Răspunsuri la solicitările Comisiei parlamentare de anchetă pentru

verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana:

1) Verificarea trasabilităţii terenurilor înstrăinate în perioada 1990-2013

pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi

„Trasabilitate” – Caracteristica unui sistem de asigurare a calităţii de a permite

regăsirea istoricului, a utilizării sau localizării unei entităţi prin identificări înregistrate.

Actele translative de proprietate s-au încheiat în perioada 1990-1997 fără să existe

obligativitatea înregistrării acestor tranzacţii, ci doar posibilitatea înregistrării lor în
registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni aflat la judecătorii.
Începând cu anul 1997 prin Legea nr. 7/1996 s-a înfiinţat sistemul cărţilor de evidenţă
funciară (gestionat în prezent în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară).

Istoricul sistemelor de evidenţă:

De-a lungul timpului, în România, publicitatea imobiliară s-a realizat prin mai multe
modalităţi, principalele două sisteme fiind cel al registrelor de transcripţiuni şi
inscripţiuni şi cel bazat pe cărţile funciare.
În afara celor două mari sisteme, au fost reglementate şi alte sisteme intermediare:
sistemul cărţilor de publicitate funciară, cu o aplicabilitate restrânsă, pentru Bucureşti
şi câteva localităţi limitrofe şi sistemul cărţilor de evidenţă funciară, aplicabil în
anumite localităţi din Transilvania.
Codul civil şi Codul de procedură civilă reglementeaza modalitatea de evidenţă prin
registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, în Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea.
Sistemul de publicitate imobiliară întemeiat pe registrele de transcripţiuni şi
inscripţiuni are un caracter personal, criteriul principal de evidenţă fiind
persoana şi nu imobilul. Sistemul presupunea ţinerea a două registre, unul de
transcripţiuni, în care se transcriau prin copiere în întregime actele de transmisiuni şi
constituiri de drepturi, şi unul de inscripţiuni, care cuprindea menţiuni referitoare la
privilegii şi ipoteci. După aceste registre este greu să se determine cine este
adevăratul proprietar al imobilului şi existenţa sarcinilor, întrucât cercetarea
registrelor se face pe o perioadă de până la 30 de ani în urmă în cazul
transmisiunilor şi pe o perioadă de până la 15 ani în cazul ipotecilor, în condiţiile în
care acestea sunt într-un stadiu avansat de uzură.
Decretul-Lege nr. 115/1938, aplicabil în Transilvania, Banat şi nordul Moldovei a
consacrat sistemul de publicitate imobiliară bazat pe cărţile funciare. Acesta este un
sistem real de evidenţă, avându-se în vedere imobilul precum şi modul cât mai
precis de identificare al acestuia. Prin acest sistem se realizează o publicitate
integrală în sensul că impune înscrierea obligatorie în cartea funciara a tuturor
actelor şi faptelor juridice privitoare la bunurile imobile.
Superioritatea sistemului de carte funciară, a fost unanim recunoscută, dovada în
acest sens fiind aparitia Legii cadastrului si publicitatii imobiliare nr. 7/1996, lege
prin care se extinde sistemul de publicitate imobiliară reală bazat pe cărţi funciare, la
nivelul întregii ţări. Superioritatea sistemului cărţilor funciare rezidă în faptul că are în
vedere interesele terţilor pe care Codul civil i-a ignorat şi că acesta permite o
identificare facilă a imobilului. De asemenea, este de menţionat caracterul real al
evidenţei, prin care atât părţile, cât şi terţii interesaţi sunt în măsură să cunoască
situaţia juridică a unui imobil în orice moment (proprietarul, sarcinile imobiliare,

