Culte Religioase PDF

Statul şi cultele religioase
SECRETARIATUL DE
STAT PENTRU CULTE
Propunem prin volumul de față
mai întâi o precizare a statutului
și rolului pe care Secretariatul de
Statul
Stat pentru Culte îl îndeplineşte
de mai bine de un secol şi jumăta-
te în cadrul administrației publice
centrale, o incursiune în istoria
și cultele
acestuia ca instituție-cheie în ra-
portarea statului modern la mani-
festările fenomenului religios din
religioase
România. În al doilea rând, dorim
să oferim publicului și date statis-
tice relevante pentru înțelegerea
evoluției structurii religioase a
Secretariatul de Stat pentru Culte

populației României moderne.
Secretariatul de Stat pentru Culte București

©2018 2018
SECRETARIATUL DE
STAT PENTRU CULTE
Statul
și cultele
religioase
Ediția a II-a revizuită
și adăugită
București
2018
1
© 2018 Secretariatul de Stat pentru Culte

web: www.culte.gov.ro
e-mail: corespondenta@culte.ro
tel.: +40.21.318.81.53; +40.21.318.81.54
fax.: +40.21.318.81.51; +40.21.318.81.60
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Statul şi cultele religioase / Secretariatul de Stat pentru Culte.–Bucureşti:
Litera, 2018
ISBN 978-606-33-2998-2
I. Secretariatul de Stat pentru Culte (Bucureşti)
2
CUPRINS
Introducere.......................................................................................................................5
1. Ce este Secretariatul de Stat pentru Culte?..................................................................9
2. Scurtă istorie instituțională.......................................................................................15
3. Evoluţia structurii confesionale din România...........................................................27
4. Care sunt relațiile dintre stat și cultele religioase în ţările democratice?..................39
5. Teme aflate în dezbatere publică..............................................................................97
6. Organizațiile religioase................................................................................................133
7. Legislaţie cu incidenţă în zona vieţii religioase........................................................171
Anexe............................................................................................................................ 211
3
INTRODUCERE
Acest volum reprezintă o privire de ansamblu a Secretariatului

de Stat pentru Culte asupra unor probleme aflate în dezbatere,
probleme care privesc statutul religiei în societate și în special
cel al cultelor religioase recunoscute de statul român. Chestiu-
nea raporturilor statului cu acestea din urmă, în special cu Bise-
rica Ortodoxă Română, a intrat în atenția unor persoane publice,
politicieni, precum și a presei. Vrem să contribuim, prin ceea ce
facem, inclusiv prin publicarea lucrării de față, la o dezbatere
echilibrată, care să se bazeze pe date concrete, pe prevederile
legilor în vigoare, dar și pe cunoașterea evoluției istorice a ra-
porturilor dintre stat și organizațiile religioase din țara noastră.
Este vorba aici de elemente constitutive ale identității naționale,
a căror complexitate necesită o abordare obiectivă, ca o condiție
obligatorie pentru o dezbatere civilizată, bazată pe argumente.
Secretariatul de Stat pentru Culte înțelege să își îndepli-

nească misiunea de principală instituție prin care statul român își
definește, articulează și pune în aplicare politicile publice lega-
te de viața religioasă din România și vrea să faciliteze un dialog
onest, deschis între toate părțile interesate. Volumul realizat de
Secretariatul de Stat pentru Culte în colaborare cu Ministerul Afa-
cerilor Externe prin intermediul ambasadelor României din ţările
din spaţiul nord-atlantic, Institutul Național de Statistică și Autori-
tatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pune la dispoziția
publicului o serie de date și informații care vor permite o mai bună
înțelegere a raporturilor statului cu diferitele culte religioase, din
perspectivă istorică și în context european.
Cartea se dorește a fi un instrument de lucru destinat atât

decidenților politici, membrilor corpului diplomatic, funcționarilor
administrației publice care iau contact direct cu aceste chestiuni,
cât și reprezentanților cultelor religioase. În același timp, volumul
se adresează cercetătorilor preocupați de fenomenul religios
din România și actorilor din societatea civilă direct interesați de
îmbunătățirea funcționării sistemului politic și judiciar românesc.
5
Propunem prin volumul de față mai întâi o precizare a statu-
tului și rolului pe care Secretariatul de Stat pentru Culte îl îndepli-
neşte de mai bine de un secol şi jumătate în cadrul administrației
publice centrale, o incursiune în istoria acestuia ca instituție-cheie
în raportarea statului modern la manifestările fenomenului re-
ligios din România. În al doilea rând, dorim să oferim publicului
și date statistice relevante pentru înțelegerea evoluției structurii
religioase a populației României moderne.
Modelul românesc al relațiilor dintre stat și culte, așa cum

este el definit în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și
regimul general al cultelor, este parte integrantă din familia euro-
peană a modelelor relațiilor dintre stat și cultele religioase, având
în centru principiul libertăţii religioase şi pe cel al neutralității sta-
tului în raport cu manifestările fenomenului religios. Ca și în alte
țări europene, relațiile dintre stat și formele organizate ale vieții
religioase în România s-au structurat în funcție de tradiția istori-
că, legală și instituțională locală, ținând seama în același timp de
modelele europene existente, dar și de situația demografică, de
nevoile sociale și spirituale și de așteptările actuale ale societății.
O trecere în revistă a principalelor teme legate de raporturi-

le dintre stat şi culte aflate în dezbatere și pe agenda publică ilus-
trează mizele rămase încă neclarificate în societatea și în sistemul
politic românesc. Pe scurt, este vorba despre clarificarea locului și
rolului religiei în spațiul public.
Pentru o mai bună înțelegere a actorilor principali ai vieții re-

ligioase din România și a rolului pe care aceștia l-au jucat și îl joacă
în societatea românească, volumul continuă cu o scurtă descriere
a situației actuale și a activităților cultelor și asociațiilor religioa-
se din România. Departe de a rămâne izolate în sfera privată și în
spațiul liturgic, se poate observa că practic toate acestea au înțeles
să își asume un rol activ în diferite domenii. Fie că este vorba de
educație, de activități caritabile, de servicii sociale sau medicale ori
de proiecte culturale, cultele din România, în sens larg, acționează,
din sfera societăţii civile, ca actori semnificativi în spațiul public.
Capitolul dedicat relației dintre stat și organizațiile religioase

în Europa a fost restructurat și extins față de ediția anterioară a
volumului. Dorim să arătăm astfel, comparativ, consonanța mo-
delului românesc cu practici din diverse țări europene în ceea
6
ce privește relația dintre stat și culte și modul în care acesta se
poziționează în ansamblul tradiției și practicilor juridico-politi-
ce ale țărilor cu regim politic democratic. La finalul volumului, o
selecție din legislația în vigoare în domeniu se va dovedi un in-
strument util pentru cei care caută să înțeleagă felul în care statul
român se raportează la activitatea cultelor religioase din România.
Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat până în prezent

un volum privind viața religioasă din România, în mai multe ediții
(în limba română, în 1993, 1999, 2005, 2008 şi 2014, iar în limba en-
gleză, în 1999, 2005 şi 2015). Datorită faptului că edițiile anterioare
au fost foarte bine receptate atât la nivelul cultelor religioase, cât
și al decidenților politici, membrilor corpului diplomatic, mediului
universitar etc., prezenta ediție este mai completă și accentuea-
ză explicitarea rolului și contribuției Secretariatului de Stat pentru
Culte în construirea și guvernarea raporturilor dintre stat și culte în
România. De aceea, a fost redus spațiul alocat legislației și prezen-
tării detaliate a cultelor în favoarea suplimentării datelor istorice și
statistice și a prezentării viziunii instituției asupra chestiunilor afla-
te în prezent în dezbatere publică și care privesc direct dinamica
raporturilor dintre stat și culte. Toate datele și informațiile preluate
din volumele amintite au fost actualizate. Datele incluse sunt pre-
zentate într-o formă grafică mai accesibilă.
Într-un context european și românesc în care se vorbește din

ce în ce mai mult de creșterea gradului de analfabetism religios,
dar deopotrivă și de creșterea gradului de analfabetism în privința
libertății religioase, considerăm că publicarea acestui volum este
o contribuție la o mai bună cunoaștere a vieții religioase și mai
ales o datorie în privința sensibilizării publicului în legătură cu li-
bertatea religioasă, ca drept fundamental constituțional așezat la
temelia democrației. În același timp, prin publicarea acestui volum
în cursul anului 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte dorește să
contribuie la celebrarea Centenarului Marii Uniri, prin evidențierea
rolului fundamental pe care cultele religioase l-au avut și îl au, în
istorie și în prezent, la construirea unei societăți mai bune, mai de-
mocratice, mai solidare.
Victor Opaschi
Secretar de Stat pentru Culte
iulie 2018
7
CAPITOLUL
1
Ce este Secretariatul de Stat pentru Culte?
Secretariatul de Stat pentru Culte (S.S.C.) este o instituţie de spe-

cialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridi-
că, în subordinea Guvernului și sub coordonarea Prim-Ministrului
României.
1.1. Care sunt obiectivele Secretariatului de Stat pentru Culte?
Asigură respectarea și promovarea drepturilor și libertăților fun-

damentale consacrate de Constituția României și de Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cul-
telor, precum și de tratatele și convențiile internaționale la care
România este parte, în ceea ce privește libertatea conștiinței și a
credințelor religioase.
Dezvoltă parteneriatul dintre autoritățile publice centrale

și locale și cultele recunoscute de lege în domeniile social, cultu-
ral și educațional. În această privință, Secretariatul de Stat pentru
Culte se conduce după principiul fundamental conform căruia
cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome și egale în
fața autorităților statului.
1.2. Cine conduce instituția?
Secretariatul de Stat pentru Culte este condus de un secretar de

stat numit prin decizia Prim-Ministrului. Secretarul de stat dis-
pune de propriul cabinet și este sprijinit în activitatea sa de un
director de direcție (Direcția Relații Culte) și de doi șefi de servi-
ciu (Serviciul Asistență, Învățământ, Accesare Fonduri, respectiv
Serviciul Economic, Resurse Umane și Administrativ).
9
1
1.3. Care sunt sursele sale de finanțare?
Secretariatul de Stat pentru Culte este finanțat integral de la bu-

getul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Secretariatul de Stat pentru Culte este ordonator terțiar de credite.
1.4. Ce atribuții are Secretariatul de Stat pentru Culte?
Conform Hotărârii Guvernului nr. 44/2013 privind organizarea şi

funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte cu modificările
și completările ulterioare, acesta are următoarele atribuţii:
asigură elaborarea și aplicarea actelor normative și a

strategiei guvernamentale privind viața religioasă;
avizează propunerile de acte normative emise de alte
organisme guvernamentale și administrative cu potențial im-
pact asupra vieții religioase;
consultă cultele religioase cu privire la propunerile de
îmbunătățire a actelor normative cu impact potențial asupra
vieții religioase;
asigură relația statului cu toate cultele recunoscute și
asociațiile religioase din România;
sprijină toate cultele și asociațiile religioase în vederea
participării lor la viața socială și spirituală a țării;
asigură legătura dintre cultele recunoscute de lege și
ministere, celelalte organe ale administrației publice centrale și
locale, în vederea respectării libertății și autonomiei cultelor, a
prevenirii și înlăturării oricăror abuzuri, prin aplicarea legii;
participă la soluționarea amiabilă a conflictelor dintre
culte și dintre culte și asociații religioase, pentru evitarea sau în-
lăturarea oricăror forme, mijloace sau acțiuni de învrăjbire reli-
gioasă;
întocmeşte rapoarte1 cu privire la situația de ansamblu a
respectării drepturilor și libertăților religioase în România;
acordă aviz consultativ în vederea obținerii calității de
asociație religioasă;
analizează cererile de înființare de noi culte, întocmește
1
La solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, a Mecanismului de Evaluare Periodică
Universală (Universal Periodic Review/UPR) al Consiliului Drepturilor Omului al ONU/CDO,
a Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) de pe lângă Consiliul
Europei, precum și pentru comisiile mixte interguvernamentale pentru problemele
minorităților naționale.
10
1
documentațiile cerute de lege și face propuneri Guvernului în

vederea recunoașterii acestora;
întocmește documentațiile cerute de lege și face propu-
neri Guvernului în vederea recunoașterii modificărilor și comple-
tărilor statutelor de organizare și funcționare ale cultelor2;
ține evidența personalului monahal al cultelor recunos-
cute de lege care nu realizează venituri din muncă, pensie sau
alte surse;
ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmea-
ză să ocupe funcții de conducere, precum și a personalului cle-
rical și laic din cadrul cultelor recunoscute de lege, inclusiv din
învățământul teologic neintegrat în învățământul public, în ve-
derea alocării sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru
salarizarea personalului cultelor, potrivit legii;
ține evidența unităților de cult ale cultelor recunoscute
care solicită sprijin pentru salarizarea personalului clerical;
eliberează avizul necesar acordării vizei de lungă
ședere pentru activități religioase sau prelungirii dreptului de
ședere temporară pentru activități religioase desfășurate de
misionari străini3;
colaborează cu sistemul educațional și ia act de planu-
rile de învățământ și de programele analitice pentru predarea
religiei elaborate de cultele recunoscute de lege;
propune Guvernului recunoașterea statutului de utilita-
te publică pentru organizații neguvernamentale cu activitate în
domeniul vieții religioase, cu respectarea normelor legale;
sprijină cultele recunoscute în organizarea și desfășurarea
activităților de asistență religioasă și socială în armată, penitenci-
are, spitale, în cămine de bătrâni, case de copii și în alte instituții,
precum și în familii care se confruntă cu nevoi speciale;
gestionează resursele financiare publice alocate pentru
completarea fondurilor necesare salarizării personalului clerical,
potrivit legii4;
acordă sprijin în vederea susținerii activității cultelor,
2
În perioada 2008-2010, conform art. 49 din Legea nr. 489/2006, au fost recunoscute
prin hotărâri de guvern statutele celor 18 culte.
3
În anul 2017, Secretariatul de Stat pentru Culte a acordat avizul consultativ pentru un
număr de 451 de solicitări de viză, dintre care 398 de prelungiri și 53 de obțineri pentru
misionarii care își desfășoară activitatea în cadrul cultelor, al asociațiilor religioase și al
asociaţiilor şi fundațiilor cu scop religios.
4
Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului neclerical sunt
gestionate de consiliile județene.
11
1
potrivit art. 29 alin. (5) din Constituție și legislației specifice,

pentru:
a) salarizarea personalului clerical din țară și de la

comunitățile românești din afara granițelor;
b) construirea și repararea lăcașurilor de cult din țară
și ale comunităților românești din diaspora, restaurarea
bisericilor, a monumentelor istorice, pentru activitatea
social-caritabilă desfășurată de către cultele recunoscute;
c) sprijinirea principalului așezământ românesc de la
Muntele Athos (Schitul Românesc Prodromu);
d) ţine evidenţa personalului monahal al cultelor
recunoscute de lege, care nu realizează venituri din muncă,
pensie sau alte surse;
e) unitățile de învățământ teologic neintegrate în
sistemul public de învățământ;
f) controlează modul de utilizare a fondurilor primite de
către culte de la bugetul de stat, potrivit destinației stabilite
și cu respectarea prevederilor legale;
g) sprijină cultele, la cerere, în organizarea evidenței
contabile, statistice, în concordanță cu legislația de
specialitate, asigurând colaborarea acestora cu instituțiile de
sinteză.
inițiază acțiuni de relații externe cu instituții de stat

similare din alte țări și organizații internaționale neguverna-
mentale care se ocupă de garantarea și respectarea libertății
religioase, precum și a celorlalte drepturi fundamentale ale
omului și participă la manifestările organizate de acestea;
elaborează studii și sinteze documentare referitoare

la viața religioasă din România, precum și despre activitatea
cultelor și comunităților religioase din alte țări;
organizează dezbateri, cu participarea specialiștilor

români și străini, privind teoria și practica laică și ecleziastică
în acest domeniu.
12
1
Secretariatul de Stat pentru Culte este instituția sta-

tului care gestionează relațiile dintre stat și organizațiile
religioase (cultele religioase recunoscute, asociațiile re-
ligioase, precum și asociațiile și fundațiile înființate în
baza O.G. nr. 26/2000 care au și activități religioase) din
România. Este instituția statului care oferă expertiză în
domeniul vieții religioase și care participă direct la ela-
borarea și aplicarea politicilor publice privind libertatea
religioasă și regimul general al cultelor.
13
CAPITOLUL
2
Scurtă istorie instituțională
În timpul guvernării Țărilor Române în regimul politic instituit

prin Regulamentele Organice, sub egida Marilor Puteri europe-
ne, au fost înființate instituțiile precursoare ale actualului Secre-
tariat de Stat pentru Culte, respectiv Marea Logofeție a Credinței
(înființată în 1831 în Țara Românească) și Vornicia Bisericească
(creată în 1844 în Moldova).
Acestea aveau drept principale atribuții organizarea

evidenței averilor bisericești și a situației instituționale a Bisericii
din cele două țări, în contextul eforturilor de modernizare politi-
că a instituțiilor publice.
2.1. Înființarea instituției
Constituirea Secretariatului de Stat pentru Culte ca instituție

modernă cu atribuții bine conturate se leagă însă de momen-
tul întemeierii statului român modern. Imediat după alegerea lui
Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești,
s-a constituit câte un Minister al Cultelor și Instrucțiunii Publice
la Iași și București.
În anul 1862, odată cu unificarea administrativă a Prin-

cipatelor Române, a luat ființă Ministerul unic al Cultelor și
Instrucțiunii Publice. Aceasta este considerată data oficială a
înființării instituției care poartă astăzi numele de Secretariatul
de Stat pentru Culte.
De la înființare și până în prezent, acest organism al puterii

executive a purtat diferite denumiri, în funcție de articularea
instituțională a domeniului cultelor cu alte arii de politici publice:
Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Ministerul Cultelor și
Artelor, Departamentul Cultelor, Ministerul Cultelor, Ministerul
Culturii și Cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte.
15
2
De-a lungul vremii, instituția a fost condusă de bine-

cunoscute personalități ale vieții politice, culturale și științifice
din România, dintre care îi menționăm pe V.A. Urechia, Alexandru
Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, C.A. Rosetti, Titu Maiorescu,
Vasile Conta, Take Ionescu, Spiru Haret, Dimitrie A. Sturdza, I.G.
Duca, P.P. Carp, Ion C. Brătianu, Simion Mehedinți, Octavian
Goga, P.P. Negulescu, Vasile Goldiș, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti,
episcopul academician Nicolae Colan, Ion Nistor, Constantin
Giurescu, Ion Petrovici, Gheorghe Nenciu, Dumitru Dogaru,
Nicolae Stoicescu, Gheorghe Vlăduțescu, Răzvan Theodorescu.
La începuturile statului român modern, preocuparea

autorităților politice pentru modernizarea societății s-a făcut din-
tr-o perspectivă centralizatoare. În timpul domniei lui Alexandru
Ioan Cuza (1859-1866), viziunea dominantă a regimului asupra
vieții religioase a fost una de afirmare a dominației politicului asu-
pra vieții religioase.
Aceasta s-a exprimat, pe de o parte, prin punerea bunurilor

bisericești sub administrarea statului (inclusiv prin trecerea unora
dintre acestea în proprietatea directă a statului, cum a fost cazul
secularizării averilor mănăstirești). Pe de altă parte, ea s-a mani-
festat prin încercarea statului de a reorganiza instituțional Biserica
Ortodoxă din Principatele Unite, transformând-o într-o religie de
stat de tip modern, direct subordonată autorității politice, anu-
lând dreptul acesteia de a se autoadministra.
În vederea modernizării, statul a considerat necesar ca

susținerea școlilor publice să se facă, într-o primă etapă, prin diri-
jarea de fonduri bisericești, prin intermediul Ministerului Cultelor.
Articularea politicii religioase a statului a presupus și o reorganiza-
re radicală a învățământului teologic.
2.2. Statul și Biserica dominantă
O a doua etapă, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a ca-
racterizat prin încercarea de conciliere între agenda moderniza-
toare a statului și dorința de afirmare a unei autonomii crescute
a Bisericii din România nu doar față de Patriarhia Ecumenică de
Constantinopol (prin obținerea, cu susținerea activă a statului, a
autocefaliei), ci și față de statul român. În această perioadă, după
experimentarea altor soluții (cum ar fi restrângerea numărului
16
2
clericilor și împroprietărirea clerului), a început finanțarea de

către stat a salariilor clerului, ca formă de soluționare a situației
economice a clerului, devenită atunci critică.
Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a continu-

at să fie în această perioadă principalul organism respon-
sabil cu guvernarea vieții religioase din România, cu sarcini
extinse privind supravegherea și controlul activității culte-
lor în mai multe domenii, între care: organizarea parohiilor
și eparhiilor, funcționarea Sfântului Sinod, a consistoriilor
bisericești, numirile și revocările personalului clerical, ad-
ministrarea averilor bisericești și statutul monahismului,
organizarea și funcționarea învățământului teologic, supra-
vegherea producției publicistice, a circularelor și scrisorilor
pastorale ale clerului ortodox, autorizarea și supravegherea
funcționării altor culte de pe teritoriul Regatului României
etc. Biserica Ortodoxă, „Biserica dominantă a Statului Român”
(potrivit Constituției din 1866), a reușit să obțină o autonomie
relativ limitată în raport cu statul, a cărui autoritate se exer-
cita prin Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Prin inter-
mediul Ministerului Cultelor s-a făcut și secularizarea averilor
bisericești, iar odată încheiat acest proiect al generației unio-
niste, deceniile succesive până la finele secolului al XIX-lea nu
au mai generat în activitatea guvernamentală eforturi con-
siderabile din partea statului de a repara dificultățile create
Bisericii prin deposedarea ei de proprietăți. Astfel, până în
anul 1902, în cadrul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Pu-
blice funcționa o simplă Direcție a Cultelor, având o activitate
administrativă lipsită de consistență, subdimensionată ca nu-
măr de funcționari (4 de conducere și 9 de execuție) și centra-
tă în principal pe relația dintre Biserică și școală. 5
2.3. Casa Bisericii
Sub influența unei viziuni politico-administrative de tip anglo-

saxon, în anul 1902 s-a înființat Casa Bisericii. Aceasta funcționa
pe lângă Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dar pe baza
unei legi proprii6, cu scopul de a eficientiza administrarea ave-
rilor bisericești și de a elimina intruziunea arbitrară a diferitelor
Paul BRUSANOWSKI, Stat și Biserică în Vechea Românie între 1821-1925, Presa
5
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010.

Sancționată prin Decretul Regal nr. 255 din 21 ianuarie 1902
6
17
2
autorități publice în viața internă ecleziastică. Casa Bisericii pre-

lua Direcția Cultelor din cadrul Ministerului, își construia un se-
diu propriu împreună cu Casa Școalelor7 și primea atribuții de
control și administrare a averilor bisericești, precum și sarcina de
a asigura conservarea lăcașurilor de cult. Intenția politică era la
momentul respectiv ca Biserica Ortodoxă, dar și celelalte culte
să dobândească în timp deplină capacitate și putere de adminis-
trare a proprietăților lor, în folosul general al societății românești.
Pentru acest motiv, la conducerea Casei Bisericii au fost numiți la
început oameni politici din rândul partidului de guvernământ și
având mandat pe durata guvernului.
Pentru fiecare exercițiu bugetar, Casa Bisericii întocmea

un buget de venituri și cheltuieli supus aprobării Adunării
Deputaților, deosebit de bugetul de stat. Începând cu anul 1908,
bugetul Casei Bisericii a fost înglobat în bugetul de stat și se con-
stituia din:
excedentul bugetar al lăcașurilor de cult care se puteau
întreține singure;
taxa de 10%, și mai apoi 15% aplicată veniturilor
bisericești administrate de Casa Bisericii;
fondurile provenite din arendarea terenurilor bisericești
și exploatarea terenurilor petrolifere bisericești; din subvențiile
comunelor urbane și dintr-o cotă-parte din veniturile comunelor
rurale; din fonduri provenite din amendarea contravențiilor la le-
gea pentru fabricarea și vânzarea lumânărilor din ceară;
fonduri acordate prin bugetul anual al statului pentru
administrația bisericească, plata personalului și întreținerea cul-
tului creștin ortodox, precum și alte venituri proprii etc.
Cheltuielile Casei Bisericii constau din plata personalului de

conducere și a cancelariilor aferente acestuia din cadrul Bisericii
Ortodoxe, contribuții la plata personalului parohiilor rurale,
contribuții la repararea lăcașurilor de cult, burse pentru elevii și
studenții teologi români etc.8 Astfel, Casa Bisericii a funcționat ca
o instituție de management bisericesc în sensul clasic al expresiei,
situând Biserica mai degrabă în zona administrației publice
decât în cea a societății civile. Casa Bisericii a avut misiunea de
a face ordine în „haosul administrativ” rezultat din reformele
7
Astăzi este sediul Ministerului Educației Naționale în București, str. Gen. Berthelot,
nr. 28-30.
C. DOBRESCU, Casa Bisericii 1902-1919, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1920.
8
18
2
succesive cu incidență în zona bisericească începute odată cu

Regulamentele Organice. În acest sens, scurta funcționare a unei
secțiuni ministeriale ca agenție guvernamentală (1902-1920)
reprezintă o fotografie fidelă a unui stat în curs de centralizare
și pe cale de a-și dobândi capacitatea de a monopoliza decizia
politică.9
2.4. Recunoașterea pluralismului religios
Într-o a treia etapă, după Primul Război Mondial și după Marea

Unire din 1918, are loc o reorganizare a regimului legal al cultelor
în contextul pluralismului religios consistent al României Mari.
Noul regim al cultelor, ierarhizat, recunoștea în continuare

Biserica Ortodoxă ca Biserică dominantă în stat; în același timp,
Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică erau recunoscute
ca Biserici românești, având un statut privilegiat în raport cu
celelalte culte; Biserica Romano-Catolică și Bisericile istorice din
Transilvania (Biserica Luterană, Biserica Reformată și Biserica Uni-
tariană) și cultele de dimensiuni semnificative (cultul mozaic și
cultul musulman) beneficiau de o relativă autonomie internă și
de o serie de avantaje în raport cu alte organizaţii religioase, a
căror situație juridică rămânea incertă. Unele culte evanghelice
(neoprotestante) se bucurau de o relativă libertate de organizare
și funcționare, în timp ce activitățile altora erau restrânse.
Prima lege a regimului general al cultelor (1928) nu era cen-

trată pe libertatea religioasă, ca drept fundamental cetăţenesc,
ci pe libertatea cultelor şi aşezarea acestora sub protecţia statu-
lui (art. 1). Ministerul Cultelor îşi rezerva dreptul de supraveghere
şi control asupra cultelor religioase (art. 25), iar şefii cultelor erau
recunoscuţi în funcţie numai după aprobarea Regelui, pe baza
recomandării Ministerului Cultelor (art. 27).
Legea privind regimul general al cultelor (1928) impunea

ca sprijinul financiar al statului să fie acordat „în raport cu numă-
rul credincioşilor cetăţeni români ai lor faţă de populaţia totală a
ţării, cu situaţia materială a cultelor şi cu nevoile lor reale” (art. 31).
Ministerul Cultelor îşi păstra dreptul de a retrage sprijinul finan-
ciar „celor vinovaţi de agitaţiuni împotriva ordinei şi siguranţei
9
Cătălin RAIU, Ortodoxie, postcomunism și neoliberalism, Curtea Veche Publishing,
București, 2012.
19
2
Statului” (art. 31). În această perioadă, cultele recunoscute și-au

extins activitățile educaționale și opera filantropică (caritabilă),
înființând o serie de școli, spitale, clinici, instituții de asistență
pentru orfanii de război, pentru bolnavi, săraci etc.
2.5. Regimul comunist
Instalarea regimului comunist în România a dus la o schimbare de

viziune în organizarea relațiilor dintre Biserică și stat. Din punct
de vedere formal, s-au păstrat multe elemente din legislația peri-
oadelor precedente privind relațiile dintre stat și culte, însă regi-
mul comunist, întemeiat pe ideologia marxist-leninistă, era inte-
resat de excluderea cultelor din spațiul public și de restrângerea
influenței acestora asupra populației. Activitățile cultelor religi-
oase au fost restrânse la activități de cult și la un rol de reprezen-
tare externă riguros controlate de stat. Controlul statului asupra
cultelor a devenit mai brutal și invaziv. Organizațiile caritabile și
instituțiile de educație aparținând cultelor au fost desființate,
educația religioasă a fost eliminată din școli, învățământul teolo-
gic a fost drastic restrâns, iar proprietățile cultelor și organizațiilor
acestora au fost în cea mai mare parte„ confiscate și trecute în
patrimoniul statului.
Biserica Greco-Catolică a fost desființată, Biserica Romano-

Catolică a continuat să funcționeze, dar fără recunoașterea ofici-
ală a statului, iar cultelor evanghelice le-au fost impuse restricții
suplimentare de funcționare. Bisericii Ortodoxe și celorlalte culte
li s-a impus și o restrângere instituțională severă (număr de pa-
rohii, de eparhii, restrângerea activității misionare etc.). Mai ales
după 1959, viața mănăstirească a fost sever limitată. Resistema-
tizarea satelor, ca și a spațiilor urbane și mai ales a Capitalei au
dus la închiderea și chiar la demolarea unor biserici, printre care
se găseau și monumente istorice.10
2.6. Democraţie şi libertate religioasă
După căderea regimului comunist în decembrie 1989, relațiile

dintre stat și culte au intrat într-o nouă etapă, caracterizată de
preocuparea pentru libertatea de religie, libertatea de orga-
nizare internă a cultelor religioase și de dorința de reparare a
Lucian LEUȘTEAN, Orthodoxy and the Cold War: Religion and Political Power in
10
Romania, 1947-65, Palgrave Macmillan, New York, 2009.

20
2
nedreptăților și abuzurilor regimului precedent. În acest context,

statul român a renunțat la supravegherea și controlul activității
cultelor pe care și le asumase de la începuturile sale ca stat mo-
dern, în favoarea unei viziuni politice democratice, având în cen-
tru libertatea religioasă și recunoașterea rolului cultelor religioa-
se ca potențiali parteneri liberi ai statului pentru urmărirea unor
interese sociale comune.11
Secretariatul de Stat pentru Culte a funcționat pentru scurt

timp (ianuarie-iunie 1990) ca minister autonom, apoi ca Secre-
tariat de Stat autonom (1990-2001) și integrat în Ministerul Cul-
turii și Cultelor (2001-2009). Din anul 2010, Secretariatul de Stat
pentru Culte funcționează din nou ca instituție distinctă, sub co-
ordonarea Prim-Ministrului Guvernului României. Instituția s-a
implicat direct în rearticularea relațiilor dintre culte și stat în peri-
oada postcomunistă, elaborând legislația necesară, participând
la reorganizarea raporturilor practice dintre instituțiile de cult și
cele ale statului, susținând cultele religioase în reorganizarea și
restabilirea lor ca actori importanți în viața publică și parteneri
sociali ai statului. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă
și regimul general al cultelor, redactată în forma ei inițială de Se-
cretariatul de Stat pentru Culte în consultare cu cultele religioase
și cu experți naționali și internaționali, este principalul act nor-
mativ ce reglementează în prezent viața religioasă și raporturile
dintre stat și culte în România.
Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit și sprijină,

inclusiv financiar, manifestările organizate de cultele religi-
oase din țara noastră, întâlniri și conferințe pe teme care pri-
vesc viaţa religioasă. Cultele din țara noastră au conștientizat
importanța dialogului inter-religios și nevoia de a se implica
activ în reconstrucția României după 1989 și reafirmarea ro-
lului acesteia pe scena internațională, inclusiv prin organiza-
rea de evenimente interreligioase, precum și prin sprijinirea
demersurilor de integrare euroatlantică ale României. Aceas-
tă perspectivă s-a concretizat prin semnarea de către cultele
religioase a Declaraţiei de la Snagov privind strategia națională
pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană (21
iunie 1995), precum şi prin Declarația cultelor pentru integra-
rea României în Uniunea Europeană de la Snagov, din 16 mai
Iuliana CONOVICI, Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucția unei identități
11
publice, volumul I, Eikon Cluj-Napoca, 2009.

21
2000, dar și în organizarea unor manifestări internaţionale: a
XII-a Întâlnire Internațională „Oameni și Religii”, 30 august-1
septembrie 1998, București, organizată împreună cu Comuni-
tatea Sant’Egidio; vizita Papei Ioan Paul al II-lea, 7-9 mai 1999,
prima vizită a unui pontif roman într-o țară majoritar ortodoxă
și cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană, 4-9 septembrie
2007, Sibiu, manifestare la care au participat reprezentanți ai
tuturor Bisericilor europene, precum și importanți lideri politici
europeni.
La inițiativa și cu participarea majorității cultelor religioa-

se, în anul 2013 s-a înființat Consiliul Consultativ al Cultelor din
România, organism informal de consultare și dialog al cultelor
religioase pe problemele de interes comun.
Secretariatul de Stat pentru Culte a fost în întreaga perioa-

dă a existenței sale un organism important al puterii executive.
În România, ca de altfel în marea majoritate a țărilor europene,
raportarea puterii politice la viața religioasă este unul dintre do-
meniile fundamentale în funcție de care sunt generate politici
publice și în alte sectoare ale societății, cum ar fi asistența so-
cială, educația, diplomația, drepturile și libertățile, patrimoniul
cultural etc. De aceea este necesar și util ca Secretariatul de Stat
pentru Culte să își poată juca în mod predictibil, responsabil și
democratic rolul de interfață între Guvernul României și cultele
religioase. Acest lucru este cu atât mai important cu cât Secre-
tariatul de Stat pentru Culte este un mediator activ între stat și
culte, şi nu doar o instituție care îndeplinește funcții cu caracter
tehnic și birocratic.
2.7. Viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte astăzi
Viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte privind rolul cul-

telor în viața societății este articulată cel mai clar în Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cul-
telor, dar elemente ale sale sunt exprimate și în alte acte nor-
mative în vigoare.
O viziune centrată pe libertatea religioasă
În exercitarea responsabilităților sale, Secretariatul de Stat pen-

tru Culte are drept primă misiune sprijinirea exercitării libertății
22
religioase de către cetăţeni, promovarea respectării libertății re-
ligioase atât în dimensiunea sa individuală, cât și în cea colec-
tivă. Partenerii de dialog ai instituției sunt cultele și asociațiile
religioase, precum și asociațiile și fundațiile care au și activități
religioase organizate în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000
privind asociațiile și fundațiile, ca forme de expresie colectivă a
unor convingeri sau credințe religioase.
Ținând seama de nevoia de a se distanța de practicile

autoritare ale perioadelor precedente și conștient de faptul
că una dintre misiunile fundamentale ale unui stat european
democratic este aceea de a garanta libera dezvoltare a
solidarităților comunitare, Secretariatul de Stat pentru Culte
colaborează în acest scop cu cultele şi asociațiile religioase, dar
și cu celelalte asociații și fundații care au și activități religioase,
respectându-le libertatea și fără a se amesteca în problemele
interne ale acestora.
În sfârșit, ținând seama de responsabilitatea statului ro-

mân în asigurarea păcii sociale și în respectarea în mod egal a
drepturilor și libertăților cetățenilor, Secretariatul de Stat pen-
tru Culte își asumă un rol de mediator în relațiile dintre culte,
precum și în relațiile dintre acestea și stat.
O perspectivă ancorată în realitățile românești
Viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte privind raportul

dintre stat și culte în România și rolul comunităților religioase
în societate este întemeiată pe realitățile actuale ale societății
românești.
Astfel, ținând seama de gradul ridicat de afiliere religi-

oasă a populației, așa cum este el exprimat la recensăminte-
le populației și în viața de zi cu zi a societății și de pluralismul
religios manifest al acesteia; având în vedere libertatea și dis-
ponibilitatea cultelor din România de a participa activ la viața
socială și de a coopera activ cu statul la construirea binelui co-
mun; ținând cont de experiența și gradul de angajare diferită a
comunităților religioase în societate, Secretariatul de Stat pen-
tru Culte promovează un model de relație stat-culte flexibil,
menit să sprijine și să pună în valoare cât mai bine contribuția
comunităților religioase la viața socială.
23
3
Statul și cultele – complementaritate și subsidiaritate
Recunoscând contribuția specifică a cultelor religioase la edi-

ficarea binelui comun și particularitățile modului de implicare
a cultelor din România în viața societății, datorate viziunii lor
specifice asupra lumii, Secretariatul de Stat pentru Culte apre-
ciază ca benefică, în contextul românesc, afirmarea cultelor și
asociațiilor religioase în spațiul public ca actori care pot contri-
bui în mod durabil la dezvoltarea societății românești. Astfel,
conștient de faptul că statul nu poate acoperi singur toate ne-
voile societății și că este în interesul binelui comun construirea
unei relații de complementaritate între acțiunea statului și cea a
societății civile organizate, conform principiului subsidiarității,
Secretariatul de Stat pentru Culte promovează dezvoltarea
parteneriatului social dintre stat și culte.
În viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte, coopera-

rea dintre stat și culte este necesară și utilă în mai multe do-
menii: în educație – pentru edificarea unei societăți întemeiate
pe valori, bazate pe identități puternice; în domeniul social –
datorită disponibilității cultelor de a participa cu propria ex-
pertiză și cu propriile resurse umane și materiale la construirea
unei societăți demne și solidare; în domeniul cultural – datorită
contribuției specifice a cultelor în toate marile domenii ale cul-
turii.
În viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte, modelul

românesc al relațiilor dintre stat și culte reprezintă un model
european echilibrat, o sinteză adecvată între cerințele moder-
nizării și europenizării regimului politic românesc și nevoile ac-
tuale ale societății românești.
Direcții generale de acțiune ale Secretariatului de Stat pentru Culte
Într-o Europă marcată, pe de o parte, de ascensiunea fundamen-

talismelor și extremismelor, pe de altă parte de renașterea xeno-
fobiei și a tendințelor naționaliste și izolaționiste, Secretariatul
de Stat pentru Culte apreciază ca necesară creșterea nivelului de
alfabetizare religioasă, ca element important de asigurare a păcii
sociale. Susține totodată recunoașterea și punerea în valoare a
potențialului pozitiv al pluralismului religios și, ca atare, încura-
jează și sprijină manifestările menite să favorizeze dezvoltarea
24
3
dialogului și a cooperării interconfesionale și interreligioase.

Secretariatul de Stat pentru Culte pune în valoare, în contextul
manifestărilor publice, importanța rolului pluralismului religi-
os în edificarea identității și conștiinței naționale și europene.
În același timp, conștient de necesitatea de a pune dina-

mismul religios al societății românești în slujba edificării bine-
lui comun, Secretariatul de Stat pentru Culte acționează pentru
aprofundarea relațiilor de parteneriat cu cultele religioase, pre-
cum și pentru dezvoltarea de relații cu asociațiile religioase, ca
actori importanți ai societății civile care reunesc peste 99% din
populația țării.
O altă direcție prioritară de acțiune a instituției este

susținerea și punerea în valoare a acțiunilor și proiectelor
cultelor în sprijinul păstrării și promovării limbii și identității
naționale și culturale a românilor din diaspora. Recunoscând
capacitatea ridicată a cultelor religioase de a fi alături de
comunitățile de români pentru a asigura păstrarea limbii și a
identității naționale și religioase a românilor, Secretariatul de
Stat pentru Culte acționează pentru sprijinirea comunităților
religioase românești din vecinătatea granițelor României, cât și
a celor din diaspora propriu-zisă.
Deși dispune de un personal foarte redus, Secretariatul

de Stat pentru Culte acţionează în sensul eficientizării activității
instituției, în vederea asigurării respectării exigențelor de mo-
dernizare administrativă și de disciplină financiară tot mai
stricte. De asemenea, instituția noastră face demersuri pentru
creșterea transparenței și predictibilității deciziei instituționale,
precum și pentru o informare promptă și corectă a publicului
cu privire la datele generale ale vieții religioase din România.
În condițiile unui interes public în creștere față de toate

manifestările vieții religioase, în context românesc și european,
Secretariatul de Stat pentru Culte colectează și difuzează date
la zi privind fenomenul religios din România, oferă instituțiilor
publice expertiză în domeniul libertății religioase și, în cadrul
consultărilor organizate de organizațiile internaționale, partici-
pă activ la dezbaterea publică europeană în curs privind rolul
religiei și al comunităților religioase în promovarea păcii, dialo-
gului și solidarității sociale.
25
3
CAPITOLUL
3
Evoluţia structurii confesionale din România
Istoria statisticii oficiale românești coincide cu istoria statului

național român modern. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza
din 24 ianuarie 1859 a fost momentul hotărâtor care a marcat
începutul transformării Țărilor Române într-un singur stat, prin
înființarea unor noi instituții inspirate după modelele europene
ale vremii. Necesitatea cunoașterii realităților socio-economice a
impus înființarea Oficiului de Statistică în iulie 1859.
3.1. Perioada modernă
În perioada modernă, înainte de Marea Unire, au fost realizate

trei recensăminte: primul în 1859, al doilea, după patru dece-
nii, în 1899 și al treilea în 1912. Una dintre informațiile de inte-
res obținute la recensământ a fost și structura confesională a
populației. Dat fiind că în această perioadă componența teritori-
ală a țării s-a modificat puțin, datele obținute la cele trei recensă-
minte pot fi considerate comparabile (vezi Tabelul 1).
Tabelul 1. Structura confesională a populației în perioada 1859-1912
Anul
Religie
1859 1899 1912
număr % număr % număr %
Total 4.424.961 100% 5.956.690 100% 7.235.320 100%
1. Ortodocşi 4.198.862 94,89 5.451.787 91,52 6.735.444 93,09
2. Mozaici 134.168 3,03 266.652 4,48 241.088 3,33
3. Catolici 45.154 1,02 149.667 2,51 157.938 2,18
4. Protestanţi 28.903 0,65 22.749 0,38 24.727 0,34
5. Armeni 8.178 0,18 5.787 0,10 6.985 0,10
6. Lipoveni 8.375 0,19 15.094 0,25 21.628 0,30
7. Mahomedani 1.323 0,03 44.732 0,75 46.406 0,64
8. Alte religii - - 222 < 0,01 1104 0,02
27
3
Potrivit primului recensământ, populaţia majoritară din

România era de confesiune ortodoxă, aproape 95%, urmată la
mare distanţă de comunitatea mozaică cu puţin peste 3%, restul
celorlalte confesiuni însumând cca 2%.
Alături de structura confesională, recensământul din 1859

a inventariat şi lăcaşurile de cult (vezi Tabelul 2). Potrivit rezul-
tatelor acestei cercetări, numărul lăcaşurilor de cult se ridica la
7.230, raportat la o populaţie de 4.424.961 de persoane; rezulta
o medie de 612 enoriaşi pentru fiecare lăcaş. Biserica Ortodoxă
se situa, din acest punct de vedere, peste medie (630 de eno-
riaşi/biserică); cele mai „aglomerate” lăcaşuri de cult erau cele
protestante, cu o medie de 2.408 de enoriaşi/biserică, iar la
polul opus se găseau sinagogile, cu 486 de credincioși pentru
fiecare lăcaș de cult. Astfel, comunitatea evreiască deţinea cele
mai multe lăcaşuri de cult, raportat la numărul de enoriaşi.
Tabelul 2. Numărul lăcaşelor de cult pe religie şi dimensiunea comunităţi-

lor religioase în anul 1859
1859
Religie
Număr lăcaşuri de Număr enoriaşi/
Număr enoriaşi
închinare lăcaş de închinare
Total 4.424.961 7.230 612
1. Ortodoxă 4.198.862 6.658 630
2. Mozaică 13.4168 276 486
3. Catolică 45.154 63 716
4. Protestantă 28.903 12 2.408
5. Armeană 8.178 11 743
6. Lipoveană 8.375 7 1.189
7. Alte rituri - 3 -
Schimbările teritoriale produse în urma Războiului de

Independenţă de la 1877-1878 nu au influenţat foarte mult
structura confesională a populaţiei României. Cedarea ce-
lor trei judeţe care formau Basarabia de Sud (Cahul, Ismail
şi Bolgrad) către Imperiul Rus şi dobândirea Dobrogei, cu ju-
deţele Tulcea şi Constanța, de la otomani, au adus un plus
de populaţie musulmană, ponderea acesteia crescând de la
0,03%, în 1859, la 0,75% la recensământul din 1899.
28
3
La 1899, ortodocșii reprezentau majoritatea populației

României, cu un procent de 91,52%, în timp ce toate celelalte
culte întruneau 8,5%. După ortodocşi urmau credincioșii de rit
mozaic, cu un procent de 4,5% (a doua comunitate evreiască,
ca pondere, din Europa, după cea din Austria–4,6%), apoi
catolicii cu 2,5%, musulmanii cu 0,7% şi protestanţii (luterani,
reformaţi, calvini) cu 0,4%. Faţă de recensământul anterior, se
constata o creştere a ponderii cultelor religioase minoritare.
Cea mai mare creştere s-a înregistrat în rândul

comunităţilor catolică (aproape 230%) şi mozaică (98%).
Creșterea numerică a populației catolice se datorează
probabil imigraţiei, având în vedere că sporul natural al
acestei comunități era mai slab decât al celorlalte confesiuni.
Creşterea numărului populaţiei de rit mozaic s-a datorat nu
numai imigraţiei, ci și sporului natural al acestei comunităţi,
foarte ridicat la acea vreme.
În schimb, în cazul populației de confesiune musulmană,

creșterea înregistrată la nivelul acesteia era rezultatul
încorporării Dobrogei în teritoriul românesc, care a adus ţării
un spor de 41.677 de persoane. Acesta era și cazul lipovenilor
(staroverilor). Confesiunile a căror pondere s-a redus au
fost armenii și cultele protestante, însă Dobrogea a adus
contingente mai însemnate de minorităţi religioase faţă de
cele pierdute prin cedarea Basarabiei de Sud în favoarea Rusiei.
Distribuția populaţiei după religie la recensământul

din 1899 era diferită de la o regiune la alta. Din punctul de
vedere al provinciilor istorice şi al mediului de locuire, situaţia
fiecărei provincii înregistra o abatere semnificativă față de
mediile naţionale. Contingentul de ortodocşi era cel mai
numeros în Oltenia (98,5%); la polul opus se găsea Dobrogea,
cu o populaţie ortodoxă de 73,4%, urmată de comunitatea
musulmană, reprezentând 15,6% din locuitorii regiunii.
Diferenţe semnificative se înregistrau și între spațiul rural

și cel urban. Astfel (vezi Tabelul 3), în mediul urban, populaţia
ortodoxă era de 72,54 %, urmată de cea mozaică, cu o medie
de 18,98%. Cele mai numeroase comunităţi evreieşti se găseau
în Moldova (38,72%), în special în oraşele reşedinţă de judeţ, la
Dorohoi (peste 53%), Iaşi (cca 52%), Botoşani (52%) etc.
29
3
Tabelul 3. Populaţia urbană după religie, în procente, la 1899, la nivel național

și pe provincii
1899
Religie Populaţia urbană după religie, în procente
România Moldova Muntenia Oltenia Dobrogea
1. Ortodoxă 72,54 55,71 80,50 86,93 74,31
2. Mozaică 18,98 38,72 10,64 4,09 5,59
3. Catolică 5,60 4,37 6,35 7,58 2,82
4. Protestantă 1,37 0,35 2,13 1,13 1,06
5. Mahomedană 0,92 0,07 0,21 0,28 12,23
6. Armeană 0,40 0,60 0,17 < 0,01 1,82
7. Lipoveană 0,19 0,16 < 0,01 - 2,14
8. Alte rituri 0,01 0,02 < 0,01 < 0,1 < 0,01
Rezultatele recensământului din 1912 nu au produs sur-

prize majore, structura confesională fiind asemănătoare cu
cea din 1899, cu o diferență semnificativă: populaţia de rit
mozaic a scăzut din cauza emigrării. Între anii 1912 şi 1918
au intervenit modificări teritoriale ale statului român care au
produs efecte și la nivelul distribuției etnice și confesionale
a populației, anume anexarea Cadrilaterului. Populaţia noii
provincii era majoritar turco-tătară, respectiv de confesiune
musulmană, şi bulgară, de rit ortodox, aspect reliefat de re-
censământul din 1930, când comunitatea musulmană număra
peste 185 de mii de persoane.
3.2. Structura confesională a Transilvaniei în perioada modernă
Transilvania a fost o componentă teritorială a Imperiului Habs-

burgic, sub numele de Marele Principat al Transilvaniei. Odată
cu instaurarea regimului dualist austro-ungar, în 1867, Transil-
vania intra în componenţa Regatului Ungariei.
Administraţia habsburgică a realizat două recensăminte,

în 1850 şi 1857, iar cea maghiară patru, în 1869, 1880, 1900 şi
1910, însă rezultatele primelor două și ale ultimelor trei nu sunt
interoperabile, întrucât diferă aria teritorială investigată și mo-
dul de definire a indicatorilor. De aceea, prezentăm în tabele
separate rezultatele recensămintelor austriece şi maghiare.
30
3
Tabelul 4 . Rezultatele recensămintelor realizate de administraţia habsburgică
Anul
Religie %
1850 1857
1. Ortodoxă 30,2 31,9
2. Greco-catolică 32,2 28,8
3. Reformată 14,4 13,8
4. Romano-catolică 10,6 11,8
5. Luterană 9,6 10,2
6. Unitariană 2,2 2,5
7. Israelită 0,8 0,7
8. Armeano-catolică - 0,3
Tabelul 5. Rezultatele recensămintelor realizate de administraţia maghiară
Anul
Religie %
1880 1900 1910
1. Ortodoxă 37,1 34,9 34,3
2. Greco-catolică 23,3 23,5 23,7
3. Romano-catolică 17,7 18,8 18,9
4. Reformată 12,4 13,0 13,2
5. Evanghelică 5,5 5,2 5,0
6. Israelită 2,6 3,3 3,5
7. Unitariană 1,4 1,3 1,3
8. Alte religii 0,1 0,05 0,09
Transilvania modernă era caracterizată de o mare diver-

sitate etnică și confesională. Majoritatea populației ortodoxe
și greco-catolice era alcătuită din etnici români (cu o minori-
tate sârbească), în timp ce populațiile maghiară și germană
aparțineau în cea mai mare parte cultelor protestante sau Bise-
ricii Romano-Catolice. Astfel, integrarea Transilvaniei în Regatul
României după 1918 a adus la rândul său o schimbare semnifi-
cativă a structurii populației României.
31
3
3.3. Perioada interbelică (1918-1940)
Structura confesională a populaţiei României dintre cele două

Războaie Mondiale a fost consemnată la recensământul din
1930. În intervalul de timp scurs de la recensământul din 1912,
structura teritorială, etnică şi confesională a României s-a schim-
bat în mod fundamental ca urmare a unirii cu Regatul României
a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei și Banatului, în anul 1918.
Structura populației României s-a modificat considerabil,

atât din punct de vedere etnic, cât şi confesional. Dacă la recen-
sământul din 1912, ponderile românilor şi ale confesiunii orto-
doxe erau de 93,5%, respectiv 93,1%, conform recensământului
din 1930, acestea aveau să scadă la 71,9%, respectiv 72,6% (vezi
Tabelul 6).
Tabelul 6. Structura populației după religie, în anul 1930
Religie Număr %
1. Ortodoxă 13.108.227 72,59

2. Greco-catolică 1.427.391 7,90
3. Romano-catolică 1.234.151 6,83
4. Mozaică 756.930 4,19
5. Reformată-calvină 710.706 3,94
6. Evanghelică-luterană 398.759 2,21
7. Mahomedană 185.486 1,03
8. Unitariană 69.257 0,38
9. Baptistă 60.562 0,34
10. Lipoveană 57.288 0,32
11. Adventistă 16.102 0,09
12. Armeano-gregoriană 10.005 0,06
13. Armeano-catolică 1.440 0,01
14. Alte religii 7.434 0,04
15. Fără religie 6.604 0,04
16. Nedeclarată 6.686 0,04
Total 18.057.028 100%
32
3
Noile provincii au adus în cuprinsul țării 56% populaţie de etnie

română, restul de 44% reprezentând alte etnii, cele mai numeroa-
se fiind maghiarii (14,7%), germanii (7,6%), ucrainenii (6,4%) şi evreii
(5,1%). Un aspect deosebit de important privind structura confesi-
onală a populației României era prezența în Transilvania și Banat a
confesiunii greco-catolice, ai cărei credincioşi erau aproape exclusiv
etnici români, ponderea Bisericii Greco-Catolice ridicându-se la cca
8% din totalul populației României mari (15% din totalul populației
noilor provincii). Aceasta a devenit a doua confesiune religioasă din
România, Biserica Română Unită fiind recunoscută prin Constituția
din 1923, alături de Biserica Ortodoxă, drept Biserică românească. Pe
lângă confesiunile tradiționale, era înregistrată pentru prima dată și
situația a două culte evanghelice (neoprotestante), respectiv cultul
baptist și cel adventist. Structura confesională a noilor provincii (fără
Vechiul Regat) este prezentată în Tabelul 7.
Tabelul 7. Structura confesională a noilor provincii românești (cumulat)
Religie Număr %
1. Ortodoxă 5.054.762 54,55

2. Greco-catolică 1.396.694 15,07
3. Romano-catolică 1.058.605 11,42
4. Mozaică 697.581 7,53
5. Reformată-calvină 492.892 5,32
6. Evanghelică-luterană 369.940 3,99
7. Mahomedană 68.420 0,74
8. Unitariană 57.835 0,62
9. Baptistă 34.574 0,37
10. Lipoveană 7.373 0,08
11. Adventistă 1.547 0,02
12. Armeano-gregoriană 1.284 0,01
13. Armeano-catolică 620 0,01
14. Alte religii 5.079 0,05
15. Fără religie 4.465 0,05
16. Nedeclarată 4.499 0,05
Total 9.265.774 100%
33
3.4. Perioada 1940-1945
Începând cu vara anului 1940, România a pierdut o parte

însemnată a teritoriului ei, cu populaţia aferentă. Basarabia,
nordul Bucovinei şi Ținutul Herţa au fost anexate de Uniunea
Sovietică, Ardealul de Nord a fost anexat de Ungaria, iar
Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. În perioada celui de-al
Doilea Război Mondial, structura teritorială a statului român
s-a modificat din nou, temporar, prin eliberarea Basarabiei şi
anexarea Transnistriei. Aceste modificări teritoriale au produs la
rândul lor alte schimbări în structura confesională a populaţiei,
schimbări ce au fost surprinse statistic doar într-o anumită măsură
prin recensământul din 6 aprilie 1941, ale cărui informaţii, din
cauza tulburărilor politice, nu au putut fi prelucrate şi valorificate
în totalitate.
3.5. Perioada comunistă: 1945-1989
Caracteristica principală a perioadei comuniste, din punctul de

vedere al statisticilor confesionale, este lipsa de informaţii oficiale
precise, ca rezultat al eliminării acestui indicator dintre datele
colectate la recensăminte. Primul recensământ al României de
după cel de-al Doilea Război Mondial s-a realizat în 1948, însă
datele culese au vizat doar limba maternă, nu şi naţionalitatea
sau religia.
Constituţia din 1948 garanta libertatea religioasă, iar noua

Lege privind regimul general al cultelor a recunoscut noi culte
religioase, printre care cel penticostal, a cărui evoluţie a fost
cea mai dinamică în perioada comunistă. A fost desființată
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Urmând aceeași
logică, cele trei recensăminte care au urmat (1956, 1966, 1977)
au înregistrat numai „naţionalitatea”, dar nu şi „religia”, ceea ce
face imposibilă o expunere statistică exactă a evoluţiei structurii
confesionale a populației țării în cele aproape cinci decenii de
comunism.
3.6. Perioada postcomunistă
Odată cu prăbuşirea regimului comunist şi adoptarea noii

Constituţii a României (1991), structura și evoluția vieții
religioase din România au reînceput să fie surprinse şi în plan
34
statistic prin reintroducerea rubricii „religie” la recensămintele
următoare. După Revoluția din Decembrie 1989, au fost realizate
trei recensăminte, comparabile din punctul de vedere al ariei
geografice.
Primul recensământ a pus în evidență surprinzătoarea

lipsă de rezultate a eforturilor regimului comunist de promovare
a ateismului. Doar 0,17% din populaţie s-a declarat atee sau fără
religie; majoritatea populaţiei şi-a declarat apartenenţa la un
cult religios. Potrivit ultimului recensământ realizat simultan în
statele Uniunii Europene în anul 2011, după 21 de ani de libertate
religioasă în fostele ţări comuniste, procentul celor declaraţi atei
sau fără religie în România (0,19%) continua să fie cel mai mic din
Europa, spre deosebire de țări foste comuniste precum Cehia,
unde procentul acestora ajungea la 34,2%, Ungaria (23%) ori
Bulgaria (11,8%).
Recensământul din 1992 a surprins statistic destinul

comunităţii evreiești. Ca urmare a Holocaustului, dar și a
politicii regimului comunist de încurajare a emigrării masive a
evreilor români spre Israel, comunitatea evreiască din România
s-a restrâns în mod dramatic. Recensământul a surprins și
dificultățile cu care se confrunta Biserica Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică; revenită în spațiul public și recunoscută oficial
după 50 de ani de supraviețuire în clandestinitate, aceasta nu a
mai ajuns niciodată la un număr de credincioși comparabil cu
cel din perioada interbelică.12 Recensămintele următoare au
pus în evidență tendințe relativ stabile de evoluție a structurii
religioase a populației.
Cifrele privind apartenența religioasă au rămas foarte ridi-

cate, cu peste 99% din populația recenzată declarându-și afilie-
rea la un cult sau credință religioasă. Per ansamblu, apartenența
la confesiunea ortodoxă s-a menținut relativ stabilă, înregis-
trându-se o scădere marginală a ponderii acesteia pe parcursul
ultimilor 20 de ani. Apartenențele la confesiunile romano-cato-
lică, greco-catolică și la confesiunile protestante tradiționale au
înregistrat și ele unele scăderi, mai semnificative în raport cu
numărul total al credincioșilor.
12
Reprezentanții Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică au contestat rezul-
tatele recensămintelor din 1992, 2002 și 2011, apreciind ca defectuos modul în care s-a
făcut colectarea datelor.
35
4
Tabelul 8. Structura confesională a României, potrivit rezultatelor recensă-

mintelor din perioada postcomunistă13
Anul
Confesiune
1992 2002 2011
religioasă
număr % număr % număr %
Total 22.810.035 100 21.680.974 100 20.121.641 100
1. Ortodoxă 19.802.389 86,81 18.817.975 86,79 16.307.004 86,45

2. Romano-catolică 1.161.942 5,09 1.026.429 4,73 870.774 4,62
3. Reformată 802.454 3,52 701.077 3,23 600.932 3,19
4. Penticostală 220.824 0,97 324.462 1,50 362.314 1,92
5. Greco-catolică 223.327 0,98 191.556 0,88 150.593 0,80
6. Baptistă 109.462 0,48 126.639 0,58 112.850 0,60
7. Adventistă de Ziua a Șaptea 77.546 0,34 93.670 0,43 80.944 0,43
8. Musulmană 55.928 0,25 67.257 0,31 64.337 0,34
9. Unitariană 76.708 0,34 66.944 0,31 57.686 0,31
10. Martorii lui Iehova - - - - 49.820 0,26
11. Creştini după Evanghelie 49.963 0,22 44.476 0,21 42.495 0,23
12. Creştină de stil vechi 28.141 0,12 38.147 0,18 32.558 0,17
13. Biserica ortodoxă de stil vechi 32.228 0,14 - - - -
14. Evanghelică lutherană 21.221 0,09 27.112 0,13 20.168 0,11
(sinodo-presbiteriană)
15. Ortodoxă sârbă - - - - 14.385 0,08
16. Evanghelică Română - - 18.178 0,08 15.514 0,08
17. Evanghelică de Confesiune 39.119 0,17 8.716 0,04 5.399 0,03
Augustană
18. Mozaică 9.670 0,04 6.057 0,03 3.519 0,02
19. Armeană - - - - 393 0,002
20. Alte religii 56.129 0,25 89.196 0,41 30.557 0,16
21. Fără religie 26.314 0,12 12.825 0,06 18.917 0,10
22. Atei 10.331 0,05 8.524 0,04 20.743 0,11
23. Nedeclarată 8.139 0,04 11.734 0,05 - -
24. Nedisponibilă - - - - 1.259.739 6,25
13
În 1992, Biserica Creștină după Evanghelie și Biserica Evanghelică Română erau
reunite încă într-un singur cult; Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova” a fost
recunoscută drept cult în 2003; cultul ortodox sârb a fost recunoscut după 2006.
36
4
Cele mai dinamice confesiuni religioase s-au dovedit a fi

comunitățile evanghelice (neoprotestante), și în primul rând Cultul
Penticostal. Acestea au înregistrat creșteri considerabile între 1992
și 2002 și o creștere mai redusă în 2011 (când valurile de emigrație
au dus la o scădere semnificativă a populației). Ponderea acestora
în populația totală a crescut ușor (mai mult în cazul comunității
penticostale). Se înregistrează și o creștere a apartenenței la cultul
musulman, datorată în parte imigrației.
O scădere dramatică înregistrează în schimb populația de

confesiune mozaică, diminuată în 2011 aproape la o treime față de
anul 1992. La recensământul din 201114 se înregistrează totodată o
scădere a numărului persoanelor încadrate la rubrica „altă religie”,
de la 0,41% în 2002 la 0,15%, scădere datorată recunoașterii statu-
tului de cult religios al Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”
(0,25% din populația pentru care a fost înregistrată religia în 2011).
14
La recensământul din 2011 s-au utilizat pentru prima dată si surse administrative.
Persoanelor recenzate pe baza acestor surse nu li s-a putut identifica apartenența re-
ligioasă, confesiunea fiind un act liber consimțit, declarat de fiecare în parte. Din acest
motiv a apărut rubrica „Nedisponibilă”. Numărul acestor persoane fiind foarte mare,
aproape 1,3 milioane, reprezentând 6,25% din totalul populației recenzate, aceste lipsuri
afectează interoperabilitatea datelor. Procentele au fost calculate pentru 2011, pornind
de la numărul populației pentru care a fost înregistrată religia.
37
4
CAPITOLUL
4
Care sunt relațiile dintre stat și cultele

religioase în ţările democratice?
În virtutea tratatelor după care funcționează, Uniunea Europea-

nă respectă competențele statelor membre în privința politicilor
publice privind viața religioasă și nu își asumă niciun fel de relații
particulare cu vreo religie sau confesiune anume. Uniunea Euro-
peană recunoaște comunităților religioase o identitate proprie și
o contribuție specifică în cadrul societăților europene15, atribuin-
du-le un rol consultativ în funcționarea Uniunii și în dezvoltarea
politicilor acesteia. Statele membre au competențe exclusive în
domeniul politicilor interne privind viața religioasă. Nu există un
model legal unic al relațiilor dintre stat și cultele religioase în Euro-
pa. Cu toate acestea, în legislația statelor europene putem identi-
fica o serie de elemente similare, conturate pe baza experiențelor
istorice comune ale acestora din ultimele două secole.16 Principa-
lele elemente ale unui posibil model comun ar fi:
garantarea libertății de conștiință și a libertății religioase

a cetățenilor;
existența unor forme de recunoaștere juridică a caracte-
rului distinct al comunităților religioase în raport cu alte tipuri de
organizații publice sau private;
respectarea autonomiei cultelor în raport cu statul (în gra-
de variabile);
15
„(1) Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul
dreptului naţional, Bisericile și asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre.
(2) Uniunea respectă, de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiul dreptului
naţional, organizaţiile filozofice si neconfesionale. (3) Recunoscându-le identitatea si
contribuţia specifică, Uniunea menţine un dialog deschis, transparent si constant cu
aceste Biserici si organizaţii.” Art. 17c din Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului
privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene, 2007/C306/1.
Lavinia STAN, Lucian TURCESCU, Church, State, and Democracy in Expanding Europe,
16
Oxford University Press, Oxford/New York, 2011.

39
4
nediscriminarea pe criterii religioase;

existența unor forme de susținere directă și/sau indirec-
tă a comunităților religioase;
o recunoaștere din ce în ce mai cuprinzătoare a plura-
lismului religios.
4.1. Cum sunt clasificate raporturile dintre stat şi cultele religioase

în Europa?
În lipsa unui model normativ european unic al relațiilor dintre

state și cultele religioase și datorită diversității formelor de religi-
ozitate îmbrățișate de cetățenii europeni, raporturile dintre stat
și culte cunosc mai multe soluții de clasificare. Din punct de ve-
dere metodologic17, acestea au fost împărțite în funcție de:
a) definirea constituțional-juridică a regimului relației

stat-culte (separare, cooperare, Biserică de stat sau dominantă
etc.);
b) modalitatea de finanțare a cultelor (finanțare directă,
indirectă, mixtă etc.);
c) locul și rolul religiei în spațiul public (laicitate activă
– cu așezarea religiei în sfera privată; neutralitate „indiferen-
tă” – în care statul se abține să așeze cultele într-un rol social
specific; și neutralitate „pozitivă” sau „favorabilă”, în care statul
recunoaște și susține activ prezența cultelor în spațiul public);
d) gradul de permisivitate al cadrului legislativ în privința
recunoașterii cultelor minoritare și a noilor mișcări religioase
(regim deschis tuturor cultelor sau regim incluziv vs regim de
recunoaștere selectivă sau limitată; regim cu un singur nivel de
recunoaștere sau cu mai multe);
e) modul în care este tratată educația religioasă (state cu
educație religioasă confesională vs neconfesională, opțională
vs obligatorie, susținută de stat sau „privatizată” etc.);
Cel mai accesibil criteriu de clasificare a relațiilor dintre

stat și cultele religioase este cel al definirii juridice a acestora.
Astfel, din perspectiva legislației în vigoare a statelor europene
putem distinge trei mari modele:
FACULTÉ DE DROIT ET DE SCIENCE POLITIQUE D’AIX-MARSEILLE, Religions, droit
17
et sociétés dans l’Europe communautaire. Actes du XIIIe Colloque de l’Institut de Droit

et d’Histoire Religieux (IDHR), Aix-en-Provence, 19-20 mai 1999, Presses Universitaires
d’Aix-Marseille, Aix-en-Provence, 2000.
40
4
(1) regimuri de separare netă între stat și organizațiile religi-

oase. Este cazul Franței (cu excepții în Alsacia, Mosella și Departa-
mentele de peste mări), Olandei, Portugaliei, Irlandei. De regulă,
statele care îmbrățișează acest model de raportare la culte nu
acordă finanțare directă comunităților religioase;
(2) regimuri cu o Biserică de stat sau dominantă din punct

de vedere constituțional-juridic. Este cazul Danemarcei, Finlan-
dei, Greciei, Maltei, Marii Britanii și, până de curând, al Norvegiei
și Suediei. În acest caz, una sau mai multe confesiuni au un statut
special și sunt integrate în administrația publică;
(3) regimuri de recunoaștere a unor culte (pe unul sau mai

multe niveluri), definite, după caz, ca regimuri de cooperare sau
de parteneriat dintre stat și culte. Cultele recunoscute benefici-
ază de o situație privilegiată față de cele care nu au acest sta-
tut. Statul recunoaște utilitatea activității cultelor, susținându‑le
financiar în mod direct sau indirect. Din această categorie fac
parte state precum Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Spania,
Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia etc.
Regimul general al cultelor din fiecare stat european este

consecința unor evoluții istorice, a unor transformări sociale,
demografice etc., ca și a modificărilor survenite în percepția
publică asupra fenomenului religios în general.
Astfel, cultele tradiționale sau „istorice” au încă, în

majoritatea statelor europene, un statut aparte: statul le
„cunoaște” instituțional și doctrinar mai bine și are astfel la
dispoziție mai multe instrumente necesare pentru a se poziționa
în raport cu ele. Acestea sunt cultele cu care statul modern și-a
negociat relația pe o perioadă mai lungă, astfel încât înțelegerile
succesive dintre aceste culte și instituțiile statului au modelat
formularea legală și practicile instituționale ale relației dintre
stat și culte până în prezent. Treptat, statele europene au găsit
formule de recunoaștere instituțională a unui număr crescând de
culte și organizații religioase, adaptându-se astfel pluralismului
religios din ce în ce mai mare din spațiul european.
În ultimele decenii, afluxul de migranți din țări musulmane

a dus la schimbări semnificative în configurația religioasă a unor
țări europene, influențând în același timp cultura și tradițiile
41
4
acestora. În ultimii ani, pe fondul recrudescenței mișcărilor ex-

tremiste de inspirație religioasă, în special musulmană, unele
țări europene au luat măsuri de restrângere a unor forme de
manifestare și de acțiune ale acelor comunități musulmane care
acționează în contradicție cu regulile generale ale conviețuirii
într-o societate democratică.
Cu titlu de exemplu, vom prezenta câteva elemente ale

relației dintre stat și culte din mai multe state democratice, în
special din spațiul european, punând totodată în evidență
evoluția politicilor publice în contextul noilor provocări. Acestea
sunt menite să ne ajute să înțelegem mai bine contextul actual
al dezbaterilor privind chestiunile cel mai frecvent analizate și în
spațiul public românesc.18
4.2. Particularităţi ale raporturilor dintre stat şi culte în context

internațional şi modelul românesc
După cum observă unii cercetători ai fenomenului19, cultele is-

torice din Europa și-au păstrat avantajul implicit față de cultele
și mișcările religioase mai noi, în privința cărora statele europe-
ne s-au arătat multă vreme cel puțin rezervate. Abia în ultime-
le două decenii această rezervă a început să se estompeze, iar
cultele mai noi sau nou-venite pe teritoriul lor au început să fie
recunoscute de statele europene, dobândind un statut juridic si-
milar cu cel al confesiunilor istorice.
În România, regimul relațiilor dintre stat și culte, guvernat

de Constituția României și de Legea nr. 489/2006 privind liber-
tatea religioasă și regimul general al cultelor, este unul de co-
operare și de recunoaștere pe mai multe niveluri. Ca și în alte
state europene precum Austria, Belgia, Italia sau Spania, unde
prin tradiție majoritatea populației aparținea unei anumite con-
fesiuni (catolică în cazul acestora, ortodoxă în cazul României),
relația dintre stat și culte este marcată de tradiția istorică și le-
gală a prezenței unei Biserici majoritare, dar și de existența unor
minorități religioase substanțiale.
Sursele principale pentru informațiile prezentate în continuare sunt: Gerhard RO-
18
BBERS (ed.), État et Églises dans l’Union Européenne, Nomos Verlagsgesselschaft, Baden-
Baden, 2007, și Ambasadele României din străinătate.
19
Francesco MARGIOTTA-BROGLIO, Cesare MIRABELLI, Francesco ONIDA , Religioni e
sistemi giuridici. Introduzione al diritto ecclesiastico comparato, Il Mulino, Bologna, 2000.
42
4
Alegerea unui model al relațiilor dintre culte și stat în

Europa nu a fost legată întotdeauna în mod direct de nivelul
de religiozitate manifestat de cetățenii unei țări. Unele dintre
țările cu cea mai mică rată de participare la slujbele religioase
(țările nordice) au avut până de curând sau mai au încă Biserici
de stat, în timp ce țări cu nivel de religiozitate foarte mare (Ir-
landa) au optat pentru un regim de separare. Republica Cehă,
cu una dintre cele mai scăzute rate ale religiozității din Europa,
a continuat să sprijine financiar cultele și a articulat un sistem
de recunoaștere pe mai multe niveluri a acestora, comparabil
în multe puncte cu cel din Polonia sau România, unde nivelul
religiozității este mult mai ridicat.
Opțiunea pentru o soluție sau alta de finanțare a

activităților Bisericilor de către stat nu pare să fi fost determi-
nată în mod exclusiv de prezența sau absența unei majorități
confesionale: Biserici majoritare precum cea din Irlanda nu pri-
mesc finanțări directe; Biserica Evanghelică din Danemarca, Bi-
serică de stat, este finanțată printr-un impozit bisericesc, dar și
prin fonduri alocate de stat, ca și Biserica Catolică din Italia sau
Spania.
Dar nici regimul de separare a Bisericii de stat nu presupu-

ne eliminarea oricărei forme de finanțare: în Franța laică, capela-
nii din spitale pot fi plătiți de stat. Acest lucru nu se întâmplă, în
schimb, în Belgia, care are un regim de recunoaștere a cultelor
religioase. În sfârșit, indiferent de tipul de raport dintre stat și
culte, acestea din urmă beneficiază de scutiri fiscale.
În România, țară cu un nivel ridicat de religiozitate a

populației, cu o rată a participării religioase în media europeană
(dar peste media țărilor cu majorități ortodoxe), a fost preferat
un regim de neutralitate pozitivă, de cooperare între culte și
stat, caracterizat printr-o combinație elaborată de forme de
finanțare directă și indirectă a cultelor. Parte din finanțările
directe intră încă în logica „compensatorie” care marchează
raporturile dintre stat și culte, România nefiind nici în această
privință un caz singular.
În Germania, Austria, Belgia, Republica Cehă, dar și în alte

țări europene, unele finanțări directe acordate cultelor sunt
prezentate explicit ca forme de compensare a cultelor pentru
43
4
confiscările de averi operate de autoritățile publice în ultimele

două secole.
Soluțiile adoptate de statele europene care oferă culte-

lor finanțare directă sunt diferite: finanțarea se face fie pe baza
unui impozit bisericesc, administrat de obicei de stat și reținut
obligatoriu din impozitul pe venit (Germania, Italia, Spania), fie
direct de la bugetul de stat sau de la bugetele locale (Belgia,
Cehia, Slovacia, Grecia, România).
În cea mai mare parte a statelor europene funcționează

o formă sau alta de finanțare a lăcașurilor de cult (finanțarea
de construcții, reparații sau întreținere și chiar funcționare).
Finanțarea se face de către autoritățile centrale sau locale și
poate fi globală sau limitată la o anumită categorie de lăcașuri
de cult (monumente istorice sau lăcașuri de cult aflate în propri-
etate publică).
În schimb, din cauza scăderii numărului de credincioși și

pentru a asigura întreținerea unor biserici, în unele țări euro-
pene precum Germania, Olanda sau Marea Britanie, statul sau
chiar unele Biserici au recurs la transformarea unor lăcașuri de
cult (inclusiv a unor biserici monumente istorice) în librării, cen-
tre de conferințe sau expoziții, în restaurante, săli de sport sau
birouri.
Spre deosebire de țările cu sisteme consolidate de coo-

perare între stat și diferitele tipuri de comunități religioase, în
România, „parteneriatul social” dintre stat și culte se află încă în
construcție. Cultele sunt recunoscute drept „furnizori de servicii
sociale”, dar garanția bunei funcționări și cea a inserției servicii-
lor organizate de culte pe piața serviciilor sociale și în ansamblul
sectorului nonprofit depind în mod direct de modul în care vor
evolua reformele în domeniile sănătății, asistenței sociale și eco-
nomiei sociale.
În sfârșit, mai toate statele europene recunosc nevoia sau

cel puțin legitimitatea organizării unor forme de educație reli-
gioasă și/sau despre fenomenul religios. Chiar acolo unde nu
susține el însuși o formă de educație religioasă în școlile publice,
ba chiar interzice (Franța) manifestarea oricărei forme de religi-
ozitate în sistemul public de educație, statul caută să găsească
44
4
totuși o soluție care să permită organizarea unor astfel de cur-

suri de educație religioasă în sfera privată. În plus, ca prestatoa-
re ale unor servicii de educație privată, școlile confesionale pot
beneficia de susținere financiară din partea statului în cele mai
multe țări europene, chiar și acolo unde funcționează un sistem
de separare între culte și stat.
Sistemul românesc urmează, în această privință, logica

sistemului recunoașterii cultelor pe mai multe niveluri, oferind
cursuri de educație religioasă confesională ca parte a trunchiu-
lui comun de discipline, participarea la cursuri făcându-se pe
bază de înscriere individuală.
Astfel, se poate observa că, din punct de vedere legal,

modelul românesc al relațiilor dintre culte și stat prezintă simi-
litudini pronunțate, pe de o parte, cu sistemele de cooperare
german și belgian, iar pe de altă parte cu celelalte modele ale
relațiilor dintre stat și culte din țările postcomuniste. Cu titlu de
exemplu, oferim mai jos câteva elemente legislative și practici
guvernamentale din diferite țări din spațiul euroatlantic.
Cum este reglementată libertatea religioasă în ţările democratice?
Austria
Biserica este separată de stat, fiind garantate libertatea

de credință personală (din 1781) și de manifestare în spațiul
public (din 1919). Cultele sunt autonome, fiind într-o relație de
cooperare cu statul în ceea ce privește predarea religiei în școli,
subvenționarea unor activități sociale și caritabile sau prezența
în programele instituțiilor media publice.
Belgia
Libertatea religioasă și regimul cultelor sunt reglementate

pe baza a cinci principii constituționale fundamentale: egalita-
tea, nediscriminarea, libertatea cultelor, libertatea cetățenilor
de a-și exprima opiniile în toate domeniile și autonomia cultelor
față de stat.
45
4
Bulgaria
Constituția Republicii Bulgaria garantează libertatea religi-

oasă și de credință, stipulând că practica religioasă trebuie să fie
nerestricționată și separată de stat; proclamă dreptul inviolabil
la libertatea de conștiință, gândire și alegere a credinței religi-
oase; libertatea de asociere și de exprimare sunt garantate; toți
cetățenii sunt egali în fața legii, indiferent de credința sau cultul
religios căruia îi aparțin.
Legea privind cultele religioase nr. 120/29.12.2002 prevede

dispoziții și reglementări suplimentare privind drepturile la li-
bertatea religioasă sau de credință consacrate în Constituție. În
conformitate cu articolele 5 și 6, libertatea cultului și a exprimării
credințelor religioase sunt protejate. Exercitarea manifestărilor
religioase în public este ilegală pentru grupările religioase ne-
înregistrate.
Canada
În preambulul Constituției Canadei din anul 1982 (în Carta

Drepturilor și Libertăților) se face referire la principiile pe care
este întemeiat statul canadian: supremația lui Dumnezeu și sta-
tul de drept.
În principiu, în lipsa unei prevederi constituționale expre-

se în Constituția Canadei privind separarea religiei de stat, su-
veranul (regina Elisabeta a II-a), care este garantul și apărătorul
credinței și al Bisericii Anglicane în Canada, tolerează toate cele-
lalte comunități religioase, ca și pe atei.
În practică, întreaga legislație canadiană în domeniul vieții

religioase consacră principiul neutralității statului față de religie.
Carta Canadiană a Drepturilor și Libertăților prevede că statul
garantează anumite libertăți fundamentale, primele menționate
fiind libertatea conștiinței și a religiei.
Este consacrat principiul nediscriminării pe criterii religi-

oase. Regimul cultelor în vigoare este în fapt unul de separare
a cultelor de stat. Toate cultele sunt libere, autonome și egale
în fața autorităților publice și sunt protejate de orice amestec al
statului în problemele interne.
46
4
Croația
Articolul 40 al Constituției Republicii Croația garantează li-

bertatea conștiinței, ca și libertatea exprimării publice a convin-
gerilor religioase sau de altă natură. Constituția Republicii Croația
reglementează (articolul 41) relația dintre stat și cultele religioase.
Se stabilește o clară separație între stat și culte, dar și obligația sta-
tului de a sprijini și proteja comunitățile religioase, pentru ca aces-
tea să-și poată desfășura activitatea în mod liber. Constituția dă
comunităților religioase dreptul de a-și desfășura public ceremo-
niile, de a finanța și administra școli, colegii, institute, organizații
sociale și caritabile, în acord cu legile organice care reglementează
aceste domenii. Este garantată egalitatea tuturor comunităților re-
ligioase în fața legii.
Garantarea drepturilor privind libertatea religioasă, ca

și relația dintre stat și comunitățile religioase, stabilite prin
Constituție, sunt detaliate în Legea privind statutul și drepturi-
le comunităților religioase (2002). Legea definește atât relațiile
dintre stat și comunitățile religioase, cât și relațiile directe dintre
comunități, libertatea de asociere, modalitatea în care se ține
evidența comunităților religioase și alte aspecte cum ar fi finanțarea
comunităților religioase, statutul juridic al acestora, finanțarea
școlilor și colegiilor teologice, educația religioasă în școlile de stat,
drepturile sociale ale liderilor de culte și ale studenților care ur-
mează institute teologice și accesul comunităților religioase la mij-
loacele de comunicare publică.
Condiția obligatorie pentru ca această lege să se aplice unei

comunități religioase este aceea ca respectiva comunitate să fie
înregistrată în registrul comunităților religioase. Legea cuprinde
două excepții: Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă Sârbă, care au
un statut special, ținându-se cont de tradiția istorică a acestora. Le-
gea definește limitele de acțiune ale comunităților religioase: este
interzisă promovarea discursurilor care încurajează ura interconfe-
sională și intoleranța, manifestarea publică a credinței trebuind să
se facă cu respectarea ordinii și moralei publice, a siguranței, vieții
sau sănătății oricăror persoane și fără să aducă atingere drepturi-
lor și libertăților cetățenilor.Relațiile dintre stat și cultele religioase
sunt reglementate prin înțelegeri între guvern și comunitățile re-
ligioase. Relația dintre stat și Biserica Catolică este reglementată
prin acorduri bilaterale între Croația și Sfântul Scaun.
47
4
Estonia
Relația dintre stat și culte este definită de art. 40 din

Constituție, care prevede că cetățenii beneficiază de libertatea
de conștiință, religie și gândire.
Nu există Biserică de stat și oricine are libertatea de a-și

practica propria religie atât în cadru privat, cât și în cel public, cu
excepția cazurilor când practicile sunt contrare ordinii publice,
sănătății sau moralei. Conform prevederilor art. 130, libertatea
religioasă nu poate fi îngrădită nici în perioade de război.
Elveția
Articolul 15 al Constituției Confederației Elvețiene garan-

tează libertatea de conștiință și de credință și dreptul fiecărei
persoane de a-și alege și practica religia în mod liber. Conform
art. 72, cantoanele au libertatea de a-și reglementa singure ra-
porturile cu organizațiile religioase, respectând cu strictețe prin-
cipiul libertății religioase.
Cantoanele trebuie să fie imparțiale în raport cu toate cul-

tele. Pentru motive bine întemeiate, pertinente în plan juridic,
cantoanele pot acorda anumitor comunități religioase statutul
de organizații de drept public, similar cu cel al universităților.
Franța
Odată cu adoptarea Legii privind separația Bisericilor de stat

(1905), Franța a devenit un stat laic (conform art. 2, „Republica
nu recunoaște, nu salarizează și nu subvenționează niciun cult
religios”).
Laicitatea a devenit un principiu cu valoare constituțională

odată cu Constituția din 27 octombrie 1946 (art. 1: „Franța este
o Republică laică”), apoi cu cea din 1958, care a pus bazele celei
de-a V-a Republici (art. 1: „Franța este o Republică indivizibilă,
laică, democratică și socială. Ea asigură egalitatea în fața legii
a tuturor cetățenilor fără deosebire de origine, rasă sau religie.
Respectă toate credințele”). În Alsacia și Mosella, ca și în Depar-
tamentele și Teritoriile de peste Mări funcționează un regim juri-
dic distinct, de recunoaștere a cultelor.
48
Germania
Libertatea religioasă este garantată. Oricine poate deveni

membru al unei comunități religioase și poate practica în mod
liber o religie. Aceeași libertate este garantată și în cazul în care
cineva dorește să își schimbe opțiunile religioase, să părăsească
sau să schimbe afilierea religioasă.
Statul este „ocrotitorul tuturor cetățenilor”, indiferent de

opțiunea lor religioasă și nu are voie să se identifice cu o anumită
religie sau cu un anumit mod de a gândi, ci trebuie să fie neutru
și tolerant față de toate comunitățile religioase și de gândire. Sta-
tul acționează împreună cu comunitățile religioase pentru a or-
ganiza învățământul religios în școlile de stat și în alte domenii.
Relația dintre stat și comunitățile religioase este

reglementată prin așa-numitul drept constituțional al religiei
sau dreptul Bisericilor de stat (Religionsverfassungsrecht sau
Staatskirchenrecht). Articolul 4 din Constituție prevede norme
valabile în mod egal pentru toate comunitățile religioase, alte
chestiuni implicând dreptul religios fiind reglementate prin
contracte între stat și comunitățile religioase.
Grecia
Libertatea religioasă și libertatea conștiinței religioase sunt

consfințite prin articolul 13 din Constituție, care reglementează
inviolabilitatea libertății religioase. Constituția este proclama-
tă în numele Sfintei Treimi. Religia dominantă este cea creștin-
ortodoxă. Cultele sunt libere să își manifeste public credința, cu
respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri. Prozelitismul
este interzis. Ofensa împotriva religiei creștine sau a altor religii
este sancționabilă.
Islanda
Conform Constituției (art. 62), Biserica Evanghelică Luterană

este Biserică de stat, 80% din cetățeni fiind afiliați acesteia. Acest
statut îi asigură un sprijin substanțial din partea autorităților pu-
blice. Peste 25 de alte organizații religioase sunt oficial înregis-
trate, ceea ce le oferă posibilitatea obținerii de finanțări din surse
publice pentru activitatea lor.
49
5
Constituția (art. 65) consacră egalitatea în drepturi indife-

rent de credință, precum și libertatea religiei. În Islanda există o
legislație specifică privind prevenirea și combaterea blasfemiei,
în ultimele decenii numărul condamnărilor în această speță fi-
ind însă foarte redus.
Italia
Odată cu intrarea în vigoare a Constituției (1 ianuarie 1948),

care reglementează și raporturile pe care statul le are cu diver-
sele organizații religioase, Italia recunoaște libertatea religioasă,
libertatea de exprimare și consacră principiul nediscriminării pe
criterii religioase și sociale.
Cultele religioase sunt libere să se organizeze conform pro-

priilor statute. Exprimarea credințelor religioase este liberă, cu
respectarea moralei publice.
Lituania
Constituția garantează libertatea de religie și de credință.

Acestea trebuie să se exercite cu respectarea ordinii, sănătății
și moralei publice și a celorlalte drepturi și libertăți fundamen-
tale. Bisericile și organizațiile religioase sunt libere să se orga-
nizeze și să funcționeze conform propriilor reguli și statute. În
Lituania nu există religie de stat. Școlile publice pot oferi, la ce-
rerea părinților, educație religioasă.
Letonia
Libertatea gândirii, conștiinței și libertatea religioasă sunt

consfințite prin Constituție și Legea privind organizațiile religioase
(1996). Libertatea de exprimare poate fi restricționată doar pen-
tru protejarea drepturilor altor persoane, a regimului democra-
tic, pentru garantarea siguranței publice, a bunăstării și moralei
publice. Potrivit Constituției, Biserica este separată de stat.
Luxemburg
Constituția (art. 19) garantează dreptul oricărei persoane

de a-și manifesta opiniile religioase, precum și libertatea culte-
lor. Relațiile dintre stat și culte sunt reglementate prin acorduri.
50
5
Malta
Relația istorică specială dintre stat și Biserica Catolică este

consfințită prin Constituţie, prin consacrarea catolicismului
drept religie de stat. Legislația malteză interzice discriminarea
pe criterii religioase şi prevede totodată libertatea de conștiință
și de religie.
Olanda
Libertatea religioasă este un drept fundamental. Nu este

permisă restrângerea drepturilor niciunei persoane în numele
unor valori religioase sau tradiționale.
Constituția interzice discriminarea pe motive religioase

și prevede libertatea fiecărei persoane de a-și manifesta con-
vingerile religioase, individual sau în cadrul unei comunități, în
condițiile respectării legii. Constituția permite guvernului să li-
miteze exercitarea credințelor religioase din motive întemeiate,
precum riscurile la adresa sănătății, a siguranței traficului sau a
siguranței publice.
Din punct de vedere legal, este considerată infracțiune

incitarea la ură religioasă în discursurile publice, aceasta fiind
sancționată cu până la doi ani închisoare sau/şi amendă. Centrul
Național de Expertiză împotriva Discriminării monitorizează ca-
zurile de discriminare, inclusiv pe cele de incitare la ură religioasă.
Legea permite angajaților să refuze să lucreze în zilele de

duminică din motive religioase, dar, în funcție de natura muncii,
angajatorii pot refuza să ofere angajaților astfel de facilități.
Legea nu impune grupărilor religioase să se înregistreze

pe lângă autoritățile publice.
Norvegia
Constituția, legislația națională și politicile guvernamentale

garantează și protejează libertatea religioasă. Constituția Norve-
giei prevede că toți locuitorii sunt liberi să se afilieze religios și să
își practice religia. Legea privind libertatea și afilierea religioasă
garantează respectarea dreptului oricărei persoane de a-și alege,
51
5
practica sau schimba religia. Orice persoană rezidentă în Norvegia

cu vârsta de peste 15 ani are dreptul să devină membră a oricărei
comunități religioase sau să renunțe la această calitate. Părinții au
dreptul să decidă religia copilului în vârstă de până la 15 ani, însă
sunt obligați să ia în considerare opinia copilului în vârstă de peste
7 ani, mai ales după ce acesta împlinește 12 ani.
Codul penal prevede pedepse pentru încălcări ale dreptu-

lui la libertatea religioasă, inclusiv pentru lipsa de respect față de
reprezentanții cultelor și față de membrii acestora sau pentru dis-
criminarea pe motive religioase.
Polonia
Constituția recunoaște moștenirea națională creștină și este

proclamată „cu conștiința responsabilității în fața lui Dumnezeu
și a conștiinței proprii”. Comunitățile religioase din Polonia sunt
autonome și își desfășoară activitatea în conformitate cu preve-
derile privind libertatea de conștiință și religie din Constituție
(art. 25, 48 și 53) și ale Legii privind libertatea de conștiință și religie
(1989). Această lege stipulează egalitatea convingerilor religioase
și filzofice (art. 1, alin. 3), neutralitatea statului în materie de religie
și credință (art. 10, alin. 1) și neagă explicit principiul suveranității
statului asupra organizațiilor religioase (art. 11).
Portugalia
Constituția (art. 41) garantează libertatea religiei. Libertatea

și viața religioasă, precum și relațiile dintre autoritățile publice și
organizațiile religioase (egale între ele) sunt reglementate prin Le-
gea nr. 16/2001 privind libertatea religioasă.
Legea libertății religioase prevede (art. 58) drepturile și pri-

vilegiile speciale asigurate Bisericii Catolice privind educația reli-
gioasă, efectele civile ale căsătoriilor religioase, deciziile Curților
Catolice, recunoașterea entităților legale întemeiate de către Bise-
rică și scutirile fiscale prevăzute în Concordatul dintre Vatican și
Portugalia din anul 1940.
Portugalia și Vaticanul au încheiat în 2004 un nou Concor-

dat, în care este prevăzut un impozit bisericesc, precum şi conti-
nuarea predării în școlile de stat a „Moralei catolice” de către cadre
52
5
didactice numite de către episcop și plătite de stat. Statul acordă

fonduri pentru construcția și întreținerea clădirilor religioase, mai
ales în cazul clădirilor istorice.
Slovacia
Constituția garantează libertatea de religie și dreptul

cetățenilor de a-și practica religia individual și în grup, chiar
dacă grupul nu este înregistrat. Constituția prevede separarea
între stat și cultele religioase. Libertatea de religie poate fi
restricționată doar pentru asigurarea ordinii publice sau din
rațiuni de sănătate, respectiv pentru protejarea drepturilor și
libertăților altor persoane.
Spania
Constituția garantează libertatea convingerilor, a religiei și

a cultului, precum și principiul nediscriminării între culte și liber-
tatea educării copiilor conform propriilor convingeri religioase.
Nu poate exista o religie oficială, întrucât statul își afirmă neutra-
litatea religioasă (aconfesionalidad). Statul cooperează cu Biseri-
ca Catolică și cu celelalte culte și poate stabili acorduri/convenții
de cooperare cu organizațiile religioase.
Suedia
Sunt garantate prin Constituție libertatea de exprimare, li-

bertatea de asociere și libertatea cultului. Discriminarea pe crite-
rii religioase este interzisă. Înregistrarea comunităților religioase
(definită drept grup implicat în activități religioase) este regle-
mentată legislativ prin Actul privind Comunitățile Religioase (1998).
Ungaria
Legea fundamentală recunoaște (art. 6) principiul libertății

gândirii, conștiinței și religiei, inclusiv libertatea de manifestare a
credinței religioase și dreptul de a-și schimba religia sau credința
și garantează principiul nediscriminării. Legea fundamentală a
Ungariei separă Biserica de stat. „Comunitățile religioase” sunt
entități juridice independente, iar statul poate să coopereze cu
acestea (art. 7, alin. 4). Sunt definite drept comunități religioase Bi-
sericile înregistrate și organizațiile religioase.
53
5
În baza Legii nr. CCVI/2011 privind dreptul la libertatea religi-

oasă și de conștiință și statutul cultelor, Bisericilor și comunităților
religioase, numărul Bisericilor recunoscute s-a redus la 14, peste
300 de comunități religioase pierzându-și personalitatea juri-
dică. În februarie 2012, ca urmare a presiunilor internaționale,
Parlamentul a extins numărul Bisericilor recunoscute la 31. În fe-
bruarie 2013, Curtea Constituțională a decis că radierea Biserici-
lor recunoscute a fost neconstituțională.
Ulterior deciziei Curții Constituționale, Parlamentul ungar

a modificat Legea nr. CCVI/2011 și legea fundamentală a Ungariei,
acordând în mod explicit Parlamentului autoritatea de a selecta
comunitățile religioase care să coopereze cu statul în „activități
de interes public”.
Guvernul a fost reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului de către nouă organizații religioase care, în urma
modificărilor legislative, își pierduseră statutul.
La 28 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului

a dat câștig de cauză acestora, hotărând că statul maghiar
trebuie să le plătească despăgubiri și să le asigure statutul
juridic anterior. Pentru moment, guvernul nu a întreprins măsuri
care să remedieze încălcările dreptului la libertatea religioasă
identificate de către CEDO.
Statele Unite ale Americii
Libertatea religioasă este unul dintre principiile

fondatoare ale SUA, fiind protejată prin primul amendament
al Constituției și prin mai multe legi federale. Constituția SUA
protejează dreptul fiecărei persoane de a profesa și de a
împărtăși o anumită credință, de a-și schimba religia sau de
a nu avea o credință. Principiul include și dreptul de a nu fi
discriminat sau persecutat pe motive religioase.
Conform primului amendament al Constituției SUA din

1791, „Congresul nu va elabora nici o lege care să stabilească
o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii sau să
reducă libertatea cuvântului sau a presei sau dreptul poporului
la întrunire pașnică sau de a adresa Guvernului cereri privind
repararea nedreptăților”.
54
5
Legea privind drepturile civile din 1964 (Civil Rights Act),

care interzice discriminarea bazată pe rasă, origine națională
sau sex, a interzis și discriminarea bazată pe religie. Două alte
norme legislative protejează libertatea religioasă: Church Arson
Prevention Act din 1996, care incriminează incendierea sau
vandalismul împotriva unor biserici, sinagogi, moschei sau
alte lăcașuri de cult, precum și violența împotriva dreptului de
exercitare liberă a religiei de către un individ; și Religious Land Use
and Institutional Persons Act din 2000, care impune autorităților
locale o atitudine nondiscriminatorie în privința lăcașurilor de
cult și a școlilor religioase.
Care este gradul de afiliere religioasă a populației?
Austria
În Austria funcționează 24 de culte recunoscute, opt

comunități religioase înregistrate oficial și mai multe asociații
religioase. Principalele avantaje derivate din statutul de cult re-
cunoscut sunt: dreptul la exclusivitate (protecția numelui și ex-
clusivitatea serviciului religios pentru membri), reglementarea și
administrarea autonomă a propriei activități, protecția instituțiilor,
fundațiilor și fondurilor împotriva secularizării, dreptul de înființare
a unor școli confesionale private, organizarea de cursuri de religie
în școlile publice, asigurarea asistenței religioase în spitale.
Belgia
Sunt recunoscute oficial șase culte religioase: romano-cato-

lic (de la formarea statului belgian), ortodox (din 1985), israelit (din
1808), anglican (din 1835), protestant-evanghelic (din 1876) și isla-
mic (din 1974). Cultele romano-catolic, ortodox, mozaic și anglican
sunt organizate la nivel teritorial comunal, iar cultele protestant-
evanghelic și musulman — la nivel teritorial provincial și la nive-
lul Regiunii Bruxelles-Capitală. Începând cu anul 2002, în Belgia a
fost recunoscută concepția filozofică neconfesională. Budismul
nu este recunoscut în Belgia, însă o structură asociativă, Uniunea
Budistă Belgiană, primește subvenții publice.
55
5
Bulgaria
Conform recensământului din 2011, 59% din totalul de 7,6

milioane de locuitori s-au declarat creștin-ortodocși, 9,3% atei,
iar 7,8% musulmani. Alte credințe religioase, printre care Cultul
Mozaic, Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă Apostolică
Armeană, Bisericile protestante reprezintă aproximativ 2% din
populație. 21,8% din populație nu a furnizat informații privind
afilierea religioasă.
Potrivit datelor disponibile în anul 2015, în Bulgaria erau în-

registrate, în afară de Biserica Ortodoxă Bulgară, alte 132 de gru-
pări religioase. Unele comunități religioase sunt concentrate din
punct de vedere geografic: în zona Munților Rodopi (de-a lungul
graniței sudice cu Grecia) trăiesc mulți musulmani, inclusiv etnici
turci, romi și pomaci (urmași ai bulgarilor slavoni care s-au con-
vertit la Islam sub dominația otomană). Etnici turci și romi musul-
mani trăiesc, de asemenea, în număr mare în nord-estul țării și
de-a lungul coastei Mării Negre. Mai mult de jumătate dintre ro-
mano-catolici se află în regiunea din jurul orașului Plovdiv. Majo-
ritatea comunității evreiești locuiește în Sofia, Ruse și de-a lungul
coastei Mării Negre. Protestanții sunt dispersați în întreaga țară.
Zonele cu populații mari de romi tind să aibă unele dintre cele
mai mari procente de credincioși protestanți.
Cehia
În Republica Cehă funcționează 34 de culte recunoscute: 21

de Biserici și 13 societăți religioase.
Croația
Conform recensământului din anul 2011, 86,28% dintre

rezidenți sunt de confesiune catolică, 4,44% sunt sârbi ortodocși,
1,47% musulmani, 0,34% sunt protestanți, în timp ce 3,81% s-au
declarat atei.
Danemarca
Constituția daneză stipulează că luteranismul este religia de

stat. Peste 80% din cetățenii acestei țări sunt afiliați Bisericii Popo-
rului (luterane)/Folkekirke.
56
5
Elveția
În Elveția există, în toate cantoanele, două Biserici naționale

elvețiene, Biserica Reformată Evanghelică și Biserica Romano-
Catolică. În mai multe cantoane există și o a treia Biserică consi-
derată națională, Biserica Veche Catolică.
Estonia
Conform recensământului din anul 2011, afilierea religioasă

a populației este printre cele mai scăzute din Europa, doar 29%
declarându-și afilierea religioasă, aceștia fiind creștin-ortodocși
(16,15%), luterani (9,91%) sau adepți ai altor religii (3,25%).
Finlanda
Conform recensământului din anul 2011, 72% dintre fin-

landezi se identifică drept luterani, 1,1% sunt ortodocși, 1,6%
aparțin altor confesiuni, iar 25% nu au afiliere religioasă. În Fin-
landa există două Biserici oficiale, Biserica Luterană și Biserica
Ortodoxă Finlandeză. Celelalte culte religioase (musulman, ro-
mano-catolic și protestante) sunt libere, cu personal organizat
conform propriilor statute.
Franța
Franța nu înregistrează prin recensământ și nu păstrează

date oficiale privind afilierea religioasă a populației.
Germania
Conform datelor prezentate de Ministerul Federal al Aface-

rilor Interne, Biserica Catolică are 24,7 milioane de membri (30,8%
din populație), Biserica Evanghelică – 24,3 milioane de membri
(30,3% din populație), iar Biserica Ortodoxă – 1,5 milioane de
membri, în special migranți sau urmași ai acestora (de origine
greacă, rusă, sârbă, română, bulgară, georgiană sau ucraineană).
Comunitatea evreiască din Germania este a treia ca mărime în Eu-
ropa, având 107.000 de membri. Guvernul german consideră că
are o datorie specială în raport cu comunitatea evreiască și res-
pinge orice tendință de negare a crimelor național-socialismului
împotriva evreilor.
57
5
Acest angajament se reflectă și în susținerea a numeroase

inițiative sau organizații care se dedică colaborării dintre creștini
și evrei. În ultimele decenii s-a înregistrat o creștere semnificativă
a comunității musulmane, ca rezultat al migrației din țări majori-
tar musulmane (în special din Turcia). În Germania trăiesc aproxi-
mativ 4 milioane de musulmani, reprezentând 5% din populație,
aproape jumătate dintre aceștia având cetățenia germană. Mi-
nisterul Federal al Afacerilor Interne a înființat Conferința Ger-
mană a Islamului (Deutsche Islam Konferenz), principalul cadru
de dialog dintre statul german și musulmanii din Germania. La
această Conferință participă principalele organizații musulmane
din Germania. Sunniții, în proporție de 74%, reprezintă majori-
tatea musulmanilor din Germania, urmați de aleviți cu 13% și de
șiiți cu 7%.
Grecia
Majoritatea populației (circa 95%) este afiliată Bisericii Or-

todoxe. Minorități religioase semnificative sunt comunitățile
musulmană, catolică și mozaică.
Italia
Principala organizație religioasă din Italia este Biserica

Catolică. A doua comunitate creștină după cea catolică este cea
creștin-ortodoxă cu peste 1.300.000 de credincioși (dintre care
aproximativ 900.000 afiliați Bisericii Ortodoxe Române, 150.000
Bisericii Ortodoxe Ucrainene, 90.000 Bisericii Ortodoxe din
Moldova - Patriarhia Moscovei și altor Biserici Ortodoxe – rusă,
greacă, bulgară, etc.), constituită în principal datorită migrației
masive din Europa de Est.
Islamul este a treia cea mai mare religie, după catolicism și

ortodoxie, numărul musulmanilor, aproape în întregime sunniți,
fiind de aproximativ 1,2 milioane de persoane. Doar 150.000
dintre aceștia sunt cetățeni italieni. Uniunea Comunităților și
Organizațiilor Islamice din Italia (UCOII) este cea mai importantă
organizație musulmană italiană: reunește 122 de asociații și ad-
ministrează aproximativ 80 de moschei și 300 de lăcașuri de cult.
Raporturile statului cu Biserica Catolică sunt reglementate

printr-un Concordat semnat în anul 1929, revizuit în anul 1984,
58
5
când a fost eliminată prevederea conform căreia religia catolică

era religie de stat. Raporturile statului cu alte culte (Uniunea Bi-
sericilor Creștine Adventiste de Ziua a Șaptea, Uniunea Creștină
Evanghelică Baptistă a Italiei, Adunările lui Dumnezeu în Italia,
Biserica Evanghelică Luterană în Italia, Uniunea Comunităților
Evreiești Italiene, Arhiepiscopia Ortodoxă a Italiei și Exarhatul
pentru Europa Meridională, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților de
pe Urmă, Biserica Apostolică în Italia, Uniunea Budistă Italiană
și Uniunea Hindusă Italiană) sunt reglementate prin înțelegeri
bilaterale.
Lituania
Legea privind comunitățile religioase și cultele (1995) con-

semnează o atitudine pozitivă a statului față de religie și preve-
de o serie de facilități pentru cele nouă confesiuni tradiționale:
recunoașterea căsătoriilor celebrate în cadrul bisericii; scutirea
de la plata TVA; posibilitatea de a primi finanțări de la stat; posi-
bilitatea de a cumpăra terenuri intravilane; accesul la mass-me-
dia de stat; sprijinul statului pentru școlile primare și secundare
confesionale.
Sunt recunoscute drept confesiuni tradiționale: Bisericile

Romano-Catolică, Greco-Catolică, Evanghelică Luterană, Evan-
ghelică Reformată, Ortodoxă Rusă, a Credinței Vechi Ortodoxe,
Baptistă, cultele mozaic, musulman sunnit și musulman karait.
Alte confesiuni (considerate netradiționale) sunt comunitățile
penticostală, adventistă, metodistă, Martorii lui Iehova, Biserica
lui Christos mormonă, Biserica Apostolică Armeană etc.
Letonia
Sunt recunoscute drept culte tradiționale Bisericile Lu-

terană, Catolică, Ortodoxă Rusă, a Credinței Ortodoxe Vechi.
Pe lângă acestea, mai funcționează și confesiuni considerate
netradiționale, cum ar fi comunitățile baptistă, penticostală,
evanghelică, Adventistă de Ziua a Șaptea, Noua Generație, Bise-
rica Nouă Apostolică, confesiunea neopăgână (numită dievturi),
cultul mozaic, precum și circa 15 congregații islamice, majorita-
tea acestora provenind din state aparținând fostei URSS (Tad-
jikistan, Turkmenistan etc). Aproximativ 18% din populația Leto-
niei nu este afiliată religios.
59
5
Malta
Aproximativ 98% din populație este de confesiune roma-

no-catolică. În Malta activează numeroase ordine religioase
romano-catolice, printre care iezuiții, franciscanii, dominicanii
și benedictinii. Majoritatea membrilor congregațiilor biserici-
lor locale evanghelice nu sunt etnici maltezi, ci mai ales pen-
sionari britanici care trăiesc în țară și ocazional turiști de alte
naționalități. Printre organizațiile religioase din Malta se nu-
mără: Martorii lui Iehova, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din
Zilele din Urmă (mormonii), Biserica Baptistă, Frăția Bisericilor
Evanghelice, precum şi comunităţi de anglicani, metodişti,
presbiterieni, adventişti etc.
Există o singură moschee și o școală primară musulmană.

Din cei 3.000 de musulmani din Malta, circa 2.250 sunt străini,
600 sunt cetățeni naturalizați și aproximativ 150 sunt maltezi
autohtoni. În fiecare an, în luna iunie, se sărbătorește Ziua
Internațională a Refugiatului. Cu acest prilej, creștinii catolici,
protestanții și musulmanii organizează rugăciuni comune.
Norvegia
Potrivit Biroului Național de Statistică, 79% din

populația țării (din totalul de 5,08 milioane de locuitori, în
iulie 2015) aparține Bisericii Evanghelice Luterane. Ceilalți
rezidenți aparțin diferitelor culte creștine (313.000 de membri
înregistrați) și comunităților musulmane (120.900 de membri
înregistrați).
Alte confesiuni creștine semnificative sunt Biserica Roma-

no-Catolică (cca 120.000 de membri, în creștere semnificativă
față de anul 2010, când au fost înregistrate 57.000 de persoa-
ne de confesiune romano-catolică) și Biserica Penticostală (cu
aproximativ 39.400 de membri înregistrați).
Musulmanii sunt concentrați în regiunea metropolita-

nă Oslo, însă sunt răspândiți în întreaga țară. Apartenența la
congregațiile evreiești este de 788 de membri, în majoritate
membri ai celor două congregații evreiești oficiale – Oslo și
Trondheim. Creștinii ortodocși, budiștii, sikhii și hindușii con-
stituie împreună aproximativ 5% din populația țării.
60
5
Majoritatea grupărilor religioase din afara Bisericii Evan-

ghelice Luterane sunt constituite din migranți. Grupul masiv
de migranți din Polonia și Filipine a contribuit semnificativ la
creșterea numărului rezidenților de religie catolică. Migranții
din țările musulmane, inclusiv Pakistan și Somalia, au deter-
minat un spor sensibil al populației musulmane.
Polonia
Potrivit Institutului Național pentru Statistică, pe teri-

toriul țării funcționează circa 125 de biserici și asociații re-
ligioase, dintre care: Biserica Catolică (92,2% din populație,
circa 33,4 milioane de persoane), Biserica Ortodoxă Poloneză
Autocefală (circa 500 de mii de persoane), Martorii lui Iehova
(130.000 de persoane), Biserica Evanghelică de Confesiune
Augustană, Vechea Biserică Mariavită, Biserica Penticostală,
Vechea Biserică Catolică, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea,
Uniunea Baptistă, Biserica Metodistă, Biserica lui Dumnezeu,
Biserica Evanghelică Reformată, Biserica Veche-Catolică Ma-
riavită, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă,
Comunitatea Penticostal-Creștină, Uniunea Comunităților
Evreiești, Uniunea Religioasă Islamică.
Portugalia
Din totalul de aproximativ 10 milioane de locuitori circa

80% sunt afiliați Bisericii Romano-Catolice, iar circa 4% diferi-
telor curente protestante și evanghelice.
În condițiile creșterii migrației din statele din Europa de

Est, preponderent din Ucraina, România, Republica Moldo-
va ș.a., în Portugalia rezidă aproximativ 200.000 de creștini
ortodocși.
Mai mult de 2% din populație s-a declarat adeptă a unor

religii altele decât cea creștină. Mai puțin de 3% au declarat
că nu își asumă nicio credință religioasă.
În Portugalia trăiesc circa 50.000 de musulmani (origi-

nari în special din fostele colonii portugheze din Africa sau
din Asia de Sud), precum și hinduși, evrei, budiști, taoiști și
zoroastrieni.
61
5
Slovacia
Statul recunoaște 18 culte religioase. Cu ocazia recensă-

mântului din anul 2011, circa 62% dintre slovaci s-au declarat
romano-catolici 3,8% greco-catolici, 8,9% protestanți, 0,9%
ortodocși, 13,4% s-au declarat atei și 10,6% nu au răspuns la
această întrebare.
Se estimează că musulmanii reprezintă circa 0,1% din

populație. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, erau peste
90.000 de evrei, reprezentând circa 1,6% din populația țării; în
prezent mai sunt circa 2.300 de persoane de religie mozaică.
Spania
Statul a încheiat acorduri cu Biserica Catolică (1976, 1979

și 1994), precum și cu Federația Entităților Religioase Evanghe-
lice, Federația Comunităților Iudaice și Comisia Islamică (1992).
Pentru ca ortodocșii să beneficieze de un acord cu statul

spaniol, autoritățile publice impun ca toate Bisericile Ortodoxe
care funcționează în Spania să formeze o singură entitate fede-
rativă, ceea ce până acum nu s-a întâmplat.
Suedia
Din anul 2000 au fost introduse o serie de reforme privind

separarea Bisericii Luterane de stat.
În prezent, statul suedez poate sprijini financiar (prin

subvenții guvernamentale) comunitățile religioase stabile care
contribuie la menținerea și consolidarea valorilor fundamenta-
le naționale.
Ungaria
Conform recensământului din anul 2011, afilierea religi-

oasă se prezintă astfel: 37,1% dintre respondenți s-au declarat
romano-catolici, 11,6% reformați, 2,2% luterani, 1,8% greco-ca-
tolici, 1% evrei, 16,7% nu au nicio afiliere religioasă, 1,5% s-au
declarat atei, iar 27,2% nu au oferit niciun răspuns.
62
5
Care sunt criteriile obținerii statutului juridic de organizație religioasă

și care sunt avantajele de care beneficiază organizațiile religioase
înregistrate/recunoscute?
Austria
Cultele recunoscute de stat obțin statutul de persoane ju-

ridice de drept public (corporații de drept public), iar celelalte
funcționează ca persoane juridice de drept privat. Statul austriac
își reglementează relația cu Biserica Catolică prin Concordatul cu
Vaticanul din 1933; cu Biserica Protestantă, prin legile din 1867 și
1961; cu Cultul Musulman, prin legile din 1912 și 2015; cu Biserica
Ortodoxă, prin legile din 1967 și 2003.
Belgia
Recunoașterea oficială a unui cult sau a unei concepții

filozofice se face prin lege, fiind o prerogativă a legislatorului.
Aceasta se acordă în baza unei solicitări și presupune îndeplinirea
mai multor criterii, prin care se demonstrează că recunoașterea
respectivului cult corespunde unei necesități sociale a populației.
Aceste criterii sunt: existența cultului sau a convingerii fi-

lozofice pe teritoriul belgian timp de câteva decenii; solicitantul
trebuie să demonstreze că recunoașterea cultului prezintă un
interes social pentru populație pe teritoriul belgian; numărul de
adepți trebuie să fie suficient de important (câteva zeci de mii de
adepți); autoritățile trebuie să aibă un interlocutor unic pentru
cultul sau concepția filozofică respectivă; respectiva organizație
nu poate desfășura activități contrare ordinii publice. În anumi-
te situații, poate fi acordată o subvenție pentru a sprijini acest
proces.
În condițiile în care recunoașterea unui cult sau a unei

concepții filozofice are și consecințe bugetare la mai multe ni-
veluri, se impune o coordonare a entităților implicate (comună,
provincie, stat federal). Recunoașterea calității de cult presupune
o serie de beneficii: salarizarea personalului de cult (ministres des
cultes) și a delegaților din cadrul comunităților locale recunoscu-
te de către Ministerul Justiției și plata pensiilor acestuia de către
63
5
serviciul public federal; cultele/concepțiile filozofice recunoscute

pot solicita recunoașterea pe lângă regiuni sau pe lângă autoritățile
federale și pot fi finanțate de comunitățile locale; structurile admi-
nistrative care gestionează cultul au personalitate de drept public
și au în gestiune bunurile mobiliare și imobiliare necesare exerci-
tării cultului respectiv; regiunile (prin consiliile sau structurile ad-
ministrative ale edificiilor de cult) exercită controlul contabilității și
operațiunilor civile; autoritatea federală controlează, prin Serviciul
Cultelor și Laicității, contabilitatea și operațiunile civile ale Consi-
liului central laic; cultul/concepția filozofică are dreptul de a deține
un anumit număr de capelani sau consilieri în instituțiile peniten-
ciare, poate desemna profesori și integra religia/concepția filozofi-
că în învățământ; poate primi subsidii din partea autorităților.
Bulgaria
Conform Constituției, „creștinismul ortodox oriental este con-

siderat religia tradițională în Republica Bulgaria”, iar Biserica Orto-
doxă Bulgară are un statut special, fiind scutită de înregistrarea pe
lângă autoritățile statului, procedură care este obligatorie pentru
toate celelalte organizații religioase care doresc un statut juridic și
avantajele care decurg din acesta.
Canada
Există forme de recunoaștere juridică a caracterului distinct al

comunităților religioase în raport cu alte tipuri de organizații publice
sau private, ca și unele forme de susținere indirectă a comunităților
religioase.
Cehia
Din punct de vedere legal, există două niveluri de recunoaștere

a cultelor: nivelul Bisericilor care beneficiază de „drepturi speciale”
(dreptul de a oferi cursuri în școli, asistență religioasă în penitenciare,
armată și spitale, recunoașterea legală a căsătoriilor religioase etc.)
și nivelul societăților religioase care nu dispun de aceste drepturi.
Pentru ca o Biserică/societate religioasă să fie recunoscută,

trebuie să primească un aviz, pe baza mai multor criterii, printre care
prezentarea unui număr de 10.000 de semnături ale membrilor în
cazul Bisericilor, respectiv 300 în cazul societăților religioase.
64
5
Croația
Criteriile pe care comunitățile religioase trebuie să le înde-

plinească pentru a putea fi în măsură să semneze un acord cu
guvernul sunt: comunitatea respectivă trebuie să fi fost activă pe
teritoriul Croației la data de 6 aprilie 1941 și să-și fi continuat ac-
tivitatea cu regularitate și conform legii, iar numărul de membri
trebuie să fie mai mare de 6.000, conform ultimului recensământ
al populației; comunitatea religioasă trebuie să aparțină patri-
moniului cultural european (Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă,
Biserica Evanghelică din Croația, Biserica Creștină Reformată din
Croația, comunitatea islamică din Croația sau comunitatea evre-
iască din Croația).
Conform Legii Familiei, statul recunoaște și caracterul civil

al căsătoriilor religioase încheiate numai de către comunitățile
religioase cu care statul are relații juridice stabilite.
Danemarca
Majoritatea covârșitoare a lăcașurilor de cult aparțin Bise-

ricii Evanghelice Lutherane, Biserică națională. Ajutorul public
pentru această Biserică este considerat a fi o măsură compen-
satorie pentru secularizarea proprietăților bisericești în două
rânduri, în secolul al XVI-lea și la începutul secolului al XIX-lea.
În plus, Biserica Evanghelică Lutherană este exonerată de impo-
zitul funciar și de impozitul pe imobilele bisericești.
Subsidiile publice servesc și la acoperirea cheltuielilor

particulare pentru întreținerea și restaurarea bisericilor monu-
ment-istoric, a dotării lor, întreținerea cimitirelor etc., deși cea
mai mare parte a întreținerii lăcașurilor de cult este finanțată
din taxele plătite de credincioși, colectate prin sistemul de stat.
Competențele privind bugetul investițiilor în raport cu clădirile
revin consiliilor bisericești locale.
Biserica Evanghelică Lutherană este responsabilă și cu ad-

ministrarea majorității cimitirelor publice din țară, deși în mari-
le orașe există și cimitire civile. Și alte comunități religioase pot
obține aprobarea pentru deschiderea de cimitire, cum este cazul
comunităților evreiești, musulmane, catolice și reformate (cf. Le-
gea privind înmormântarea din 16/06/2010).
65
5
Elveția
Ceea ce diferențiază, din punct de vedere juridic, Bi-

sericile naționale elvețiene de celelalte culte din Elveția este
recunoașterea lor formală prin Constituțiile cantonale sau prin
alte legi cantonale. Această recunoaștere le conferă persona-
litate juridică, autonomie în baza dreptului public și anumite
avantaje, în special fiscale. Bisericile naționale primesc anual un
anumit buget de la stat, beneficiind de impozitele care sunt per-
cepute pentru ele de la persoanele care își declară apartenența
la comunitatea religioasă respectivă.
Comunitățile religioase aparținând celorlalte culte (altele

decât Bisericile naționale), inclusiv Biserica Ortodoxă Română,
sunt organizate ca asociații de drept privat, în baza libertății de
asociere. Ele trebuie să respecte, ca orice altă asociație, normati-
vele prevăzute de Codul civil federal, respectiv să aibă un statut
și foruri proprii de conducere și control.
În Elveția nu există un control direct al statului asupra

activităților asociative și nu se oferă nicio recunoaștere forma-
lă comunităților religioase constituite ca asociații de drept ci-
vil. Aceste comunități nu beneficiază de facilitățile și sprijinul
financiar acordate Bisericilor naționale elvețiene. În anumite
cantoane, de exemplu Fribourg, pe lângă recunoașterea în baza
dreptului public, există și o formă de recunoaștere în baza drep-
tului privat: comunitățile religioase recunoscute în baza drep-
tului privat primesc o confirmare formală a existenței lor dar,
din punct de vedere juridic, rămân cu statutul de asociație.Între
cele 26 de cantoane elvețiene, există diferențe semnificative în
ceea ce privește legislația care reglementează posibilitățile de
recunoaștere a cultelor religioase.
Într-o situație particulară se află comunitatea evreias-

că. Fără a primi statutul de Biserică națională de drept public,
aceasta a fost totuși recunoscută formal în mai multe cantoane,
printre care Berna și Zürich, dar nu a primit și facilitățile fiscale
acordate Bisericilor naționale. Din anul 2009, când a fost intro-
dus în Constituția federală alineatul care interzice construirea de
minarete, a fost demarată o dezbatere privind statutul pe care
ar trebui să îl aibă comunitățile religioase stabilite mai recent în
Elveția, cum este cea musulmană.
66
5
Finlanda
Personalul clerical al Bisericilor de stat (luterană și ortodo-

xă) este salarizat de către guvernul finlandez. Ambele Biserici au
avut competențe extinse în materie de stare civilă până în anul
2003. Pe fondul reducerilor bugetare, ca urmare a fuziunii unor
parohii, numărul de posturi clericale salarizate de stat a scăzut.
Cele două Biserici de stat participă la ceremonii oficia-

le (spre exemplu, ziua națională) și sunt invitate în mod cutu-
miar la ceremoniile publice. Celelalte culte nu beneficiază de
remunerație din partea guvernului finlandez, deși au o prezență
îndelungată pe teritoriul Finlandei.
Franța
Regimul de separație dintre Biserică și stat instituit prin Le-

gea din 1905 consacră asociația de cult, entitate de drept privat,
drept forma de organizare juridică a comunităților religioase. Le-
gea a interzis finanțarea asociațiilor de cult din fonduri publice.
Pe lângă regimul juridic general al asociațiilor, asociațiile

de cult trebuie să îndeplinească o serie de obligații specifice: să
aibă drept obiect exclusiv exercitarea unui cult, să își constituie
veniturile proprii din cotizații și donații etc.
Începând cu anul 1923, unitățile de cult ale Bisericii Catolice

beneficiază de un statut special, cel de asociație diocezană, având
ca obiect întreținerea cultului catolic, sub autoritatea episcopului,
în comuniune cu Sfântul Scaun și în conformitate cu constituția
Bisericii Catolice. Asociațiile de cult beneficiază de unele
avantaje fiscale. Congregațiile catolice au un statut distinct de
cel al asociațiilor de cult; beneficiază de aceleași avantaje fiscale,
fiind însă plasate sub tutela prefectului pentru orice operațiune
patrimonială.
Grecia
Art. 3 din Constituție stipulează că religia predominantă în

Grecia este cea creștin-ortodoxă (95% dintre cetățenii greci de-
clarându-se creștin-ortodocși). Organizarea Bisericii Ortodoxe a
Greciei este reglementată prin Legea nr. 590/1977, având statut
67
5
de persoană juridică publică. Același statut îl au și comunitatea

evreiască, precum și cele trei Muftiate ale Cultului Musulman din
Tracia.
Statutul celorlalte comunități religioase este diferit. Aces-

tea pot opta fie pentru statutul nou creat de persoană juridică
religioasă – aplicabil entităților private reprezentând comunități
religioase, fie pentru organizarea sub formă de organizație ne-
guvernamentală (ONG). Organizarea comunităților religioase,
altele decât cele ortodoxă, musulmană sau mozaică, este regle-
mentată prin Legea nr. 4301/2014. O comunitate de minim cinci
persoane care dorește să fie legal recunoscută drept comunitate
religioasă are dreptul să solicite o licență de la statul grec, con-
form reglementărilor Legii nr. 4301/2014.
În ceea ce privește comunitatea mozaică, în Grecia își

desfășoară activitatea doi rabini, unul în Atena și unul în Salo-
nic. Bisericile, moscheile și sinagogile sunt scutite de impozitul
pe proprietăți.
Italia
Raporturile statului cu Biserica Catolică sunt reglemen-

tate printr-un Concordat semnat în anul 1929, revizuit în anul
1984, când a fost eliminată prevederea conform căreia religia
catolică era religie de stat. Concordatul stabilește principiul
conform căruia statul și Biserica Catolică sunt independente și
suverane, între acestea existând raporturi de colaborare.
Statul recunoaște Bisericii Catolice deplina libertate în

ceea ce privește misiunea pastorală, educativă și caritativă, ga-
rantând asociațiilor și organizațiilor catolice libertatea deplină
de exprimare și reuniune. Numirile în funcțiile ecleziastice se
fac în mod liber de către autoritățile bisericești, fără intervenția
Guvernului. Biserica Catolică are dreptul de a înființa școli de
orice grad, care să asigure elevilor o educație echivalentă cu
cea din școlile de stat. Concordatul stipulează (art. 9) că „Re-
publica italiană, recunoscând valoarea culturii religioase și
ținând seama de faptul că principiile catolicismului fac parte
din patrimoniul istoric al poporului italian, continuă să asigure,
în concordanță cu programa școlară, predarea religiei catolice
în școlile publice...”, precizându-se că „respectând libertatea
68
5
conștiinței și responsabilității educative a părinților, este ga-

rantat dreptul fiecăruia de a opta sau nu în ceea ce privește
participarea la învățământul religios”.
În baza art. 8 din Constituție, statul italian a adoptat

o serie de înțelegeri bilaterale cu alte culte religioase. Aces-
te organizații religioase beneficiază de: posibilitatea de a
desfășura asistență spirituală în instituții (forțele armate, spita-
le, închisori); recunoașterea diplomelor eliberate de către insti-
tutele de studii teologice ale acestora și dreptul de a înființa
școli confesionale de orice grad; dreptul de valorificare a bu-
nurilor aferente patrimoniului istoric și cultural al fiecărei con-
fesiuni; recunoașterea civilă a căsătoriilor religioase; libertatea
exercitării serviciului liturgic; recunoașterea sărbătorilor religi-
oase ale fiecărei confesiuni.
Comunitatea musulmană nu figurează printre confesiuni-

le religioase care au încheiat înțelegeri cu statul italian, întrucât
aceasta nu dispune de o organizare unitară, și până în prezent
nu a dus tratative cu statul în sensul articolului 8 al Constituției.
Luxemburg
Relația dintre stat și organizațiile religioase este reglemen-

tată printr-un acord semnat în 26 ianuarie 2015. Fiecare comunita-
te religioasă primește un sprijin financiar anual de la stat. Acordul
face parte dintr-o reformă mai amplă de separare a Bisericii de
stat, cu impact major asupra Bisericii Catolice, cel mai important
cult religios din Luxemburg.
Reforma vizează și retragerea statutului de funcționar

public preoților, dar și transferarea sarcinii de întreținere a
lăcașurilor de cult și a clericilor către comunitățile locale.
Malta
Cultele religioase recunoscute de statul maltez se bucură de

o serie de drepturi și au posibilitatea de a deține clădiri, de a avea
școli private, precum și de a oficia căsătorii sau orice alt act de cult.
Guvernul nu a stabilit obligativitatea înscrierii asociațiilor religioa-
se pentru ca acestea să își poată desfășura activitatea; dacă aces-
tea doresc să se înregistreze, trebuie să îndeplinească mai multe
69
5
condiții: să fie o uniune voluntară, nonprofit și autonomă. Înregis-

trarea asociațiilor religioase prezintă unele avantaje: acestea pot
primi sponsorizări, pot accesa fonduri guvernamentale sau gran-
turi europene și pot strânge fonduri fără acordul autorităților.
Olanda
Guvernul recunoaște grupările religioase și le acordă scu-

tiri de taxe în situația îndeplinirii anumitor criterii, printre care
acela de a contribui la bunăstarea generală a societății olandeze,
de a desfășura activități nonprofit și de a nu promova violența.
Guvernul alocă fonduri instituțiilor educaționale și de asistență
medicală cu profil religios, dacă acestea satisfac standardele
educaționale și de asistență medicală guvernamentale.
Norvegia
Biserica Norvegiei a avut statutul de Biserică de stat din

anul 1537 până în anul 2012, când a fost inițiată separarea dintre
Biserică și stat.
În secolul XX a avut loc una dintre cele mai importante re-

forme ale Bisericii Norvegiei. Au fost constituite consiliile parohi-
ale (1920), consiliile diocezane (1933), Consiliul Național al Bisericii
(1969), sinoadele diocezane (1984), Sinodul General (1984) și o co-
misie doctrinară a Bisericii Norvegiei (1987). Din anul 1989, consi-
liile diocezane au fost împuternicite să numească pastori parohi,
care, anterior, erau numiți de Rege.
Începând cu 1 ianuarie 2017, Biserica Norvegiei are

administrație proprie, complet distinctă de administrația publi-
că, numindu-și personalul și administrându-se fără amestecul
guvernului. Nu mai este obligatoriu ca majoritatea membrilor
Guvernului Norvegiei sau ministrul coordonator al afacerilor
ecleziastice să fie membri ai Bisericii Norvegiei. Regele Norve-
giei nu mai are rolul de conducător al Bisericii Norvegiei, dar
Constituția îl obligă să-și asume credința evanghelică lutherană.
După reforma administrativă, Biserica Norvegiei beneficia-

ză de fonduri publice, conform reglementărilor care se aplică tu-
turor celorlalte Biserici și confesiuni religioase active în Norvegia.
70
5
Polonia
Cele mai importante 15 organizații religioase se bucură de

recunoaștere directă, în baza unor legi și a unor acorduri separa-
te cu statul. Celelalte grupări religioase care nu beneficiază de un
statut juridic distinct se pot înscrie în registrul administrat de Mi-
nisterul Internelor și Administrației, în baza unei solicitări înaintate
de cel puțin 100 de persoane.
Slovacia
În urma amendării legislației în domeniu, începând cu 1

martie 2017, pragul minim de persoane afiliate necesar pentru
înregistrarea oficială a cultelor a crescut de la 20.000 la 50.000
de persoane rezidente pe teritoriul țării. Slovacia este, în prezent,
statul european cu cea mai strictă politică de înregistrare a
grupărilor religioase. Schimbarea legislativă în sensul impunerii
de condiții mai stricte pentru înregistrarea cultelor a fost frecvent
interpretată în sensul blocării înregistrării oficiale a cultului
musulman (și implicit a posibilei finanțări a acestui cult de la
bugetul de stat).
Spania
Orice grup social organizat poate obține recunoaștere din

partea statului, care garantează libertatea religioasă și libertatea
de asociere. Grupările religioase au posibilitatea să nu se înregis-
treze sau să se constituie ca asociații civile înscrise fie în Registrul
General Național al Asociațiilor (Ministerul de Interne), fie în Re-
gistrul Entităților Religioase (Ministerul de Justiție).20
Suedia
Statul poate sprijini financiar prin subvenții guvernamenta-

le comunitățile religioase stabile care contribuie la menținerea și
consolidarea valorilor fundamentale naționale.
Condițiile necesare pentru ca o organizație religioasă deja înscrisă în Registrul

20
Entităților Religioase al Ministerului de Justiție să dobândească statutul de Notorio

arraigo (împământenire) sunt: minim 30 de ani scurși de la înscrierea în Registrul
Entităților Religioase (sau 15 în RER și 60 în străinătate), să aibă activitate acreditată în cel
puțin 10 Comunități Autonome, să aibă cel puțin 100 de lăcașuri de cult, să facă dovada
unei structuri de conducere și să demonstreze participarea activă în societatea spaniolă.
71
5
Ungaria
Pentru a obține statutul de Biserică înregistrată, o

organizație religioasă trebuie să depună o cerere la Ministerul
Resurselor Umane, care în termen de 60 de zile trebuie să evalu-
eze dacă organizația respectivă îndeplinește toate criteriile ad-
ministrative.
În baza recomandării Ministerului pentru Resurse Uma-

ne, Parlamentul supune votului (fiind necesară o majoritate
calificată de două treimi) solicitarea organizației religioase de a
dobândi statut de Biserică înregistrată. În baza acestui statut, o
organizație religioasă poate beneficia de sprijin guvernamental
și de avantaje fiscale.
Cum sunt finanțate organizațiile religioase?
Austria
Statul nu finanțează în mod direct cultele și nici nu colec-

tează impozite pentru acestea. Pe baza informațiilor obținute
de la serviciile de evidență a populației, unde fiecare cetățean
poate să își declare apartenența la un cult, Bisericile Catolică și
Protestantă solicită propriilor enoriași plata unei contribuții.
Aceștia, pe baza propriei declarații privind veniturile, contribuie
cu o sumă care nu depășește 1% din veniturile anuale, sumă care
poate fi dedusă fiscal. Celelalte culte se finanțează din donații.
Contribuțiile și donațiile către culte se pot deduce din impozitul
pe venit. Cultele beneficiază de scutiri și facilități fiscale.
Pentru activități sociale, caritabile sau culturale, prin care

preiau o parte din responsabilitățile statului, cultele pot primi
alocații bugetare naționale, regionale sau locale.
În principiu, bugetul tuturor diocezelor catolice din Austria,

care sunt autonome din punct de vedere financiar, este alocat în
proporție de 60% pentru cheltuieli de personal și asistență religi-
oasă, 30% pentru cheltuieli materiale și 10% pentru întreținerea
clădirilor. Finanțarea lăcașurilor de cult se face, în general, din
veniturile proprii ale fiecărui cult, în cazul unor monumente isto-
rice putând fi acordate subvenții din bugete publice.
72
5
Belgia
Constituția prevede că statul trebuie să plătească sala-

riile și pensiile clerului (ministres des cultes) și ale delegaților
organizațiilor filozofice neconfesionale.
Descentralizarea specifică Belgiei se reflectă și la nivelul

finanțării instituțiilor de cult. La nivel federal este prevăzut un
buget pentru toate cultele recunoscute, la care se adaugă surse
de finanțare provenind de la comune, provincii și regiuni.
În ceea ce privește finanțarea publică, aproximativ 80% din

fonduri sunt destinate cultului catolic. Finanțarea cheltuielilor de
întreținere și pentru repararea clădirilor este de competența re-
giunilor și comunităților.
În anumite cazuri, alte state pot susține anumite comunități

de pe teritoriul belgian, cum este cazul comunităților musulma-
ne. Astfel, în anul 2014, 77 de moschei beneficiau de recunoaștere
oficială din partea autorităților publice și doar 70 de imami (din-
tr-un total de 300) erau remunerați de statul belgian.
Bulgaria
Cultele își asigură finanțarea din fonduri proprii și din

subvenții care pot fi acordate de către stat în baza articolului
21 din Legea Cultelor (2002). Statul sprijină activitatea cultelor
înregistrate în domeniul asistenței religioase și a asistenței so-
ciale, acestea fiind asimilate entităților nonprofit. Pot fi acorda-
te subvenții pentru construirea și restaurarea spațiilor de cult.
Donațiile sunt scutite de impozite, iar imobilele care sunt utili-
zate pentru oficierea cultului sunt scutite de taxe și impozite.
Canada
Nici guvernul federal, nici guvernele provinciale nu

acordă finanțare directă comunităților religioase. Există însă
forme de finanțare indirectă. Proprietățile bisericești sunt de
regulă administrate de trusturi sau fundații private. Salariile
angajaților cultelor sunt asigurate din fonduri proprii, fiind scu-
tite de impozitul pe venit. Donațiile în scopuri caritabile (inclu-
siv către organizațiile religioase) sunt scutite de impozite, iar
73
5
moștenirile atribuite cultelor cu același titlu sunt scutite de ta-

xele succesorale. Lăcașurile de cult sunt scutite, de asemenea,
de impozitele comunale.
Cehia
La 1 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 428/2012 pri-

vind restituirea proprietăților și plata de compensații financiare
către Bisericile și cultele religioase ale căror proprietăți au fost
confiscate de regimul comunist (după 1948, Bisericilor le fusese-
ră confiscate aproximativ 2.500 de clădiri, 175.000 de hectare de
păduri și 25.000 de hectare de pământ arabil, cea mai mare parte
a proprietăților confiscate aparținând Bisericii Romano-Catolice.
Conform Legii nr. 428/2012, 17 Biserici și culte religioase în-

registrate vor primi de la stat 56% din proprietățile confiscate,
îndeosebi terenuri, păduri și lacuri, în valoare totală de aproxi-
mativ 3 miliarde de euro. Pentru restul proprietăților confiscate,
aflate în proprietatea comunelor, a regiunilor sau a unor persoa-
ne private și care nu mai pot fi restituite, statul plătește eșalonat,
pe o perioadă de 30 de ani, 59 de miliarde de coroane, sumă
indexată în funcție de inflație (în valoare totală estimată de cca
3,8 miliarde de euro), retrăgând în schimb, progresiv, finanțarea
directă a activităților cultelor.
Estonia
Singurul sprijin financiar oferit de către stat pentru

organizațiile religioase este un grant anual de circa 600.000 de
euro pentru Consiliul Estonian al Bisericilor21; instituția utilizea-
ză aceste fonduri pentru dialog și proiecte interreligioase, dar
și pentru cercetări sociologice privind viața religioasă (realizate
la interval de cinci ani). Conform prevederilor legale, Biserici-
le și asociațiile religioase sunt scutite de impozitul pe venit. Și
alte asociații nonprofit, precum cele umaniste, pot solicita să
beneficieze de această scutire. Lăcașurile de cult aparținând
Principalul partener de dialog al Guvernului este Consiliul Estonian al Bisericilor,
21
organizație cu personalitate juridică din care fac parte Biserica Evanghelică Luterană
Estoniană, Biserica Ortodoxă Estoniană, Biserica Ortodoxă Estoniană – Patriarhia
Moscovei, Biserica Romano-Catolică, Uniunea Creștinilor Evanghelici și a Bisericilor
Baptiste, Conferința Estoniană a Bisericilor Adventiste de Ziua a Șaptea, Biserica
Metodistă Estoniană, Biserica Creștină Penticostală Estoniană, Biserica Armeană și
Biserica Carismatico-Episcopaliană Estoniană.
74
5
organizațiilor religioase sunt scutite de impozitul pe proprieta-

te, în vreme ce asociațiile seculare nonprofit nu beneficiază de
astfel de scutiri.
Franța
În conformitate cu art. 2 al Legii separației din anul 1905,

asociațiile de cult nu pot primi nicio subvenție publică, directă
sau indirectă. Asociațiile de cult pot însă beneficia de finanțări
private (cotizații, colecte, retribuții pentru ceremonii și servicii
religioase prestate etc.). Lăcașurile de cult sunt scutite de im-
pozit și de taxa funciară asupra clădirilor, dacă acestea aparțin
unor asociații de cult. Bisericile monumente istorice beneficia-
ză de subvenții din partea statului.
Norvegia
Deși reforma administrativă din anul 2012 a stabilit o de-

limitare clară între Biserică și stat, personalul Bisericii Norvegiei
este încadrat în categoria angajaților publici.
Guvernul alocă sprijin financiar tuturor cultelor înregis-

trate, proporțional cu numărul membrilor oficial înregistrați.
Polonia
Există un fond bisericesc în valoare anuală de circa

160.000.000 de zloți (circa 40.000.000 de euro) disponibil pen-
tru toate cultele din Polonia, folosit în special pentru plata
contribuțiilor preoților către bugetul de pensii și sănătate.
Bisericile pot solicita atât subvenții publice, cât și fonduri

europene pentru modernizarea și renovarea bisericilor și monu-
mentelor, instalarea unor sisteme de încălzire etc.
Activitățile fără caracter economic ale bisericilor și

asociațiilor religioase (donații, contribuții ale credincioșilor,
sume încasate pentru serviciile religioase etc.) nu sunt impo-
zitate. Veniturile obținute din activități comerciale nu sunt
impozitate, în măsura în care sunt utilizate (în anul în care au
fost obținute sau în anul următor) pentru activități de cult,
educaționale, științifice, culturale, caritabile, de conservare,
75
5
reparare și reabilitare a bisericilor, monumentelor și obiecte-

lor de cult etc. Sunt scutite de impozite și de plata drepturilor
vamale articolele importate în scopuri caritabile, educaționale,
cultural-științifice etc.
Cetățenii pot direcționa 6% din venitul total către cultele

religioase, sumă care reprezintă deduceri fiscale. Bisericile nu
plătesc impozite pentru proprietățile utilizate în scopuri religi-
oase. Scutirile vizează totodată și reședințele clerului, respectiv
școlile, internatele etc. Bisericile plătesc însă taxele de proprie-
tate asupra activelor imobiliare utilizate în scopuri comerciale
(terenuri agricole, păduri etc.).
Slovacia
Ministerul Culturii subvenționează activitatea cultelor reli-

gioase, nu însă și a grupărilor religioase (care au mai puțin de
50.000 de persoane afiliate).
Cultele recunoscute beneficiază de reduceri de taxe si-

milare celor aplicate de statul slovac organizațiilor nonprofit.
Cultele religioase au dreptul de a beneficia de subvenții pentru
activitățile desfășurate în sediile proprii, de granturi oferite de
guvern și de o serie de deduceri la plata taxelor.
Spania
Prin declarația anuală pe venit, fiecare contribuabil tre-

buie să își manifeste în mod expres disponibilitatea pentru
direcționarea procentului de 0,7% din impozitul pe salariu. Tot-
odată, ONG-urile ecleziastice beneficiază de finanțare, la fel ca
ONG-urile nereligioase, iar contribuabilul poate să opteze pen-
tru împărțirea cotei de 0,7% între diverse entități.
Există o diferență de statut juridic între cultele necatolice

care au un acord de cooperare cu statul – Federația Entităților
Religioase Evanghelice din Spania, Federația Comunităților Isra-
elite din Spania și Comisia Islamică din Spania – și celelalte, care,
fiind înscrise în Registrul Entităților Religioase, nu beneficiază
de niciun acord. Doar primele beneficiază de diverse forme de
finanțare directă. Acordurile de cooperare semnate în 1992 cu
cele două Federații și Comisia Islamică nu menționează niciun tip
76
5
de ajutor economic direct de la stat. Doar Acordul cu Comisia Is-

lamică din Spania prevede plata unor cheltuieli pentru asistența
religioasă a musulmanilor internați în anumite centre publice.
Această plată se face în urma unei înțelegeri între autoritățile ad-
ministrative și religioase corespunzătoare.
Suedia
Legislația în baza căreia guvernul acordă sprijin financiar

a fost adoptată în anul 2000, iar instituția care alocă sprijinul
financiar este Comisia de susținere guvernamentală pentru
comunitățile religioase. Comisia alocă comunităților de cult
finanțare din partea statului suedez pentru proiecte punctuale,
selectate anual de guvern; acordă sprijin general comunităților
de cult, sub formă de consiliere, pregătire și sprijin administrativ;
coordonează implicarea comunităților religioase în planificarea
pentru situații de urgență și încurajează cooperarea dintre aces-
tea și sectorul public.
Totodată, Comisia este un for pentru discutarea aspecte-

lor legate de valorile sociale. Sunt organizate discuții și dialoguri
privind valori precum respectul și toleranța și aspecte legate de
libertatea religioasă și rolul comunităților de cult într-o societate
democratică. Având în vedere expertiza Comisiei în legătură cu
comunitățile de cult, aceasta este consultată atunci când exis-
tă propuneri legislative care afectează viața religioasă.
Comisia alocă fonduri guvernamentale preponderent că-

tre proiecte locale, selectate în principal în funcție de numărul
membrilor pe care comunitatea religioasă i-a declarat și de nu-
mărul celor care participă la activitățile comunității.
Alocările pot lua și forma sprijinului pentru asistență spiri-

tuală în spitale (nu însă și în sistemul de penitenciare, poliție, ar-
mată sau în sistemul de educație) sau alocări mai reduse pentru
colegii teologice și seminarii.
Alocările pe proiecte sunt oferite în sprijinul reconstruirii,

cumpărării sau reamenajării lăcașurilor de cult ale comunităților
religioase. De asemenea, alocări mai reduse sunt acordate
studenților din comunitățile religioase care nu au învățământ
teologic propriu în Suedia și merg în străinătate în acest scop.
77
5
Ungaria
Bisericile înregistrate au acces la finanțări din partea sta-

tului și beneficiază de scutirea de la controlul operațiunilor fi-
nanciare legate de activitățile religioase. Bisericile înregistrate și
instituțiile asociate acestora care furnizează servicii publice, cum
ar fi asistența medicală, educația sau alte servicii sociale, sunt eli-
gibile în mod automat pentru subvenții de la stat pentru toate
activitățile lor de serviciu public.
Organizațiile religioase pot să preia sau să înființeze

instituții de servicii publice și au dreptul să primească subvenții
de la stat pentru a acoperi salariile personalului angajat. Biseri-
cile înregistrate și organizațiile religioase primesc subvenții din
partea statului pentru salariile angajaților școlilor aparținând
Bisericilor/organizațiilor. Doar Bisericile înregistrate primesc au-
tomat o subvenție suplimentară pentru cheltuieli operaționale.
Contribuabilii maghiari pot aloca 1% din impozitul pe ve-

nit unei Biserici înregistrate. Organizațiile religioase concurea-
ză cu organizațiile neguvernamentale pentru alocarea de 1%
din impozitul pe venit personal. Dacă Bisericile înregistrate sau
organizațiile religioase încetează să mai existe (de exemplu, prin
dizolvare) și nu au niciun succesor legal, activele lor devin propri-
etate de stat și trebuie să fie utilizate pentru finanțarea serviciilor
publice.
Cum sunt legiferate educația religioasă și învățământul

teologic?
Austria
Din anul 1949, în școlile publice, religia este obiect de stu-

diu obligatoriu pentru toți elevii care aparțin unui cult recunoscut.
Cursurile sunt asigurate, organizate și autorizate de fiecare cult în
parte și sunt finanțate de stat. Pentru elevii care nu aparțin niciu-
nui cult, această disciplină este opțională. Orice elev care aparține
unui cult poate solicita în scris renunțarea la aceste cursuri (până
la 14 ani cererea este semnată de părinți) în primele 5 zile calenda-
ristice ale fiecărui an școlar. Pentru grupele formate din 3 până la
10 elevi, este organizată o oră de curs săptămânal, pentru cele mai
mari de 10 elevi — două ore pe săptămână. Religia poate fi aleasă
78
5
și ca probă de bacalaureat, dacă această disciplină a fost studiată

fără întrerupere din clasa a IX-a.
Cultele care au organizat cursuri de religie în școli publi-

ce în anul școlar 2016-2017 sunt: catolic (607.112 elevi și 7.165 de
profesori), islamic (69.573 de elevi și 578 de profesori), evanghelic
(40.500 de elevi și 600 de profesori), ortodox (12.000 de elevi și
100 de profesori), neoprotestant (1.667 de elevi și 100 de profe-
sori), alevit (1.300 de elevi și 51 de profesori) și budist (235 de elevi
și 13 profesori).
În universitățile publice austriece funcționează mai multe

facultăți și departamente de teologie care asigură studiul religi-
ilor creștină (catolică, evanghelică, ortodoxă, neoprotestantă),
islamică și mozaică. Pentru pregătirea profesorilor de religie din
școlile primare, există școli superioare de pedagogie religioasă. De
asemenea, pe lângă culte funcționează școli și facultăți teologice
private.
Belgia
Statul finanțează școlile din rețeaua de învățământ liber

confesional (catolic) și organizează, în cadrul sistemului de școli
publice, cursuri privind diversele confesiuni religioase recunos-
cute oficial.
Bulgaria
Școlile publice oferă un curs opțional de educație religi-

oasă. Cursul include aspectele istorice, filozofice și culturale ale
religiilor creștină și musulmană.
Canada
În școlile publice comunitare nu se studiază religia.

