REGIMUL MATRIMONIAL ÎN DREPTUL ROMAN

Familia, ca formă specifică de comunitate umană, constituie obiectul de cercetare a

numeroase ştiinţe, fiind o realitate socială prin care se realizează o comunitate de viaţă între cei
ce o compun.
Familia este întemeiată pe căsătoria liber consimţită la baza căreia se află încrederea şi
dragostea reciprocă dintre soţi, deplina egalitate în drepturi dintre bărbat şi femeie şi unitatea
dintre interesele personale şi cele sociale. Constituind o uniune liber consimţită între bărbat şi o
femeie, căsătoria are ca scop întemeierea unei familii.
Astfel, Constituţia României în articolul 4 şi articolul 16 consacră egalitatea în drepturi
dintre femeie şi bărbat în toate relaţiile sociale înlăturând, în acest mod, supremaţia bărbatului şi
poziţia sa juridică de veritabil „pater familias”.
Reinstaurând principiul libertăţii convenţiilor matrimoniale în Codul civil, prin art. 312,
conferă viitorilor soţi libertatea de a opta între regimul comunităţii legale, regimul separaţiei de
bunuri şi regimul comunităţii convenţionale.
Regimul comunitatii legale
Ori de câte ori soţii nu au propria convenţie matrimonială încheiată anterior căsătoriei
sau, deşi au încheiat o atare convenţie, ea este nulă sau anulată, raporturile patrimoniale dintre ei
sunt supuse regimului matrimonial de drept comun al comunităţii legale, reglementat prin art.
339-359 C.civ. Din chiar momentul încheierii, fiecare căsătorie are un regim matrimonial.
Regimul legal al comunităţii este unul parţial, în sensul că, alături de bunurile comune
ambilor soţi, în patrimoniul fiecăruia există şi o masă de bunuri proprii – de aceea suntem
interesaţi de modul de constituire a acestora, de criteriile după care un anume bun este inclus în
masa bunurilor comune sau, dimpotrivă, va fi bun propriu al unuia dintre soţi.
Bunurile soților
Deosebim, în patrimoniul fiecăruia dintre soţi, o masă de bunuri comune şi o masă de
bunuri proprii. Ele nu sunt segregate în mod categoric. Pe durata aplicării regimului matrimonial
al comunităţii legale, departajarea acestor mase este importantă pentru că, pe de o parte, diferă
configuraţia „schemei” de gestiune a bunurilor comune faţă de cea a bunurilor proprii, iar pe de
altă parte, din perspectiva creditorilor chirografari, delimitează gajul general al creditorilor
comunitari faţă de cel al creditorilor proprii ai unuia dintre soţi.
Bunurile comune
„Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data
dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor” – stabileşte art. 339 C.civ., iar calitatea
de bun comun nu trebuie dovedită, adaugă art. 343 alin. (1) C.civ. Altfel spus, bunurile dobândite
de către oricare dintre soţi sub imperiul regimului legal al comunităţii sunt prezumate a fi bunuri
comune ale ambilor; prezumţia de apartenenţă la comunitate este relativă, putându-se dovedi
contrariul, anume că bunul în cauză este propriu al unuia dintre soţi [art. 343 alin. (2) şi (3)
C.civ.
Masa bunurilor comune şi masa bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soţi nu sunt
categoric delimitate, există comunicare între aceste mase, astfel că este posibil ca un bun comun
să devină propriu – prin partaj în timpul regimului, prin achiziţionarea cu întrebuinţare de sume
comune (e.g. salariul) de bunuri de uz personal sau de uz profesional – sau invers, se poate
întâmpla ca un bun propriu să devină comun al ambilor soţi – prin donaţie între soţi cu clauză de
intrare în comunitate.
Întrucât soţii sunt devălmaşi asupra bunurilor comune, partajul presupune, înainte de
toate, stabilirea cotei-părţi cuvenită fiecăruia. Aceste cote se determină potrivit contribuţiei aduse
de soţ şi de soţie la dobândirea bunurilor comune şi la îndeplinirea obligaţiilor comune raportat
la comunitate în întregul său; până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie
egală [art. 357 alin. (2) C.civ.]. împărţirea propriu-zisă a bunurilor comune are loc potrivit
învoielii părţilor sau, după caz, potrivit hotărârii instanţei, în această din urmă situaţie, ca regulă,
în natură1, ţinându-se seama de întinderea cotei-părţi a fiecăruia dintre soţi (art. 676 C.civ.).
Masa bunurilor comune şi masa bunurilor proprii ale fiecăruia dintre soţi nu sunt
categoric delimitate, există comunicare între aceste mase, astfel că este posibil ca un bun comun
să devină propriu – prin partaj în timpul regimului, prin achiziţionarea cu întrebuinţare de sume
comune (e.g. salariul) de bunuri de uz personal sau de uz profesional – sau invers, se poate
întâmpla ca un bun propriu să devină comun al ambilor soţi – prin donaţie între soţi cu clauză de
intrare în comunitate.