1
ipotecile, urmăririle, indisponibilizările, modalităţile de care sunt afectate dobândirea
dreptului, capacitatea părţilor, etc.).
Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al cadastrului general are
ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi faptelor juridice referitoare la
bunurile imobile. Fiecare imobil are cartea sa funciară în care sunt înscrise toate
actele translative sau constitutive de drepturi, astfel se poate cunoaşte situaţia
juridică a acestuia.
Privind retrospectiv, se poate constata preocuparea permanentă a legiuitorului pentru
perfecţionarea sistemului de publicitate imobiliară. Dinamica circuitului civil al
imobilelor, dispariţia îngrădirilor legale privitoare la înstrăinarea terenurilor, contextul
socio-politic şi economic, sunt factori care influenţează direct sistemul de publicitate
imobiliară. Pe de altă parte, aşa cum s-a mai subliniat, rigurozitatea sistemului de
publicitate imobiliară este determinantă pentru un mediu de afaceri stabil, având în
vedere că ponderea majoritară a garanţiilor uzitate în relaţiile de afaceri, o constituie
cele ce au ca obiect bunuri imobile. Acest lucru se datorează tocmai faptului ca
sistemul de carte funciară conferă mai multă siguranţă creditului şi pieţei imobiliare
faţă de alte sisteme de evidenţă.

Cadastrul
Primele legiferări în domeniu, ca şi primele planuri geometrice de moşii, bazate pe
ridicări topografice, au apărut spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-
al XVIII-lea, mai întâi în Banat, Transilvania şi Bucovina, iar apoi în Vechiul Regat. Au
luat naştere astfel primele instituţii de învăţământ superior de profil în care se preda
cursul de "gheodezie şi iniţiere a câmpului" la Iaşi (1814), sub patronajul lui
Gheorghe Asachi şi la Bucuresti (1818), la iniţiativa lui Gheorghe Lazăr. Titlul de
"inginer hotarnic" s-a instituit, oficial în anul 1868, prin regulamentul pentru refacerea
hotărniciilor (pe baza Codului civil roman de la 1865), iar după 1930, titlul de "inginer
cadastral".
Anul 1933 este socotit anul apariţiei cadastrului modern prin adoptarea Legii
nr.23/1933 pentru organizarea cadastrului funciar şi introducerea cărţilor funduare în
Vechiul Regat şi Basarabia, cu posibilitatea ca documentele cadastrale să fie
recunoscute pe "piaţa de capital" printre "titlurile de valoare".
Etapa de mare însemnatate a începerii cadastrului general şi unificării cărţilor
funciare (1933-1955) a continuat cu etapa sistemelor de evidenţă funciară şi de
cadastru funciar (1955-1991), pentru ca după 1991 să asistăm la o perioadă de
stagnare a lucrărilor de cadastru general.
În perioada 1947-1990, terenurile au fost scoase din circuitul civil, iar sistemul
cadastral şi regimul funciar s-a adaptat acestei situaţii, realizându-se totuşi planuri şi
hărţi cadastrale, ca şi bonitări ale terenurilor, în special pentru planificarea economică
centralizată, având în vedere deţinătorii de atunci ai bunurilor imobiliare ( sectorul de
stat şi cooperatist ). În temeiul unor acte normative, care au constituit baza evidenţei
funciare ( Decretul 281/1955 si HCM nr.1240/1955), cadastrul s-a transformat, prin
faptul că a servit la comasarea terenurilor agricole, într-o evidenţă imobiliară a
proprietăţii socialiste de stat şi cooperatiste.
1990-1996 - a functionat Oficiul de Cadastru si Organizarea Teritoriului Agricol
(OCAOTA), in subordinea Ministerului Agriculturii
1997 - În conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare
nr.7/1996, s-a înfiinţat Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, instituţie
publică în subordinea Guvernului României sub directa coordonare a Primului
Ministru, care îndrumă, controlează şi realizează activitatea de geodezie,

