnarea şi îndepărtarea Noastră silnică de la conducerea Patriarhiei
Ierusalimului ce a avut loc în anul 2005 este necanonică şi nelegitimă, Noi declarăm că suntem
unicul adevărat şi legitim Patriarh al Ierusalimului.
În legătură cu faptul că sîntem acuzaţi de erezie, ecumenism, schismă, considerăm necesar a atrage
atenţia asupra unui fapt binecunoscut în Biserică: cuviosul Agaton a acceptat liniştit toate jignirile,
însă când a fost numit „eretic”, el s-a împotrivit spunând: „acele jigniri eu le-am acceptat pentru
că ele sînt folositoare sufletului meu, iar pe aceasta nu o primesc, pentru că a fi eretic înseamnă
a fi despărţit de Dumnezeu”.
Astfel procedau Sfinţii noştri Părinţi, astfel ne învaţă să procedăm Mama noastră Biserica.
De aceea, considerăm că este de datoria noastră să declarăm următoarele:
1. Smerenia Noastră niciodată nu am fost şi nu sînt eretic şi ecumenist. Ecumenismul e un
mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie.
E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună
şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe
demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni. Aici nici nu se pune
în discuţie problema pocăinţei, dar ei toţi se consideră egali în cinste în faţa lui Dumnezeu. Unde
poate fi adevăr în această adunătură scârboasă? Poate oare pe un arbore să crească şi fructe
comestibile şi fructe otrăvitoare? Fructe dulci şi fructe amare? Biserica ecumenistă nu este vie, ci
moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul.
 2. Smerenia Noastră nu am introdus din nou Patriarhia Ierusalimului în Consiliul Mondial al
Bisericilor, care este o gloată ecumenistă.
Sînt total de acord, am susţinut şi susţin în orice mod posibil decizia veşnic-pomenitului Patriarh
al Ierusalimului Diodor, care în anul 1979 a scos Patriarhia Ierusalimului din Consiliul Mondial al
Bisericilor.
Teoria ramurilor, răspândită şi recunoscută în Consiliul Mondial al Bisericilor, este lipsită de
temei, odată ce comunităţile care s-au despărţit de Biserică nu sînt ramuri vii, ci ramuri rupte şi
uscate. „De nu rămâne cineva întru Mine, se scoate afară ca viţa şi se usucă şi o adună pre ea şi
în foc o aruncă şi arde” (Ioan 15,6).
3. Cu referire la Soborul Panortodox preconizat a se desfăşura în anul 2016.
Preasfinţia sa, Patriarhul Constantinopolului, pregăteşte împreună cu Bisericile Locale
Sinodul Pan-ortodox, cică pentru a soluţiona problemele nerezolvate cu care se confruntă Biserica
Ortodoxă.
Dar, în primul rând, majoritatea întrebărilor de pe ordinea de zi a Sinodului Pan-ortodox deja au
fost rezolvate în cadrul Bisericii Ortodoxe: ecumenismul, relaţiile cu cei de altă credinţă, postul,
calendarul, botezul ortodox, căsătoria ş.a.m.d. De aceea, este un mare pericol ca la acest Sobor să
aibă loc revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe.
Iar, în al doilea rând, Preafericitul Patriarh al Constantinopolului şi întâistătătorii Bisericilor
Ortodoxe ignoră în totalitate faptul comiterii în anul 2005 a Infracţiunii Universale în privinţa
Noastră. Ori ei şi-au împăcat conştiinţa crezând că eu din proprie voinţă m-am „zăvorât”, cerşind
şi implorând locul pe tron?
Însuşi Patriarhul Constantinopolului, „stând în locul cel sfânt” a stârnit Schisma în Sfântul Sion,
în sânul Bisericii Mame, de unde a strălucit Adevărul şi Lumina în lume.
Sfântul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în adevăr. El nu poate conlucra cu faptele
nelegiuiţilor. De aceea, ignorarea de către întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe a problemei
nerezolvate în legătură cu răsturnarea Noastră anticanonică de pe scaunul patriarhal face
imposibilă de-Dumnezeu-insuflata desfăşurare a Sinodului şi, în acest caz, el va fi lipsit de Har şi
neplăcut lui Dumnezeu.
Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de
Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi
în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău.
Te poţi mântui numai prin întoarcerea la Dumnezeul-Om prin pocăinţă cu toată osârdia şi sub toate
aspectele, şi prin asumarea credinţei ortodoxe a Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Părinţi, a Sfintelor
Soboare Ecumenice.
