Psihosexologia

Probabil că aş teptările tale ating punctul culminant: „Oare ce am putea studia
noi la facultate despre sex?”. Îmi aduc aminte de fiecare curs pe care l-am avut
cu colegii tăi din anii anteriori ş i de fiecare dată când vorbeam despre diverse
teme de psihosexologie existau în sală chicoteli, comentarii, roş eli în obraji,
coate date „semnificativ” ş i, inclusiv, de ce nu?, comentarii cu privire la
convingerile ş i compor- tamentele mele sexuale! Nu e nimic nefiresc în această
atitudine, ţ inând cont că tabu-ul cu privire la discuţ iile publice serioase despre
sex există încă! Iar comentariile ş i umorul fac parte din arsenalul mecanismelor
de apărare împotriva anxietăţ ii crescute brusc de un asemenea subiect
„fierbinte”!
Totuş i, avem ce discuta serios despre sex la acest curs. Am preferat ca ş i până
acum să fiu succintă ş i să te îndemn să studiezi mai departe dacă îţ i trezesc
interesul. În următoarele rânduri mi-am propus să îţ i prezint principalele teorii
cu privire la sexualitatea umană; astfel, mă aş tept ca după ce citeş ti ş i studiezi să
cunoş ti:
– care sunt momentele cele mai importante în evoluţ ia studiilor ş tiinţ ifice despre
sexualitate;

– care sunt principalele teorii referitoare la sexualitatea umană ş i care sunt

reprezentanţ ii lor.

1. Scurt istoric al studiilor despre sexualitatea umană

Aş a cum menţ ionam ş i la începutul manualului, deş i ca domeniu de studiu

ş tiinţ ific psihosexologia este relativ nouă, cunoş tinţ ele despre sexualitatea
umană au existat de foarte multă vreme. Ele au existat în religie, morală,
medicină, psihologie, psihanaliză etc. Actualmente, psi- hosexologia studiază
instinctul sexual ş i comportamentele legate de el (C. Enăchescu, 2003, p. 18).

Instinctul sexual este unul dintre instinctele fundamentale ale omului, el

reprezentând un sistem de tendinţ e naturale care determină ş i dirijează un tip de
comportamente, numite sexuale. Comportamentele sexuale sunt cele care au
cele mai mari ş anse de a produce orgasmul, adică descărcarea tensională.
Sigmund Freud suprapunea instinctul sexual pulsiunii vieţ ii, numindu-l Eros, ş i
îl opunea instinctului morţ ii, denumit Thanatos. Este adevărat că datorită
instinctului sexual se produce actul de procreere ş i, deci, perpetuarea speciei
umane. Atunci când instinctul sexual este diminuat, nici reproducerea nu este
posibilă, cel puţ in pe cale naturală.

Instinctul ş i comportamentele sexuale au fost multă vreme în atenţ ia religiei. Şi