2
fotogrammetrie, teledetecţie, cartografie şi cadastru la nivelul întregii ţări. În
subordinea Oficiului Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie funcţionează
Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie şi Cadastru precum si 42 Oficii
de Cadastru, Geodezie si Cartografie judeţene şi cel al municipiului Bucuresti.
Odată cu apariţia Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/17.05.2001, cu
aplicabilitate de la 1 iulie 2001, situaţia instituţională şi organizatorică a
structurii existente s-a modificat în sensul că:
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie a preluat de la Ministerul
Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor responsabilitatea cadastrului si
organizării teritoriului agricol;
La nivelul judeţelor şi al Municipiului Bucuresti s-a creat, ca serviciu public
descentralizat în subordinea ONCGC, un singur oficiu de cadastru, geodezie si
cartografie, desfiinţându-se vechile oficii de cadastru şi organizarea teritoriului agricol
şi fostele oficii de cadastru din subordinea ONCGC;
Cele doua institute, Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si Cadastru,
şi respectiv, Institutul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol s-au unificat într-
un singur institut, Institutul de Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie si Cartografie in
subordinea ONCGC;
Prin aceste modificări s-au adus in responsabilitatea aceeaşi instituţii, cele două mari
structuri " cadastrul general şi cadastrul agricol " şi s-au concentrat astfel bazele de
date cadastrale, tehnica specifică şi forţa umană, ceea ce a creat premise pentru o
activitate coerenta şi utilizarea raţională a resurselor.
2002 - ONCGC trece in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor
2004 - se înfiinţează Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin
reorganizarea ONCGC şi preluarea activităţii de publicitate imobiliară de la Ministerul
Justiţiei

2) Verificarea situaţiei subvenţiilor încasate de la Agenţia de Plăţi şi

Intervenţie pentru Agricultură în perioada verificată în zona supusă
anchetei

Competenţă: Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

3) Verificarea statutului juridic şi al raporturilor de proprietate asupra

terenurilor din zona comunei Nana, în perioada 1990-2013

Pe teritoriul administrativ al comunei Nana, judeţul Călăraşi, în anul 1990 au existat

următoarele categorii de terenuri:
- terenuri care au aparţinut fostelor Cooperative agricole de producţie;
- terenuri proprietate publică şi/sau privată a statului;
- terenuri proprietate publică şi/sau privată a comunei Nana.

Odată cu apariţia Legii nr. 18/1991 a fondului funciar s-a procedat la constituirea sau
reconstituirea dreptului de proprietate pentru cetăţenii îndreptăţiţi conform legilor
fondului funciar şi s-au eliberat titluri de proprietate de către Comisia judeţeană
pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

3
Conform dispoziţiilor legale în vigoare, după emiterea titlurilor de proprietate,
cetăţenii cărora li s-a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate vor proceda în
continuare conform dreptului comun, ca titulari ai unui drept de proprietate privată
asupra terenurilor.

În ianuarie 1990 a fost adoptat Decretul-Lege nr. 42. Prin art. 4 s-a majorat
întinderea lotului în folosinţă la 5000 mp., de acest lot putând beneficia şi persoanele
care doresc să se întoarcă la sat şi să devină membrii cooperatori.

Prin art. 8 s-a declarat proprietate deplină asupra terenului aferent casei de locuit şi
al anexelor gospodareşti, precum şi a curţii şi grădinii din jurul acestora, stabilind că
această proprietate cumulată cu lotul în folosinţă să nu depaşească 6000 mp.

Prin Legea nr. 9/1990 – publicată în Monitorul Oficial nr 95 din 1 august 1990 – se
arată că până la adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului
funciar s-a interzis înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor de orice fel situate
înauntrul sau înafara localităţilor, exceptându-se terenurile aferente construcţiilor care
se înstrăinau, inclusiv curtea în suprafaţă de cel mul 1000 mp.

Reglementarea din 1991. În anul 1991 a fost adoptată Legea nr. 18, prin care se
realiza, îin principal, stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau
constituirea acestuia.

Art. 46 din Legea nr. 18/1991, devenit articolul 67 în urma republicării legii în
anul 1998, actual abrogat, a impus forma autentică cu privire la înstrăinarea
terenurilor. Prin acte juridice, proprietatea dobânditorului nu putea depăşi 100 ha
teren agricol în echivalent arabil de familie, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului
de înstrăinare.