Educația religioasă nu face parte din trunchiul comun al dis-
ciplinelor. În Canada, engleza și franceza fiind limbi oficiale,
școlile din rețeaua publică, finanțate de guvernele provinciale,
sunt conduse de Inspectoratul Școlar de Franceză, Inspecto-
ratul Școlar de Engleză și Inspectoratul Școlar Catolic. Acesta
din urmă gestionează școlile catolice, în sensul că o cotă din
finanțarea pentru cursurile de religie provine de la diocezele
79
5
sau arhidiocezele cărora le sunt arondate. În aceste școli, la care

au acces gratuit elevii canadieni, se studiază religia.
Există numeroase școli private, finanțate din taxele de stu-

dii plătite de către părinți, dintre care o parte o reprezintă școlile
catolice, unde religia este obiect de studiu.
Cehia
Statul finanțează integral salariile personalului angajat în

școlile care aparțin Bisericilor și finanțează parțial școlile private
(inclusiv confesionale). Statul nu acoperă investițiile realizate de
școlile bisericești/private confesionale. De asemenea, autoritățile
locale pot sprijini confesiunile recunoscute oficial. În școlile pu-
blice, cultele oferă cursuri facultative de educație religioasă.
Elevii, în acord cu părinții, pot opta pentru educația religioasă
în oricare confesiune, indiferent de afilierea religioasă declarată.
Cursul respectiv se organizează acolo unde există minim 7 elevi
înscriși. Nu există materie alternativă.
În școlile care aparțin Bisericilor, elevii pot opta între

educația confesională propriu-zisă și un curs de etică necon-
fesională. Școlile private pot alege să propună sau nu cursuri
de religie în orice confesiune religioasă. Profesorii de religie
au nevoie de autorizație atât din partea statului, cât și a confe-
siunilor respective. Cinci facultăți de teologie sunt integrate în
universitățile publice. Bisericile dispun de instituții de educație
de nivel superior, dar diplomele acestora nu sunt considerate
echivalente cu diplomele universitare.
Croația
În școlile primare și liceele de stat, orele de religie sunt

opționale și se desfășoară, în marea majoritate, în colaborare
cu Biserica Catolică.
Estonia
Educația religioasă este bazată pe respectarea libertății

religioase și de conștiință. Profesorii de religie sunt plătiți din
bugetul statului sau din cel local. Organizațiile religioase au
dreptul de a înființa instituții educaționale particulare.
80
5
Grecia
În majoritatea școlilor publice din Grecia ora de religie

se desfășoară după model confesional, fiind materie obliga-
torie pentru toți elevii de religie ortodoxă (cei de altă religie
pot fi exceptați, la cerere).
Conținutul curricular este stabilit de către stat, nu de

Biserică, iar profesorii trebuie să fie absolvenți ai uneia din-
tre cele patru facultăți teologice din Grecia (două în Atena și
două în Salonic). Statul grec finanțează două licee musulma-
ne, precum și salariile unui număr de 240 de profesori mu-
sulmani care au dreptul să predea studii coranice în școlile
publice din Tracia. De asemenea, statul plătește salariile a 14
profesori catolici care predau religia catolică, în principal în
insulele Syros și Tinos.
Italia
În școlile publice se predă religia catolică. Profesorii tre-

buie recunoscuți de autoritățile ecleziastice catolice și numiți
prin concurs de către autoritățile școlare. Elevii pentru care
părinții solicită în scris neparticiparea la ora de religie nu sunt
obligați să frecventeze alte activități didactice.
Pentru celelalte confesiuni religioase din Italia, educația

religioasă specifică se desfășoară cu precădere în lăcașurile
de cult ale acestora sau în spații special amenajate.
Letonia
Educația religioasă se poate organiza în școli dacă exis-

tă cel puțin 10 elevi care doresc să studieze religia creștină
(într-una dintre confesiunile: evanghelică luterană, romano-
catolică, ortodoxă sau baptistă), pe baza unor programe de
studiu aprobate de Ministerul Educației și Științei. Educația
religioasă este finanțată de stat.
Luxemburg
Începând cu anul 2018, ora de religie din școlile publice

este înlocuită cu cea de „educație pentru valori”.
81
5
Malta
Dat fiind faptul că peste 98% din populaţie este afiliată

Bisericii Catolice, educația religioasă este structurată pe model
confesional, prin programe de studii elaborate de Ministerul
Educaţiei şi episcopatele catolice și este finanţată de către au-
torităţile publice.
Norvegia
Curricula școlară norvegiană pentru clasele I-X prevede

predarea unui curs de cunoștințe creștine și informații religioa-
se și etice. Cursul este obligatoriu și nu există excepții pentru
copiii din alte grupări religioase sau nonreligioase. În cadrul
acestui curs se studiază religiile lumii și aspecte ale doctrinei și
practicilor diferitelor culte, având ca principal obiectiv promo-
varea toleranței și respectului față de toate credințele și confe-
siunile religioase.
Polonia
Ministerul Educației acoperă costurile orelor de educație

religioasă în școli, numărul profesorilor de religie fiind de apro-
ximativ 24.000. Instituţiile religioase de învățământ superior
sunt subvenționate de la bugetul de stat.
Statutul cursurilor de educație religioasă în școlile publi-

ce este reglementat prin Constituție, prin Concordatul încheiat
între Sfântul Scaun și Polonia (1993), prin Legea privind siste-
mul de educaţie (1991), Regulamentul Ministerului Educației
Naționale privind condițiile și modul de desfășurare a cursu-
rilor de educație religioasă în unitățile școlare publice (1992),
precum și printr-un acord încheiat între Ministerul Educației
Naționale și Conferința Episcopilor Polonezi privind calificările
profesorilor de educație religioasă (2000).
Orele de educație religioasă (2 ore pe săptămână) sunt

opționale, dar devin obligatorii atunci când participarea la
ele este solicitată de către părinții elevilor sau de către elevii
înșiși. Notele se înregistrează pe foile matricole și fac parte din
media finală.Profesorii de educație religioasă trebuie să aibă
o diplomă în teologie și să fie educatori instruiți; trebuie să fie
82
5
delegați de către episcop și recunoscuți de autoritățile școlare,

calificările lor fiind determinate printr-un acord între Ministerul
Educației Naționale și Conferința Episcopilor polonezi. Progra-
mele analitice și manualele sunt supuse aprobării Bisericii: la
nivel național de către președintele Comisiei pentru Educația
Catolică a Conferinței Episcopilor polonezi, iar la nivelurile in-
ferioare de către episcop.
Școlile private catolice pot beneficia de acoperirea

parțială a salariilor pentru personalul didactic angajat prin bu-
getele autorităților locale. Numai în cazuri excepționale salarii-
le profesorilor din școlile religioase pot fi acoperite integral de
către autorităților locale. În universitățile publice funcționează
facultăți de teologie cu caracter confesional. Pe lângă acestea,
funcționează și o serie de facultăți de teologie și universități
confesionale private.
Slovacia
În perioada anilor 1990-2000, statul slovac a negociat și

semnat două acorduri cu Biserica Catolică privind modul de
funcţionare a școlilor catolice, introducerea religiei catolice ca
disciplină de învățământ și angajarea preoților catolici drept
capelani militari.
Acorduri similare au fost semnate cu 11 dintre celelalte 17

culte recunoscute. Toate școlile elementare de stat includ prin-
tre materiile obligatorii de studiu cursuri de religie sau etică, în
funcție de preferința părinților.
Spania
La începutul anului școlar, părinții sau tutorii elevilor pot

manifesta dorința de a studia sau nu religia în școlile publice.
Ungaria
Bisericile înregistrate și organizațiile religioase au drep-

tul de a-și deschide propriile școli. Legea permite Bisericilor și
organizațiilor religioase să își asume funcționarea școlilor pu-
blice în baza unui acord încheiat între acestea și Ministerul pen-
tru Resurse Umane.
83
Care este statutul personalului clerical?
Belgia
Ministerul Justiției remunerează aproximativ 3.300 de cle-

rici (din care aproximativ 2.900 de clerici catolici), aproximativ
330 de delegați ai Consiliului central laic, precum și un număr
de capelani. Autoritățile locale oferă locuință sau un subsidiu
pentru închirierea unui spațiu locativ pentru deservenţii de cult
salarizaţi de la bugetul federal.22
Cehia
Legea nr. 428/2012 a schimbat sistemul de finanțare a Bise-

ricilor și cultelor religioase, care presupunea, între altele, plata
integrală a salariilor clerului de către stat. Actul normativ pre-
vede că, pentru o perioadă tranzitorie de 17 ani, statul va conti-
nua să plătească celor 17 Biserici și culte religioase beneficiare
ale legii o contribuție financiară destinată sprijinirii activității
acestora. Până în 2015 (inclusiv), statul a continuat să asigure
integral plata salariilor personalului clerical și să acopere chel-
tuielile administrative de funcționare a Bisericilor și cultelor re-
ligioase. Contribuția totală a statului este fixată la cuantumul
din anul 2012, respectiv 56.376.745 de euro. Începând din 2016,
această sumă scade cu 5% anual. La sfârșitul celor 17 ani, Bise-
ricile urmează să își autofinanțeze integral activitatea. Salarii-
le capelanilor angajați în armată și spitale sunt plătite integral
de stat, iar cele ale capelanilor din penitenciare sunt finanțate
parțial de stat.
Franța
Legea din 1905 a eliminat salarizarea preoților de către

stat. Clericii a căror funcție este exclusiv pastorală nu sunt
recunoscuți ca salariați ai unei autorități publice. Raporturi-
le dintre preot și autoritatea religioasă nu întră sub incidența
dreptului muncii.
Personalul clerical aparținând Cultului Musulman și Bisericii Ortodoxe beneficiază

22
de aceleași drepturi, însă finanțarea nu mai este comunală, ci provincială.

84
Grecia
Statul grec plătește integral salariile preoților și episco-

pilor Bisericii Ortodoxe din Grecia și Creta, precum și salariile
celor trei muftii.
Polonia
Bugetul de stat acoperă costurile diecezelor militare ale

diferitelor confesiuni și religii în forțele armate. 16 capelani
funcționează în cadrul poliției. Remunerarea capelanilor din în-
chisori și spitale (de obicei, personalul este angajat cu jumătate
de normă) este asigurată de la bugetul de stat.
Slovacia
Cultele religioase înregistrate pot beneficia de subvenții

de la stat pentru plata salariilor propriilor angajați. Statul
și-a asumat obligația de a plăti salariile tuturor capelanilor
aparținând cultelor religioase recunoscute oficial, indiferent
unde își desfășoară activitatea. Bisericile înregistrate
primesc automat autorizația de a presta servicii pastorale în
spitale, în timp ce organizațiile religioase trebuie să solicite
permisiunea.
Spania
Decretul Regal 2398/1977 privind asigurările sociale ale

clerului prevede că personalul clerical catolic este beneficiar al
Regimului General de Asigurări. Circulara din 11 ianuarie 1978,
privitoare la aplicarea Decretului menționat, precizează faptul
că se încadrează în această categorie clericii care desfășoară
activitate pastorală sub jurisdicția Episcopiei Catolice, primind
susținerea necesară pentru acest serviciu.
Ungaria
În penitenciare se permite, în general, deținuților să își

practice religia și să aibă acces la alimente speciale (de exem-
plu, kosher). Toate Bisericile înregistrate și organizațiile religioa-
se trebuie să solicite permisiunea de a oferi servicii pastorale în
închisori.
85
6
Care este statutul lăcașurilor de cult în țările democratice?
Una dintre consecințele directe ale principiului

internațional și european al libertății religioase (art. 18 din
Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 9 Convenția Eu-
ropeană a Drepturilor Omului, art. 10 din Carta drepturilor fun-
damentale a UE) este libertatea de exercitare a cultului, înscrisă
în aproape toate constituțiile statelor europene.
Pe de altă parte, diferitele modele de relaționare dintre

stat și organizațiile religioase determină reglementări și prac-
tici diferite în ceea ce privește funcționarea lăcașurilor de cult.
În general, sprijinul material oferit de stat este justificat

prin:
a) obligația statului, cel mai adesea asumată la nivel

constituțional, de a garanta libertatea religioasă a cetățenilor,
subliniindu-se în mod deosebit aspectul pozitiv (crearea
condițiilor) și dimensiunea comunitară (manifestarea publică)
a acestui drept;
b) secularizarea de către stat, în trecut, a unei mai mici
sau mai mari părți a proprietăților bisericești. Subsidiile acorda-
te în prezent de către stat sunt considerate compensații pentru
exproprieri din trecut;
c) responsabilitatea asumată de stat în momentul
naționalizării unui imobil bisericesc, de a-l întreține, indiferent
de utilizarea actuală (bisericească ori laică) a respectivei clădiri;
d) recunoașterea rolului cultural și social al cultelor;
e) responsabilitatea generală a statului de protejare, con-
servare și promovare a patrimoniului național.
Sprijinul și protecția de care se bucură lăcașurile de cult

se manifestă atât prin finanțarea directă, cât și prin finanțarea
indirectă din partea autorităților publice. Finanțarea directă se
referă la susținerea construirii, restaurării, întreținerii și admi-
nistrării lăcașurilor de cult, precum și la plata salariilor perso-
nalului de cult. Finanțarea indirectă include acordarea de către
stat a unor facilități și scutiri de impozite și taxe (de exemplu:
impozitul pe profit sau cel pe proprietate, posibilitatea dedu-
cerii donațiilor către culte din impozitul pe venit al donatorilor
etc.). O formă de sprijin din partea statului poate fi și oferirea în
86
6
folosință (prin concesionare/închiriere) sau în proprietate a te-

renului necesar construirii unui lăcaș de cult (vezi cazul Franței).
Se poate observa, de asemenea, că statul, neutru din

punct de vedere religios, garantează dreptul cultelor de a edi-
fica lăcașuri de cult, de a le consacra și „desacraliza”, de a le
gestiona după normele lor interne.
Totuși, datorită caracterului public al lăcașurilor de cult,

edificarea și funcționarea acestora intră de obicei sub incidența
legii construcțiilor și a reglementărilor urbanistice în vigoa-
re, ținându-se însă cont totodată de trăsăturile distinctive ale
acestora.
Datorită importanței culturale și clasării numeroaselor

lăcașuri de cult din Europa ca monumente istorice, modificările
aduse edificiilor de cult monumente istorice pot fi efectuate
doar cu acordul ambelor părți (cultul vizat și respectiv statul).
Care este statutul lăcașurilor de cult în diferite state ale

Uniunii Europene?23
Austria
Conform legislației referitoare la urbanism și construcții,

cultele recunoscute se bucură de dreptul de a edifica lăcașuri
de cult. Dreptul de urbanism regional este de competența lan-
durilor, iar cel local — de cea a comunelor. Există o preocupare
pentru amplasarea lăcașului de cult în centrul perimetrului zonei
cu credincioși, pe modelul edificiilor administrației locale. Un caz
special care vizează direct edificarea unui lăcaș de cult musul-
man îl reprezintă aprobarea în februarie 2008 de către Guver-
nul landului Carintia a unui amendament la Legea construcțiilor,
potrivit căruia edificarea oricărui imobil care diferă fie prin arhi-
tectură, fie prin dimensiuni trebuie să primească aprobarea unei
comisii speciale pentru păstrarea aspectului comunitar, comisie
constituită de către Guvernul landului.
A se vedea mai ales Françoise CURTIT, „Sélection de dispositions nationales
23
concernant les édifices du culte”, în vol. M. FLORES-LONJOU și F. MESSNER (eds.), Les lieux
de culte en France et en Europe. Statuts, Pratiques, Fonctions, Peeters, Leuven, 2007, pp.
269-286.
87
6
Belgia
Legea comunală din 1836 (art. 255, alin. 9) prevede ca

lăcașurile de cult recunoscute, aflate pe teritoriul comunei, să
fie întreținute de către comune, care trebuie să acopere și chel-
tuielile legate de exercitarea cultului (încălzirea, iluminarea,
curățenia, întreținerea, mobilier liturgic etc.). Legea provincială
din 1836 prevede dispoziții asemănătoare pentru catedrale, se-
minarele diocezane și reședințele episcopale, cheltuielile fiind
asigurate de provincii. Situația specifică Belgiei este rezultatul
faptului că lăcașurile de cult restituite după Concordatul din
anul 1801 aparțin comunelor (bisericile) sau provinciilor (cate-
dralele). Bisericile construite după 1801 aparțin fie comunelor, fie
așa-numitelor fabriques d’église24, cu un statut semipublic. Legea
prevede că autoritatea locală va acoperi deficitul bugetar anual
înregistrat de aceste unități.
Cultele recunoscute pot cere statului subvenții pentru

construirea sau renovarea imobilelor deținute, mai ales pen-
tru conservarea și restaurarea clădirilor cu valoare istorică,
responsabilitățile în acest sens fiind împărțite între guvernele re-
gionale, comunitățile lingvistice (responsabile în Belgia de pro-
iectele culturale) și, în mai mică măsură, consiliile locale. Nu mai
puțin important, obiectivele religioase de importanță majoră
beneficiază de sprijin material şi din partea autorităților respon-
sabile de promovarea turismului în Belgia. Cultele recunoscute
se bucură și de o serie de avantaje fiscale, între care scutirea de la
plata impozitului pentru clădirile (sau părțile de clădire) folosite
pentru oficierea cultului divin.
Franța
Statutul lăcașurilor de cult este definit în Legea Separației

din anul 1905 (aplicabilă peste tot în Franța, mai puțin în Alsa-
cia și Mosella). Pentru lăcașurile de cult construite după 1905
este aplicabil dreptul comun în materie de construcție, urba-
nism, ordine publică etc. Majoritatea covârșitoare a lăcașurilor
de cult sunt romano-catolice şi se află în proprietatea statului
24
O parohie romano-catolică este condusă de un paroh în cele spirituale și de o
fabrique d’église în cele materiale (organism însărcinat să administreze bunurile parohiei).
Formațiuni mixte (clerici-laici), acestea au în componență un președinte, un secretar, un
trezorier și mai mulți membri ai parohiei în funcție de importanța comunităților.
88
6
ca urmare a mai multor valuri de naționalizare ce au avut loc în-

cepând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. Acestea sunt în număr
de circa 32.000 şi sunt puse la dispoziția cultului în mod gratuit.
Întreținerea şi repararea acestor lăcaşuri de cult sunt asigurate
de către stat, departamente și comune (art. 13).
Finanțarea se poate face fie de la nivel central, prin Minis-

terul Culturii, fie de la nivel local. În urma unei legi din 25 decem-
brie 1942, orice asociație cultuală poate primi subvenții publice
pentru repararea lăcașurilor de cult, chiar în cazul în care
acestea nu sunt obiective istorice (art. 2). Chiar dacă, după
aparţia legii din 1905, statul nu mai finanțează direct con-
struirea de noi lăcașuri de cult, poate oferi terenuri pentru
construcție în cadrul foarte avantajos al unui contract de
închiriere pe o sumă derizorie (de exemplu, 1 euro). Legea
permite dezafectarea lăcașurilor de cult în anumite condiții
(art. 13), însă procedura este foarte greoaie, chiar și în cazul
neutilizării îndelungate a imobilului.
Germania
Majoritatea lăcașurilor de cult aparțin comunităților re-

ligioase, dar sunt și cazuri în care aparțin statului. Întreținerea
acestora este finanțată în general prin impozite bisericești,
subvenții din partea statului, landurilor și municipalităților
(diferite de cele pentru întreținerea monumentelor istorice) și
prin donații ale membrilor Bisericilor respective. Există cazuri
în care landurile și comunele participă direct la întreținerea
unor biserici, ca urmare a secularizării bunurilor bisericești
(începutul secolului al XIX-lea).
Grecia
Ministerul Educației Naționale și Afacerilor Religioase

emite „religiilor cunoscute” permise pentru deținerea de
lăcașuri de cult. Pentru fiecare lăcaș de închinare este nece-
sar un permis separat, dar un grup religios cu cel puțin un
permis valabil este considerat o religie cunoscută și este pro-
tejat în temeiul legilor privind libertatea religioasă. Unele
grupări religioase, cum ar fi scientologii, adepții Hare Krishna
și grupările religioase grecești politeiste au solicitat astfel de
permise, dar cererile lor au fost respinse.
89
6
Două cazuri judecate de Curtea Europeană a Drepturi-

lor Omului sunt relevante aici. În cazul Manoussakis contra
Greciei din 1996, petentul a contestat Legea greacă 1363/1938,
ce prevedea faptul că ridicarea lăcașurilor de cult, de orice
confesiune ar fi ele, este supusă autorizării ministerului și
autorității ecleziastice locale recunoscute. CEDO a sancționat
puterea discreționară a ministerului în materie de exercitare
a libertății religioase.
În cauza Vergos contra Greciei, CEDO s-a pronunțat

în 2004 privitor la cazul unui membru al „Adevăratei Bise-
rici Ortodoxe” (pe stil vechi) care a cerut, în 1991, autorizație
de construire pentru o casă de rugăciune pe un teren pe
care îl deținea într-un sat de lângă Florina, în nordul Greci-
ei. Autoritățile locale au refuzat acordarea autorizației, mo-
tivând că, potrivit planului urbanistic (în vigoare din anul
1923), zona respectivă este una rezidențială.
Decizia a fost atacată în instanță, iar procesul a fost fi-

nalizat în anul 2000, când Consiliul de Stat a respins și ultimul
apel. CEDO și-a motivat decizia de a susține sentința emisă
de justiția elenă prin aceea că, deși a avut loc o limitare a
dreptului de manifestare a credinței religioase a reclamantu-
lui, această limitare s-a făcut în interes public (de a menține
o planificare urbanistică rezonabilă). Curtea a notat, de ase-
menea, că reclamantul era singurul membru al comunității
sale religioase cu reședință pe raza respectivei localități, în
vreme ce un lăcaș de cult corespunzător necesităților se afla
în imediata vecinătate.
Italia
Autoritățile locale pot sprijini financiar construcţia de lăca-

şuri de cult. La nivel naţional există un Fond al Lăcașurilor de cult,
administrat de către un birou din cadrul Ministerului de Interne,
care are în grijă întreținerea a peste 700 de clădiri de patrimo-
niu, confiscate Bisericii Romano-Catolice de către statul italian
în cursul secolului al XIX-lea. Toate aceste edificii se află astăzi în
folosinţa Bisericii. Lăcașurile de cult sunt scutite de impozitare. În
cazul Bisericii Romano-Catolice și al celorlalte culte recunoscute
care au încheiat acorduri cu statul italian, edificarea unui lăcaș de
cult nu necesită proceduri speciale.
90
6
Celelalte organizații religioase trebuie să prezinte minis-

trului de Interne o cerere în care să demonstreze că respecti-
va construcție este necesară, datorită prezenței în zonă a unui
număr important de credincioși, dar și că aceștia dispun de
mijloacele necesare acoperirii cheltuielilor pentru întreținerea
acesteia. În general, înainte de construirea unui lăcaș de cult
într-o anumită regiune este consultată în prealabil autoritatea
bisericească romano-catolică locală.
Cât privește statutul lăcașurilor de cult, Codul civil itali-

an prevede că edificiile destinate exercitării publice a cultului
catolic, chiar dacă aparțin unor persoane fizice particulare, nu
pot fi sustrase destinației lor nici în cazul înstrăinării, atât timp
cât destinația însăși nu a încetat. Alte dispoziții referitoare la
necesitatea edificării de noi lăcașuri de cult, dar și la ocupa-
rea, rechiziționarea, exproprierea sau demolarea lăcașurilor de
cult, la posibilitatea autorităților publice de a intra în interiorul
lăcașului, sunt prevăzute în acordurile încheiate de statul italian
cu Sfântul Scaun și cu celelalte culte religioase recunoscute.
Regatul Unit al Marii Britanii

și Irlandei de Nord
Deși există diferențe semnificative în reglementarea

relației stat-Biserică în cele patru țări din Regat – Anglia, Scoția,
Țara Galilor și Irlanda de Nord –, putem nota și o serie de principii
generale. Lăcașurile de cult sunt, în marea lor majoritate, propri-
etatea cultului, care este responsabil de întreținerea lor.
Normele după care sunt administrate lăcașurile de cult

ale Bisericii Angliei sunt parte integrantă a sistemului de drept
public, pe când normele care reglementează administrarea
lăcașurilor de cult aparținând celorlalte culte țin de dreptul pri-
vat. Cu titlu de excepție, statul acordă ajutoare directe cultelor
religioase în vederea amenajării de lăcașuri de cult. Cultele be-
neficiază de un regim fiscal foarte avantajos, asemănător celui
aplicabil organizațiilor societății civile de utilitate publică.
Pentru Biserica Angliei, care are statutul de established

Church, recunoașterea juridică se face prin intermediul struc-
turii bisericești centrale; pentru celelalte culte, fiecare comuni-
tate solicită recunoașterea clădirii folosite drept lăcaș de cult,
91
6
în conformitate cu legea pentru înregistrarea lăcașurilor de cult

din 1855 (The Places of Worship Registration Act). Ulterior acestei
recunoașteri, comunitatea poate depune o nouă solicitare pen-
tru ca în respectivul lăcaș de cult să poată fi oficiate căsătorii, care
au și valoare civilă, nu doar religioasă. Aceste recunoașteri atrag
după sine o serie de beneficii fiscale, mai ales scutirea de la plata
impozitului pe proprietate sau a impozitului comercial. Există un
fond pentru întreținerea bisericilor, înființat în 1969, alimentat de
la bugetul de stat și folosit pentru întreținerea și renovarea ace-
lor biserici care nu mai sunt astăzi folosite pentru oficierea cultu-
lui. Lăcașurile aflate în uz pot beneficia și ele de unele subvenții
pentru întreținere și restaurare, dar acestea nu pot depăși 10%
din valoarea totală a lucrărilor. Un alt fond ce poate fi accesat
de către culte în vederea întreținerii lăcașurilor de cult este pus
la dispoziție de Loteria Națională. Până în aprilie 2017, a existat o
linie de finanțare destinată în exclusivitate acestor clădiri (Grants
for Places of Worship Scheme), iar ulterior acestei date, ele au fost
încadrate în categoria mai largă a obiectivelor cu valoare istorică
(Heritage Fund).
În Regatul Unit, autorizația de construcție pentru un nou

lăcaș de cult este eliberată de consiliul local, dar acesta ia în consi-
derare nu doar criterii tehnice, ci și pe cele ce țin de oportunitatea
proiectului. La sfârșitul lunii octombrie 2015, a fost foarte mediati-
zată decizia Guvernului britanic de a susține o decizie a consiliului
local din Newman (estul Londrei) de a nu elibera autorizația de
construire pentru ceea ce ar fi urmat să fie cea mai mare moschee
din țară (cu o capacitate de aproape 10.000 de persoane).
Decizia consiliului local a fost luată în decembrie 2012, mo-

tivându-se că proiectul cu pricina nu reprezenta varianta optimă
de dezvoltare urbană pe acel teren (aparținând unei foste fabrici,
dar deținut din 1996 de comunitatea musulmană), preferându-se
un proiect mixt rezidențial-comercial, care ar crea un număr mai
mare de locuri de muncă și locuințe. Alte argumente au fost lipsa
de atenție acordată posibilităților de transport, precum și riscul
de enclavizare și ghetoizare a comunității musulmane. Promotorii
campaniei împotriva realizării acestui proiect au subliniat în mod
repetat că nu au nimic împotriva ridicării unei moschei ca atare, ci
sunt doar preocupați de dimensiunile mari ale acestui ansamblu.
Dimensiunea proiectului constituie și motivul pentru care cazul a
ajuns în atenția Guvernului Marii Britanii.
92
6
Spania
Legislația prevede dreptul Bisericilor, confesiunilor și

comunităților religioase de a stabili centre de cult sau de reuni-
uni religioase. Având în vedere, pe de o parte, libertatea religi-
oasă, iar pe de altă parte necesitatea integrării centrelor de cult
în spațiul public, administraţia locală stabileşte reguli specifice.
Lăcașurile de cult sunt definite ca imobile care au ca destinație
permanentă exercitarea colectivă a cultului religios sau reuniuni
religioase, în termenii și condițiile prevăzute de lege. Condiții
pentru deschiderea lăcașurilor de cult:
de cult trebuie să respecte legislația comunității auto-
nome și normativele primăriilor privitoare la protecția mediul
înconjurător, codul tehnic al construcțiilor (accesul persoanelor,
protecția contra incendiilor și exigențele igienico-sanitare, pre-
cum și alte norme specifice);
în privința spațiului, normativa prevede 1 mp util nece-
sar unei persoane.
Administrația locală stabilește, pe baza planurilor urbanis-

tice, locațiile și incompatibilitățile acestora în spațiul municipal,
fără nicio discriminare. Pentru a construi un nou lăcaș de cult,
confesiunile sau comunitățile religioase trebuie să acrediteze
personalitatea juridică a acestuia, pe baza unui certificat elibe-
rat de Registrul Entităților Religioase, în care este specificat locul
unde acesta urmează să fie construit. Obținerea acestui certificat
nu exclude obținerea licenței urbanistice.
Conform Constituției Spaniole, dreptul confesiunilor sau

comunităților religioase de a înființa lăcașuri de cult este garan-
tat, dar cultele sunt obligate să respecte legislația comunităților
autonome și normativele primăriilor privitoare la codul tehnic al
edificiilor (accesibilitate, protecția contra incendiilor, măsuri igi-
enico-sanitare).
În cazul în care toate acestea sunt îndeplinite, nu este ne-

voie de alte autorizații, ci doar de o înștiințare pe care cultul o
face primăriilor, indicând înscrierea sa în Registrul Entităților Re-
ligioase și locul de exercitare a cultului. Lăcașurile de cult sunt
recunoscute ca având o utilitate socială, protejată prin lege. În
consecință, acestea beneficiază de scutiri de taxe și de subvenții
publice pentru construcție și întreținere.
93
6
Lăcașurile de cult în Europa: o perspectivă de ansamblu
În Europa, dezbaterile recente asupra construirii și finanțării

lăcașurilor de cult au apărut în contextul creșterii pluralismu-
lui religios, mai ales legat de comunitățile musulmane.
În cadrul discuțiilor generate în jurul unui proiect de

construire a unei moschei, de exemplu, poate fi identificată
chiar un model în care se înscriu majoritatea cazurilor, cu par-
curgerea următoarelor etape:
1. Odată cu creșterea numerică, prinzând rădăcini în

societatea gazdă, comunitatea musulmană, de obicei delimi-
tată și etnic, achiziționează (sau primește în uz) o parcelă de
pământ și depune cererea de autorizație pentru construirea
unei moschei sau, în orașele mai mari, a unui centru islamic.
2. Opoziția față de proiect apare inițial la nivel local, în

rândul localnicilor din zona învecinată. Adesea, nemulțumirile
se exprimă printr-o petiție publică. Opoziția locală este spe-
culată și amplificată de unul sau mai multe partide politice,
mai ales dintre cele deja cunoscute ca promovând o linie fer-
mă antiimigrație.
3. Argumentele cel mai des invocate sunt:
a) argumentul arhitectonic/estetic: o moschee nu poate fi

integrată în economia arhitectonică a cartierului, apariția ei con-
stituind deci o violentare a înfățișării zonei vizate. La acest punct,
sunt contestate mai degrabă forma (mai ales prezența minarete-
lor și a cupolei cu semiluna) și dimensiunea construcției, decât
construcția în sine. De multe ori, acest argument are în fundal un
altul, secularist, care se traduce în adversitatea față de vizibilitatea
oricărui semn al prezenței religiei în viața publică;
b) argumentul cultural: prezența unei moschei e considera-
tă inoportună, având în vedere experiența istorică mai mult sau
mai puțin îndepărtată a țării/regiunii respective;
c) argumentul demografic: apariția unei moschei ar crește
sensibil numărul musulmanilor care locuiesc în și/sau frecventea-
ză zona respectivă;
d) argumentul imobiliar: infrastructura locală (parcări, par-
94
6
curi, alte locuri publice) va avea de suferit și/sau va fi depășită. În

consecință, valoarea locuințelor ar urma să scadă simțitor, exis-
tând riscul transformării cartierului într-un ghetou;
e) argumentul diplomatic apare atunci când fondurile ne-
cesare provin de la guverne, asociații ori persoane particulare din
alte state;
f) argumentul reciprocității: imposibilitatea (sau cel puțin
dificultățile semnificative) construirii de lăcașuri de cult nemu-
sulmane în majoritatea statelor majoritar musulmane ar trebui să
ducă la o atitudine similară față de musulmani în statele europene;
g) argumentul securității: întărirea prezenței musulmane
în zonă ar reprezenta un posibil factor de creștere a nivelului de
infracționalitate, precum și al riscului de radicalizare. Acest argu-
ment e mai proeminent în cazul ansamblurilor care includ, pe lân-
gă moscheea propriu-zisă, și un centru educaţional musulman.
4. Dezbaterea publică are loc în paralel cu procesul

administrativ. Este posibil ca acest proces să includă o
modificare, uneori destul de semnificativă, a proiectului depus
inițial (eliminarea sau diminuarea minaretelor, reducerea
vizibilității elementelor arhitectonice specific musulmane,
reducerea dimensiunilor întregului ansamblu). Dacă acesta
din urmă se finalizează printr-un refuz al autorităților de a
acorda autorizația de construire, se poate ajunge la un proces
în instanță (decizia autorităților fiind atacată în instanță).
Mai rar, cazul poate ajunge chiar în atenția Guvernului (cazul
recent al Regatului Unit) sau poate duce la organizarea unui
referendum (cazul unic al Elveției, în 2009).
5. Chiar și atunci când există deschidere din partea

autorităților statului pentru edificarea unei moschei, pot in-
terveni disensiuni între diferitele comunități musulmane (fie
de natură etnică, fie religioasă), care blochează timp îndelun-
gat realizarea efectivă a lăcașului de cult.
95
6
CAPITOLUL
5
Teme aflate în dezbatere publică
5.1. De ce și cum sprijină financiar statul român cultele religioase?
Toate regimurile politice românești, de la întemeierea statului ro-

mân modern și până în prezent, au prevăzut forme de susținere
financiară a activității cultelor religioase. Acest lucru s-a impus
ca necesar mai ales după secularizarea averilor bisericești, când
Biserica Ortodoxă a rămas fără mijloacele financiare pentru
a-și susține activitățile, iar statul român și-a asumat compensa-
rea parțială a pierderilor suferite de aceasta prin preluarea unei
părți a cheltuielilor de susținere a activităților cultelor. Principiul
contribuției statului la susținerea activității cultelor s-a păstrat și
s-a extins pe parcursul următorului secol și jumătate.
Situația actuală a susținerii financiare parțiale a activității

cultelor de către stat se înscrie, pe de o parte, în tradiția juridică
românească, iar, pe de altă parte, ține seama de necesitățile actu-
ale și de modelele europene existente.
Astfel, prin prevederile Constituției din 1991, modificată și

revizuită în anul 2003, precum și prin Legea nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă și regimul general al cultelor, statul român ga-
rantează respectarea autonomiei cultelor și își asumă necesitatea
cooperării cu diferitele culte religioase25, recunoscându-le aces-
tora rolul spiritual, educațional, social caritabil, cultural și de par-
teneriat social, precum și statutul de factori ai păcii sociale.
25
„Cultele sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii (...)
ele sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia”, Constituția României,
art. 29, alin. 3 și 5.
97
6
Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice, iar

statul nu promovează și nu favorizează acordarea de privilegii
sau crearea de discriminări față de vreun cult, ceea ce face ca
statul român să fie neutru din punct de vedere religios.26
Respectând principiul neutralității religioase și pe cel al

egalității cultelor în fața legii, statul român înțelege să spriji-
ne cultele proporțional cu numărul de credincioși al fiecăruia.
Ținând seama de particularitățile cultelor și de nevoile lor dife-
rite, Legea nr. 489/2006 prevede ca finanțarea să se acorde nu
doar în funcție de numărul de membri, conform recensămân-
tului populației în vigoare, ci și în funcție de nevoile reale ale
cultelor, estimate anual în acord cu acestea.
Tabelul 9. Credite bugetare definitive (în prețuri curente) alocate Secretariatului de

Stat pentru Culte, 2010-2017
Anul Sume totale alocate lei Procent din bugetul de stat Procent din PIB
2010 325.925.000 0,31% 0,061%

2011 326.440.000 0,30% 0,058%
2012 318.324.000 0,30% 0,053%
2013 350.556.000 0,31% 0,054%
2014 434.845.000 0,37% 0,065%
2015 472.909.000 0,37% 0,066%
2016 487.137.000 0,37% 0,063%
2017 575.180.900 0,39% 0,069%
Din bugetul total al Secretariatului de Stat pentru Culte

pe anul 2017, 0,55% s-a alocat pentru susținerea financiară
a instituției, 85,99% pentru contribuțiile la salarizarea
personalului clerical și neclerical din țară și din străinătate,
12,53%, pentru repararea și construirea de lăcașuri de cult și
0,93%, pentru alte activități.
Potrivit principiilor juridice și prevederilor legale amintite

și în funcție de disponibilitățile existente, statul român oferă
26
„În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință
religioasă sau ideologie atee”, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 489/2006.
98
contribuții lunare în valoare de 550.224.000 de lei pentru
salarizarea a 16.672 de angajați ai cultelor religioase (preoți,
pastori, imami, rabini, diaconi etc. și personal de conducere). 27
Graficul 1. Bugetul total al Secretariatului de Stat pentru Culte pe anul 2017
0,93% 0,55%
contribuțiile la salarizarea
12,53% personalului clerical și neclerical
din țară și din străinătate
repararea și construirea de
lăcașuri de cult
alte activități
susținerea financiară a instituției

85,99%
Dat fiind faptul că sprijinul salarial se acordă potrivit prin-

cipiului proporționalității, fiecare cult religios primește o sumă
direct proporțională cu numărul de credincioși consemnat de
ultimul recensământ.
Astfel, de exemplu, în anul 2017, personalul de cult al Bise-

ricii Ortodoxe Române a primit 392.545.015 de lei, adică 82,53%
din total, iar personalul de cult al Bisericii Greco-Catolice a pri-
mit 16.422.828 de lei, adică 3,45% din suma totală.
Deși toate cele 18 culte religioase recunoscute pot solicita sprijin pentru salarizarea
27
personalului clerical, Cultul Creștin Baptist, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și

Organizația „Martorii lui Iehova” nu solicită asistența financiară.
99
6
Tabelul 10. Distribuția fondurilor pentru salarii, pe culte, în anul 2017 28
Cult lei %
Biserica Evanghelică 234.926 0,05

Armean 377.227 0,08
Mozaic 439.202 0,09
Episcopia Ortodoxă Sârbă 1.249.259 0,26
Evanghelic Lutheran 1.416.517 0,30
Evanghelic C.A. 1.362.835 0,30
Musulman 1.679.638 0,35
Creștin după Evanghelie 1.813.575 0,38
Rit Vechi 1.992.207 0,42
Unitarian 3.475.966 0,75
Penticostal 5.395.977 1,13
Greco-Catolic 16.422.828 3,45
Reformat 23.302.502 4,90
Romano-Catolic 23.940.208 5,03
Ortodox 392.545.015 82,53
Total 475.647.882 100
După cum se poate observa și din tabelul de mai sus, ra-

portat la proporția credincioșilor înregistrați la recensământul din
2011, adică 86,45% ortodocși, respectiv 4,62% romano-catolici,
3,19% reformați, 1,92% penticostali, 0,8% greco-catolici etc., ni-
velul fondurilor alocate pentru unele culte este comparativ mai
ridicat în raport cu ponderea lor în populație (reformați, greco-ca-
tolici, unitarieni etc.), în timp ce la altele (cultele ortodox și penti-
costal) acesta este mai mic decât ponderea lor în populație.
Această distribuție diferențiată a fondurilor este expresia

faptului că Secretariatul de Stat pentru Culte practică o politică de
discriminare pozitivă a cultelor cu un număr mic de membri. În
anul 2017, fondurile totale alocate pentru salarizarea personalului
de cult au fost în cuantum de 475.647.882 de lei. Potrivit Legii-ca-
dru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, salariile pentru personalul clerical sunt echivalate cu cele
ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
100 O situație comparativă pentru anii 2010-2017 este prezentată în Anexa 2.

28
6
Principalele funcții de conducere ale cultelor (șefii cultelor,

până la rangul de arhiereu-vicar) sunt asimilate unor funcții de
demnitate publică, iar deținătorii acestora (92 de posturi) primesc
lunar o indemnizație fixă, în funcție de rang, între 13.050 de lei și
16.675 de lei. Contribuția statului la salarizarea personalului de cult
(15.272 de posturi)29 este parțială, acoperind 65% din cuantumul
salariilor pentru majoritatea posturilor (11.136 de posturi), respec-
tiv 80% pentru unitățile cu venituri mici (4.136 de posturi sau 30%
din totalul acestora). După cum se observă și din tabelul de mai jos,
distribuția pe culte a numărului de posturi pentru care sunt alocate
aceste contribuții urmează dublul criteriu al proporționalității și ne-
voilor reale ale cultelor.
Tabelul 11. Distribuția numărului de posturi de personal de cult pentru care se alocă
fonduri de la buget pentru contribuția la salarii, pe culte, total posturi și procente
– 2017 –
Cult Nr. posturi %

Mozaic 1 0,01
Armean 4 0,03
Biserica Evanghelică 9 0,06
Episcopia Ortodoxă Sârbă 42 0,28
Evanghelic C.A. 42 0,28
Evanghelic – Lutheran 44 0,29
Rit Vechi 52 0,34
Creștin după Evanghelie 55 0,36
Musulman 55 0,36
Unitarian 105 0,69
Penticostal 192 1,26
Greco-Catolic 443 2,90
Romano-Catolic 689 4,51
Reformat 756 4,95
Ortodox 12.783 83,7
Total 15.272 100
Numărul de posturi nu a mai fost suplimentat din anul 2009. Pentru evoluția
29
numărului de posturi pentru care se alocă contribuții de 65%, respectiv 80% din salariu,
pe culte, în perioada 2006-2017, a se vedea Anexa 3 și 4. 101
6
Pentru personalul din conducerea cultelor, altul decât cel

asimilat funcțiilor de demnitate publică, de la vicepreședinte de
uniune la egumen (1.292 de posturi), statul asigură salarizarea
integrală. În funcție de vechimea în muncă, nivelul de educație
și funcția deținută, sprijinul financiar acordat pentru personalul
de cult este cuprins între 1.156 de lei și 3.158 de lei lunar, urcând
până la 3.948 de lei lunar pentru personalul de conducere.
Cultele completează salariile personalului clerical din

fonduri proprii și plătesc impozitele pe salariu, asigurările de
sănătate și contribuțiile sociale către stat. Salariile personalului
clerical angajat în unităţile speciale (armată, SPP, SRI, peniten-
ciare, spitale etc.) sunt asigurate de instituțiile în cadrul cărora
aceștia sunt încadrați.
Posturile suplimentare create în cadrul cultelor sunt

finanțate de acestea din fonduri proprii. De asemenea, sta-
tul român acordă sprijin pentru construirea și repararea
lăcașurilor de cult din țară și ale comunităților românești din
afara granițelor, pentru restaurarea bisericilor monumente
istorice și pentru activitatea social-caritabilă desfășurată de
către 17 culte. 30
Graficul 2. Evoluția sprijinului acordat pentru construcții și reparații de lăcașuri de

cult, în perioada 2009-2018
176,87
148,15
119,95
105 104
84 85
69,2 70,3
64
milioane lei
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Nu solicită sprijin Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”.

30
102
6
Aceste sume sunt acordate în principal din bugetul anual

al Secretariatului de Stat pentru Culte. Guvernul poate dispu-
ne, prin intermediul unor Hotărâri de Guvern, suplimentarea
acestor sume, atunci când consideră necesar acest lucru. Pentru
menținerea prezenței românești la Muntele Athos, pentru schitul
românesc Prodromu se acordă, conform Legii nr. 114/2007, suma
de 250.000 de euro anual.
În ceea ce privește contribuțiile la salarizarea personalului

neclerical, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 82/2001, înce-
pând cu anul 2002, acestea se acordă de la bugetele locale. Nu-
mărul posturilor neclericale pentru care se acordă sprijin finan-
ciar de la bugetele locale este în prezent de 19.899 de posturi.
Autorităţile locale pot suplimenta acest număr prin Hotărâri ale
Consiliilor Locale.
Pentru salarizarea personalului din unitățile de învățământ

teologic neintegrate în sistemul public aparținând Bisericii Roma-
no-Catolice, Bisericii Reformate, Cultului Creștin Penticostal, Biseri-
cii Adventiste de Ziua a Șaptea, Bisericii Creștine după Evanghelie
se acordă 214 contribuții în cuantum de 1.812 lei/lunar/contribuție;
suma alocată lunar în anul 2017 a fost de 380.175 de lei.
Graficul 3. Evoluția distribuției fondurilor pentru sprijinul salarial acordat perso-

nalului clerical, în perioada 2009-2018 31
550
476
341
261 262 264 274

227 225 238
milioane lei
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Pentru evoluția distribuției fondurilor pentru salarii între 2009 și 2017 vezi anexa 2.
31
103
6
Sprijinul financiar se acordă cultelor conform unor practici

europene și unor prevederi constituționale materializate în Le-
gea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general
al cultelor, Legea-cadru nr. 153/2017, O.G. nr. 82/2001 și Codul fis-
cal. Sprijinul statului se acordă, la cerere, cultelor recunoscute, în
funcție de numărul de membri și de nevoile lor reale.
După cum reiese și din cele prezentate anterior, în ceea ce

privește sprijinul financiar acordat cultelor religioase, România
nu este o excepție. În marea majoritate a țărilor europene, culte-
le primesc sprijin financiar direct (Belgia, Cehia, Danemarca, Gre-
cia, Slovacia, Suedia ș.a.) sau indirect (prin deduceri din impozit
sau prin taxe pentru cult – Germania, Italia, Spania – sau prin
întreținerea și repararea bisericilor care se află în proprietatea
autorităților publice – Franța, Italia) din partea statului.
5.2. Plătesc cultele religioase impozit?
Da, cultele religioase plătesc impozit. Ceea ce nu se înţelege în

spaţiul public este faptul că Biserica nu plăteşte impozit ca un
agent economic, deoarece scopul Bisericii nu este să facă profit
sau asistență socială. Biserica plăteşte impozit la fel ca orice altă
organizaţie a societăţii civile şi beneficiază de aceleaşi facilităţi
fiscale.
În orice democraţie, statutul fiscal al marilor organizaţii ale
societăţii civile, adică acele asocieri libere de cetăţeni care-şi de-
monstrează aportul la binele comun al societăţii, este pus sub
protecţia statului. Statul înţelege că societatea civilă, prin activi-
tatea ei, îi ia de pe umeri o serie de sarcini pe care acesta fie n-ar
putea să le facă, fie le-ar face într-un mod neautentic şi cu costuri
mai mari.
În orice democraţie, marile organizaţii ale societăţii civile

au parte de un raport privilegiat cu statul în virtutea contribu-
ţiei lor decisive la binele comun al societăţii. Drept consecinţă,
marile organizaţii ale societăţii civile (Biserici, partide politice,
sindicate, universități, ONG-uri) beneficiază de facilităţi fiscale
din partea statelor, de atribuiri de fonduri, bunuri, imobile etc.
pentru a-şi duce la capăt misiunea.
Circulaţia fondurilor în interiorul organizaţiilor societăţii

civile este supusă unui regim fiscal menit să protejeze accesul
104
6
cetăţenilor la exercitarea drepturilor şi libertăţilor. În mod con-

cret, bursele studenţeşti, taxele de şcolarizare, donaţiile către
partide politice, sindicate sau universităţi, cotizaţiile lunare ale
membrilor către sindicate şi partide politice etc. nu sunt supuse
impozitării pentru că sunt sume de bani pe care statul nu le mai
intermediază.
Excedentul bugetar obţinut de Biserică din activităţi eco-

nomice şi care nu este redirecţionat către opere religioase, socia-
le, filantropice etc. este supus impozitării. Însă circulaţia banilor în
interiorul Bisericii, fie că vorbim de donaţii, vânzarea de obiecte
necesare în cult (lumânări, cărţi de cult, icoane, literatură biseri-
cească) sau chiar de contribuţiile pentru anumite servicii religi-
oase (aşa cum prevede art. 10 din Legea libertăţii religioase), nu
poate fi supusă impozitării, deoarece produce efectele sociale
prin sine însăşi, fără intermedierea statului. Veniturile realizate de
către unităţile de cult sunt folosite pentru întreţinerea lăcaşurilor
de cult, plata utilităţilor necesare desfăşurării activităţilor liturgi-
ce, plata salariilor personalului de cult, precum şi pentru susţine-
rea de activităţi educaţionale, sociale şi filantropice. Altfel spus,
aceste venituri ale Bisericii sunt folosite de către Biserică, prin Bi-
serică şi pentru Biserică.
Bisericii nu i se poate aplica acelaşi regim fiscal ca unei fir-

me care vinde bunuri sau servicii cu scopul de a face profit. Atât
legislaţia românească, cât şi cea europeană recunosc caracterul
neeconomic al livrării de bunuri şi servicii religioase în interiorul
organizaţiilor religioase. Pe cale de consecinţă, veniturile realiza-
te de către cultele religioase nu sunt impozitate dacă sunt utiliza-
te în sprijinirea activităţilor educaţionale, culturale şi sociale sau
în sensul susţinerii activităţilor de cult.
Aşadar, tot ceea ce înseamnă circulaţia fondurilor în in-

teriorul comunităţii religioase este scutit fiscal pentru că acele
fonduri îşi îndeplinesc menirea fără intervenţia statului, iar tot
ceea ce înseamnă raport economic al comunităţii religioase cu
exteriorul ei este supus impozitării, dacă nu este reinvestit.
Astfel, finanțarea parțială de către stat a activităților cul-

telor religioase, ca și facilitățile fiscale de care acestea se bucură
sunt o consecință directă a rolului istoric și a rolului social actual
al acestora, roluri pe care statul român le recunoaște și înțelege să
105
6
le încurajeze și să le sprijine. Aceasta este totodată o soluție euro-

peană, care respectă libertatea religioasă, neutralitatea statului și
autonomia cultelor și este în conformitate cu tratatele europene și
cu obligațiile internaționale asumate de România.
5.3. De ce sprijină statul român construirea Catedralei Patriarhale?
Finanțarea construcției Catedralei Patriarhale din București este

o obligație asumată de statul român după Războiul de Indepen-
denţă (1877-1878). După proclamarea României ca Regat (1881),
Regele Carol I a înaintat Adunării Deputaților un proiect de lege
privitor la construirea unei catedrale ortodoxe în București. În
anul 1884, a fost prevăzută în bugetul de stat suma de 5.000.000
de lei (aur), echivalentul a 5% din bugetul statului, pentru con-
struirea Catedralei. Fondurile destinate Catedralei au fost folo-
site până în anul 1900 pentru construirea de școli publice, mai
ales la sate.
Demersurile pentru înălțarea catedralei au fost reluate

după 1920 atât de Mitropolitul-primat Miron Cristea, cât și de
Regele Ferdinand, care a decis ridicarea unei biserici monumen-
tale în amintirea victoriei armatelor române în războiul de reîn-
tregire. Lucrările s-au oprit atunci la stadiul de proiectare și de
alegere a locului viitoarei catedrale, din cauza crizei economice
și a celui de-al Doilea Război Mondial.
Proiectul a fost suspendat în perioada comunistă, pentru a

fi reluat după 1990 de către Patriarhul Teoctist. După lungi discuții
privind alegerea amplasamentului viitoarei catedrale, prin O.U.G.
nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala
Mântuirii Neamului s-a decis ca acest important obiectiv să fie
construit în Dealul Arsenalului din București. Parlamentul Româ-
niei a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului care preve-
dea ca o parte dintre fondurile necesare executării construcției
să fie asigurate de la bugetul de stat, prin intermediul Secretaria-
tului de Stat pentru Culte, precum și de către autoritățile publice
locale.
Motivele pentru care statul român a considerat necesară

sprijinirea financiară a construcției noii catedrale nu sunt doar de
ordin istoric, ci țin seama și de necesități de ordin simbolic şi prac-
tic. Mai întâi, trebuie amintit că Bucureștiul este singura capitală
106
6
europeană care nu are o catedrală reprezentativă.32 Bucureștiul

este și singurul centru mitropolitan din România care nu dispune
de o catedrală pe măsura importanței sale pe plan local, regi-
onal și național. Apoi, ținând seama de numărul credincioșilor
care frecventează slujbele religioase, Biserica Ortodoxă Română
nu dispune în Capitală de un lăcaș de cult suficient de încăpător
pentru desfășurarea cultului în bune condiții.
Graficul 4. Evoluția alocării fondurilor pentru construirea Catedralei Patriarhale

în perioada 2009-2018
57
47
35 35
30
24
19
16
milioane lei
5
0
2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Sprijinirea de către stat a construcției Catedralei Patriarhale

se face ținând seama de prevederile legislației românești actua-
le, care autorizează finanțarea parțială de către stat a construcției
sau a reparării unor lăcașuri de cult atunci când aceste demersuri
sunt considerate necesare pentru desfășurarea în bune condiții a
vieții religioase din țara noastră. În ceea ce privește fondurile alo-
cate de stat pentru construcția Catedralei, trebuie să precizăm
că ele reprezintă doar o finanțare parțială a costurilor acesteia,
32
De exemplu: Berlin – Berliner Dom; Bruxelles – catedrala St. Michel; Belgrad –
catedrala Sf. Sava; Budapesta – catedrala Sf. Ștefan; Lisabona – catedrala Sfânta Maria
Major; Londra – Westminster Abbey; Madrid – catedrala Almudena (finalizată în 1993);
Moscova – catedrala Iisus Hristos Mântuitorul, reconstruirea catedralei dărâmate de
Stalin în anul 1931 a avut loc între anii 1994 și 2000; Paris – catedrala Notre Dame;
Praga – catedrala Sf. Vitus; Roma – Bazilica Sf. Petru; Sofia - catedrala Alexander Nevski;
Varșovia – catedrala Sf. Ioan; Viena – Stephansdom ș.a.
107
6
acordată în limitele bugetului anual alocat pentru construirea

și repararea de lăcașuri de cult. Construcția Catedralei a început
în luna august 2011. Până în prezent, Guvernul României, prin
Secretariatul de Stat pentru Culte, a alocat pentru construirea
Catedralei Patriarhale suma de 268 de milioane de lei. Se preco-
nizează că la sfârşitul anului 2018 Catedrala va fi finalizată, fără
finisaje, și va fi sfințită.
5.4. Cum și de ce se studiază religia în școlile publice?
Statul român asigură libertatea învățământului religios potrivit

cerințelor specifice ale fiecăruia dintre cele 18 culte recunoscu-
te. Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal
și profesional includ Religia ca disciplină școlară, parte a trun-
chiului comun de discipline. Elevilor aparținând cultelor recu-
noscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul
constituțional de a participa la ora de religie, conform propriei
opțiuni.
La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților

sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate
să frecventeze orele de religie. În caz contrar, situația școlară se
încheie fără disciplina Religie.
Potrivit legii, educația religioasă în școlile publice ia for-

ma educației confesionale, pentru elevii aparținând fiecărui
cult recunoscut existând o programă analitică și manuale spe-
cifice. Redactarea programei, avizarea manualelor, recrutarea și
statutul profesorilor de religie se decid de comun acord, prin
colaborarea între autoritățile de cult și Ministerul Educației. Se
urmărește astfel echilibrarea cerințelor specifice ale educației
religioase cu nevoia integrării coerente a educației religioase în
sistemul național de educație.
Opțiunea pentru educația religioasă de tip confesional

își are originea în tradiția juridică și instituțională românească
și în nevoia de reconstruire a identității proprii a persoanelor și
comunităților religioase după o jumătate de secol de comunism.
Astfel, după o lungă perioadă în care identitatea religioasă fu-
sese silită să se retragă în spațiul privat, iar educația religioasă
fusese eliminată din școli, formula educației confesionale era
108
6
menită să asigure reconstrucția și consolidarea unor identități

puternice, care să creeze solidarități puternice și să participe la
consolidarea legăturilor sociale la nivelul întregii societăți.
La începutul anilor 1990 au fost discutate mai multe

opțiuni de reintroducere a educației religioase în școlile publice,
varianta agreată în final de majoritatea participanților la dezba-
tere fiind tocmai cea a educației confesionale. Statul român face
eforturi să asigure tuturor elevilor dreptul la educația religioasă,
însă le lasă părinților și elevilor libertatea de a alege confesiunea
în care doresc să primească această educație, potrivit normelor
de drept internaționale, precum și dreptul de a nu urma orele
de religie.
Prezența unor cursuri de educație religioasă în școlile

publice nu este o particularitate a sistemului românesc de
educație. Astfel, dintre cele 47 de țări membre ale Consiliului
Europei, doar trei (Albania, Macedonia și Franța – exceptând
Alsacia și Mosella) nu oferă nicio formă de educație religioasă
în școlile publice. În 25 din aceste țări ora de religie este obliga-
torie, iar în 18 țări ora de religie este opțională sau facultativă.
Prin urmare, sistemul românesc de predare a religiei sub forma
educației confesionale, ca parte a trunchiului comun de disci-
pline, pe bază de înscriere a fost articulat în forma sa actuală
pentru a răspunde mai multor criterii și necesități.
Astfel, din perspectiva Secretariatului de Stat pentru Cul-

te, sistemul actual întrunește mai multe avantaje. Mai întâi de
toate, se înscrie în continuarea unei tradiții juridico-instituționale
întrerupte temporar pe durata regimului comunist. Apoi, alege-
rea sa a reprezentat răspunsul la nevoile de reconstrucție morală
și identitară a societății românești după căderea comunismului,
aceasta fiind și soluția agreată de principalii actori implicați în
dezbatere. În plus, acest model este o alegere rezonabilă pentru
o țară cu un nivel foarte ridicat de religiozitate și de apartenență
confesională și cu o rată relativ ridicată a practicii religioase, în
comparație cu alte țări europene. În sfârșit, acest sistem este
coerent și compatibil din punct de vedere juridic cu celelalte
modele europene existente în domeniu, precum și cu obligația
de respectare a libertății religioase în toate formele ei, asuma-
tă de România atât prin legislația proprie, cât și prin tratate
internaționale.
109
5.5. Care este stadiul retrocedării către culte a proprietăților
bisericești confiscate de regimul comunist de la cultele religioase
din România?
Dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere a

început să fie reconstituit cultelor religioase încă din anul 1991.
În ceea ce priveşte restituirea altor bunuri imobile care au fost
preluate în mod abuziv de la cultele religioase, altele decât cele
care făceau obiectul legilor din domeniul fondului funciar: la în-
ceput a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor
religioase din România, care prevedea retrocedarea unui număr
limitat de imobile către cultele religioase (maximum zece imobi-
le fiecărui centru eparhial sau de cult).
După adoptarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor bunuri imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 — 22 decembrie 1989, act normativ care constituia legea-ca-
dru în materia restituirii în natură sau prin echivalent, s-au creat
premisele necesare adoptării unor reglementări speciale care să
vizeze restituirea integrală a bunurilor imobile care au fost pre-
luate abuziv de la cultele religioase, singura excepţie reprezen-
tând-o lăcaşurile de cult. Evoluţia cadrului legislativ din dome-
niul restituirii proprietăţilor preluate abuziv este marcată de trei
etape, şi anume:
intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care a creat premi-
sele restituirii bunurilor imobile (proprietatea urbană);
adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domenii-
le proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care
au modificat şi au completat întregul cadru normativ de restitu-
ire a bunurilor preluate în mod abuziv;
intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsuri-
le pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin
echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regi-
mului comunist în România.
5.5.1. Evoluția cadrului normativ aplicabil restituirii proprietăților

care au aparținut cultelor religioase din România
Până la apariţia Legii nr. 10/2001, regimul juridic general de resti-

tuire a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din
România era reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernu-
lui nr. 94/2000.
110
Aşa cum am precizat anterior, în forma sa iniţială, respecti-
vul act normativ trata problema restituirii imobilelor aparţinând
cultelor religioase într-o variantă limitată, în sensul că permitea
restituirea a numai zece imobile pentru fiecare centru eparhial
sau de cult.
Odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, s-a stabilit cerinţa elabo-

rării şi adoptării unui nou act normativ special în această materie
care să permită o rezolvare cât mai rapidă şi corectă a problemei
restituirii imobilelor aparţinând cultelor religioase din România.
Prin urmare, prin Legea nr. 501/2002 pentru aprobarea Ordonan-
ţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor
bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România
s-au adus modificări substanţiale acestui din urmă act normativ
creându-se, astfel, cadrul normativ general de restituire a unor
bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Cel mai important amendament l-a reprezentat extinde-

rea sferei imobilelor care se puteau restitui cultelor religioase.
Alte amendamente importante operate prin legea menţionată
au fost:
înlăturarea limitării iniţiale care prevedea că se restituie
numai zece imobile pentru fiecare centru eparhial sau de cult;
posibilitatea restituirii imobilelor revendicate chiar şi în
cazul în care în acestea se desfășurau activităţi de interes public
(spitale, şcoli, muzee, sedii de instituţii publice);
posibilitatea restituirii şi a unor bunuri mobile destinate
funcţionării cultului religios.
Ulterior, prin adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adi-
acente au fost aduse alte modificări substanţiale cadrului nor-
mativ care reglementa retrocedarea bunurilor imobile care au
aparţinut cultelor religioase din România. Modificările legislative
respective şi completările ulterioare aduse acestora au introdus
măsuri menite a conduce la accelerarea procesului de restitui-
re. În acest context, dintre cele mai importante amendamente,
menţionăm:
extinderea obiectului legii privind bunurile imobile care
urmează a fi retrocedate, respectiv terenurile libere aflate în in-
travilanul localităţilor sau acordarea de despăgubiri pentru tere-
nurile ocupate de construcţii;
111
7
retrocedarea unor imobile aflate în patrimoniul societă-

ţilor comerciale la care statul mai are capital disponibil;
acordarea de despăgubiri juste şi echitabile, potrivit va-
lorii de circulaţie în conformitate cu standardele intenţionale de
evaluare, în cazul în care restituirea în natură nu mai era posibilă;
facilitarea materialului probator;
acordarea unui nou termen de 6 luni pentru depunerea
cererilor de retrocedare;
acordarea unui nou termen de 6 luni pentru atacarea
în justiţie a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor care fac
obiectul ordonanţei;
înlăturarea limitării iniţiale, în sensul că se vor restitui
toate bunurile mobile preluate odată cu bunul imobil, dacă aces-
tea mai există, şi nu doar a celor destinate funcţionării cultului
religios;
instituirea unor sancţiuni în cazul nerespectării procedu-
rii administrative prevăzute de lege.
În data de 17 aprilie 2013, Guvernul României şi-a asumat

răspunderea în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege
privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în
natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv
în perioada regimului comunist în România. Spre deosebire de
toate actele normative anterioare în domeniul restituirii proprie-
tăţilor, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea pro-
cesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor
preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Româ-
nia a integrat într-un singur cadru normativ principiile aplicabile
şi categoriile de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în
mod samavolnic care, până la momentul apariţiei acesteia, erau
dispersate în legi diferite.
Elementele de noutate introduse prin acest act normativ

vizează, în principal, următoarele aspecte:
stabilirea unor principii care vor guverna noul cadru nor-
mativ şi anume:
-principiul prevalenţei restituirii în natură;
-principiul echităţii;
-principiul transparenţei procesului de stabilire a măsurilor
reparatorii;
-principiul menţinerii justului echilibru între interesul parti-
cular al foştilor proprietari şi interesul general al societăţii;
112
7
neprevederea în noul act normativ a limitării sau plafo-

nării despăgubirilor, stabilind faptul că acestea vor fi calculate
potrivit grilei notarilor publici (valabilă la data intrării în vigoare
a Legii nr. 165/2013).
Această prevedere reprezintă o noutate legislativă în ra-

port cu vechea reglementare, menită să conducă la urgentarea
procesului administrativ de analiză şi stabilire a despăgubirilor,
făcând ca acesta să fie mult mai rapid, prin eliminarea procedu-
rii întocmirii rapoartelor de evaluare de către evaluatorii auto-
rizaţi, aspect care întârzia foarte mult procesul de despăgubire
şi crea suspiciuni privind obiectivitatea stabilirii despăgubirilor:
acordarea de despăgubiri sub formă de puncte, fiecare
punct având valoarea nominală de 1 leu. Astfel, se instituie un
veritabil sistem mixt de despăgubire, persoana îndreptăţită pu-
tând alege între fructificarea punctelor acordate prin hotărârea
Comisiei Naţionale prin achiziţionarea, la licitaţie, de imobile
din Fondul Naţional al Terenurilor Agricole şi al altor imobile,
creat pentru despăgubirea foştilor proprietari sau transforma-
rea punctelor în despăgubiri băneşti în numerar, începând cu
data de 1 ianuarie 2017, în limita a 14% pe an, ultima tranşă
fiind de 16%;
introducerea unui termen de decădere în procedura
administrativă, de 90 de zile, pentru completarea dosarelor cu
actele doveditoare, în vederea urgentării procesului de soluţi-
onare a dosarelor. Ulterior, prin Legea nr. 368/2013 pentru mo-
dificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, acest termen a fost
modificat şi înlocuit cu un termen de decădere de 120 de zile;
obligativitatea menţinerii afectaţiunii de interes public
pe o perioadă de 10 ani, în cazul imobilelor în care funcţionea-
ză în prezent instituţii de învăţământ, sănătate şi cultură, care
urmează a fi restituite foştilor proprietari.
În concluzie, subliniem faptul că, în ceea ce priveşte resti-

tuirea în natură a imobilelor preluate abuziv în favoarea cultelor
religioase, intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 are următoarele
implicaţii:
modifică de la 5 la 10 ani perioada pentru care poate
fi menţinută afectaţiunea de interes public pentru imobilele în
care se desfăşoară activităţi de interes public din învăţământ sau
sănătate, finanţate sau cofinanţate de la bugetul de stat sau de
la bugetele locale;
113
7
extinde posibilitatea menţinerii afectaţiunii de interes

public şi pentru imobilele ocupate de instituţii publice de cultură;
instituie un termen de decădere, în procedura adminis-
trativă, în care cultele religioase pot completa cu înscrisuri dosa-
rele depuse la entităţile învestite de lege.
Prin Legea nr. 103/2016 privind aprobarea Ordonanţei de ur-

genţă a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului
de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor prelua-
te în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a
art. 1 şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cul-
telor religioase din România, precum şi a art. 1 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri
imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând
minorităţilor naţionale din România s-a instituit prezumţia de
preluare abuzivă în cazul imobilelor trecute în proprietatea sta-
tului român, în perioada comunistă, prin acte de donaţie făcute
de cultele religioase.
Ulterior, unele dintre modificările aduse Legii nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în na-
tură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în
perioada regimului comunist în România prin Legea nr. 111/2017
vizează următoarele aspecte:
prelungirea termenului de decădere în procedura admi-

nistrativă la 240 de zile (faţă de termenul iniţial de 120 de zile)
pentru completarea cu înscrisuri a dosarelor depuse la Comisia
Specială de Retrocedare, precum şi prelungirea acestuia cu încă
120 de zile (termenul iniţial era de 60 de zile). Această modificare
va da posibilitatea cultelor religioase/comunităţilor minorităţilor
naţionale ca, într-un termen rezonabil, să depună actele dovedi-
toare necesare soluţionării cererilor de retrocedare;
soluţionarea cu prioritate a dosarelor în care s-au emis

decizii privind propunerea acordării de despăgubiri/măsuri com-
pensatorii de către Comisia Specială de Retrocedare; respectiva
modificare permite Comisiei Naţionale pentru Compensarea
Imobilelor să soluţioneze cu prioritate dosarele depuse de culte-
le religioase şi comunităţile minorităţilor naţionale.
114
7
5.5.2. Stadiul actual al soluționării cererilor de retrocedare depuse

de către cultele religioase din România
În vederea restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, la Comisia

Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut
cultelor religioase din România a fost depus un număr de 16.390 de
cereri de retrocedare de către: Biserica Ortodoxă, Fondul Bisericesc
Ortodox Român al Bucovinei, Biserica Romano-Catolică, Biserica
Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), Biserica Reformată, Cultul
Mozaic (Fundaţia Caritatea), Biserica Unitariană, Biserica Evanghelică
de Confesiune Augustană, Biserica Evanghelică Luterană, Cultul
Musulman, Biserica Armeană, Biserica Creştină Adventistă de Ziua
a Şaptea, Biserica Baptistă, Cultul Penticostal, Asociaţia Religioasă
Nazarineană.
În acest context, este de menţionat că o parte dintre cererile

depuse de acelaşi cult religios au acelaşi obiect, astfel încât, la
momentul soluţionării, acestea vor fi conexate, numărul total al
cererilor diminuându-se în mod semnificativ.
Prin „soluţionarea unei cereri de retrocedare” se poate

înţelege: restituirea în natură a unui imobil, respingerea cererii
de retrocedare având ca obiect un imobil, propunerea acordării
de despăgubiri/măsuri compensatorii pentru un imobil care
nu mai poate fi restituit în natură, redirecţionarea unei cereri
de retrocedare la entitatea învestită de lege cu soluţionarea
acesteia sau luarea la cunoştinţă despre renunţarea la o cerere
de retrocedare.
Stadiul de soluţionare a cererilor de retrocedare depuse de

cultele religioase la 1 ianuarie 2018:
Biserica Ortodoxă Română a depus un număr de 2.215

cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de
1.437 cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 778 cereri
de retrocedare.
Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a depus
un număr de 1.576 de cereri de retrocedare, din care a fost
soluţionat un număr de 1.550 de cereri. A mai rămas de soluţionat
un număr de 26 de cereri de retrocedare.
Biserica Romano-Catolică a depus un număr de 1.203
cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de
115
7
906 cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 297 de cereri

retrocedare.
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a depus
un număr de 6.723 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat
un număr de 3.180 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr
de 3.543 de cereri de retrocedare.
Biserica Reformată a depus un număr de 1.208 cereri
de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 877 de
cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 331 de cereri de
retrocedare.
Cultul Mozaic (Fundaţia Caritatea) a depus un număr de
1.918 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr
de 1.185 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 733 de
cereri de retrocedare.
Biserica Unitariană a depus un număr de 82 cereri de
retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 74 de cereri.
A mai rămas de soluţionat un număr de 8 cereri de retrocedare.
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană a depus
un număr de 1.133 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat
un număr de 792 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr
de 341 cereri de retrocedare.
Biserica Evanghelică Lutherană a depus un număr de 29
de cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de
26 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 3 cereri de
retrocedare.
Cultul Musulman, Biserica Armeană, Biserica Creştină
Adventistă de Ziua a Şaptea, Biserica Baptistă, Cultul Penticostal,
Asociaţia Religioasă Nazarineană au depus un număr 303 cereri
de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 163 de
cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 140 de cereri de
retrocedare.
5.5.3. Cum se implică Secretariatul de Stat pentru Culte în rezolvarea

problemei retrocedării proprietăților Bisericii Române Unite cu
Roma, Greco-Catolică?
După instaurarea comunismului, prin Decretul nr. 358/1948 a fost

desființată Biserica Greco-Catolică din România, iar proprietățile
acesteia au fost preluate de statul român. Marea majoritate a
credincioșilor au fost nevoiți să treacă fie la ortodoxie, fie la cato-
licismul de rit latin. Marea majoritate a proprietăților mobiliare și
imobiliare ale Bisericii Greco-Catolice au fost confiscate de stat.
116
7
Graficul 5. Situația cererilor de retrocedare depuse de cultele religioase: cereri

nesoluționate și cereri soluționate la data de 1 ianuarie 2018
Nr. cereri soluționate
Nr. cereri rămase
3.543
804
3.180 733
2.987
297 331
341
1.185
906 877 792
151
263
Alţii Biserica Ortodoxă Biserica Romano Biserica Română Biserica Cultul Mozaic Biserica
Română Catolică Unită cu Roma, Reformată (Fundaţia Evanghelică de
Greco-Catolică Caritatea) Confesiune
Augustană
117
7
Decretul atribuia însă lăcașurile de cult și casele parohiale Bisericii Or-

todoxe. Odată cu căderea regimului comunist, prima măsură legată
de viața religioasă luată de către autoritățile de stat a fost reintrarea
în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică prin
Decretul nr. 9/31.12.1989 al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Ulte-
rior, statul și-a asumat, prin art. 4 din Decretul-Lege nr. 126/1990, spriji-
nirea construirii de noi lăcașuri de cult (terenuri aferente și contribuții
la constituirea resurselor financiare necesare), acolo unde numărul
lăcașurilor de cult era insuficient.
Biserica Greco-Catolică și-a reconstituit structurile instituționale

și de învățământ, devenind unul dintre beneficiarii regimului cultelor
recunoscute din România, potrivit numărului de membri, așa cum a
fost el înregistrat la recensămintele succesive.
În ceea ce privește proprietățile foste greco-catolice confisca-

te de stat, acestea se împart în două categorii, tratate din punct de
vedere legal în mod diferit: este vorba, pe de o parte, de imobile-
le și proprietățile intrate în patrimoniul statului, iar pe de altă parte,
de lăcașurile de cult, atribuite de stat și rămase în folosința Bisericii
Ortodoxe. Această modalitate de preluare a patrimoniului Bisericii
Greco-Catolice, precum și faptul că aceasta dorește restituirea în na-
tură a imobilelor trecute în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române
reprezintă principala dificultate în identificarea unei soluții juridice
echitabile, care să fie agreată de ambele Biserici.
În cazul primei categorii de proprietăți, cele intrate în patrimo-

niul statului, retrocedarea acestora s-a făcut treptat. Întrucât statul
comunist a confiscat tuturor cultelor nu doar bunuri imobile nume-
roase, ci și proprietăți funciare extinse, procesul de restituire s-a do-
vedit a fi unul anevoios și este încă în curs de desfășurare.
În acest sens, au fost adoptate o serie de acte norma-

tive încă de la începutul anului 1990. Astfel, Decretul-Lege nr.
126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română
Unită cu Roma, Greco-Catolică, viza două modalități de restitui-
re a proprietăților foste greco-catolice, confiscate de regimul co-
munist, în funcție de deținătorul actual al imobilelor, astfel:
a) bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului

nr. 358/1948, aflate în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor,
se restituiau Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
118
7
În vederea identificării, inventarierii și predării acestor bunuri

se instituia o comisie formată din reprezentanți ai statului și ai
Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, numiți prin
Hotărâre a Guvernului;
b) situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale

care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catoli-
că, și au fost preluate de statul comunist, trecute în patrimoniul
Bisericii Ortodoxe Române, urma a se stabili de către o Comisie
mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte reli-
gioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile
care dețin aceste bunuri.
Prin înființarea acestei Comisii mixte, legiuitorul de la acel

moment a apelat la înțelegerea celor două Biserici în rezolvarea
acestei probleme.
În multe localități rurale și urbane din Transilvania, De-

cretul-Lege nr. 126/1990 nu a produs rezultatele scontate, nepu-
tându-se ajunge la un consens în dialogul dintre reprezentanții
locali ai celor două culte. În câteva localități, neînțelegerile au
dus la tensiuni și chiar conflicte între credincioșii ortodocși și cei
greco-catolici.
Ținând seama de încercările de soluționare prin analiză,

dialog și înțelegere a situațiilor rămase nerezolvate, Senatul
României, prin Declarația-Apel din data de 29 decembrie 1994,
a adresat conducerilor Bisericii Ortodoxe Române și Bisericii
Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, un apel, chemând la
înțelegere, în spirit ecumenic, pentru soluționarea tuturor stă-
rilor tensionate existente între cele două culte.
Potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, cultele religioase,

inclusiv Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, be-
neficiază de restituirea terenurilor care fac obiectul acestui act
normativ. Prin Hotărârea Guvernului nr. 466/1992 privind apro-
barea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bu-
nurilor proprietatea statului și predarea acestora către Biserica
Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, emisă în baza artico-
lului 2 din Decretul Lege nr. 126/1990, a fost dispusă restituirea
unui număr de 80 de imobile cuprinse în anexa la hotărârea
sus-menționată.
119
7
Ordonanța Guvernului nr. 64/2004, aprobată prin Legea nr.

182/2005, a completat Decretul-Lege nr. 126/1990 privind unele
măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Ca-
tolică, stipulând că, în situația lăcașurilor de cult și a caselor paro-
hiale (care au trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române),
în cazul în care reprezentanții clericali ai celor două culte religioa-
se nu ajung la un acord în cadrul Comisiei mixte, partea interesa-
tă are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.
Printre cauzele care încetinesc procesul de soluționare a ce-

rerilor de retrocedare depuse de către Biserica Greco-Catolică, se
regăsesc:
particularitatea preluării patrimoniului Bisericii Române
Unite cu Roma, Greco-Catolică, mai exact a imobilelor care, în
prezent, se află în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, în
temeiul Decretului nr. 358/1948. Estimăm că în această categorie
se încadrează o proporție de aproximativ 80% din numărul total
de cereri depuse de către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-
Catolică, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și comple-
tările ulterioare, nu permite restituirea în natură sau acordarea de
despăgubiri în cazul imobilelor care au aparținut Bisericii Româ-
ne Unite cu Roma, Greco-Catolică, și care, în prezent, se află în
proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.
Procesul de retrocedare a imobilelor bisericești (cu excepția

bisericilor) se desfășoară, în prezent, prin intermediul Autorității
Naționale de Retrocedare a Proprietăților.
În cazul lăcașurilor de cult, statul român are în vedere

repararea nedreptăților comise de regimul comunist. Totuși,
orice soluție simplistă riscă să producă noi nedreptăți. Astfel,
după 1990, marea majoritate a foștilor credincioși greco-cato-
lici trecuți la ortodoxie în anul 1948, ca și cea mai mare parte a
urmașilor acestora au rămas în cadrul Bisericii Ortodoxe. Aceștia
au continuat să folosească neîntrerupt bisericile parohiale loca-
le, foste greco-catolice, pe care le percep drept „ale lor”. Orice
retrocedare în bloc a bisericilor care nu ține seamă de actuala
structură confesională a populației și de sensibilitățile locale ris-
că să ducă – cum s-a și întâmplat, din păcate, în unele cazuri – la
tensiuni sociale și interconfesionale.
120
7
De aceea, Secretariatul de Stat pentru Culte a pledat con-

stant pentru soluționarea acestei chestiuni prin dialogul între
cele două culte și a căutat să acționeze ca mediator pentru dez-
amorsarea situațiilor tensionate.
În același timp, problema retrocedării bisericilor foste gre-

co‑catolice este și una care ține de natura dreptului de propri-
etate. Astfel, din punctul de vedere al Bisericii Greco‑Catolice,
bisericile aparțin de drept Bisericii ca instituție. În schimb, Biseri-
ca Ortodoxă susține că biserica aparține comunității, și ca atare
ar trebui ținut cont de voința actuală a comunității atunci când
se are în vedere trecerea unui lăcaș de cult în proprietatea unei
alte Biserici.
Fără a prejudicia dreptul părților de a recurge la acțiuni

în justiție și respectând autoritatea lucrului judecat, Secretaria-
tul de Stat pentru Culte a pledat, în interesul păstrării păcii so-
ciale, pentru găsirea unor soluții amiabile în privința statutului
lăcașurilor de cult foste greco-catolice. Astfel, Secretariatul de
Stat pentru Culte a încurajat și s-a implicat activ în constituirea
unor instanțe de dialog bilateral între Biserica Ortodoxă și Biseri-
ca Greco-Catolică, atât la nivel central, cât și pe plan local.
Cele două Biserici au constituit comisii mixte de dialog

pentru soluționarea fiecărui caz în parte. Din punctul de vedere
al Bisericii Ortodoxe, rezolvarea fiecărei situații ar fi trebuit fă-
cută de la caz la caz, în funcție de sensibilitățile comunităților
locale și exclusiv pe calea dialogului. Din punctul de vedere al
Bisericii Greco-Catolice, restituirea ar fi trebuit să fie integrală, iar
pentru a atinge acest scop într-un orizont de timp cât mai scurt
era necesar în unele cazuri inclusiv apelul la acțiuni în justiție.
Ca rezultat al dialogului bilateral, au fost retrocedate mai

multe biserici sau au fost găsite soluții amiabile (slujire alter-
nativă ș.a.) în cazul mai multor comunități. Totuși, din cauza
neînțelegerilor legate de scopul și mijloacele dialogului bilateral,
acesta a fost întrerupt în anul 2003. În anul 2011 a avut loc un
schimb de scrisori între conducerile celor două culte, pentru re-
luarea dialogului, dar nu s-au înregistrat progrese semnificative
în redeschiderea discuțiilor bilaterale. Pe bază de acord bilate-
ral, la nivelul comisiilor de dialog, în unele cazuri, dar mai ales
pe alte căi (înțelegeri pe plan local, ocupare cu forța, acțiuni
121
7
judecătorești ș.a.), Biserica Ortodoxă Română a retrocedat Biseri-

cii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică 242 de biserici, inclu-
siv patru dintre cele cinci catedrale episcopale (Blaj, Cluj, Lugoj și
Oradea).
Secretariatul de Stat pentru Culte s-a implicat activ și în

medierea dialogului dintre părți. Astfel, prin medierea instituției
noastre, au fost retrocedate comunității greco-catolice catedrala
„Sfântul Nicolae” din Oradea (noiembrie 2005) și biserica vicari-
ală „Sfântul Vasile” din strada Polonă, municipiul București (de-
cembrie 2006).
Pentru a ajuta la soluționarea problemelor de pe teren, Se-

cretariatul de Stat pentru Culte s-a folosit de fondurile aflate la
dispoziția sa și pentru a finanța construirea de noi lăcașuri de
cult, astfel încât să asigure posibilitatea desfășurării activităților
de cult în bune condiții atât pentru credincioșii ortodocși, cât și
pentru cei greco-catolici.
Astfel, Secretariatul de Stat pentru Culte a acordat, în pe-

rioada 1990-2018, o sumă în valoare totală de 34.665.500 de lei
(sumă neactualizată cu indicele de inflație) pentru construirea
de noi lăcașuri de cult.
În această perioadă, Biserica Greco-Catolică a construit sau

are în construcție peste 310 de noi lăcașuri de cult. În anul 2014,
la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, Guvernul
României a aprobat H.G. nr. 747/2014 privind transmiterea unui
imobil din domeniul privat al statului şi din administrarea Regi-
ei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”
în domeniul public al statului şi în administrarea Secretariatului
de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Română Unită cu Roma,
Greco-Catolică, Sfântul Vasile cel Mare, Bucureşti. Imobilul situat
în strada Alexandru Xenopol nr. 15, sector 1, Bucureşti serveş-
te drept centru administrativ pentru Episcopia Greco-Catolică
Sfântul Vasile cel Mare din Bucureşti.
Considerăm că, prin promovarea dialogului, pe care

instituția noastră dorește să-l impulsioneze, și prin analiza
situațiilor de pe teren vor fi găsite cele mai bune soluții pentru
rezolvarea echitabilă a acestei probleme, asigurându-se fiecărei
comunități propriul lăcaș de cult, astfel încât credincioșii să își
122
7
poată exercita pe deplin drepturile și libertățile religioase. În

același timp, Secretariatul de Stat pentru Culte consideră nece-
sară continuarea și aprofundarea eforturilor de dialog între toa-
te părțile implicate, pentru a preveni și/sau stinge orice tensiuni
și conflicte interconfesionale și a asigura păstrarea păcii sociale.
5.6. Care este rolul Secretariatului de Stat pentru Culte în sprijinirea

cetățenilor români din afara granițelor?
Comunitățile de români din Balcani au fost primele ale că-

ror existență și destin au suscitat preocuparea autorităților
românești încă de la începuturile procesului de emancipa-
re națională de la mijlocul secolului al XIX-lea. Conducătorii
Revoluției de la 1848 au invocat pentru întâia oară necesitatea
asigurării unor așezăminte religioase și educaționale pentru
grupurile etnice românești din sudul Dunării.
Crearea statului român modern a permis, după anul 1860,

intensificarea demersurilor în acest sens pe lângă Înalta Poar-
tă, sub autoritatea căreia se aflau românii din Balcani. Prima
intervenție oficială de acest fel se datorează lui Costache Negri,
în calitatea sa de agent diplomatic al Principatelor Române la
Constantinopol, în care era invocat pericolul deznaționalizării
românilor din Macedonia, Tesalia, Epir și Albania.
Înființarea și sprijinirea bisericilor românești în Penin-

sula Balcanică a devenit rapid o prioritate a guvernului de la
București. În 1863, Președintele Consiliului de Miniștri al Româ-
niei, Mihail Kogălniceanu a hotărât constituirea unui fond speci-
al în cadrul bugetului de stat pentru susținerea școlilor și biseri-
cilor românești din Imperiul Otoman.
Curând, statul român avea să sprijine financiar activitatea

a peste 40 de preoți români care funcționau, la începutul
secolului XX, în bisericile românești din circumscripțiile
Albania, Bitola și Epir din Imperiul Otoman. Ulterior Războaielor
Balcanice din 1912-1913, toate statele nou formate din regiune,
cu excepția Serbiei, au admis autonomia școlilor și bisericilor
românești și subvenționarea acestora de către statul român,
sub supravegherea guvernelor locale. Însă izbucnirea Primului
Război Mondial, mobilizările masive și distrugerile au provocat un
puternic val de emigrație către România, facilitată de prevederile
123
7
Conferinței de pace de la București din 1913, potrivit cărora toți

românii din Balcani primeau cetățenie română, indiferent de
locul în care alegeau să trăiască.
Perioada interbelică avea să aducă o și mai puternică

implicare a statului român în susținerea identității spirituale a
comunităților românești din Balcani. De exemplu, preoții români
din bisericile românești din Grecia au continuat să fie retribuiți
de statul român până în anul 1949, iar în Iugoslavia statul ro-
mân aloca anual aproximativ 3 milioane de lei pentru parohiile
românești din Banatul sârbesc. Chiar în perioada comunistă, în
pofida reticențelor autorităților, au existat eforturi ale Patriarhi-
ei Române de a sprijini comunitatea de la Muntele Athos.
Constituirea, pe parcursul ultimelor două decenii, a dias-

porei românești reprezintă un fenomen complex și fără prece-
dent în istoria modernă a României. Este pentru întâia oară în
istoria statului român când o comunitate de ordinul milioanelor
de români se desprinde din corpul autohton al națiunii și alege
să trăiască în afara granițelor țării.
Consolidarea identității etnice, lingvistice, culturale și

spirituale a comunităților de români din străinătate constitu-
ie, în acest context, o preocupare constantă a întregii societăți
românești și un obiectiv major al politicii statului român. În acest
sens, este încurajată menținerea legăturilor active ale diasporei
cu spațiul spiritual și religios românesc, ca element important
de păstrare a identității naționale și de configurare a profilului
identitar al comunităților de români din întreaga lume.
Autoritățile publice românești, reprezentate în aceste

țări în principal prin ambasade, centre și institute culturale, fac
eforturi pentru asigurarea acestor drepturi și pentru păstrarea
identității românești a românilor din afara granițelor. În cele mai
multe cazuri însă, posibilitățile materiale, logistice și de acțiune
ale acestor instituții publice pe teritoriul altor țări sunt limitate.
Cultele religioase, în schimb, și-au construit și dezvoltat în

timp o rețea extinsă de comunități care funcționează în același
timp drept catalizatori ai unor solidarități românești, precum și
ca unul dintre puținele puncte prin care acești cetățeni păstrea-
ză o legătură activă și dinamică cu țara.
124
7
Biserica Ortodoxă Română, dar și celelalte culte religioase,

constituindu-și comunități bisericești menite să răspundă nevoi-
lor religioase ale românilor din afara granițelor, permit totodată și
satisfacerea unor nevoi identitare ale acestora și funcționează nu
doar ca niște centre comunitare și rețele de solidaritate româneas-
că, ci și – din ce în ce mai mult – ca adevărate centre de informare,
de întrajutorare și de asistență pentru un mare număr de români
din afara granițelor României.
Astfel, pentru a răspunde nevoilor crescânde ale acestor

comunități, Biserica Ortodoxă Română, de exemplu, și-a construit
mai multe centre eparhiale în toată lumea, precum și câteva sute de
comunități parohiale și mai multe mănăstiri. În afara comunităților
parohiale creștin-ortodoxe mai există și comunități catolice care
aparțin jurisdicțional de episcopiile locale, dar și comunități reli-
gioase evanghelice, care îndeplinesc roluri religioase și sociale si-
milare.
Statul român, conștient de importanța rolului comunităților

religioase în viața românilor de peste hotare și de importanța
susținerii acestora, alocă, prin intermediul Secretariatului de Stat
pentru Culte, o sumă fixă în valoare de 249.000 de euro lunar drept
contribuție la plata salariilor a 660 de preoți care slujesc în parohiile
românești de peste granițe (respectiv 180 în Italia, 137 în Republica
Moldova, 109 în Spania, 54 în Germania, 39 în Franța, 20 în Marea
Britanie, 15 în Ungaria, 13 în Belgia, 8 în Serbia, 6 în Israel ș.a.m.d.).
Pe lângă sprijinul salarial acordat preoților care slujesc la

comunitățile bisericești românești din afara granițelor, Secreta-
riatul de Stat pentru Culte mai poate aloca anual sume din bu-
getul destinat construcției și reparării lăcașurilor de cult pentru
susținerea construirii sau achiziționării unor biserici pentru aceste
comunități.
Anual, circa 4-5% din bugetul Secretariatului de Stat pentru

Culte este direcționat către unitățile de cult românești din afara
granițelor țării. De-a lungul timpului, au fost susținute financiar
construcții de lăcașuri de cult importante, cum ar fi: Catedrala Or-
todoxă din Madrid, Parohia Sf. Nicolae Bruxelles, Parohia Sf. Ghe-
orghe Tokyo, Parohia Sf. Gheorghe Barcelona, Centrul eparhial de
la München, Așezământul românesc de la Ierusalim, Parohia Sf.
Matei Ottawa.
125
7
Secretariatul de Stat pentru Culte se implică totodată în

eforturile de sprijinire și promovare a dreptului românilor de
peste hotare la păstrarea și afirmarea identității naționale și a
libertății religioase.
Astfel, la reuniunile comisiilor mixte interguvernamentale

pentru problemele minorităților naționale, Secretariatul de Stat
pentru Culte a susținut constant ideea că, pe baza principiului
reciprocității, sutele de mii de români din Valea Timocului (Ser-
bia), Bucovina de Nord și Basarabia de Sud trebuie să aibă drep-
tul la servicii religioase în limba maternă, precum și dreptul de
a-și construi propriile lăcașuri de cult.
În mod special, Secretariatul de Stat pentru Culte susține

că, având în vedere recunoașterea de către statul român a
jurisdicției Episcopiei Ortodoxe Sârbe, parte a Bisericii Ortodoxe
Sârbe, asupra sârbilor ortodocși din România, potrivit principiu-
lui reciprocității, episcopul desemnat de Biserica Ortodoxă Ro-
mână pentru românii din Serbia (Episcopia Daciei Felix) ar trebui
să aibă jurisdicție asupra credincioșilor ortodocși români din Ser-
bia și să aibă dreptul să viziteze nu doar parohiile românești din
Voivodina, ci și pe cele din Valea Timocului.
În sprijinul acestor demersuri, Secretariatul de Stat pentru

Culte a organizat și găzduit, între altele, la data de 30 mai 2013,
o reuniune de lucru interinstituțională dedicată problemelor
cetățenilor români din afara granițelor. La această reuniune au
luat parte reprezentanți ai Președintelui României, ai Cancelariei
Prim-Ministrului, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Parlamen-
tului României, ai Patriarhiei Române, precum și foști secretari de
stat pentru Culte, familiarizați cu evoluția situației comunităților
românești din străinătate.
De asemenea, Secretariatul de Stat pentru Culte a avut în

ultimii cinci ani o contribuție importantă la dezbaterile care au
loc periodic în cadrul Consiliului Consultativ Interinstituțional
pentru problematica românilor din străinătate, organism infor-
mal de cooperare între toate instituțiile românești cu atribuții în
domeniu, constituit sub egida Ministerului Afacerilor Externe, cu
aprobarea Guvernului României.
126
7
ÎNTREBĂRI
FRECVENTE
CE TIP DE ORGANIZAȚII SUNT
CULTELE RELIGIOASE?
Atât cele 18 culte religioase, cât și cele 35 de asociații

religioase, respectiv cele peste 800 de asociații și fundații
cu activități religioase care funcționează în baza O.G.
26/2000 sunt părți ale societății civile. Toate organizațiile
religioase din țara noastră sunt asociații non-guvernamentale,
nefiind parte din administrația publică și funcționând în baza
dreptului privat.
CÂTE CULTE RELIGIOASE RECUNOSCUTE

EXISTĂ ÎN ROMÂNIA?
În România funcționează 18 culte recunoscute:
1. Biserica Ortodoxă Română
2. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara
3. Biserica Romano-Catolică
4. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
5. Arhiepiscopia Bisericii Armene
6. Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România (lipovenii)
7. Biserica Reformată din România
8. Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România
9. Biserica Evanghelică Lutherană din România
10. Biserica Unitariană Maghiară
11. Cultul Creștin Baptist–Uniunea Bisericilor
Creștine Baptiste din România
12. Biserica Creștină după Evanghelie din România–Uniunea
Bisericilor Creștine după Evanghelie din România
13. Biserica Evanghelică Română
14. Cultul Creștin Penticostal–Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România
15. Biserica Adventistă de Ziua a
Șaptea din România
16. Federația Comunităților Evreiești
din România–Cultul Mozaic
17. Cultul Musulman din România
18. Organizația Religioasă
„Martorii lui Iehova”
7
DAR ASOCIAȚII
RELIGIOASE?
În România funcționează 35 de asociații

religioase organizate în baza Legii nr. 489/2006
privind libertatea religioasă și regimul general al
cultelor și peste 800 de asociații și fundații organizate în
baza Ordonanței nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
PENTRU FUNCȚIONAREA UNEI ORGANIZAȚII RELIGIOA-

SE ESTE OBLIGATORIE AUTORIZAREA DE CĂTRE STAT?
În România, organizațiile religioase cu sau fără personalitate juridică

pot funcționa liber.
CARE SUNT PRINCIPALELE SURSE DE FINANȚARE A CULTELOR?
a) Venituri proprii
În mare măsură cultele se autofinanțează din venituri proprii (contribuții și
donații ale credincioșilor, producerea și comercializarea de obiecte de cult,
granturi, proiecte europene, alte venituri proprii).
b) Finanțare de la bugetul central

Statul român oferă o susținere financiară cultelor de la bugetul de stat, în
principal prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru plata
unei contribuții la salarii (65% în general și 80% pentru comunitățile cu ve-
nituri mici), respectiv a indemnizațiilor conducerii cultelor. S.S.C. adminis-
trează și fondurile bugetare destinate construirii și reparării unor lăcașuri
de cult. În cazul personalului de cult încadrat în instituțiile publice (ar-
mată, poliție, sistemul penitenciar), plata se face prin intermediul mi-
nisterelor sau al instituțiilor de resort ori (în cazul spitalelor) în regim
mixt. Plata personalului didactic (profesori de religie, profesori din
învățământul teologic) este asigurată prin intermediul Ministerului
Educației. Pentru instituțiile de învățământ teologic neintegrate
în sistemul public, statul oferă o contribuție la salarizarea per-
sonalului didactic la nivelul salariului minim pe economie (în
valoare de 1.812 lei brut/contribuție lunară, la nivelul anului
2018).
c)Finanțare de la bugetele locale

Autoritățile locale pot finanța, prin hotărâri ale
consiliilor județene sau locale, construirea
sau repararea unor lăcașuri de cult,
precum și alte proiecte inițiate
de cultele religioase.
7
d) Finanțarea pe bază
de parteneriate. Cultele pot
colabora cu instituții ale statului
român și pe bază de protocoale de co-
laborare punctuale.
e) Prin accesarea de fonduri europene, cultele

religioase, subdiviziunile acestora și instituțiile co-
nexe ale acestora (asociații, fundații etc.) pot participa
la diferite competiții de proiecte în cadrul programelor
naționale și europene pentru finanțarea unor activități și
instituții specifice.
f) Prin redirecționarea a 2% din impozit de către cetățeni.

Unitățile de cult, ca și ONG-urile pot beneficia de redirecționarea
a 2% din impozitul pe venitul anual din salarii și pensii, pe baza
depunerii anuale a unui formular la Administrația Financiară.
FINANȚEAZĂ STATUL ROMÂN DOAR ACTIVITATEA

BISERICII ORTODOXE ROMÂNE?
Nu, statul român finanțează parțial, direct sau indirect, potrivit legii,
activitatea tuturor celor 18 culte recunoscute, în măsura în care
acestea solicită o astfel de finanțare. De asemenea, oferă asociațiilor
religioase o finanțare indirectă, sub forma scutirii de taxe pe lăcașurile
de cult și pe terenurile aferente.
CINE ȘI CUM STABILEȘTE ALOCAREA ACESTOR

BANI ȘI POTRIVIT CĂROR PRINCIPII?
Cultele decid modul în care își cheltuiesc veniturile proprii, cu

respectarea legii. Veniturile alocate de la bugetul de stat prin
Secretariatul de Stat pentru Culte sunt distribuite cultelor
potrivit principiilor proporționalității cu numărul de membri
și al nevoilor reale ale acestora, în condițiile legii.
DE CE SUNT ALOCAȚI BANI PUBLICI PENTRU

SUSȚINEREA ACTIVITĂȚILOR CULTELOR?
Deși funcționează în baza dreptului privat,

cultele religioase au statutul de organizații
de utilitate publică, întrucât acestea
îndeplinesc un serviciu public,
participând la articula-
rea identității
7
societății românești, la
definirea valorilor publice, la
construcția solidarității sociale; joacă
un rol important în societate din punct
de vedere social, educațional, social-carita-
bil și cultural; au statutul de parteneri sociali ai
statului și sunt recunoscute ca factori ai păcii soci-
ale. Statul român și-a asumat angajamentul de a asi-
gura susținerea financiară a cultelor atunci când, după
jumătatea secolului al XIX-lea, și-a construit propriul pa-
trimoniu pe confiscarea averilor bisericești, în cadrul unui
proces care a culminat în anul 1863 cu secularizarea tuturor
averilor mănăstirești. În perioada comunistă a avut loc un nou
val de confiscări ale proprietăților cultelor religioase. Așadar,
statul român alocă bani publici cultelor religioase, pe de o parte,
ca o formă de compensare pentru acele confiscări, iar pe de altă
parte, în vederea promovării rolului social, educațional și de parte-
neri sociali ai statului.
CE ÎNSEAMNĂ PARTENERIATUL SOCIAL

DINTRE STAT ȘI CULTE?
Parteneriatul social indică faptul că statul român recunoaște

expertiza cultelor și a celorlalte organizații religioase în domeniile
spiritual, educațional, social-caritabil și cultural și este interesat să
le consulte, în această calitate, ori de câte ori apreciază ca necesară
modificarea politicilor publice în aceste domenii. Pe de altă parte,
parteneriatul social dintre stat și culte reprezintă o recunoaștere
a rolului important pe care cultele îl joacă în susținerea nu
doar a vieții religioase, ci și a sectorului educațional, a rețelei
organizațiilor social-caritabile și de incluziune socială din
România, a activităților culturale și exprimă disponibilitatea
de a dezvolta proiecte comune cu acestea în fiecare dintre
domeniile amintite.
DE CE ESTE LIMITAT NUMĂRUL DE CULTE ȘI DE CE

NU BENEFICIAZĂ ȘI ALTE GRUPĂRI ȘI ASOCIAȚII
RELIGIOASE DE UN STATUT COMPARABIL
CU CEL AL CULTELOR RECUNOSCUTE?
Ca și alte țări europene, statul român a sta-

bilit criterii clare pentru recunoașterea
calității de cult religios tocmai
datorită rolului impor-
tant pe care îl
7
recunoaște acestora. Crite-
riile de acces în rândul culte-
lor religioase recunoscute au fost
instituite pentru ca organizațiile care
aspiră la statutul de parteneri sociali ai sta-
tului să își poată demonstra credibilitatea, sta-
bilitatea, durabilitatea și utilitatea publică, pentru
a justifica investirea de timp și resurse din partea
statului pentru susținerea acestui tip de parteneriat.
Organizațiile religioase care nu beneficiază de acest fel
de recunoaștere juridică sunt însă libere să funcționeze
și să își desfășoare activitățile publice potrivit dreptului co-
mun. Activitatea acestora nu este îngrădită de autoritățile pu-
blice.
DE CE LEGEA PREVEDE CONDIȚII MAI STRICTE PENTRU

RECUNOAȘTEREA ASOCIAȚIILOR RELIGIOASE DECÂT
PENTRU RECUNOAȘTEREA ASOCIAȚIILOR OBIȘNUITE?
NU ESTE ACEASTA O ÎNGRĂDIRE
A LIBERTĂȚII RELIGIOASE?
Asociațiile religioase beneficiază de recunoaștere juridică din

partea statului, precum și de unele facilități fiscale. Dobândirea
statutului de asociație religioasă, în baza Legii nr. 489/2006 deschide
accesul, după parcurgerea etapelor legale, la dobândirea statutului
de cult religios. Secretariatul de Stat pentru Culte a dat aviz pentru
35 de asociații religioase, dintre care 16 au trimis instituției copia
după hotărârea judecătorească care atestă finalizarea procesului
de înscriere în rândul asociațiilor religioase.
CE ALTE TIPURI DE ORGANIZAȚII RELIGIOASE

FUNCȚIONEAZĂ ÎN ROMÂNIA?
În România funcționează liber, în baza O.G. nr. 26/2000,

peste 800 de asociații și fundații care desfășoară și
activități religioase. Acestea pot beneficia de toate
avantajele pe care statul român le oferă organizațiilor
neguvernamentale. Grupările religioase fără
personalitate juridică sunt, la rândul lor, libere
să funcționeze și să își desfășoare activitățile
publice potrivit dreptului comun.
Activitatea acestora nu este îngrădită
de autoritățile publice.
7
CAPITOLUL
6
Organizaţiile religioase
Potrivit Legii nr. 489/2006, orice persoană are dreptul de a avea sau
de a adopta o religie, de a o manifesta în mod individual sau co-
lectiv, în public sau în particular, prin practici și ritualuri specifice,
inclusiv prin educație religioasă, precum și libertatea de a-și păstra
sau schimba credința religioasă.
Ca în majoritatea statelor europene, exercitarea libertății

religioase este limitată doar de obligația de a respecta măsurile
legale necesare pentru păstrarea securității publice, protecția or-
dinii, sănătății și moralei publice și pentru protejarea drepturilor
fundamentale ale omului.
Orice persoană are dreptul să facă parte dintr-o comunitate

religioasă cu personalitate juridică (cult, asociație religioasă sau
asociaţii şi fundaţii care desfăşoară şi activităţi religioase) sau fără
personalitate juridică (grupare religioasă). Exercitarea în comun a
libertății religioase nu este condiționată de apartenența la o enti-
tate cu personalitate juridică.
Organizațiile religioase cu personalitate juridică sunt:
cultele religioase
asociațiile religioase
asociațiile și fundațiile cu obiective religioase, înregistrate
în temeiul O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Acestea sunt de obicei organizații cu profil cultural, social

și/sau caritabil care aparțin unor culte religioase recunoscute sau
organizații autonome ale unor persoane împărtășind o credință
religioasă comună.
133
6.1. Cultele religioase
Statul român tratează cultele religioase recunoscute drept per-

soane juridice de drept privat şi de utilitate publică. Acestea
sunt egale în fața legii și a autorităților publice, se organizează şi
funcţionează în mod autonom, potrivit propriilor statute, coduri
canonice și regulamente, cu respectarea Constituţiei şi a legilor
ţării. Statul român își declină neutralitatea în fața credințelor re-
ligioase, în sensul că nu privilegiază niciuna dintre acestea în de-
trimentul celorlalte, dar are o relație de cooperare și parteneriat
social cu diferitele culte religioase recunoscute. Asociațiile religi-
oase nu primesc în mod automat statutul de utilitate publică, ci
beneficiază doar de unele facilități și scutiri fiscale. În cele de mai
jos sunt prezentate pe scurt câteva date esențiale privind istori-
cul, organizarea și funcționarea actuală a cultelor recunoscute
din România.33
6.1.1. Biserica Ortodoxă Română
Creștinismul ortodox are, în spațiul românesc, o tradiție și o is-

torie bimilenară, dezvoltându-se sub ascultarea canonică a Pa-
triarhiei Ecumenice a Constantinopolului. În perioada modernă,
în anul 1872, Biserica Ortodoxă Română s-a organizat ca Biserică
unitară de sine stătătoare, prin desprinderea de sub ascultarea
canonică a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, unifica-
rea Mitropoliilor Ungrovlahiei și Moldovei și ridicarea Mitropo-
litului Ungrovlahiei la rangul de Mitropolit primat al României.
Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală în anul 1885 și a
fost ridicată la rangul de Patriarhie în 1925.
În demnitatea de patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Româ-

ne s-au succedat: Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Muntea-
nu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977), Justin Moisescu
(1977-1986) și Teoctist Arăpașu (1986-2007). De la 30 septembrie
2007, Biserica Ortodoxă Română este păstorită de Preafericitul
Părinte Daniel Ciobotea, care poartă titulatura de Arhiepiscop
al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, locțiitor al
Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române. Biserica Ortodoxă Română este condusă de Sfântul
Sinod, prezidat de Patriarh și format din toți ierarhii în funcție.
Ordinea prezentării celor 18 culte respectă lista cultelor recunoscute în România din
33
Anexa Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
134
Organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pen-
tru problemele administrative, sociale, culturale, economice și
patrimoniale este Adunarea Națională Bisericească, formată din
câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii (un cleric și doi mireni),
desemnați de adunările eparhiale respective pe termen de patru
ani. Organismul central executiv al Sfântului Sinod și al Adunării
Naționale Bisericești este Consiliul Național Bisericesc, alcătuit din
12 membri ai Adunării Naționale Bisericești (câte un cleric și câte
un mirean reprezentând fiecare mitropolie din țară, desemnați pe
o perioadă de patru ani). Membrii Sfântului Sinod pot participa,
cu vot deliberativ, atât la ședințele Adunării Naționale Bisericești,
cât și la cele ale Consiliului Național Bisericesc.
Biserica Ortodoxă Română întreţine relaţii frăţeşti şi ecu-

menice cu aproape toate Bisericile creştine din lume, în primul
rând cu celelalte Biserici Ortodoxe. În acest context, au avut loc
schimburi de vizite şi contacte bilaterale la cel mai înalt nivel,
atât cu Bisericile Ortodoxe surori34, cât şi cu Bisericile Ortodoxe
Orientale35, cu Biserica Romano-Catolică, cu Bisericile Protes-
tante din Europa, cu Biserici din America, Asia şi alte părţi ale
lumii. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română activează în ca-
drul organizaţiilor bisericeşti europene şi internaţionale – fiind
membră a Consiliului Mondial (Ecumenic) al Bisericilor, a Confe-
rinţei Bisericilor Europene, a altor organizaţii creştine profilate
pe anumite domenii de activitate (pentru tineret, pentru femei
etc.) –, precum şi în cadrul dialogurilor bilaterale internaţionale
dintre Biserica Ortodoxă şi alte mari familii creştine (ortodocşi-
orientali, catolici, vechi-catolici, anglicani, luterani, reformaţi
etc.).
În perioada 16-26 iunie 2016, o delegație a Bisericii Orto-

doxe Române condusă de Patriarhul Daniel a participat la Sfân-
tul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din insula Creta, Grecia,
unul dintre cele mai importante evenimente interortodoxe din
ultimul secol. În timpul sesiunilor de lucru au fost aprobate mai
Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei,

34
Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei, Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă

Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Georgiană,
Biserica Ortodoxă a Ciprului, Biserica Ortodoxă a Greciei, Biserica Ortodoxă a Poloniei,
Biserica Ortodoxă a Albaniei, Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei şi Slovaciei.
Biserica Apostolică Armeană, Patriarhia Coptă a Alexandriei, Patriarhia Ortodoxă
35
Siriacă a Antiohiei, Biserica Ortodoxă Etiopiană, Biserica Ortodoxă a Eritreei.

135
multe documente oficiale privind șase teme majore de pe agen-
da Bisericii Ortodoxe:
misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană;
diaspora ortodoxă;
autonomia și modul ei de proclamare;
Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta;
însemnătatea postului în lumea contemporană;
relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine.
Unitățile componente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt:

parohia, mănăstirea, protopopiatul, vicariatul, eparhia (episcopia și
arhiepiscopia) și mitropolia. Patriarhia Română are în componența
sa 10 mitropolii (din care 6 se găsesc în țară și 4 în diaspora), alcă-
tuite din 40 de eparhii (episcopii și arhiepiscopii) cu un număr de
14.633 de unități de cult, dintre care 11.327 de parohii.
Potrivit datelor recensământului din anul 2011, mem-

brii Bisericii Ortodoxe Române reprezentau 86,45% din totalul
populației care și-a declarat afilierea religioasă, majoritatea fiind
etnici români (96,46%), urmați de etnici romi (2,92%), etnici ucrai-
neni (0,24%) şi etnici maghiari (0,16%). În Biserica Ortodoxă Ro-
mână sunt încadrați și activează 12.783 de preoţi şi diaconi care
primesc contribuții la salarizare de la bugetul de stat, iar numărul
clericilor salarizați din fonduri proprii este de peste 1.500.
În anul 2017, românii ortodocşi din afara graniţelor Româ-

niei au continuat să se organizeze şi să se dezvolte, în prezent
fiind înregistrate 11 eparhii, cu 1.235 de parohii şi filii, deservite de
1.078 de clerici. În cadrul comunităţilor parohiale ortodoxe din di-
aspora au fost oficiate, în cursul anului 2017, un număr de 22.729
de botezuri, 3.325 de cununii şi 912 înmormântări.
În Patriarhia Română funcționează în prezent 194 de

unități cu activitate în domeniul patrimoniului bisericesc mobil,
dintre care 131 de muzee și colecții muzeale și 63 de centre de
ocrotire a patrimoniului.
La nivelul anului 2017, Biserica Ortodoxă Română a desfă-

şurat activităţi caritabile prin intermediul a 779 de aşezăminte so-
cial-filantropice: 172 de cantine sociale și brutării, 40 de instituții
care oferă servicii medicale și farmacii, 110 centre de zi pentru co-
pii, 23 de centre de zi pentru vârstnici, 47 de centre rezidențiale
136
pentru vârstnici, 24 de birouri de asistență socială și centre co-
munitare, 36 de centre de tip familial, 50 de grădinițe sociale și
afterschool, 13 locuințe protejate, 98 de centre de informare, de
consiliere și centre de resurse, 15 centre de urgență (pentru per-
soane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pen-
tru victime ale traficului de persoane), 16 campusuri de tabără,
48 de centre educaționale și alte 87 instituții/servicii cu specific
diferit. În cadrul aşezămintelor sociale au primit asistență 93.555
de beneficiari, după cum urmează:
a) 34.691 de copii din așezămintele sociale ale Bisericii,
dar mai ales din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere
sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări;
b) 5.918 de persoane cu dizabilităţi, cu deficienţe de vor-
bire, vedere şi auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de de-
pendenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA;
c) 22.662 de persoane vârstnice din aşezămintele de pro-
tecţie socială bisericeşti, din centrele sociale de tranzit şi adă-
posturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de
familie şi care prezentau grave probleme de sănătate;
d) 29.412 de şomeri, adulți în dificultate, victime ale trafi-
cului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi elibe-
raţi, victime ale calamităților naturale;
e) 872 de persoane din alte categorii.
Pentru susţinerea întregii activităţi de asistență socială și

filantropică ale Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2017, la nive-
lul Patriarhiei Române, s-au cheltuit 110.782.632 lei. Asistenţa re-
ligioasă în unităţile militare, penitenciare, spitale şi aşezăminte
de ocrotire socială este asigurată de 511 preoţi.
În cadrul Patriarhiei Române funcţionează 28 de seminarii

teologice, cu diferite specializări: Teologie pastorală, Teologie
patrimoniului cultural, Ghidul turismului religios, Filologie, Şti-
inţele naturii, Ştiinţe sociale; 7 licee teologice ortodoxe; un liceu
pedagogic şi un liceu tehnologic, având clase de teologie. În
cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 11 facultăţi de teo-
logie (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Cluj, Constanţa, Târgovişte,
Piteşti, Alba Iulia, Arad şi Oradea) şi 4 departamente de teologie,
incluse în cadrul altor facultăţi (Timişoara, Galaţi, Baia Mare şi
Reşiţa). Cele mai importante instituţii de presă ale Patriarhiei
Române sunt Trinitas TV, Radio Trinitas, ziarul Lumina şi agenţia
de ştiri Basilica.
137
Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-
sonalului clerical un număr de 13.884 de contribuţii pentru: 1 post
de patriarh, 8 posturi de mitropolit, 10 posturi de arhiepiscop, 19
posturi de episcop, 3 posturi de episcop-vicar patriarhal, 9 posturi
de episcop-vicar, 7 posturi de arhiereu-vicar, 1 post de vicar admi-
nistrativ patriarhal, 32 de posturi de consilier patriarhal, 5 posturi
de secretar patriarhal, 2 posturi de inspector general bisericesc, 20
de posturi de vicar administrativ eparhial, 13 posturi de secretar
Cancelaria Patriarhală, 1 post de vicar episcopal, 193 de posturi de
consilier eparhial, 27 de posturi de secretar eparhial, 121 de pos-
turi de inspector eparhial, 28 de posturi de exarh, 154 de posturi
de protopop, 444 de posturi de stareț, 3 posturi de egumen, 9.366
de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază şi
3.417 posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.
Vicariatul Ortodox Ucrainean
Vicariatul Ortodox Ucrainean integrează credincioșii ortodocși ucrai-

neni din România, având un regim canonic special: pe de o parte, se
află sub jurisdicţia Patriarhiei Române, iar pe de altă parte, beneficia-
ză de autonomie din punct de vedere administrativ. Conform recen-
sământului din anul 2011, numărul credincioșilor ortodocși ucraineni
este de circa 40 de mii de persoane, reprezentând 0,24 % din totalul
credincioșilor ortodocși.
În cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România

funcționează 30 de preoți, deservind 32 de parohii şi 2 mă-
năstiri grupate în 2 protopopiate (Sighetu Marmației, județul
Maramureș, și Lugoj, județul Timiș). De asemenea, în anul 2017 a
fost înfiinţată o parohie a Vicariatului Ortodox Ucrainean în mu-
nicipiul București.
Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru 21 de preoţi

câte o contribuţie de 65% din salariul de bază, iar pentru 9 preoţi
sprijin financiar în cuantum de 80% din salariul de bază. Vicari-
atul Ortodox Ucrainean beneficiază de contribuţii la salarizare şi
pentru 1 post de vicar administrativ eparhial, 1 post de consilier
eparhial și 1 post de protopop.
138
6.1.2. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara
Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara îi cuprinde pe etnicii

sârbi de credință creștin-ortodoxă din România care se află sub
jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Din anul 2008,
funcționează ca un cult recunoscut de sine stătător.
La recensământul din anul 2011, în România trăiau 18.076

de etnici sârbi, dintre care 94,8% creștin-ortodocși, majoritatea
(11.112 persoane) declarând că aparțin de Episcopia Ortodoxă
Sârbă de Timișoara, restul (circa 6.000 de persoane) declarându‑și
apartenența la Biserica Ortodoxă Română.
Cele trei protopopiate ale Episcopiei din Timișoara, Arad și

Socol (jud. Caraș-Severin) au în subordine 55 de parohii și 5 mă-
năstiri, în care slujesc 46 de preoți și diaconi. Mănăstirile acestui
cult: Baziaș, Cusici, Zlatița (județul Caraș-Severin), Bezdin (județul
Arad) și Sfântul Gheorghe (județul Timiș) sunt atestate docu-
mentar în secolele XVI-XVIII și sunt incluse în lista monumentelor
istorice din România.
Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara folosește în cult

calendarul iulian (pe stil vechi) și este condusă de către Prea-
sfinţitul Luchian Pantelici, Episcop ortodox sârb de Budapesta şi
Administrator de Timişoara, având ca locţiitor din anul 2010 pe
vicarul administrativ Marinco Marcov.

sonalului clerical un număr de 44 de contribuţii pentru: 1 post de
vicar administrativ eparhial, 1 post de inspector eparhial, 30 de
posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază şi
12 posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.
Biserica Catolică
Biserica Catolică este formată din comuniunea credincioșilor

creștini din întreaga lume, uniți prin credință și sacramente sub
ascultare canonică față de Episcopul Romei (Papa). În țările cu
care Sfântul Scaun are relații diplomatice, Papa desemnează
periodic un ambasador papal care poartă titulatura de nunțiu
apostolic.
139
În România, Biserica Catolică este prezentă sub forma ritului
latin (Biserica Romano-Catolică), a celui bizantin (Biserica Română
Unită cu Roma, Greco-Catolică) și a celui armean (Ordinariatul Ar-
meano-Catolic), dar și mici comunități de catolici maroniți și catolici
caldeeni.
Forul de conducere al tuturor credincioșilor catolici din Ro-

mânia este Conferința Episcopilor din România. Aceasta îi reunește
pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România.
Reuniunea plenară a Conferinței are loc de două ori pe an (primă-
vara și toamna) existând și posibilitatea convocării unor sesiuni ex-
traordinare. Conferința Episcopilor din România are două secțiuni:
Secțiunea Latină și Consiliul Ierarhilor Greco-Catolici. Președintele
și vicepreședintele Conferinței Episcopilor sunt aleși pe baza
alternanței dintre cele două mari rituri prezente în Biserica Catoli-
că din România. Episcopul romano-catolic de Chișinău (Republica
Moldova) are statut de invitat permanent al Conferinței Episcopilor
din România.
În cadrul Bisericii Catolice, pe teritoriul României funcționează

mai multe ordine și congregații călugărești, dintre care amintim:
Societatea lui Iisus, Ordinul Călugărilor Augustinieni Asumpţionişti,
Societatea Sfântului Francisc de Sales, Ordinul Carmelit, Ordinul
Franciscanilor Minori Conventuali, Ordinul Piariștilor, Congregația
Misionarele Carității, Congregaţia Surorilor Oblate Asumpţioniste,
Congregația Inimii Neprihănite, Surorile Sfintei Inimi a lui Iisus, Su-
rorile Franciscane Misionare de Assisi, Congregația lui Iisus, Fiicele
Sfintei Maria a Divinei Providențe, Ordinul Sfântul Vasile cel Mare,
Fiicele Sfântului Paul, Ordinul Canonic Premonstratens, Congregația
Fiicelor Carității Sf. Vincențiu de Paul, Congregația Surorilor Maicii
Domnului.
6.1.3. Biserica Romano-Catolică
Creştinismul catolic de rit latin este prezent pe teritoriul ţării noastre

de peste o mie de ani. Ritul latin a avut o prezență puternică în Tran-
silvania în Evul Mediu, dar și în celelalte provincii istorice românești.
Cea mai veche episcopie catolică dintre cele active actualmente de
pe teritoriul României este cea din Alba Iulia, înființată în secolul al
XI-lea. Biserica Romano-Catolică din România se organizează pe
baza Codului de Drept Canonic roman, recunoscut oficial de către
statul român prin Hotărârea de Guvern nr. 1218/2008.
140
În România funcționează 6 dieceze romano-catolice: 2 arhie-
piscopii (de București și Alba Iulia) și 4 episcopii (de Iași, Timișoara,
Oradea și Satu Mare), cu un total de 690 de parohii.
Conform recensământului din anul 2011, numărul membrilor

Bisericii Romano-Catolice era de 870.774 de persoane, dintre care
57,47% etnici maghiari, 34,16% etnici români, 2,43% etnici germani
etc. Aceștia sunt deserviți de un număr de 9 episcopi și circa 900 de
preoți.
Biserica Romano-Catolică desfășoară o bogată activitate ca-

ritativă. Prin intermediul asociațiilor „Caritas”, al altor asociații sau
direct prin parohii și organizațiile călugărești, Biserica a înființat
grădinițe pentru copii, cămine de orfani, azile de bătrâni, cantine
pentru săraci, cabinete și centre medicale. Pregătirea personalului
de cult se face în cadrul Institutelor Teologice Romano-Catolice din
Iași, Alba Iulia şi Roman, precum și în cadrul Facultăților de Teologie
Catolică din cadrul Universității din Iași și București și Universității
Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea

personalului clerical un număr de 772 de contribuții pentru: 1
post de mitropolit, 1 post de arhiepiscop, 5 posturi de episcop, 3
posturi de episcop auxiliar, 4 posturi de vicar general, 5 posturi
de vicar administrativ eparhial, 17 posturi de consilier eparhial,
1 post de inspector eparhial, 4 posturi de secretar eparhial, 35 de
posturi de protopop, 1 post de exarh, 5 posturi de stareț, 1 post
de secretar general, 488 de posturi clericale cu o contribuție de
65% din salariul de bază și 201 posturi clericale cu o contribuție
de 80% din salariul de bază.
6.1.4. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a luat naștere în

Transilvania la sfârșitul secolului al XVII-lea prin unirea unei părți a
românilor ortodocși cu Biserica Catolică. Biserica Greco-Catolică a
funcționat ca una din cele două Biserici ale românilor din Transil-
vania timp de două secole și jumătate. După instalarea regimului
comunist, Biserica Greco-Catolică a fost desființată de statul român
141
prin Decretul nr. 358/1948, credincioșii acesteia fiind siliți să treacă fie
la ortodoxie, fie la ritul catolic latin. Conform aceluiași decret, toa-
te proprietățile acesteia au fost preluate de către stat, cu excepția
bisericilor și caselor parohiale, care au fost transferate Bisericii Or-
todoxe Române. După Revoluția din decembrie 1989, una dintre
primele măsuri adoptate de statul român a fost Decretul-Lege nr. 9
din 31 decembrie 1989 prin care se abroga Decretul nr. 358/1948 și se
recunoștea oficial Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
Biserica Română Unită cu Roma se organizează în conformitate cu
Codul Canonic al Bisericilor Orientale, recunoscut oficial prin Hotă-
rârea de Guvern nr. 1218/2008. Conform Codului Canonic, Biserica
Română Unită cu Roma este Biserică sui juris; are rangul de Arhie-
piscopie Majoră (imediat după cel de Patriarhie) și este condusă de
Sfântul Sinod, al cărui preşedinte este Preafericitul Lucian Mureşan,
consacrat cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea în anul 2012.
Conform recensământului din anul 2011, numărul membri-

lor Bisericii Greco-Catolice este de 150.593, reprezentând 0,8%
din populația care și-a declarat afilierea religioasă. Dintre aceștia,
82,71% sunt de etnie română, 10,72% etnici maghiari, 4,32% etnici
romi, 0,8% etnici ucraineni și 0,57% etnici germani.
Biserica Greco-Catolică cuprinde 6 eparhii, cu 5 vicariate, 75

de protopopiate, 939 de parohii, circa 560 de lăcașuri de cult, circa
900 de preoți și peste 25 de ordine și congregații călugărești afla-
te sub jurisdicția canonică a celor 6 episcopii. Cele 6 eparhii care
alcătuiesc Sfântul Sinod al Bisericii Române Unite cu Roma sunt:
1. Arhiepiscopia majoră de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la
Blaj. Are jurisdicție canonică în județele Alba (parțial), Brașov, Cluj
(parțial), Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
2. Episcopia de Oradea, având jurisdicție canonică în județele
Arad (parțial), Bihor, Satu Mare (parțial) și Sălaj (parțial).
3. Episcopia de Cluj-Gherla, cu sediul la Cluj-Napoca. Are
jurisdicție canonică în județele Alba (parțial), Bistrița-Năsăud, Cluj
(parțial), Maramureș (parțial) și Sălaj (parțial).
4. Episcopia de Lugoj, având jurisdicție canonică în județele
Alba (parțial), Arad (parțial), Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Are
în componență două vicariate, la Timișoara și Hațeg.
5. Episcopia de Maramureș, cu sediul la Baia-Mare. Are
jurisdicție în județele Maramureș, Satu-Mare (parțial), Sălaj (parțial)
și Suceava. Cuprinde un vicariat la Baia Mare, pentru credincioșii
greco-catolici ucraineni.
142
6. Episcopia „Sfântul Vasile cel Mare” din București. Are în
jurisdicție județele din Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
Din Sfântul Sinod al Bisericii Române Unite cu Roma face

parte și Episcopia greco-catolică românească de Canton-Ohio, din
Statele Unite ale Americii.
Pregătirea personalului clerical se face în cadrul Facultăţii de

Teologie Greco-Catolică Cluj-Napoca, structurată în trei departa-
mente (Blaj, Cluj, Oradea), precum şi a Facultăţii de Teologie Gre-
co-Catolică din Baia Mare. Biserica Greco-Catolică dispune şi de 8
licee teologice, încadrate în reţeaua învăţământului de stat.
De asemnenea, sub autoritatea Bisericii Greco-Catolice ac-

tivează mai multe asociaţii, printre care: Asociaţia Generală a Ro-
mânilor Uniţi, cu sediul la Cluj‑Napoca (AGRU), asociaţie care are
filiale în oraşe din Transilvania şi Banat, precum şi în Bucureşti,
Asociaţia Tineretului Român Unit (ASTRU), Cercetaşii Creştini Ro-
mâni, Asociaţia culturală Ion Căianu, Reuniunea Mariană. Eparhiile
greco‑catolice sunt angajate în ajutorarea săracilor, a persoanelor
cu handicap, a bolnavilor, precum şi în alte domenii ale asistenţei
sociale, activităţi pe care le realizează prin asociaţiile de tip „Cari-
tas” şi prin unele ordine călugăreşti.

arhiepiscop major, 5 posturi de episcop, 1 post de episcop auxiliar,
5 posturi de vicar general, 2 posturi de vicar administrativ-eparhi-
al, 16 posturi de consilier eparhial, 4 posturi de secretar eparhial,
45 de posturi de protopop, 1 post de exarh, 12 posturi de stareţ, 309
de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază şi
134 de posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.
Ordinariatul Armeano-Catolic
La sfârșitul secolului al XVII-lea, armenii din Transilvania s-au unit cu

Biserica Catolică, păstrându-și ritul tradițional cu oficiere în limba ar-
meană. Pentru aceștia, a fost organizată o eparhie cu sediul în orașul
Gherla. Prin Concordatul cu Vaticanul din anii 1927-1929, unitatea
bisericească a armenilor catolici a fost recunoscută, pe 5 iunie
1930, ca eparhie de sine stătătoare.
143
După anul 1948, eparhia armeano-catolică a intrat de facto
(dar nu de iure) sub administrarea Arhiepiscopiei Romano-Cato-
lice de Alba Iulia. În anul 1991, Arhiepiscopul romano-catolic de
Alba Iulia a fost numit Administrator Apostolic ad nutum Sanctae
Sedis (i.e. ad interim).36 În acest mod, Ordinariatul Armeano-Ca-
tolic a intrat într-o formă de uniune pastorală cu Arhiepiscopia
Romano-Catolică de Alba Iulia. În prezent, în cadrul Arhiepisco-
piei Romano-Catolice de Alba Iulia există 4 parohii catolice de rit
armean: Gherla, Gheorghieni, Dumbrăveni și Frumoasa.
6.1.5. Arhiepiscopia Bisericii Armene
Armenii s-au așezat în spațiul românesc începând cu secolele XI-XII,

iar domnitorul Alexandru cel Bun a înființat pentru aceștia o episco-
pie la Suceava, în anul 1401.
În România, cultul armean a fost recunoscut prin Legea

cultelor din anul 1928, iar în anul 1931 a fost votată Legea pentru
înființarea și funcționarea Eparhiei Armene. În anul 1949 a fost apro-
bat Statutul organic și administrativ al Eparhiei Armene din Româ-
nia, în care se menționează faptul că aceasta stă sub autoritatea
dogmatică și canonică a Catolicosului tuturor armenilor din Eci-
miadzin, dar își reglementează, conduce și administrează în mod
autonom toate chestiunile religioase, culturale, fundaționale și
epitropești în conformitate cu legislația românească.
Arhiepiscopia Bisericii Armene se află sub jurisdicția Bise-

ricii Apostolice Armene, având centrul spiritual la Ecimiadzin (în
Armenia), locul de reședință al Catolicosului-Patriarh Suprem al
tuturor armenilor. Episcopia Armeană este condusă de un ar-
hiepiscop sau episcop, ajutat de doi vicari: un vicar general și
un vicar administrativ. Organul central al cultului este Congresul
eparhial, iar organul executiv superior este Consiliul eparhial.
Acesta din urmă are în componența sa trei comitete: comite-
tul spiritual bisericesc, comitetul cultural și comitetul economic.
Organele de conducere parohiale sunt adunarea parohială,
consiliul parohial (epitropia) și comitetele parohiale. În cadrul
Eparhiei armene din România funcționează 10 parohii deservite
de 4 preoți, 3 diaconi, 2 cântăreți, având 16 biserici și 6 cimitire
confesionale. Cele mai importante comunități sunt la București
36
În anul 1991 s-a solicitat recunoașterea numirii unui administrator apostolic, dar s-a
renunțat la demers pe motive administrative.
144
și la Constanța. Celelalte comunități de pe teritoriul țării sunt for-
mate din 12-20 de familii. În județul Suceava funcționează două
mănăstiri armene înscrise în lista monumentelor istorice: Zamca
și Hagigadar, singurele mănăstiri armene din Europa.
La recensământul din anul 2011 au fost înregistrați 393 de

membri ai Bisericii Armene, dintre care 212 etnici armeni, 115 et-
nici maghiari și 55 etnici români.

sonalului clerical un număr de 11 contribuții pentru: 1 post de ar-
hiepiscop, 1 post de vicar general, 1 post de vicar administrativ
eparhial, 2 posturi de consilier eparhial, 1 post de secretar epar-
hial și 1 post de protopop, 3 posturi clericale cu o contribuție de
65% din salariul de bază și 1 post clerical cu o contribuție de 80%
din salariul de bază.
6.1.6. Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România
Biserica Ortodoxă Rit Vechi din România a fost întemeiată de

vechii-credincioși (staroverii) ruși în prima parte a secolului al
XVIII-lea. Aceștia au refuzat reformele liturgice impuse de Patri-
arhul Nikon al Moscovei (1652-1658); ca urmare a persecuțiilor
pe care le-au avut de îndurat din partea statului, o parte a sta-
roverilor s-au refugiat în Țările Române, unde au format comu-
nitatea lipovenească. Primele comunități de lipoveni din spațiul
românesc au fost semnalate în satele sucevene Lipoveni (1724) și
Manolea (1743).
În anul 1846 a fost înființată Mitropolia de Rit Vechi de la

Fântâna Albă, în Bucovina de Nord, sub conducerea mitropolitu-
lui Ambrozie. Evenimentul marchează agregarea comunităților
creștine de rit vechi într-o Biserică autonomă, care îi cuprinde
pe toți credincioșii de rit vechi (staroveri) din Europa, America
și Australia. Succesorii lui Ambrozie (Kiril, Arcadie etc.) au purtat
titlul de mitropolit, fiind recunoscuți drept conducători spirituali
ai tuturor credincioșilor creștini de rit vechi din lume, statut și
recunoaștere pe care și le păstrează și astăzi. În prezent, Întâi-
stătătorul Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România este Înalt-
preasfinţitul Părinte Lavrentie Izot.
145
La data de 28 iunie 1940, ca urmare a ocupării Bucovinei
de Nord de către Uniunea Sovietică, Mitropolia creștinilor de rit
vechi s-a mutat de la Fântâna Albă la Brăila, unde funcționează și
în prezent, cu prerogative de conducere spirituală asupra tuturor
coreligionarilor din lume. Creștinii ruși de rit vechi urmează
rânduielile tradiționale ortodoxe și oficiază slujbele în limba
slavonă, conform rânduielilor liturgice prenikoniene și urmând
calendarul iulian (neîndreptat).
Conform recensământului din 2011, Biserica Ortodoxă de

Rit Vechi are 32.558 de membri, dintre care 17.268 (53,03%) ruși
lipoveni și 13.667 (42%) etnici români. Aceștia sunt organizați în
43 de parohii și au 59 de lăcașuri de cult. Sub aspectul organizării
administrative, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România
cuprinde următoarele unități bisericești: Mitropolia Ortodoxă de
Rit Vechi cu sediul în municipiul Brăila, Episcopia Tulcei cu sediul
în municipiul Tulcea, Episcopia Slavei cu sediul în localitatea Slava
Rusă, judeţul Tulcea, şi Episcopia Moldovei cu sediul în oraşul
Târgu Frumos, judeţul Iaşi.
Jurisdicţia canonică a celor 4 eparhii este împărţită astfel:

1. Eparhia de Fântâna Albă are în componență parohiile
ortodoxe ruse de rit vechi din județele Brăila și Galați, municipiul
București, localitatea Bordușani (județul Ialomița), localitatea
Fântâna Albă (Ucraina).
2. Eparhia Slavei cuprinde parohiile ortodoxe ruse de rit vechi
din localitățile Slava Rusă, Slava Cercheză, Carcaliu, Ghindărești,
Jurilovca, 2 Mai, orașele Cernavodă și Năvodari, municipiul
Constanța și parohiile din Bulgaria.
3. Eparhia Bucovinei și Moldovei cuprinde parohiile ortodoxe
ruse de rit vechi din județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani.
4. Eparhia Tulcii cuprinde parohiile ortodoxe ruse de rit vechi
din municipiul Tulcea, orașele Sulina și Mahmudia, localitățile
Sarichioi, Periprava, Chilia Veche, Mila 23, Sfiștovca.
Cultul creștin ortodox rus de rit vechi nu are organizat un

sistem de învățământ teologic propriu, preoții fiind aleși dintre
acei credincioși considerați apți să oficieze serviciile religioase,
cunoscători ai limbii slavone, ai tipicului și ai canoanelor bisericești.
Din anul 2003, cu acordul conducerii Bisericii Ortodoxe Române,
la Seminarul Teologic Ortodox din Iași a fost înființată o clasă
destinată elevilor Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi.
146
personalului clerical un număr de 61 de contribuţii pentru: 1
post de mitropolit, 1 post de episcop-vicar, 2 posturi de arhi-
eru-vicar, 3 posturi de consilier eparhial, 2 posturi de stareţ,
36 de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de
bază şi 16 posturi clericale cu o contribuţie de 80% din sala-
riul de bază.
6.1.7. Biserica Reformată din România
Credința creștină reformată, bazată pe teologia lui Jean Calvin, a

pătruns în Transilvania foarte repede, chiar în secolul al XVI-lea,
fiind organizată și recunoscută instituțional în perioada anilor
1564-1580, când a fost înființată Episcopia Reformată din Ardeal.
După Marea Unire din 1918, parohiile reformate din Banat,

Crișana și Maramureș au ieșit de sub jurisdicția eparhiilor din Un-
garia și au format o nouă episcopie, cu sediul la Oradea.
Conform recensământului din anul 2011, Biserica Reforma-

tă din România are 600.932 de membri, dintre care 93,78% etnici
maghiari, 3,3% etnici români, 2,74% etnici romi, reuniți în două
eparhii, cu 709 unități de cult şi 886 de slujitori:
1. Eparhia Reformată din Ardeal, cu sediul la Cluj-Napoca, îi

cuprinde pe credincioșii reformați din județele Transilvaniei pro-
priu-zise. Eparhia este împărțită în 15 protopopiate: Aiud, Brașov,
Călata (Huedin), Cluj, Dej, Gurghiu (Reghin), Hunedoara, Mureș,
Mureș-Câmpie, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Târnava,
Târgu Secuiesc, Turda și Ținutul Pădurii.
2. Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, cu sediul
la Oradea, cuprinde credincioși din Banat, Crișana și Maramureș.
Parohiile din cuprinsul eparhiei sunt grupate în 9 protopopi-
ate: Bihor, Baia Mare, Satu Mare, Carei, Eriu (Marghita), Arad,
Timișoara, Șimleul Silvaniei și Zalău.
Organele de conducere ale Bisericii Reformate sunt: Sino-

dul (pentru Biserică în întregul ei, cu atribuții în ceea ce privește
legislația bisericească și adevărurile de credință); Adunarea Ge-
nerală Eparhială (pentru fiecare eparhie); Adunarea Generală a
147
Protopopiatului (pentru fiecare protopopiat); Adunarea parohia-
lă (pentru fiecare parohie). Organele executive sunt: Consiliul Di-
rigent – la nivel de eparhie; Consiliul Protopopiatului – la nivel de
protopopiat; Consiliul Parohial – la nivel de parohie. Pregătirea
personalului clerical reformat se realizează, în limba maghiară, în
cadrul Institutului Teologic Protestant Unic de Grad Universitar
din Cluj-Napoca.

sonalului clerical un număr de 791 de contribuţii pentru: 1 post
de episcop şef de cult, 1 post de episcop, 2 posturi de episcop vi-
car, 8 posturi de consilier, 23 de posturi de protopop, 529 de pos-
turi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază şi 227
de posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.
6.1.8. Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană are la bază

învățătura lui Martin Luther (1483-1546), iniţiatorul Reformei
protestante. Reforma luterană s-a răspândit în rândul populației
săsești din Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea, în urma con-
tactelor cu viața spirituală din vestul Europei și cu universitățile
din Germania. Organizatorul Bisericii a fost brașoveanul Johan-
nes Honterus (1498-1549). Sinodul de la Mediaș din 1572 a statuat
doctrina prin preluarea „Confesiunii Augustane”, document ela-
borat în anul 1530 la Augsburg, ca bază a propovăduirii și vieții
bisericești.
După instaurarea dualismului austro-ungar și anexarea

Transilvaniei la Ungaria (1867), Biserica a preluat și o funcție so-
cial-culturală, organizând mai ales viața școlar-confesională, în
vederea menținerii identității naționale. Această funcție și-a păs-
trat-o și după realizarea României Mari (1918). Din anul 1572, se-
diul episcopiei a fost la Biertan, iar din anul 1867, sediul episcopiei
este la Sibiu.
După decembrie 1989, Biserica Evanghelică C.A. acționează

intens pentru reluarea activităților social-culturale şi pentru pre-
zervarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural bisericesc
de o valoare deosebită. Statutul organic al Bisericii Evanghelice
148
C.A. din România datează din anul 1861, suferind cu trecerea tim-
pului o serie de modificări.
Structura organizatorică a Bisericii cuprinde: biserica loca-

lă, biserica districtuală și biserica generală. Biserica locală (comu-
nitatea, parohia) are statut de persoană juridică și este condusă
de adunarea generală a reprezentanților comunității bisericești
și de un consiliu parohial (prezbiteriu).
În prezent, sunt 247 de comunități, organizate în 30 de

parohii de sine stătătoare și 217 de comunități cu statut de fili-
ală. Numărul lăcașurilor de cult se ridică la 262. În cadrul Bise-
ricii Evanghelice C.A. slujesc un număr de 32 de preoți parohi
și 7 preoți cu alte sarcini. Biserica generală cuprinde 5 districte
bisericești (protopopiate): Sibiu, Brașov, Sighișoara, Mediaș și
Sebeș. Organele de conducere ale districtelor sunt: Congresul
Bisericesc Districtual și Consistoriul Districtual. Districtul este
condus de decan (protopop).
Totalitatea parohiilor formează Biserica generală. Orga-

nele de conducere ale acesteia sunt: Congresul Bisericesc Ge-
neral și Consistoriul Superior. Congresul Bisericesc General este
alcătuit din membrii Consistoriului Superior, decanii și curatorii
districtelor bisericești, delegați clerici și mireni, în total circa 50
de persoane. Acest for are competență în cele mai importante
probleme ale Bisericii, inclusiv în alegerea episcopului, curatoru-
lui general și a membrilor Consistoriului Superior. Conducătorul
Bisericii generale este episcopul.
Înainte de 1944, totalul credincioșilor evanghelici se ridica

la 250.000 de persoane, organizate în peste 250 de parohii. În
urma războiului și a evenimentelor politice, mai ales în urma emi-
grării din ultimele decenii, numărul membrilor a scăzut simțitor,
ajungând, conform recensământului din anul 2011, la 5.399 de
persoane, dintre care 53,6% etnici germani, 27,8% etnici români
și 14,4% etnici maghiari.
Pentru pregătirea preoților, Biserica Evanghelică C.A. be-

neficiază, la Sibiu, de o secție în limba germană în cadrul De-
partamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie protestantă al
Universităţii „Lucian Blaga”.
149
Din anul 1961, Biserica Evanghelică C.A. a devenit membră
în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, iar în 1963 a intrat în Federația
Mondială Lutherană, colaborând, ca membră, și în Conferinţa Bi-
sericilor Europene. Intense sunt în prezent legăturile cu Biserica
Evanghelică din Germania, mai ales cu organizațiile de ajutorare
„Gustav-Adolf-Werk” și ,,Martin-Luther-Bund”, dar și cu o serie de
Biserici membre (Bavaria, Württenberg, Saxonia, Renania, West-
falia etc.). Biserica Evanghelică C.A. editează revista lunară Kir-
chliche Blätter.

episcop şef de cult, 1 post de secretar general, 3 posturi de consi-
lier eparhial şi 42 de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din
salariul de bază.
6.1.9. Biserica Evanghelică Lutherană din România
Biserica Evanghelică Lutherană are aceeași doctrină și istorie

ca Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană. După Marea
Unire din anul 1918, parohiile luterane maghiare și slovace din
România Mare au format o Biserică distinctă de cea a sașilor,
menținându-se astfel până în prezent.
Biserica Evanghelică Lutherană din România numără, con-

form datelor recensământului din anul 2011, 20.168 de membri,
dintre care 62% etnici maghiari, 16% etnici germani, 12% etnici
slovaci și 9,8% etnici români. Organizarea cultului are la bază
principiul sinodo-presbiterial, iar conducătorul este episcopul
ales de adunările generale ale parohiilor. Organul reprezentativ
suprem al cultului este Sinodul.
Membrii din oficiu cu drept de vot ai Sinodului sunt: pre-

zidiile episcopale și ale protopopiatelor, notarul suprem gene-
ral, curatorul secund și consilierul juridic al circumscripției. Pe
bază de alegeri mai sunt desemnate, din cadrul celor trei pro-
topopiate (Brașov, Cluj-Napoca și Nădlac), 30 de persoane din
rândul clerului și al laicilor. Sinodul se întrunește de regulă din
trei în trei ani. Între sesiunile Sinodului, funcția de conducere
este deținută de Presbiteriul episcopal, care este format din:
episcop, prim-curatorul general, episcopul adjunct, referentul
150
de misiune internă, consilierul principal episcopal, protopopi,
președintele Comisiei Teologice, referentul catehetic, referen-
tul diaconic și responsabilul de presă. Presbiteriul episcopal se
întrunește de regulă anual.

episcop șef de cult, 1 post de vicar administrativ eparhial, 2 pos-
turi de consilier eparhial, 30 de posturi cu o contribuţie de 65%
din salariul de bază şi 14 posturi cu o contribuţie de 80% din sa-
lariul de bază.
6.1.10. Biserica Unitariană Maghiară
Confesiunea unitariană s-a născut în Transilvania, ca urmare a

eforturilor reformatorului clujean Dávid Ferenc (1520-1579),
care a propovăduit antitrinitarismul. Data înfiinţării Bisericii este
anul 1568, anul proclamării Edictului libertăţii conştiinţei şi a re-
ligiei la Dieta de la Turda (6-13 ianuarie). Denumirea de unitarian
provine din limba latină, substantivul unus trimite la entitatea
indivizibilă a lui Dumnezeu. Spiritualitatea unitariană încurajea-
ză propagarea şi exercitarea toleranţei religioase, deschiderea
către cunoaşterea diversităţii religioase, respectarea libertăţii
conştiinţei, asumarea responsabilităţilor sociale şi civice, prima-
tul raţiunii şi conştiinţei.
În anul 2012, Biserica Unitariană din Transilvania și Bise-

rica Unitariană din Ungaria s-au reunit sub numele de Biserica
Unitariană Maghiară. Biserica are 137 de parohii, grupate în 6
protopopiate în România și o eparhie în Ungaria. Organizarea
cultului unitarian are la bază principiul sinodo-presbiterial, ceea
ce înseamnă că laicii au un rol important, conducerea este colec-
tivă, iar unităţile de bază sunt autonome. Autorităţile superioare,
oficiul episcopal, asociaţiile bisericeşti, respectiv majoritatea in-
stituţiilor bisericeşti au sediul la Cluj.
În cadrul Bisericii Unitariene funcţionează două licee teolo-

gice care oferă o educaţie cu caracter mai larg decât cel teologic,
având atât clase cu specializare reală, cât şi umană. Acestea sunt
Liceul Teologic Unitarian „János Zsigmond” din Cluj-Napoca şi
Liceul Teologic Unitarian „Berde Mózes” din Cristuru-Secuiesc.
151
Începând cu anul 1948, pregătirea preoţilor unitarieni se
face la Institutul Teologic Protestant din Cluj, care a luat naştere
prin unificarea Academiilor Teologice ale Bisericilor protestante
din România.
Pentru a-şi îndeplini menirea în diferite domenii, Biserica a

înfiinţat mai multe asociaţii (ex. Asociaţia „Dávid Ferenc”, Asoci-
aţia Literară Unitariană, Asociaţia Femeilor Unitariene, Asociaţia
Naţională de Tineret „Dávid Ferenc”, Uniunea Preoţilor Unitarieni,
Asociaţia caritativă „Providenţa”). Activitatea socială şi caritativă a
bisericii se reflectă şi în activitatea celor 85 de filiale parohiale ale
Asociaţiei Femeilor Unitariene, dar mai ales a asociaţiei caritative
„Providenţa”.
Conform recensământului din anul 2011, Biserica Unitariană

Maghiară are 57.686 de membri, dintre care 96,7% de etnici ma-
ghiari, 1,8% etnici români și 1,4% etnici romi.

sonalului clerical 117 contribuţii pentru: 1 post de episcop şef de
cult, 1 post de episcop-vicar, 4 posturi de consilier eparhial, 6 pos-
turi de protopop, 74 de posturi clericale cu o contribuţie de 65%
din salariul de bază şi 31 de posturi clericale cu o contribuţie de
80% din salariul de bază.
6.1.11. Cultul Creştin Baptist-Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste

din România
Creștinii baptiști își revendică tradiția de credință de la mișcările ana-

baptiste din Europa din secolele XV-XVIII, dar mai ales de la eforturile
lui John Smith, care a întemeiat la Amsterdam, în anul 1609, prima
Biserică baptistă. În România, prima Biserică baptistă a luat ființă în
anul 1856 în București, iar în anul 1920 credincioșii baptiști s-au or-
ganizat sub denumirea de Uniunea Comunităților Creștine Baptiste,
căreia i-a fost recunoscut statutul de cult prin Decretul nr. 553/1944.
În prezent, cultul creștin baptist din România cuprinde

circa 1.800 de biserici în toate regiunile țării și circa 700 de păs-
tori. Potrivit recensământului din anul 2011, numărul membrilor
Cultului Creştin Baptist se ridică la 112.850 de persoane, dintre
care 80% etnici români, 11% etnici maghiari, 7,8% etnici romi
152
etc. Organele de conducere ale bisericii sunt adunarea generală,
comitetul bisericii și păstorul bisericii, care îndeplinește rolul de
presbiter (bătrân), denumit și episcop (supraveghetor).
Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România (Uniunea

Baptistă) este organul național de reprezentare a Cultului Creștin
Baptist din România. Uniunea Baptistă are scopul de a exprima unita-
tea spirituală și doctrinară a credincioșilor baptiști din România și de a
reprezenta interesele generale ale bisericilor baptiste și ale celorlalte
părți componente ale Cultului Baptist din România. La nivel teritorial,
Uniunea Baptistă este structurată în mai multe comunități regionale:
Arad, Bacău, Brăila, București, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Hune-
doara, Oltenia, Oradea, Sibiu, Suceava, Timișoara, Valea Crișului Alb
și Convenția Maghiară, formată din credincioșii maghiari.
Organul suprem de conducere este Congresul, care se

întrunește o dată la 4 ani, iar între sesiunile Congresului, Conferința
națională, care se întrunește o dată pe an. Între sesiunile Conferinței
naționale, conducerea este exercitată de către Consiliul Uniunii. Or-
ganul executiv de conducere este Comitetul Executiv, care este ales
de către Congres şi format din președinte, 4 vicepreședinți, secreta-
rul general și secretarul general adjunct. În cadrul Cultului Baptist
funcționează ca instituții de învățământ Facultatea de Teologie Bap-
tistă din cadrul Universității din București, Institutul Teologic Bap-
tist din București, neintegrat în învățământul de stat, Universitatea
„Emanuel” din municipiul Oradea cu 4 facultăți, plus 7 licee teologice
și 5 școli gimnaziale.
Cultul Creştin Baptist nu solicită subvenţii de la stat pentru sala-

rizarea personalului de cult, ci doar sprijin pentru construirea şi
repararea lăcașurilor de cult.
6.1.12. Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea

Bisericilor Creștine după Evanghelie din România
Comunitatea creștinilor după Evanghelie s-a organizat instituțional