astăzi, încă, religia gestionează viaţ a sexuală a multor indivizi, prin impunerea
unor reguli, norme de comportare în urma stimulării sexuale, deş i multe dintre
ele sunt în contradicţ ie cu descoperirile ş tiinţ ifice referitoare la sexualitatea
umană.
Primele studii ş tiinţ ifice au fost realizate în secolul XIX, de către Sigmund
Freud (1856-1939). Din concepţ ia sa, reţ inem acum conceptul de libidou,
considerat energia sexuală, a vieţ ii. Libidoul evoluează ş i se manifestă diferit, în
funcţ ie de vârsta omului. Asta a dus la conturarea a 5 stadii de dezvoltare ş i
maturizare a pulsiunii sexuale, ceea ce duce la modelarea personalităţ ii umane.
Tot Freud a pus accentul pe normele sociale care îngrădesc manifestarea
libidoului. Acest fapt era de altfel firesc, ţ inând cont de epoca în care el trăia,
epoca victoriană, când concepţ iile ş i regulile care guvernau viaţ a sexuală erau
extrem de rigide. Unele dintre ele nu au dispărut complet nici astăzi. Marele
merit al lui Freud în sexualitate este că a schimbat complet mentalitatea cu
privire la instinctul sexual ş i la comportamentul sexual.
Un merit cel puţ in la fel de mare, deş i nu are aceeaş i notorietate ca Freud, l-a
avut medicul englez Henry Havelock Ellis (1859-1939). El a încercat să
compileze mai multe studii asupra sexualităţ ii. În 1896, publică volumul Studii
în psihologia sexului. A fost cel mai obiectiv cercetător, mai ales pentru acea
perioadă. A considerat ş i femeile ca fiind fiinţ e sexuale, la fel ca ş i bărbaţ ii. De
asemenea, a manifestat deschi- dere ş i înţ elegere faţ ă de deviaţ iile sexuale,
considerându-le inofensive ş i a îndemnat societatea să le accepte.
Un alt cercetător important a fost Richard von Krafft Ebing (1840-1902). El s-
a aplecat asupra patologiilor sexuale, dar nu a putut să se menţ ină obiectiv sau
să manifeste o atitudine de înţ elegere ş i acceptare.
Magnus Hirschfeld (1868-1935) este un cercetător german cu merite deosebite
în studiile sexuale. El a fondat primul institut destinat cercetărilor asupra
sexualităţ ii. A realizat ş i prima mare cercetare printr-un chestionar cu 130 de
itemi, aplicat pe un număr de 10.000 de oameni. Tot el a înfiinţ at ş i primul
centru de consiliere maritală ş i s-a implicat în lupta pentru reforme legale
privind sexualitatea. A oferit sprijin ş i consiliere referitoare la contracepţ ie ş i
dificultăţ i sexuale. Cu siguranţ ă, interesul său a fost stimulat ş i de faptul că el
însuş i era homosexual ş i travestit.

În secolul XX, cele mai importante studii sunt cele ale ame- ricanilor: Alfred
Kinsey ş i colegii săi fac în anii ’40 o cercetare masivă asupra comportamentului
sexual uman, iar William Master ş i Virginia Johnson descriu manifestările
fiziologice implicate în com- portamentul sexual ş i explorează disfuncţ iile
sexuale, pentru care elaborează tehnici terapeutice.
Cam în aceeaş i perioadă, există ş i studii întreprinse de antropologi asupra
manifestărilor sexuale în alte culturi. Cei mai importanţ i, din acest punct de
vedere, sunt Margaret Mead ş i Bronislaw Malinowski.
2. Teorii cu privire la sexualitatea umană

Există trei perspective teoretice care explorează ş i încearcă să explice

sexualitatea umană: cele evoluţ ioniste, cele psihologice ş i cele sociologice.
În cadrul perspectivei evoluţ ioniste există sociobiologia, al cărei reprezentant de
marcă este E. Wilson. Sociobiologia are ca scop înţ elegerea comportamentelor
sociale ale animalelor, deci ş i a compor- tamentului sexual uman (fiind tot un
comportament social al unui animal!). Două concepte sunt semnificative în
acordul acestei teorii: cel de evoluţ ie ş i cel de selecţ ie naturală.
Conceptul de evoluţ ie se referă la faptul că toate fiinţ ele vii deţ in o formă
actuală, care se datorează modificărilor graduale petrecute de-a lungul timpului
în materialul genetic al generaţ iilor anterioare. Adică, aceste vietăţ i au evoluat
astfel până au ajuns în forma actuală.
Termenul de selecţ ie naturală reprezintă procesul natural care determină
supravieţ uirea doar a acelor organisme care s-au adaptat în timp la mediul
înconjurător. Pentru înţ elegerea sexualităţ ii umane, acest lucru arată în felul
următor: s-au păstrat acele caracteristici sexuale care au permis reproducerea ş i
evoluţ ia speciei umane. De altfel, multe din emisiunile de pe canalul Discovery
despre sexualitatea umană au ca explicaţ ie această perspectivă evoluţ ionistă. Te
invit să le urmăreş ti cu încredere, sunt foarte interesante ş i instructive.
În cadrul perspectivei psihologice, avem trei tipuri de teorii: a. teoria
psihanalitică
 b. teoria cognitivă
 c. teoriile învăţ ării