Prin art. 47 – ulterior abrogat – s-a statornicit interdicţia de dobândire prin acte
între vii şi obligaţia de întrăinare în termen de un an a terenurilor în cazul dobândirii
prin moştenire de către persoanele fizice care nu au cetaţenie română şi persoanele
juridice care nu au naţionalitate română şi sediu în România. Acest articol a fost
modificat prin art. 41 alin. 2 din Constituţie.

În art. 48 din Legea nr. 18/1991 – ulterior abrogat – s-a stabilit dreptul de preemţiune
în favoarea coproprietarilor, proprietarilor vecini şi statului, în cazul terenurilor
agricole din extravilan.

La 2 martie 1998, a intrat în vigoare Legea nr. 54 privind circulaţia juridică a

terenurilor. S-a abrogat secţiunea privind circulaţia juridică a terenurilor (art. 66-69
din Legea nr. 18/1991, republicată). Potrivit Legii nr. 54/1998, schimbul şi actele de
înstrăinare între vii trebuia făcute în formă autentică.

În cazul dobândirii prin acte juridice între vii, proprietatea funciară a

dobânditorului nu putea depăşi 200 ha teren agricol în echivalent arabil de familie.
Prin noţiunea familie, în sensul menţionatei legi, se înţelegea soţii şi copiii
necăsătoriţi, dacă gospodăreau împreună cu părinţii lor. Încălcarea acestor prevederi
era sancţionată cu reducţiunea actului juridic până la limita suprafeţei legale.

4
 Potrivit art. 3 din Legea nr. 54/1998, cetăţenii străini, apatrizii şi persoanele
juridice străine nu puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

Prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 31/1997 privind investiţiile străine, au stabilit
că societăţile comerciale constituite în România cu participare de capital străin
puteau dobândi proprietatea terenurilor.

Art. 5 din Legea 54/1998 arată că vânzarea terenurilor agricole din extravilan
se putea face cu respectarea dreptului de preemţiune al coproprietarilor,
proprietarilor vecini şi al arendaşilor, exprimat prin intermediul secretarului unităţii
administrativ-teritoriale.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 54/1998, au fost interzise instrăinările de orice
formă a terenurilor cu privire la titlul cărora existau litigii la instanţele de judecată pe
tot timpul soluţionării acestor litigii, sub sancţiunea nulităţii. S-a reglementat
posibilitatea efectuării opoziţiei de înstrăinare, care se inregistra la Biroul de
Publicitate Imobiliara.

Reglementarea din 2005. Printre schimbările produse în legislaţia ţării

noastre prin adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi
justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, se numără modificarea Legii nr. 7/1996 a
cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, precum
şi abrogarea Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor.

Precizarea expresă a impunerii formei actului autentic pentru

constituirea de drepturi reale asupra terenurilor. În conformitate cu prevederile
articolului 2 alineatul (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, „Terenurile cu sau fără
construcţii, situate în intravilan şi extravilan, indiferent de destinaţia sau de întinderea
lor, pot fi înstrăinate şi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă
autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute”.

Potrivit alineatului (2) al aceluiaşi articol, „În cazul în care prin acte juridice
între vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fără construcţie,
indiferent de destinaţia sau întinderea acestora, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod
corespunzător”. Precizarea expresă a impunerii formei actului autentic pentru
constituirea de drepturi reale asupra terenurilor, este de natură să înlăture orice
controversă cu privire la împrejurarea dacă este sau nu necesară această formă a
actului juridic, atunci când se constituie ori se transmit dezmembrăminte ale dreptului
de proprietate asupra terenurilor.

Sub imperiul Legii nr. 18/1991 şi al Legii nr. 54/1998, faţă de redactarea
textelor legale care prevedeau necesitatea formei autentice, s-a susţinut opinia
potrivit căreia forma autentică ar fi fost necesară numai în cazul transferului dreptului
de proprietate asupra terenurilor, iar că în situaţia constituirii ori trasmiterii unui drept
de superficie nu ar fi fost necesară.

