Sindromul Stockholm

Descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să își
simpatizeze răpitorul.

Este important de subliniat că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte
mare.

Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm, când doi
bărbați înarmați au încercat să jefuiască o bancă luând ostatici 4 funcționari ai băncii.
Negocierile între autorități și jefuitori au durat 6 zile (1973), timp în care, ostaticii s-au aflat
permanent sub amenințarea armelor, ba, mai mult, agresorii le-au legat la un moment dat
centuri cu explozibil amenințându-i că vor fi aruncați în aer dacă negocierile eșuează. Politia
suedeză a reușit totuși să înduplece agresorii să înlăture centurile dar, când echipele de
intervenție au pătruns în bancă într-un moment de neatenție al criminalilor, victimele, care
între timp se atașaseră emoțional de răpitori, au început să-și apere agresorii și au încercat să-i
ajute. Mai mult, victimele s-au opus încercării autorităților de a le elibera, apoi au refuzat să
depună mărturie împotriva criminalilor și au angajat, pe banii lor, avocați pentru a-i apăra pe
tâlhari. Totul a culminat când una dintre ostatice s-a căsătorit cu unul dintre agresori, aflat în
închisoare.

Explicația oferită de psihiatrii criminaliști este aceea că victimele îl percep pe agresor prin
prisma faptului că acesta, neomorându-le, le dăruiește viața și devin recunoscătoare pentru
bunătatea și îndurarea sau mărinimia sa. Așadar, fapta răpirii și a privării de libertate își
pierde însemnătatea datorită șansei la viață care este oferită. Mai mult decât atât, răpitorul
devine persoana care deține controlul asupra necesităților de supraviețuire ale captivului.
Gesturi precum oferirea de hrană sau apă sunt percepute de victimă ca dovezi de
generozitate, ajungând să fie considerate daruri și expresia grijei pentru viața sa.

În asemenea condiții terifiante, atunci când agresorul cruță victima, când strecoară printre
abuzuri comportamente mai puțin abuzive, pe care victima ajunge să le perceapă ca fiind
„miloase”, începe să dezvolte anumite sentimente de recunoștință față de acesta. Oricât de
ciudat ar părea, într-un asemenea context, când persoana depinde în totalitate de agresor și
trăiește în teroare, când nu mai poate deține controlul asupra propriei vieți, folosește ca
strategie de supraviețuire crearea unei legături emoționale cu agresorul unde nu îl percepe pe
acesta ca pe cel care a creat toată această situație periculoasă, ci mai degrabă ca pe cel care îi
oferă șansa la viață.

Sindromul Stockholm nu apare numai în astfel de situații, ci și în cazul relațiilor

interpersonale, de cuplu și familiale, copiilor abuzați ori victimelor incestului.

Sindromul Stockholm se caracterizeaza printr-un raspuns psihologic ce are ca scop

supravietuirea. Astfel, o victima incepe sa se identifice cu abuzatorul, simpatizandu-l,
oferindu-i ajutorul sau chiar indragostindu-se de acesta.
Sindromul Stockholm apare mai des în următoarele condiţii:

1. Victimele primesc mici forme de atenţie şi bunătate din partea agresorilor.

2. Victimele sunt izolate şi sunt limitate doar la perspectiva agresorilor.

3. Victimele nu pot identifica unul sau mai multe scenarii prin care ar putea să scape de
agresori.

4. Victimele percep o ameninţare în ceea ce priveşte salvarea din partea agresorilor.

Simptome

Simptomele sindromului Stockholm sunt asemănătoare celor manifestate în cazul

sindromului de stres post-traumatic, printre care se numără:

 insomnie;
 coșmaruri;
 dificultăți de concentrare;
 iritabilitate;
 lipsa poftei de mâncare și greață;
 dezvoltarea unor diferite fobii (cel mai des întâlnite în acest caz fiind
claustrofobia, agorafobia, frica de noapte sau întuneric);
 confuzie;
 neîncredere;
 dorință de izolare.

De asemenea, au fost identificate trei aspecte definitorii ale sindromului:

 victimele manifestă sentimente negative față de autorități și poliție;

 victimele dezvoltă sentimente pozitive față de agresor;
 agresorul săvârșește acte de „bunătate” pentru a ține victima în viață.

Celor care suferă de sindromul Stockholm li se recomandă consultul unui psiholog sau a unui
medic psihiatru. Atât în cazul unei răpiri, cât și în cazul abuzului în relație, este în primul
rând necesară conștientizarea problemei. Familiile celor care suferă de acest sindrom sunt
încurajate să ofere sprijin emoțional și să încerce să îi determine să realizeze situația în care
se află și faptul că au nevoie de ajutor specializat pentru a putea trece mai departe,
continuându-și viața într-o manieră sănătoasă din punct de vedere psihic.