în București începând cu anul 1899. După ce în anul 1933 au fost
recunoscuți de către stat ca asociație religioasă, în anul 1939
creștinii după Evanghelie au fost constrânși de regimul carlist să
fuzioneze cu Creștinii după Scriptură, formând Cultul Creștin după
153
Evanghelie, cu două ramuri: ramura I (Creștinii după Evanghelie
propriu-ziși) și ramura a II-a (actuala Biserică Evanghelică Română).
Ulterior, în anul 1946, Cultului Creștin după Evanghelie i s-a recu-
noscut calitatea de cult, prin Decretul-lege nr. 883/1946, iar după
1989 cele două ramuri s-au despărțit din nou.
Ca urmare a separării celor două ramuri și a scăderii

populației, la recensământul din anul 1992 au fost înregistrați
49.393 de membri, iar la recensământul din 2011, 42.495 de per-
soane, dintre care 86,6% etnici români, 7% etnici romi și 4,6% et-
nici maghiari.
Sub aspect organizatoric, Cultul Creștin după Evanghelie

este structurat la nivel local în comunități cu un număr de cel puțin
15 membri. În întreaga țară funcționează 671 astfel de comunități
conduse de 176 de prezbiteri (frați bătrâni). Organul suprem al Bi-
sericii Creştine după Evanghelie este Conferința națională, care se
întrunește o dată la 4 ani și care alege, dintre membrii Consiliu-
lui național, membrii Comitetului executiv. Conferința națională
și Consiliul național sunt formate din delegați ai comunităților
zonale, nivelul de reprezentativitate fiind mai mare în cadrul
Conferinței naționale. Consiliul național se întrunește de două ori
pe an și reprezintă structura de conducere a cultului, între sesiunile
Conferinței naționale. Comitetul executiv reprezintă structura de
conducere executivă și este format din președinte, vicepreședinte
și secretar general. Sub autoritatea Cultului Creștin după Evan-
ghelie funcționează Institutul Teologic de grad universitar „Ti-
motheus” din București, neintegrat în învățământul de stat, o
școală gimnazială și un liceu integrate în învățământul de stat și
cinci școli biblice.

personalului clerical un număr de 62 de contribuții, după cum
urmează: 1 post de președinte, 1 post de vicepreședinte uniune,
1 post de secretar general, 1 post de inspector general biseri-
cesc, 1 post de vicar administrativ eparhial, 1 post de secretar
eparhial, 1 post de consilier eparhial, 38 de posturi clericale cu
o contribuție de 65% din salariul de bază și 17 posturi clericale
cu o contribuție de 80% din salariul de bază.
154
6.1.13. Biserica Evanghelică Română
Biserica Evanghelică Română s-a născut în jurul teologilor

ortodocși Dumitru Cornilescu și Teodor Popescu, în anii 1920. În
anul 1926, sub îndrumarea acestora, câteva sute de credincioși au
construit prima biserică în București. La solicitarea autorităților,
pentru a fi deosebiți de alte organizații religioase, au adoptat
începând cu anul 1927 numele de Creştini după Scriptură, fiind
organizați oficial sub formă de asociație.
În foarte scurt timp, au fost organizate biserici în Ploiești,

Câmpulung, Târgoviște, Rucăr, Buzău, Pitești, Bârlad și Brașov. Ca
urmare a ingerințelor autorităților politice, creștinii după Scriptu-
ră s-au unit temporar, în anul 1939, cu creștinii după Evanghelie.
După anul 1990, credincioșii cultului evanghelic român s-au se-
parat de creștinii după Evanghelie, formând Biserica Evanghelică
Română.
Conducerea cultului este asigurată de Sfatul de frați pe țară

(maximum 21 de membri), Biroul executiv (3 membri) și Aduna-
rea generală a reprezentanților. Sfatul de frați pe țară are atribuții
misionare, de coordonare a activităților cultului, de gestiune și
financiare.
Biroul executiv al cultului, subordonat direct Sfatului de

frați pe țară, gestionează problemele curente ale Bisericii și o re-
prezintă în raport cu autoritățile publice și cu alte instituții din
țară și de peste hotare. Biroul executiv este format din prim-de-
legat (funcție echivalentă celei de președinte al cultului) și din
alți doi membri aleși de către Sfatul de frați pe țară. Adunarea
generală a reprezentanților este forumul suprem de îndrumare
și control al activității Bisericii Evanghelice Române, fiind princi-
palul organism deliberativ al acesteia și forumul ei de reprezen-
tare (un reprezentant la 50 de credincioși).
Potrivit rezultatelor recensământului din anul 2011, nu-

mărul persoanelor care și-au declarat apartenența la Biserica
Evanghelică Română a fost de 15.514 (0,08% din populația care
și-a declarat apartenența religioasă), în principal etnici români
(67,65%), etnici germani (15%), etnici maghiari (9,62%) și etnici
romi (5,61%). Biserica Evanghelică Română are în componență
140 de unități de cult.
155
Biserica Evanghelică Română nu are instituții de educație
proprii, iar principala activitate socială este reprezentată de An-
samblul Social Creștin Măgurele, din orașul Măgurele, județul
Ilfov, unde se află un așezământ social pentru persoanele de vâr-
sta a treia și un așezământ social pentru copiii care provin din
familii destrămate sau cu probleme sociale și materiale.
Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salariza-

rea personalului clerical un număr de 12 contribuții, după
cum urmează: 1 post de președinte, 1 post de vicepreședinte
uniune, 1 post de consilier eparhial, 7 posturi clericale cu o
contribuție de 65% din salariul de bază și 2 posturi clericale
cu o contribuție de 80% din salariul de bază.
6.1.14 Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică

din România
Creștinii penticostali își revendică numele de la una dintre cele mai

importante credințe asumate de aceștia, potrivit căreia credincioșii
primesc botezul cu Duhul Sfânt, asemenea apostolilor în ziua Cinci-
zecimii. Penticostalii au apărut în Statele Unite ale Americii la înce-
putul secolului XX, iar în România prima comunitate este semnalată
în anul 1922 în localitatea Păuliș, județul Arad.
Potrivit recensământului din anul 2011, numărul credincioșilor

care și-au declarat apartenența la Cultul Creştin Penticostal – Biseri-
ca lui Dumnezeu Apostolică din România a fost de 362.314, repre-
zentând 1,92% din totalul populației care și-a declarat apartenența
religioasă, credincioșii penticostali fiind în principal etnici români
(76,36%), etnici romi (19,66%), etnici maghiari (1,77%) și etnici ucrai-
neni (1,76%). Cultul Creştin Penticostal are în componență un număr
de 3.078 de unități de cult (biserici şi filiale) şi 756 de pastori, dintre
care, la nivelul României, un număr de 2.895 de unități de cult și 686
de pastori, iar în Europa şi în Israel 183 de biserici şi 70 de pastori.
Organizarea cultului are la bază un sistem descentralizat, res-

pectându-se autonomia bisericească locală. Cultul are o conducere
colectivă centrală, reprezentată de Consiliul Bisericesc, format din
33 de membri, și de Comitetul Executiv, format din 9 membri, în
frunte cu un președinte.
156
Aceste organe sunt alese în cadrul Adunării Generale Elective,
forul cel mai înalt de conducere a cultului, care se întrunește o dată
la patru ani. Bisericile locale au ca intermediar între ele și condu-
cerea centrală mai multe comunități regionale și teritoriale: Arad,
Brașov, București, Cluj, Constanța, Maramureș-Sătmar, Oltenia-
Argeș, Oradea, Suceava, Comunitatea Penticostală Etnică Maghiară,
Comunitatea Teritorială Italia, Comunitatea Teritorială Spania. Cultul
Creştin Penticostal are biserici penticostale autorizate şi în alte state
din Uniunea Europeană, precum şi în Israel. În fruntea unei biserici
locale se află un pastor sau mai mulți, în funcție de numărul mem-
brilor, și un comitet ales de fiecare Biserică. Între slujitorii acestora se
numără și prezbiterii și diaconii, subordonați pastorului.
Pregătirea pastorilor se face la nivel universitar în cadrul Insti-

tutului Teologic Penticostal din București, instituție de învățământ
neintegrată în învățământul de stat, precum și în cadrul secției de
teologie didactică în cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din munici-
piul Arad, județul Arad. De asemenea, Cultul Creștin Penticostal are
9 licee (6 integrate în învățământul public, 3 licee private), 6 școli
post-liceale (2 integrate în învățământul public, 4 private) și semina-
rii biblice pe lângă comunitățile regionale și teritoriale.
Cultul Creştin Penticostal are ca principal organ de presă re-

vista Cuvântul Adevărului şi are, de asemenea, calitatea de asociat
la Radio Vocea Evangheliei. Activităţile de asistenţă socială sunt or-
ganizate de Cultul Creştin Penticostal în spitale, cămine de bătrâni,
centre de plasament, penitenciare prin intermediul bisericilor loca-
le, precum și prin instituţiile specializate: Casa Elim şi Centrul Social
Samariteanul, care aparțin Bisericii Penticostale „Elim” din Piatra-
Neamț; Centrul Social al Bisericii Penticostale „Filadelfia” din muni-
cipiul Suceava. Totodată, există zeci de asociaţii şi fundaţii caritabile
înfiinţate de membri ai bisericilor penticostale, dar care nu aparţin
acestor biserici.

personalului clerical un număr de 204 contribuții, după cum ur-
mează: 1 post de președinte, 1 post de vicepreşedinte de uniune,
1 post de secretar general, 9 posturi de consilier eparhial, 138 de
posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 54
de posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază.
157
6.1.15. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România
Numele „adventist” vine din limba engleză şi se referă la

așteptarea celui de-al Doilea Advent („venirea lui Hristos” [engl.],
Parusía [gr.]), iar menţiunea „de Ziua a Şaptea” exprimă specificul
confesiunii adventiste: ţinerea ca zi a Domnului şi ca zi de odihnă
a zilei a şaptea a săptămânii (sâmbăta). În sens istoric, denumirea
„adventişti” se referă la toate confesiunile provenite, direct sau
indirect, din mişcarea interconfesională înfiinţată de William Mil-
ler (1833-1844), care a reunit confesiuni sabatiste şi nonsabatiste;
în prezent, ea se foloseşte adesea ca prescurtare pentru „adven-
tişti de ziua a şaptea”.
Organizaţi pentru prima dată în Ţările Române în perioada

1870-1919, adventiştii au apărut ca rezultat al misiunii internaţi-
onale a Bisericii Adventiste. Adventismul de Ziua a Șaptea a fost
adus pe pământ românesc de misionarul polonez Michał Belina
Czechowski (1818-1876), fost călugăr franciscan, convertit apoi la
credinţa baptistă la Londra. După ce a activat ca predicator bap-
tist, acesta s-a convertit la adventism (1856) şi a venit ca misionar
în Europa (1864), întemeind o comunitate adventistă în Elveţia. În
1869 a predicat în Transilvania, iar în 1870 a ajuns la Piteşti, unde i-a
convertit pe fiii lui Garabet Hagi Aslan.
În anul 1920, cei aproximativ 2.000 de adventişti se orga-

nizează în Uniunea Română a Comunităților Evanghelice ale
Adventiştilor de Ziua a Şaptea şi înfiinţează editura şi tipografia
„Cuvântul Evangheliei” (1920), precum şi Institutul Biblic (1923).
Oficial, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a fost recunoscută
în 1925 ca asociaţie religioasă – uneori tolerată, alteori persecu-
tată, ca şi alte comunităţi religioase similare. În timpul dictaturii
lui Ion Antonescu, asociaţia adventistă a fost scoasă în afara legii,
iar începând cu anul 1946 a fost recunoscută drept cult religios
prin Decretul-lege nr. 407/1946.
În România funcţionează şase Conferinţe (federaţii) adven-

tiste: Muntenia (cu sediul la Bucureşti), Moldova (Bacău), Transil-
vania de Nord (Cluj-Napoca), Transilvania de Sud (Târgu-Mureş),
Banat (Arad) şi Oltenia (Craiova). Acestea formează, la rândul lor,
Uniunea de Conferințe cu sediul la Voluntari (Ilfov), care suprave-
ghează şi promovează misiunea Bisericii Adventiste de pe întreg
teritoriul României.
158
În cadrul Bisericii Adventiste funcţionează o universitate
acreditată cu mai multe specializări (Cernica, Ilfov); patru licee (în
Bucureşti – „Ştefan Demetrescu” şi „Mihai Ionescu”; în Cluj-Napo-
ca şi Craiova); o şcoală sanitară postliceală (în Brăila), mai multe
şcoli elementare şi gimnaziale, grădiniţe.
De asemenea, funcționează Asociaţia Conştiinţă şi Libertate,

Asociaţia studenţească AMiCUS, Editura Viaţă şi Sănătate (Panteli-
mon, Ilfov) şi alte edituri, Institutul de Studii Biblice prin Corespon-
denţă (Sola Scriptura, Şcoala de Sabat pe grupe de vârstă - Primii
paşi, Grădiniţă, Primară, Juniori, Companioni, Majori) şi şcoala bi-
blică de vacanţă, 3 centre speciale de sănătate, un spital de carita-
te (Viziru, Brăila), o clinică (Bucureşti), cămine de bătrâni şi de copii;
o asociaţie pentru persoane cu dizabilităţi, o agenţie umanitară
(ADRA România), un serviciu umanitar pentru penitenciare; un
centru media care administrează postul de televiziune Speranţa
TV şi zeci de staţii ale postului Radio Vocea Speranţei, amplasate în
întreaga ţară, o asociaţie pentru suport şi iniţiativă (ASI), centre de
tineret („Respiro”, Moieciu, Brașov; Sătic, Argeș), Asociaţia Sănătate
şi Temperanţă, cu diverse acţiuni, cum ar fi: Expo-sănătate, „Adio,
ţigări!”; Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF).
În prezent, Biserica Adventistă deţine 1.095 de lăcașuri de

cult; corpul pastoral al Bisericii este format dintr-un număr de circa
400 de pastori. Potrivit rezultatelor recensământului din anul 2011,
numărul credincioșilor care și-au declarat apartenența la comuni-
tatea adventistă se ridica la 80.944 de persoane, în principal etnici
români (79,6%), etnici maghiari (9,86%), etnici romi (8,39%) și etnici
ucraineni (1,6%).
Biserica Adventistă nu solicită sprijin financiar din partea statu-

lui pentru salarizarea personalului clerical, ci doar pentru pentru
construirea și repararea lăcașurilor de cult.
6.1.16. Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul

Mozaic
Deşi prezenţa evreilor este înregistrată mult mai devreme în

documente, primele comunități de evrei sunt atestate docu-
mentar în spațiul românesc în secolele al XVI-lea și al XVII-lea,
sub protecția domnitorilor români, care le-au asigurat libertatea
159
credinței, recunoașterea tribunalelor rabinice și a instituțiilor
specifice de învățământ. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a
tratat comunitatea evreiască din Țara Românească ca pe o breas-
lă. În Moldova a fost instituită în anul 1719 funcția de rabin-șef,
Hahambasia.
Emanciparea politică a evreilor a devenit realitate prin

Constituția din 1923, iar în 1928 comunitățile de evrei s-au unificat
sub denumirea de Federația Uniunilor de Comunități Evreiești.
Cu toate acestea, sfârșitul perioadei interbelice și anii celui de-al
Doilea Război Mondial au fost marcați de restricționarea dreptu-
rilor și libertăților cetățenești și religioase ale evreilor, culminând
cu Holocaustul.
Potrivit Statutului de organizare și funcționare a Cultului

Mozaic, activitatea confesională a minorității evreiești din Ro-
mânia este condusă de către Federația Comunităților Evreiești
din România, cuprinzând toate comunitățile și obștile din țară și
având sediul la București. Dintre cele 39 de comunități și 21 de
obști, cele mai importante comunități se află în București, Ora-
dea, Timișoara, Cluj, Arad, Iaşi, Târgu Mureș, Bacău, Brăila, Satu
Mare, Piatra Neamţ, Focşani, Sighetu Marmaţiei, Galaţi, Botoșani,
Brașov, Deva.
Organele locale de conducere ale unei comunități locale

sunt: adunarea generală, comitetul de conducere și comisia de
cenzori.Funcțiile clericale în cadrul Cultului Mozaic sunt: șef-
rabinul (conducătorul religios al cultului), prim-rabinul; rabinul,
hahamul șohet (asigură carnea rituală conform prescripțiilor
iudaice), hazanul (cantorul) – participă la oficierea slujbelor reli-
gioase, melamedul (conduce cursurile de Talmud Tora), șoiferul
(transcrie textele sfinte pe pergamente speciale), daianul (jude-
cător religios), masghiah (supraveghetor alimentaţie kasher) şi
baal kore (cititor din Tora).
Pe teritoriul României există 87 de temple şi sinagogi. Multe

dintre acestea sunt declarate monumente istorice și arhitectonice,
fiind protejate prin lege (de exemplu: Templul Coral și Sinagoga
Mare din București, Sinagoga Mare din Iași, Sinagoga Ortodoxă
și Sinagoga Sion din Oradea, Sinagoga din Cetate din Timișoara,
Templul Deportaţilor din Cluj, Sinagoga Baal Shem Tov din Piatra
Neamţ, Templul din Târgu Mureş, Sinagoga Mare din Botoşani).
160
Cultul Mozaic deține 832 de cimitire dispuse în 738 de
localități, administrate de comunitățile religioase evreiești pe raza
cărora sunt amplasate.
Potrivit rezultatelor recensământului din anul 2011, numărul

etnicilor evrei din România se ridica la 3.271, iar numărul persoa-
nelor care și-au declarat apartenența la Cultul Mozaic era de 3.519.

sonalului clerical un număr de 7 posturi clericale pentru: 1 post de
preşedinte, 1 post de vicepreşedinte, 1 post de secretar general, 1
post de director, 1 post de director adjunct, 1 post de consilier de
cult, 1 post clerical cu o contribuţie de 65% din salariul de bază.
6.1.17. Cultul Musulman
Începuturile islamului pe teritoriul țării noastre sunt legate de

venirea pecenegilor și a cumanilor în secolele XI-XII și în special
de perioada cuceririlor turco-tătare ale hanatului Hoardei de Aur
în secolul al XIII-lea. Cu toate acestea, abia în secolele XIV-XV au
apărut primele comunități musulmane stabile, ca urmare a in-
staurării suzeranității otomane asupra Țărilor Române. Odată cu
luarea în posesie a Dobrogei de către statul român în anii 1877-
1878, credincioșii musulmani s-au organizat în patru muftiate.
Din anul 1943 funcționează un singur muftiat, cu sediul la

Constanța. Credincioșii musulmani sunt de etnie turcă, tătară și
română, iar statutul de cult religios le-a fost recunoscut încă din
anul 1928, prin Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor.
Activitatea religioasă a cultului musulman este condusă

de muftiu, care este ales prin vot secret din rândul imamilor. Pe
lângă muftiu, funcționează un colegiu sinodal, numit Șura-i Is-
lam, care se întrunește periodic pentru rezolvarea unor proble-
me administrative și organizatorice ale cultului. Unitatea de bază
a Cultului Musulman este comunitatea, care îi cuprinde pe toți
credincioșii musulmani dintr-o localitate și este condusă de un
comitet compus din 5, 7 sau 9 membri aleși pe o perioadă de
161
patru ani. În România funcționează în prezent 50 de comunități
musulmane și 20 de filii, cu 55 de imami, răspândite în județele
Constanța (63 de unități), Tulcea (4) și câte o unitate în județele
Brăila, Galați și București. Lăcașurile de rugăciune musulma-
ne din România sunt de două categorii: geamia (moscheea) și
mesgidul. În total, există 81 de lăcașuri de cult. De asemenea,
Cultul Musulman are în concesiune 124 de cimitire.
Potrivit recensământului din anul 2011, musulmanii sunt în

număr de 64.337 de persoane, reprezentând 0,34% din populația
care și-a declarat afilierea religioasă; majoritatea acestora sunt
etnici turci (41,81%), tătari (31,18%) și români (9,76%) și un număr
semnificativ de persoane aparținând unor etnii neînregistrate
separat la recensământ (6.906 persoane, respectiv 10,76% din
populația musulmană). 67,27% dintre aceștia locuiesc în județul
Constanța, 14,04% în municipiul București, 5,11% în județul Tul-
cea, iar restul în diferite centre urbane ca Brăila, Cluj-Napoca,
Călărași, Galați, Giurgiu și Drobeta-Turnu Severin, precum și în
județul Ilfov.
Singura instituţie de învăţământ pentru pregătirea ima-

milor este Colegiul Naţional Kemal Ataturk din Medgidia, unde
funcţionează o clasă cu profil teologic.

sonalului clerical un număr de 61 de contribuții pentru: 1 post de
muftiu, 5 posturi de conducere în administrația cultului, 39 de
posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și
16 posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază.
6.1.18. Organizația Religioasă Martorii lui Iehova
Primii creștini aparținând Organizației Religioase „Martorii lui Ie-

hova” sunt atestaţi în România din anul 1911. În anul 1920 a fost
înfiinţat primul sediu central, la Cluj‑Napoca. La 21 aprilie 1937,
Ministerul Cultelor a emis un ordin, publicat în Monitorul Oficial
şi în ziare, prin care activitatea Martorilor lui Iehova era interzisă
în România. Deși acest ordin a fost contestat în instanță, în iunie
162
1938 a fost emis alt ordin împotriva Martorilor lui Iehova. La 2 au-
gust 1938, sediul central al Martorilor lui Iehova, aflat în București,
a fost închis. După cel de-al Doilea Război Mondial, la 11 iulie 1945,
Cultul Religios Martorii lui Iehova din România şi-a redobândit ca-
litatea de persoană juridică. După instaurarea regimului comunist,
prin Decizia Ministerului Justiției nr. 86.310 din 8 august 1949, Cul-
tul Martorii lui Iehova a fost scos în afara legii.
Între 1949 și 1989, Martorii lui Iehova au fost persecutați de

regimul totalitar. Persecuțiile au îmbrăcat forma urmăririlor, ares-
tărilor, condamnărilor la închisoare pe diferite perioade, inclusiv
pe viață, trimiterii la muncă silnică la canal sau în lagăre de muncă
din Delta Dunării. După căderea comunismului în anul 1989, re-
cunoaşterea legală a Martorilor lui Iehova s-a statuat la data de 9
aprilie 1990, prin Sentinţa civilă nr. 1.148/1990, pronunţată de Ju-
decătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 1.174/1990, prin care
s-a acordat personalitate juridică.
La data de 22 mai 2003, Ministerul Culturii și Cultelor din Ro-

mânia a recunoscut statutul de cult religios al Organizației Religi-
oase „Martorii lui Iehova”, iar ulterior Guvernul României a emis
H.G. nr. 658/2008 privind recunoașterea Statutului pentru organi-
zarea și funcționarea Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”.
La recensământul din 2011 a fost pentru prima dată înregistrat ofi-
cial numărul membrilor Organizaţiei Religioase „Martorii lui Ieho-
va”. Conform rezultatelor recensământului, numărul acestora se
ridică la 49.280 de persoane, reprezentând 0,26% din populația re-
zidentă care și-a declarat afilierea religioasă. Dintre aceștia, 71,21%
sunt etnici români, 22,72% etnici maghiari, 3,65% etnici romi, 1,7%
etnici ucraineni etc.
Credinţa Martorilor lui Iehova se bazează pe normele şi

principiile din Sfintele Scripturi. Martorii lui Iehova sunt organizați
în congregații și țin cu regularitate întruniri dedicate studierii Bi-
bliei. În general, congregațiile sunt alcătuite din Martorii dintr-o
anumită zonă sau localitate. Mai multe congregații constituie o
circumscripție.
Activitatea congregațiilor este supravegheată de un grup

de bătrâni de congregație. Congregațiile sunt vizitate periodic
de slujitori itineranți, adică de bătrâni de congregație care slu-
jesc ca supraveghetori de circumscripție. Bătrânii sunt ajutați de
163
slujitorii auxiliari. Toţi aceştia sunt slujitori de cult şi slujesc fără
remuneraţie. Un număr de aproximativ 20 de congregaţii con-
stituie o circumscripţie, iar mai multe circumscripţii alcătuiesc un
district. Structura administrativă cuprinde 541 de congregaţii,
29 de circumscripţii şi 2 districte. În România, activitatea tutu-
ror congregaţiilor este supravegheată de un grup de „bătrâni”
numiţi de Corpul de Guvernare, care slujesc la sediul central si-
tuat în strada Teleajen, nr. 84, sector 2, Bucureşti. Organizaţia îşi
desfăşoară activitatea în circa 350 de lăcaşuri de cult numite săli
ale Regatului, precum şi în spaţii închiriate. Site-ul oficial al Mar-
torilor lui Iehova este www.jw.org și este tradus în aproximativ
750 de limbi. Pe site apar publicații în aproximativ 930 de limbi,
fiind cel mai tradus site din lume. Revistele publicate de Martorii
lui Iehova sunt revistele Turnul de veghe și Treziți-vă! Martorii lui
Iehova desfășoară și activități de ajutorare în folosul comunității.
6.2. Asociațiile religioase
Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova” nu solicită Secreta-

riatului de Stat pentru Culte sprijin financiar pentru personalul
clerical.
Ce este o asociație religioasă?
Asociația religioasă este o persoană juridică alcătuită din cel

puțin 300 de membri, cetățeni români sau rezidenți în România,
care se asociază în vederea manifestării unei credințe religioase.
Cum se obține statutul de asociație religioasă?
Procedura de dobândire a statutului juridic constă în înscrierea

asociației religioase în Registrul asociațiilor religioase instituit la
grefa judecătoriei din circumscripția teritorială unde își are se-
diul. Pentru înființarea unei asociații religioase este necesar avi-
zul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte.
În vederea obținerii acestui aviz, asociația în cauză depune la Se-

cretariatul de Stat pentru Culte o cerere, însoțită de documentația
prevăzută la art. 41 alin (2), lit. a-c din Legea 489/2006 și Ordinul nr.
15/12.03.2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 222 din 03.04.2012.
164
Pot depune cereri pentru obținerea avizului consultativ atât
asociațiile înființate pe baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și
fundații, cât și asociații nou constituite.
Ce documente sunt necesare pentru dobândirea statutului de

asociație religioasă?
actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta

obligatoriu denumirea asociației religioase, care nu poate fi iden-
tică sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociații religi-
oase recunoscute, datele de identificare și semnăturile asociaților,
sediul, patrimoniul inițial, de cel puțin două salarii brute pe econo-
mie, alcătuit din aportul în natură sau în bani al asociaților, precum
și primele organe de conducere;
mărturisirea de credință proprie și statutul asociației reli-
gioase, care trebuie să cuprindă: structura sa de organizare centra-
lă și locală, modul de conducere, administrare și control, modul de
înființare şi desființare a unităților locale, drepturile și obligațiile
membrilor, principalele activități pe care asociația religioasă
înțelege să le desfășoare în vederea atingerii scopurilor sale spiri-
tuale, alte prevederi specifice asociației religioase respective;
actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial;
avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte;
dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de
Ministerul Justiției.
În termen de trei zile de la depunerea cererii de înscriere și

a documentelor prevăzute la art. 41 alin. (2), judecătorul desem-
nat de președintele instanței verifică legalitatea acestora și dis-
pune, prin încheiere, înscrierea asociației în Registrul asociațiilor
religioase. Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a
dispus înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local
în a cărui rază teritorială se află sediul asociației religioase pentru
evidența fiscală, cu menționarea numărului de înscriere în Regis-
trul asociațiilor religioase.
Potrivit legii, asociațiile religioase beneficiază de facilități fis-

cale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioa-
re. Asociațiile religioase pot înființa filiale cu personalitate juridică, în
conformitate cu statutul lor.
165
Beneficiază asociațiile religioase de facilități fiscale?
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr.

489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor
și ale art. 456 litera d) și 464 alin. (1) litera d) din Legea nr. 227/2015
privind Codul Fiscal, asociațiile religioase beneficiază de scutire de
impozit pentru lăcașul de cult și pentru terenurile aferente.
Ce organizații religioase au primit avizul consultativ din partea

Secretariatului de Stat pentru Culte?
Până la data de 1 iunie 2018, au primit avizul consultativ al Se-

cretariatului de Stat pentru Culte pentru înființarea/transformarea în
asociație religioasă următoarele asociații:
Nr.
Asociația religioasă Sediul Avizul
crt
Societatea Creștinilor
str. Romulus nr. 67, sector 3, nr. 1/30.03.2007;
1 Nouapostolici — România
București Ministerul Culturii și Cultelor
(S.C.N.A.R.)
Asociația Religioasă Arad, str. Andrei Șaguna, nr. 2/23.04.2007;

2
„Nazarineană” nr. 71, jud. Arad Ministerul Culturii și Cultelor
Asociația „Adunările lui str. Răsăritului nr. 59, sector 6, nr. 3/17.09.2007;
3
Dumnezeu din România” București Ministerul Culturii și Cultelor
Asociația „Biserica Ortodoxă de Mănăstirea Slătioara, com. nr. 4/19.11.2007;

4
Stil Vechi din România” Râșca, jud. Suceava Ministerul Culturii și Cultelor
Asociația Adventiștilor de Ziua a str. Negoiu nr. 24, Făgăraș, nr. 5/19.11.2007;
5
Șaptea— Mișcarea de Reformă jud. Brașov Ministerul Culturii și Cultelor
Asociația „Centrul Creștin Timișoara, b-dul Liviu nr. 6/04.12.2007;

6
Aletheia” Rebreanu, nr. 121, jud. Timiș Ministerul Culturii și Cultelor
Asociația „Centrul Creștin str. Munteniei nr. 30, nr. 7/04.12.2007;

7
Metanoia” Timișoara, județul Timiș Ministerul Culturii și Cultelor
166
Nr.
crt
Asociația Religioasă Biserica str. Azurului, nr. 4, Târgu nr. 8/19.12.2007;

8
Credinței din România Mureș, județul Mureș Ministerul Culturii și Cultelor
Asociația Creștină a Romilor str. Oltului nr. 2, Târgu Mureș, nr. 9/21.05.2008;
9
Betesda jud. Mureș Ministerul Culturii și Cultelor
Asociația Religioasă Apostolică str. Soarelui, nr. 47, Pâncota, nr. 10/16.06.2008;
10
Filadelfia jud. Arad Ministerul Culturii și Cultelor
Asociația Religioasă „Centrul str. Poet Grigore Alexandrescu nr. 11/30.10.2009;

11 Creștin Speranța Vieții nr.23, Târgoviște, jud. Ministerul Culturii, Cultelor și
România" Dâmbovița Patrimoniului Național
Asociația Religioasa Apostolică str. Victoriei, nr.51, Târnăveni, nr. 12/29.01.2010;

12
„Templul Lui Dumnezeu” jud. Mureș Secretariatul de Stat pentru Culte
Asociația Religioasă Creștină nr. 13/06.04.2010;

13 com. Deda, nr. 352, jud. Mureș
„Emanuel” Secretariatul de Stat pentru Culte
Asociația Comunităților Baha'i bd. Magheru nr. 27, ap. 24, et. nr.1 3b/20.05.2010;
14
din România 3, sector 1, București Secretariatul de Stat pentru Culte
Fără aviz consultativ; prin

Asociația Religioasă „Centrul str. Calea Aradului, nr. 15A, hotărârea judecătorească nr.
15
Creștin Timișoara” Timișoara, jud. Timiș 174/20.04.2007, pronunțată de
Judecătoria Timișoara
Asociația Religioasă Biserica

str. Comșești, nr. 5, sector 5, nr. 15/16.09.2010;
16 Creștină Penticostală
București Secretariatul de Stat pentru Culte
„Evanghelia”
bd.Muncii, nr. 1, Scornicești, nr. 16/10.12.2010;

17 Asociația Creștin Ecumenică
jud. Olt Secretariatul de Stat pentru Culte
Asociația Religioasă Apostolică str. Piața Gării, nr. 1, ap. 3, nr. 17/10.05.2011;
18
„Cetatea Sionului” Târgu Mureș, jud. Mureș Secretariatul de Stat pentru Culte
167
Nr.
crt
Asociația Biserica Apostolică a str. Marcus Aurelius nr. 70, nr. 18/05.03.2013;
19
Credinței în Isus Hristos IAFCJ etaj 1, Alba Iulia, jud. Alba Secretariatul de Stat pentru Culte
Asociația Religioasă Uniunea

str. Victoriei nr. 75, Negrești nr. 19/05.06.2013;
20 Creștină Penticostală a Biserici-
Oaș, jud. Satu Mare Secretariatul de Stat pentru Culte
lor Botezate cu Duhul Sfânt

str. Ioan Flueraș, nr. 54, Arad, nr. 20/10.01.2014;
21 Internațională a Bisericilor
jud. Arad Secretariatul de Stat pentru Culte
Penticostale a Romilor
Asociația Religioasă „Locașul șos. Fundeni, biroul nr. 2, nr. 21/21.10.2014;

22
Duhului Sfânt” sector 2, București Secretariatul de Stat pentru Culte
Asociația Religioasă Apostolică str. Liviu Rebreanu nr. 1, nr. 22/03.12.2014;

23
Miracolul Creștin Alba Iulia, jud. Alba Secretariatul de Stat pentru Culte
str. Sinaia, nr. 17, nr.23/01.09.2016;

24 Asociația Religioasă Harvest
Arad, jud. Arad Secretariatul de Stat pentru Culte
Asociația Religioasă „Centrul str. Bucovinei, nr. 65, nr. 24/11.10.2016;

25
Creștin Exodus” Timișoara, jud. Timiș Secretariatul de Stat pentru Culte
str. Laguna Albastră, nr. 56

nr. 25/24.11.2016;
26 Asociația Umanitară Religioasă A, satul Corbeanca, com.
Corbeanca, jud. Ilfov
„Asociația Religioasă Râul aleea Gura Câlnăului, nr. 12- nr. 26/27.12.2016;
27
Vieții” 22, sector 3, București Secretariatul de Stat pentru Culte
„Asociația Religioasă a Bisericii str. Tudor Arghezi, nr. 8, nr. 27/02.05.2017;

28
Lumina” Timișoara, jud. Timiș Secretariatul de Stat pentru Culte
str. Alexandru cel Bun,

Asociația Religioasă nr. 28/09.06.2017;
29 bl. nr. 6, ap. 44, etaj. 3, sc .D,
„Credința Străbună” Secretariatul de Stat pentru Culte
Roman, jud. Neamț
168
Nr.
crt
Uniunea Bisericilor Penticostale str. Doina nr.19, nr. 29/25.07.2017

30
Holiness- Filiala din România Oradea, jud. Bihor Secretariatul de Stat pentru Culte
str. Izbiceni, nr. 5, sectorul 1, nr. 30/23.11.2017

31 Asociația Creștină Renovatio
București Secretariatul de Stat pentru Culte
Asociaţia „Comunitatea jud. Sălaj, Str. Sărmaş, nr.1 nr. 31/ 12.12.2017
32
Creştină Evanghelică Harul” mun. Zalău Secretariatul de Stat pentru Culte
nr.32/14.12.2017
Secretariatul de Stat pentru
Asociaţia Biserica Creştină com. Fundata, str. Principală Culte, conf. disp. Înaltei Curți de
33
Ortodoxă Valahă nr. 119, jud. Braşov Casație și Justiție pronunțate în
dosarul nr. 2150/62/2015 prin
Decizia nr. 3965/11.12.2017
Asociația Uniunea Adunărilor

str. Bolnog, nr. 48,
34 Penticostale a Romilor nr. 33/12.03.2018
Săcele, jud. Brașov
‚Philadelphia” Secretariatul de Stat pentru Culte

str. Laminoriștilor, nr. 31, ap.3, nr. 34 /02.05.2018
35 Bisericilor Penticostale a lui
Câmpia Turzii, jud. Cluj Secretariatul de Stat pentru Culte
Dumnezeu
6.3. Asociaţii şi fundaţii cu activităţi religioase
Asociaţiile şi fundaţiile care desfăşoară şi activităţi religioase, în-

fiinţate în baza O.G. nr. 26/2000 nu sunt obligate, dar pot solicita
Secretariatului de Stat pentru Culte luarea în evidenţă.
La 1 iunie 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte avea în

evidenţă 829 de asociaţii şi fundaţii. Dintre acestea, aproxima-
tiv o treime desfăşoară activităţi în cadrul cultelor religioase, iar
restul sunt formate din membri care împărtăşesc credinţe reli-
gioase diferite.
169
CAPITOLUL
7
Legislaţie cu incidenţă în zona vieţii religioase
Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi

regimul general al cultelor, republicată
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 1 (1) Statul român respectă şi garantează dreptul

fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al
oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei
şi tratatelor internaţionale la care România este parte.
(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adop-

te o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrară convin-
gerilor sale şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit
sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, aparte-
nenţa ori neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau
un cult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a
libertăţii religioase.
ART. 2 (1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei

persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta
în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin
practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie re-
ligioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa
religioasă.
(2) Libertatea de a-şi manifesta credinţa religioasă nu poa-

te face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute
171
de lege şi constituie măsuri necesare într-o societate democratică
pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a mo-
ralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor funda-
mentale ale omului.
ART. 3 (1) Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta

pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor con-
vingeri.
(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate

fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit
vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia.
ART. 4 Orice persoană, cult, asociaţie religioasă sau grupa-

re religioasă din România este liberă de a stabili şi menţine relaţii
ecumenice şi frăţeşti cu alte persoane, culte sau grupări religioase
şi cu organizaţiile intercreştine şi interreligioase, la nivel naţional şi
internaţional.
ART. 5 (1) Orice persoană are dreptul să îşi manifeste credin-

ţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri şi pre-
vederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate
juridică, cât şi în structuri fără personalitate juridică.
(2) Structurile religioase cu personalitate juridică regle-

mentate de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar
structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase.
(3) Comunităţile religioase îşi aleg în mod liber structura

asociaţională în care îşi manifestă credinţa religioasă: cult, asociaţie
religioasă sau grup religios, în condiţiile prezentei legi.
(4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările

religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu
aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publi-
ce, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal

legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu ex-
cepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin
lege sau în situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres,
consimţământul pentru aceasta.
172
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze
religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele ju-
ridice de drept privat.
ART. 6 (1) Gruparea religioasă este forma de asociere fără

personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nicio proce-
dură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o
credinţă religioasă.
(2) Asociaţia religioasă este persoana juridică de drept

privat, constituită în condiţiile prezentei legi, formată din per-
soane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă
religioasă.
(3) O asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile

prezentei legi.
CAPITOLUL II
Cultele
SECŢIUNEA 1
Relaţiile dintre stat şi culte
ART. 7 (1) Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual,

educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, pre-
cum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.
(2) Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii

Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în
istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.
ART. 8 (1) Cultele recunoscute sunt persoane juridice de

utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza pre-
vederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom,
potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
(2) De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile compo-

nente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau coduri-
le canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.
173
(3) Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor le-
gale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice,
ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.
(4) Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui

cult recunoscut în România.
ART. 9 (1) În România nu există religie de stat; statul este

neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publi-

ce. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza
acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun
cult.
(3) Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeni-

ile de interes comun şi sprijină activitatea acestora.
(4) Statul român, prin autorităţile publice abilitate, spriji-

nă activitatea spiritual-culturală şi socială în străinătate a cultelor
recunoscute în România.
(5) Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele re-

cunoscute atât parteneriate în domeniile de interes comun, cât
şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei
cultelor, care se supun aprobării prin lege.
ART. 10 (1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi des-

făşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veni-
turile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate
cu statutele lor.
(2) Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor

lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară.
(3) Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni culte-

lor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsori-
zările către culte, în condiţiile legii.
(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport

cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale
de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical
174
şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu
contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al
unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
(5) Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau

prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.
(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin

material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea
unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu nu-
mărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile
reale.
(7) Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calita-

te de furnizori de servicii sociale.
(8) Autorităţile publice asigură oricărei persoane, la cerere,

dreptul de a fi consiliată potrivit propriilor convingeri religioase prin
înlesnirea asistenţei religioase.
ART. 11 Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi

fiscale, în condiţiile legii.
ART. 12 Utilizarea fondurilor băneşti primite de la bugetul

de stat sau bugetele locale, precum şi respectarea destinaţiei bunu-
rilor primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice lo-
cale ori centrale se supun controlului statului.
ART. 13 (1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre

asociaţii şi grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a
respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau

acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică
adusă simbolurilor religioase.
ART. 14 (1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional

de conducere sau de reprezentare.
(2) Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate

juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit
propriilor statute, regulamente şi coduri canonice.
175
(3) Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată,
spre evidenţă, Secretariatului de Stat pentru Culte.
(4) Unităţile de cult nou-înfiinţate ca persoane juridice

pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile legii.
ART. 15 Sigiliile şi ştampilele folosite de către un cult sau

de către o unitate locală de cult trebuie să conţină şi denumirea
oficială sub care cultul a fost recunoscut ori iniţialele acestuia.
ART. 16 (1) Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea

activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă. Evidenţa
financiar-contabilă se va ţine şi în limba română.
(2) În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele

recunoscute folosesc limba română.
SECŢIUNEA a 2-a
Recunoaşterea calităţii de cult
ART. 17 (1) Calitatea de cult recunoscut de stat se

dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Secretariatului de Stat pentru Culte, de către asociaţiile religioase
care, prin activitatea şi numărul lor de membri, oferă garanţii de
durabilitate, stabilitate şi interes public.
(2) Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice

se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin
conţinutul lor, securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei
publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
ART. 18 Asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea

calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Secretariatul
de Stat pentru Culte, însoţită de următoarea documentaţie:
a) dovada că este constituită legal şi funcţionează

neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel
puţin 12 ani;
b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de

membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal
176
cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;
c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de

organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului,
structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere,
administrare şi control, organele de reprezentare, modul de
înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului
propriu, precum şi prevederile specifice cultului respectiv.
ART. 19 (1) În termen de 60 de zile de la data depunerii

cererii, Secretariatul de Stat pentru Culte înaintează Guvernului
documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său
consultativ, întocmit pe baza documentaţiei depuse.
(2) Dacă documentaţia este incompletă sau statutele

conţin prevederi contrare legii, acestea se restituie motivat spre
completare sau modificare, iar termenul de soluţionare se pre-
lungeşte corespunzător.
ART. 20 (1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului,

Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de recunoaş-
tere sau de respingere motivată.
(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial

al României, Partea I, şi poate fi atacată în justiţie, conform legii.
(3) În caz de respingere a cererii, asociaţia religioasă poa-

te solicita reluarea procedurii de recunoaştere a calităţii de cult,
numai dacă prezintă dovezi din care să rezulte că au încetat te-
meiurile care au dus la soluţia de respingere.
(4) Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recu-

noscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii
Guvernului de recunoaştere a acestuia.
ART. 21 Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Secreta-

riatului de Stat pentru Culte, poate retrage calitatea de cult re-
cunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri
grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
ART. 22 (1) Modificarea şi completarea statutelor de

177
organizare şi funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor
se comunică, spre recunoaştere, Secretariatului de Stat pentru
Culte.
(2) Actele administrative emise în temeiul prevederilor pre-

zentei secţiuni, precum şi neemiterea acestora în termenele prevă-
zute pot fi atacate în justiţie, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 3-a
Personalul cultelor
ART. 23 (1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă per-
sonalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru

încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit pro-
priilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(3) Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu

poate fi obligat să dezvăluie faptele încredinţate sau de care a luat
cunoştinţă în considerarea statutului lor.
(4) Exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie in-

fracţiune şi se pedepseşte potrivit Codului penal.
ART. 24 (1) Salariaţii şi asiguraţii cultelor ale căror case de pen-

sii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuşi
prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.
(2) Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii

sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de
către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele
acestora şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigu-
rările sociale de stat.
ART. 25 Personalul clerical şi cel asimilat, precum şi persona-

lul monahal aparţinând cultelor recunoscute este scutit de îndeplini-
rea serviciului militar.
ART. 26 (1) Cultele pot avea organe proprii de judecată

religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform
178
statutelor şi reglementărilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în

mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.
(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură

aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în siste-
mul jurisdicţional.
SECŢIUNEA a 4-a
Patrimoniul cultelor
ART. 27 (1) Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot

avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile
şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele
proprii.
(2) Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv

cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradi-
ţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi im-
prescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice
fiecărui cult.
(3) Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor

sacre confiscate în mod abuziv de stat în perioada 1940—1989, pre-
cum şi a celor preluate fără titlu.
ART. 28 (1) Unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine,

singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru cre-
dincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regu-
lamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor
istorice este protejată de lege.
(2) În localităţile în care nu există cimitire comunale şi une-

le culte nu au cimitire proprii, persoanele decedate care aparţineau
cultelor respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu, în cimitire-
le existente în funcţiune.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparţinând cul-

telor mozaic şi musulman.
179
(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de
a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în fiecare localitate.
(5) Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel

încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunos-
cut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă.
ART. 29 (1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi va-

lorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile
legii.
(2) Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recu-

noscute se face fără plata taxelor către organele de gestiune colec-
tivă a drepturilor de autor.
ART. 30 Bunurile bisericeşti sau similare din străinătate, pro-

prietate a statului român ori a cultelor din România, pot constitui
obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solici-
tarea celor interesaţi.
ART. 31 (1) Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel

- contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum şi orice alte bunuri intrate
în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendi-
cării lor ulterioare.
(2) Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emi-

te pretenţii asupra patrimoniului cultului respectiv.
(3) Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se

soluţionează pe cale amiabilă, iar, în caz contrar, potrivit dreptului
comun.
(4) În cazul retragerii calităţii de cult recunoscut potrivit

prevederilor prezentei legi sau al dizolvării, destinaţia patrimoniului
este cea stabilită prin statutul acestuia.
SECŢIUNEA a 5-a
Învăţământul organizat de culte
ART. 32 (1) În învăţământul de stat şi particular, predarea re-

ligiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.
180
(2) Personalul didactic care predă religia în şcolile de stat se nu-
meşte cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condiţiile legii.
(3) În cazul în care un cadru didactic săvârşeşte abateri

grave de la doctrina sau morala cultului, cultul îi poate retrage
acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului
individual de muncă.
(4) La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asi-

gura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii,
aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea
cultului căruia îi aparţin.
ART. 33 (1) Cultele au dreptul să înfiinţeze şi să administreze

unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, a profeso-
rilor de religie, precum şi a altor specialişti necesari activităţii religioase a
fiecărui cult, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Fiecare cult este liber să îşi stabilească forma, nivelul, numă-
rul şi planul de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ proprii, în
condiţiile prevăzute de lege.
ART. 34 (1) Cultele îşi elaborează planurile şi programele de

învăţământ pentru învăţământul teologic preuniversitar şi programele
pentru predarea religiei. Acestea se avizează de către Secretariatul de
Stat pentru Culte şi se aprobă de către Ministerul Educaţiei Naţionale.
(2) Pentru învăţământul superior, planurile şi programele de

învăţământ se elaborează de instituţiile de învăţământ, cu acordul cul-
tului respectiv, şi se aprobă de senatele universitare.
ART. 35 (1) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teo-

logic integrate în învăţământul de stat se recunoaşte de către Ministerul
Educaţiei Naţionale, în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul prealabil
al organelor statutare ale cultelor religioase în cauză.
(2) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teo-

logic neintegrate în învăţământul de stat se numeşte de către
organele statutare ale cultelor, în conformitate cu statutele
acestora. Personalul didactic care predă religia în şcoli trebuie
să îndeplinească prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul
personalului didactic*), cu modificările şi completările ulterioare.
181
------------
*) Legea nr. 128/1997 a fost abrogată prin art. 361 alin. (2) din
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi
completările ulterioare.
ART. 36 (1) În centrele de plasament organizate de institu-

ţiile publice, particulare sau aparţinând cultelor, educaţia religioa-
să a copiilor se face conform apartenenţei lor religioase.
(2) În centrele de plasament, indiferent de finanţator, edu-

caţia religioasă a copiilor cărora nu li se cunoaşte religia se face
doar cu acordul persoanelor stabilite prin actele normative inci-
dente în acest domeniu.
ART. 37 Salarizarea personalului didactic şi administrativ

din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul
de stat se asigură de către culte. La cererea cultelor, statul, prin
Secretariatul de Stat pentru Culte, poate asigura o contribuţie la
salariu, proporţional, în raport cu numărul membrilor acestora.
ART. 38 Echivalarea şi recunoaşterea diplomelor şi a certi-

ficatelor de studii teologice obţinute în străinătate se fac în condi-
ţiile prevăzute de lege.
ART. 39 (1) Cultele recunoscute au dreptul de a înfiinţa şi

administra forme de învăţământ confesional de toate nivelurile,
profilurile şi specializările, în condiţiile legii.
(2) Diplomele pentru absolvenţii unităţilor şi instituţiilor de

învăţământ particular, confesional, organizate de cultele religioase
se eliberează potrivit legislaţiei în vigoare.
(3) Statul va susţine financiar învăţământul confesional,

în condiţiile legii.
(4) Unităţile de învăţământ confesional dispun de

autonomie organizatorică şi funcţională, potrivit statutelor şi
canoanelor lor, în concordanţă cu prevederile legale ale sistemului
naţional de învăţământ.
(5) În învăţământul confesional se pot înscrie elevi sau