Eliminarea dreptului de preemțiune. Prin abrogarea Legii nr. 54/1998 privind

circulaţia juridică a terenurilor, în condiţiile în care Legea nr. 247/2005 Titlul X nu se
face nici o precizare cu privire la dreptul de preemţiune, situaţie în care se trage

5
concluzia potrivit căreia dreptul de preemţiune în privinţa terenurilor de orice fel este
desfiinţat. Se recunoaşte astfel, dreptul de dispoziţie deplină asupra imobilelor.

Crearea de facilităţi pentru realizarea anumitor operaţiuni de înstrăinare a

terenurilor. Dacă dreptul de preemţiune a fost înlăturat, în schimb, prin dispoziţiile
art. 6 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, au fost create o serie de mijloace prin care se
înlesneşte încheierea actelor juridice de înstrăinare în scopul comasării parcelelor şi
loturilor de teren, prin constituirea unor corpuri de proprietate mai mari care să
cuprindă suprafeţe continue, indiferent de destinaţia lor, precum şi înstrăinările
efectuate de către persoanele îndreptăţite să obţină renta viageră agricolă.

Aceste îstrăinări pot fi efectuate şi pe baza schiţelor care au stat la baza

titlurilor de proprietate emise cu ocazia aplicării legilor fondului funciar şi sunt scutite
de taxa de timbru şi de timbrul judiciar.

Înlăturarea limitării dreptului de a dobândi terenuri prin acte juridice. Prin

abrogarea Legii nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, în condiţiile în care
Legea nr. 247/2005 Titlul X nu se face nici o precizare cu privire la limita suprafeţei
de teren ce poate fi dobândită prin acte juridice, concluzia este că nu mai există nici
o restricţie în privinţa întinderii dreptului de proprietate asupra terenurilor, indifent de
modul de dobândire.

Articolul 2 alin. (2) din Legea nr. 54/1998 prevedea că „în cazul dobândirii prin
acte juridice între vii, proprietatea funciara a dobânditorului nu poate depăşi 200 ha
teren agricol în echivalent arabil, de familie”.

Limitarea cauzelor care împiedica înstrăinarea terenurilor. Spre deosebire de

dispozitiile Legii nr. 54/1998, actuala reglementare urmăreşte restrângerea
categoriilor de litigii care au drept efect interzicerea înstrăinarii terenurilor. Dacă
potrivit dispozitiilor articolului 15 din Legea nr. 54/1998, erau interzise înstrăinările,
sub orice formă, a terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la instanţele
judecătoreşti, pe tot timpul solutionării acestor litigii, prin dispoziţiile articolului 4 al
Titlului X al Legii nr. 247/2005, se proclamă principiul liberei circulaţii a terenurilor,
chiar dacă drepturile asupra acestora fac obiectul unor litigii. Numai cu titlu de
excepţie, în cazul anumitor litigii, se împiedică înstrăinarea imobilelor.

Astfel, „cu excepţia litigiilor privind reconstituirea dreptului de proprietate

privată şi legalitatea titlului de proprietate, conform legilor fondului funciar, existenţa
unui litigiu privitor la un teren cu sau fără construcţii nu împiedică înstrăinarea
acestuia şi nici constituirea altor drepturi reale sau de creanţă, după caz”.

Din interpretarea textului legal amintit, reiese că orice litigii referitoare la

validitatea titlului de proprietate (daca este altul decât unul emis conform legilor
fondului funciar) nu impiedică circulaţia juridică a imobilelor, fie că este vorba de
transmiterea ori constituirea de drepturi reale sau de constituirea unor drepturi de
creanţă.

Reglementarea acţiunii prin care instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină

loc de contract de vânzare-cumpărare. După mai bine de 14 ani, există din nou o
reglementare expresă a sancţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare.

6
 Dispoziţiile articolului 5 alineatul (2) din Titlul X al Legii nr. 247/2005, arată că
„în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără
construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a
îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotarare
care să ţină loc de contract”.

Existenţa acestei prevederi legale este de natură să înlăture discuţiile cu

privire la admisibilitatea acţiunii în justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri care să
ţină loc de contract de vânzare-cumpărare. Se observă, pe de altă parte, că textul
este mult mai precis şi mai puţin exigent decât reglementarea articolului 12 a
Decretului nr. 144/1958.

