Civilizaţia geto-dacilor

În antichitate tracii de nord – geții, dacii, tyrageţii, crobizii, tribalii, costobocii,

carpii ş.a. – populau regiunile de la nord de Balcani. Arealul de vieţuire al geţilor
cuprindea un vast teritoriu între Balcani şi Nipru şi între regiunile muntoase ale
Transilvaniei şi Marea Neagră. Aceştia erau agricultori şi crescători de vite.
Herodot îi aminteşte pe geţi, ca opunîndu-se trecerii armatelor lui Darius I peste
Dunăre în timpul campaniei persane împotriva sciţilor (514 î.Hr.), numindu-i pe
geţi „…cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.
Modul de viaţă
Ocupaţia principală a geţilor a fost agricultura, inclusiv viticultura, de asemenea
ei se îndeletniceau cu creşterea vitelor, albinăritul şi practicau meşteşugurile
(prelucrarea pietrei, lemnului, metalelor, olăritul ş.a.).
Meşterii geţi au realizat o gamă foarte largă de unelte agricole, obiecte de uz
casnic, arme etc. din fier, iar orfevrierii au produs podoabe şi accesorii
vestimentare din argint şi bronz. În agricultură era utilizat plugul cu brăzdar şi
cuţit de fier. Erau utilizate cazmale, sape, săpăligi, securi şi coase.
Meşteşugarii utilizau cleşte, nicovale, sfredele, dălţi şi confecţionau vase de cult,
lănci, scuturi, coifuri, cnemide şi sici (sabie scurtă curbată cu un singur tăiş). Geţii
erau iscusiţi meşteri în confecţionarea ceramicii, inclusiv şi cu utilizarea roţii
olarului. Ei confecţionau o ceramică bogată cum ar fi borcanele ornamentate cu
butoni şi brîuri alveolare, aşa-numitele „fructiere" şi opaiţele realizate în formă de
ceaşcă, precum şi ceramica pictată cu motive geometric, zoomorfe, florale.
Geţii întreţineau relaţii comerciale cu coloniile greceşti de pe litoralul Mării
Negre, cu tracii de la sud de Dunăre, cu vecinii din est şi vest precum şi cu
provinciile romane. Dezvoltarea economică a geţilor a dus la baterea, la sfîrşitul
secolului al IV-lea î.Hr. a propriei monede de argint.
Structuri sociale la geţi
În societatea geto-dacilor nobilii erau numiţi tarabostes, iar poporul simplu comati
sau capilati. Tarabostes purtau un fel de căciuliţă din lînă, care reprezenta un semn
al demnităţii aristocratice, de unde şi denumirea dată acestor nobili – pileati
(pileum – căciuliţă, bonetă). Nobilii stăpîneau mari întinderi de pămînt şi turme
de vite, din categoria lor proveneau regii, preoţii şi conducătorii militari. Oamenii
de rînd aveau capul descoperit, iar din pricina părului mare li se spunea comati (de
la coma – coamă). Aceştia constituiau principala pătură productivă, fiind
agricultori, meşteşugari, negustori. Comaţii alcătuiau efectivul armatei. În
societate existau şi robi, însă rolul lor în economie era redus.
Preoţimea. Ca şi la alte popoare antice, preoţimea juca un rol însemnat în
societatea geto-dacilor. Preoţii aveau cunoştinţe din diferite domenii şi inspirau un
profund respect. Autorii antici deosebeau mai multe categorii de preoţi:
capnobatai, ktistai şi polistai. Este greu de spus care au fost rolul şi atribuţiile
acestor categorii de preoţi, deşi potrivit unor autori antici polistaii erau asemuiţi
cu esenienii, o sectă ascetică din Orientul Apropiat cărora le aparţin aşa numitele
„Manuscrise de la Marea Moartă”, care la rîndul lor ţin de primele comunități
creştine.
Preoţii geţilor efectuau sacrificii şi posedau cunoştinţe ştiinţifice. O dată cu
formarea statului se înfiinţează funcţia de preot suprem, care era şi vicerege.
Potrivit autorilor antici, pe parcursul istoriei geto-dacilor o astfel de funcţie ar fi
avut-o Zamolxis, Deceneu şi Comosicus. Cel mai important şi cunoscut este
Deceneu care 1-a ajutat pe Burebista să unifice populaţiile geţilor, sarmaţilor şi
altora într-un singur stat, iar după asasinarea acestuia a devenit rege.
Sanctuare şi locuri de cult. În lumea geţilor existau numeroase sanctuare. Cele
mai vechi erau rectangulare din lemn. Importante sînt sanctuarele de la
Sarmizegetusa unde au fost descoperite sanctuare circulare şi patrulatere. Un
sanctur a geto-dacilor a fost descoperit la Butuceni (raionul Orhei). Potrivit lui
Strabon geţii considerau sfînt muntele Kogaionon în peştera căruia s-a retras
Zalmoxis.
Limba geţilor
Geto-dacii vorbeau o limbă tracică care făcea parte din marea familie a
graiurilor indo-europene, fiind înrudită cu limbile protolatine, balto-slave şi
iraniene. Izvoarele antice conţin informaţii puţine privind graiul tracilor. Sînt
cunoscute cca 2 800 de nume proprii, şi cca. 200 de glose (în special nume de
plante). Mai puţin de o treime dintre acestea aparţin zonei tracilor de nord, restul
fiind atestate în Tracia propriu-zisă, la Sud de Haemus. Homer vorbind despre
tracii aliaţi ai troienilor aminteşte numele unui rege al acestora, Resos.

Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios
și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul
unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei,
folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane.