STATUL SOCIOLOGIEI IN SOCIETATE

-Referat Sociologie-

Functiile si problematica sociologiei

- In opinia mea : sociologia este o stiinta complexa ce este fundamentala atat dezvoltarii
individului cat si a dezvoltarii relatiilor sociale, aceasta contribuind semnificativ la evolutia societatii.

Sociologia, ca orice disciplină ştiinţifică îşi propune nu doar acumularea de date despre
realitatea socială şi analizarea lor, dar şi înţelegerea semnificaţiei problemelor sociale. Sociologia nu
poate fi gândită doar ca o descripţie — ca sociografie — şi nici ca o viziune speculativă. Ea nu se reduce
la înţelegerea empirică a problemelor sociale de către gândirea comună, ci este o tratare ştiinţifică a
acestora. Problema socială în ştiinţă ia forma unor întrebări la care putem da răspunsuri prin cercetări
metodice, riguroase. Problema socială devine o problemă a ştiinţei numai în măsura în care reuşim să o
exprimăm în forma unei teze verificabile prin cercetări, experimentări. Formaţia ştiinţifică, teoretică şi
metodologică în sociologie este echivalentă cu dezvoltarea aptitudinii de a pune întrebări corecte
realităţii sociale.

Devenită ştiinţă de sine stătătoare de la jumătatea secolului al XIX-lea, sociologia are ca obiect
de studiu realitatea socială în procesul devenirii ei, privită ca întreg, legităţile şi ordinea socială

Tot obiect al acestei discipline îl constituie colectivităţile umane, relaţiile şi comportamentele

umane din cadrul acestora.

Din această perspectivă, prima funcţie care defineşte esenţial statutul sociologiei este aceea de
a formula problemele sociale, funcţia teoretică. Este o modalitate de concepere ştiinţifică a socialului
sau, altfel spus, are o funcţie explicativă şi interpretativă. Rolul ei este de a analiza critic şi reflexiv
realitatea socială.

O a doua funcţie majoră o constituie aceea de diagnoză şi prognoză socială, de elaborare a unor predicţii
ştiinfice asupra desfăşurării în perspectivă a proceselor. Desigur că aceste anticipări se pot formula
numai pe baza cunoaşterii legităţilor care stau la baza unor procese şi fenomene sociale.

Unii sociologi, precum D. Gusti, formulează o a treia funcţie a sociologiei, aceea de a soluţiona
problemele sociale – funcţia praxiologică.
 Funcţiile sociologiei

 Funcţia descriptivă, expozitivă

Sociologia prezintă, descrie realitatea socială în plină desfăşurare. În acest sens sociologia începe
prin a descrie faptele, fenomenele şi procesele sociale, dar nu rămâne la acest nivel elementar, pur
descriptiv şi expozitiv. Pornind de la necesitatea descrierii faptelor sociale, ca prim pas, s-a născut chiar o
ramură a sociologiei, sociografia. Oricum, sociologia nu poate fi redusă la acest prim pas, nici chiar
operele care se intitulează şi îşi propun descrierea socialului nu rămân la acest nivel.(Ex. “Descriptio
Moldaviae “- D. Cantemir).

 Funcţia explicativă şi interpretativă

Descriind fenomenele şi structurile sociale, realitatea în general, sociologia urmăreşte
descoperirea legăturilor esenţiale care formează regularităţile vieţii sociale într-o anumită societate şi
într-o perioadă istorică mai lungă sau mai scurtă. Nefiind numai o ştiinţă a fenomenelor sociale,
sociologia trebuie să pătrundă în esenţa societăţii, ceea ce presupune descoperirea raporturilor
lăuntrice, inerente, fundamentale dintre procesele şi fenomenele vieţii sociale (de ce s-au produs). Ea
trebuie să caute în multitudinea variabilelor, a formelor mereu noi, sub care se prezintă viaţa socială,
invarianţii, adică acele raporturi esenţiale şi constante dintre procesele sociale, pe baza cărora se poate
merge mai departe, la formularea legilor societăţii.

Explicaţia în domeniul sociologiei urmăreşte descoperirea raporturilor esenţiale dintre

procesele şi fenomenele sociale, a cauzelor care determină faptele şi procesele sociale. Explicând geneza
fenomenelor sociale, sociologul poate sesiza tendinţele de dezvoltare a proceselor şi fenomenelor
istorice. Interpretarea tendinţelor de dezvoltare a fenomenelor şi proceselor sociale, precum şi a rolului
pe care îl îndeplinesc în dezvoltarea socială constituie premisa stabilirii semnificaţiei şi valorii lor social-
istorice.

 Funcţia critică
Cea mai importantă funcţie a sociologiei este funcţia critică. Sociologul nu se poate mărgini nici
la a expune viaţa socială, nici numai la a explica şi a interpreta. El trebuie să examineze critic fenomenele
sociale, să prezinte concluziile acestei analize şi sinteze critice. Fără o critică socială, întreaga sociologie
este mult diminuată în rolul şi funcţionalitatea sa Ea trebuie să semnaleze dificultăţile, contradicţiile
vieţii sociale în toate societăţile.