Situaţia străinilor şi apatrizilor dupa revizuirea Constituţiei şi aderarea

României la Uniunea Europeană. În conformitate cu prevederile articolului 44
alineatul (2) din Constituţia României revizuită, „Cetăţenii străini şi apatrizii pot
dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate
din aderarea României la Uniunea Europeana şi din alte tratate internaţionale la care
România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege
organică, precum şi prin mostenire legală”.

Pentru detalierea condiţiilor de dobândire a dreptului de proprietate de către

străini şi apatrizi în temeiul dispoziţiei constituţionale citate, precum şi a Tratatului
privind aderarea României la Uniunea Europeana, ratificat prin Legea nr. 157/2005,
publicat in M. Of. nr. 465 din 1 iunie 2005, a fost adoptată Legea nr. 312/2005 privind
dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de catre cetăţenii
străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, publicată în M. Of.
nr. 1008 din 14 noiembrie 2005.

Din perspectiva acestor reglementări, există două categorii de persoane:

a) persoanele fizice şi persoanele juridice din statele membre (statele Uniunii

Europene, Islanda, Lichtenstein şi Norvegia), adică cetaţenii statelor membre,
apatrizii cu domiciliul în statele membre, precum şi persoanele juridice care au
naţionalitatea unui stat membru; şi

b) persoanele fizice şi persoanele juridice din state terţe, adică cetăţenii

statelor terţe şi apatrizii cu domiciliul în statele terţe, precum şi persoanele juridice
care au naţionalitatea unui stat terţ.

În ce priveşte persoanele fizice şi persoanele juridice din statele membre,

potrivit art. 3 din Legea nr. 312/2005, acestea pot dobândi dreptul de proprietate
asupra terenurilor în aceleaşi condiţii în care pot face acest lucru persoanele din
România. Aceasta este regulă de la care există o serie de excepţii rezultate în urma
procesului de negociere în vederea aderării la Uniunea Europeană (s-a admis
existenţa unor perioade de tranziţie în care sş se menţină restricţii cu privire la
dobândirea de către persoanele dintr-un alt stat membru, a dreptului de proprietate
asupra terenurilor).

Prima excepţie este instituită de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 312/2005, în
conformitate cu care „Cetăţeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul

7
nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică
nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, pot dobândi
dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe secundare, respectiv sedii
secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la
Uniunea Europeană”.

A doua excepţie este prevazută la art. 5 alineatul (1) din Legea nr. 312/2005,
unde se arată: “Cetăţeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat
membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate cu
legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor
agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la
data aderării României la Uniunea Europeană”.

Prin dispoziţiile alineatului (2) al aceluiaşi articol, se stabileşte o excepţie la

excepţie, permiţând în interiorul menţionatului termen, dobândirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către:

a) cetăţenii statelor membre şi apatrizii cu domiciliul într-un stat membru, dacă

îşi stabilesc reşedinţa în România şi pot dovedi calitatea de fermier care desfăşoară
activităţi independente (prin documente specifice statului membru al cărui cetăţean
este sau din care provine apatridul); şi

b) apatrizii cu domiciliul în România, dacă îşi pot dovedi calitatea de fermier

care desfăşoară activităţi independente (cu atestat eliberat de catre Ministerul
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale).

În conformitate cu prevederile alineatului ultim al articolului 5 din Legea nr.

312/2005, „Destinaţia terenurilor agricole, pădurilor şi a terenurilor forestiere nu
poate fi schimbată pe durata perioadei de tranziţie de către persoanele prevăzute la
alin. (2)”.

4) Verificarea structurii de cultură a exploataţiilor agricole din zona

supusă anchetei

Competenţă: Direcţia pentru Agricultură Călăraşi

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

5) Verificarea legalităţii tranzacţiilor cu terenuri din zona supusă anchetei

în perioada 1990-2013

Competenţă: - instanţele judecătoreşti (pe latură civilă)

- organele de cercetare penală (pe latură penală)