Inima Noastră părintească nu mai suportă să vadă Trupul sângerând al Bisericii lui Hristos din
pricina nelegiuiţilor şi apostaţilor, şi îndeamnă şi roagă pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului
şi a întregii Ortodoxii, precum şi pe toţi reprezentanţii organelor competente, să vină şi să ajute,
cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia
Noastră, ca, odată cu izgonirea satanei şi a îngerilor săi din turma lui Hristos, să ne împărtăşim în
Adevăr împreună cu Biserica-Mamă întemeiată de însuşi Hristos, spre slava credinţei şi spre slava
poporului Dumnezeului nostru.
Vă trimitem din belşug a noastră binecuvântare, aşteptând oricare muncă cirineică, rugându-ne ca
de Viaţă Dătătorul Dumnezeu să-i lumineze pe toţi cu Lumina neapusă a Luminei Sale.
Din Sfântul Oraş Ierusalim, anul 2015, iunie, ziua a 20-a
Al vostru, întemniţatul Patriarh al Ierusalimului,
Irineu I
Patriarhul întemniţat
Cuviosul Patriarh al Sfîntului Oraş Ierusalim şi al întregii Palestine, (în lume Emanuil Scopelitis)
s-a născut la 17 aprilie 1939 pe insula grecească Samos.
Din decembrie 1953 el trece sub ascultare în Ierusalim. Din mărturiile personale al Patriarhului
Irineu, devenirea sa duhovnicească întru monah şi primirea experienţei monahale s-a petrecut în
Mănăstirea Eleonului a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diasporă (BORuD)[1]. De atunci el a
întreţinut cele mai apropiate şi cordiale legături duhovniceşti cu clericii din Misiunea Rusă din
Ierusalim şi monahii BORuD aflaţi în Ţara Sfîntă.
În anul 1958 a fost tuns monah cu numele Irineu, în cinstea Sfîntului Sfinţit Mucenic Irineu,
episcopul Lyonului (prăznuit la 5 septembrie pe stil nou) şi peste un an, în 1959, a fost hirotonit
diacon în Biserica Ortodoxă a Ierusalimului. În 1963 a absolvit Şcoala Patriarhală din Ierusalim.
În 1965 a fost hirotonit în preoţie. În 1966 a fost înălţat la rangul de arhimandrit.
Arhimandritul Irineu a petrecut 4 ani în Atena, unde, în anul 1970, a absolvit Facultatea de
Teologie a Universităţii din Atena.
După ce s-a întors în Ierusalim a săvîrşit ascultarea de redactor-şef al revistei „Noul Sion” şi de
Preşedinte al Judecăţii Supreme Bisericeşti. A fost desemnat reprezentant oficial al Patriarhiei
Ierusalimului la şedinţele teologice şi bisericeşti de la întrunirile panortodoxe şi însoţea pe
Patriarhii Benedict şi Diodor în vizitele lor oficiale, fiind cel mai apropiat consilier şi fiu
duhovnicesc al Patriarhului Diodor.
În 1979 a fost numit Exarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului în Atena (precum a şi rămas pînă
la înscăunarea sa ca Patriarh al Ierusalimului) şi responsabil pentru răspîndirea anuală în Grecia a
Luminii Sfinte în Sîmbăta Mare.
La 27 februarie 1981 a fost ales, iar în martie al aceluiaşi an, în săptămîna Sfintei Cruci, a fost
hirotonit arhiepiscop al Ierapolei. În 1983 a fost numit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii
Ierusalimului.
Printre alte iniţiative al Exarhului Patriarhal în Atena a fost susţinerea pelerinajului din Grecia în
Ţara Sfîntă şi înfiinţarea revistei „Vocea Ierusalimului”. În 1994 a fost ridicat la rangul de
mitropolit. Posedă limbile arabă, engleză, rusă şi ebraică.
La 13 august 2001 (31 iulie după calendarul bisericesc) în Biserica Sfîntului Mormînt a fost ales
de către Sfîntul Sinod al 140-lea Patriarh al Ierusalimului, în acest cin urmînd după părintele său
duhovnicesc, cuviosul Patriarh Diodor I, răposat în decembrie 2001. La 15 septembrie în Biserica
Învierii Domnului a avut loc întronizarea lui.