182
studenţi, indiferent de religie sau confesiune, garantându-se li-
bertatea educaţiei religioase a acestora, corespunzătoare pro-
priei religii sau confesiuni.
CAPITOLUL III
Asociaţiile religioase
ART. 40 (1) Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul

asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel
puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România,
care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.
(2) Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică

prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la
grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.
ART. 41 (1) Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date

de ceilalţi, poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul
asociaţiilor religioase.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele do-

cumente:
a) actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta

obligatoriu denumirea asociaţiei religioase, care nu poate fi identică
sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociaţii religioase
recunoscute, datele de identificare şi semnăturile asociaţilor, sediul,
patrimoniul iniţial, de cel puţin două salarii brute pe economie, alcă-
tuit din aportul în natură sau în bani al asociaţilor, precum şi primele
organe de conducere;
b) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul asociaţiei reli-

gioase, care trebuie să cuprindă: structura sa de organizare centrală
şi locală, modul de conducere, administrare şi control, modul de în-
fiinţare şi desfiinţare a unităţilor locale, drepturile şi obligaţiile mem-
brilor, principalele activităţi pe care asociaţia religioasă înţelege să le
desfăşoare în vederea atingerii scopurilor sale spirituale, alte preve-
deri specifice asociaţiei religioase respective;
c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;
183
d) avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte;
e) dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de

Ministerul Justiţiei.
ART. 42 (1) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de

înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 41 alin. (2), judecătorul
desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi
dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor
religioase.
(2) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a

dispus înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local
în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei religioase, pentru
evidenţa fiscală, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul
ART. 43 Asociaţiile religioase pot înfiinţa filiale cu personali-

tate juridică, în conformitate cu statutele lor, potrivit procedurii pre-
văzute la art. 41 şi 42.
ART. 44 (1) Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi

fiscale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Le-
gea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completă-
rile ulterioare.
(2) Asociaţiilor religioase li se aplică în mod corespunzător şi

prevederile art. 10 alin. (2) şi ale art. 15, 16 şi 28.
ART. 45 Dizolvarea asociaţiei religioase se pronunţă de in-

stanţa competentă atunci când, prin activitatea sa, asociaţia religi-
oasă aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau
moralei publice, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului
ori când asociaţia religioasă urmăreşte alt scop decât cel pentru care
s-a constituit.
ART. 46 Prevederile prezentului capitol se completează cu

dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asoci-
aţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
246/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 47 (1) Asociaţiile existente, constituite în conformitate

184
cu reglementările legale privind asociaţiile şi fundaţiile, care au ca
obiect de activitate principal exercitarea unei credinţe religioase şi
care doresc să dobândească statutul de asociaţie religioasă vor de-
pune la judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de transformare
a asociaţiei şi de radiere a ei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi
de înregistrare în Registrul asociaţiilor religioase ţinut de grefa acele-
iaşi judecătorii, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 41.
(2) Cererea va fi semnată de organele statutare de conduce-

re ale asociaţiei, arătându-se expres dorinţa transformării asociaţiei
iniţiale în asociaţie religioasă.
(3) Judecătorul-delegat se va pronunţa atât asupra trans-

formării asociaţiei, cât şi asupra înregistrării asociaţiei religioase,
stabilind şi perioada în care asociaţia a avut ca obiect de activitate
exercitarea unei credinţe religioase.
(4) Perioada stabilită de instanţă va fi luată în considerare şi

se va adăuga perioadei de funcţionare a asociaţiei religioase, în ve-
derea dobândirii calităţii de cult recunoscut.
ART. 48 (1) În toate cererile şi acţiunile în justiţie privitoare la

dobândirea sau pierderea calităţii de asociaţie religioasă, judecata se
face cu prezenţa procurorului şi cu citarea reprezentantului Secreta-
riatului de Stat pentru Culte.
(2) Încheierile sau hotărârile pronunţate de către instanţă

în cauzele privitoare la asociaţiile religioase pot fi atacate numai cu
apel, în termen de 15 zile de la pronunţare, la tribunal.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 49 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi*), în Ro-

mânia funcţionează 18 culte recunoscute, conform anexei care face
parte integrantă din prezenta lege.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezen-

tei legi*), cultele din România prevăzute în anexă vor prezenta statu-
tele şi codurile canonice Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru
recunoaşterea lor.
185
(3) Recunoaşterea se realizează prin hotărâre a Guvernu-
lui, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, şi se pu-
blică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art. 17
alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
------------
*) Legea nr. 489/2006 a intrat în vigoare la 3 zile de la data
de 8 ianuarie 2007, data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
ART. 50 (1) Orice modificare sau completare a prezentei legi

se realizează cu consultarea prealabilă a cultelor recunoscute şi cu
respectarea normelor legale privind transparenţa decizională.
(2) Reprezentanţii cultelor religioase au dreptul de a parti-

cipa ca invitaţi la dezbaterea în Parlament şi în comisiile acestuia a
proiectelor de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la activi-
tatea cultelor, de educaţie şi de învăţământ confesional, de asistenţă
socială şi de patrimoniu naţional privind cultele.
ART. 51 La data intrării în vigoare a prezentei legi*), Decretul

nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în
Buletinul Oficial, Partea I, nr. 178 din 4 august 1948, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se
abrogă.
------------
*) A se vedea nota de subsol de la art. 49 alin. (1).
186
Lege-cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice (extrase)
CAPITOLUL III
Culte
A. Salarii de bază pentru personalul clerical încadrat în unită-

ţile bugetare
Funcţii de execuţie
Nr.crt. Funcția Nivelul studiilor Salarii de bază

Coeficient de
ierarhizare
1 Preot Anul 2022
gradul I s 4.000 1,60
gradul II s 3.900 1,56
definitiv s 3.850 1,54
debutant s 3.700 1,48
2
Preot
gradul I m 3.700 1,48
definitiv m 3.650 1,46
debutant m 3.550 1,42
187
NOTĂ:
1. Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc

prin hotărâre a Guvernului. Secretariatul de Stat pentru Culte este au-
torizat să certifice asimilarea funcţiilor de la alte culte cu cea de preot.
2. Salariile de bază sunt prevăzute pentru gradaţia 0. Salariile

de bază pentru gradaţiile 1 - 5 se determină prin majorarea salariilor
de bază pentru gradaţia 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta
lege.
B. Indemnizaţiile personalului din conducerea cultelor recu-

noscute şi a unităţilor centrale de cult, asimilat celui încadrat pe funcţii
de demnitate publică
Numărul
Funcția cu care se
Nr.crt. Funcția maxim de
asimilează
posturi
1 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 1 Preşedintele
Senatului şi
Preşedintele
Camerei
Deputaţilor
2 Arhiepiscop major, mitropolit Biserica Ortodoxă 11 Secretarii și Chestorii
Română și Biserica Romano-Catolică Senatului și ai
Camerei Deputaților
3 Arhiepiscop, șef de cult (mitropolit, episcop, 22 ministru

muftiu, șef rabin, președinte uniune, președinte)
4 Episcop, episcop vicar-patriarhal 34 Vicepreședinții

comisiilor
patriarhale
permanente ale
Senatului și Camerei
Deputaților
5 Episcop-vicar, episcop coajutător, episcop auxiliar, 26 Senatori, deputați
arhiereu-vicar
188
C. Personalul din conducerea cultelor şi a unităţilor de cult,
altul decât cel asimilat funcţiilor de demnitate publică
Numărul de posturi pentru

Nr. Funcția didactică cu
Funcție care se asigură sprijin lunar
crt. care se asimilează
la salarizare
1 Vicepreședinte uniune, vicar 52 Profesor cu studii
administrativ patriarhal, vicar superioare, cu grad
general, secretar general, didactic I și vechime
consilier patriarhal, prim-rabin în învățământ peste
40 ani
2 Secretar patriarhal, inspector 41 Profesor cu studii
general bisericesc, vicar superioare, cu grad
administrativ eparhial, vicar didactic I și vechime
episcopal în învățământ între 22
și 25 ani
3 Secretar Cancelaria patriarhală, 732 Profesor cu studii
consilier eparhial, secretar superioare, cu grad
eparhial, inspector eparhial, didactic II și vechime
exarh, protopop în învățământ între 10
și 14 ani
4 Stareț, superioară, egumen 466 Profesor cu studii
superioare, cu grad
didactic II și vechime
în învățământ între 2
și 6 ani
**) Conform art. 61 alin. (2) din Legea nr. 2/2018 - Legea bugetului de stat pe anul
2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, numărul
de posturi pentru personalul clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute din Româ-
nia, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la capitolul III, lit. C din ane-
xa I, se majorează cu două posturi, respectiv de la 52 de posturi la 53 de posturi, respectiv
la nr. crt. 1— poziţia „Vicepreşedinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general,
secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin”.
**) Conform art. 61 alin. (1) din Legea nr. 2/2018 - Legea bugetului de stat pe anul
2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018 ,, numărul
de posturi pentru personalul clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute din România,
pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la capitolul III, lit. C din anexa I,
se majorează cu două posturi, respectiv de la 732 de posturi la 734 de posturi, respectiv la
nr. crt. 3— poziţia „Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial,
inspector eparhial, exarh, protopop”, aferent funcţiei de consilier eparhial.
189
D. Personal clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din
România
Numărul
de posturi
Nr. pentru care Funcția didactică cu care se
Funcția
crt. se asigură asimilează
sprijin lunar
la salarizare
1 Preot, diacon, pastor, vestitor, imam, 15.272

rabin, cantor*, oficiant de cult
2 Cu studii superioare: 10.991 Profesor cu studii superioare
3 Gradul I 3.040 Gradul didactic I
4 Gradul II 3.250 Gradul didactic II
5 Definitiv 2.440 Definitiv
6 Debutant 2.261 Debutant
7 Cu studii medii: 4.281 Învățător, educator, maistru-
instructor cu studii medii
8 Gradul I 664 Gradul didactic I
9 Gradul II 783 Gradul didactic II
10 Definitv 1.690 Definitv
11 Debutant 1.144 Debutant
*) Se utilizează la cultul mozaic.
E. Reglementări specifice personalului clerical care îşi

desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cultelor religioase din România,
recunoscute potrivit legii.
ART. 1 (1) Statul român sprijină cultele, recunoscute potrivit

Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general
al cultelor, republicată, la cererea acestora, pentru salarizarea
personalului clerical.
(2) Personalul clerical care beneficiază de prevederile

prezentei legi îşi păstrează statutul de angajat al cultului religios
recunoscut.
190
SECŢIUNEA 1
Sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical
ART. 2 (1) Sprijinul statului pentru salarizarea personalului cleri-

cal care îşi desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cultelor din România,
recunoscute potrivit legii, se stabileşte după cum urmează:
a) personalul din conducerea cultelor asimilat celui încadrat pe

funcţii de demnitate publică beneficiază de o indemnizaţie lunară, con-
form asimilărilor. Indemnizaţia lunară este unica formă de remunerare
pentru personalul respectiv şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea
drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial;
b) personalul din conducerea cultelor, altul decât cel prevă-

zut la lit. a), beneficiază de sprijin lunar la salarizare, potrivit funcţii-
lor pe care le ocupă, la nivelul salariilor de bază stabilite potrivit legii
pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat,
conform asimilărilor;
c) personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile

de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din
salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din în-
văţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului
profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul
cultelor din România, conform asimilărilor.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c), personalul cle-
rical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult cu venituri reduse
poate beneficia de un sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% din
salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din în-
văţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului
profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul
cultelor din România, conform asimilărilor.
(3) Criteriile în baza cărora unităţile de cult sunt considerate ca

fiind cu venituri reduse, potrivit alin. (2), se stabilesc prin ordin al secre-
tarului de stat pentru culte.
(4) Personalul clerical poate beneficia de prevederile alin. (2) în

procent de 30% din totalul posturilor clericale pentru care se alocă spri-
jin la salarizare de la bugetul de stat.
191
(5) Numărul de posturi stabilite potrivit alin. (4) va fi repartizat pe
culte, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ,
şi cu nevoile reale.
(6) Unităţile centrale de cult, în baza numărului de posturi comu-

nicat anual, transmit Secretariatului de Stat pentru Culte propuneri moti-
vate cuprinzând nominalizarea unităţilor de cult pentru al căror personal
clerical se doreşte acordarea sprijinului lunar prevăzut la alin. (2) şi care în-
trunesc condiţiile şi criteriile prevăzute la alin. (2) şi (3).
(7) Listele unităţilor de cult al căror personal clerical beneficiază

de sprijin lunar în condiţiile alin. (2), precum şi modificarea acestora se sta-
bilesc la propunerea unităţilor centrale de cult şi se aprobă anual prin ordin
al secretarului de stat pentru culte.
(8) Nu beneficiază de prevederile alin. (2) personalul clerical de la

unităţile de cult care obţin venituri din închirierea, arendarea şi concesiona-
rea proprietăţilor.
SECŢIUNEA a 2-a
Alte drepturi ale personalului clerical
ART. 3 Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale ale persona-

lului clerical prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c) se aprobă de Secretariatul de Stat
pentru Culte, la propunerea cultelor recunoscute.
ART. 4 De la bugetul de stat se asigură, prin bugetul Secretaria-

tului General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, numai
drepturile stabilite în condiţiile prevăzute la art. 2, inclusiv toate contribuţi-
ile stabilite prin lege.
ART. 5 (1) Pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din

afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii
identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor,
se alocă de la bugetul de stat, prin unitatea centrală de cult din România,
o sumă stabilită prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a
bugetului de stat, care nu poate fi mai mică decât suma stabilită, potrivit
legii, pentru anul 2017. *)
*)În conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr.

2/2018 - Legea bugetului de stat pe anul 2018 publicată în Monitorul
192
Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, pentru sprijinirea
aşezămintelor religioase din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi
deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religi-
oase a românilor din afara graniţelor, conform prevederilor din anexa nr.
I, capitolul III - Culte, lit. E, art. 5 a Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificări-
le şi completările ulterioare, se alocă suma de 249.000 euro/lună.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) se alocă unităţilor centrale ale cul-
telor recunoscute de către Secretariatul de Stat pentru Culte, prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului.
(3) Destinaţiile sumei prevăzute la alin. (1) se stabilesc de unită-

ţile centrale ale cultelor recunoscute, împreună cu conducerile unităţilor
de cult din afara graniţelor, suma urmând a fi utilizată pentru completa-
rea salariilor personalului clerical al respectivelor unităţi, inclusiv pentru
plata tuturor contribuţiilor prevăzute de lege. Obligaţia de a justifica
modul de utilizare a acestei sume revine unităţii centrale de cult din
România, prin prezentarea la Secretariatul de Stat pentru Culte a docu-
mentelor prevăzute de normele legale în vigoare.
(4) Suma prevăzută la alin. (1) poate fi modificată anual, prin

legea bugetului de stat sau prin legile de rectificare a bugetului de stat.
ART. 6 Drepturile stabilite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare

se acordă în continuare personalului angajat în cadrul cultelor religioase
din România, potrivit legii, pentru care nu sunt aplicabile prevederile
prezentei legi.
ART. 7 (1) Modul de utilizare a fondurilor alocate de la buge-

tul de stat, potrivit prezentei legi, este supus controlului Secretariatului
General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, şi altor
organe abilitate de lege.
(2) Numărul de posturi pentru personalul clerical se poate ma-

jora anual prin legea bugetului de stat.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), Secretariatul de

Stat pentru Culte poate modifica numărul de posturi prevăzut la lit. D,
prin transformarea unor posturi cu studii medii în studii superioare, în
funcţie de necesităţi, respectiv diminuarea posturilor de la nr. crt. 2 şi
majorarea cu acelaşi număr la nr. crt. 1, cu încadrarea în numărul total
de posturi aprobate.
193
SECŢIUNEA a 3-a
Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cul-

telor recunoscute
ART. 8 (1) Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din

România, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autoriza-
te şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în
învăţământul de stat, respectiv unităţile de formare a personalului clerical
primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub formă
de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperi-
te din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi locale respective.
(2) Unităţile şi contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate

de conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea.
ART. 9 (1) Sprijinul financiar pentru personalul neclerical angajat

în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România se asigură, la cerere,
în limita prevederilor bugetare anuale, după cum urmează:
a) de la bugetele locale:
(i) 19.899 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în

unităţile de cult din ţară prevăzute la art. 8 din prezenta anexă. Cuantumul
contribuţiei lunare se stabileşte prin legile bugetare anuale sau prin legile
de rectificare a bugetului de stat şi nu poate fi mai mic decât cuantumul
stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017;
(ii) sumele aferente, necesare pentru plata tuturor contribuţiilor

prevăzute de lege;
b) de la bugetul de stat:
(i) 300 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în uni-

tăţile şi instituţiile de învăţământ teologic, respectiv în unităţile de formare
a personalului clerical, prevăzute la art. 8 din prezenta anexă. Cuantumul
contribuţiei lunare se stabileşte prin legile bugetare anuale sau prin legile
de rectificare a bugetului de stat şi nu poate fi mai mic decât cuantumul
stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017;
(ii) 42 de contribuţii pentru personalul neclerical trimis

să deservească aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe
194
Române. Contribuţia lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din
drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcţiile
pe care este încadrat personalul român trimis să îşi desfăşoare
activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi al
altor forme de reprezentare a României în străinătate; *)
*)În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 2/2018
— Legea bugetului de stat pe anul 2018 publicată în Monitorul Ofici-
al al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, numărul de contribuţii
pentru personalul neclerical trimis să deservească aşezămintele din stră-
inătate ale Bisericii Ortodoxe Române, prevăzut în anexa nr. I, capitolul
III - Culte, lit. E, art. 9 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu
modificările şi completările ulterioare, se majorează la 57 de contribuţii.
(iii) sumele aferente, necesare pentru plata tuturor contribuţiilor

stabilite de lege.
(2) Numărul contribuţiilor prevăzute la alin. (1) poate fi modifi-

cat prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului
de stat.
(3) La stabilirea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetu-

lui de stat în vederea echilibrării bugetelor locale se va avea în vedere şi
alocarea fondurilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a).
(4) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru perso-

nalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase recunos-
cute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor
alin. (1) lit. a), se face de către autorităţile administraţiei publice locale,
ţinându-se seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult religios, şi se co-
munică Secretariatului de Stat pentru Culte.

alin. (1) lit. b), se face de către Secretariatul de Stat pentru Culte.
(6) Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba supli-

mentarea numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în
unităţile ce aparţin cultelor religioase recunoscute din România, ţinând
seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult religios, sprijinul financiar
urmând a se asigura din veniturile proprii ale bugetelor locale.
195
LEGE Nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
Text în vigoare începând cu data de 20 mai 2018
Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza

actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea I, până la 17 mai 2018.
ART. 15
Reguli speciale de impozitare
(1) În cazul următoarelor persoane juridice române, la calculul rezul-

tatului fiscal sunt considerate venituri neimpozabile următoarele tipuri de
venituri:
a) pentru cultele religioase, veniturile obţinute din producerea şi

valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit
legii, veniturile obţinute din chirii, veniturile obţinute din cedarea/înstră-
inarea activelor corporale, alte venituri obţinute din activităţi economice
sau de natura celor prevăzute la alin. (2), veniturile din despăgubiri, în
formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de
legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sume-
le respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru
întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie,
de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice,
pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneri-
at, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice
şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006
privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;
ART. 154
Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuţiei de asi-

gurări sociale de sănătate
(1) Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la

plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate:
o) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Se-

cretariatului de Stat pentru Culte;
196
ART. 456
Scutiri
(1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru:
d) clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, apar-

ţinând cultelor religioase recunoscute oficial, asociaţiilor religioase şi
componentelor locale ale acestora, precum şi casele parohiale, cu ex-
cepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;
e) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
f) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de

stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu
ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activi-
tăţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de
şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi ca-
zarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum
sunt definite şi funcţionează potrivit Legii nr. 263/2007 privind înfiin-
ţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu modificările şi comple-
tările ulterioare;
2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea

impozitului/taxei pe clădiri datorate pentru următoarele clădiri:
d) clădirile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv

pentru activităţile fără scop lucrativ;
f) clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri
imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada pentru care
proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;
ART. 464
Scutiri
(1) Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru:
d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial

197
şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora,
cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice;
e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;
f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de

stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori
acreditate, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi eco-
nomice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare,
servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora,
precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţi-
onează potrivit Legii nr. 263/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea im-
pozitului/taxei pe teren datorate pentru:
b) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modifică-
rile şi completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menţine
afectaţiunea de interes public;
f) terenurile aparţinând asociaţiilor şi fundaţiilor folosite exclusiv

pentru activităţile fără scop lucrativ;
ART. 476
Scutiri
(1) Sunt scutite de taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi

autorizaţiilor următoarele:
c) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru lăca-

şuri de cult sau construcţii-anexă;
198
Ordonanța Guvernului nr. 82 din 30 august 2001 privind stabilirea unor
forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor reli-
gioase recunoscute din România, republicată
ART. 1 (1) Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din

România, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autoriza-
te şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în
învăţământul de stat, primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale
un sprijin sub formă de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor
salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi
locale respective.
(2) Unităţile şi contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate

de conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea.
ART. 2 (1) Sprijinul financiar pentru personalul neclerical angajat

în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România se asigură, la cerere,
în limita prevederilor bugetare anuale, după cum urmează:
a) de la bugetele locale:
- 17.500 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în uni-

tăţile de cult din ţară prevăzute la art. 1. Contribuţia lunară este la nivelul
salariului minim brut pe economie şi poate fi indexată prin hotărâre a Gu-
vernului, în raport cu creşterea preţurilor de consum;*)
- sumele aferente, necesare pentru plata contribuţiilor la bugetul

asigurărilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi la
Fondul de asigurări sociale de sănătate.
b) de la bugetul de stat:
- 300 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în uni-

tăţile şi instituţiile de învăţământ teologic prevăzute la art. 1. Contribuţia
lunară este la nivelul salariului minim brut pe economie şi poate fi indexată
prin hotărâre a Guvernului, în raport cu creşterea preţurilor de consum;
- 30 de contribuţii pentru personalul neclerical trimis să deser-

vească aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Con-
tribuţia lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută
stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcţiile pe care este încadrat
199
personalul român trimis să îşi desfăşoare activitatea în cadrul misiunilor
diplomatice, al oficiilor consulare şi al altor forme de reprezentare a Ro-
mâniei în străinătate**);
- sumele aferente, necesare pentru plata contribuţiilor la bu-

getul asigurărilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de
şomaj şi la Fondul de asigurări sociale de sănătate.
(2) Numărul contribuţiilor prevăzute la alin. (1) poate fi modifi-

cat prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului
de stat.
(3) La stabilirea sumelor defalcate din unele venituri ale buge-

tului de stat în vederea echilibrării bugetelor locale se va avea în vedere
şi alocarea fondurilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a).
(4) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru

personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase
recunoscute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit
prevederilor alin. (1) lit. a), se face de către autorităţile administraţiei
publice locale, ţinându-se seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult
religios, şi se comunică Secretariatului de Stat pentru Culte.

alin. (1) lit. b), se face de către Secretariatul de Stat pentru Culte.
(6) Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba supli-

mentarea numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în
unităţile ce aparţin cultelor religioase recunoscute din România, ţinând
seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult religios, sprijinul financiar
urmând a se asigura din veniturile proprii ale bugetelor locale.
(7) Prin personal neclerical care beneficiază de sprijin sub for-

mă de contribuţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale se în-
ţelege personalul auxiliar al cultului religios care desfăşoară activităţi
conexe actului cultic în vederea îndeplinirii acestuia.
(8) În categoria personalului neclerical prevăzut la alin. (7) este

inclusă funcţia de cantor sau cântăreţ bisericesc, cu excepţia cultului
mozaic, unde funcţia de cantor este clericală.
200
*) În conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 pri-
vind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publi-
cată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017,
cu modificările ulterioare, Anexa I. Familia ocupațională de funcții bu-
getare „Învățământ” Capitolul III. Culte, art. 9 alin. (1) lit. a) pct. i), de la
bugetele locale se plătesc 19.899 de contribuţii reprezentând sprijin
financiar pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult care
aparţin cultelor religioase recunoscute din România. Cuantumul con-
tribuţiei lunare se stabileşte prin legile bugetare anuale sau prin legile
de rectificare a bugetului de stat şi nu poate fi mai mic decât cuantu-
mul stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017.
**) În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr.

2/2018- Legea bugetului de stat pe anul 2018 publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, numărul de contribuţii pen-
tru personalul neclerical trimis să deservească aşezămintele din străinătate
ale Bisericii Ortodoxe Române, prevăzut în anexa nr. I, capitolul III - Culte, lit.
E, art. 9 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi
completările ulterioare, se majorează la 57 de contribuţii.
ART. 3 (1) Se alocă de la bugetul de stat, în limita prevederilor bu-

getare, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, fonduri pentru
restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult, care sunt monumente isto-
rice, şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil aparţinând cul-
telor religioase recunoscute din România, pentru completarea fondurilor
proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici
sau fără venituri, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor deţinute ori
pe care le administrează, pentru construirea şi repararea sediilor adminis-
trative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învă-
ţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea şi
repararea lăcaşurilor de cult, pentru achiziţionarea de imobile necesare
desfăşurării activităţii unităţilor de cult şi de asistenţă socială şi medicală
susţinute de acestea, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădi-
rilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale
unităţilor de cult, pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală sus-
ţinute de acestea, precum şi pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter
intern şi internaţional realizate de cultele religioase din România.
(2) Lucrările de conservare şi restaurare a lăcaşurilor de cult, care

sunt monumente istorice, se realizează cu respectarea prevederilor Legii
nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu
modificările ulterioare.
201
(3) De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru comple-
tarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea
unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construi-
rea ori repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea
bunurilor aparţinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul cultural
naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-
religioase, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale
eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ
teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, ame-
najarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asis-
tenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, precum şi pentru activi-
tăţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea.
ART. 4 Respectarea destinaţiei fondurilor alocate este supusă con-

trolului organelor abilitate prin lege.
ART. 5 Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a

prevederilor prezentei ordonanţe, la propunerea Ministerului Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice şi Secretariatului de Stat pentru Culte.
ART. 6 Prezenta ordonanţă intră în vigoare pe data de 1 ianuarie

2002.
ART. 7 Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se ab-

rogă Ordonanţa Guvernului nr. 72/2000 privind stabilirea unor forme de
sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri
aparţinând cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, cu modificările ulterioa-
re, aprobată şi modificată prin Legea nr. 244/2001, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 1 iunie 2001, precum şi orice alte
dispoziţii contrare, cu excepţia prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 38/1994 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar
pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri şi acordarea de in-
demnizaţii unor ierarhi şi cadre din conducerea cultelor, publicată în Moni-
torul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 august 1994, aprobată prin
Legea nr. 130/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
354 din 21 decembrie 1994, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
203/1999 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile
de cult cu venituri mici sau fără venituri, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a
Covasnei şi Harghitei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 649 din 30 decembrie 1999, aprobată prin Legea nr. 25/2001, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 7 martie 2001.
202
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19 din 17 martie 2005 pri-
vind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului,
cu modificările și completările ulterioare
În vederea realizării Catedralei Mântuirii Neamului, simbol al celor

două mii de ani de credinţă creştină pe pământul românesc,
ţinând cont de necesitatea stabilirii unui amplasament corespun-

zător pentru construirea ansamblului arhitectural, care să permită realiza-
rea acestuia în cel mai scurt timp,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul pu-

blic şi constituie situaţii extraordinare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 1 (1) Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului,

simbol al celor două mii de ani de credinţă creştină pe pământul românesc,
se va construi în municipiul Bucureşti, Calea 13 Septembrie, sectorul 5, con-
form proiectului avizat cu respectarea normelor în vigoare.
(2) Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Cate-

drala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodo-
xe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu
această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de
către autorităţile administraţiei publice locale.
(3) Guvernul României şi celelalte autorităţi ale administraţiei

publice centrale şi locale implicate au obligaţia de a acorda, la solicitarea
Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, tot sprijinul necesar, în condiţiile pre-
văzute de lege.
ART. 2 (1) Terenul în suprafaţă de 110.000 mp, situat în municipiul

Bucureşti, Calea 13 Septembrie, sectorul 5, identificat şi delimitat potrivit
anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, trece
din domeniul public al statului în domeniul privat al statului.
(2) Terenul prevăzut la alin. (1) se transmite cu titlu gratuit în pro-

prietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi este destinat exclusiv con-
struirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.
203
(3) Predarea-preluarea terenului prevăzut la alin. (1) se va face
pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART. 3 Terenul proprietate publică a statului, situat în munici-

piul Bucureşti, Calea 13 Septembrie, sectorul 5, reprezentând diferenţa
dintre suprafaţa prevăzută în Legea nr. 137/2000 privind regimul juridic
al terenului aferent Palatului Parlamentului României şi suprafaţa prevă-
zută la art. 2 alin. (1), îşi păstrează regimul juridic.
ART. 4 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de

urgenţă, Legea nr. 137/2000 privind regimul juridic al terenului aferent
Palatului Parlamentului României, publicată în Monitorul Oficial al Româ-
niei, Partea I, nr. 348 din 26 iulie 2000, precum şi Hotărârea Guvernului nr.
718/1991 privind aprobarea studiului tehnico-economic pentru obiectivul
de investiţii „Casa Republicii”, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 237 din 25 noiembrie 1991, se modifică în mod corespunzător.
(2) Pe aceeaşi dată, Legea nr. 441/2004 privind realizarea Ca-

tedralei Mântuirii Neamului, publicată în Monitorul Oficial al Români-
ei, Partea I, nr. 1.004 din 1 noiembrie 2004, şi Hotărârea Guvernului nr.
468/2003 privind transmiterea unui teren proprietate publică a statului
în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Mo-
nitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 25 aprilie 2003, cu modi-
ficările ulterioare, precum şi alte dispoziţii contrare se abrogă.
Hotărârea Guvernului nr. 44 din 13 februarie 2013
privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru

Culte, cu modificările și completările ulterioare
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art.

26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind sta-
bilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centra-
le şi pentru modificarea unor acte normative,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) Secretariatul de Stat pentru Culte se organizează şi

funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centra-
le, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea
204
prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, finanţat integral de
la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte elaborează şi asigură apli-

carea strategiei şi politicilor în domeniul vieţii religioase.
(3) Secretariatul de Stat pentru Culte are sediul în municipiul

Bucureşti, str. Nicolae Filipescu nr. 40, sectorul 2.
ART. 2 În activitatea sa, Secretariatul de Stat pentru Culte asi-

gură respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamen-
tale, consacrate de Constituţia României, republicată, şi de Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
precum şi de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este
parte, în ceea ce priveşte libertatea conştiinţei şi a credinţelor religioa-
se, şi se conduce după principiul fundamental conform căruia cultele
recunoscute de lege sunt libere, autonome şi egale în faţa autorităţilor
statului.
ART. 3 Secretariatul de Stat pentru Culte are ca obiectiv gene-

ral dezvoltarea parteneriatului dintre autorităţile administraţiei publi-
ce centrale şi locale şi cultele recunoscute de lege, în domeniul social,
cultural şi educaţional, prin promovarea în beneficiul întregii societăţi a
relaţiei de respect şi cooperare între cultele recunoscute de lege.
ART. 4 (1) Secretariatul de Stat pentru Culte are următoarele

atribuţii:
1. asigură relaţiile statului cu toate cultele şi asociaţiile religioa-

se din România;
2. sprijină toate cultele şi asociaţiile religioase, potrivit statute-

lor de organizare şi funcţionare ale acestora, în vederea participării lor
la viaţa socială şi spirituală a ţării, urmăreşte ca în relaţiile dintre culte
şi asociaţii religioase să fie excluse orice forme, mijloace şi acţiuni de
învrăjbire religioasă;
3. participă la soluţionarea amiabilă a conflictelor dintre culte şi

dintre culte şi asociaţii religioase;
4. monitorizează aplicarea actelor normative interne şi interna-

ţionale referitoare la respectarea libertăţii religioase;
205
5. asigură legătura dintre cultele recunoscute de lege şi
ministere, celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi
locale, în vederea respectării libertăţii şi autonomiei cultelor, a
prevenirii şi înlăturării oricăror abuzuri, prin aplicarea legii; sprijină
autorităţile administraţiei publice locale pentru rezolvarea proble-
melor specifice care apar în raporturile lor cu cultele şi asociaţiile
religioase şi totodată acordă asistenţă cultelor şi asociaţiilor religi-
oase, la solicitarea acestora, în soluţionarea problemelor pe care
acestea le supun autorităţilor administraţiei publice locale;
6. analizează cererile de înfiinţare de noi culte, întocmeşte do-

cumentaţiile cerute de lege şi face propuneri Guvernului în vederea re-
cunoaşterii acestora;
7. acordă aviz consultativ în vederea obţinerii calităţii de asoci-

aţie religioasă;
8. propune Guvernului recunoaşterea statutului de utilitate

publică pentru organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul
vieţii religioase, cu respectarea normelor legale;
9. eliberează avizul necesar acordării vizei de lungă şedere

pentru activităţi religioase sau prelungirii dreptului de şedere tempora-
ră pentru activităţi religioase străinilor care urmează să desfăşoare sau
desfăşoară astfel de activităţi pe teritoriul României;
10. ţine evidenţa şi efectuează plata contribuţiilor la Fondul na-

ţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru personalul monahal
al cultelor recunoscute de lege, care nu realizează venituri din muncă,
pensie sau alte surse;
11. colaborează cu sistemul educaţional şi ia act de planurile de

învăţământ şi programele analitice pentru predarea religiei, elaborate
de cultele recunoscute de lege;
12. sprijină cultele recunoscute în organizarea şi desfăşurarea

activităţilor de asistenţă religioasă şi socială în armată, penitenciare, spi-
tale, în cămine de bătrâni, case de copii şi în alte instituţii, precum şi în
familii care se confruntă cu nevoi speciale;
13. sprijină cultele recunoscute în activitatea de evidenţă, păs-

trare, conservare, restaurare şi punere în valoare a bunurilor culturale
206
mobile şi imobile, aflate în proprietatea sau în folosinţa cultelor, în con-
diţiile legii;
14. ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmează să

ocupe funcţii de conducere, precum şi a personalului clerical şi laic din
cadrul cultelor recunoscute de lege, inclusiv din învăţământul teologic
neintegrat în învăţământul public, în vederea alocării sprijinului financi-
ar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului cultelor, potrivit
legii;
15. ţine evidenţa unităţilor de cult ale cultelor recunoscute care

solicită sprijin pentru salarizarea personalului clerical;
16. iniţiază acţiuni de relaţii externe cu instituţii de stat simi-

lare din alte ţări şi organizaţii internaţionale neguvernamentale care
se ocupă de garantarea şi respectarea libertăţii religioase, precum şi a
celorlalte drepturi fundamentale ale omului şi participă la manifestările
organizate de acestea;
17. elaborează studii şi sinteze documentare referitoare la viaţa

religioasă din România, precum şi despre activitatea cultelor şi orga-
nizaţiilor religioase din alte ţări; organizează dezbateri, cu participarea
specialiştilor români şi străini, privind teoria şi practica laică şi ecleziasti-
că în acest domeniu;
18. gestionează resursele financiare publice alocate pentru

completarea fondurilor necesare salarizării personalului clerical şi ne-
clerical, potrivit legii;
19. acordă sprijin financiar, în condiţiile legii, pentru:
a) construirea, în condiţiile aprobării documentaţiilor teh-

nico-economice potrivit reglementărilor în vigoare, precum şi
repararea lăcaşurilor de cult care aparţin cultelor recunoscute de
lege;
b) restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult care sunt
monumente istorice şi care aparţin cultelor recunoscute de lege;
c) restaurarea şi conservarea bunurilor din patrimoniul
cultural naţional mobil ale cultelor recunoscute de lege;
d) completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii şi
funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri;
e) amenajarea şi întreţinerea muzeelor deţinute ori pe
207
care le administrează unităţile de cult;
f) achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării
activităţilor unităţilor de cult şi de asistenţă socială şi medicală
susţinute de acestea;
g) sprijinirea activităţilor de asistenţă socială şi medicală
organizate de cultele recunoscute de lege în spitale, centre de
plasament, cămine pentru bătrâni şi alte forme de asistenţă;
h) susţinerea unor acţiuni cu caracter intern şi internaţional
realizate de cultele recunoscute de lege;
i) construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având
destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale
unităţilor de cult;
j) construirea şi repararea sediilor administrative ale
eparhiilor sau ale centrelor de cult;
k) construirea şi repararea sediilor unităţilor de învăţământ
teologic, proprietate a cultelor recunoscute de lege;
20. controlează modul de utilizare a fondurilor primite de către

culte de la bugetul de stat, potrivit destinaţiei stabilite şi cu respectarea
prevederilor legale;
21. sprijină cultele, la cerere, în organizarea evidenţei contabile,

statistice, în concordanţă cu legislaţia de specialitate, asigurând
colaborarea acestora cu instituţiile de sinteză.
(2) Secretariatul de Stat pentru Culte îndeplineşte şi alte

atribuţii prevăzute de lege, precum şi însărcinări date de prim-ministru.
ART. 5 Secretariatul de Stat pentru Culte elaborează proiecte

de acte normative din domeniul vieţii religioase şi avizează proiecte de
acte normative elaborate de ministere şi alte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi locale, cu implicaţii în viaţa cultelor şi
ART. 6 (1) Conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte

se exercită de către un secretar de stat numit prin decizie a prim-
ministrului.
(2) Secretarul de stat are calitatea de ordonator terţiar de

credite.
(3) Secretarul de stat conduce întreaga activitate a

208
Secretariatului de Stat pentru Culte şi îl reprezintă în raporturile cu
celelalte ministere, alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu
persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate.
(4) În exercitarea atribuţiilor sale secretarul de stat emite

ordine, avize şi instrucţiuni.
ART. 7 Personalul necesar desfăşurării activităţii Secretariatului

de Stat pentru Culte este alcătuit din funcţionari publici şi personal
contractual, care sunt numiţi, respectiv angajaţi, cu respectarea
dispoziţiilor legale, în limita numărului maxim de posturi prevăzut la art.
10 alin. (1).
ART. 8 Finanţarea activităţii Secretariatului de Stat pentru Culte

se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al
Guvernului.
ART. 9 Preluarea patrimoniului aferent atribuţiilor în domeniul

cultelor se face printr-un protocol de predare-preluare, încheiat între
Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii şi Secretariatul
de Stat pentru Culte, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a
prezentei hotărâri.
ART. 10 (1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu

este de 29, exclusiv demnitarul şi cabinetul acestuia.
(2) Structura organizatorică a Secretariatului de Stat pentru

Culte este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(3) Statul de funcţii, structura organizatorică detaliată şi

regulamentul de organizare şi funcţionare propriu se aprobă prin ordin
al secretarului de stat.
ART. 11 Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi

şi în noua structură organizatorică se face cu respectarea regimului
juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al secretarului
de stat, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri.
ART. 12 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri

se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 22/2010 privind organizarea şi
209
funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2010, cu modificările şi
completările ulterioare.
210
ANEXE
Anexa1. Situaţia sumelor alocate pentru salarizarea perso-
nalului pentru construcţii, reparaţii lăcaşuri de cult și alte acțiuni
Din care:
ANUL TOTAL CONSTRUCȚII,
SALARIZARE
REPARAŢII
1990 16.814 15.694 1.120
1991 32.661 29.231 3.430
1992 141.008 118.338 22.670
1993 629.370 575.350 54.020
1994 2.002.697 1.731.167 271.530
1995 2.705.743 2.290.452 415.291
1996 4.165.736 2.997.036 1.168.700
1997 8.809.587 7.369.437 1.440.150
1998 10.947.815 8.347.875 2.599.940
1999 26.256.196 17.188.236 9.067.960
2000 68.434.671 40.447.371 27.987.300
2001 84.285.808 67.693.308 16.592.500
2002 62.630.921 51.181.321 11.449.600
2003 94.994.803 69.316.363 25.678.440
2004 108.881.385 90.751.585 18.129.800
2005 141.890.789 111.122.500 30.768.289
2006 178.484.990 132.502.990 45.982.000
2007 314.729.598 151.298.543 163.431.055
2008 351.373.638 83.949.388 267.424.250
2009 367.700.856 261.451.356 106.249.500
2010 322.231.883 238.478.383 83.753.500
2011 321.819.440 236.012.375 85.807.065
2012 314.158.126 249.894.126 64.264.000
2013 344.843.488 275.640.988 69.202.500
2014 426.715.194 277.452.694 149.262.500
2015 464.167.780 286.199.396 177.968.384
2016 477.065.515 355.952.640 121.112.875
2017 564.008.599 492.614.865 71.393.734
TOTAL 5.064.125.111 3.512.623.008 1.551.502.103
211
Anexa 2. Distribuția fondurilor pentru salarii, sume totale (lei):
CULT 2010 2011 2012 2013
Ortodox 187.321.196 185.420.634 195.897.154 216.156.469
Reformat 11.574.630 11.418.549 12.025.755 13.227.527
Romano-
11.410.736 11.279.078 11.881.566 13.059.817
Catolic
Greco-
7.786.791 7.620.098 8.057.824 8.887.013
Catolic
Penticostal 5.403.246 2.371.116 2.494.813 2.745.938
Unitarian 1.685.256 1.662.612 1.751.533 1.926.132
Rit Vechi 966.276 952.992 1.003.963 1.096.731
Musulman 818.007 808.116 848.688 922.402
Creștin după
814.229 802.330 845.321 936.438
Evanghelie
Evanghelic-Lutheran 694.443 703.527 774.678 842.380
Evanghelic C.A. 644.207 661.445 689.220 746.882
Ortodox Sârb 638.177 629.628 663.273 729.421
Biserica Evanghelică 252.888 249.420 262.746 289.006
Armean 168.658 159.054 212.600 258.281
Mozaic 133.498 107.436 108.075 118.901
TOTAL 230.312.238 224.846.035 237.517.209 261.943.338
212
2014 2015 2016 2017 CULT
217.028.630 224.590.724 280.158.200 392.545.015 Ortodox
13.252.584 13.660.685 16.907.489 23.302.502 Reformat
Romano-
13.123.465 13.646.138 17.017.659 23.940.208
Catolic
Greco-
8.884.550 9.239.844 11.552.680 16.422.828
Catolic
2.806.782 2.959.364 3.824.650 5.395.977 Penticostal
1.939.893 2.104.516 2.551.419 3.475.966 Unitarian
1.096.349 1.128.104 1.379.692 1.992.207 Rit Vechi
926.656 956.239 1.182.109 1.679.638 Musulman
Creștin după
951.618 997.329 1.267.341 1.813.575
Evanghelie
821.627 828.018 988.572 1.416.517 Evanghelic-Lutheran
758.414 765.911 951.807 1.362.835 Evanghelic C.A.
1.179.439 1.239.949 1.571.732 1.249.259 Ortodox Sârb
180.727 142.895 171.077 234.926 Biserica Evanghelică
270.229 279.629 326.603 377.227 Armean
117.732 151.534 196.614 439.202 Mozaic
263.338.695 272.690.879 340.047.644 475.647.882 TOTAL
213
Anexa 3. Date statistice privind numărul maxim de posturi
pentru care se asigură sprijinul statului pentru salarizarea perso-
nalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cul-
telor din România, recunoscute potrivit legii, perioada 2006-2011:
Anul 2006 2007 2008 2009 2010 2011

CULT
Ortodox 13.513 13.553 13.819 13.850 13.845 13.844
Ortodox Sârb 44 44 44 44 44 44
Romano - Catolic 755 755 766 768 768 768
Greco - Catolic 524 524 531 531 531 531
Reformat 779 779 789 791 791 791
Rit Vechi 55 59 59 59 59 59
Musulman 60 60 60 60 60 60
Armean 10 10 10 10 10 10
Evanghelic C.A. Sibiu 47 47 47 47 47 47
Evanghelic - Luteran 48 48 48 48 48 48
Unitarian 116 116 116 116 116 116
Mozaic 5 5 6 7 6 7
Biserica Evanghelică 12 12 12 12 12 12
Penticostal 182 182 191 191 191 191
Creștin după Evanghelie 60 60 61 61 61 61
TOTAL 16.210 16.254 16.559 16.595 16.589 16.589
214
Anexa 4. Date statistice privind numărul maxim de posturi
pentru care se asigură sprijinul statului pentru salarizarea perso-
nalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cul-
telor din România, recunoscute potrivit legii, perioada 2012-2017:
2012 2013 2014 2015 2016 2017 Anul

CULT
13.844 13.848 13.862 13.883 13.883 13.884 Ortodox
44 44 44 44 44 44 Ortodox Sârb
768 768 770 771 771 772 Romano - Catolic
531 531 533 535 535 535 Greco - Catolic
791 791 791 791 791 791 Reformat
59 59 60 61 61 61 Rit Vechi
60 60 60 61 61 61 Musulman
10 10 10 11 11 11 Armean
47 47 47 47 47 47 Evanghelic C.A. Sibiu
48 48 48 48 48 48 Evanghelic - Luteran
116 116 116 117 117 117 Unitarian
7 7 7 7 7 7 Mozaic
12 12 12 12 12 12 Biserica Evanghelică
191 191 201 204 204 204 Penticostal
61 61 61 62 62 62 Creștin după Evanghelie
16.589 16.593 16.622 16.654 16.654 16.656 TOTAL

SECRETARIATUL DE
STAT PENTRU CULTE
Propunem prin volumul de față
mai întâi o precizare a statutului
și rolului pe care Secretariatul de
Statul
Stat pentru Culte îl îndeplineşte
de mai bine de un secol şi jumăta-
te în cadrul administrației publice
centrale, o incursiune în istoria
și cultele
acestuia ca instituție-cheie în ra-
portarea statului modern la mani-
festările fenomenului religios din
religioase
România. În al doilea rând, dorim
să oferim publicului și date statis-
tice relevante pentru înțelegerea
evoluției structurii religioase a

populației României moderne.
Secretariatul de Stat pentru Culte București

©2018 2018

Culte Religioase PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Culte Religioase PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Statul şi cultele religioase

Secretariatul de Stat pentru Culte

Secretariatul de Stat pentru Culte București

© 2018 Secretariatul de Stat pentru Culte

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Secretariatul de Stat pentru Culte (Bucureşti)

1. Ce este Secretariatul de Stat pentru Culte?..................................................................9

2. Scurtă istorie instituțională.......................................................................................15

3. Evoluţia structurii confesionale din România...........................................................27

4. Care sunt relațiile dintre stat și cultele religioase în ţările democratice?..................39

5. Teme aflate în dezbatere publică..............................................................................97

7. Legislaţie cu incidenţă în zona vieţii religioase........................................................171

Acest volum reprezintă o privire de ansamblu a Secretariatului

Secretariatul de Stat pentru Culte înțelege să își îndepli-

Cartea se dorește a fi un instrument de lucru destinat atât

Modelul românesc al relațiilor dintre stat și culte, așa cum

O trecere în revistă a principalelor teme legate de raporturi-

Pentru o mai bună înțelegere a actorilor principali ai vieții re-

Capitolul dedicat relației dintre stat și organizațiile religioase

Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat până în prezent

Într-un context european și românesc în care se vorbește din

Ce este Secretariatul de Stat pentru Culte?

Secretariatul de Stat pentru Culte (S.S.C.) este o instituţie de spe-

1.1. Care sunt obiectivele Secretariatului de Stat pentru Culte?

Asigură respectarea și promovarea drepturilor și libertăților fun-

Dezvoltă parteneriatul dintre autoritățile publice centrale

1.2. Cine conduce instituția?

Secretariatul de Stat pentru Culte este condus de un secretar de

1.3. Care sunt sursele sale de finanțare?

Secretariatul de Stat pentru Culte este finanțat integral de la bu-

1.4. Ce atribuții are Secretariatul de Stat pentru Culte?

Conform Hotărârii Guvernului nr. 44/2013 privind organizarea şi

 asigură elaborarea și aplicarea actelor normative și a

documentațiile cerute de lege și face propuneri Guvernului în

potrivit art. 29 alin. (5) din Constituție și legislației specifice,

a) salarizarea personalului clerical din țară și de la

 inițiază acțiuni de relații externe cu instituții de stat

 elaborează studii și sinteze documentare referitoare

 organizează dezbateri, cu participarea specialiștilor

Secretariatul de Stat pentru Culte este instituția sta-

În timpul guvernării Țărilor Române în regimul politic instituit

Acestea aveau drept principale atribuții organizarea

2.1. Înființarea instituției

Constituirea Secretariatului de Stat pentru Culte ca instituție

În anul 1862, odată cu unificarea administrativă a Prin-

De la înființare și până în prezent, acest organism al puterii

De-a lungul vremii, instituția a fost condusă de bine-

La începuturile statului român modern, preocuparea

Aceasta s-a exprimat, pe de o parte, prin punerea bunurilor

În vederea modernizării, statul a considerat necesar ca

2.2. Statul și Biserica dominantă

clericilor și împroprietărirea clerului), a început finanțarea de

Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a continu-

2.3. Casa Bisericii

Sub influența unei viziuni politico-administrative de tip anglo-

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010.

autorități publice în viața internă ecleziastică. Casa Bisericii pre-

Pentru fiecare exercițiu bugetar, Casa Bisericii întocmea

Cheltuielile Casei Bisericii constau din plata personalului de

succesive cu incidență în zona bisericească începute odată cu

2.4. Recunoașterea pluralismului religios

Într-o a treia etapă, după Primul Război Mondial și după Marea

Noul regim al cultelor, ierarhizat, recunoștea în continuare

asigură elaborarea și aplicarea actelor normative și a

inițiază acțiuni de relații externe cu instituții de stat

elaborează studii și sinteze documentare referitoare

organizează dezbateri, cu participarea specialiștilor