ISAIAH BERLI N

Puterea
ideilor

Ediţie de
HENRYHARDY

Traducere din en gleză de

DANA LlGIA ILIN

g. HUMANITAS
BUCUREŞTI
Colecţia .Zeitgeist" este coordonată de
VLADIMIR TISMANFANU

Redactor: Vlad Russo

Coperta: Angela Roraru
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu
Corector: Elena Domescu
DTP: Florina Vasiliu. Dan Dulgheru

TIpărit la Fedprim

Isaiah Berlin
The l'r1r«r ofldeas
"My ImeUecrual Pam" © The Isaiah Berlin Literary Trust and Henry Hardy 1998
"The Search for Srarus" © The Isaiah Berlin Literary Trust 2000
Omer essays copyright Isaiah Berlin 1947. 1951. 1953. 1954. 1956
© Isaiah Berlin 1960. 1962. 1966. 1968. 1969. 1972. 1975. 1978. 1979. 1995
Editorial matter © Henry Hardy 2000

© HUMANITAS. 2012. pemru prezenta versiune românească

Descrierea CIP a Bibliotecii Nalionale a României

BERLIN. ISAlAH
Puterea ideilor IIsaiah Berlin; uad.: Dana Ligia IIin;
ed .• pref.: Henry Hardy. - Bucureşti: Humanitas. 2012
ISBN 978-973-50-3679-9
1. Ilin. Dana Ligia (trad.)
II. Hardy. Henry (ed.) (pref.)
821.111-96= 135.1

EDITURA HUMANITAS
Piala Presei Libere 1.013701 Bucureşti. România
tel. 021 408 83 50. fax 021 408 83 51
www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumaniras.ro

Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumaniras.ro
Comenzi telefonice: 0372 743 382. 0723 684 194
 Esen ţa Romantismului europ ean

Istoria intelectuală este un domeniu de care, în general, scrii­

tori i englezi s-au interesat mai puţin decât scriitorii din alte ţări.
Există excepţii remarcabile de la această regulă; dar sunt puţine.
Istoria gândirii engleze, chiar şi a celei din secolul al XIX-lea,
când a avut o influenţă mai mare decât gândirea oricărei alte
tări, încă nu a fost scrisă.
,

Poate că din acest motiv, controversa în privin ţa relaţiei

dintre idei şi acţiune este o problemă, dar nu o problemă vie,
în scrierile istoricilor, filozofilor şi criticilor britanici. Examinarea
întrepătrunderii ideilor cu dezvoltarea socială, economică şi
tehnologică (mai ales în ultimele două sute de ani) a fost lăsată
în mare măsură în seama scriitorilor din alte ţări; şi chiar şi
arunci s-a dat mai multă atenţie în Anglia concluziilor, nu meto­
delor lor. Poate că tiparul special al dezvoltării sociale şi politice
din Insulele Britanice a facut ca istoricii britanici moderni (cei
din secolul al XVIII-lea şi de după) să-şi concentreze atenţia pe
cauzele şi efectele marilor răsturnări sociale - Revoluţia Indus­
trială, RevolUţia Franceză şi consecinţele lor -, ducând la o ne­
glijare relativă a celeilalte mari mişcări, contemporană cu acestea,
care, nu mai puţin decât Renaşterea, Reforma şi apariţia ştiinţelor
naturii şi a tehnologiei, a schimbat modul de gândire şi de com­
portament în Occident. Poate că n-ar trebui să fie descrisă ca
mişcare - care implică un anumit grad de organizare -, ci ca
272 PUTEREA I DE I LOR

un set de atitudini, o modalitate de a gândi şi de a acţio na

descrisă vag ca "romantică".
Acest subiect este lăsat de obicei în seama istoriei litera turi i
şi artelor. Şi totuşi, este o fOrţă mai amplă, care timp de do uă
sute de ani a afectat în mod profund şi cu adevărat decisiv viaţa
europeană. Cuvântul "romantism" este vag şi, la fel cu mulţi
termeni de acest fel , tinde să fie prea general ca să poată fi de
vreun folos. "E imposibil să gândeşti în mod serios cu cuvinte
- -

precum «clasicism», «romantism», « umanism», « realism»", a spus

la începutul secolului XX un celebru poet şi critic francez. "Nu
poţi să te îmbeţi ori să-ţi astâmperi setea cu etichetele de pe o
sticlă." 1 Şi totuşi, e greu să negi faptul că în perioada care a început
către sfârşitul Renaşterii şi s-a încheiat cu dezvoltarea deplină a
capitalismului industrial s-a produs o uriaşă transformare a ideilor,
limbajului, atitudinilor, felurilor de a gândi şi de a acţiona. Ori­
cine studiază secolul al XVIII-lea va observa că spre sfârşitul lui
credinţele de două milenii au fost, dacă nu distruse de-a binelea,
în orice caz puse sub semnul întrebării pe scară din ce în ce mai
largă, şi că multe dintre ele au fost subminate.
De la greci încoace, şi poate chiar cu mult înainte de ei,
oamenii au crezut că pot fi găsite răspunsuri adevărate, obiective,
universale şi eterne la întrebările esenţiale despre natură şi despre
scopul vieţii lor, precum şi despre lumea în care trăiesc. Dacă
răspunsurile nu pot fi descoperite de mine, atunci poate că de
cineva mai priceput sau mai înţelept ca mine; dacă nu în con­
diţiile în care mă aflu eu, atunci în altele mai favorabile: într-un
trecut nevinovat şi fericit - o Grădină a Raiului din care stră­
moşii noştri au fost izgoniţi din pricina păcatelor lor, sau poate
într-o epocă de aur aflată încă în viitor, la care posteritatea
(poate că după m ultă trudă şi suferinţă) va ajunge (sau, în orice
caz, ar putea să ajungă) într-o bună zi. Se presupunea că la toate

I . Paul Valery, Cahiers, ed. Judith Robinson, Paris, 1 973- 1 974, voI. 2,
pp. 1 220- 1 22 1 (dintr-o agendă datată 1 93 1 - 1 932).
 ES ENŢA ROMANTISMULUI EUROPEAN 273

problemele cu adevărat importante se poate afla o soluţie, în

principiu, dacă nu în practică. Trebuie să existe undeva răspun­
suri adevărate la toate întrebările adevărate, dacă nu în mintea
oamenilor, atunci în mintea unei fiinţe atotştiutoare - reală
sau imaginară, materială sau ideală, o zeitate personală sau uni­
versul care a ajuns la deplina conştiinţă de sine.
Această presupunere, care stă la baza celei mai mari părţi
din gândirea clasică şi creştină, tradiţională şi eretică, ştiinţifică
şi religioasă, era legată de credinţa că, indiferent dacă oamenii
o ştiu sau nu, toată viaţa de pe pământ este într-un fel legată
de căutarea răspunsurilor la întrebările mari şi chinuitoare despre
fapte şi purtări; despre ceea ce este, a fost, o să fie, poate să fie;
despre ce să faci, ce să pui la temelia vieţii, ce să caUţi, ce anume
să nădăjduieşti, să admiri, de ce anume să te temi, să te fereşti;
dacă scopul vieţii este fericirea, sau dreptatea, sau virtutea, sau
împlinirea, sau îndurarea şi mântuirea. Indivizi, şcoli de gândire,
civilizaţii întregi au avut idei diferite despre răspunsuri, despre
metoda corectă de a le descoperi, despre natură şi locul ocupat
de autoritatea morală, spirituală sau ştiinţifică - cu alte cuvinte,
despre felul în care trebuie să fie identificaţi experţii calificaţi
să descopere răspunsurile şi să le comunice. S-au contrazis în
privinţa a ceea ce constituie aceste calificări şi ceea ce justifică
aceste pretenţii la autoritate. Dar n-a existat îndoială că adevărul
se află pe undeva; că, în principiu, poate să fie găsit. Au existat
credinţe contradictorii despre întrebările esenţiale: dacă adevă­
rul se află în ratiune sau în credintă, în biserică sau în laborator,
, ,

în intuiţiile individului extrem de privilegiat - un profet, un

mistic, un alchimist, un metafizician - sau în conştiinţa colec­
tivă a unui grup de oameni - societatea celor credincioşi, tradiţiile
unui trib, o rasă, un popor, o clasă socială, o academie, o elită
alcătuită din persoane excepţional de Înzestrate sau de pre­
gătite - sau, dimpotrivă, în mintea sau inima oricărui om, în
orice loc, în orice moment, cu condiţia să rămână nevinovat,
274 PUTEREA I DEI LOR

necorupt de doctrine false. Ceea ce era comun tuturor acestor

viziuni - destul de incompatibile ca în numele lor să se fi PUrtat
războaie de exterminare - era presupunerea că există o realitate,
o structură a lucrurilor, un rerum natura pe care cercetătorul
calificat să poată să-I vadă, să-I studieze şi, în principiu, să-I înţe­
leagă corect. Oamenii se deosebeau în mod violent în privinţa
naturii şi identităţii înţelepţilor - cei care înţeleg natura lucru­
rilor -, dar nu în privinta afirmatiei că aceşti întelepti exi stă
" "

sau pot fi concepuţi, şi că ei ar şti ceva ce le-ar permite să deducă

în mod corect ce anume trebuie să creadă oamenii, cum să
acţioneze, pe ce să-şi întemeieze viaţa şi pentru ce să trăiască.
Aceasta a fost marea temelie a credinţei pe care au atacat-o
şi au şubrezit-o romanticii. Indiferent de deosebirile dintre
principalii gânditori romantici - Schiller, la începuturi, şi Fichte,
spre sfârşit, Schelling şi Jacobi, Tieck şi cei doi Schlegel, în tine­
reţe, Chateaubriand şi Byron, Coleridge şi Carlyle, Kierkegaard,
Stirner, Nietzsche, Baudelaire -, prin scrierile lor trece o idee
comună, susţinută cu diferite grade de conştiinţă şi profunzime,
aceea că adevărul nu este o structută obiectivă, independentă
de cei care o caută, comoara ascunsă care aşteaptă să fie găsită,
ci el însuşi, în toate înraţişările sale, este creat de căutător. Nu
este adus pe lume în mod obligatoriu de individul limitat: după
unii, este creat de o putere mai mare, un spirit universal, per­
sonal sau impersonal, în care individul este un element, sau
al cărui aspect, emanaţie, răsfrângere imperfectă este individul.
Dar presupunerea comună a romanticilor care contrazice philoso­
phia perennis este că răspunsurile la marile întrebări nu trebuie
să fie descoperite, ci inventate. Nu sunt ceva găsit, sunt ceva lite­
ralmente faurit. Î n forma sa extremă, idealistă, este o viziune
a întregii lumi. În forma sa mai familiară, se limitează la tărâmul
valorilor, idealurilor, regulilor de comportament - estetic, reli­
gios, social, moral, politic -, un tărâm privit nu ca o ordine
naturală sau s upranaturală care poate fi investigată, descrisă şi
 ESENTA ROMANTISM ULUI EUROPEAN 275

explicată prin metoda adecvată - examinarea ra�ională ori vreo

procedură mai misterioasă -, ci ca un lucru pe care îl creează
omul, aşa cum creează opere de artă; n u prin imitarea unor
modele sau adevăruri pre-existente (nici măcar prin inspiraţie
primită de la ele) , ori prin aplicarea unor adevăruri sau reguli
pre-existente care sunt obiective, universale, eterne, imuabile;
ci printr-un act de creaţie, introducerea în lume a unui lucru
literalmente nou - expresia excep�ională a unei activită�i indi­
viduale şi, prin urmare, excepţional de creative, naturală sau
supranaturală, umană sau parţial divină, care nu datorează nimic
vreunui lucru din exteriorul său (în unele versiuni datorită fap­
tului că nimic nu poate fi conceput ca fiind în afara sa) , care
există independent, îşi are propria justificare şi se împlineşte
de la sine. De aici derivă acel nou accent pus pe subiectiv şi
ideal, în loc de obiectiv şi real, pe procesul crea�iei, nu pe efectele
lui, pe motive, nu pe consecinţe; şi, ca un corolar necesar, pe
calitatea viziunii, starea de spirit sau sufletească a omului care
acţionează - puritatea suRerului, inocenţa intenţiei, sinceritatea
scopului, nu găsirea răspunsului corect, adică o corespondenţă
exactă cu "datul". De aici derivă accenrul pus pe activitate, miş­
carea care nu poate fi redusă la segmente statice, curgerea care
nu poate fi zăgăzuită, îngheţată, analizată rară ca prin aceasta
să fie fatalmente distorsionată; de aici derivă protestul constant
împotriva reducerii "vieţit la fragmente moarte, a organismului
la "simple" unităţi mecanice sau uniforme; şi tendinţa cores­
punzătoare către comparaţii şi metafore extrase din ştiinţele
"dinamice" - biologie, fiziologie, psihologie introspectivă - şi
venerarea muzicii, care, dintre toate artele, pare să aibă cele mai
puţine relaţii cu ordinea naturală uniformă ce poate fi observată
în mod universal. De aici derivă, de asemenea, slăvi rea tuturor
formelor de sfidare a "datului" - "faptul brut", impersonal, din
morală sau politică - sau împotriva lucrurilor statice şi a celor
acceptate, precum şi valoarea atribuită minorităţilor şi marti­
rilor ca atare, indiferent pentru ce ideal suferă.
276 PlJfEREA IDEILOR

Acest lucru este, de asemenea, sursa doctrinei că munca este

sfântă ca atare, nu datorită funcţiei sale sociale, ci datorită fap­
tului că este o impunere asupra materiei inerte a person alităţii
individuale sau colective, adică a activităţii. Activitatea, stră­
dania este totul, victoria nu înseamnă nimic: după cum sp un e
Fichte, "Frei sein is nichts - /rei verden ist der Himmel" (,,A fi
liber nu înseamnă nimic - a te elibera este Raiul") 1 . Eşecul este
mai nobil decât succesul. Jenfirea pentru o cauză este i mpor­
tantă, nu validitatea cauzei în sine, căci sacrificiul facut pentru ea
este ceea ce sfinţeşte cauza, nu vreo proprietate intrinsecă a ei.
Acestea sunt simptomele atitudinii romantice. De aici decurge
venerarea artistului, fie el artist al sunetului, al cuvântului sau
culorii, ca manifestarea cea mai înaltă a spiritului veşnic activ,
şi imaginea populară a artistului în turnul său, cu ochii rătăciţi,
cu părul vâlvoi, sărac, însingurat, batjocorit; dar independent,
liber, superior în plan spiritual persecutorilor săi filistini. Această
atitudine are şi o latură mai întunecată: venerarea nu numai a
pictorului, sau compozitorului, sau poetului, ci şi a acelui artist
mai sinistru, ale cărui materiale sunt oamenii - distrugătotul
societăţilor vechi şi creatorul celor noi -, indiferent de costul
în vieţi omeneşti: conducătorul suprauman care torturează şi
distruge pentru a clădi o temelie nouă - Napoleon în cel mai
revoluţionar aspect al său. Această întrupare a idealului romantic
a luat forme din ce în ce mai isterice şi a culminat cu iraţio­
nalismul violent şi cu fascismul. Şi totuşi, aceeaşi perspectivă
a creat respect pentru individualitate, pentru impulsul creator,
pentru personalitatea excepţională, pentru personalitatea inde­
pendentă, pentru libertatea de a trăi şi de a acţiona în lumina
credinţelor şi principiilor personale, neimpuse, a nevoilor emo­
ţionale nedeforrnate, pentru valoarea vieţii private, a relaţiilor per­
sonale, a conştiinţei individuale, a drepturilor omului. Moştenirea

1 . Citat fără referinţă din articolul despre Fichte din Entsiklopediceskii

slovar: Sankt Petersburg, 1 890- 1 907, voI. 36, p. 58, col. 2.
 ESENŢA ROMANTISMULUI EUROPEAN 277

pozitivă şi negativă a romantismului - pe de o parte disprerul

faţă de oportunism, considerarie faţă de varietatea individuală,
scepticism faţă de formulele generale şi soluţiile supreme opre­
sive, şi pe de altă parte prosternarea în faţa fiinţelor superioare
şi ridicarea în slăvi a puterii, pasiunii şi cruzimii arbitrare - aceste
tendinţe, reflectate şi promovate deopotrivă de doctrinele roman­
tice, au facut pentru modelarea evenimentelor din veacul nostru,
ca şi a conceptelor în termenii cărora acestea sunt privite şi
explicate, mai mult decât se recunoaşte de obicei în cele mai
multe dintre istoriile vremii noastre.