Noul patriarh a avut o atitudine critică faţă de participarea ortodocşilor la ecumenism, a încercat
să facă ordine în interiorul Patriarhiei şi să îndepărteze persoanele compromise. De asemenea, de
la bun început şi-a declarat susţinerea sa în lupta pentru independenţa Palestinei, a întreţinut relaţii
amicale cu conducătorul autonomiei palestiniene, Yasser Arafat, din care motiv autorităţile
israeliene au refuzat să recunoască noul patriarh timp de 3 ani. Patriarhul Irineu, de asemenea, a
contribuit la întărirea comunităţilor ortodoxe arabe în interiorul Patriarhiei Ierusalimului şi a
hirotonit pentru acestea preoţi de origine arabă, fapt ce a trezit nemlţumirea altor arhierei greci,
atît în Biserica Ierusalimului, cît şi în cea din Constantinopol. A întreţinut, tradiţional, strînse relaţii
frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă (BORuD), fiind în comuniune euharistică cu ea.
Toate aceste fapte au servit drept motiv de apariţie a multor răuvoitori Patriarhului. Încheind
tranzacţii frauduloase pe după spatele său cu bunuri imobile ale Patriarhiei, persoane din anturajul
său (cu precădere cei pe care Patriarhul a vrut să-i îndepărteze) l-au învinuit de vînzarea terenurilor
bisericeşti din Ierusalim, fapt ce ulterior nu s-a demonstrat în judecată. Presa israeliană şi greacă a
declanşat o campanie de denigrare a Patriarhului, acuzîndu-l de încheierea tranzacţiilor
frauduloase cu imobilele bisericeşti, chiar dacă dovezi în acest sens nu s-au prezentat.
În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului,
Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai
Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei
„patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis:
„Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului
Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia
a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa
Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din
diptice şi interzicerea pomenirii sale.
Considerînd acuzaţiile nefondate, iar imixtiunea Patriarhiilor ca ilegală şi necanonică, Patriarhul
Irineu a refuzat să demisioneze şi a continuat să slujească ca Patriarh. La 07 iunie 2005 Sinodul
Patriarhiei Ierusalimului a hotărît să aplice o mustrare Patriarhului retractat, astfel că el a fost
„izgonit din cinul actual”. Patriarhul nu a recunoscut nici această ilegalitate.
După cum indică Patriarhul Irineu în mesajul său din 2/15 septembrie 2010: „Îndepărtarea Noastră
silnică din scanul Patriarhiei Ierusalimului după Paştele anului 2005 a avut loc în
urma ameninţărilor şi agresiunilor din partea clericilor complotişti, ce au servit drept unealtă fără
precedent în istoria Bisericii de imixtiune făţişă a politicii şi diplomaţiei greceşti, la presiunea
căreia s-au şi produs cele întîmplate. Aceşti clerici au adunat un grup de opozanţi şi au comis o
infracţiunie canonică”.
De menţionat, că însăşi membrii sinodului patriarhiei Ierusalimului ce l-au descăunat pe Patriarhul
Irineu, bazîndu-se pe Regulamentul Bisericii şi sperînd că patriarhul Irineu benevol va abdica din
scaunul patriarhal, în mod cinic declarau: „patriarhii demisionează benevol. Nimeni nu-l poate
destitui sau rechema pe patriarh, cu atît mai mult cei care se află în afara Bisericii (vezi site-ul
oficial al Patriarhiei Moscovei patriarchia.ru, 11 mai 2005).
„Declaraţia membrilor frăţiei Sfîntului Mormînt cu privire la situaţia din Patriarhia Ierusalimului”
cu atît mai mult mărturiseşte netemeinicia acuzaţiilor contra Patriarhului şi descoperă toată mizeria
calomniilor aruncate împotriva lui de către funcţionarii patriarhali şi de către presă.
După cum este cunoscut, acuzaţiile de bază contra Patriarhului Irineu se refereau la faptul că acesta
ar fi vîndut patrimoniul Patriarhiei unor cetăţeni ai Israelului. Însă acest fapt niciodată nu a fost
demonstrat şi Patriarhul nu a fost condamnat pentru comiterea acestui fapt. Pentru a da legitimitate
înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol,
a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului
Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei –
PM), Română, Eladei, Ciprului şi a Albaniei (de tot 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au
votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii
Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale
Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat
sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod
Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.
În semn de protest faţă de deciziile nelegiuite şi anticanonice Patriarhul Irineu, refuzînd să accepte
îndepărtarea lui, a fost “zăvorît” în una din micile chilii ale clădirii Patriarhiei Ierusalimului, unde
e închis de peste 10 ani.