Sociologia, deşi în multe situaţii are acest caracter, nu trebuie să fie apologetică de dragul
menţinerii unui anumit sistem social; atunci nu mai este ştiinţă, devine ideologie. Caracterul său ştiinţific
este conferit mai ales de poziţia critică faţă de realitatea socială. Referitor la funcţia critică se discută şi
de “vocaţia umanistă a sociologiei”. Punându-se în slujba umanităţii, sociologii acţionează nu ca nişte
servitori rutinaţi, adulatori de meserie sau fabricanţi de vise populiste, ci ca incoruptibili autentici,
demistificatori, reporteri ai adevărului şi clarificatori tenace ai unor probleme opace. Există deosebirea
între viziunea umanistă şi cea pozitivistă ( vezi in acest sens Mihu Achim, op. cit. )
  Funcţia prognotică, prospectivă
Critica realităţii sociale nu are valoare în sine, ci ea se realizează în scopul prognozării,
prospectării viitorului. De aceea, o altă funcţie a sociologiei este cea prognotică, prospectivă. Sociologia
este aceea care trebuie să dea seama de sensul în care se dezvoltă societatea. Analizând contradicţiile
sociale, căile de lichidare a acestora, ea trebuie să prezinte sensul de dezvoltare, alternativele de
dezvoltare ale societăţii. În cadrul aceluiaşi făgas de evoluţie căile sunt diferite; chiar dacă în viaţa
socială cunoaştem sensul dezvoltării generale a societăţii, modul, calea concretă trebuie examinată şi
studiată concret (metode de prognoză).

 Funcţia aplicativă
Derivând din funcţia anterior prezentată, o altă funcţie importantă a sociologiei este funcţia
aplicativă. Rolul sociologiei nu este acela de a da soluţii definitive, ci de a elabora anumite propuneri,
ipoteze, să schiţeze anumite rezolvări (scenarii posibile). Aceste propuneri, aceste soluţii schiţate devin
hotărâri după ce sunt examinate de conducerea politică, de factorul de decizie politică. Deci deciziile
depăşesc cadrul sociologiei.

Relevant pentru înţelegerea caracterului aplicativ al sociologiei este şi faptul că în prezent se

accentuează preocupările practice ale sociologului, această disciplină fiind frecvent

tratată şi apreciată ca „inginerie socială”, în sensul concentrării spre rezolvarea unor probleme

sociale concrete care să contribuie la creşterea eficienţei economice. Evident, sociologia, după

cum am mai arătat, nu se reduce la această preocupare, funcţie, deşi aceasta este unul din aspectele
importante ale ei.

De altfel, însăşi sociologia ca ştiinţă s-a născut dintr-o necesitate practică, aceea de a cunoaşte,
interpreta şi explica societatea şi, funcţie de aceste elemente, de a depista tendinţele

de dezvoltare, de a prospecta viitorul şi de a propune factorului politic căi, soluţii de rezolvare a

problemelor.

În perspectiva angajării umaniste, în cercetarea sociologică se apreciază în prezent că

oamenii de ştiinţă din domeniul ştiinţelor socio-umane au o misiune aparte şi anume aceea de

a contribui prin activitatea lor la îmbunătăţirea vieţii umane, la perfecţionarea întregii realităţi

sociale: drepturile omului; idealul naţional (“militantismul lui Gusti”).

 Funcţia educativă
În lume, în general, cea mai mare parte a sociologilor activează în instituţii educaţionale.
Cursurile de sociologie răspund scopurilor generale ale educaţiei. Ele conferă cunoştinţe sistematice
despre ansamblul relaţiilor sociale, despre un domeniu sau altul al acestei realităţi, raportate
întotdeauna la ansamblul ei. În felul acesta sociologia oferă o imagine globală explicativ-interpretativă
despre lumea socială. În acelaşi timp, profesorii ca dascăli se afirmă ca persoane avizate (ca experţi) în
interpretarea evenimentelor sociale ce se petrec într-o situaţie socială locală sau internaţională. Prin
aceasta ei exercită o influenţă mediată, dar neîndoielnică asupra studenţilor care se pregătesc în afara
sociologiei.

Cursurile de sociologie sunt fundamental consonante cu valorile pluralismului şi democraţiei.

Mai mult, ele dezvăluie legătura intimă dintre structura logică a societăţii şi pacea socială, natura şi
varietăţile puterii, deosebirile dintre totalitarism şi democraţie, procesele ce se petrec în acţiunile
sociale, grupuri şi organizaţii, tipuri de societăţi etc.