În centrul teoriei psihanalitice elaborată de Sigmund Freud stă conceptul de

libidou. Aş a cum aminteam ş i mai devreme, acesta evo- luează, conturând
personalitatea umană. Stadiile de maturizare sexuală, de maturizare a libidoului,
după Freud, sunt:
 • stadiul oral – perioada cuprinsă între naş terea ş i înţ ărcarea

copilului (0-1/2 ani). În această etapă, libidoul este concentrat în jurul cavităţ ii
bucale. Copilul are nevoie să sugă, dar prin supt obţ ine ş i senzaţ ia de plăcere;
astfel, gura este o zonă erogenă – adică sensibilă la stimularea sexuală, la
obţ inerea plăcerii – foarte timpurie ş i ea rămâne aş a întreaga viaţ ă;
• stadiul anal – perioada cuprinsă între 1,5 ani ş i 3 ani, când libidoul este
organizat în jurul zonei anale. Deci această zonă devine pre- dominant
erogenă acum. Copilul obţ ine plăcere prin procesul de defecare (expulzie
vs. retenţ ie). Acum se formează tendinţ ele active ş i pasive, legate mult de
tendinţ ele sado-masochiste; 


• stadiul falic – cuprins între 3 ş i 5 ani. În această perioadă pulsiunile orale ş i

anale se unifică, iar libidoul se concentrează în zona genitală. Copilul
începe să îş i exploreze intens organele genitale; 


• stadiul de latenţ ă – perioada cuprinsă între 5/6 ani ş i 11/12 ani, care face
trecerea de la sexualitatea infantilă la cea adolescentină. Se manifestă
complexele (Oedip ş i Electra), ceea ce are puternice efecte asupra
formării identităţ ii psihosexuale a persoanei; 


• stadiul genital – cuprins între 11/12 ani ş i 18/20 de ani, când se definitivează
organizarea funcţ iilor sexuale. Astfel, persoana devine capabilă de
funcţ ionare sexuală normală. 
 A trece prin toate aceste faze este normal
ş i de aş teptat. Evident, ca în orice etapizare, reperele temporale sunt
orientative. De asemenea, unele persoane se pot bloca din punct de vedere
psihosexual în una dintre etapele iniţ iale. 
 Aş a cum probabil îţ i aduci
aminte ş i de la psihologia generală sau cea a vârstelor, Freud vorbeş te ş i
de două principii opuse cu care operează psihicul uman: principul plăcerii
ş i cel al realităţ ii. Aceste principii ghidează comportamentul uman diferit.
 Principiul plăcerii presupune „căutarea de a evacua ş i de a reduce
anumite tensiuni psihice, căutarea plăcerii descărcării pulsionale
asociate compulsiei la repetiţ ie a unor experienţ e”. Principiul realităţ ii
„ia în considerare limitările, interdicţ iile, temporizările necesare pentru
ca descărcarea pulsională să nu aibă un aspect distructiv pentru
subiect”. Aceste definiri îi aparţ in lui Daniel Marcelli ş i se regăsesc în al
său Tratat de psihopatologia copilului, apărut în 2003 (p. 41). De altfel,
Freud a stabilit funcţ ionarea psihicului uman pe niveluri. El a denumit
aceste niveluri instanţ e psihice ş i le-a etichetat astfel: id, ego ş i superego.
Ţi le reamintesc pe scurt. Id-ul reprezintă sediul instinctelor, al pulsiunilor
care se cer satisăcute; conţ ine necesităţ ile profund umane, a căror
satisfacere determină supravieţ uirea umană. Id-ul este organizat după
principiul plăcerii ş i este sursa energiei psihice. Ego-ul reprezintă instanţ a
organizată după principiul realităţ ii; el face trecerea de la instinct la
realitate, adică de la nevoie, la satisfacerea efectivă a ei. Superego-ul este
reprezentat de ansamblul normelor, regulilor, valorilor, idealurilor pe care
le învăţ ăm de la societatea în care trăim, adică de la familia noastră,
grupurile din care facem parte, cultura, religia ş i tipul de educaţ ie primită.
Tot acest ansamblu are rolul de a transmite ego-ului condiţ iile în care pot
fi satisfăcute pulsiunile id-ului. De aceea, între id ş i superego se nasc
conflicte care sunt mediate de ego. Unele conflicte sunt foarte puternice,
deoarece sunt determinate de un superego prea punitiv sau restrictiv. Ele
se pot menţ ine o viaţ ă întreagă, ducând la perturbări ale funcţ ionării
sexuale, aş a cum se întâmplă pentru multe persoane cu educaţ ie sexuală
rigidă sau eronată.