Accesul la el din clădirea Patriarhiei a fost blocat prin zidirea unui perete de cărămizi, fiind lăsată
doar o fereastră cu gratii. Patriarhul se află într-o mică chilie ce se învecinează cu un mic paraclis
în care el săvîrşeşte regulat sfintele slujbe. În chilie nu e curent electric, accesul medicilor e limitat,
iar hrana i se transmite cu funia prin acoperiş. De asemenea, are şi o mică curte de 3 x 4 metri
înconjurată de ziduri. Cu un etaj mai sus de chilia patriarhului locuieşte o familie de arabi ce regulat
îi transmite mîncarea cu funia. După 10 ani de temniţă, sănătatea patriarhului s-a înrăutăţit
semnificativ, însă el continuă să-şi ducă crucea de mărturisitor, scoţînd la iveală ilegalităţile
Patriarhiilor Constantinopolului, Ierusalimului, Moscovei şi a altora.
În pofida condiţiilor de întemniţare, din cînd în cînd susţinătorii patriarhului au posibilitatea de a
comunica cu Preafericitul prin fereastra apartamentului arabilor.
Precum mărturiseşte F. Vinogradov din discuţia avută cu el, Patriarhul Irineu i-a povestit despre
adevăratele motive de înlăturare din cinul său şi de izolare a lui. Motivul de bază a constat în
tendinţa vladîcăi Irineu de a restabili ordinea canonică şi disciplina în mediul monahal – membrii
frăţiei Sfîntului Mormînt. Obţinînd informaţii despre situaţii concrete de încălcare a jurămintelor
monahale, de prezenţa între monahi a persoanelor de orientare sexuală netradiţională, Patriarhul
a început o anchetă. Trei răufăcători i-a alungat din Biserica Sfîntului Mormînt al Domnului, iar
investigaţia a continuat. Vinovaţii au început să se plîngă pe Patriarh, învinuindu-l de infracţiuni
contra proprietăţii bisericeşti.
Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful
de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul
Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu
întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului
Irineu.
De altfel hotelul bisericesc, de vînzarea căruia autorităţile israeliene l-au acuzat pe Patriarhul
Irineu, încă se mai află în proprietatea Patriarhiei Ierusalimului. Precum scrie F. Vinogradov,
„evident că motivul principal de înlăturare a Patriarhului din cinul său – fostul chileinic şi ucenic
al Patriarhului Diodor – a fost dorinţa de a-l înlătura pe Întîistătătorul Bisericii Ierusalimului, ce
putea deveni o piedică în implementarea hotărîrilor ecumeniste de la aşa numitul Sobor Panortodox
ce urmează a avea loc în viitorul apropiat” [e vorba de sinodul tîlhăresc din Creta ce deja s-a
desfăşurat în iunie 2016 – n.red.]..
În Epistola sa din 2/15 septembrie 2010 Patriarhul Irineu scria: „Mucenicia conştiinţei Noastre –
e mărturie în faţa fiecăruia şi a tuturor, că „acum este judecata acestei lumi” (Ioan 12,31)”.
Cînd în 2007 a avut loc semnarea Actului de unire între BORuD(L)[2] şi Patriarhia Moscovei,
întemniţatul Patriarh Irineu în discuţiile telefonice cu clericii BORuD a numit această acţiune
necanonică şi i-a binecuvîntat pe ei să-i pomenească numele în locul arhiereilor BORuD(L) căzuţi
în uniaţia ecumenistă.
Precum a spus Patriarhul Irineu de nenumărate ori, „Biserica a început în catacombe, în catacombe
va sfîrşi”.
—————————————————————————————————
1 BORuD – Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă sau Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor
Rusiei, cunoscută în engleză ca ROCOR sau în rusă ca РПЦЗ. Consolidată ca Sinod în anii ’20 ai
secolului trecut după evacuarea din Rusia Sovietică a majorităţii ierarhilor ruşi supravieţuitori de
către ofiţerii Armatei Albe. Ca reprezentanţi de vază ai acesteia, cunoscuţi în întreaga lume
ortodoxă, sînt Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici, fericitul cuvios Serafim Rose şi Arhiepiscopul
Averchie Tauşev, Sfîntul Mitropolit Filaret Voznesenski al New Yorkului (cu sfinte moaşte,
reîngropat la ordinul mitropolitului Lavru), sub conducerea căruia, Sinodul BORuD a condamnat
ecumenismul ca erezie în 1983.
2 BORuD(L) – fracţiunea Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil care în 2007 sub conducerea
Mitropolitului Lavru a semnat Actul de unire cu Patriarhia Moscovei, fără ca aceasta din urmă să
renunţe la acţiunile sale ecumeniste condamnate de BORuD prin anatema împotriva
ecumenismului din 1983.
Sursa
Vezi şi:
Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă,
căci minciuna ucide în sine tot adevărul”