Abuzul emoţional suferit în copilarie

Conform statisticilor aproximativ 90 % dintre persoane au fost abuzate emoţional în

perioada copilariei, însă multe dintre acestea nu conştientizează, neagă şi mai rău - îşi
abuzează proprii copii, considerând că tratamentul lor din copilarie a fost "firesc şi
normal".

Abuzul emoţional reprezintă tot o forma de agresiune, însă legea nu o poate pedepsi.
Majoritatea părinţilor consideră că abuzul împotriva copilului este reprezentat de violenţă
fizică, sexuală şi/sau de neglijarea copilului. Dar ei nu ştiu că pot face rău copilului, pur
şi simplu prin atitudinea excesivă pe care o manifestă.
Abuzul emoţional reprezintă orice comportament ce are ca scop controlarea, subjugarea,
supunerea unei alte fiinţe prin frică, intimidare, umilire, blamare şi cultivarea
sentimentului de vinovăţie, coerciţie, manipulare, invalidare etc. Consecintele abuzului
emoţional sunt multiple, variate, multe extrem de grave, ce lasă urme pentru tot restul
vieţii, afectând dezvoltarea copilului pe multiple planuri – afectiv, intelectual şi chiar
fizic.
Şi mai mult decât atât îi va afecta viitorului adult viaţa socială şi profesională, relaţiile şi
sănătatea fizică şi mentală, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de tipul de
abuz emoţional, frecvenţa şi intensitatea cu care i-a fost aplicat.

TIPURI DE ABUZ EMOŢIONAL

Aşteptările abuzive
Agresorul îşi asaltează veşnic victima cu solicitări nerezonabile şi îi pretinde acesteia să
pună cererile sale în fruntea listei sale de priorităţi. Oricât de mult se străduieşte victima
să răspundă acestor solicitări, agresorul nu e niciodată mulţumit şi îşi supune victima
unor duşuri de bombăneli, reproşuri, critici. "Nu pleca la petrecere, nu mă simt bine.
Dacă pleci şi mi se face rău, ce ma fac? Aha, da, ţii morţiş să pleci… La ce să mă aştept
de la tine ? Ţie niciodată nu-ţi pasă de mine."

Etichetarea
"Eşti un leneş/copil rău/prost" sau "Tâmpitule ce eşti/ Răule!" sunt forme de etichetare
frecvent întâlnite. Copilului i se pune o etichetă pe care el, ulterior, va face tot posibilul să
o merite, să dovedească faptul că, într-adevar, aşa este: prost, leneş, rău etc.
Poreclirea
Urecheat, dinţos, crăcănat, slăbănog, năsos, lungan etc. sunt numai câteva exemple din
poreclele cu care fraţii, dar şi unii părinţi îi "gratulează" pe alţi membri ai familiei.
Chiar dacă părinţilor li se pare că o fac cu dragoste, copilul s-ar putea să sufere şi, mai
mult, să aibă o părere deformată despre sine. În acest fel, se va dezvolta un adevărat
complex de inferioritate care îi va afecta copilului imaginea de sine, încrederea şi chiar
respectul de sine.
O fetiţă căreia toţi îi spun că e năsoasă ar putea creşte ca tânără femeie acceptând un
bărbat care o tratează umilitor, abuziv, doar pentru că i-a făcut "favoarea" de a se uita la
ea, aşa năsoasă cum e.

Blamarea
Acuzarea, ameninţarea, critica ofensatoare, sarcasmul, invalidarea (nu te pricepi/nu
poţi/iar n-ai făcut bine/tu niciodată nu reuşeşti să faci ceva ca lumea) exagerarea
greşelilor cultivă copilului sentimentul propriei neputinţe, senzaţia că nu se pricepe la
nimic, că nu e bun de nimic. Inclusiv replici aparent inocente de genul "eu ştiu cel mai
bine" sau "vezi, ţi-am spus eu că aşa o sa se întâmple, nu m-ai crezut!" au, în timp, prin
repetare, acelaşi efect.

Haosul
Agresorul stârneşte deliberat o ceartă pentru a provoca o stare perpetuă de conflict, uneori
adevarate drame care îl au în centrul atenţiei, punând copilul în postura de cauză a tuturor
relelor.