1
Ca modalităţi subsidiare, partajul judiciar se poate realiza prin atribuirea bunului în întregime unuia dintre soţi în
schimbul unei sulte sau prin vânzarea bunului şi distribuirea preţului între devălmaşi (art. 676 coroborat cu art. 686
C.civ.).
 Bunurile proprii
Dispoziţiile art. 340 lit. a)-h) C.civ. enumeră, limitativ, următoarele categorii de bunuri
care, deşi dobândite în timpul regimului comunităţii legale, sunt proprii ale unuia dintre soţi2:
a) bunurile dobândite prin moştenire legală, legat sau donaţie, cu excepţia cazurilor în
care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi, dacă nu sunt elemente ale
unui fond de comerţ care face parte din comunitatea de bunuri a soţilor
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creaţiilor sale şi asupra
semnelor distinctive pe care le-a înregistrat.
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele ştiinţifice sau
literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele de invenţii şi alte asemenea bunuri
f) indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile pentru orice prejudiciu moral adus unuia
dintre soţi;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum şi
bunul dobândit în schimbul acestora
h) fructele bunurilor proprii

Regimul comunitatii conventionale

Regimul comunităţii convenţionale isi gaseste reglementarea in Codul Civil prin art. 366-
368.
Potrivit dispoziţiilor cu caracter limitativ ale art. 367 lit. a)-e) C.civ., convenţia
matrimonială a soţilor se poate abate de la regimul comunităţii legale sub unul sau mai multe
dintre următoarele aspecte:
- includerea în comunitate, în tot sau în parte, a bunurilor dobândite sau a datoriilor
proprii născute înainte sau după încheierea căsătoriei, cu excepţia bunurilor de uz personal,
precum şi a celor de uz profesional (dacă nu sunt elementele unui fond de comerţ care face parte
din comunitatea de bunuri), care sunt şi rămân bunuri proprii3;

2
Nadia Cerasela Aniței, Convenția matrimonială potrivit Noului Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2012, p.
71.
3
Codrin Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 214.
 - restrângerea comunităţii la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia
matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul
căsătoriei, cu excepţia obligaţiilor contractate de către oricare dintre soţi pentru acoperirea
nevoilor obişnuite ale căsătoriei, care sunt şi rămân datorii comune ambilor soţi;
- obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare;
dacă unul dintre soţi se va afla în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa în vederea încheierii
acestor acte sau se va opune în mod abuziv, celălalt încheia singur actul numai cu încuviinţarea
prealabilă a instanţei de tutelă;
- includerea clauzei de preciput, cu precizarea legiuitorului că executarea clauzei de
preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea
activului net al comunităţii;
- modalităţi privind lichidarea comunităţii convenţionale.
2.3. Clauze privind gestiunea bunurilor comune

