La 11 iunie 1929, în timpul sesiunii Consiliului Ligii Naţiunilor, Briand i-a expus lui

Stresemann planul său de Uniune Europeană. Stresemann i-a răspuns clar că el accepta tot ce putea
îmbunătăţi relaţiile franco-germane, dar refuza tot ce putea să aibă un ascuţiş antiamerican.
Germania nu avea interese antiamericane şi nu voia să rupă solidaritatea financiară cu SUA.
Germania era dependentă financiar de SUA, de aceea avea rezerve faţă de ideea de Uniune
Europeană. Stresemann nu dorea o confruntare cu SUA şi cu Anglia, nici o slăbire a Ligii
Naţiunilor.
Aceasta înseamnă că Germania a refuzat Planul Briand în chiar spiritul său, înainte ca planul
să fie lansat oficial, după cum apreciază istoricul francez Jacques Bariéty. Căci Planul Briand avea
un caracter antiamerican. În 1928, prin intermediul Pactului Briand-Kellog, Briand încercase să
angajeze SUA în Europa, alături de Franţa, pentru a atenua faptul că SUA nu a ratificat Tratele de
Pace de la Paris-Versailles şi nu participa la lucrările Ligii Naţiunilor. Dar SUA a refuzat orice
angajament şi a dat Pacului Briand-Kellogg un caracter multilateral şi ineficient. Briand dorise un
pact bilateral eficient şi a fost dezamăgit. Consecinţa decepţiei lui Briand faţă de refuzul american
a fost propunerea sa de Uniune Europeană din septembrie 1929. Din cauză că nu putea conta pe
SUA pentru a-şi asigura securitatea, Franţa a încercat să creeze un sistem în Europa. La problema
securităţii se adăuga problema financiară. SUA cerea rambursarea până la ultimul cent a banilor
împrumutaţi de Franţa în timpul Primului Război Mondial. SUA supunea Franţa la o presiune foarte
dură. În consecinţă, Franţa cerea ferm Germaniei să-şi plătească reparaţiile de război. Franţa a plătit
Americii cea mai mare parte din banii primiţi de la Germania. Pe de altă parte, SUA împrumuta
Germaniei sume mari începând din 1924. De aceea Briand a căutat să instituie o solidaritate
financiară europeană în faţa SUA. Solidaritatea europeană era necesară şi din cauză că exportatorii
europeni se loveau de taxele vamale americane foarte mari. Prin urmare, Briand a gândit crearea
unei comunităţi europene de interese economice, un front european cu ajutorul căruia să apere
interesele Franţei. Pe canale diplomatice, Briand a propus Germaniei să creeze un front european
antiamerican. Dar secretarul de stat în Ministerul de Externe al Germaniei a reacţionat ferm în
ianuarie 1929, declarând că Germania trebuia să evite să fie antrenată de Franţa într-un front
european împotriva Americii. Aceasta deoarece politica SUA constituia un sprijin de mare valoare
în lupta Germaniei împotriva sistemului de alianţe francez. Această concepţie l-a călăuzit şi pe
Stresemann în atitudinile sale adoptate faţă de Planul Briand în iunie şi în septembrie 1929.
Planul Briand de Uniune Europeană a fost lansat oficial la 5 septembrie 1929 în faţa
Adunării Generale a Ligii Naţiunilor. La discursul lui Briand, Stresemann a răspuns favorabil în
faţa forului genevez la 9 septembrie, insistând doar asupra aspectelor economice ale planului,
cerând o uniune economică europeană cu monedă comună şi cu înlăturarea barierelor vamale.
Afirmând legăturile financiare şi economice ale Germaniei cu SUA, Stresemann a respins orice
tendinţă de autarhie economică a Europei şi orice act îndreptat împotriva altor zone ale lumii. El s-
a pronunţat împotriva micşorării autorităţii Ligii Naţiunilor şi a spus că Paneuropa nu se va realiza
curând. În acelaşi sens, la conferinţa statelor europene membre ale Ligii Naţiunilor, care s-a
desfăşurat la Geneva în aceeaşi zi de 9 septembrie 1929, Stresemann şi-a exprimat rezerva faţă de
o cooperare politică europeană şi a avertizat asupra consecinţelor regionalizărilor asupra Ligii
Naţiunilor. Ideile sale au fost susţinute şi de ministrul de Externe al Marii Britanii, Arthur
Henderson. Germania şi Marea Britanie au fost de acord în aprecierea foarte sceptică a Planului
Briand, în timp ce Italia era deschis ostilă Franţei. Briand a fost dezamăgit de atitudinea lui
Stresemann şi a lui Henderson, în timp ce din partea Italiei nu se aştepta la o aprobare
 Răspunsul Germaniei (11 iulie 1930)
Memorandumul Briand exprima concepţia guvernului Franţei asupra problemei europene, şi de
aceea era natural ca fiecare ţară să-şi exprime propriul punct de vedere special şi să privească chestiunea
sub un alt unghi.
cabinetul Brüning critica statu-quo-ul european consacrat prin Tratatele de Pace şi propunea
revizuirea acestora prin înţelegerea cu Franţa şi Anglia, în spiritul unei politici conciliatoriste faţă de
Germania.
Germania era mai interesată de colaborarea cu SUA decât de colaborarea europeană.
Germania era împotriva construirii unei Uniuni Europene pe baza Tratatelor de la Paris–Versailles.
Ea cerea mai întâi revizuirea tratatelor pentru a-şi asigura egalitatea în drepturi politice.
Germania susţinea o înţelegere prioritar economică, pentru rezolvarea crizei economice şi
încheierea unei înţelegeri vamale europene. Germania era singura mare putere care răspundea favorabil
Blocului Statelor Agrare (în care România avea un rol important) de a se încheia un acord privind asigurarea
pieţelor de desfacere pentru supraproducţia ţărilor Europei, un acord care să faciliteze schimbul de produse
între ţările agricole central-europene şi ţările industriale vest-europene