Predarea sociologiei dezvăluie necesitatea apărării statului de drept, înţeles ca o stare naturală
(în care drepturile omului stau deasupra oricăror reglementări pozitive), normală şi firească a societăţii
moderne, ca structurare funcţională, bazată pe separaţia puterilor, opusă

nerespectării legilor autentice şi normelor etice ca şi destructurării sau anomiei generalizate. Sociologia
cultivă receptivitatea faţă de noutate în domeniul social, faţă de problematica schimbării sociale, mai
ales în societăţile aflate în tranziţie. Totodată, contribuie la formarea personalităţii autonome, liberă să-
şi aleagă opiniile şi acţiunile politice, creatoare, inclusiv prin promovarea metodei dialogului.

Problematica sociologiei generale

Sociologia s-a afirmat ca o ştiinţă a societăţii globale, preocuparea sa concentrându-se asupra

modului de constituire..... în ansamblul ei. În aceste condiţii se pune problema utilizării unor paradigme
explicative, validate de cunoaşterea ştiinţifică modernă, dar aplicată în mod specific. Şi în utilizarea
respectivelor modele teoretice se va constata o anumită evoluţie în timp determinată de ponderea şi
importanţa pe care au avut-o în anumite etape istorice diverse fenomene naturale.

În consecinţă, vor fi utilizate noţiuni din domeniul fizic şi al chimiei, cum ar fi cele referitoare la
atracţie şi repulsie, asociere şi disociere. Cu timpul se va opta şi pentru un model psihologic care va fi
grefat tot de viziunea atomară asupra vieţii sociale. Astfel se va porni de la ideea ca psihicul indivizilor
este determinat pentru constituirea realităţii sociale şi se va proceda la identificarea acelor caracteristici
psihice, apreciate a avea un rol decisiv în comportamentul individual. Unii teoreticieni vor considera că
instinctul imitaţiei este componenta psihologică a comportamentului individului. Alţii, mergând pe
urmele lui Thomas Hobbs vor considera agresivitatea ca fiind trăsătura definitoare a fiinţei umane, pe
cand cei care il vor continua pe J. Locke vor susţine că instinctul sociabilităţii este cel care caracterizează
cu adevarat omul. Viziunea atomară asupra societăţii va fi înlocuită cu modele organiciste, potrivit
cărora societatea este asemenea organismului viu, de unde concluzia că structura şi funcţiile acestuia
pot fi explicate prin analogie cu cel al organismului. Iniţiatorul unui asemenea mod de interpretare va fi
H. Spercer care afirmă că există vizibile corespondente între modul de organizare şi funcţiile societăţii şi
cel întâlnit la vieţuitoare. De exemplu: sistemul nutritiv este viaţa economică, sistemul nervos central
este instituţia statului, etc.
 Meritul interpretărilor organiciste constă în sesizarea faptului că societatea este cea care
primează în raport cu indivizii, legile sociale sunt legi ce guvernează ansamblul social. Interpretările
organistice comit eroarea de a nu sesiza deosebirile calitative dintre natură şi societate, ele recurgând la
modele valabile pentru lumea vie, dar care nu erau corespunzătoare pentru viaţa socială. Pornind de la
ideea justă că societatea este cea care deţine modul de a fi şi de a acţiona al indivizilor, sociologii vor
insista pe faptul că legile valabile pentru deţinerea societăţii în ansamblul ei sunt diferite de cele
întâlnite la nivelul componentelor ce alcătuiesc societatea. Un asemenea punct de vedere a fost
formulat pentru prima oară în sociologie de Em. Durkein, cel căruia îi revine şi meritul de a fi adevăratul
întemeietor al sociologiei ca o ştiinţă de sine stătătoare.

Tot Durkein este cel care introduce noţiunea de fapt social şi prin care el desemnează acele
realităţi sociale ce au un caracter obiectiv şi exercită o acţiune constrângătoare asupra indivizilor.
Obiectivitatea faptelor sociale se deosebeşte de cea din natură că este dată de ştiinţa colectivă a
grupurilor sociale. De aceea obiectivitatea faptelor sociale constă în exterioritatea lor în raport cu
individul şi în caracterul lor constrângător. El consideră drept fapte sociale interdicţiile morale ale
diverselor religii precum şi normele morale care guvernează societăţile evoluate. Precizările lui Durkein
cu privire la caracteristicile şi legile ansamblului social şi la faptul social vor fi relevante pentru
conturarea problematicii sociologiei generale.

Ca ştiinţă a societăţii globale, sociologia va investiga structurile din interiorul societăţii globale,
legile ce deţin configurarea şi funcţionarea acestora, precum şi cele care asigură dezvoltarea în timp a
societăţii. Sociologia generală va investiga acele caractere ce se regăsesc la nivelul tuturor
componentelor vieţii sociale şi care deţin caracter social.

BIBLIOGRAFIE :

 Psihologia sociala si dinamica personalitatii - Alin Gavreliuc

 Tratat de psihologie pozitiva - Daniel David
 https://www.scribd.com/