Originea păgînă a venerării moaştelor

Lista subiectelor

Tipăreşte aceasta pagină

Ce spune Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, Biblia, despre această chestiune, mai există şi alte motive
foarte bune pentru care creştinii adevăraţi n-ar trebui să se închine la moaşte religioase şi să le venereze.
Practica şi obiceiul acesta nu şi-au avut originea începând cu Cristos sau cu apostolii lui, ori cu naţiunea
aleasă a lui Dumnezeu, Israelul. Aceasta este în mod sigur o invenţie păgână, deci de la Diavol pur şi
simplu, şi Enciclopedia Catolică admite aceasta. Ea spune că venerarea moaştelor este „un instinct
primitiv” şi este asociat cu multe alte sisteme religioase în afară de cel al catolicismului. Aceasta continuă,
spunând cum vechii greci se închinau în mod superstiţios la oasele şi la rămăşiţele pământeşti ale eroilor
lor, cum perşii „tratau cu cea mai adâncă veneraţie” rămăşiţele pământeşti ale lui Zoroastru şi cum
„venerarea moaştelor printre budiştii de orice sectă este un fapt incontestabil”.

Alte autorităţi arată că vechii egipteni, asirieni şi babilonieni venerau în acelaşi fel moaştele domnilor şi
prinţilor lor. „Pe tărâmul păgânătăţii această venerare înflorise cu secole înainte ca sfinţii sau martirii
creştini să fi apărut pe lume. … Din cele mai vechi timpuri sistemul budismului a fost bazat pe moaşte,
care au făcut miracole cel puţin tot atât de confirmate ca cele făcute de moaştele Sfântului Ştefan sau de
cei ‘Douăzeci de martiri’ [menţionaţi de Augustin]” (Cele două Babiloane de Alexander Hislop, pag.
177,178). În Kandy, Ceylon, într-un templu vechi de 400 de ani, se află ceea ce se spune a fi dintele lui
Buda, „venerat de multe milioane de oameni” (The Ceylon Daily News, 1 aprilie 1950).

Ideea păgână de a atribui puteri magice oaselor, craniilor, dinţilor şi pielii este cu mult mai veche decât
creştinismul, autoritatea catolică de mai sus alegând s-o numească „un instinct primitiv”. În realitate
aceasta nu este nimic altceva decât fetişism, despre care Enciclopedia Americană (ed. 1942, vol. 11, p.
158) spune: „Aceasta este cea mai primitivă dintre formele neorganizate de închinare găsite printre
triburile necivilizate şi există mai ales printre negrii din Africa, dar şi printre băştinaşii din ambele Americi,
Polinezia, Australia şi Siberia”. Atunci când marinarii catolici portughezi au navigat în josul coastei de vest
a Africii, ei au observat o mică diferenţă între venerarea de către băştinaşi a „oaselor” sacre, a craniilor şi
a talismanelor şi propria lor venerare a moaştelor şi a talismanelor, pe care le numeau feitiços şi din care
derivă cuvântul fetiş.

Enciclopedia lui McClintock & Strong (vol. 8, p. 1028) rezumă foarte bine întreaga chestiune atunci
când spune: „Nu există nici o îndoială că venerarea moaştelor este o absurditate, fără să aibă garanţia
Scripturii, direct contrară practicii Bisericii timpurii şi incompatibilă cu judecata sănătoasă”.