Sunteți pe pagina 1din 1

DRAGĂ CĂLĂTORULE,

Dacă într-o zi vei da peste această carte, să nu treci ușor pe lângă ea. Această carte a
schimbat milioane de vieți de-a lungul istoriei.
Dacă citești Biblia e bine, dar nu suficient. Dacă reușești să te schimbi din cauza ei,
înseamnă că ai ajuns să o și împlinești.
Biblia nu trebuie citită pentru a schimba pe alții, ci pentru a ne apropia mai mult de
Autor, de Dumnezeu.
Pentru a înțelege ce vrea, ce Îl doare și mai ales pentru a descoperi cum se ajunge la
Dumnezeu, în Împărăția Cerurilor.
Pentru unii, Biblia este o prostie, un mit, o legenda sau o carte SF. Pentru alții este o
posibilitate de afirmare sau de manipulare a maselor. Pentru unii este un mijloc de a
câștiga.
Pentru mine Biblia este modul în care îmi vindec sufletul. Este modul în care rămân
lucid în gândire și mai ales este Puterea mea.
Oamenii care cunosc Biblia, adică cei care au trăit în viața lor sensul cuvintelor din Ea,
sunt oameni Liberi, oameni care cunosc Adevărul și nu pot fi prostiți sau manipulați.
Ioan 8:32 - "veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi”. Astfel de oameni
sunt nobili, atenți cu cei din jur și doresc întotdeauna binele semenilor.
Tot ceea ce sunt sau înțeleg, toată liniștea sufletească și bucuria le am datorită Bibliei
… Cuvântul lui Dumnezeu.
Dacă oamenii se pierd sau sunt nefericiți sunt din această cauză:
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici
puterea lui Dumnezeu. " - Matei 22:29
"Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte
poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om." - Eclesiastul 12:13

S-ar putea să vă placă și