Negarea
Agresorul neagă nevoile emoţionale ale copilului ("fugi de aici, cum să-ţi fie frică de
tunete, eşti băiat mare!" sau "ce nevoie ai sa te pup, acum eşti copil mare"), neagă
percepţiile, judecata, memoria acestuia, precum şi fapte, atitudini de ale sale şi
evenimente pe care copilul le aduce in discutie, dar pe care agresorul nu vrea sa le
recunoască ("pleacă de aici, când am zis eu lucrul ăsta?"/ "habar n-ai ce vorbeşti"). De
asemenea, refuzul de a asculta, de a vorbi, de a acorda atenţie copilului este tot o formă
de negare a sa şi de abuz emoţional.

Şantajul emoţional
Este, poate, singura forma de abuz emoţional recognoscibilă de cei mai multi părinţi.
Agresorul ameninţă cu ruperea relaţiei, cu abandonarea victimei, respingerea ei sau face
apel la sentimenetele de compasiune ale victimei, la temerile sau valorile sale.

Dominarea
Celebra replica "faci asa pentru ca aşa spun eu!" sau "aşa vreau eu!" sunt cele mai la
îndemână exemple de dominare. De asemenea, controlul ("unde ai fost, ce ai facut, când
vii, unde pleci, cu cine mergi ?" etc.) sunt alte forme de abuz emoţional. Victima se simte
urmărită, controlată de parcă ar fi în casa Big Brother.

Răspunsurile şi atitudinile imprevizibile

Sunt o altă forma de abuz emoţional. Practic, victima este menţinută într-o stare constantă
de frică, de tensiune, neştiind la ce să se aştepte din partea agresorului, neştiind dacă ceea
ce a spus/a făcut va stârni agresorului furia, dezaprobarea, respingerea etc. sau nu.
Copiii ai caror părinţi consumă alcool/droguri/suferă de afecţiuni psihice sau sunt
inconsecvenţi în cerinţele lor, în regulile pe care le adoptă şi le abrogă în mod aleatoriu,
după cum au chef, trăiesc într-o perpetua încordare, în teamă, anxietate, veşnic atenţi la
tot ce fac, veşnic aşteptându-se la o nouă izbucnire nervoasă, însoţită sau nu de bătaie şi
umilinţe.

Minimalizarea
Este o formă subtilă de abuz emoţional. Agresorul minimalizează eforturile, reuşitele,
succesele victimei ("ce mare chestie ai facut şi tu?" sau "nu mi se pare cine ştie ce desen,
nu ştiu de ce ţi-a dat zece, eu nu ţi-aş fi dat nici opt pentru el"). De asemenea, îi
minimalizează percepţiile, emoţiile, reacţiile ("nu ştiu de ce te-ai supărat, nu ştii de
glumă?", va zice agresorul după ce a făcut o glumă proastă pe seama victimei sale sau "tu
mereu te plângi că te doare ba una, ba alta").

EFECTELE ABUZULUI EMOŢIONAL

Abuzul emoţional are asupra victimei efectul unei adevarate "spălări" a creierului; copilul
ajunge să-şi piardă încrederea în sine, respectul de sine, sentimentul propriei valori, să se
îndoiască de percepţiile sale, de judecata sa, de capacităţile şi abilităţile sale, să depindă
în întregime de agresor, chiar dacă îi este frică de acesta.
Oricare ar fi abuzul emoţional la care este supus copilul, acesta va creşte cu o imagine de
sine distorsionată, convins că nu are nici o valoare, că nu e în stare de nimic, că nu e la fel
de bun ca ceilalţi, că este un om inferior, care nu merită nimic bun în viaţă. Va creşte în
frică, angoasă, umilinţă, mânie, furie. Se va interioriza.
Va abuza pe alţii la rândul său în exact acelaşi fel în care şi el a fost abuzat, şi, adesea, se
va agresa pe sine însuşi condamnâdu-se, luând asupra lui greşelile celorlalţi, acceptând
umilinţe din partea celor din jurul său, relaţii nepotrivite, înjositoare, refuzând să spere, să
viseze, să îndrăznească să se afirme, minimalizându-şi meritele, exagerându-şi greşelile.
Asemenea bonsailor ale căror ramuri răsucite îi împiedică să se dezvolte normal, aşa şi
copiii abuzaţi emoţional cresc distorsionat, transformându-se în adulţi cu probleme. Cine
doreşte să facă aşa ceva cu bună ştiinţă propriului său copil? Desigur, nici un părinte
conştiincios numai că un părinte conştincios este, în primul rând, un părinte informat,
care refuză să plece de la premiza că nu există educaţie mai bună decât cea pe care a
primit-o el în familie. Pentru că e foarte posibil ca el, la rândul său, să fie tot un copil-
bonsai.