Ca abatere de la regimul comunităţii legale, soţii au posibilitatea de a stabili

obligativitatea acordului ambilor soţi pentru încheierea anumitor acte de administrare [art. 367
lit. c) teza I C.civ.], adică să instituie derogări de la principiul gestiunii paralele. Faţă de regimul
comunităţii legale, o atare clauză înseamnă un regim înăsprit al gestiunii bunurilor comune. În
lipsa acordului ambilor soţi, actul de administrare încheiat de un singur soţ este anulabil (art. 368
coroborat cu art. 347 C.civ.).
Dacă unul dintre soţi s-ar afla în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa în vederea
încheierii unor acte de administrare din această categorie, supuse cerinţei consimţământului
ambilor soţi, ori s-ar opune în mod abuziv, celălalt va putea încheia singur actul numai cu
încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă; încuviinţarea de care se face vorbire în cuprinsul art.
367 lit. c) C.civ. este recunoaşterea dreptului unuia dintre soţi de a solicita şi obţine autorizarea
instanţei de tutelă de a încheia singur un anume act şi nu se confundă cu mandatul judiciar, care
poate fi obţinut în vederea reprezentării soţului aflat în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa în
exercitarea drepturilor ce revin acestuia potrivit regimului matrimonial concret (art. 315 C.civ.).
REGIMUL SEPARAȚIEI DE BUNURI
Caracteristica acestui regim este separaţia activului şi a pasivului patrimonial al soţilor,
exprimată astfel de legiuitor: „fiecare dintre soţi este proprietarul exclusiv în privinţa bunurilor
dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi a celor pe care le dobândeşte în nume
propriu după această dată” [art. 360 alin. (1) C.civ.] şi „niciunul dintre soţi nu poate fi ţinut de
obligaţiile născute din acte săvârşite de celălalt soţ” [art. 364 alin. (1) C.civ.].
Potrivit art. 361 alin. (1) C.civ., la adoptarea regimului separaţiei de bunuri, „notarul
public întocmeşte un inventar al bunurilor mobile, indiferent de modul lor de dobândire.
În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate
exclusivă aparţine soţului posesor [art. 361 alin. (4) C.civ.]4.
Gestiunea bunurilor soților
Întrucât patrimoniul fiecăruia dintre soţi este alcătuit numai din bunuri exclusive, fară o
masă de bunuri comune, gestiunea bunurilor se face independent, fiecare soţ foloseşte,
administrează şi dispune nestingherit de bunurile proprietatea sa exclusivă; obligaţia de a
contribui la susţinerea cheltuielilor căsătoriei, potrivit cu mijloacele fiecăruia dacă nu s-a
prevăzut altfel în convenţia matrimonială, este singura pretenţia legală [art. 325 alin. (2) C.civ.].

MODIFICAREA REGIMULUI MATRIMONIAL

Potrivit distincţiei legale, modificarea regimului matrimonial poate fi convenţională
sau judiciară.
Modificarea convențională a regimului matrimonial

După cel puţin un an de la încheierea căsătoriei, soţii pot, ori de câte ori să înlocuiască
regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial sau modifice, cu respectarea
condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea com e matrimoniale” – stabileşte art. 369 alin. (1)
C.civ.
Modificarea judiciară a regimului matrimonial

Dacă regimul matrimonial al soţilor este cel al comunităţii legale sau convenţionale,
instanţa, la cererea unuia dintre soţi, poate pronunţa separaţia de bunuri atunci când celălalt soţ

4
M. Avram, op. cit., p. 337.
încheie acte prin care pune în pericol interesele patrimoniale ale familiei, stabileşte art. 370 alin.
(1) C.civ. Actul instanţei produce dublu efect: pe de o parte, în temeiul său, încetează regimul
matrimonial al comunităţii, legal sau convenţional, şi se trece la lichidarea lui în acelaşi cadru
procesual [art. 370 alin. (2) C.civ.]; pe de altă parte, este instaurat noul regim matrimonial al
soţilor, acela al separaţiei de bunuri.