Teoria cognitivă se referă la totalitatea modalităţ ilor de gândire care

influenţ ează comportamentul sexual, modul în care gândirea influ- enţ ează
emoţ iile implicate în sexualitate. Evident, modul în care ne formăm concepţ ia
despre propria sexualitate, sexualitatea celorlalţ i, va influenţ a modul în care ne
vom exprima sexualitatea. Plecând tocmai de la această premisă, psihologul
Sandra Bem a alcătuit un inventar al aş a-numitei scheme sexuale – Inventarul
Sexual Bem – în care apar anumite caracteristici considerate definitorii pentru
sexul feminin ş i pentru cel masculin. Mai multe detalii despre acest inventar
găseş ti în „Psihologia vieţ ii de cuplu”, a Iolandei Mitrofan ş i C. Ciupercă (2002,
p. 131).
Teoriile învăţ ării au în vedere faptul că oamenii învaţ ă să îş i manifeste instinctul
sexual ş i, deci, comportamentele sexuale sunt pre- luate de la semeni. Trei tipuri
de învăţ are sunt importante:

• prin condiţ ionare clasică – reprezentativ fiind cercetătorul rus Ivan 
 Pavlov.
Teoria pavloviană a condiţ ionării este utilă în explicarea unor fenomene
sexuale, cum ar fi fetiş ismul sau atracţ ia sexuală ce apare în anumite
locuri, de exemplu, doar pentru că s-a asociat cu trăirea unei excitaţ ii în
locul respectiv, la un alt moment; 


• prin condiţ ionare operantă – reprezentativ fiind psihologul ame- rican B.F.
Skinner. Această condiţ ionare se realizează prin reîntărire, fie pozitivă
(recompense), fie negativă (pedepse). Multe comportamente sexuale se
modelează în funcţ ie de felul cum au fost reîntărite. De exemplu,
masturbarea produce plăcere, ceea ce întăreş te comportamentul, dar dacă
aceasta este pedepsită de către o persoană semnificativă pentru copil,
atunci ea va apărea în condiţ ii modificate, în sensul că se va produce
probabil în baie sau dormitor cu uş a încuiată sau doar atunci când este
singur acasă. Anxietatea produsă însă de interdicţ ie sau culpabilizare va
duce la intensificarea comportamentului masturbator datorită tensiunii
care se cere a fi eliberată prin orgasm. Sau, o femeie ale cărei prime
experienţ e sexuale au generat durere, va tinde să evite actul sexual sau să
experimenteze în continuare disconfort sau durere; 


• prin învăţ are socială – reprezentativ fiind psihologul american Albert

Bandura. Aici, un rol determinant îl joacă învăţ area prin imitaţ ie ş i prin
identificarea cu celălalt. Un concept al lui Bandura eficient ş i în
înţ elegerea comportamentului sexual este acela de auto-eficienţ ă, adică un
simţ al competenţ ei în folosirea unei abi- lităţ i. Această auto-eficienţ ă
determină încrederea pe care un individ o are în capacitatea sa de a atrage
sexual, de a realiza un act sexual satisfăcător ş i de a fi capabil de
intimitate sexuală cu un partener. 
 Perspectiva sociologică se centrează
pe modul în care societatea stimulează sau inhibă anumite manifestări
sexuale. Există trei ele- mente de bază ale acestei perspective:
 • Orice
societate va regla sexualitatea umană;
 • Instituţ iile sociale fundamentale
(familia, ş coala, biserica etc.) vor 
 crea, influenţ a ş i determina anumite
 reguli care vor modela com- 
 portamentul sexual uman;
 •
Comportamentele sexuale vor fi considerate normale sau potrivite 
 într-
o cultură, dar aberante sau nepotrivite într-o altă cultură.
 103 


