Mănăstirea Vărzăreşti, este situată în vîrful dealului hotarului satului cu acelaşi nume, conform datelor documentare, este

considerată cea mai veche dintre mănăstirile basarabene.

Prima menţiune despre această mănastire dateaza cu secolul al XV-lea, cu 25 aprilie 1420, în hrisovul domnesc al lui Alexandru
cel Bun care-l dăruieşte boierului său Venea, prin care îi întăreşte nişte moşii, hotarul cărora fiind mănăstirea „Kisno-Varzareva”.
În hrisovul domnesc se pot citi astfel de fraze: „Din mila lui Dumnezeu noi Alexandru Voievod, Domnul Ţării Moldovei, facem
cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor ce o vor vedea sau o vor auzi citindu-se…iar hotarul acestos sate care sunt pe
Bocovăţ încep de la mănăstirea lui Vărzar”. Ctitorul mănăstirii era Stan Vărzar şi au rămas cu numele lui satul şi mănăstirea
Vărzăreşti.

O perioadă mai îndelungată mănăstirea a fost ocupată de către tătari, părăsindu-o abia în secolul al XVIII-lea. Atunci se începe
recostrucţia mănăstirii, de care sa ocupat protoiereul Constantin Măcărescu, împreună cu tatăl său preotul Vasile, acesta din urmă
îmbrăcînd mai tîrziu haina monahală s-a numit Varlaam De la aceşti vrednici preoţi la mănăstire a rămas Evanghelia de la 1742 şi
Pascalia de la 1773, obiecte de cult care după anul 1918 nu vor mai face parte din patrimoniul mănăstirii ci vor fi aşezate în Muzeul
Naţional din Chişinău.

În anul 1862 mănăstirea dispunea de o singură biserica cu hramul „Sfîntul Dumitru” care era de lemn, acoperită cu şindrilă,
înălţată pe locul bisericii vechi, clădită de protoiereul Macarevici, datată din anul 1796, care în alcătuirea ei avea şi o clopotniţă ce
data din anul 1815. Chiar dacă la început a fost mănăstire de bărbaţi din anul 1815 statutul mănăstirii este modificat. Astfel la
Vărzăreşti trec pentru a vieţui maicile de la schitul desfiinţat Cosăuţi, judeţul Soroca.

Din momentul sosirii maicilor la Vărzăreşti, stareţa obştei a devenit monahia Siglitichia care a stareţit din anul 1815 până în anul
1817, iar din acest an până în anul 1919 conducerea mănăstirii a fost preluată de către monahia Nazaria urmată de monahia Anisia
care a stareţit un timp mai îndelungat până în anul 1835. În locul bisericii de lemn, în anul 1863 a fost zidită o biserică de piatră.
În timpul conducerii mănăstirii 1867 de către stareţa Olimpiada Dogaru, a fost zidit iconostasul bisericii de vară iar cu un an mai
târziu – 1868, a fost construită biserica de iarnă „Sf. Dumitru”, fiind încadrată în aceeşi construcţie cu stareţia. Însă meritele
monahiei Olimpiada nu s-au terminat aici, tot ea fiind cea cu străduinţa căreia s-a construit zidul din piatră care încojoară
mănăstirea precum şi trei corpuri de chilii noi.

Din 1944 gospodaria mănăstirii a fost confiscată de rusi. La 10 iunie 1959, pe atunci staretă era Platonida Caelîc, sosesc
reprezentanţi ai puterii sovietice, conduşi de preşedintele sovietului sătesc Fiodor Scofari, pentru a anunţa despre închiderea
mănăstirii. Astfel toate icoanele sunt coborîte, cărţile bisericeşti, arhiva, odoarele sunt arse şi clopotele date jos. Au fost închise
cele două biserici, călugăriţele fiind lăsate să trăiască în continuare în casuţele lor. Complexul monastic a fost devastat, iar
clopotniţa şi un corp de case ce adapostea atelierul de ţesut şi de cusut au fost distruse complet. Biserica de vară “Sfîntul Dumitru”
a fost transformată în depozit de produse alimentare, iar cea de iarnă în club. În timp, ansamblul monastic a ajuns într-o stare
jalnică.

În anul 1990, la cererea călugărilor şi creştinilor din sat, a fost reinfiinţată mănăstirea. Chiar dacă locuitorii satului au început
reconstrucţia mănăstirii din anul 1990, obştea mănăstirii îşi începe activitatea abia în anul 1994 atunci când la Vărzăreşti poposesc
monahia Gheorghia Plăcintă în calitate de stareţă şi egumenul Serafim Plăcintă în calitate de preot-duhovnic al obştii. Biserica cu
hramul „Sfântul Dumitru” este încă în proces de restaurare, fiind pregătiţi pereţii pentru a fi pictaţi. Dimensiunile bisericii sunt de
27 m lungime şi 11 m lăţime Biserica prezintă un plan cruciform, cu o navă şi cu o turlă semicercularăîn centru, cu clopotniţă
situată deasupra pridvorului. În anul 1997 la mănăstirea Vărzăreşti a fost readusă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
care a fost scoasă din mănăstire în anul 1959. Mănăstirea mai dispune de un număr însemnat de părticele de moaşte ale diferitor
Sfinţi.

Mănăstirea Vărzăreşti rămâne în inimile credincioşilor din Basarabia cea care a deschis porţile monahismului pe teritoriul ţării
noastre şi ca un adevărat turn al nădejdii şi credinţei care va străjui mult timp ca o adevărată mărturie pentru credinţa poporului
basarabean.