Rezumatul capitolului
Am debutat capitolul prin reamintirea obiectului de studiu al psihosexologiei:
instinctul sexual ş i comportamentul sexual. Ţi-am prezentat o trecere succintă în
revistă a principalilor cercetători din do- meniul psihosexologiei, ş i anume, pe
Sigmund Freud, Henry H. Ellis, Richard von Krafft-Ebing, Magnus Hirschfeld,
Albert Kinsey, William Master ş i Virginia Johnson. Apoi, am prezentat teoriile
care au avut impact asupra înţ elegerii instinctului sexual, prin prisma a trei
perspective: evoluţ ionistă, psihologică ş i sociologică. Am insistat mai mult
asupra celor psihologice, organizând teoriile, din nou, în trei grupuri: teoria
psihanalitică, teoria cognitivă ş i teoriile învăţ ării.

Glosar de termeni folosiţ i

Auto-eficienţ ă
simţ ul competenţ ei atunci când se execută anumite com- portamente c

Eros pulsiunea vieţ ii, pulsiunea sexuală.

fenomen prin care vietăţ ile au forma actuală datorită modificărilor gra
Evoluţ ie
cesorilor.

Instinct sexual sistem de tendinţ e naturale care determină ş i dirijează manifestările se

Libidou energia vieţ ii, energia sexuală, Eros.

căutarea de a evacua ş i de a reduce anumite tensiuni psihice, căutarea

Principiul plăcerii
compulsiei la repetiţ ie a unor experienţ e (D. Marcelli).

considerarea limitărilor, interdicţ iilor, temporizărilor ne- cesare pentru

Principiul realităţ ii
aspect distructiv pentru subiect.

Selecţ ie naturală proces prin care supreavieţ uiesc doar acei indivizi adaptaţ i la mediul î

Sociobiologie studiul comportamentelor sociale ale animalelor.

Thanatos pulsiunea morţ ii, a (auto)distrugerii, opus vieţ ii.

Zonă erogenă parte a corpului mai sensibilă la stimulare sexuală.

104

Exerciţ ii ş i teme pentru seminar

1.Un bărbat vede o femeie atrăgătoare sexual. Care ar fi mesajele pe care le-ar
transmite id-ul său? Dar ego-ul său? Dar superego-ul? 


2.Dă exemple de comportamente sexuale proprii care s-au păstrat datorită unor
recompense ş i de comportamente sexuale care s-au stins sau pe care le-ai
modelat datorită pedepselor. 


3.Descrie în maxim 350 de cuvinte concepţ ia ta cu privire la sexualitatea ta.

După ce terminăm cursul, revezi descrierea ş i analizează dacă apar idei
noi sau anumite emoţ ii. 


4.Dă-ţ i câteva minute în care să te aş ezi comod ş i să îţ i reaminteş ti care au fost
persoanele care au avut impact asupra dezvoltării tale sexuale. Cine ţ i-a
fost model? Pe cine ai imitat? Cu cine te-ai identificat? 


5.Cum ai putea explica cu ajutorul teoriei evoluţ ioniste glumele privind atracţ ia
sexuală a bărbaţ ilor pentru femeile cu sânii mari ş i a femeilor pentru
bărbaţ ii musculoş i? 
 Bibliografie suplimentară 


ENĂCHESCU, C., Tratat de psihosexologie, Ed. Polirom, Iaş i, 2003.
 HYDE, J.S.,
DELAMATER, J., Understanding Human Sexuality, McGrow-

Hill Companies, Inc., 1997.
 MARCELLI, D., Tratat de psihopatologie a copilului, Ed.
Fundaţ ia Generaţ ia,

Bucureş ti, 2003.
 MITROFAN, IOLANDA, CIUPERCĂ, C., Psihologia relaţ iilor
dintre sexe,

Bucureş ti, Ed. Alternative, 1997.
 PANĂ, S., DĂRĂU, D., PANĂ, S. jr., Sexualitatea
umană, Ed. Univers

Enciclopedic, Bucureş ti, 1998.